Zi

aprilie 11, 2023

Nicoleta Gavrilă este dascăl de trei decenii și niciodată nu și-a practicat meseria stând cu mâinile la spate. Mărturisește că merită să fii dascăl dacă ai vocație, dacă intri cu bucurie interioară în sala de clasă. Dacă nu, te îndeamnă să o iei pe alt drum și să te reorientezi profesional. A fost declarată Profesorul Anului din mediul rural în ediția 2023 la categoria prevenirea abandonului școlar și nu se va opri din a-și da toate resursele pentru elevii săi.

Dacă în primii 15 ani ai săi de când este bucată din sistemul educațional, obiectivul era urmarea unei facultăți la școala din Arad, la școala din Valea Mănăstirii luptă ca elevii să nu abandoneze studiile și să aibă o cât mai mare frecvență la ore. Vine și cu stimulente de ordin material, dar nu înainte de a le fi mamă, confidentă, psiholog, prietenă.

Copiii din clasă sunt 100% de etnie rromă, dar asta nu-i face să fie diferiți de ceilalți copii, spune învățătoarea. Acești copii, din păcate, se confruntă cu lipsuri de toate felurile. Unii sunt din familii monoparentale, ba au părinții plecați în străinătate, ba nu au venituri financiare, dar cu toate acestea Nicoleta a observat că se bucură de fiecare clipă a existenței lor. Pentru ea, asta este o lecție adevărată. A îmbrățișat ideea datorită elevilor că nu contează cât de bogat sau de sărac ești, că lucrurile mici pot deveni mari și că fiecare moment merită prețuit. Mai multe despre învățămintele pe care le primește zilnic în rândurile de mai jos!

 

 

Credeți că profesorii sunt cei mai importanți piloni în sistemul de educație? De la ei ar trebui să plece schimbarea?

Sistemul educațional românesc, după părerea mea, nu este pregătit pentru generația actuală, este un sistem bazat pe memorarea unui volum mare de informații. În zilele noastre o informație o găsești foarte ușor printr-o singură căutare pe Google, deci nu reținerea informației este importantă, ci filtrarea și înțelegerea ei. Aici consider că trebuie să intervenim noi profesorii. Cu puținele mijloace tehnice pe care le avem, trebuie să-l facem pe elev să înțeleagă materia predată, nu să-l obligăm să memoreze pagini întregi din manual, transformându-l în analfabet funcțional.

Schimbarea trebuie să plece de la noi toți: profesori, părinți, societate. Dacă dorim să avem o țară puternică și respectată în lume trebuie să avem oameni educați și sănătoși. Pilonii de bază ai unei societăți sunt educația și sănătatea.

 

Merită să fii dascăl? Unde ați găsit satisfacțiile cele mai mari având în vedere cei peste trei decenii petrecute în învățământ?

Da, merită să fii dascăl dacă ai vocație pentru această meserie, dacă nu, meseria de dascăl devine o corvoadă, devii apatic, dezinteresat, iar toate acestea se răsfrâng asupra copiilor. Meseria de dascăl nu este un job. Un dascăl nu trebuie să lase cartea din mână, tot timpul trebuie să se pregătească, să urmeze cursuri și să fie într-o permanentă transformare, iar toate acestea costă timp și bani.

Dacă atunci când intri la clasă și vezi copiii în bănci și nu simți o bucurie interioară, ar fi bine să renunți și să o iei de la capăt în alt domeniu.

În cei 30 de ani am lucrat în două medii diferite, într-o școală din jud. Arad și școala actuală din Valea Mănăstirii, comuna Țițești, jud. Argeș. Pentru mine copiii sunt la fel, standardele sunt diferite, dacă la Arad obiectivul era urmarea unei facultăți, în Valea Mănăstirii lupt ca acești copii să nu abandoneze școala.

 

În accepțiunea dumneavoastră educația este arma cu care putem dobândi în viață?

Dacă toți cetățenii unei țări ar reuși în viață prin educație, am fi o societate perfectă. Da, prin perseverență, prin cei cu care ne înconjurăm, prin renunțări, printr-o educație sănătoasă se poate reuși în viață.

 

Ce a stat la baza motivației dumneavoastră de a fi bucată din sistemul educațional? A fost dorință proprie, joc ticluit al vieții sau o îndrumare venită din partea familiei?

Totul a venit de la sine, de mică am simțit că trebuie să fiu ca doamna educatoare pe care o sorbeam din ochi. Acasă jucam rolul de educatoare, iar păpușile le transformam în elevi.

Fiecare dintre noi ne naștem cu o vocație pentru un anumit domeniu, important este să-l descoperim și să-l dezvoltăm. Foarte important, tinerii trebuie lăsați să-și găsească singuri drumul în viață, noi doar să-i observăm și să-i sfătuim acolo unde credem că greșesc.

 

 

Care este frumoasa poveste a escapadei dumneavoastră academice?

