de Înaltpreasfințitul Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia
Înțelegerea Bibliei prin Biserică
În al doilea rând, așa cum afirmă Conferința de la Moscova, „Cunoaștem, primim și interpretăm Scriptura prin Biserică și în Biserică”. Abordarea noastră față de Biblie nu este doar în ascultare, ci și eclesială. Cuvintele Scripturii, deși ne sunt adresate personal, ne sunt în același timp adresate nouă ca membri ai unei comunități. Cartea și Biserica nu trebuie separate.
Interdependența dintre Biserică și Biblie este evidentă în cel puțin două moduri. În primul rând, primim Scriptura prin și în Biserică. Biserica este cea care ne spune ce este Scriptura. În primele trei secole ale istoriei creștine, a fost nevoie de un proces îndelungat de cernere și testare, pentru a distinge între ceea ce este în mod autentic o Scriptură „canonică”, care dă mărturie cu autoritate despre persoana și mesajul lui Hristos, și ceea ce se numește o scriere „apocrifă”— utilă poate pentru învățăturile sale, dar nu o sursă normativă de doctrină. Astfel, Biserica este cea care a hotărât care cărți formează Canonul Noului Testament. O carte face parte din Sfânta Scriptură nu din cauza unei anumite teorii cu privire la data și autoritatea ei, ci pentru că Biserica o tratează ca fiind canonică. Să presupunem, de exemplu, că s-ar putea dovedi că Evanghelia a patra nu a fost scrisă de fapt de Sfântul Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos – în opinia mea, există de fapt motive puternice pentru a continua să acceptăm autorul lui Ioan – totuși, chiar și așa, acest lucru nu ar modifica faptul că noi considerăm a patra Evanghelie ca fiind Scriptura. De ce? Pentru că Evanghelia a patra, indiferent de autor, este acceptată de Biserică și în Biserică.
În al doilea rând, interpretăm Scriptura prin și în Biserică. Dacă Biserica este cea care ne spune ce este Scriptura, în egală măsură Biserica este cea care ne spune cum trebuie înțeleasă Scriptura. Întâlnindu-se cu un etiopian în timp ce citea Vechiul Testament în carul său, apostolul Filip l-a întrebat: „Înțelegi ce citești?” „Cum pot”, a răspuns etiopianul, „dacă nu mă îndrumă cineva?” (Fapte 8:30, 31). Dificultatea lui este și a noastră. Cuvintele Scripturii nu se explică întotdeauna de la sine. Biblia are o simplitate minunată, dar atunci când este studiată în detaliu, se poate dovedi o carte dificilă. Într-adevăr, Dumnezeu vorbește direct inimii fiecăruia dintre noi în timpul citirii Scripturii – după cum spune Sfântul Tihon, lectura noastră este un dialog personal între fiecare și Hristos Însuși – dar avem nevoie și de îndrumare. Și ghidul nostru este Biserica. Folosim pe deplin înțelegerea noastră privată, luminată de Duhul; folosim din plin comentariile biblice și descoperirile cercetărilor moderne, dar noi supunem judecății Bisericii opiniile individuale, fie ele ale noastre, fie ale cărturarilor.
Citim Biblia fiecare în parte, dar nu ca persoane izolate. Noi nu spunem „eu”, ci „noi”. Citim ca membri ai unei familii, familia Bisericii Universale Ortodoxe. Citim în comuniune cu toate celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos din toate părțile lumii și în toate generațiile timpului. Această abordare comunală, sau catolică, a Bibliei este subliniată într-una dintre întrebările adresate unui convertit în cadrul slujbei de reprimire în corpul Bisericii folosite în Biserica Rusă: „Recunoașteți că Sfânta Scriptură trebuie acceptată și interpretată în conformitate cu credința care a fost transmisă de Sfinții Părinți, și pe care Sfânta Biserică Ortodoxă, Maica noastră, o a fost și este încă ținută?” Criteriul decisiv al înțelegerii noastre a ceea ce înseamnă Scriptura este mintea Bisericii. Biblia este cartea Bisericii.
Pentru a descoperi această „minte a Bisericii”, de unde începem? Un prim pas este să vedem cum este folosită Scriptura în închinare. Cum, în special, sunt alese lecțiile biblice pentru a le citi la diferitele sărbători? Un al doilea pas este consultarea scrierilor Părinților Bisericii, în special a Sfântului Ioan Gură de Aur. Cum analizează și aplică ei textul Scripturii? Modul eclezial de a citi Biblia este în acest fel atât liturgic, cât și patristic.
