„Sunt un „artist- arheolog”, dacă vrei. Îmi place să sap după povești și cântece vechi pentru că știind cine au fost cei dinaintea mea, pot afla cine sunt eu.”
Raluca Radu este o voce care nu doar cântă folclor, ci îl descoperă, îl înțelege și îl reinterpretează cu respect și sensibilitate. Originară din Vaslui, formată la sat și rafinată la oraș, este absolventă de etnologie, antropologie culturală și folclor, cu un master în management cultural. Se autodefinește ca „artist-arheolog”, pentru că muzica ei pornește din cercetare, din nevoia de a înțelege cine au fost cei dinainte pentru a răspunde la întrebarea: „Cine sunt eu?”. Proiectul său de suflet, ALAI, este o călătorie inițiatică prin tradiții, sunete și rădăcini, o punte între generații, între sat și oraș, între trecut și prezent.
Etnolog prin formare și artistă prin vocație, ea îmbină cercetarea culturală cu expresia artistică, într-un demers sincer și asumat. Folclorul „crud” — cel viu, neretușat — este punctul ei de plecare, pe care îl lasă apoi să se „coacă” prin vocea și sensibilitatea sa, într-o formă nouă, vie și relevantă pentru prezent.
ALAI, proiectul său recent, este un testament sonor al acestui parcurs: o călătorie prin șase comunități din România, unde a cules cântece, obiceiuri și povești, transformându-le într-o punte sonoră între trecut și viitor. Raluca, o creatoare de spații intergeneraționale, o purtătoare de sens, o artistă care îndrăznește să se întrebe, să asculte, să transforme. Iar în această transformare, ne regăsim și noi.
Raluca, mă bucur tare mult să împletim o poveste despre parcursul tău artistic și mai ales despre cel mai recent proiect al tău, ALAI. Cine este Raluca Radu, de unde vine și … unde își lasă amprentele în această Românie?
Ai început cu o întrebare care la care caut răspunsul de câțiva ani. Încă am multe necunoscute, dar pot răspunde așa: Dacă ar fi să mă iau după cartea de identitate, sunt Raluca Radu, 28 de ani, originară din Vaslui, acum cu viză de flotant pe București. Dacă e să mă iau după studiile pe care le-am făcut, sunt specialist în studii culturale- etnologie, antropologie culturală și folclor- cu un master în management cultural, iar dacă ar fi să mă iau după activitatea mea artistică de până acum, pot spune că sunt o artistă îndrăgostită de folclor și de a cunoaște cât mai multe despre cei dinaintea mea ca mai apoi să-mi traduc într-un mod personal tot ceea ce am descoperit. Sunt un „artist- arheolog”, dacă vrei. Îmi place să sap după povești și cântece vechi pentru că știind cine au fost cei dinaintea mea, pot afla cine sunt eu. Cât despre unde îmi las amprentele, aici cred că doar timpul ne va răspunde.
Cum te-a format copilăria în raport cu ceea ce ai devenit ca artistă atât de preocupată de patrimoniu? Cum ți-au fost acești ani de formare?
Cred că faptul că am copilărit la țară cu acele obiceiuri de iarnă care pe la noi, prin Vaslui, sunt asemenea unui carnaval ori cu muzica de fanfară care m-a făcut să înțeleg forța crudului din muzică, a avut un cuvânt de spus în alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Cred că ce a adus experiența creșterii la sat a fost o curiozitate pentru a cunoaște motivul pentru care moșii și strămoșii respectau cu sfințenie anumite lucruri. Mereu m-am întrebat „De ce?”, iar răspunsul „Că așa se face!” nu m-a mulțumit niciodată, așa că am început să studiez.
„Mereu m-am întrebat „De ce?”, iar răspunsul „Că așa se face!” nu m-a mulțumit niciodată, așa că am început să studiez.”
Oprește-ți gândul pentru câteva minute și du-te acolo unde timpul avea timp, ce vezi?
