„Vă propunem o călătorie în intimitatea emoțiilor umane – spun organizatorii. Festivalului SoNoRo, desfășurat la București în perioada 27 octombrie – 5 noiembrie și ajuns la a XVIII- ediție. Este cunoscut faptul că terapia prin muzică poate fi unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru vindecarea corpului și al sufletului, așa că vă invităm pe o canapea imaginară, să ascultați cum muzica se transformă în liniște. Inspirația pentru tema acestei ediții are rădăcini în Viena – orașul genialilor Mozart, Brahms, Beethoven, Schubert, Zemlinsky, Webern sau Schönberg. Tot acolo, disciplinele psihanalitice au înflorit. Acum știm că atât arta, cât și știința sunt instrumentele care ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și relațiile noastre cu lumea exterioară. Să pornim, așadar, în călătoria către noi înșine, cu muzica în calitate de terapeut. Vă promitem că va fi fascinant!”

Pentru startul evenimentului cultural a fost ales Ansamblul Janoska, format din patru muzicieni cu pregătire clasică, recunoscuți în toată lumea ca maeștri ai improvizației, iar ca locație Palatul Bragadiru din București. Tema din acest an este “On the Couch”, fiind inspirată de efervescența culturală din Viena sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului XX, dar și de înflorirea disciplinelor psihanalitice.

Prima idee pentru ediția SoNoRo – On the Couch s-a născut de la un interviu cu unul dintre titanii pianului, Sviatoslav Richter. Acesta a descris dragostea sa pentru muzica de cameră și a spus că cel mai valoros sentiment pe care i l-a oferit aceasta a fost posibilitatea de a dispărea complet în timp ce cânta alături de un partener potrivit. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faimoasa teorie a fluxului a lui Mikaly Csikszentmihalyi, psihologul care și-a descoperit pentru prima dată interesul pentru psihicul uman și procesele creative după ce a asistat întâmplător la o conferință a lui Carl Gustav Jung. O stare de imersiune completă este ceea ce noi, muzicienii, încercăm să obținem pe scenă. Aceasta vine odată cu perfecționarea continuă a meseriei, dar și în momentele în care pătrunzi adânc pe tărâmul subconștientului, al imaterialului, atunci când explorezi emoțiile și stările care se află ascunse. (Diana Ketler, Director artistic)

În proporție de 70% vor fi lucrări noi în istoricul festivalului, multe dintre acestea fiind interpretate pentru prima dată în România. Două dintre concerte sunt programate la Sala Radio, două la Ateneul Român și două la Muzeul Național de Artă al României – în Sufrageria Regală și în Sala Auditorium. Vor fi, însă, reprezentații și în spații neconvenționale, precum Teatrul Recul sau Clubul Expirat. Și, pentru că Festivalul SoNoRo este cunoscut și pentru abordarea multidisciplinară a programului, în acest an sunt programate două concerte care includ, în plus față de concert, vizitarea muzeelor în care se desfășoară – Muzeul de Artă Recentă, cu vizitarea expoziției Efectul Picasso, și Muzeul Național de Artă Contemporană, cu un tur ghidat.

De la București, festivalul SoNoRo se va muta la Cluj, între 6 și 12 noiembrie 2023, perioadă în care sunt programate șapte concerte. Patru dintre acestea se vor desfășura în spații noi – Casino – Centrul de Cultură Urbană, Biserica Evanghelică-Luterană, Cinema ARTA și Meron Roastery. În celelalte trei spații, festivalul revine cu bucuria unei colaborări fundamentate pe afecțiunea pentru muzică și muzicieni, anunță organizatorii – Casa Boema, Colegiul Academic – Sala Auditorium Maximum, din cadrul Universității Babeș- Bolyai, și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

