Dacă nu era mama copiilor de la grădiniță, poate ar fi fost pe un șantier, construind case. Elena Ștefan, în schimb, trăiește prin ceea ce face. Și-a găsit sensul și îmbrățișează cu mare deschidere tot ce vine spre ea atât timp cât în centru este copilul. S-au scurs 26 de ani, dar își aduce aminte și în prezent de primii ochi pe care i-a văzut formând prima clasă pe care a condus-o. Poate cu temeri sau emoții, dar s-a lăsat descurajată de voci negative care ar fi văzut-o făcând Drept.

A devenit mamă singură tânără. S-a îmbrăcat cu pelerina unei femei super puternice și a călătorit prin viață cu gândul că se merge doar înainte, fără regrete. Să o cunoaștem!

Elena, al câtelea copil ești în familia ta și când ai văzut lumina zilei?

Sunt primul copil din familie, mai am încă trei frați mai mici. M-am născut acum 50 ani într-un cătun de poveste, Coșuleni, din comuna Bălușeni. Părinții mei au fost agricultori. Mama are patru clase, iar tata cinci.

Cu ce valori ai crescut?

Am crescut într-o familie simplă unde am învățat că nimic nu „cade din cer”, trebuie să muncim pentru ceea ce vrem să obținem. Am învățat de mici să muncim mult,corect și cinstit.

Oare ai simțit priviri sau ai auzit glasuri în comunitatea în care ai crescut din pricina faptului că ai devenit mamă tânără?

Am devenit mamă la 19 ani și atunci a fost maturizarea mea instantanee. Am termi nat liceul,m-am căsătorit, am dat admitere la Drept și am reușit, dar nu am mai început facultatea. Am născut un băiat. Nu am simțit atunci priviri sau glasuri. La țară lucrul acesta se întâmpla, nu eram eu o excepție. Doar o fostă profesoară mi-a spus atunci că m-ar fi văzut pe alt drum.

Lucrai deja în învățământ?

Nu.

Care este/cum sună povestea fetei care a devenit educatoare? Te-ai visat încă din copilărie că vrei să fii în mijlocul copiilor?

Nu visam să lucrez cu copiii, dar îmi plăcea să învăț. A fost o întâmplare care mi-a schimbat destinul. Am divorțat după patru ani de mariaj. Căsnicia nu era ce trebuia. Nu mă regăseam acolo, așa că am pus punct și am început să mă gândesc la viitor, viitorul meu și al copilului. Cumpăram ziare și căutam soluții, locuri de muncă și am găsit un anunț în care scria că se fac înscrieri pentru colegiul de învățători-educatoare. Am început cursurile,I ar din anul II am început să lucrez necalificată. Am obținut diploma în 2000 și de atunci lucrez ca educatoare. Prima mea grupă de preșcolari  a fost în județul Brașov și a avut 44 de copii. După trei ani am plecat din Brașov și m-am reîntors în județul natal, Botoșani.

Cum a fost să fii și mama copilului tău, dar și mama tuturor copiilor de la grădiniță?

Cred că Dumnezeu a dăruit fiecăruia dintre noi un har care să ne binecuvânteze existența și anume cel de a înțelege, de a mângâia,de a fi aproape, de a aduce bucurie în sufletul fiecărui copil și de a-i îndruma pașii. Pentru copiii cu suflete curate, pline de viață, am încercat mereu să fiu mama care știe să-i ocrotească, să-i iubească, să-i mângâie și să nu uite să le zâmbească. Am încercat să le dăruiesc totul din suflet, gândindu-mă că numai așa voi putea forma copii care la rândul lor vor iubi, vor respecta și vor aprecia oamenii.

I-am mângâiat, i-am apreciat mereu pentru ceea ce au făcut bun, i-am dojenit cu blândețe, ne-am jucat împreună. I-am învățat să aibă încredere în puterile lor și să nu se supere când greșesc pentru că din greșeli se învață. I-am ajutat să înțeleagă ce este bine să facă pentru ca într-o bună zi să devină oameni adevărați. Prin exemplul personal, am încercat să le sădesc în sufletele lor curate dragostea și respectful pentru oameni. Am încercat să combin rolul mamă-educatoare și ceea ce am vrut să duc către copilul de acasă am dus și către copiii de la grădiniță. Sunt mulțumită și recunoscătoare pentru ceea ce am reușit să modelez ca mamă și ca educatoare.

La a câta generație ești și ce ți-ai luat frumos pentru suflet în toți acești ani?

S-au scurs 26 ani din cariera mea didactică, cu  bucurii și emoții nestăvilite, cu gândul la cei care au plecat mai departe în viață, la cei ce vor pleca cât și la cei pe care îi voi primi cu brațele deschise. Ori de câte ori am intrat  în sala de grupă, am simțit că anii aceștia au fost și vor rămâne cei mai frumoși ani ce mi-au marcat existența ca dascăl. Copiii mi-au umplut zilele cu mireasma vârstei lor fericite și fără griji, mi-au dat dragostea lor dezinteresată și rostul meu pe lume.