O văd pe Raluca mică, cea care obișnuia să se urce în prunii din grădină și să cânte. Aveam un lan mare de lucernă în față și-mi imaginam că acela e publicul și, crede-mă, puteam să stau acolo cu orele și să cânt și nu-mi trebuiau de nici unele. Îl văd pe frate-meu și pe verii mei cu care îmi petreceam verile, jucându-ne de-a orice ne trecea prin minte. Apoi o văd pe bunica Didina care știa că vin cu trenul de 12 și mă aștepta cu pâine caldă și, deși îi spuneam că nu vreau decât 2 sarmale, ea îmi punea 6. Mai văd sala de la Palatul Copiilor unde mergeam la cor și unde mi se părea că cineva se joacă cu timpul pentru că niciodată nu înțelegeam cum pot să treacă atât de repede 2 ore în care repetam. Sunt multe imagini care îmi apar acum în minte și , uite, ce chestie.. acum că scriu despre toate astea, mi se pare că timpul îmi acordă timp.
„Raluca mică, cea care obișnuia să se urce în prunii din grădină și să cânte. Aveam un lan mare de lucernă în față și-mi imaginam că acela e publicul și, crede-mă, puteam să stau acolo cu orele și să cânt și nu-mi trebuiau de nici unele.”
Ai ales să studiezi etnologia, antropologia culturală și folclorul, ce te-a chemat către acest domeniu atât de frumos și tot mai rar studiat astăzi și ce gând le-ai transmite acelora care își doresc să îți calce pe aceste urme universitare?
Pe lângă curiozitatea de a-i cunoaște pe cei dinaintea mea pentru a mă cunoaște mai bine pe mine, a mai fost un motiv care m-a adus la București să studiez Etnologie.
Începusem să cânt de mică și de prin perioada liceului am și mers la concursuri de muzică populară. La acele concursuri auzeam aproape fără excepție, de la oameni cărora li se oferea posibilitatea să vorbească, „folclor autentic tradițional românesc” și multe alte formulări de acest tip din care nu înțelegeam absolut nimic. Auzind cu recurență, a apărut întrebarea: „bine, dar ce înseamnă folclor autentic tradițional și unde mai pui că trebuie să fie și românesc??”. Și am început să întreb și când am întrebat, am primit explicații de tipul „așa se zice” care nu m-au mulțumit deloc. Apoi am aflat de specializarea Etnologie de la Facultatea de Litere din București către care am ales să mă îndrept pentru a-mi lămuri toate necunoscutele astea.
Ce rol are cercetarea etnografica în procesul tău creativ? Ce te-a impresionat cel mai tare în acest demers de cercetare, și ți-a rămas în minte drept ,,woow”?
”Cercetare” mi se pare un cuvânt mare. O să o numesc „căutare etnografică” și are un rol extrem de important pentru că scopul meu e ca proiectele mele (fie că sunt muzicale, fie că sunt de altă natură) să fie punți între generații. Între cei de dinainte și cei de acum și, de ce nu, cei din viitor. Mi se pare că acum, poate- mai mult ca înainte, e important să accesăm moștenirea culturală pe care am primit-o. Cred că e important pentru noi să începem să ne întrebăm de-ai cui suntem pentru a ne conecta cu rădăcini reale, nu numai cu ecrane.
„Cred că e important pentru noi să începem să ne întrebăm de-ai cui suntem pentru a ne conecta cu rădăcini reale, nu numai cu ecrane.”
Cum transmiți în muzica ta, nuanțele folclorului ,,crud” și ale celui ,,copt”?
Trebuie să nuanțez puțin niște termeni. Pentru mine „folclor crud” e muzica aceea care se simte asemenea unei plimbări desculț prin iarbă verde. Am avut nevoie să ascult și să cânt multe cântece până să reușesc să definesc atât de clar ideea de „crud” în muzică, dar când am ajuns la ea, multe lucruri s-au schimbat în interiorul meu pentru că de fiecare dată când cânt un cântec „crud”, se simte ca și cum aș putea călători în timp și spațiu, ca și cum nu există bariere și pot merge chiar la rădăcină.
