Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Zi

februarie 16, 2023

În 19 februarie se împlinesc 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, figură-simbol a României. Constantin Brâncuși a schimbat, prin viziunea sa, sculptura contemporană, fiind considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Brâncuși a arătat lumii întregi, prin opera sa, modul în care țăranul român vede lumea, tradițiile și miturile românești, acestea fiind și motivele des întâlnite în operele sale.

Pentru a marca momentul, ARCUB organizează duminică, 19 februarie, la Sala Mare, spectacolul de teatru „Brâncuși, dragostea mea”, un one woman show creat și interpretat de Claudia Motea, în regia lui Beatrice Rancea și produs de International Artiscan.

Inspirat de cartea cu același nume a scriitoarei și actriței Claudiei Motea, tradusă și publicată deja în zece limbi, spectacolul aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, cu femei celebre care i-au fost muze: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu.

Toate cele nouă personaje feminine sunt interpretate de actrița Claudia Motea, iar prezența lui Brâncuși este construită prin cuvinte din scrisorile artistului rostite de vocea actorului Marius Bodochi, pe muzica live interpretată la vioară de Geanina Meragiu și la pian de Natalia Usenko.

„Actrița Claudia Motea inventează și se reinventează în fiecare personaj, străbătând toată paleta artistică de sentimente: bucurie, tristețe, disperare, extaz pe parcursul unui singur spectacol la fel de rotund și amețitor ca «Sărutul» lui Brâncuși. Extraordinar!” Prof. Dr. Carmen Bobocescu, Uniunea Ziariștilor Profesionişti din România

Spectacolul a fost lansat în februarie 2022, la împlinirea a 146 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe acub.ro, bilet.ro și de la casa de bilete ARCUB. Un bilet cat. I costă 50 lei, iar unul cat. II 35 lei.

 

 

DUMINICĂ 19 FEBRUARIE 2023, ORA 19:00

Brâncuşi, dragostea mea!

De şi cu: Claudia Motea

Regia & light design: Beatrice Rancea

Voce Constantin Brâncuşi: Marius Bodochi

Pian: Natalia Usenko

Vioară: Geanina Meragiu

Durata: 1h 10’

Producător: International Artiscan

 

 

Dragii noștri iubitori de artă, de frumos, de subtilitățile peisajului care cer o privire iubitoare, și vouă, celor îndrăgostiți de muzică, vă amintesc de bucuria acestei seri: Vernisajul expoziției de fotografie ACOPERIȘURI – un dialog româno-italian, semnat Rodica Marinescu, împreună cu momentul muzical al tinerei pianiste Clara Cherecheș.

Vernisajul expoziției de fotografie semnată Rodica Marinescu alături de recitalul Clarei Cherecheș au ridicat acoperișul sufletului și ne-au bucurat cu o trăire înaltă, cerească am putea zice, așa cum se întâmplă atunci când muzica și artele vizuale își dau mâna.

 

 

16-02-2023


Vernisajul expoziției de fotografie - Acoperișuri

16 februarie 2023 |
Dragii noștri iubitori de artă, de frumos, de subtilitățile peisajului care cer o privire iubitoare, și vouă, celor îndrăgostiți de muzică, vă amintesc de bucuria acestei seri: Vernisajul expoziției de fotografie ACOPERIȘURI - un dialog româno-italian,...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează