Emblemă a eleganței de altădată și martor al istoriei tumultoase de pe litoralul românesc al Mării Negre, cazinoul din Constanța renaște în 2025 într-o nouă formă, după ani de degradare și așteptare. Cu o arhitectură spectaculoasă în stil Art Nouveau și o poveste care se întinde pe mai bine de un secol, acest monument istoric revine în centrul atenției ca spațiu cultural și turistic de referință. Recent restaurat, cazinoul și-a recăpătat frumusețea pierdută, având un nou rol în viața comunității – dintr-o ruină emblematică a redevenit un simbol viu al patrimoniului românesc.

De la bijuterie arhitecturală la ruină

Emblema arhitecturală a litoralului românesc, cazinoul din Constanța și-a recăpătat strălucirea în 2025, după un amplu proces de restaurare care l-a readus la viață.

În 1880, o simplă construcție de lemn era, de fapt, primul cazinou de pe faleza Constanței. Numit inițial cazinoul de pe faleză, acesta găzduia activități recreative pentru turiști, precum jocuri de noroc, dansuri și spectacole. În 1891, cazinoul a fost demolat și înlocuit cu o construcție ceva mai solidă, dar tot provizorie.

Câțiva ani mai târziu, în 1903, s-a decis construirea unui cazinou din piatră, reprezentativ pentru orașul Constanța, care începea să se transforme într-o destinație turistică modernă. Tânărul arhitect Daniel Renard, de origine elvețiană, este cel căruia i-a fost încredințată lucrarea, acesta propunând un proiect în stil Art Nouveau, deosebit de inovator pentru acea vreme. Construcția a început în 1904, fiind marcată de controverse politice. Inițial, proiectul lui Renard a fost abandonat temporar în favoarea unui proiect neoromânesc, ca apoi să fie reluat. În 15 august 1910, clădirea a fost inaugurată oficial, în prezența regelui Carol I.

Cazinoul, o capodoperă de Art Nouveau cu influențe franțuzești, se remarcă prin vitralii, balcoane decorate, decorațiuni marine – sirene și scoici, feronerie artistică și o fațadă spectaculoasă cu vedere spre mare. Interiorul era dotat cu saloane de joc, sală de bal, restaurant, foaier și terasă panoramică, toate decorate cu mare eleganță.

În perioada interbelică, cazinoul era frecventat de elitele românești și străine – aristocrați, diplomați, ofițeri și oameni de afaceri. În Primul Război Mondial, clădirea a fost bombardată și a suferit distrugeri, fiind ulterior refăcută. Apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a fost folosit ca spital de campanie de armatele române și germane.

După război, cazinoul a fost redeschis pentru public și a funcționat ca restaurant, sală de evenimente și spațiu cultural. În perioada comunistă a fost naționalizat, pierzând din funcția de divertisment de lux. În 1986 s-a realizat o restaurare superficială pentru a fi transformat în casă de cultură. Sute de deținuți au muncit la restaurare (în cadrul reconstrucției din perioada 2020-2025, restauratorii au găsit în zidurile clădirii bilețele cu mesaje în care erau notate numele și sențiinta primită), însă ulterior, starea clădiri s-a deteriorat progresiv, iar după 1990, lipsa investițiilor a dus la avansarea degradării. Astfel, în anii 2000, cazinoul a fost închis.

De la momentul închiderii, de-a lungul anilor, cazinoul din Constanța a devenit un simbol al neputinței autorităților, dar și al nostalgiei, fiind inclus pe lista celor mai periclitate clădiri de patrimoniu din Europa. Deși zeci de proiecte de restaurare au fost propuse, toate au fost abandonate din motive birocratice sau lipsă de fonduri.