Pe de altă parte, „folclorul copt” este traducerea personală a crudului într-o limbă muzicală pe care să o poată înțelege cei de azi pentru a-i ajuta să intre în contact cu rădăcinile.
Aceste părți fac parte, în egală măsură, din mine și una fără alta, n-ar exista pentru că așa sunt eu construită: din paradoxuri. De aceea, având atât de clar așezat în minte și în suflet, vocea mea face spațiu acestor două nuanțe în fiecare cântec.
„ALAI, este răspunsul pe care l-am găsit la două nevoi care mi-au consumat foarte multă energie. Prima e nevoia de apartenență, cea de-a doua este nevoia de natură muzicală.”
Ce este acest proiect atât de frumos intitulat: ALAI? De unde ai pornit și unde vrei să ajungi?
Este răspunsul pe care l-am găsit la două nevoi care mi-au consumat foarte multă energie. Prima e nevoia de apartenență. Uite, eu am crescut la sat. Pe acolo toată lumea știa „de-a cui sunt”, chiar și eu știam cine sunt, știau cine au fost cei dinaintea mea; se simțea ca un mic trib din care știam că fac parte. Mutată la București, într-un oraș care e mereu în mișcare, nu m-a mai întrebat nimeni de-a cui sunt și am început să mă las purtată de val până n-am mai știut unde sunt și nici de-a cui. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de un alai pe care să-l adun pentru a fi cu picioarele pe pământ, conectată la rădăcini.
Cea de-a doua nevoie era cea de natură muzicală. De-a lungul timpului am explorat mult prin muzică și am descoperit zone la care nici nu puteam visa (când am cântat prima dată o piesă blues am fost atât de surprinsă de ce auzeam că nu-mi venea să cred că vocea mea poate emite sunetele în această formă), dar acest proces a adus și multă confuzie pentru că nu mă mai încadram nicăieri. De aceea, a fost nevoie să creez un proiect care să fie potrivit pe măsurile mele, un proiect în care să îmbin dragostea și curiozitatea pentru explorarea etnologică, cu marea pasiune pentru explorarea muzicală.
Astfel că ALAI este o călătorie inițiatică prin 6 locuri din România, de unde am căutat diverse forme de alaiuri (tradiții care însoțesc alaiurile) și cântece specifice fiecărui loc- folclorul crud. Întoarsă la București, am păstrat un nucleu din crud pe care l-am lăsat să stea în sufletul meu, atâta cât să pot crea o muzică coaptă de măsurile mele, iar produsul final va fi un vinil care va avea folclorul crud- oamenii pe care i-am întâlnit în sate cu cântecele și poveștile lor, împletit cu folclorul copt- muzica mea care păstrează doar un nucleu din crud, dar care e plină de energie și viață nouă.
Mutată la București, într-un oraș care e mereu în mișcare, nu m-a mai întrebat nimeni de-a cui sunt și am început să mă las purtată de val până n-am mai știut unde sunt și nici de-a cui. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de un alai pe care să-l adun pentru a fi cu picioarele pe pământ, conectată la rădăcini.
În demersurile tale, vreau să îmi spui cum arată pentru tine o comunitate VIE, iar dintre cele 6 comunități pe care le-ai studiat pentru proiectul ,,Alai” care dintre acestea ți s-a părut a fi cea mai plină de viață?
O comunitate vie e una sinceră care se arată așa cum e; fără artificii, fără a fi cosmetizată pentru că n-are nevoie. E atât de multă frumusețe în firesc, încât orice lucru adăugat, strică.
Alaiul cel mai plin de viață este cel format din toate cele 6 opriri. Fiecare a adus o nuanță nouă care face ca alaiul mare să fie asemenea unui foc viu — hrănit de rădăcini, dar aprins de fiecare suflet care intră în cerc.
Cum îmbraci cântecele culese din țară, cum aduci acest folclor crud, viu la inima publicului tânăr?
