Născută în 1894, în București, Virginia Andreescu-Haret este prima femeie arhitect din România și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.
Nepoată de frate a pictorului Ion Andreescu și cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei, Maria Virginia Andreescu a apreciat încă de mică frumosul, trăind înconjurată de operele unchiului său care îmbrăcau pereții din locuința în care a crescut.
Clasele primare le-a făcut la școala Pitar Moș din București, însă, la scurt timp după începerea școlii, când avea doar 9 ani, a rămas orfană de mamă. În urma nefericitei întâmplări, Virginia a devenit responsabilă de cei trei frați mai mici și de casă, responsabilități foarte mari pentru un copil la o vârstă atât de fragedă.
A absolvit Liceul Național Mihai Viteazul din București, urmând ca în 1912, cu sprijinul lui Spiru C. Haret, Ministrul Învățământului la acea vreme, să obțină o licență specială la Școala Superioară de Arhitectură din București. A deslușit tainele Belle-Arte în paralel și a realizat o serie numeroasă de picturi în acuarelă care sunt păstrate astăzi în Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.
În perioada 1918-1921 a lucrat pentru Comisia Monumentelor Istorice, urmând ca la data de 6 iulie 1919 să absolve Școala Superioară de Arhitectură din București, fiind foarte apreciată. A devenit, astfel, prima femeie-arhitect din România, a patra în această profesie din lume. Proiectul său de diplomă, O academie de arte frumoase, a fost premiat cu Premiul Ministerului Educației și Învățământului.
Imediat după absolvire, a fost eleva arhitectului Petre Antonescu, ulterior mutându-se la Roma, unde a urmat un stagiu de specializare timp de un an și jumătate, timp în care a lucrat în atelierul lui Gr. Bargellini. În aceeași perioadă, a realizat împreună cu prof. Montecchi diverse studii.
Din 1923 și până în 1947 a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naționale, făcând parte din comisiile permanente ale Învățământului Tehnic. A lucrat, totodată, la Casa Școalelor fost profesor în școlile tehnice ale Ministerului de Construcții, unde a avut ocazia să împărtășească din experiența sa, formând tinerele arhitecte în instituții de învățământ.
Se căsătorește în 1928 cu inginerul Spiru I. Haret, nepot al matematicianului Spiru C. Haret, cu care a colaborat excelent inclusiv din punct de vedere profesional.
A reprezentat, în perioada interbelică, România la Congresele Internaționale de arhitectură din Roma, Paris, Moscova și Bruxelles.
Începând din 1953, devine membră a Uniunii Arhitecților din România.
Peste 130 de lucrări poartă semnătura sa – unele dintre cele mai importante fiind o serie de blocuri de pe Calea Victoriei, fiind printre primele pentru care s-a folosit beton armat, pavilionul administrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul Gh. Șincai și Colegiul Național Cantemir Vodă din București, precum și Palatul Tinerimea Română. De-a lungul carierei, a proiectat în București și în țară, clădiri cu elemente din arhitectura tradițională – case, vile și blocuri.
Împreună cu arhitectul Nicolae Ghyka a realizat lucrarea Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia, publicată în 1930. În plus, a publicat articole în revista Arhitectura și a colaborat cu Editura Tehnică. În ultimii ani de viață a redactat monografia Istoricul clădirii Teatrului Național din București.
De-a lungul vieții sale, Virginia Andreescu-Haret s-a remarcat nu doar prin lucrările de arhitectură, ci și prin numeroasele creații de artă grafică – desene, acuarele și tablouri, păstrate astăzi la Academia Română.
S-a stins din viață la data de 6 mai 1962, la București, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.
În 1981, în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei, organizat la București, Virginia Andreescu-Haret a fost recunoscută drept prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.
Sursă bibliografică: Rador
Sursă foto: arhitectura-1906.ro