Îmi imaginez că nu vrei să vorbești desprea realizările profesionale pe lângă gradele didactice și toate cursurile de perfecționare făcute, dar aș dori să împărtășești proiectele tale de suflet. Vei inspira fără doar și poate.

Așa, doar pentru inspirație pentru colegii mei, vă voi prezenta câteva exemple. Mi se spune des că sunt sursă de inspirație pentru colegi. Ce să spun? Îmi crește sufletul de bucurie!Sunt omul care nu ține ideile doar pentru sine. Îmi face plăcere să împărtășesc cu  alții.

Unul dintre proiectele mele de suflet este Programul de formare și predare asistată al Teach for Romania. În luna iunie 2025 am devenit Alumn Teach for Romania. Pot spune că în cei doi ani de program m-am dezvoltat foarte mult profesional și personal. Sunt recunoscătoare pentru toate experiențele de care am beneficiat în cadrul programului. La sfârțitul programului am beneficiat de o finanțare pentru a constui în curtea grădiniței, un foișor pentru activități outdoor.

La începutul anului 2025 am absolvit programul de dezvoltare preofesională „Educator de viitor” organizat de Uipath Foundation. Timp de 6 luni, alături de alte 20 de educatoare din România am beneficiat de  ore de formare online și o săptămână de formare fizică la București. La sfârșitul programului am obținut o finanțare pentru a dota grădinița cu materiale didactice.

De 4 ani sunt coordonatorul „Centrului Afterschool Nouă ne pasă Bălușeni”. Am aplicat și am obținut finanțare pentru ca 60 elevi să beneficieze de masă caldă și activități remediale .Finanțarea este asigurată de Fundația „Nouă ne pasă”.

Pot spune că din acest an am început să culegem roadele muncii noastre. La Evaluarea Națională elevii s-au descurcat destul de bine. De obicei, școala noastră era printre ultimele  din județ la Evaluarea Națională. În 2025 rezultatele au fost bune. Și cred că o contribuție semnificativă a adus faptul că elevii au participat la activitățile Centrului Afterschool.

În ultimii doi ani am obținut două finanțări în valoare de 10000 euro prin programul „Start ONG” . Cu acești bani am organizat ateliere pentru preșcolari și am achiziționat 20 costume populare autentice.

În ultimii patru ani am mai colaborat cu Fundația „Noi Orizonturi” în diferite programe:„Clubul meseriilor rurale”,„Clubul familiei”,„Service Learning la clasă” ,Asociația „Totul Este Posibil(Educație)”, „Ateliere fără frontiere”, Asociația „Antonia Citește”, Asociația „OvidiuRo”,Asociația „Cu Alte Cuvinte”,World Vision Romania.

În cadrul colaborărilor pe care le-am avut am format echipe alături de colegi din școală, am organizat activități pentru copii, părinți, comunitatea locală.

De unde gândul de a depăși granițele unității și să te răsfiri prin proiectele la care ai aplicat ca să primești finanțare?

Am ajuns acum 4 ani în școală și am simțit că este nevoie de implicarea mea. Am simțit că lipsește ceva. Copiii, părinții erau dornici de activități extrașcolare, dar nu aveau parte de astfel de activități. De asemenea, baza materială a unității era foarte,foarte slabă. În cei 4 ani m-am implicat și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să schimb ceva.

Alături de echipele de proiecte am avut întotdeauna sprijin Primăria Bălușeni. Cu tot ceea ce a fost necesar. Chiar și un sfat sau o vorbă de încurajare ne-a fost de mare ajutor…

Bineînțeles că și Primăria Bălușeni a obținut finanțări notabile pentru educația din comună: au fost construite două grădinițe noi, au fost reabilitate toate școlile din comună, au fost dotate cu foarte multe materiale didactice: table interactive, laptopuri, imprimante în fiecare clasă, jocuri și jucării în grădinițe, s.a.m.d.

Ce ai făcut cu prima finanțare? Cum ai împărțit banii primiți?

Primele finanțări le-am obținut începând cu anul 2007.Atunci erau destinate perfecționării mele ca dascăl. Cu bursele Comenius am urmat cursuri în Europa.

Uitându-mă în urmă,  îmi dau seama că acele burse m-au ajutat foarte mult în dezvoltarea carierei didactice. Banii erau destinați pentru plata cursurilor,cazare,transport,diurnă.

Nu a inventat nimeni roata și ne inspirăm ba din stânga, ba din alta. Dar, oare, curajul de unde îl ai?