“Suntem pregătiți pentru o nouă ediție a Festivalului SoNoRo și invităm publicul să ne urmeze, ca de fiecare dată, cu încredere în ceea ce vom experimenta împreună. Anul acesta, prin tema On the Couch, ne vom sonda emoțiile și poate că vom trăi la cote și mai mari toată vulnerabilitatea, dar și forța pe care fiecare dintre noi le are în straturile profunde ale inconștientului. Avem un program în majoritate nou, spații spectaculoase și muzicieni care au acceptat să intre în jocul propus de Diana Ketler și de mine, dornici să interpreteze nu doar lucrările, ci să fie observatori ai propriilor trăiri. În plus, seria de întâlniri SoNoRo TALKS – ON THE COUCH va fi un câștig al acestei ediții, prin discuțiile pline de miez despre muzică și inspirație. Credem că avem suficiente argumente pentru ca publicul să își dorească să fim împreună la cât mai multe concerte”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Lista celor care vor performa, precum și multe alte detalii despre acest eveniment cultural pot fi găsite pe https://festival.sonoro.org/.

Invitata de azi poartă un nume cu rezonanță, dar puterea din vocea ei o recomandă. Deși pare o tânără timidă, a cucerit scenele internaționale. Surprinde cu fiecare notă cântată. Slujește partiturilor ce trec dincolo de cuvinte. Rămâi fără grai când o auzi cântând. Nu pe tărâmul nostru s-a întâmplat prima dată, debutul său operistic având loc în Italia cu șase ani în urmă.

Martiniana Antonie este la început de carieră, dar seriozitatea cu care parcurge traseul său profesional e mare. Ar părea liniar, dar nu. Și totuși, se hrănește zilnic cu aplauzele primite la scenă deschisă. De curând, a concertat la Ateneul Român în cadrul concertului regal caritabil, organizat de Federația Regală Margareta  a României. Să o cunoaștem!

Martiniana, ce nume puternic purtați! Un nume care răsună la fel ca și glasul dumneavoastră. Știți care este povestea numelui?

Vă mulțumesc! Este meritul mamei. Ea a auzit acest nume și a știut că trebuie să aibă o fată pentru a o numi Martiniana. Numele este inspirat de Cuviosul Martinian, sărbătorit în Calendarul Ortodox pe 13 februarie.

Dar povestea traseului  artistic, cum o puteți scrie pentru noi, cititorii, în câteva rânduri, aici?

Primele amintiri pe care le am (de la vârsta de 3 ani) sunt “spectacolele” din sufragerie, pe care le ofeream părinților și invitaților, atunci când le recitam și cântam întreaga serbare de la grădiniță. Mama a înțeles rapid această chemare și m-a înscris într-un club de muzică pentru copii. De atunci nu am mai încetat niciodată să cânt, trecând de la cântece pentru copii, la muzica pop și puțin jazz. Mama îmi încuraja această pornire, însă doar la nivel de hobby. Totuși, această chemare striga neîncetat, așa că, mai târziu, a fost de acord să dau admitere pentru gimnaziu la Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” din Iași. Am ales ca instrument chitara clasic, însă nu am reușit să ne împrietenim de-a lungul celor patru ani. Știam că la liceu îmi doresc să studiez canto, iar singura opțiune valabilă era secția de canto clasic. Nu știam ce presupune acest nou stil de cânt, însă odată ce l-am descoperit, am înțeles că aceasta este calea pe care doresc să o urmez.

Debutul l-ați avut în orașul Iași, cel de-al doilea mare oraș universitar de la noi? Ne puteți povesti puțin despre asta?

Debutul meu operistic a avut loc la Pesaro, în Italia, în vara anului 2017. Un an mai târziu am debutat și în România, invitată fiind după ce am câștigat Concursul Internațional AsLiCo de la Como, în Italia. Spectacolul “Bărbierul din Sevilla” de la Iași are un loc foarte special în inima mea, deoarece a fost prima și ultima dată când ambii mei părinți m-au văzut interpretând un rol pe scena unui Teatru de Operă. Pe 25 octombrie, grație Fundației Regale Margareta a României și a invitației ce îmi face onoare, voi reveni, în fața publicului român, pe scena Ateneului, alături de tenorul Ioan Hotea și a Orchestrei Române de Tineret, sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea.

Care a fost momentul când v-ați spus că vreți să deveniți solistă de operă și ați luat totul în mâini?