După finalizarea studiilor, mi-am urmat soțul la Arad, un oraș frumos, dar total necunoscut. Eram doi tineri pierduți în lume. Primul nostru ghid, care ne-a purtat și mult noroc, a fost taximetristul care ne-a luat de  la gară și aflând că nu suntem din oraș, ne-a plimbat peste tot arătându-ne toate obiectivele importante printre care și Inspectoratul Școlar.

Fără să stau prea mult pe gânduri, oricum nu aveam nimic de pierdut, am intrat în clădire și prima persoană cu care m-am întâlnit a fost chiar doamna inspector de la învățământul primar. Practic acela a fost debutul meu în învățământ. Timp de 15 ani am profesat în jud. Arad unde mi-am desăvârșit pregătirea pedagogică.

În acești 15 ani, ultima generație de copii a fost cea mai frumoasă, cea mai emoționantă, deoarece printre elevii mei s-a aflat și propriul meu copil.

Când credeam că nimic nu mă va face să plec din Arad, aveam tot ce îmi doream, o familie frumoasă cu doi băieți minunați, Robert și Radu, am primit vestea că soțul trebuie să se mute cu serviciul în Argeș. Așa am ajuns în actuala școală, cu copii total diferiți față de cei de la Arad, dar, TOTUȘI LA FEL.

 

Dar a traseului profesional? De cât timp vă aflați în școala în care predați în prezent?

De când mă știu, viața mea a fost legată de activitatea didactică, pedagogică. Nu mă văd făcând altceva. Mai mult, de când activez la Valea Mănăstiri am descoperit că pe lângă profesia de dascăl, trebuie să fii și părinte pentru copiii din clasă, să suplinești părintele biologic pentru a putea să intri în sufletul micuților, să le cunoști problemele, să-i faci să aibă încredere în tine, să te iubească, să-i faci să-și dorească să vină la școală.

Școala de la Valea Mănăstirii m-a primit cu multe provocări. Eram obișnuită cu copii din familii din mediu favorizat, care lăsau viitorul copiilor lor în mâinile mele.

La Valea Mânăstirii am găsit copiii în an terminal care nici măcar nu aveau caiete, creioane, manuale. Practic am ajuns într-o altă emisferă a învățământului românesc.

Văzând acea clasă, nu ai cum să nu plângi, dar ajută la ceva? Lacrimile sunt suficiente ca pe băncile clasei să apară caiete, creioane și cărți? Școala pe care am urmat-o, gradele didactice, cursurile pe care le-am urmat sunt oare suficiente să pot face ca acei copii să învețe să citească și să socotească? NU!

Mi-a trebuit multă răbdare, vocație, dar cel mai important a fost să reușesc să-i privesc pe acei copii ca pe propriii mei copii. Să-i apropii, să-i înțeleg și să-i îmbrățișez atunci când au nevoie. Uneori, o bucățică de ciocolată face minuni. Așa a luat ființă dulapul cu bunătăți.

 

Ce-mi puteți spune despre școala în care predați?

Școala nu este diferită față de școlile din România, pot spune chiar că, pe alocuri, beneficiază de dotări superioare multor școli din mediul rural, din acest punct de vedere pot să spun că mă simt norocoasă.

Mai mult, pe parcursul acestor 15 ani, am reușit, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Pitești să înființăm o mică bibliotecă. Împreună cu Asociația Dăruim Zâmbete – Zâmbete Colorate cu sediul în Pitești am organizat evenimente în urma cărora copii au primit haine, încălțăminte, rechizite, jucării și dulciuri. Foarte mulți oameni cu suflet mare m-au ajutat să achiziționez diferite materiale didactice.

În acest moment, în ultimele o 100 de zile împreună, am inițiat un concurs în urma căruia elevul care nu lipsește nicio zi de la școală până la finalul anului, primește de la o familie din Câmpulung un calculator. Omul sfințește locul.

 

Care este profilul elevilor de la clasa dumneavoastră?

Copiii din clasă sunt 100% de etnie rromă, dar asta nu-i face să fie diferiți de ceilalți copii. Cu toate neajunsurile și acești copii au acces la informație, problema este filtrarea ei. Ca orice copil și cel de etnie rromă nu iubește învățarea mecanică, nu suportă să-i torni informația cu polonicul. Dacă folosești metode moderne de predare-învățare, să-i dai informația cu lingurița, dându-i timp pentru sedimentare, atunci ai rezultate.

Dacă pasiunea pentru meseria ta este superioară altor dorințe, creezi un profil al clasei cel puțin egal cu profilul altor clase din medii favorizate.

 

Ce ați învățat de la copii? Ce v-ați luat frumos pentru suflet?

Este foarte greu sau chiar imposibil să schimbi obiceiurile unei clase de copii 100% rromi într-o clasă așa cum o știam eu, predând la altă școală. Și atunci am încercat să mă schimb eu, deoarece era imperios necesar să-i înțeleg. Acești copii, din păcate, au probleme, unii sunt monoparentali, au părinții plecați în străinătate, nu au venituri financiare etc, dar cu toate acestea trăiesc și se bucură de fiecare clipă a existenței lor.