L-am avut dintotdeauna, cred. L-am avut și l-am folosit la orice pas. Chiar îmi place și mă încarc cu energie pozitivă atunci când ies din zona de  confort.

Am întrebat de curaj pentru că, cred cu tărie, nu ai fost mereu felicitată pentru dedicarea ta. Nici nu ai așteptat faima, onoarea, dar nu e ușor să faci de una singură.

Am avut proiecte individuale, dar am avut și am și acum în derulare proiecte de echipă alături de colegi profesori. E adevărat că am simțit și invidie uneori, dar pe mine și lucrul acesta mă încarcă. Visez la vremurile când nu voi mai simți priviri răutăcioase și ne vom bucura sincer împreună și  alături de copii.

Pe lângă dragoste pentru copii, ce trebuie să mai dețină un educator?

Cred că trebuie să ai har. Este una dintre profesiile pentru care trebuie să ai har.

Ce s-ar fi făcut tânăra Elena dacă nu îmbrățișa meseria aceasta?

Cred că mi-ar fi plăcut să fac ceva în domeniul construcțiilor. Am construit în 2010 o casă. M-am implicat începând  de la proiect și până la finalizare. Mi-a plăcut foarte mult…Mă simt bine în depozite cu materiale de construcții. Da, cred că aș fi construit, dar mă bucur că am îmbrățișat cariera de dascăl și că încerc să „construiesc” oameni.

Mia a venit astăzi de la grădiniță cu ochii înlăcrimați. Ținea foaia strâns la piept și, printre suspine, i-a spus mamei: „Am depășit…”. Era tristă că, în încercarea ei de a colora, creionul alunecase peste linia groasă ce contura gutuia dolofană. Și asta sigur este greșit….

Mama a privit-o îngândurată. Se întreba cum să o încurajeze, fără să lase o simplă linie să umbrească bucuria Miei de a desena.

Valoarea coloratului în contur

Contururile pot cuprinde spații prietenoase pentru cei mici. Ele oferă repere clare și îi ajută pe copii să descopere formele și granițele dintre „înăuntru” și „afară”. Înăuntrul conturului și în interiorul conturului: iată două lumi ce pun concentrarea celor mici la încercare! A colora într-un spațiu delimitat sprijină atenția, coordonarea dintre ochi și mână și …răbdarea. Pentru mulți copii, această structură aduce liniște și sentimentul că au un cadru anume în care să așeze culoarea aleasă.

Riscul unei cerințe prea stricte

Atunci când coloratul „corect” devine o regulă rigidă, povestea se schimbă. Dacă i se cere copilului să nu depășească niciodată linia, bucuria desenului se poate transforma în frustrare. Motricitatea fină se dezvoltă treptat, iar mâinile mici încă învață să controleze creionul.

A cere perfecțiune prea devreme înseamnă a cere imposibilul. Și, mai mult decât atât, înseamnă a transmite mesajul că expresia personală nu e destul de bună.

Desenul ca libertate

Pentru copii este despre poveste, culoare și joacă, și nu neapărat despre reguli. Bucuria stă în libertatea de a depăși liniile, de a alege culori neașteptate și de a transforma foaia într-un univers propriu: așa se naște creativitatea și încrederea în sine. Liniile pot ghida, însă nu ar trebui să devină ziduri.

Pentru Mia, „a depăși” nu este un eșec, ci un pas firesc pe drumul ei de învățare. Iar mama? Mama îi va aminti fetiței ei că desenul are valoare tocmai pentru că poartă urmele mâinilor și inimii ei.

Foarte des o poți confunda pe tânăra Bianca Maldan cu un copil de-al ei de la școală. Dacă ar fi să o pui în mijlocul lor, m putea spune că se pierde printre ei. Nu, însă, pentru că e stăpână pe ea și pe ceea ce deține. Poartă zilnic încredere că aduce, pe lângă noțiunile matematice, lumină, sprijin și că le oferă copiilor spațiul securizant de care au nevoie când nu sunt acasă. Toate acestea le-a învățat în interiorul Academiei Teach for Romania.

Este bucată din organizație și dacă ar fi să o întrebi peste ani dacă ar lua aceeași decizie de a fi parte din puzzle-ul lor, ar zice negreșit un mare da. Ce beneficii i-a adus, tocmai de la Bianca aflăm. Să o cunoaștem!

Bianca, ce culoare îi dai prezentului tău?

Cred că ar fi un galben cald. Îmi dă senzația de lumină, de speranță și de energie bună. E culoarea pe care o văd atunci când intru în clasă și copiii mă întâmpină cu un zâmbet. Mă bucur de fiecare zi și de fiecare clipă pe care o pot trăi alături de elevi. Îmi sunt foarte dragi toți și simt că au nevoie de cineva care să le dea speranță.