Odată ce am făcut cunoștință cu opera, prin spectacolele live, dar și prin videoclipurile de pe internet, unde descopeream ușor, ușor legendele mondiale ale operei, am fost vrăjită, din ce în ce mai puternic, de această lume fascinantă, încărcată atât de armoniile superbe ale muzicii, cât și de intensitatea dramatică a personajelor. După primul concurs la care am participat în clasa a X-a, i-am spus mamei că aceasta este calea pe care doresc să o urmez. Această realizare nu își avea însă rădăcinile în dorința de competitivitate. Sunt, în continuare, o persoana emotivă, care nu adoră deloc concursurile. Însă, pentru mine acel moment de pe scenă, interpretând pentru prima dată diverse personaje în scurtele minute ale ariilor, m-a făcut să realizez cât de liberă mă simt pe scenă și mi-a oferit o oglindă a emoțiilor pe care le pot transmite prin intermediul acestor caractere complexe.

Care au fost persoanele care v-au încurajat talentul și au contribuit la șlefuirea lui?

În primul rând, nu aș fi fost aici fără susținerea părinților care și-au dedicat timpul și au investit mare parte din câștigurile financiare în creșterea mea artistică. Odată cu venirea mea la București, pentru studiile superioare, tatăl meu a plecat la muncă în străinătate, pentru a-mi putea susține financiar traiul la București. Mutarea a fost de bun augur, pentru că de la acest punct înainte am întâlnit persoane care mi-au fost alături și m-au ajutat să cresc pe calea artistică. Le mulțumesc tuturor profesorilor de canto pe care i-am avut încă de la început. Nu aș dori să dau nume, pentru a nu omite pe cineva, însă îmi exprim recunoștința personal față de ele, oricând am ocazia. Fiecare pedagog și-a pus amprenta în evoluția mea muzicală și mi-a întărit convingerea că acesta este drumul meu.

Cum ați ajuns să vă fructificați talentul și pe scenele internaționale?

Am avut șansa ca pe drumul meu să întâlnesc artiști și muzicieni care m-au ghidat, m-au inspirat, mi-au oferit din cunoașterea lor și m-au ambiționat să continui “lupta” și să cred în talentul meu. Unul dintre acești mentori este chiar dirijorul Gabriel Bebeșelea, cu care am deosebita plăcere de a colabora pentru Concertul Regal Caritabil. Prima noastră întâlnire a avut loc în 2016, în cadrul unui mentorat, în vremea când eram bursieră a programului Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României. Aici am auzit pentru prima dată de existența Academiei Rossini și a Festivalului Rossini din Pesaro. La finalul mentoratului, am discutat cu maestrul despre interesul meu față de repertoriul rossinian, iar dumnealui a fost foarte deschis în a-mi oferi partituri și informații necesare în vederea unei viitoare audiții la Pesaro. Un an mai târziu, îmi făceam debutul operistic pe scena Teatrului Rossini din Pesaro, revenind în Festival, ca invitat, pentru alte patru ediții. În colaborare cu Festivalul Rossini, am avut și extraordinara ocazie de a reprezenta anul trecut o producție din ediția 2020 (“La Cambiale di Matrimonio”) pe scena Royal Opera House din Muscat, Oman. Este foarte posibil ca toate aceste realizări să nu se fi întâmplat dacă nu aș fi fost bursiera programului Tinere Talente sau dacă nu m-aș fi aflat la respectivul mentorat, în ziua cu pricina. Îi sunt extrem de recunoscătoare maestrului Bebeșelea pentru deschiderea și ajutorul oferite, iar Fundației Regale pentru că a făcut posibilă această specială și de impact întâlnire.

S-au adunat multe experiențe, întâmplări, premii, titluri. Ce înseamnă toate acestea pentru dumneavoastră?