În 2020, lucrări de restaurare au fost demarate, fiind finalizate în 2025. 171 milioane de lei au fost investite pentru consolidarea fundației, refacerea fațadei, restaurarea vitraliilor, mozaicurilor și componentelor metalice. Elementele decorative originale, precum stucaturile și vitraliile, au fost reconstituite cu fidelitate, iar tâmplăria a fost realizată din lemn stratificat de stejar, similar cu cea originală. Au fost implementate, de asemenea, și soluții moderne pentru asigurarea durabilității structurii. În fosta sală restaurant a cazinoului, fiecare ornament de pe tavan și de pe pereți a fost refăcut cu grijă, iar în total, pentru toate decorațiunile, au fost folosite 5 kilograme de foițe de aur.

Recăpătarea strălucirii

Odată cu redeschiderea oficială, cazinoul va fi transformat într-un centru cultural și turistic de referință. Clădirea va găzdui expoziții de artă, evenimente culturale, conferințe și spectacole, reafirmându-și poziția de simbol al litoralului românesc.

Se află în plan și crearea unui muzeu dedicat istoriei cazinoului și a orașului Constanța, alături de amenajarea unor spații speciale destinate pentru evenimente private și corporate. Totodată, se dorește organizarea unor tururi ghidate pentru turiști, astfel încât aceștia să poată explora în detaliu arhitectura și povestea impresionantă a edificiului.

Păstrându-și farmecul original și adaptându-se la cerințele culturale și turistice moderne, cazinoul din Constanța își redobândește, odată cu redeschiderea sa, locul de onoare printre cele mai importante obiective istorice din România.

Sursă foto: Remon Proiect

Într-o dimineață blândă din vacanța de primăvară, bunica și nepoata ei priveau grădina înverzind încet, cu primii muguri apărând pe ramuri și florile de liliac pregătindu-se să înflorească. Soarele mângâia pământul cu raze calde, iar aerul era plin de miros de nou început. Păpădia invadase iarbă și bănuții galbeni străluceau cu speranță. Nepoata, curioasă și zâmbitoare, îi spuse bunicii: „Abia aștept să vină vara! Să mă joc cu prietenii, să râdem… Știi, uneori, când vine școala sau când ne certăm, nu mai e la fel. De ce se schimbă prietenii? De ce nu stau prieteniile mereu la fel?”

Bunica o privi cu blândețe și îi răspunse: „Ce bine că te-ai gândit la asta! Primăvara e timpul perfect să vorbim despre prieteni. Vezi copacii din grădină? Așa sunt și prieteniile în viață. Sunt trei feluri de prieteni: frunze, crengi și rădăcini.”

Fata înclină capul ușor. „Cum adică?”

„Prietenii-frunze,” spuse bunica, „sunt ca mugurii de acum. Apar repede, sunt frumoși și aduc bucurie, dar nu rămân mereu. La prima adiere mai rece, se pot desprinde. Așa sunt prietenii care apar în momente vesele, dar dispar când lucrurile devin mai grele.”

„Aha… și ceilalți?”

„Prietenii-crengi sunt mai puternici. Poți să te sprijini de ei, să te bazezi pe ajutorul lor, dar uneori, când greutățile sunt prea mari, se pot rupe. Sunt alături de tine pentru o vreme, dar nu neapărat pentru totdeauna.”

Nepoata dădu din cap.

„Și rădăcinile?”

„Prieteniile-rădăcină sunt cele mai rare și mai importante. Ei nu se văd, dar te țin în picioare. Sunt mereu acolo, prin toate anotimpurile vieții, indiferent de vânt sau ploi.”

Fetița zâmbi și privi copacul din curte, unde mugurii abia se deschideau.

„A-ha! Cred că o să îi cunosc pe toți, pe rând…”

„Exact,” zâmbi bunica. „Primăvara e începutul. Și e bine să știi că deși nu toți prietenii vor rămâne, fiecare îți aduce ceva prețios.”

În grădina vieții, a învăța să recunoști prietenii care trec, cei care te sprijină și cei care rămân, e poate una dintre cele mai valoroase lecții pe care o poți primi. Să fim lângă copiii noștri în început de primăvară, în vară, în toamnă și în iarnă, cu tot sprijinul și cu toate învățăturile noastre!