Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Zi

noiembrie 17, 2023

Decorat de către președinte cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de cavaler de Ziua României, George Lili Berceanu poartă cu el promisiunea de a se îngriji de comunitatea în care trăiește. Este un om al oamenilor, dedicat lor, iar de aici își ia bucuria cea mai mare pentru suflet. Pune credință înainte de orice în tot ceea ce face. Reușește să se implice atât la școală ca director și dascăl, cât și la biserică și nu neglijează nicio parte. Comunitatea în care trăiește a crescut datorită implicării sale. Să-l cunoaștem!

 

 

Preot, dascăl și director, trei apelative care întruchipează același om. Cât de mult vă onorează aceste roluri pe care le aveți în societate?

Toate cele trei roluri mă onorează foarte mult și cred într-adevăr că am o responsabilitate anume în fața oamenilor pentru că fiecare aduce cu sine o slujire aparte și anumite așteptări pe care le am de la mine însumi. Toate trei obligă la  o activitate personală de implicare în comunitate, și deși au adresanți oarecum diferiți că vârstă  toate necesită obiective speciale, empatie și nu în ultimul rând credință, nădejde și dragoste. Căci ce poate fi mai mulțumitor sufletului decât un zâmbet și o lacrimă ștearsă pe față unui bătrân uitat de toată lumea și pe care nu îl mai vizitează nimeni, atunci când îi treci pragul o dată pe lună pentru a-l împărtăși și pentru a-i asculta supărările, sau un elev care îți mulțumește pentru că i-ai fost alături atunci când avea cea mai mare nevoie și că ceea ce este astăzi ți se datorează în mare măsură, sau chiar o comunitate întreagă care se schimbă în bine și tu ești parte importantă în această schimbare.

 

Ce au în comun acestea?

A fi preot, dascăl și director înseamnă a lucra cu oamenii și pentru oameni. Dacă școala a apărut în tinda bisericii și primii învățători au fost preoții înseamnă că încă din acele vremuri aceștia s-au implicat în dezvoltarea comunităților din care făceau parte, lucru valabil și astăzi.  Un preot trebuie să fie dascăl pentru că îi învață pe oameni cum să se apropie mai mult de Dumnezeu și ce să facă pentru a-și mântui sufletele și director pentru că manageriază întreaga activitate din parohie care presupune și o parte administrativă. Un dascăl trebuie să fie preot pentru că va reuși să aibă cele mai bune rezultate cu elevii săi doar atunci când va ajunge la sufletele și inimile  acestora și director pentru că fiecare clasă este o școală în miniatură. Și un director trebuie să fie preot pentru că are în grijă o întreagă comunitate (elevi, părinți, cadre didactice și autorități locale) alături de care trebuie să dezvolte o relație de colaborare care să aducă valoare adăugată activităților pe care le desfășoară și întregii comunități și dascăl pentru că interacțiunea cu fiecare din cei enumerați mai sus implică și pedagogie.

 

Dascălii, preoții, directorii, medicii sunt pilonii într-o comunitate. Dumneavoastră vă regășiți în primele trei categorii. Cum reușiți să vă exercitați meseriile?

Cred că fiecare dintre cele trei trebuiesc făcute individual și neamestecate atunci când este necesar acest lucru și în comun atunci când situația o cere. O planificare riguroasă a timpului și a obiectivelor propuse face ca fiecare din cele trei slujiri să poată fi făcute în așa fel încât fiecare să își atingă scopul.

 

Pe lângă credința pe care o așterneți în toate, ce alte ingrediente mai aveți la îndemână? Poate dragoste pentru comunitate?

Credința este foarte importantă pentru că ea atrage după sine faptele, dar pe lângă credință trebuie să fie nădejdea că tot ceea ce începem vom duce la bun sfârșit. Nădejdea că Dumnezeu ne va fi alături și ne va călăuzi să luăm cele mai bune decizii. Nu în ultimul rând este dragostea,  dragostea față de copii pentru că ei sunt scopul nostru principal și toți ne dorim că ei să își atingă potențialul maxim și  față de toți membrii comunității pentru că ne dorim ca fiecare să își găsească liniștea sufletească și să fie un bun creștin. În afara acestora cred că trebuie să mai fie dreptatea, curajul, cumpătarea și înțelepciunea.

 

 

Cum este comunitatea în care trăiți?

Comuna Contești este o localitate de mărime medie, cu 3000 de locuitori, oameni buni, muncitori, cu mult bun simț. Au fost întotdeauna aproape de școală și de biserica, ajutând de câte ori a fost nevoie. Tot ceea ce s-a construit în școală ( grupurile sanitare din interior, betonarea curții școlii, poartă de la intrarea mare, gresia din foișor, zugrăvirea claselor în fiecare vară s-au făcut cu ajutorul oamenilor din localitate, școala doar cumpără materialele necesare. Ca și credincioși își respectă biserica și tradițiile, iar că părinți sunt alături de copiii lor în toate activitățile școlii.

