În data de 26 octombrie 2025, Bucureștiul a trăit un moment cu rezonanță istorică și duhovnicească – sfințirea picturii interioare a Catedralei Naționale a Mântuirii Neamului. Evenimentul a reunit ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, clerici, reprezentanți ai statului și mii de credincioși veniți din toată țara pentru a fi martorii unei etape simbolice din împlinirea celui mai amplu edificiu religios ridicat vreodată în România.

Dacă ridicarea zidurilor a fost un act de credință colectivă – pictura – realizată în tehnica mozaicului, este sufletul vizibil al acestei catedrale. A fost aleasă metoda picturii în mozaic, deoarece are potențialul de a rezista la testul timpului mai bine decât orice alt tip de pictură sacră.

Prin alegerea acestei tehnici, Catedrala Mântuirii Neamului își asigură o durabilitate care depășește generațiile, conferind interiorului o strălucire constantă și o forță spirituală care nu se estompează în timp. Datorită dimensiunii edificiului, în prezent Catedrala Națională deține cel mai mare iconostas ortodox din lume, iar acesta este pictat în străvechea tehnică a mozaicului.

Iconostasul are o suprafață de 406,98 mp, o lungime de 23,8 metri și o înălțime de 17,1 metri, cuprinzând 45 de icoane dispuse în patru registre – o lucrare monumentală, unică în spațiul ortodox.

Mozaicurile Catedralei Naționale – artă, credință și identitate

Mozaicurile Catedralei Naționale, realizate în perioada 2019–2025, constituie un foarte amplu și complex ansamblu de mozaic, acoperind o suprafață de aproximativ 25.000 mp; prin concepția lor iconografică, prin maniera stilistică și prin repertoriul ornamental, mozaicurile valorifică surse de inspirație atât din arta bizantină, cât și din arta românească medievală.

Conform planului iconografic, mozaicurile Catedralei zugrăvesc scene din Vechiul și Noul Testament, evenimente din viața Mântuitorului, ale Sfintei Fecioare Maria, ale Sfântului Apostol Andrei – Ocrotitorul României –, și icoane ale sfinților îngeri, proroci și drepți ai Vechiului Testament, apostoli, ierarhi, martiri și mărturisitori din toate epocile istoriei Bisericii.

Prin această monumentală operă colectivă, pictura mozaicală devine o enciclopedie vizuală a sfințeniei, un discurs teologic în imagini care unește moștenirea bizantină cu specificul spiritual românesc. Programul iconografic a rezultat în urma unei laborioase documentări, urmărindu-se a se reda râvna duhovnicească a celor ce și-au sfințit viața închinând-o lui Dumnezeu și semenilor.

Sfinți ai Răsăritului și ai Apusului – o punte între lumi

Alături de sfinți ai Bisericii universale – cinstiți în Bisericile de limbă greacă, siriacă și slavă –, sunt reprezentați și Părinți latini ai Bisericii nedespărțite, subliniindu-se caracterul latin al Ortodoxiei românești, o punte între Orientul și Occidentul creștin. Această includere simbolică exprimă nu doar universalitatea credinței, ci și identitatea unică a spiritualității românești – o ortodoxie de expresie latină, punte între Bizanț și Roma, între tradiție și deschidere.

De asemenea, pe pereții catedralei sunt reprezentați stâlpii Ortodoxiei românești din toate epocile; nu în ultimul rând, anumite spații din interiorul catedralei sunt dedicate zugrăvirii sfinților mărturisitori din temnițele comuniste.

O lucrare monumentală – între lumină și jertfă

Realizarea mozaicurilor a fost o misiune de amploare, fiind încredințată unei echipe numeroase, coordonate de pictorul Daniel Codrescu; icoanele au fost minuțios realizate, cu foarte multă concentrare asupra detaliilor, din dorința de a crea o lucrare care să dăinuie în timp și să fie o jertfă de credință adusă sfinților iconizați.

