Actriță, fondatoare ARTIZ Theatre Company și creator de experiențe care aduc oamenii mai aproape unii de alții, Iza Porumbu trăiește într-un ritm intens, construit din pasiune, vulnerabilitate și curajul de a transforma ideile în realitate. Dincolo de spectacole, evenimente și proiecte culturale, interviul acesta vorbește despre omul din spatele scenei — despre sensibilitate, ambiție, risc și dorința de a construi o comunitate în care arta nu este doar consumată, ci trăită cu adevărat.
Iza, mulțumesc! Să începem!
„Cine e Iza? Uneori mă întreb și eu, având în vedere că am așa de multe valențe și nuanțe.”
Dacă ar fi să te definești dincolo de profesie, cine este Iza atunci când nu mai există scenă, rol sau public?
În ultimii 8 ani, de când m-am mutat înapoi la Brașov, o mare parte din viața mea a însemnat profesia, compania ARTIZ și toate evenimentele sau spectacolele avute. Mi-a luat destul de mult să „încep” să am și o viață personală, fiind foarte focusată pe proiecte și muncă. Cine e Iza? Uneori mă întreb și eu, având în vedere că am așa de multe valențe și nuanțe. Pot să spun că este o persoană, în primul și în primul rând, plină de energie și pasiune – Aries power. Și când spun energie, mă refer la ENERGIE. Sunt foarte activă și mă inspiră aproape orice văd și orice simt. Sunt o persoană sensibilă, deși nu pare la prima vedere, însă iubesc frumosul în toate formele lui. Îmi plac animalele și petrec mult timp cu ele. Îmi place să călătoresc, să descopăr lumea vastă în care ne aflăm și să o fac mai bună cu tot ce pot.
„Țin minte fraza: „Prin teatru devin cea mai bună versiune a mea”. Și chiar așa este. Teatrul îmi oferă șansa să fiu cine sunt cu adevărat, îmi acceptă toate luminile și umbrele, toate momentele de forță și de vulnerabilitate.”
Care a fost primul moment din viața ta în care ai simțit că teatrul nu e doar o pasiune, ci o necesitate?
M-am apucat de teatru la 12 ani și nu cred că o să mă opresc vreodată. Cred că momentul conștientizării a fost când îmi scriam scrisoarea de motivație pentru a intra la facultatea de teatru din Londra. Țin minte fraza: „Prin teatru devin cea mai bună versiune a mea”. Și chiar așa este. Teatrul îmi oferă șansa să fiu cine sunt cu adevărat, îmi acceptă toate luminile și umbrele, toate momentele de forță și de vulnerabilitate. În teatru am descoperit că sensibilitatea mea este, de fapt, o forță. Teatrul m-a învățat să-mi transform până și punctele slabe în atuuri și să le dau un sens. Fără teatru probabil aș fi fost un avocat bun, un sales person forță sau un boss lady, găseam eu ceva, dar în teatru pot să fiu toate la un loc, pe rând sau deodată, și să nu mă plictisesc niciodată.
„Teatrul m-a învățat să-mi transform până și punctele slabe în atuuri și să le dau un sens.”
Ce ai pierdut pe drumul spre actorie – și ce ai câștigat în schimb?
Pragmatic vorbind, probabil primul milion până la 30 de ani, dar timpul și viața m-au învățat că, dacă faci ceva cu pasiune, orice e posibil. If you can dream it, you can achieve it!
„Sensibilitatea este o putere și că eu pot orice vreau să pot – inclusiv să fiu o actriță bună. Contează mult să crezi în arta ta și, implicit, în tine.”
Ai studiat în afara țării. Ce ți-a zdruncinat cel mai mult felul de a înțelege arta și pe tine însăți în acea perioadă?
