Zi

martie 26, 2024

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Sonia Anda Achim este profesoară de limba germană la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, începând cu anul 2007. Este de părere că rolul profesorului nu se limitează la a furniza informații și a evalua – profesorul mai întâi pune copilul în confort, se conectează cu el, îi da încredere și îl inspiră. Și-ar dori ca orice părinte și orice profesor să citească volumul „Părinți străluciți, profesori fascinanți” de Augusto Cury, considerând că acesta cuprinde prezentarea celei mai sănătoase abordări a educației, cu tot ceea ce cuprinde aceasta. În rândurile ce urmează, vă invit să descoperiți felul în care vede educația doamna prof. Sonia Achim.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am știut întotdeauna că voi fi profesoară, dar nu am recunoscut și pace. Când am absolvit facultatea, visam la traduceri și jurnalistică. Am trecut și pe acolo, dar doar cât să mă conving că nu vreau să fac asta. În plus, mama mea este învățătoare și de la ea am moștenit ușurința de a comunica oricând cu copiii, de a le ghici starea și o nevoie de a-i vedea că sunt bine.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Un profesor, vrea, nu vrea, pune amprente, lasă urme. Este cel care promovează comportamente și valori, descoperă și încurajează, motivează și îndeamnă la visuri mărețe. Rolul profesorului nu se limitează la a furniza informații și a evalua, ci este mult peste asta. Profesorul pune întâi copilul în confort, se conectează cu el, îi dă încredere și îl inspiră. Eu însămi am mers către limbile străine mulțumită unei doamnei profesoare minunate de limba franceză pe care am avut-o în gimnaziu. După aceea, în liceu, atenția mea s-a mutat pe doamna profesoara de limba engleză, o altă profesoară deosebită și drumul nu s-a încheiat. Aici, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în calitate de profesor de această dată, am găsit model de inspirație în doamna Monica Șerbănescu, pedagog desăvârșit, lucru pentru care îi mulțumesc din suflet.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Cred cu tărie că valorile trebuie cultivate cât mai devreme și că ideal ar fi ca școala și familia să fie în armonie, să se completeze, să se susțină una pe cealaltă. Bunătatea, respectul, onestitatea, asumarea responsabilității, spiritul de echipă și perseverența sunt doar câteva din resursele acestei susțineri reciproce. Sunt sigură că echilibrul unei clase, al unei școli și, de aici, al unei societăți, ar fi deplin, dacă ne-am afla noi, adulții, în primul rând, la un numitor comun. Suntem modele prin ceea ce facem și nu prin ceea ce spunem.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Am avut emoții foarte mari, uriașe. Mă întrebam mereu dacă sunt la locul potrivit, dacă o să știu ce am de făcut. A fost bine, dar emoțiile nu au trecut. În fiecare an, cel puțin înainte de prima și ultima zi de școală, abia dacă reușesc să închid un ochi.

 

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiii devin receptivi când îi implici, când primesc responsabilități și au ocazia să vină cu propuneri. Devin parteneri de învățare cu drepturi depline, aș spune, iar ei vor să demonstreze că pot. Aprecierea necondiționată a eforturilor și gesturilor pe care le fac este o altă mare bulină albă. Aplicabilitatea materiei pe care o studiază este importantă și, odată ce descoperă asta, devin mai interesați. Ține mult de măiestria profesorului să dirijeze aceste activități.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Desigur că este diferență între generații, așa a fost întotdeauna, dar, în esență, copiii sunt tot copii și sunt la fel. Diferența este modul în care descoperă și  explorează lucrurile. Pentru copiii de azi, orice informație este la un click distanță, sunt foarte ageri când este vorba de tehnologie, dar mulți dintre ei nu știu cum să se cațere în copac. Copiii nu-și mai dezvoltă atât de repede simțul practic și, pe alocuri, îi văd mai sensibili.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Am multe cărți pe care le iubesc: acum îmi vine in minte volumul „Părinți străluciți, profesori fascinanți”, de Augusto Cury. Din punctul meu de vedere, este cea mai sănătoasă abordare a educației, cu tot ce cuprinde acesta, o carte pe care ar trebui sa o citească orice părinte si orice profesor.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Am învățat multe lucruri, dar unul se repetă și anume faptul că bucuria vine din lucruri mărunte care iți fac ziua frumoasă. Și încă ceva: bucuria este molipsitoare!

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Relația dintre profesor si elev este „chimie” pură. Este un amestec de energie care vine din ambele părți si se întâlnește la mijloc. Implicarea fiecăruia este importantă. Cei doi trebuie sa facă echipă, una puternică, bazată pe încredere și respect reciproc.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

În fiecare zi, în școală, se construiesc amintiri. Îmi place iarna, când ninge. Sunt întotdeauna între copii, ne batem cu zăpadă, parte în parte.

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Le-aș spune să-și urmeze visul pentru ca este tare, tare frumos! Le-aș spune că nimeni nu le-a știut pe toate din prima, dar că se învață, că nu este deloc ușor, că este mult de muncă, dar că, acolo unde este pasiune și o picătură de har, totul se poate!

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Copilul trebuie încurajat si motivat permanent, dar spre potențialul maxim va tinde când își va da seama singur că este in căutarea celei mai bune variante a propriei persoane. Efortul profesorului este să-l ajute să ajungă în acest punct. Motivarea trebuie să fie și una intrinsecă.

 

La ce fel de activități extrașcolare sau în ce fel de proiecte îi încurajați pe elevi să se implice pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice și competențele interpersonale?

Încurajez elevii să fie curioși, să aibă curaj să pună întrebări și să-și asume răspunsuri argumentate, să participe la orice tip de activitate care presupune comunicare cum ar fi dezbateri, susținerea de discursuri libere, crearea de reportaje, activități legate de teatru etc.

 

Aveți modalități preferate de a evalua progresul și performanța elevilor în afara examenelor tradiționale?

Nu am o modalitate preferată de evaluare. La ciclul primar, evaluez mult prin joc. Mă ajut de cartonașe, de povestioare și de cântecele. La gimnaziu, îmi place să dirijez copiii spre autoevaluare. Bifăm ce am lucrat corect, reluăm ce ne rămâne până îi dăm de capăt, mai întâi fără și apoi cu materiale suport. Căutând soluții, copiii învață mult. Autoevaluarea vine și atunci când copiii reușesc să construiască un dialog, oricât de simplu, să citească un meniu, un panou, să-și cumpere singuri o sticla de apă, atunci când merg într-o țară în care se vorbește limba germană. Este mai greu la început, dar odată ce încearcă și văd că pot, sunt tare fericiți și mândri de ei.

 

Este vreodată prea târziu pentru a învăța o limbă străină? Cum ar trebui să privească o persoană adultă, trecută de 40 de ani, ideea de a începe să învețe o limbă străină?

Niciodată nu este prea târziu să învățăm o limbă străină ci, dimpotrivă, o asemenea activitate este o bucurie, o provocare, un antrenament al minții pe care ar fi bine să-l facem până la adânci bătrâneți. În plus, învățarea unei limbi străine are aplicabilitate imediată. Să ne gândim doar cum ar fi să citești o carte în limba în care a fost scrisă. Asta da realizare!