În Atelierul de pictură al Catedralei Naționale, peste 200 de pictori bisericești au lucrat sute de metri pătrați de mozaic lunar în ultimul an. Această muncă colectivă a transformat un spațiu rece de construcție într-un sanctuar viu, în care fiecare piatră de mozaic poartă amprenta unei rugăciuni.

Datorită materialității sale specifice, mozaicul imprimă imaginii un caracter extrem de dinamic, care modifică percepția senzorială a privitorului în funcție de momentul zilei sau de modul în care circulă lumina.

Jocul luminii pe suprafețele aurite și colorate produce o senzație de mișcare, o „stare de însuflețire care atrage privirea de la un chip sfânt la altul, intensificând atmosfera mistică din interiorul Catedralei.

Catedrala Națională – cifrele unei capodopere

Realizarea unui metru pătrat de mozaic presupune îmbinarea a aproximativ 10.000 pietricele, aplicate cu un adeziv special pe bază de ciment. Materialele provin din atelierele venețiene Orsoni, recunoscute pentru calitatea superioară a pietrei de mozaic.

Icoana Maicii Domnului Platytera, din absida altarului, cu o înălțime de 16 metri, este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România și una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă.

Icoana Pantocrator din turla principală a Catedralei măsoară 12 metri în diametru; chipul Mântuitorului are dimensiunea de 4,5 metri și a fost lucrat de pictorița Alina Codrescu, folosindu-se 2.400 kg de piese.

Prin aceste dimensiuni, Catedrala Mântuirii Neamului se înscrie între cele mai impresionante ansambluri mozaicale din lume, o veritabilă simfonie vizuală a credinței.

Sursă foto: basilica.ro

A fost desemnată în anul 2021 Profesor Merito în 2021 și știm și motivul. Ioana Baboș predă adunarea și scăderea numerelor pe ritmuri de rock, un text îl prezintă în fața elevilor pe  muzica lui Mozart, iar sistemul solar se învață la clasa sa de la Daniel Prunariu. Primii ani în sistemul de învățământ i-a petrecut la gimnaziu și la liceu descifrând tainele limbii franceze, ca mai apoi, ca o lumină ce arde încet, dar neîncetat, i-a călăuzit pe copiii din ciclul primar. Chipul său poartă urmele anilor petrecuți prin rafturile bibliotecilor. Ia ce o poartă într-una dintre pozele de profil îi sporește aura de modestie, dăruire și om credincios. Zâmbetul de pe față arată omul Ioana neobosit ce își iubește meseria fără granițe.

Cuvintele alese îi sunt prietene de nădejde. Merge cu ele la braț și nu obosește niciodată să le poarte. Vorba îi e lină, dar fermă. Pe tablă, literele sunt scrise cuminți, dar aprind în ochii elevilor un strop mare de înțelepciune datorită ei. Să o cunoaștem!

Doamna învățătoare, cum sună frumoasa poveste a escapadei academice?

Povestea mea începe în anul 2000 când dirigintele meu, domnul profesor  Man Cristian mi-a scris în albumul de final de an ,, Doresc din tot sufletul să ajungem  să fim colegi odată, cândva pentru că ai toate calitățile necesare. Îți trebuie doar susținere. ”

Partea de susținere a fost una deficitară, dar cred că ambiția și perseverența m-au condus pe drumul acesta. Cred că lângă mine a fost Dumnezeu mereu, m-a îndrumat, mi-a mai dat câte un brânci, astfel încât să nu cedez, ci să merg mai departe. Iar odată ce ai început să mergi pe acest drum, nu te mai poți opri. Drept urmare, iată că și în ziua de azi continui să mă formez și să învăț.

Sau, oare, e mai mult sinuoasă decât frumoasă? Cum o priviți?