Când am plecat la facultatea de teatru în Londra, credeam că am habar ce e arta. De fapt, știam foarte puțin. Nici măcar nu știam cât de mult nu știam. Am ales o facultate care avea un modul complex – actorie, regie, producție și business în artă. Am descoperit că sunt infinit de multe posibilități de expresie. Că nu ai cum să le știi pe toate și că fiecare artist e liber să aleagă ce vrea și ce i se potrivește. Iza de atunci era naivă și neîncrezătoare, nici măcar nu eram sigură că sunt o actriță bună. Până când am fost la un curs de method acting la Paris, cu oameni ce predau la Hollywood și care m-au învățat să intru atât de profund în natura umană, încât am învățat să plâng „la comandă”, dar nu fals, ci chiar să simt energia potrivită pentru a plânge natural. A fost pe cât de dur și dureros, pe atât de transformațional. Abia ani mai târziu, când chiar am reușit să fac asta și în fața unui public, la un spectacol de teatru, atunci am zis: wow, chiar pot. Parcă publicul nici nu respira și toată puterea stătea în lacrimile mele reale. Atunci am înțeles, cu adevărat, că sensibilitatea este o putere și că eu pot orice vreau să pot – inclusiv să fiu o actriță bună. Contează mult să crezi în arta ta și, implicit, în tine.
„Când am plecat la facultatea de teatru în Londra, credeam că am habar ce e arta. De fapt, știam foarte puțin. Nici măcar nu știam cât de mult nu știam.”
Te-ai întors în Brașov după experiența din afară. Ce ai simțit că trebuie să construiești aici și nu în altă parte?
Când am plecat, nu aveam în plan să mă întorc sau să rămân, pur și simplu nu vedeam ce va urma. După 3 ani de facultate și un an în care aveam un contract ca actriță în UK, am decis că nu-mi văd viitorul acolo și că acasă mă simt mai bine. Nu doar pentru că aici era „acasă”, ci pentru că rezonez mult mai bine cu energia din România. Aici e o libertate mai mare, cel puțin pentru mine ca artist și antreprenor. Voiam să dau mai departe din tot ce am învățat și să cresc o comunitate aici. La facultate aveam mulți practicanți străini din toată lumea care veneau cu compania lor să ne prezinte fie workshop-uri, fie spectacole și pentru mine era absolut fascinant să faci așa ceva independent și exact în stilul artistic pe care îl vrei. Erau ca niște zei la care mă uitam de parcă mă învățau nemurirea sufletului. Vara mergeam la festivalul internațional de teatru din Arezzo, Italia, unde se întâlneau companii din toată lumea și împărtășeau cunoștințe și show-uri. Atunci am zis că asta vreau și eu să fac. Aveam deja rădăcina visului: să am propria companie de teatru. Zis și făcut, fiind un om de acțiune, în 2018 am fondat ARTIZ Theatre Company la Brașov. Am zis că e simplu, artă și Iza = ARTIZ.
„Fiind un om de acțiune, în 2018 am fondat ARTIZ Theatre Company la Brașov. Am zis că e simplu, artă și Iza = ARTIZ.”
Astăzi nu ești doar actriță, ci și fondatoare de comunitate. Ce înseamnă pentru tine ARTIZ – mai mult spațiu artistic sau spațiu uman?
ARTIZ este marele meu mic imperiu în devenire. Este deja un stil de viață pentru mine de 8 ani și pentru oamenii care participă la experiențele propuse, pentru colaboratori și parteneri. Am inventat și reinventat multe idei, propuneri, gânduri și activități. Deși a început ca o companie pur de artă teatrală, în ani s-a transformat în mult mai mult de atât. Am plantat rădăcinile și am lăsat ARTIZ-ul să crească așa cum a vrut, cum a simțit și cum vrea și publicul.
În prezent am dezvoltat 3 laturi:
- Educație prin teatru și cinematografie (cursuri, workshop-uri, team-buildinguri și proiecte internaționale Erasmus+)
- Turism cultural (Dracula Events cu actori live în Castelul Bran, încă din 2018, este unul dintre proiectele noastre cele mai longevive și ongoing, tururi interactive cu personaje live în Brașovul medieval)
- Entertainment – segmentul cel mai popular, care include producție de la A la Z de piese de teatru originale, filme de scurt și lung metraj, documentare și o gamă lungă de evenimente sociale: Speed Dating, networking events, social dinners, gale caritabile, petreceri tematice, creație de evenimente imersive în toate genurile și sub toate formele.