Alături de școală și de Biserica au fost întotdeauna și autoritățile locale sprijinind atât cât au avut posibilitate toate activitățile desfășurate de acestea.

 

Aveți rădăcinile aici sau ați petrecut alături de familia dumneavoastră în altă zonă?

Eu sunt de fel din localitatea Frumoasă, aflată pe malul celălalt al răului Vedea. Până am plecat la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeș am copilărit doar aici, în mare parte la Frumoasa, dar am multe amintiri legate și de Contești, unde veneam cu părinții la rude sau la Bâlciul care avea loc în fiecare an la Florii și la Sfânta Parascheva.

 

Când suntem mici, îmbrățișăm prin exercițiul imaginației diferite roluri. Ba suntem pe rând polițișți, ba profesori, ba pompieri. Mai ține minte băiețelul George de-a ce se juca mai mult?

Băiețelul George își dorea să fie lucrător pe o macara. Da, poate sună ciudat dar îmi aduc aminte că atunci când domnul învățător ne-a întrebat ce vrem să fim atunci când vom fi mari, am zis că vreau să lucrez pe o macara. Văzusem una într-un abecedar, și am vrut să nu fiu că ceilalți colegi ai mei care își doreau toți să fie polițiști și doctorițe.

 

 

Dorința de a îmbrăca hainele preoțeșți când a venit?

Era tata prieten cu un preot de la Dâmbovița care fusese mai demult preot la noi și  care venea în vizită și îmi aducea mere. Îmi aduc aminte că pe lângă nelipsitele poezii pe care mă puneau ai mei să i le spun, mă ruga să îi cânt pentru că zicea că am vocea asemenea bunicului meu alături de care cântase în biserica noastră. Când m-am mai mărit, mi-a spus ce înseamnă să fii preot și că aș putea să fiu într-un viitor asemenea lui.

 

Din ce vă aduceți aminte sau din povestirile din familia dumneavoastră, șțiți cumva dacă ați petrecut mult prin biserici la vârsta copilăriei? Cine vă lua de mână și vă purta în lăcașurile sfinte?

Când eram mic, mergeam cu bunicii mei la biserică și îmi era tare drag să cânt alături de bunicul la Paște sau la Denia Prohodului. Țin minte că mă și împărtășeau la sărbătorile mari dar pe ascuns ca nu cumva să mă vadă unii profesori de la școală care de Paște erau pe stradă în fața bisericii  și îi certau și pe ei și pe mine.

 

Cu ce credințe și valori ați plecat la drum în viață?

Am plecat la drum în viață cu credință că trebuie să fii cinstit și bun. Că nu suntem singuri și că trebuie să ne ajutăm unii cu ceilalți pentru că numai împreună putem trece peste cele mai grele obstacole. De asemenea, mi s-a spus că prin muncă și perseverență poți să îți îndeplinești foarte multe dorințe, că încrederea se câștigă și că prietenia adevărată trebuie prețuită.

 

Ce valori transmiteți acum, la rând, copiilor de la școală, dar și propriului dumneavoastră copil? Ce să nu uite niciodată niciunul dintre ei?

Copiilor le spun să îndrăznească să viseze și să își facă părinții mândri. Le spun că  din propria mea experiență nu există nimic în lume care să se apropie că intensitate de momentele când am fost mândru de fata mea. Îmi aduc aminte de cât de mândri au fost ai mei când am intrat la seminarul teologic, sau la facultate, când am devenit preot sau când am fost decorat de președintele României.  Reușitele lor vor fi și reușitele părinților lor și în viața asta plină de greutăți acestea le vor fi alinare.

 

 

Cu ce gând vă treziți în fiecare zi?

În fiecare dimineață mă trezesc cu gândul la oameni și la  comunitatea din care fac parte, la școală și la biserica, la ce mai trebuie făcut pentru că această și aceștia să se schimbe în bine. Mă trezesc cu gândul la familia mea și la copilul meu pe care trebuie să îl susțin în tot ceea ce face.  Și mă trezesc cu gândul la Dumnezeu căruia îi cer ajutorul pentru că ceea ce îmi propun să fac să se și realizeze.

 

Găsim, părinte, liniștea la biserică?

Găsim liniștea la biserica dacă o și căutăm… și liniștea, și biserica. Depinde foarte mult de ceea ce ne dorim fiecare și cu ce gând intrăm în biserica. De asemenea, contează cât de des ajungem în fața bisericii și mai ales dacă avem credință că acolo găsim liniștea de care avem nevoie. Sunt convins că biserica va fi mereu pregătită și deschisă tuturor oferind fiecăruia posibilitatea de a-și găsi liniștea, credință, dragostea.