,,O să zbori în cercuri și uneori
O să-ți fie greu și ție să zbori
Ai să zbori înalt sau poticnit
Doar așa e zborul, să-l zbori negreșit!” – versuri ,,Om la Lună”
Alin Ibriș își poartă cu mândrie etnia, deși se șușotea pe lângă el și se făceau glume despre cei din aceeași categorie minoritară de care aparține și el. Nu l-a ținut pe loc, dar a mărturisit cinstit că a simțit diferența dintre cum era tratat el și cum erau tratați românii. Uneori, era nevoit să muncească de zece ori mai mult să arate că merită să fie privit fără vreo urmă de prejudecată. Este polițist și cu bucurie îmbrățișează viața cu tot ce i-a fost hărăzit. Conversia profesională îl va satisface complet. De ce preot militar, aflăm în rândurile de mai jos!
În viață culegem ce semănăm, eu am cules ce a semănat familia mea de generații. În cazul meu, am ales etnia să fie un dar doar pentru că ceilalți să nu o vadă ca un blestem.
De cele mai multe ori, sunt înconjurat de persoane ce nu-mi cunosc etnia ce lasă frâu liber cuvintelor și se întâmplă că în încăpere să fie și persoane ce mă cunosc că OM/PERSOANĂ și mă privesc chiar în acele momente când celălalt își exprimă opinia personală, iar eu le răspund la privirea rușinată de necunoștință celuilalt cu un zâmbet. Acela e semnul care le face să înțeleagă că trebuie să lăsăm semenii să își expună oful indiferent de situație.
În comunitatea în care trăiesc nu s-a făcut niciodată diferențe, toți au fost la fel de săraci sau bogați, la fel de bucuroși sau supărați. Dar în cele mai multe cazuri fericiți pentru că supărările le-au fost alungate de semenii aceia cu tenul măsliniu ce s-au născut cu vioara sau acordeonul în mână și încântat viețile tuturor.
Au fost destule situații când cei dragi mie au încercat să fac haz de necaz, însă eu le-am răspuns cu același haz de necaz și la final am râs cu toți, împreună, nu separat.
Da, mi-a fost rușine de multe ori, când am fost folosit drept etalon, atunci când am muncit de 10 ori mai mult, deși eu voiam să fiu recompensat cu o vorba bună atunci când eram la același nivel cu ceilalți.
Comunitate mică în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Iar eu sunt acela care sar în ajutorul oricui mi-l cere. De asta îmi place să cred că toți mă privesc așa cum îi privesc și eu… semenii mei.
Îmi amintesc cu drag de momentele din copilărie când numărăm zilele până la Crăciun…când mă bucuram de sticlă aceea de suc ce o cumpără mama special pentru sărbători. Singurele momente ce ne reînvie acele sentimente sunt zâmbetele celor mici prin ochii cărora retrăim bucuriile copilăriei.
Voință este cuvântul cheie. Drumul în viață este pavat de sârguința părinților care fac orice pentru puiul lor.
Carieră de polițist e acea meserie în care mergi cu zâmbetul pe buze la muncă chiar dacă e duminică. Satisfacția este și mai mare când, deși ai depășit programul, ți se mulțumește deși este obligația ta de a ajuta.
Teologia este hrană pentru minte și suflet…am ales să învăț materia pentru a putea participa la examenul de admitere pentru această facultate în timpul pandemiei când toți eram obligați să ne ferim unul de celălalt. Mă gândeam pe atunci că Dumnezeu nu se va feri de mine dacă voi încerca să mă apropii de el.
Chiar dacă aș avea o super putere, aș lasă trecutul așa cum este pentru că trecutul este temelia caracterului puternic pe care îl am în prezent.