Pentru a ilustra ce înseamnă a interpreta Scriptura într-un mod liturgic, să luăm în considerare lecturile din Vechiul Testament de la Vecernia pentru Sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie) și la Vecernia din Sâmbăta Mare, prima parte a privegherii Pascale antice. La Buna Vestire sunt cinci lecturi:
(1) Geneza 28:10–17: visul lui Iacov despre o scară ridicată de la pământ la cer.
(2) Iezechiel 43:27—44:4: viziunea profetului despre templul din Ierusalim, cu poarta închisă prin care nimeni nu poate trece, în afară de fiul de împărat.
(3) Proverbele 9:1–11: unul dintre marile pasaje sofianice din Vechiul Testament, care începe cu „Înțelepciunea și-a zidit casa”.
(4) Exodul 3:1–8: Moise la Rugul Aprins.
(5) Proverbe 8:22–30: un alt text sofianic, care descrie locul Înțelepciunii în providența veșnică a lui Dumnezeu: „Cu veacuri în urmă, am fost așezat, la început, înainte de începutul pământului”.
În aceste pasaje din Vechiul Testament avem, deci, o serie de imagini puternice pentru a indica rolul Maicii Domnului în planul de mântuire al lui Dumnezeu care se desfășoară. Ea este scara lui Iacov, căci prin intermediul ei Dumnezeu se coboară și intră în lumea noastră, asumând trupul pe care ea îl furnizează. Ea este atât Mamă, cât și Veșnic Fecioară; Hristos s-a născut din ea, dar ea rămâne încă nevinovată, poarta fecioriei ei fiind pecetluită. Ea oferă umanitatea, sau casa pe care Hristos, Înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:24), o ia ca locuință; alternativ, ea însăși trebuie privită ca înțelepciunea lui Dumnezeu. Ea este Rugul Aprins, care conține în pântecele ei focul necreat al Dumnezeirii și care, totuși, nu se mistuie. Din veșnicie, „cu veacuri în urmă . . . înainte de începutul pământului”, ea a fost aleasă de Dumnezeu pentru a fi Mama Lui. Citind aceste pasaje în contextul lor original din Vechiul Testament, s-ar putea să nu apreciem imediat că ele prefigurează întruparea Mântuitorului din Fecioară. Dar, explorând utilizarea Vechiului Testament în lecționarul Bisericii, putem descoperi strat peste strat de semnificații care sunt departe de a fi evidente la prima vedere.
Același lucru se întâmplă atunci când ne gândim la modul în care este folosită Scriptura în Sâmbăta Mare. Aici sunt nu mai puțin de cincisprezece lecții din Vechiul Testament. Din păcate, în multe dintre parohiile noastre, majoritatea acestora sunt omise, și astfel poporul lui Dumnezeu este înfometat de hrana biblică adecvată. Această lungă secvență de lecturi ne pune în fața semnificației mai profunde a „trecerii” lui Hristos prin moarte, la Înviere. Prima dintre lecții este relatarea creației (Gen 1:1–13): învierea lui Hristos este o creație nouă (2Co 5:17; Apoc. 21:5), inaugurarea unei ere noi, a veacului care va veni. A treia lecție descrie ritualul evreiesc al mesei Paștilor: Hristos răstignit și înviat este Noul Paște, Mielul Pascal care singur poate înlătura păcatul lumii (1 Corinteni 5:7; In 1:29). A patra lecție este Cartea lui Iona în întregime: cele trei zile ale profetului în pântecele balenei prefigurează învierea lui Hristos după trei zile în mormânt (Mt 12,40). A șasea lecție relatează trecerea Mării Roșii de către israeliți (Ex 13:20—15:19): Hristos ne conduce din robia Egiptului (păcatul), prin Marea Roșie (botezul), în țara făgăduinței (Biserica). Lectura finală este povestea celor trei Copii Sfinți în cuptorul de foc (Dan 3), încă o dată un „tip”, sau o prevestire, a învierii lui Hristos din mormânt.
Cum putem dezvolta acest mod eclezial și liturgic de a citi Scriptura în cercurile de studiu biblic din cadrul parohiilor noastre? O persoană poate primi sarcina de a nota ori de câte ori un anumit pasaj este folosit pentru o sărbătoare, sau o zi a unui sfânt, iar grupul poate discuta împreună motivele pentru care a fost ales astfel. Alții din grup pot fi desemnați să facă temele în rândul Părinților, bazându-se mai ales pe omiliile biblice ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Inițial, s-ar putea să fim dezamăgiți: modul de a gândi și de a vorbi al Părinților este adesea izbitor de diferit de cel de astăzi. Dar există aur în textele patristice, dacă am avea perseverența și imaginația să-l descoperim.
Cum citim Sfânta Scriptură? – Partea I