Cele 3 ramuri care au crescut sunt foarte complexe și am o libertate de creație fantastică, ceea ce îmi oferă multă satisfacție. La fiecare câteva luni vin cu noi idei și noi propuneri de proiecte. Caut oameni faini cu care să colaborez și alături de care să le aduc la realitate. Visul este să am un ARTIZ Mansion în care să unesc artiștii și creatorii de experiențe și să ducem arta și evenimentele la un nivel global.
„Visul este să am un ARTIZ Mansion în care să unesc artiștii și creatorii de experiențe și să ducem arta și evenimentele la un nivel global.”
Lucrezi constant cu oameni, mulți dintre ei tineri, în workshopuri și experiențe. Ce vezi că le lipsește cel mai mult generațiilor de azi?
Motivația și perseverența. Parcă nu au un foc care să ardă în ei suficient de tare, care să îi împingă să creadă că orice e posibil. Dacă mergi pe ceea ce te pasionează cu adevărat, studiezi și acționezi, nu are cum să nu funcționeze. Poate că îți trebuie și un gram de noroc, dar dacă îi dai înainte, orice s-ar întâmpla, tot ai șanse să îți iasă. Trebuie doar să crezi și să nu te dai bătut. Acțiunea face diferența.
„Trebuie doar să crezi și să nu te dai bătut. Acțiunea face diferența.”
Ai creat contexte în care oamenii se întâlnesc, se deschid, se descoperă. Ce te fascinează cel mai mult la transformările lor?
Faptul că s-au creat familii și inclusiv s-a dat viață unor noi suflete pentru că oamenii s-au întâlnit la evenimentele ARTIZ. Mulți și-au schimbat total viața prin noi proiecte profesionale sau relații personale.
„ARTIZ este marele meu mic imperiu în devenire. Este deja un stil de viață pentru mine de 8 ani și pentru oamenii care participă la experiențele propuse, pentru colaboratori și parteneri. Am inventat și reinventat multe idei, propuneri, gânduri și activități.”
Cum arată o zi obișnuită din viața ta acum? Există echilibru sau trăiești într-un flux continuu de creație?
Muncă, muncă și iar muncă. Tot ce mi se întâmplă se transformă, într-un fel sau altul, într-un eveniment sau într-o formă de artă. Nu prea stau degeaba, deși am auzit că cică e bine. Zilele sunt destul de pline, în general, iar atunci când iau o pauză, în general călătoresc.
Ai construit evenimente care combină teatrul cu socializarea, dezvoltarea personală și chiar distracția. Unde se termină arta și unde începe viața reală? Sau nu există graniță?
Toate evenimentele mele au o doză de artă și de socializare, nu prea există granițe clare. Când ești artist, vezi totul prin filtrul artistic, cumva. Arta este viață și viața este o altă formă de artă.
„Este o luptă să reziști și să exiști. Doar din artă nu supraviețuiești. E nevoie să fii atât de creativ și maleabil și să combini arta cu tot felul de alte experiențe, asta dacă nu ai o căruță de bani în spate sau deja un nume mare.”
Să construiești ceva de la zero a fost un risc? Cum vezi acum situația?
Oh, da, clar e un risc. Mai ales în primii ani când lucrurile și proiectele nu erau așa multe. M-am gândit de 1000 de ori să mă apuc și de altceva. Dar parcă ceva nu m-a lăsat efectiv să mă las și am crezut că va fi mai bine. Și chiar așa a fost, din ce în ce mai bine. După 3 ani pot să spun că am văzut o pantă în creștere, iar abia după 5 ani a început chiar să meargă bine. Acum pot doar să sper că această pantă în ascensiune continuă. Și să fac tot ce ține de mine să crească.