Cum arată sufletul tău de când aparții comunității Teach for Romania?

Mai liniștit și în același timp mai plin. E ca și cum am descoperit o familie extinsă care crede în aceleași valori. Mă simt susținută și inspirată constant. Am întâlnit oameni minunați care luptă pentru același scop ca și mine, și anume sa le oferim copiilor spațiul de care au nevoie. Să le oferim din lumina noastră și să le sădim în ei speranța că cineva este acolo pentru ei.

Chiar așa, de când ești bucată din această organizație și ce ți-ai luat frumos de pus la inimă în tot acest timp?

Am intrat în Teach acum 2 ani și cred că cel mai frumos lucru pe care l-am primit e încrederea. Încrederea că pot să fac o schimbare reală și că fiecare gest, oricât de mic, contează.  Încrederea că tu poți fi cel care face o schimbare.

Mi am mai luat și speranța. Știu că oricât de greu și dificil ar fi sa nu uiți să ai speranță. Știu că în Teach oamenii sunt speranță și oricând ai nevoie de cineva, mereu o să găsești o ușă deschisă.

Hai să mergem la începuturile tale! De când cochetai cu gândul de a fi cadru didactic? Poate din copilărie?

Când m am înscris la facultatea de matematică, mi-am dat seama că vreau sa fiu profesor. Am văzut ce se întâmplă în școli și mi-am dorit să fac o schimbare. Mi-am spus că eu sunt cea care va face această schimbare. Îmi doresc foarte mult să le ofer elevilor șansa să vină la școală ca într-un mediu sigur, unde nu învață doar teoreme, definiții, ci sunt văzuți și ascultați.

Cum sună frumoasa poveste a escapadei tale academice?

Aș zice că e o poveste cu suișuri și coborâșuri. Am avut parte de profesori extraordinari care mi-au deschis drumuri, dar și de momente în care mi-a fost greu. Totuși, fiecare experiență m-a format și m-a adus unde sunt astăzi.

Profesorii au contribuit foarte mult la creșterea mea. M-au îndrumat și au fost alături de mine cu sfaturi și tot ce am avut nevoie.

Cea mai mare provocare în educație care este?

Să reușim să facem educația relevantă pentru fiecare copil, indiferent de unde vine. Să nu fie doar teorie, ci și punți către viață.

Este dificil să lupți cu mentalitatea părinților. Sunt unele familii care au mulți copii și nu-i pot susține în școală și copiii nu fac decât 8 clase. Sunt unii părinți care nici eu nu știu carte și nu-i pot ajuta pe elevi.

Despre comunitatea în care predai (dacă predai și nu ești doar viitor cadru ce se perfecționează odată cu TFR) ce-mi poți spune?

Comunitatea mea e una mică, dar cu suflet mare. Copiii vin din familii care nu au mereu cele mai multe resurse, dar au o dorință de a fi văzuți și sprijiniți.  Sunt unele familii cu mulți copii care nu-i pot sprijini în școală, dar totuși fac minimul necesar să – trimită si să vină la școală. Învăț zilnic de la ei ce înseamnă reziliența.

Când te-ai înscris în Teach, știai că te vei apleca copiilor din medii vulnerabile. Nu te-a speriat?

Ba da, m-a speriat un pic. Dar am învățat că frica e normală și că atunci când o înfrunți, ea se transformă în putere. Astăzi, pot spune că m-a ajutat să cresc mult mai mult decât credeam. Știam in ce medii o să merg și cu ce o să mă confrunt, dar pot zice că acum, datorită Teach for Romania și a încrederii pe care mi-a dat-o,

am putut mai ușor să mă integrez.

Am întrebat asta dată fiind vârsta ta. Ești des confundată cu elevii?

Da, se întâmplă des! La început era ciudat, dar acum o iau ca pe un compliment. Copiii se deschid mai ușor atunci când simt că „doamna” nu e atât de departe de lumea lor. Îmi place că ei mă văd mai apropiată de ei și le este mult mai ușor să comunice cu mine. Se deschid și nu le este rușine să întrebe.

Bianca, cum poți crește copii responsabili fără pedepse?

Prin dialog și prin exemplu personal. Copiii au nevoie să înțeleagă consecințele, nu să fie doar pedepsiți. Cred că responsabilitatea vine din relația de încredere, nu din frică. Asta încerc să le ofer elevilor. Un spatiu sigur unde pot greși și să înțeleagă de ce ceea ce au făcut nu este corect. Să le ofer exemple din viața personala.

De unde ar trebui să plece schimbarea? De la nivel micro sau macro?

Cred că trebuie să vină din ambele direcții. De sus, prin politici coerente și resurse, dar și de jos, prin fiecare dascăl care își face treaba cu pasiune. Întâlnirea dintre aceste două niveluri e cheia.