Prin intermediul imaginației, al jocului, al creativității, când suntem mici intrăm în mai multe roluri ca să ajungem, la vârsta maturității, să îmbrățișăm unul dintre ele. De 50 de ani, învățătoarea Liliana Aurica Mursa străbate același drum pe care îl știe cu ochii închiși, dar încă nu s-a săturat de el. Este dascăl de  aproape patru decenii și trăiește bucuria și împlinirea de a merge la școală în fiecare zi.

De multe ori s-a reinventat pe parcursul carierei sale. A răsturnat didactica și a întors pe toate părțile metodele și procedeele de predare până le-a găsit pe cele care au pus în centru copilul. Liliana Aurica Mursa este, din 2016, profesor Merito, fiind recompensată pentru întreaga activitate depusă la catedră. Proiectul aduce în atenția românilor profesorii exemplari, aceia care ridică educația la rang de artă.

Aproape patru decenii de când guvernați în jurul copiilor, iar ei, de asemenea, se învârt în jurul dumneavoastră. Ce vă dă frumos pentru suflet meseria aceasta?

Prima vizualizare a răspunsului la această întrebare a fost că eu sunt soarele și în jurul meu se învârt copiii, care au nevoie de lumina, căldura și ,,cunoașterea” mea. Ceea ce mă ține legată de copii este firul creat de la sufletul meu spre al lor și de la mintea mea spre viitorul lor.

Ce ați învățat despre dumneavoastră în toți acești ani?

În toți acești ani am învățat despre mine că pot, că am curaj, determinare, responsabilitate și perseverență în tot ceea ce fac. Am învățat să mă reinventez de multe ori, datorită situațiilor apărute la clasă, am învățat că lucrurile trebuie făcute bine de la bun început, că trebuie să lupt dacă vreau cu adevărat ceva, că trebuie să dau mai departe din ceea ce sunt, ca să îmi duc la bun sfârșit misiunea pe pământ.

Care sunt lucrurile la care vă gândiți în fiecare dimineață?

E o întrebare provocatoare. Cred că sunt lucruri la care mă gândesc în fiecare seară, iar dimineața le regândesc, simțind apoi care e varianta potrivită. Cred că predăm zeci de ani același conținut științific de bază și, de fapt, contează cum îl punem în valoare pentru copii. Am vrut întotdeauna  să le stârnesc mintea, să le arăt de ce învață ceea ce învață și să îi învăț cum să învețe.  Am luptat să îi fac să se simtă bine la școală, în clasă, între colegi, să le dau încredere în ei. În fiecare dimineață, de 39 de ani, mă trezesc cu bucuria de a merge la școală! Ce e foarte interesant, străbat același drum pe jos de 50 de ani și, în fiecare dimineață și amiază, calc urma pașilor mei, de când aveam 6 ani.

Un drum liniar sau sinuos ați avut în sistem dacă ar fi să faceți acum un exercițiu de introspecție?

Rezultatul exercițiului e simplu, un drum sinuos. Mereu am avut câte o luptă de dus și nu neapărat cu sistemul. Eu zic că sistemul suntem noi. Schimbarea noi o facem. Eu sunt un om al schimbării, am profitat de toate oportunitățile din viața mea și am încercat să sfințesc locul, acolo unde am ajuns.

În clasa dumneavoastră, totul este diferit. Băncile sunt rotunde în clasă, iar catedra lipsește cu desăvârșire. Așa ar trebui să stea lucrurile în toate clasele? Care este accepțiunea dumneavoastră?

După părerea mea, așa ar trebui să stea lucrurile în clase. Eu am doar argumente pro pentru această ergonomie a  spațiului clasei . Ideile mi-au venit pe rând, văzând la alții beneficiile și  dorind altceva pentru elevii mei. Mereu am ținut la starea lor de bine și la „a fi împreună” în acești frumoși ani. Cred că sunt foarte importante amintirile din primii ani de școală, fiindcă ei te proiectează într-o anumită lume.

Aparțineți comunității Merito, respectiv InfinitEdu. Cât de valoros este pentru un individ, în orice sistem, să simtă că este aparținătorul unui grup de oameni care sunt conduși de aceleași valori?

Cred că după o formare inițială foarte bună, cu o bază științifică și metodică valoroasă, apartenența la o comunitate de învățare este ceea ce pune în valoare munca ta și te pune pe tine, ca om,  în locul în care împarți valori comune, idealuri, gânduri, te dezvolți, primești sprijin, apreciere, ai o siguranță psihologică. Eu sunt norocoasă că aparțin unor comunități de acest fel și am văzut la colegii mei, pe care îi întâlnesc cu diverse ocazii,  o reală nevoie de apartenență la o comunitate. De aceea, cele două comunități sunt deschise pentru oricine împărtășește aceleași valori, fiindcă transformarea meseriei de profesor nu se poate realiza decât într-o comunitate puternică și extinsă. Este spațiu pentru toți, dar depinde de fiecare ce alege pentru el.

