Zi

iunie 7, 2023

Într-o lume în continuă evoluție și schimbare, discuțiile despre meseriile trecutului și prezentului pot aduce în prim-plan inovațiile aduse de tehnologie. Cu toate acestea, ne punem întrebarea: care sunt meseriile viitorului? Cum se vor transforma domeniile de activitate și cine va deține puterea asupra lor? În evenimentul organizat în data de 9 Mai de către comunitatea CUIB, am explorat aceste întrebări alături de patru tineri ce se pregătesc pentru domenii diferite. Maria Stanca, Luca Onică, Alexandru Rădulescu și Theodor Proca.

 

Acest eveniment a fost moderat de Monica Mocanu, profesor și co-fondator al Teleskop, această discuție își propune să aducă în fața noastră perspectivele și cunoștințele a patru invitați excepționali. Fiecare dintre ei aduce cu sine o experiență unică și o perspectivă diferită asupra meseriilor viitorului.

 

 

Haideți să îl cunoaștem pe Luca Onică, absolvent al Jacobs University Bremen, specializarea Relații Internaționale și Economie, ne va oferi o înțelegere profundă a tendințelor globale și a schimbărilor geopolitice, și cum acestea pot influența meseriile viitorului.

 

Cine este Luca Onică? 

Sunt un tânăr ce întotdeauna s-a bucurat de oameni, de idei, de locuri ce inspiră.

Am plecat în Germania la facultate cu dorința de a putea crește, învăța, interacționa plenar.

Pentru mine, prioritatea de acum este să înțeleg mecanismele de funcționare ale lumii și să mă formez în continuare.

Astăzi, la un an de la întoarcerea în țară, activez în zona de consultanță în relații guvernamentale în România.

 

Părerea ta despre evenimentul organizat de comunitatea CUIB, este necesar să cunoaștem această latură a inteligenței artificiale?

Evenimentul a fost o experiență aparte: mi-am reconfirmat importanța existenței punctelor de vedere diferite, complementare, susținute atunci când dorești să înțelegi cu adevărat natura și potențialul unui concept.

Este necesar să cunoaștem factorii ce ne definesc prezentul și chiar dacă nu interacționăm întotdeauna cu aceștia, impactul lor asupra vieții noastre și asupra comunității noastre trebuie luat în calcul.

Este foarte important să ne informăm corect și să căutăm păreri temperate, echilibrate despre acest subiect.

AI-ul ne va influența o parte din viață, așa cum majoritatea tehnologiilor noi au făcut-o. Odată cu inovația, și mintea și capacitatea de analiză critică a omenirii a crescut suficient, astfel încât să facă față oricărei noi provocări.

 

Care sunt principalele diferențe dintre HI (inteligența umană) și AI (inteligența artificială) și cum pot acestea să fie aplicate în diferite meserii ale viitorului?

AI-ul poate crea mai multă claritate în a explora și identifica legături logice simple în complexitatea informației inepuizabile oferite de către internet. De 20 de ani, piața muncii s-a specializat în a pune idei cap la cap pentru a comunica eficient. Acum, putem crea mult mai rapid rezumate cu cele mai importante idei și concepte și -ulterior- putem aplica totul eficient. Inteligența umană jonglează cu informația generală în contextul în care cineva trăiește. Prezentul imediat poate fi înțeles doar de către noi, iar nevoile cu care noi ne confruntăm pot fi rezolvate doar cu atenție, empatie și strategie izvorâtă din natura umană. Astfel, practicanții viitoarelor meserii vor putea să se concentreze pe a-și dezvolta abilitățile, știind că au acces la o unealtă la îndemână pentru a înțelege rapid informația.

 

 

Ce implicări etice și sociale ar trebui să ia în considerare dezvoltatorii de tehnologie AI pentru a asigura că aceasta nu va înlocui complet meseriile oamenilor în viitor?

Meseriile ce vizează doar procesarea de informații la care modelele AI au acces sunt cele ce se vor disipa; Inteligența Artificială în locul unui arheolog pasionat? În locul unui istoric ce descoperă un izvor nou? În locul unui artist ce transmite plenar? În locul unui psiholog ce ascultă, empatizează, vindecă suflete?

NU.

Amprenta umană va fi tot mai apreciată și sper ca tehnologia ne va permite să fim cei ce suntem meniți să fim cu adevărat pentru societatea noastră. Dezvoltatorii tehnologiei trebuie să se asigure că oamenii văd natura adevărată a produsului lor, cea de unealtă.

 

Ne poți da un exemplu când AI te-a ajutat sau nu a putut să facă acest lucru?