Punându-mi această întrebare, mă gândesc la drumul de pe Transfăgărășan. Știți sunt multe curbe, unele chiar periculoase, drumul uneori e anevoios când urci, dar odată ajuns acolo în vârf priveliștea e minunată. Da ai putea să mergi cu telecabina și să admiri priveliștea senzațională, dar nu ai mai avea aceeași satisfacție la final. Și acum transpunând în realitatea cotidiană, a fost exact ca acest drum despre care v-am vorbit mai sus, uneori foarte greu, alteori a fost bucuria unei reușite. M-am bucurat când am reușit să încep primele cursuri universitare, apoi finalizarea acestora. Apoi am tot continuat, am muncit mult, și am renăscut profesional. După ce m-am căsătorit am avut parte de foarte multă susținere din partea soțului meu, drept urmare am mai făcut o facultate, un master, multe stagii de formare prin țară, străinătate și încă nu m-am oprit.

Ați făcut la un moment dat o orientare profesională. Fetița dumneavoastră  a stat la baza deciziei?

Da. Datorită ei am ajuns învățătoare. Se întâmpla în anul 2009 când am rămas însărcinată și pe specializarea pe care eram atunci nu prea erau posturi și am zis să încerc până ies în maternitate pe învățământ primar.  Mi s-a părut interesant, dar încă nu eram sigură. După ce am revenit la catedră am continuat tot pe primar. M-am tot gândit cum aș putea eu să o ajut pe viitor pe fiica mea  să crească frumos din toate punctele de vedere. În plus, am avut oportunitatea  de a lucra alături de un ,, maestru învățător” domnul profesor Covaciu Sabin. Un om excepțional care m-a mentorat în aceea perioadă. Pot să spun că am ,,furat meserie” de la dumnealui. Acest lucru m-a motivat să merg mai departe, să muncesc mai mult și în cele din urmă să mă titularizez pe postul de învățător la școala la care sunt azi.

Ce ați învățat despre dumneavoastră în toți acești ani de când vă aflați în mijlocul copiilor?

Știți, copiii au darul de a scoate din om tot ce are el mai bun, doar că trebuie să îți și dorești acest lucru. Mi-am dat seama cât este de important să fii empatic și solidar; să te bucuri de lucrurile mărunte, de fiecare pas mic care te poate aduce spre un succes mare; că e super cool să fii altfel și să gândești out of the box; că școala e atât de frumoasă când faci activități care ies din tiparele tradiționalului.

Am spus , în special, în mijlocul copiilor și nu în fața lor. Ați fost vreodată dascălul care a dictat sarcini, a dat comenzi cu mâinile în sâni?

Învățarea se face când ești în mijlocul lor. Nu poți să stai pe margine și să dai directive. Nu e ca la o companie unde șeful îți trasează sarcini și tu le execuți. În sala de clasă e o echipă, aici ne ajutăm reciproc, mergem împreună în această călătorie educațională, încercăm să ne autodepășim, să ne apreciem unii pe alții mereu.

Ce părere aveți despre aceștia dacă, din păcate, întâlniți în drumul profesional și astfel de colegi?

Consider că fiecare profesor este unic din toate punctele de vedere, iar în acest context vreau doar să le spun să nu uite că au în fața lor viitorul acestei națiuni.

Ați meritat Merito, am eu o expresie. Ce înseamnă comunitatea pentru sufletul dumneavoastră?

Au trecut 4 ani de la această distincție și încă mă întreb ,,De ce eu? De ce au considerat EI că merit acest premiu?” În România sunt atât de mulți profesori valoroși, iar faptul că am ajuns să mă număr printre aceștia este o onoare, dar și o obligație de nu lăsa garda jos, de a continua să mă perfecționez. Comunitatea MERITO e o mare familie care m-a primit cu brațele deschise nu doar pe mine, ci și pe fiica mea și soțul meu. M-am maturizat profesional. Faptul că în această comunitate educațională sunt atâția profesori de excepție de la care ai ce învăța contează enorm.

Dacă ar fi să conturați un portret al colegilor din această comunitate, cum ar suna acesta?

