Zi

noiembrie 13, 2023

Paul Torac și-a propus să contribuie la îmbunătățirea mediului cultural din zona bucovineană de unde își are originile. Este un facilitator încurajând, prin puterea exemplului, la crearea unui climat care să motiveze spiritul de cunoaștere al tradițiilor și obiceiurilor specifice spațiului geografic de unde provine. Totodată, el atrage spiritul participativ, de acceptare și chiar de implicare a oamenilor în viața urbei.

Mama a fost cea care i-a insuflat lui Paul dragostea pentru frumos, însă a purtat mereu la el pofta de a stăpâni informații  despre etnia din care face parte, una mai puțin cunoscută astăzi, etnia huțulă. Este mai mereu pe teren în căutarea frânturilor de frumusețe din trecut, de aceea deține o colecție etnografică impresionantă pe care o face vizibilă prin intermediul expozițiilor.

Este un tânăr care își iubește rădăcinile și a crescut în interiorul unei familii în care se închistresc ouă de patru generații. Își dorește ca societatea în care trăiește să fie înțeleasă și respectată, istoria și originea huțulilor să fie un vector pentru o întreagă Românie, iar transmiterea tradițiilor să se facă de la rudenie la rudenie și să nu fie uitate.

Să-l cunoaștem!

 

 

Paul, de unde pasiunea aceasta pentru etnografie? Ți-a fost insuflată în interiorul familiei tale?

Cred cu tărie că m-am născut cu această pasiune pentru frumosul vremurilor trecute, de mic fiind captivat de obiceiurile si meșteșugurile populare, văzându-le mai mereu pe mama Elena si bunica maternă Paraschiva închistrind ouă, apoi de costumul popular cu care ne îmbrăca mama de mici la biserică și nu numai. Acolo undeva în inima mea, acel grăunte semănat de ele a încolțit și a început sa crească frumos. Crescând, aceasta dragoste s-a convertit în pasiune și iată că încetul cu încetul, am reușit să adunăm o mulțime de obiecte – dovezi ale măiestriei oamenilor de altădată.

 

Tradițiile au făcut parte din familia ta? Ce-mi poți mărturisi?

Am crescut într-o familie în care se închistresc ouă de 4 generații, aceasta activitate fiind aproape cotidiană și unde tradițiile au fost și sunt la loc de cinste, începând cu cele din preajma Sărbătorilor Pascale și continuând cu cele de pe parcursul anului. În general, la sat, oamenii încă respectă tradițiile, de fapt satul este considerat a fi un izvor al tradițiilor și obiceiurilor.

 

Ce meserie au părinții tăi, Paul? Încerc doar să fac niște conexiuni

Mama a fost referent cultural la primărie si acum este viceprimar, iar tata a fost constructor de case (plecat de peste 15 ani in străinătate).

 

Cine ți-a cultivat pe parcursul copilăriei și adolescenței tale dorința de a-ți lărgi orizontul în această zonă? Poate profesorii, poate oamenii din sat, poate bunicii sau a fost curiozitate proprie?

Mama a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru frumos,  însă a fost și dorință de cunoaștere a etniei din care fac parte, una mai puțin cunoscută astăzi, etnia huțulă.  Am avut-o mult timp alături și pe străbunica, care mereu ne povestea despre vremurile copilăriei ei și oarecum, după fiecare poveste, dorința de a afla mai multe despre trecut creștea. Am fost si sunt mereu într-o continuă căutare  a ,,istoriei pierdute’’ a huțulilor, acei oameni ai munților, harnici, gospodari și misterioși.

 

 

Cât de mândru ești de originile tale?

,,Nu știu alții cum sunt, dar eu…’’ fiind născut la Brodina, sunt cât se poate de mândru de originile mele de huțul 100%.

E greu de descris în cuvinte ceea ce simt când vine vorba despre origini, despre huțulii, la fel cum e greu de descris de câtă binecuvântare am parte să fiu născut și crescut aici. Nu sunt vrednic a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra mea și mai cu seamă pentru faptul că am crescut într-un colțișor de Rai numit Bucovina!

Mândria originilor se simte și mai intens atunci când, participând la diferite expoziții  și mai cu seamă la cele internaționale, obiectele, costumele populare confecționate odinioară cu minuțiozitate de mâinile de aur ale femeilor de aici sunt atât de apreciate. De ouăle încondeiate aici care au ajuns pe toate continentele lumii nici nu mai zic, huțulii fiind recunoscuți pentru acest meșteșug. Cum să nu fiu mândru de originile mele, când până și Charlie Ottley, celebrul regizor britanic, a ajuns la Brodina dorind să descopere mai multe despre huțuli.

 

Ce-mi poți spune despre comunitatea în care trăiești?

,,Eu cred că mai întâi a fost satul și după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta“ spunea Lucian Blaga și cu tărie ca așa s-a întâmplat si aici.

Nu prea știi de multe ori, care-s oameni, care-s flori. Oameni vrednici, gospodari, cu frică de Dumnezeu și cu o bunătate rar întâlnită sunt brodinenii, ospitalieri cu toți cei care le trec pragul și poate confirma oricine a ajuns aici.