Într-un context în care am lucrat cu oameni competenți și foarte specializați, am reușit să obțin prin intermediul unei unelte AI un rezumat ce m-a ajutat să înțeleg bazele unei industrii complexe, pe care l-am putut citi în mai puțin de 5 minute. Având acest punct de plecare, am putut aborda subiecte relevante și am putut forma conexiuni reale cu cei lângă care lucram. Nu devenisem un expert, însă știam destul cât să capăt curiozitatea de a pune întrebările ce au contat.

 

Un sfat pentru cei tineri

Aveți răbdare cu voi, căutați-i pe cei ce vă vor binele.

Observați faptele, nu doar la vorbele.

Este în regulă să spuneți NU.

Este esențial pentru succesul vostru în viață să vă înconjurați de oameni cu un suflet cald și o minte strălucită.

Nu vă grăbiți să creșteți!

 

Sebastian Lupu a vrut să fie un om al oamenilor. Prima dată să devină preot, iar mai apoi, undeva pe la liceu, s-a așezat peste el dorința de a se face actor și de a fi pe scenelor teatrelor noastre. S-a făcut remarcat datorită talentului și al simțului actoricesc.

A înființat un teatru independent alături de soția sa, partenera fără de care cariera sa, poate, n-ar fi continuat. Iar dacă unii n-am reușit să-l vedem jucând pe veșnicele scânduri ale teatrelor, i-am auzit vocea în desene animate. A dublat peste 2200 de personaje și a reușit astfel să presare magie și culoare peste copilăria tuturor românilor.

 

 

Cât de frumos sau satisfăcător este sentimentul atunci când ne gândim că v-ați dedicat artei?

E frumos. Nici nu știu cum e să fii altfel. Cred că dacă ar fi altceva, ar fi înfiorător. Nu mă închipui în altă postură decât în cea în care fac ceea ce fac. Cu toate ale profesiei, cu bucurii, cu satisfacții, cu deziluzii, cu frustrări, cu foarte mult frumos, cu oboseală, e foarte greu de descris. Nu-mi plac acele declarații în care se fac tot felul de definiții estetice a ceea ce facem noi. Eu nu pot defini. Știu foarte clar că nu aș putea să fac altceva cu aceeași plăcere.

 

Dar în fața copiilor?

Eu nu mi-am dat seama decât foarte târziu cât bine am făcut  copiilor. Luam dublajul ca o altă sursă de venit. Nu m-am gândit că voi ajunge o vedetă pe acest sector, dar vreau să spun că e absolut uluitor ce se întâmplă, mai ales să văd că milioane de foști copii și copii s-au bucurat și se bucură în continuare de ceea ce am făcut.

 

Cât de multă muncă este în spatele acestui univers colorat? Ce se ascunde?

E foarte mult de muncă. E de fiecare dată surprinzător, căci lucrăm cu alți creatori care au realizat acele desene animate în limba engleză, franceză, chineză, japoneză, toate limbile pământului și noi trebuie să le spunem în limba română. Avem și surpriza momentului, surpriza poveștii și tu trebuie foarte repede să te adaptezi și să te exprimi în limba ta maternă ceea ce au vrut ei să spună.

Ce se ascunde?! Se ascunde un suflet de copil, sufletul meu de copil. Bucuria pe care o am când văd pentru prima oară acel desen, încerc să o transmit prin vocea mea și copilului care o ascultă și să aibă și el aceeași bucurie prin intermediul vocii mele. Întrebare chiar bună!

 

 

Din anii 2000 dedublați vocea desenelor animate. De la ce a pornit totul? Cum v-ați descoperit pasiunea pentru desene?

Nu a fost o descoperire. Într-adevăr, eu dublez din anii 2000. S-a fondat acest studio în Oradea și aveau nevoie de niște actori și noi eram actorii angajați la Teatrul Regina Maria și am fost noi pe prima listă ca opțiuni. Ne-am dus, nu știam ce ne așteaptă. Nu ne gândeam la dimensiunea asta. Era o provocare de a-ți descoperi vocea și de a te dedubla. Nici eu nu știam că am atâtea voci. Nu e nici pasiune sau poate am creat o pasiune de atunci pentru desene animate, nu înainte. A fost o întâmplare fericită. E un noroc imens. Dacă era în altă parte, de exemplu în Satu Mare, nu cred că m-aș fi dus. Aveam o familie de crescut, o fetiță mică care abia se născuse. Abia aveam timp să-mi trăiesc viața. Noaptea eu făceam taxi ca să-mi suplinesc veniturile. Pe lângă faptul că eram actor, făceam și taximetrie. Dar mă bucur că lucrurile au fost cum au fost în viața mea.