Și totuși, schimbarea dumneavoastră de a preda „altfel”, de a avea în mână diverse și diferite strategii didactice, altele decât cele învățate în liceul pedagogic când a venit? Care a fost motivația supremă de a vă apleca asupra elevilor într-un „stil propriu”? Nevoia de schimbare se cerea?

Este o poveste tare frumoasă în spate care mă duce cu gândul la prima generație de elevi, de  la Școala Primară Gura Roșiei. În acel moment am avut senzația că nimic din ceea ce învățasem în liceul pedagogic nu se mai potrivea. Eu am o expresie pe care o folosesc pentru situația aceasta, ,, mi s-a răsturnat didactica”. Da, pentru unii elevi nu funcționa aproape deloc, pentru alții era nevoie de ceva mai mult. Abia mai târziu mi-am dat seama că adaptarea la situațiile concrete din clasă  m-a făcut să reconfigurez lucrurile învățate, pentru a le oferi copiilor rețeta potrivită fiecăruia. Am avut foarte mulți elevi care mi-au provocat mintea și datorită cărora am căutat, am citit, am experimentat. Un  moment  important a fost schimbarea mobilierul tradițional( băncile prinse în cuie pe podea), cu mobilierul modular ( cu mese individuale). Atunci am spus, ,, Ah, în sfârșit îi pot așeza să lucreze așa cum îmi doresc, în grupuri mici, pe echipe, să realizeze proiecte comune!” Al doilea moment a fost anul 2005, când, prin Proiectul pentru Învățământul Rural, am intrat la UBB Cluj Napoca, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar și am avut șansa unei super specializări.  Al treilea, dar nu ultimul, a fost anul 2006. Aici începe altă poveste, cea a validării,  a voluntariatului, a comunităților de învățare și a oamenilor pe care i-am strâns în jurul meu. Nevoia de schimbare se cerea de mult timp. În clasa mea și totodată în școală, schimbarea a venit ca rezultat al tuturor frământărilor mele, nemulțumirilor, luptelor, creșterii profesionale și dorinței mele de a fi. Am știut că pentru unii copii, eu sunt singura lor legătură stabilă și că sunt cea care le poate arăta că există o lume mai bună pentru ei.

Dacă nu lucrați în medii vulnerabile, mai defilați, oare, în fața copiilor cu atât de multă empatie și înțelegere că fiecare are ritmul său de dezvoltare?

Niciodată nu am defilat singură, am defilat alături de copii și colegi. Da, cu siguranță aș fi fost la fel, fiindcă psihologia învățată mi-a arătat cum și de ce să  mă aplec asupra fiecăruia, lucru care  ține  și de caracterul meu, de educația primită, ține de căldura sufletului, de profunzimea lucrurilor la care  vreau să ajung.

Sunteți profesionistul care a avut și o primă generație, dar care predă și ultimelor generații înainte de a-și încheia cariera. Cum au fost primele generații față de cele din prezent? Erau copiii diferiți?

Fiecare generație a avut ceva special pentru mine. Nu merg lucrurile luate cu copy paste de la o generație la alta. Cu plusuri și minusuri, cu interesant și provocator, eu sunt cea care păstrez balanța echilibrată. Există particularități la fiecare generație, contează abilitatea mea de a le pune în valoare și de a șlefui caracterele. Sunt așa mândră de toți, indiferent în ce colț al lumii au ajuns. Știu că am pus în ei o părticică importantă care nu va dispărea niciodată!

Cu ce valori doriți să plece în viață copiii? Care sunt considerentele de care ar trebui să țină cont?

Mi-aș dori să plece în viață cu valorile pe care am încercat să le dezvolt în ei, în fiecare moment petrecut împreună. Adevărul, bunătatea, prietenia, responsabilitatea, iubirea, familia, credința, empatia sunt doar o parte dintre ele. Nu am reușit singură niciodată, în familiile lor e nevoie ca să regăsească aceleași valori, pentru a avea rezultate frumoase. Mereu le-am spus să nu uite ce i- am învățat și, mai presus de toate, să fie OAMENI!

Delta Dunării, un adevărat paradis sălbatic, încântă prin biodiversitate, peisaje de o frumusețe rară și o cultură locală fascinantă, fiind unul dintre cele mai spectaculoase creații ale naturii din Europa și una dintre cele mai importante bogății ale României.

Formată de-a lungul a mii de ani, acolo unde fluviul Dunărea își varsă apele în Marea Neagră, Delta Dunării are o suprafață de aproximativ 5.800 km², fiind a doua ca mărime din Europa. Delta este în continuă expansiune, avansând în fiecare an cu aproximativ 40 de metri în mare.

Din 1991, Delta Dunării este recunoscută ca rezervație a biosferei de către UNESCO, adăpostind:

• Peste 5.500 de specii de plante și animale;
• Cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa;
• Peste 300 de specii de păsări, inclusiv pelicani creți, stârci galbeni sau cormorani mici;
• Mii de canale, lacuri, păduri de sălcii și dune de nisip.

