Uneori, orice formă de artă, pare captivată de cursa contra cronometru. Și totuși, sunt oameni care se lasă purtați de contemplația oferită de măiestria frumosului. Artista Mădălina Andronic face, într-o eră a vitezei, a agitației și unde totul pare digitalizat, ilustrație. S-a perfecționat în Londra, după ce la noi a terminat design grafic.
Dumnezeu a avut grijă să îi aducă în cale doar oameni care i-au recunoscut, și mai apoi fructificat talentul, iar acum se bucură și se hrănește cu ceea ce face. Guvernează în jurul frumosului, îl creează și-l oferă mai departe celor care știu să-l aprecieze. A îmbrățișat o meserie care îi oferă posibilitatea să își pună creativitatea la încercare, să își planifice singură programul de lucru și libertatea de a alege proiectele la care lucrează.
„Mă inspiră emoțiile, amintirile, dragostea, momentele simple de fericire deplină, frumusețea locului în care trăiesc sau călătoresc”, mărturisește artista. Să o cunoaștem!
Mădălina, te joci cu culorile de mică. De când o faci la modul profesionist?
Aș zice că din timpul masteratului în Londra, 2011, când am avut primele proiecte serioase pe partea de ilustrație – dacă-mi duc bine aminte, cu banca ING.
Care este frumoasa poveste a escapadei academice? De la studiile făcute în București, deși născută în Constanța, cum ai ajuns să te perfecționezi, să urmezi masterul, în Marea Britanie?
Am făcut Liceul de Artă în Constanța (secția design industrial), apoi Facultatea de Arte decorative și Design UNARTE în București (secția design grafic). Totuși, îmi doream mult să ilustrez și simțeam că am nevoie de mai mult spațiu să îmi spun poveștile decât îmi oferea designul, așa că am plecat la Londra, unde am făcut un masterat în ilustrație la UAL, Camberwell College of Arts.
Am beneficiat de două stiluri total diferite de educație academică și cred că asta m-a ajutat extrem de mult în a-mi construi abordarea față de această meserie.
Cea mai frumoasă întâlnire a ta este, oare, cu pasiunea pe care o porți și pe care o valorifici prin creații?
N-aș putea spune că “m-am întâlnit cu pasiunea”; să desenez mi-a venit mereu natural, așa că, probabil, focul era în mine de când m-am născut, nu ne-am găsit la o cafea. Mai degrabă am fost norocoasă să întâlnesc oameni care mi-au recunoscut talentul și mi l-au hrănit, încă din copilărie.
Cât despre cea mai frumoasă întâlnire – a fost cu soțul meu, ca-n filme 🙂
Ilustrația a devenit o meserie născută din pasiune sau rămâne complet o râvnă de a ta?
E ceva ce port în mine și de la care nu mă pot abține – probabil aș picta și dacă aș avea altă meserie, e o îndeletnicire care mă face fericită și care e parte din identitatea mea. Faptul că am reușit să îmi construiesc un business în jurul său este rezultatul unui cumul de factori – noroc, încăpățânare, studii de specialitate, curaj, gândire strategică.
Cum ai defini stilul unui ilustrator?
Stilul este suma detaliilor care te fac recognoscibil pentru privitor, ca o amprentă. Stilul poate fi definit de temele pe care le abordezi, de modul în care reprezinți formele și siluetele sau de aspecte tehnice – o pensulație aparte, să zicem. Sau de toate acestea împreună.
Cum ți-ai construit stilul? A venit în timp?
Normal, stilul e ceva ce crește o dată cu tine – întâi nu știi cine ești și te mai uiți la alții, îți iei modele; apoi descoperi ce îți place și ce nu, arunci și păstrezi; mai departe, explorezi de unul singur, simți ce te reprezintă și cauți să dezvolți această latură până devii confortabil; apoi te relaxezi, te oprești din alergat și te simți bine cu cine ești și ce faci.