 

Garantez pe faptul că nu v-ați fi gândit, când erați la vârsta copilăriei, că o să bucurați milioane de copii atunci când creșteți „mare”. Ce se visa în vremea copilăriei Sebastian Lupu?

Să fiu ceea ce sunt acum un om și anume un om al oamenilor. Visam să fiu de folos oamenilor. Am vrut să mă fac preot, tot o profesie în slujba oamenilor. Ce mai știam, era faptul că-mi doream să devin un om frumos. Dacă am reușit, asta să-mi spună lumea. Zâmbetele, în schimb, pe care le primesc pe stradă, cam asta îmi spun. N-am visat să fiu doctor, pilot, ci visam să fiu foarte bun în ceea ce fac.

 

Care sunt cele mai dragi amintiri de acasă?

Îmi aduc aminte de prietenii mei cu care mă jucam în fiecare zi, până noaptea târziu. Îmi aduc aminte de colegii mei de școală pe care îi păcăleam, dar îi păcăleam frumos, jucăuș. Amintirile cu aceștia îmi sunt dragi. Poate o să par lipsit de imaginație, dar momentele împreună au fost frumoase. Mi-e dor și de casa de la țară unde plantam legume, creșteam animale pe perioada verii. Din nou spun, simt nostalgie extraordinară când mă gândesc la aceste clipe mărunte, poate, pentru unii. Mă gândesc și la familia mea pe care o am și acum, în afară de tatăl meu care va ocupa un loc special în inima mea, indiferent. El va fi veșnic eroul meu.

 

Ce rol a avut familia în alegerea studiilor, și apoi a meseriei?

N-am avut piedici. Am spus că am vrut să mă fac preot și eram încurajat pe ambele părți. Faptul că n-am avut piedici, a avut un rol hotărâtor în ceea ce am vrut să fac. Eu, de exemplu, nu mi-am influențat copiii. Eu nu am fost influențat, ci susținut cum am făcut la rândul meu cu copiii mei. Poate să-i arate un părinte copilului său variante, poate să-l sfătuiască, dar nu-i poate impune.

 

 

Aveți o listă impresionantă de roluri pe scena teatrului românesc, dar vă amintiți cum au fost primii ani în care ați început să lucrați în domeniu? Ce sentimente v-au încercat?

Da, îmi aduc aminte de începuturi, de stângăcii care sunt inerente. Nu există un actor să fie perfect. Dar sentimentele de atunci erau super pozitive. Aveam impresia că sunt împăratul lumii, sunt magicianul. Mă uit cu drag la Sebastian Lupu, cel de la începuturi, și râd. Însă, știu că a ales drumul bun. Modul în care a evoluat a fost unul sănătos, fără compromisuri, fără să calce pe alocuri în meserie. Dacă aș fi din nou tânăr, aș repeta și greșelile. Deși au fost dureroase unele și urâte, îmi provoacă un mare drag, deși, pe vremea aceea, erau niște tragedii.

 

Apropo de începuturi și domeniul artei, tot în timpul facultății, când vă perfecționați în această arie,  ați cunoscut-o și pe soția dumneavoastră. Cât a contat să vă găsiți partenera care vă înțelege programul, munca și mai mult de atât, împarte aceleași visuri?

Eu nu știu să fiu actor fără ea. Eu nici nu îmi pot închipui această meserie fără soția mea, Mirela. Eram amândoi studenți, eram în facultate. Din anul I până în anul al IV-lea am lucrat împreună, deși noi abia din al treilea an am devenit un cuplu. Cât de important acest lucru?! Este ideal. Este capital. Chiar dacă ea nu era actriță, cred că e foarte capital ca partenera să îți înțeleagă meseria. Atât timp cât  există pericol de gelozie artistică, poate să îți strice o căsnicie întreagă. La noi, uite, nu a existat vreodată. Există o înțelegere desăvârșită între noi și ca să revin la întrebare, eu nu știu cum e să nu fie împreună cu Mirela. Nici nu îmi pot închipui această meserie fără ea, mă repet.

 

 

Ce dorință arzătoare mai poartă Sebastian Lupu în inimă?

Nu are. Nu și le-a identificat. Visul meu este să fiu în căutare de alte vise, de a descoperi alte tărâmuri ale artei sau ale vieții noastre de zi cu zi. Este un proverb care-mi place tare mult: „chiar dacă aș ști că mor mâine, în seara asta tot aș învăța câte ceva”. Așadar, nu am un vis neapărat, dar sunt convins că vor apărea. Visul meu este să fiu deschis la noile visuri.