 

Mai îmbrățișează generația de azi față de cea din trecut tradițiile, obiceiurile, datinile și rânduielile de la sate?

Rânduiala, din păcate, nu mai este atât de respectată cum a fost odinioară, dar nu a dispărut cu totul, deci încă există o speranță. Ca în orice familie unde sunt bunici sunt respectate și perpetuate tradițiile și obiceiurile și spre bucuria noastră, în ultima vreme generațiile tinere sunt tot mai interesate de costumul popular, de obiceiuri, meșteșugi, etc. De remarcat este și faptul că au început să scotocească, să caute ceea ce este reprezentativ pentru locul din care provin, mai cu seamă la costumul popular, au înțeles importanța respectării canoanelor tradiționale.

 

 

Colecțiile tale cum au fost primite? Cum s-a născut ideea organizării unor colecții?

Pe parcursul anilor am strâns o mulțime de obiecte interesante și pentru a nu ne bucura doar noi de ele, am decis sa amenajăm o casa în stil tradițional tocmai pentru a oferi posibilitatea și celor interesați să descopere aceste obiecte. Bineînțeles, ne era necesar și un cadru tradițional în care să putem primii pe cei ce doreau să realizeze filmări despre încondeierea ouălor, mama fiind o meșterită cunoscută, participând la o mulțime de expoziții în domeniu în țară și străinătate, mai mereu veneau echipe de filmare pentru a realiza interviuri despre acest meșteșug, etc. Am început cu lăzile de zestre din familie, am descoperit costumele tradiționale ale bunicilor și străbunicilor, apoi am început să cumpărăm iar mai apoi să primim diferite obiecte. La început oamenii au fost mai reticenți, dar cu trecerea timpului au realizat faptul că noi avem grijă, le conservăm, le expunem, le dăm o nouă viață, le asigurăm o continuitate. Sunt bucuroși astăzi să viziteze colecția și să vadă expuse obiecte confecționate de părinții sau bunicii lor.

 

Dacă ar fi să mă iei de mână să mă conduci în vremurile copilăriei tale și să-mi povestești despre cele mai dragi amintiri, ce împărtășiri ai face cu mine?

Am avut o copilărie de poveste alături de frați, părinți și bunici. Zilele erau parcă mai lungi, verile mai călduroase și iernile cu multă zăpadă. De la rânduiala postului și a mersului la biserică, la ajutorul pe care îl dădeam la treburile gospodăriei, la bucuria jocurilor prin natură cu gașca de copii.  V-aș lua de mână și m-aș opri la ziua premergătoare sau mai bine zis Ajunul Sânzâienelor când, până la apusul soarelui, strângeam cu bunica o mulțime de flori care mai de care mai frumoase și pe care le așezam în casă, după păretarele așezate pe pereții, pe dulap, pe podele, ca Marea Sărbătoarea să găsească casa plină de flori. Casa se umplea de o mireasmă care îți dădea impresia că ești în Rai! Tot în aceeași zi se culegeau și o parte dintre plantele din care se realizau fierturile cu care se vopseau ouăle. Vara, la clăcile de fân de la bunici îți era mai mare dragul să muncești. Copii fiind, adunam fânul cu grebluțe special realizate pentru noi de bunicul Ilie, tâmplar, iar mai apoi ne suiam pe căpițele mari, să ,,le așezăm” bine. După treabă și după masa copioasă, se încingeau adesea jocuri, dansuri după cântecul scripcuței, nelipsită de la astfel de clăci. Câte povești se depănau în timpul lucrului, câte cântece se cântau, câte amintiri frumoase…

 

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Paul? Iubea, oare, istoria?

Băiețelului Paul îi plăcea istoria, da. A fost mereu fascinat de istoria povestită de oamenii bătrâni pe care îi asculta mereu cu bucurie. O istorie a huțulilor transmisă din generație în generație, pe cale verbală, de-a lungul timpului. Frânturi din aceasta încă mai pot fi descoperite și acum dacă știm cum să-i ascultăm pe bătrâni și, cel mai important, dacă știm să-i ascultăm cu inima și sufletul.

 

Aș dori să aud și cum sună povestea escapadei academice. Ce te recomandă diploma?

Sunt licențiat în pedagogia învățământului primar și preșcolar, dar îmi place să spun că am frecventat cursurile unei școli speciale aici, la Brodina, aflând cât de valoroase ne sunt tradițiile, istoria locului, a huțulilor, și cât de importantă e valorificarea identității și a culturii tradiționale a huțulilor din Bucovina. Acum sunt masterand în cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca, specializarea etnologie.

 

 

Ce proiecte ticluiești în prezent? Timpul tău cum ți-l umpli și cu ce?

Am răspuns destul de greu întrebărilor dumneavoastră tocmai datorită faptului că sunt în plin proces de relocare a unei gospodării huțule, de pe vârf de munte o aducem la noi, pe șes pentru a o transforma într-un veritabil Muzeul al Huțulilor.

Sunt consilier în cadrul compartimentului de cultură al Primăriei comunei Brodina, masterand, mai mereu pe teren în căutarea frânturilor de frumusețe din trecut și da, slavă lui Dumnezeu am timp pentru fiecare în parte să le pot realiza cu simț de răspundere, așa cum trebuie.