Profesorii MERITO sunt dascălii care muncesc enorm, care gândesc neconvențional, care aduc inovația în sala de clasă, care împletesc tradiționalul cu digitalizarea, care împărtășesc cu cei din jur, care nu uită să fie omenoși, buni, luminoși, mereu creativi și să îi inspire pe ceilalți.

În jurul a căror valori guvernați atât în viața personală, cât și în viața profesională?

În primul rând RESPECTUL pentru cei din jurul meu este primordial, apoi BUNĂTATEA și CORECTITUDINEA. Cred că CURAJUL s-ar încadra foarte bine pe această listă deoarece mă ajută să experimentez lucruri noi la clasă. PERSEVERENȚA și AMBIȚIA stau la baza tuturor acestora, iar AUTODISCIPLINA le înglobează.

Cum îi vedeți pe elevi prin ochii și inima dumneavoastră?

Copiii mei din clasă îmi sunt tare dragi și de cele mai multe ori când cineva mă întreabă câți copii am, zic 33 ( 32 + fiica mea). E o onoare și o bucurie să fiu în mijlocul lor, să îi văd cum cresc, cum se dezvoltă și devin încet preadolescenți, apoi din umbră îi voi vedea cum devin adolescenți și treptat adulți responsabili.

Ce v-ați luat frumos pentru suflet din dinamica pe care ați creat-o?

Am luat bucuria de a fi împreună. E o bucurie care se transpune zilnic, de fiecare dată când intru în sala de clasă.

Despre comunitatea în care trăți ce-mi puteți spune?

E o comunitate frumoasă într-o continuă dezvoltare. Aici oamenii sunt prietenoși, respectuoși, deschiși, empatici și  solidari.

Dar despre fetița Ioana?

Fetița Ioana a crescut mult, dar nu a uitat de bucuria lucrurilor simple.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie?

Mi-a aduc aminte cu drag de bunica mea care m-a învățat să  fiu un om responsabil, de momentele frumoase din copilăria de  la țară, de joaca cu prietenii în fața blocului și de acele vremuri în care timpul avea răbdare cu oamenii.

Dar ați gustat și din provocări, din neplăceri și din supărări la vârsta copilăriei. Pe seama a ce se făceau glume?

A fost o perioadă grea în copilărie, și aici mă refer la divorțul părinților mei, eu având o vârstă fragedă. Copiii erau răutăcioși, oamenii te priveau altfel și mi-au fost puse multe piedici din această cauză. Dar toate acestea m-au motivat să merg mai departe și să devin OMUL de azi.

Ce ați înțeles în timp despre atitudinea colegilor, a oamenilor?

Oamenii sunt schimbători. De cele mai multe ori fiecare își urmărește interesul. Mi-am dat seama că cel mai important lucru este SĂ FII UN OM BUN.

Cu ce vă diferențiați pe vremea aceea de ceilalți?

Aș spune că a trebuit să muncesc mult mai mult pentru a obține ceva, că nu am avut parte de sprijinul acela de care zicea domnul diriginte, dar că mereu am avut lângă mine un înger păzitor care mi-a îndreptat pașii spre drumul cel bun.

Aș spune asumat că și acum o faceți, deși nu ați umblat după faimă și onoare, dar a venit odată cu titlul primit. Drept urmare, ce secret purtați cu dumneavoastră zilnic?

Nu port niciun secret, doar că muncesc mult, că îmi doresc să descopăr resurse și mijloace de învățare care să îi ajute pe elevii mei să asimileze informația pe care le-o transmit într-un mod cât mai ușor și să se sedimenteze în mintea lor.

Ce nu ar trebui să îi lipsească unui dascăl?

Unui dascăl nu ar trebui să îi lipsească în primul rând bucuria de a fi profesor și dorința de a se autodepăși. Cred că ar trebui ca fiecare zi pe care o petrece alături de elevii săi să aibă un impact, să nu uite că e unică, că unele lucruri nu se pot repeta și că el este SOARELE în sala de clasă, iar elevii duc razele lui care vor dăinui mai departe.