Simina ajunge acasă. E mai, a trecut pe lângă glicina in floare, însă ochii îi erau împăienjeniți cu lacrimi. A fost o zi grea. Au râs de ea în clasă când nu i-a ieșit problema la mate, la tablă. Mama e acolo, în ușă și Simina izbucnește în lacrimi, își lasă ghiozdanul jos și spune printre suspine că nu mai poate.
Mama oftează, o ia în brațe. Peste jumătate de oră sosește și tata acasă. În fața tatălui, însă, își șterge repede ochii, își îndreaptă spatele și spune că totul este „ok”. Nu, nu a fost ușor azi, însă ea e ,,ok”. Spune asta nu pentru că ar simți mai puțin acum, ci pentru că a învățat diferit lângă fiecare dintre ei. Cu mama simte că poate să se destrame fără să fie judecată. Cu tata simte nevoia să fie puternică, să țină totul sub control; asta îi luminează lui chipul.
Copiii învață din fiecare relație în parte
Așa sunt copiii. Nu sunt „altfel” cu fiecare părinte din întâmplare. Ei învață din fiecare relație în parte, observă, simt și înțeleg mult mai repede decât credem noi felul în care reacționează fiecare adult din viața lor. Cu un părinte se pot simți suficient de în siguranță încât să își lase emoțiile să iasă, să facă o criză, să se destrame puțin, să se facă bucăți. Cu celălalt pot rămâne mai controlați, pentru că au învățat că asta se așteaptă de la ei.
Cine cedează mai repede?
Copilul nu manipulează. Copilul învață. Învață cine cedează mai repede, cine rămâne ferm, cine caută adevărul până la capăt și cine se mulțumește cu un răspuns grăbit. Învață unde este ascultat, unde este corectat, unde este liniștit și unde trebuie să fie atent. Iar apoi își modelează comportamentul după ceea ce știe deja că urmează să se întâmple.
Uneori, comportamentul care pare „cel mai greu” nu este decât o formă de siguranță emoțională. Alteori, este semnul unor limite neclare. În spatele reacțiilor copilului există aproape mereu o lecție învățată, un răspuns construit din experiențele trăite zi de zi.
Adaptare continuă
Copiii se adaptează continuu. Ei descoperă diferite părți din ei înșiși în fiecare relație și răspund în funcție de ceea ce simt că este sigur și eficient. De aceea, părinții nu trebuie să fie identici în abordare, dar este important să fie clari, consecvenți și fermi cu blândețe în deciziile lor.
Copiii nu răspund diferit accidental. Ei răspund la ceea ce au învățat, la ceea ce simt și la ceea ce știu că pot aștepta de la fiecare om care îi crește.
În răstimpuri, să ne gândim la asta!