Dar nu acest punct final este stilul unui artist, ci toată călătoria care duce într-acolo.
Care este cea mai mare provocare întâlnită? Oare să fie partea de management, acolo unde, poate, simți că e necesar să te rupi de partea de creație?
Sigur că a face un business/o meserie din artă, având la bază o doză mare de hedonism, nu e doar lapte și miere. Sunt nenumărate lucruri la care nu sunt atât de pricepută sau care efectiv nu-mi plac, pe care trebuie să le fac ca să meargă așa cum trebuie. Nu le-aș cataloga drept provocări, însă, ele sunt doar parte din job și le iau ca atare. Am șansa să am un partener care compensează multe din minusurile mele și împreună le depășim mai ușor.
Aș spune mai degrabă că e o provocare să nu cad în capcana lui “nu fac destul”, potențată de social media, unde lucrurile se succed cu o repeziciune uimitoare, unde “trebuie” este verbul dominant, unde etalarea este obiectivul principal și unde lucrurile nu sunt ceea ce par.
Ai fost tentată să pleci din țară. De ce te-ai dus peste hotare? Nevalorizarea reală în România te-a împins sau natura vieții te-a purtat?
Chiar am plecat din țară – de două ori, din motive diametral opuse.
În 2010 am plecat în UK să studiez ceva ce nu se studia în România (ilustrația nu există ca specializare la facultățile de artă din țară, mai toată lumea devine ilustrator prin autoproclamare), ca să înțeleg cum se întâmplă lucrurile la o scară mai mare, într-un mediu aliniat la standardele industriei internaționale și să știu cum trebuie să îmi construiesc drumul profesional.
În 2018 am plecat în sudul Italiei, acolo unde locuiesc în prezent cu soțul meu, fără nicio legătură cu meseria pe care o practic, ci din pură plăcere pentru o viață mai liniștită, mai înceată.
Ce proiecte ai în momentul prezent? Le-ai căutat sau au venit ele la tine?
Am cel puțin 5-6 lucruri la care lucrez în paralel, în permanență – fie proiecte personale, fie produse pentru magazinul meu online, fie colaborări cu clienți.
Nu îmi mai caut proiecte de ceva vreme, vin ele către mine – sunt reprezentată de o agenție de ilustratori din UK și agenta mea gestionează toate colaborările comerciale cu clienți. Din când în când găsesc timp să pictez pentru mine, iar la madiandronic.com/shop suntem mereu în mișcare și extindem gama de produse în fiecare sezon. E agitație, dar îmi place tare mult.
Ești artistă și presupun că vezi frumosul în orice. Din ce îți iei inspirația?
Mă inspiră emoțiile, amintirile, dragostea, momentele simple de fericire deplină, frumusețea locului în care trăiesc sau călătoresc. E mult din mine și din viața mea în ceea ce pictez, fiecare ilustrație e ca o sticluță de parfum care, o dată deschisă, mă teleportează fix în momentul care a inspirat-o. Glumesc, uneori, zicând că îmi pictez singură un album de familie pe care să-l răsfoiesc când o să fiu bătrână, cu Alzheimer, și-o să-mi amintesc de viața bună pe care am trăit-o.
Ești mereu creativă, Mădălina, sau îți oferi și pauze?
Iau pauze, nu trag de mine dacă nu am chef. Dar mintea mea are mereu rotițele în mișcare și-mi trimite gânduri pe care mi le notez în telefon sau în agendă, ca să le găsesc atunci când îmi revine cheful. Însă îmi place să nu fac nimic, atunci vin cele mai bune idei.
Cum simți că a fost anul 2023 pentru tine?
A fost și n-a fost, n-aș putea să-l descriu concret – n-a fost un an memorabil, dar a fost încă un an în care lucrurile au mers în sus, iar eu am mai câștigat niște minte și experiență. Ceea ce e întotdeauna un succes.
Ce gând arunci în Univers legat de anul ce tocmai a început?
Să fim sănătoși, că de restul ne ocupăm.