„Mi-ar plăcea să văd că artiștii se susțin mai mult, că se ajută, că sunt prezenți la evenimentele altora, că pot să colaboreze mult mai mult decât o fac deja.”
Cum vezi Brașovul astăzi din punct de vedere cultural? Este un loc care hrănește artiști sau unul în care trebuie să lupți constant să exiști?
Este o luptă să reziști și să exiști. Doar din artă nu supraviețuiești. E nevoie să fii atât de creativ și maleabil și să combini arta cu tot felul de alte experiențe, asta dacă nu ai o căruță de bani în spate sau deja un nume mare. Mi-ar plăcea să văd că artiștii se susțin mai mult, că se ajută, că sunt prezenți la evenimentele altora, că pot să colaboreze mult mai mult decât o fac deja. Avem nevoie să facem lucruri mai mult împreună, doar așa putem fi mai puternici. Și avem nevoie de un public mai prezent care să consume mai multă artă și cultură. Trăim într-o lume destul de individualistă, cu microcercuri, dar uneori un simplu share pe social media ajută enorm.
„Și avem nevoie de un public mai prezent care să consume mai multă artă și cultură.”
Publicul din orașe mai mici e diferit. Cum „educi” un public să simtă nevoia de artă, nu doar să o consume ocazional?
O întrebare la care mă gândesc de ani de zile. Sinceră să fiu, încă nu știu cum îi miști, am încercat 100 de variante. Ce am observat eu că funcționează este să le satisfaci o nevoie clară sau să îi ajuți cu ceva. Să mergi la un spectacol sau la un eveniment nu e doar despre „a susține artiștii”, este și despre a te susține pe tine să vezi lumea cu alți ochi, să îți lărgești orizonturile, să descoperi lucruri noi despre tine și să simți că viața nu este doar despre „a avea”, ci și despre „a fi”.
„Să simți că viața nu este doar despre „a avea”, ci și despre „a fi”.”
Cum arată pentru tine succesul astăzi – și cât de diferit este față de cum îl vedeai la început?
Astăzi înseamnă să am libertatea de a crea și de a organiza ce simt că este nevoie să transmit în lume și să pot să trăiesc doar din asta, fără să fie nevoie să am surse extra de venit. La început credeam că vreau să fac doar teatru, astăzi vreau mult mai mult. Vreau o lume mai bună, mai implicată în comunitate, mai prezentă în viață. Vreau ca artiștii să fie liberi și să aibă puterea și circumstanțele potrivite să ofere, dar să și primească pe măsură. Suntem atât de obișnuiți să dăm tot din noi și avem nevoie să fim și noi ocrotiți și sprijiniți. Așa că m-am decis să susțin mișcarea artistică și orice creator — dacă vine la mine, îi ofer resurse și sprijin ca să construim o idee împreună. Succesul înseamnă să ai libertatea să faci ce îți place și să fii plătit bine pentru asta, iar ulterior să-i ajuți și pe alții să facă asta. Chiar sunt în căutare de oameni buni cu care să cresc comunitatea ARTIZ și să dăm naștere unor proiecte creative, de impact și de succes.
„Succesul înseamnă să ai libertatea să faci ce îți place și să fii plătit bine pentru asta, iar ulterior să-i ajuți și pe alții să facă asta.”
Dacă ai putea vorbi cu versiunea ta mai tânără, aflată la început de drum, ce i-ai spune fără menajamente?
Nu mai lua totul atât de personal, nu mai pune chiar totul la suflet. Fii mai calma. Chiar ești bună la ce faci, poți să ai încredere în alegerile făcute. Ești pe drumul cel bun!
Ce întrebare despre tine nu ți-a pus nimeni niciodată, dar ai fi vrut să ți se pună?
Care ar fi rolul pe care ai vrea sa îl joci și cu care ai putea sa câștigi un Oscar?
„Chiar sunt în căutare de oameni buni cu care să cresc comunitatea ARTIZ și să dăm naștere unor proiecte creative, de impact și de succes.”