Fiecare reușită este o atestare a faptului ca sunt pe drumul cel bun, iar asta nu mă face decât să fiu extrem de fericită că evoluția mea continuă și este apreciată și de profesioniștii din domeniu. Cu ajutorul programului Tinere Talente am participat la primele mele concursuri internaționale unde am câștigat Marele Premiu al Concursului “Jeunes Espoirs Raimond Duffaut” din Avignon, Franța și premiul al II-lea al Concursului “George Enesco” din Paris. Cele mai frumoase experiențe le-am trăit în cadrul producțiilor, acolo unde, de multe ori, am întâlnit și am legat noi prietenii cu cântăreți proveniți de pe toate continentele. Am avut și ocazia de a lucra alături de staruri internaționale, precum Juan Diego Florez, Pretty Yende, dirijorul Michele Mariotti și regizorul Graham Vick. Alături de ei am observat și învățat multe din tainele interpretării muzicale și teatrale. Toate aceste experiențe și reușite m-au ajutat să cresc, mi-au oferit curajul de a mă încrede în darul pe care îl posed și m-au încurajat să merg mai departe.

Care este rolul pe care l-ați interpretat cel mai des și credeți că vă apropiați de imaginea acestuia cel mai bine?

Rosina, din opera “Bărbierul din Sevilla”, este rolul pe care l-am interpretat cel mai des. Am fost, încă de la început, atrasă de muzica lui Rossini, pe care am descoperit-o prin intermediul acestei opere. Nu știu, însă, dacă acest personaj se apropie neapărat de imaginea mea. Dar tocmai din acest motiv iubesc atât de mult să interpretez personaje din operă. E un proces de macerare, în care caut să dau viață personajului din personalitatea mea, dar și personajul ajunge să mă îmbogățească și să îmi arate o nouă fațetă, ascunsă, până atunci, în interiorul meu. Orice rol nou este o provocare, pe care o primesc cu brațele deschise.

Care este dorința cea mai arzătoare a dumneavoastră în ceea ce privește cariera? Care este punctul în care doriți să ajungeți?

Îmi doresc să am șansa de a performa pe scenele mari ale lumii sau măcar ale Europei (Milano, Londra, Munich, Berlin, Paris), să lucrez cu artiștii de top din domeniu și să îmi perfecționez tehnica vocală, astfel încât să pot ajuta, la rândul meu, tineri soliști la început de drum. Un alt vis este acela de a face parte dintr-o producție-film a unei opere, poate chiar cu un rol principal. Aceste proiecte nu sunt însă des întâlnite, dar visurile nu ar trebui sa aibă bariere.

Ce înseamnă muzica pentru sufletul dumneavoastră?

Muzica a avut mereu o magie a cărei vrajă mă cuprindea. În copilărie simțeam că îmi oferă libertatea de a mă exprima. A rămas, până în prezent, cea mai puternică formă de exprimare pe care o accesez. În momentele când sunt pe scenă, spațiul exterior dispare și mă las transpusă într-un tărâm paralel, conectat undeva la miezul sufletului, din care, mai apoi, transmit ceea ce îmi doresc sau îmi este insuflat de către personajul pe care îl interpretez. Are și o valență terapeutică, deoarece prin cânt îmi pot exprima atât bucuriile, cât și tristețile sau dezamăgirile.

Muzica unește suflete. Înainte de a fi cântată, ea este trăită. Adevărat?

Absolut. Muzica este magie, este vibrație, energie hipnotizantă. Dincolo de toate detaliile tehnice și fuga arzătoare către atingerea Perfecțiunii, stă, în fapt, emoția pură emanată, care ne aduce împreună. Muzica este limbajul universal care reușește să depășească orice barieră cultură sau lingvistică, este în fiecare dintre noi și are puterea de a ne inspira și vindeca.

Oare se poate trăi fără muzică? Dumneavoastră ați trăi fără muzică?

Nu îmi pot imagina o viață fără muzică, fără cânt. Am decis să mă dedic în totalitate acestui drum, decizie care vine însoțită de asumarea unor eforturi și provocări constante, precum stabilitatea personală, financiară și stresul aduse de lumea spectacolului. Totuși, pasiunea pentru muzică mă face mereu să mă reîntorc în sala de studiu și să continui căutarea. Fiecare realizare face ca toate eforturile să merite din plin.

Care este împlinirea dumneavoastră sufletească? Poate găsirea unui sens în viață?

Pentru moment, îmi trăiesc visul și mă simt împlinită prin ceea ce fac. Muzica este binecuvântarea mea.

Foto credit: Marcus Rebmann