Lăsându-le la copt. Folclorul meu copt este spațiul în care îmi dau voie să explorez pentru a arăta, de fapt, cât de versatil poate fi un cântec cules dintr-un sat căruia i se adaugă povestea din spate. Încerc să păstrez din cântece fix lucrul care face sufletul meu să vibreze pentru că acolo e esența, apoi îl îmbrac în ritmuri moderne care să îmi permită să călătoresc în interior și în exterior și care, îmi doresc mult, să aibă același efect și asupra celor care ascultă.
„Încerc să păstrez din cântece fix lucrul care face sufletul meu să vibreze pentru că acolo e esența, apoi îl îmbrac în ritmuri moderne.”
Ce rol joaca ALAI în evoluția muzicii tradiționale românești în context contemporan?
N-am idee. La întrebarea asta probabil timpul ne va răspunde. Ce pot eu să zic e că, în ceea ce privește evoluția muzicală a mea, ALAI este un punct cheie. Este primul moment în care am fost sinceră cu mine și cu ceilalți și am spus că nu știu și că ăsta e motivul pentru care (mă) caut, iar această explorare aduce, de la cântec la cântec, o formă din ce în ce mai rafinată a muzicii mele.
Ce planuri de viitor ai cu acest proiect? Mă gândesc că până acum a fost începutul și nu te vei opri curând.
Îmi doresc foarte tare să-l scot în lume. Simt că l-am ținut ascuns mult timp și acum e momentul să ajungă la cât mai multe urechi curioase de cum sună crudul și coptul. De asemenea, mi-ar plăcea mult să continui chiar în această formă, dar să fie alte alaiuri pe care să le explorez.
Cum reinterpretezi tradiția fără să o ,,trădezi”? Unde trasezi granița între păstrare și inovație?
Dacă ar fi să mă duc în zona de etnologie, conform lui Mihai Pop, granița asta o trasează chiar comunitatea (este ceea ce în cărțile de specialitate se numește „cenzura comunității”). Ea decide ce intră în folclor și ce nu, dar ca artist, uneori acționez în afara acestei cenzuri — nu ca să trădez tradiția, ci ca s-o ascult în altă cheie. Caut esența ei, nu forma fixă. Dacă un cântec vechi vorbește despre dor, durere sau dorință, încerc să-i păstrez adevărul, chiar dacă îi schimb linia, ritmul sau îl pun pe un beat electronic.
Granița dintre păstrare și inovație se mișcă, e vie. Atâta timp cât o port cu respect, cu căutare sinceră și cu dorința reală de a crea punți, nu ziduri, cred că reinterpretarea poate fi o formă de continuare — nu de trădare.
„Granița dintre păstrare și inovație se mișcă, e vie. Atâta timp cât o port cu respect, cu căutare sinceră și cu dorința reală de a crea punți, nu ziduri, cred că reinterpretarea poate fi o formă de continuare — nu de trădare.”
Cum ai vrea să vadă lumea cultura tradițională românească peste 30 de ani?
Mi-a plăcea să o vadă, să știe de existența ei. Să fie curioși să o descopere. E cea mai mare declarație de dragoste față de cei care au creat drumul pe care pășim noi acum. Mi-ar plăcea mult să caute esența, nu doar ambalajul și parte din ce fac acum și voi continua să fac, își propune să fie o incredibil de mică parte din acest proces.
Spuneai odată că trebuie să privim către cei dinaintea noastră ca să ne înțelegem. Lasă-le un mesaj aici acelora care au fost ,,dinainte ta” și care te-au adus în punctul în care te înțelegi, știi cine ești și ce îți dorești.
Aș minți dacă aș spune că mă înțeleg sau că știu cine sunt. Mă caut și de la zi la zi, aflu lucruri noi despre mine care mă ajută să mai adaug încă ceva la a-mi răspunde la această întrebare. De asta am creat și ALAIul – pentru a-i cunoaște mai bine pe cei dinaintea mea. Simt că mai am mult de explorat, de aceea acum pot doar să mă uit la ei și să-i văd fără filtre, reali. Acum le aflu poveștile. Acum doar ascult.
„Simt că mai am mult de explorat, de aceea acum pot doar să mă uit la ei și să-i văd fără filtre, reali. Acum le aflu poveștile. Acum doar ascult.”