Delta Dunării este un spectacol permanent. Primăvara și vara, păsările migratoare colorează cerul. Pelicanii, cormoranii, stârcii și lebedele își găsesc acolo casă, alături de numeroase specii de pești, amfibieni și insecte. Pe lângă fauna sa extraordinară, Delta impresionează și prin flora specifică. Pădurile de sălcii bătrâne, plaurii – insule plutitoare formate din rădăcini de stuf și ierburi, nuferii albi și galbeni sau plantele rare de pe grindurile nisipoase dau peisajelor o frumusețe aproape ireală.

Deși dominată de natură, Delta Dunării se remarcă și prin tradițiile localnicilor, acesta fiind la fel de valoroase ca și biodiversitatea. Locuitorii Deltei sunt maeștri ai vâslitului în canalele înguste. Vâslele tradiționale din lemn, numite vâsle de papură, sunt adaptate să alunece silențios printre stuf, astfel încât să nu deranjeze fauna. Lotca lipovenească, o barcă subțire și lungă, este un simbol cultural local, folosită de generații întregi de pescari.

În multe sate din Deltă, mai ales în localități precum Mila 23, Caraorman sau Jurilovca, încă se păstrează sărbători tradiționale lipovenești precum Malanka – ajunul Anului Nou pe rit vechi, sărbătorit în data de 13 ianuarie, când tinerii umblă din casă în casă cu cântece și urări de belșug sau Boboteaza, un ritual extrem de important, când apele sunt sfințite și bărcile împodobite și se fac procesiuni pe canale. Pentru localnici, pescuitul nu este doar un mijloc de supraviețuire, ci un ritual sacru. În unele zone, pescarii încă rostesc rugăciuni înainte de a ieși în apă, cerând protecția Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea lor.

Locuitorii Deltei știu că un pește bun cere un foc de stuf, gătit încet. Borșul de pește autentic se face direct la malul apei, cu apă din Dunăre, filtrată și fiartă, trei-patru specii de pești și, neapărat, adăugarea peștelui abia la final. Storceagul, o supă cremoasă de sturion, este considerat un preparat de sărbătoare, în timp ce scordoleaua – piure de cartofi cu usturoi și pește afumat, este o rețetă veche, moștenită de la greci și lipoveni.

Cei care vizitează Delta Dunării, pot avea parte de experiențe inedite, precum excursii cu barca pe canalele înguste și labirintice, birdwatching – observarea păsărilor, pescuit sportiv – cu respectarea reglementărilor stricte de protecție, plimbări cu bicicleta pe grindurile mai înalte și vizite la sate tradiționale, pentru a descoperi arhitectura locală și poveștile pescarilor. Fiecare anotimp aduce o altă atmosferă în Delta Dunării – primăvara este explozia vieții, vara este spectacolul naturii în plină forță, iar toamna aduce migrarea păsărilor și o liniște aproape mistică, în timp ce iarna, Delta se transformă într-un loc de o frumusețe misterioasă, cu apele înghețate parțial și cu stufărișurile acoperite de un strat de zăpadă fină.

Curiozități despre Delta Dunării:

• Plaurii plutitori din Delta Dunării sunt un fenomen rar în lume – bucăți de vegetație ce plutesc liber, formând habitate unice pentru păsări și pești
• În Delta Dunării se află cea mai mică pădure tropicală din Europa – Pădurea Letea. Aici cresc liane, stejari seculari și există cai sălbatici
• Există în Deltă așezări umane construite exclusiv pe apă, cum este satul Periprava
• Unii localnici folosesc în continuare plauri plutitori pentru a cultiva legume, deplasând grădinile lor în funcție de nivelul apelor
• Delta este un loc de refugiu pentru misterioasa vidră europeană, un animal protejat, extrem de greu de văzut în alte părți ale Europei.
• În Delta Dunării s-au descoperit vestigii ale unor civilizații antice, precum grecii și romanii. Sub ape, în apropierea localității Periprava, există ruinele unei vechi așezări grecești. De asemenea, în zona Lacului Razelm, s-au găsit rămășițele unor așezări din perioada preistorică.
• Mulți dintre locuitorii Deltei sunt de origine lipovenească, o comunitate care a venit în această regiune din Rusia în secolul XVIII-lea, aducând tradiții, obiceiuri, influențând cultura și gastronomia Deltei.
• Delta Dunării adăpostește mai multe lacuri sărate, cum ar fi Lacul Sărat din apropierea localității Sarichioi, care au o salinitate mult mai mare decât a apei mării. Acestea s-au format datorită depozitelor de sare din subteran și sunt extrem de rare în delta fluviilor.

Delta Dunării este una dintre cele mai valoroase și fragile zone naturale ale Europei. Protejată prin statutul de rezervație a biosferei, Delta reprezintă un model de diversitate, dar și un exemplu despre cum comunitățile pot trăi în armonie cu natura. Vizitarea Deltei Dunării însemnă nu doar descoperirea unor faune și flore unice, ci și înțelegerea unei culturi locale cu rădăcini adânci. Respectarea acestor locuri și a tradițiilor este esențiale pentru păstrarea autenticității și frumuseții Deltei Dunării, pentru a oferi generațiilor viitoare șansa de a cunoaște această lume aparte.

Surse foto: exploreazadeltadunarii.ro, stirileprotv.ro, mfe.gov.ro, excursiiprindelta.ro