Pentru mine asta este o lecție, nu contează cât de bogat sau de sărac ești, iubește viața așa cum este ea și bucură-te de fiecare clipă pe care o trăiești. ,,Fă rai din ce ai!,,

 

 

Cea mai mare provocare a fost să-i determinați să vină la școală. Cum ați reușit?

Absenteismul este un flagel care s-a așternut destul de mult peste școlile din România, iar în școlile din mediu defavorizat a crescut alarmant. Școala noastră nu face excepție. Ce am făcut? Simplu, le-am aflat nevoile, iar ulterior le-am acoperit. Sunt foarte puțini copii din zone defavorizate care vin la școală din nevoia de a învăța.

Pentru a-i aduce la școală, am încercat să transform clasa într-un mediu plăcut, superior condițiilor lor de trai. Am folosit metode de predare – învățare bazate pe joc, i-am implicat în cât mai multe activități extrașcolare la nivel local cât și județean, iar sala de clasă am transformat-o într-o sală de basm ori de câte ori a fost nevoie.

Toate activitățile de la clasă sunt publice, pe pagina mea de Facebook, prin aceasta încercând să realizez o legătură și mai bună cu părinții în ideea de a-i lăsa să vină la școală.

Elevii au fost implicați în diferite proiecte: „FRDS-Școala face diferența”, POCU „Școala după școală” și „Masă caldă în școli”. Aceste proiecte au contribuit decisiv la prevenirea abandonului școlar. Ei știu că dacă vin la școală au posibilitatea să servească o masă, pot să îmbrace o haină sau să primească o jucărie.

 

Dar cât de mare a fost bucuria după?

Este greu de exprimat în cuvinte ce simt atunci când intru în clasă și văd toate băncile pline. Mă simt împlinită, practic nu am venit degeaba la școală, parcă și lecțiile sunt mult mai ușoare. Sunt și zile, când vremea nu ne ajută, prezența este mai scăzută, dar este de înțeles, sunt copii care stau departe, pe dealuri, iar drumul până la asfalt este impracticabil.

 

Ce mesaje primiți zilnic de la copii?

Mesajele copiilor sunt ca un pansament pentru mine. Dragostea pe care o văd în ochii lor îmi confirmă faptul că venirea la școală nu este o corvoadă, din contră, o fac din plăcere, parcă vor să evadeze în lumea poveștilor. Nu este zi în care să nu primesc bilețele cu inimioare și mulțumiri.

Îmbrățișarea colectivă, la plecare, a devenit un ritual zilnic.

 

Cu ce alte provocări v-ați mai întâlnit de-a lungul anilor?

Cea mai mare provocare, pe lângă dorința de a nu abandona școala, a fost să particip cu copii din clasă la concursuri școlare și olimpiade.

De asemenea, am reușit să-i fac să-și înțeleagă obiceiurile și tradițiile lor înființând un ansamblu de dansuri țigănești cu care particip la diferite evenimente ,,Steluțele rromilor din muscel”, ,,Ziua comunei Țițești” și multe alte concursuri.

 

Ce signifiantă are pentru dumneavoastră titlul primit în cadrul Galei Profesorilor? Cât de mult v-a onorat?

Titlul primit la GALA PROFESORUL ANULUI DIN MEDIUL RURAL EDIȚIA 2023, CATEGORIA: PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR  a fost pentru mine o încununare a celor 15 ani de activitate și de luptă împotriva abandonului școlar într-o școală dintr-un mediu defavorizat.

Nicio clipă nu am lăsat garda jos, au fost zile când am fost epuizată psihic, dar nu am renunțat. Acest titlu mă onorează, dar mă și obligă în aceeași măsură. Simt că pot să fac mai mult pentru această comunitate. Educația este singura cale ca tinerii din Valea Mănăstirii să reușească în viață, să aibă un loc de muncă și să-și câștige existența.

Nu este ușor să profesezi într-o asemenea școală unde performanța se măsoară prin numărul celor care nu abandonează școala, dar îi încurajez pe colegii care predau în asemenea școli să nu se dea bătuți, să persevereze, iar pe dumneavoastră media, să-i descoperiți, să-i faceți cunoscuți și să-i încurajați în demersul lor.

 

 

Ce proiecte ticluiți în perioada următoare?

Deoarece elevii mei sunt la finalul clasei a IV-a, urmează să organizez, cu sprijinul unui om cu suflet mare, o reuniune de absolvire.

De asemenea, cu ajutorul Asociației Dăruim Zâmbete-Zâmbete Colorate, școala noastră va fi dotată cu 6 videoproiectoare și vom organiza diferite activități de  „Ziua Copilului”.

Un alt proiect de suflet va fi reamenajarea clasei și achiziționarea de rechizite pentru o nouă generație de copii. Acest lucru este posibil cu ajutorul financiar oferit de Teach for Romania.