Florin Marin este din județul Călărași mai exact din Oltenița și a venit cu gânduri mari în București în anul 1995. A început studiile la facultatea de Istorie din București și acolo și-a descoperit pasiunea sa pentru cărți. Cochetând cu zona de anticar, oamenii de profil i-au remarcat talentul și l-au rugat să îi ajute în vânzarea cărților.

Cine este Florin Marin? De unde ați pornit și de ce este necesar un astfel de soft?

Timp de 15 ani am vândut cărți vechi, în primii ani pentru un domn fiindcă aveam doar 19 ani când am venit în București și după aceea mi-am făcut eu tarabe la Universitate, undeva prin 2005 am avut 11 tarabe și în 2011 am fost nevoit să le închid, legile ce se dăduseră atunci.

Văzând cum oamenii mă întrebau de anumite cărți, de anumiți scriitori și mi-am dat seama că trebuie să existe un loc unde doar la un click să avem aceste informații, să fie indexați pe categorii, pe timp, pe țări, etc.

De când lucrați la acest soft?

M-am apucat acum 4 ani să lucrez la el. Am luat fiecare autor și l-am pus pe perioada în care a trăit și bineînțeles i-am clasificat și pe specializarea fiecăruia, ăsta este un mic exemplu de filtrare. Am încercat să acopăr toate ariile la fiecare specializare cum ar fi matematică, fizică, chimie, poezie etc. Să înțelegeți NU sunt un savant, eram un vânzător de cărți, doar știam ce să caut pe internet să construiesc puzzle-ul, el era acolo doar că nu era construit, asta am făcut eu, am construit puzzle-ul. Sper că acest motor de căutare să fie benefic pentru toată lumea iubitoare de cărți, asta este dorința mea.

Cui se adresează?

Atât cumpărătorilor cât și vânzătorilor, din toate domeniile. Câștigători trebuie să fim toți.

Ce este această platformă mai exact?

Este un motor de căutare după perioada timp și specializare. Peste 38.000 de autori ce i-am pus în perioada exactă în care au trăit, în ce țară sau născut, dacă au migrat undeva, unde, în ce anume sunt specializări, perioada în care au trăit și în felul ăsta am creat un motor de căutare care se intersectează în toate felurile, bineînțeles sunt mult mai multe filtre de căutare, aici am enumerat câteva din ele.

,,Proiectul ăsta trebuia să fie făcut. Dacă nu eram eu, trebuia să îl facă alții.”

Cum o să ajungă către public?

Păi, acesta ar trebui implementat în site-urile anticariatelor, librăriilor, bibliotecilor, orice site de cărți, astfel ajungem către cărți prin autori. În felul ăsta aducem cititorul către autorul său preferat și așa o să îi cunoască operele. Astfel, publicul este doar la câteva click-uri distanță de ceea ce căuta și este pentru toată lumea.

Gândiți-vă că dacă acest motor de căutare ar fi integrat în toate ce le-am enumerat mai sus, cât de ușor o să ne fie să găsim exact ce ne dorim. (autorul, cartea)

În ce stadiu este motorul de căutare acum?

Motorul de căutare este momentan într-o variantă de prototip. Căutam persoane ce doresc să se implice și să ne ajute, astfel sper că prin acest interviu să găsesc acele persoane.

Florin Marin – https://web.facebook.com/florinvalentin.marin

Site (prototip) – http://antiques.ro.liveapp.ro/index2?from=-800&to=2022

Laura Gunesch este numele meu, de profesie sunt psiholog, cu formare pedagogică, absolventă de liceu pedagogic, facultate de psihologie și master de psihologie sportivă.

Împreună cu Liviu Constandache am înființat Asociația pentru Promovarea Educației Deschise/APED,  un ONG care promovează educația deschisă, înțelegând prin asta o formă de educație pentru oricine, oriunde și oricând. Acest concept se regăsește și în documentele europene, există o directive europeană ,,Opening up education”, apărută în 2013, care promovează educația deschisă, educația care poate fi accesată liber, dintr-un click, fară alte costuri.

De ce noi și educația deschisă?

Am încercat să legăm tehnologia de oameni, să creăm punți între oameni, folosind tehnologia. Desigur lucrul acesta nu se poate face formal, aici intervine rolul psihologiei educaționale. Am creat Centre de Educație Deschisă pentru a lărgi sfera de acces la educație mai multor elevi din țară. În anul 2015, când noi ne-am înființat, aceste centre erau conectate printr-un sistem de teleprezență.

O nouă inițiativă!

Platforma Up Education, conceptul de școală deschisă, noi l-am configurat oarecum în niște termeni mai clari la sfârșitul anului 2019, după îndelungi colaborări cu profesori care au înțeles că ei pot fi profesori nu numai în școala unde au catedra. O școală care nu se mai limitează la clădirea pe care scrie ȘCOALĂ, ci este deschisă diverselor colaborări. Aici ne ajută tehnologia. Modelul creat de noi, prin intermediul tehnologiei, extinde colaborările profesor – elev, aflați în localități diferite. Pot da câteva exemple: în proiectele create de noi, elevi din Brașov au urmat cursuri de pregătire cu profesori din Tulcea, sau invers, ori profesori din Iași erau urmăriți de elevi din Tulcea, bineînțeles exemplele sunt multe.

Ce ne-a rămas din toată această experiență? O rețea de oameni, o rețea de specialiști pe care i-am luat alături de noi. S-a întâmplat ca după ce am definit conceptul de școală deschisă, în termenii noștri, a venit pandemia și ne-a validat toate aceste inițiative.

A apărut după pandemie nevoia aceasta de a aduce servicii complementare de educație. Pe piața românească există la acest moment foarte multe inițiative de școală online de tip meditații. Noi ne-am delimitat puțin de acest model. Nu venim să spunem ce este bine și ce nu în sistemul de educație, ci încercăm să creăm punți de legătură între specialiști care pot să aducă mai aproape de nevoile copiilor și familiile lor educația pe care și-o doresc. Care sigur, la nivel formal, este configurată conform unei discipline școlare. Dar pe noi ne interesează dezvoltarea competențelor și nu cunoștințelor copiilor, noi mergem pe ideea de a face educație prin dezvoltarea de competențe. Competența are trei elemente esențiale: cunoștințe, abilități și atitudini.

Este o inițiativă nouă care a plecat de la niște nevoi semnalate de părinți, dar pe care le-am sesizat și noi. Ne întâlnim cu oamenii care resimt acut la momentul acesta lipsuri ale educației sau nevoi nesatisfăcute de sistemul educației și încercăm să le oferim, după niște analize și după niște testări, pachete educaționale configurate individualizat. Aceasta înseamnă că oamenii de cele mai multe ori au venit la noi și ne-au spus că au nevoie de pregătire la matematică sau să învețe o altă limbă străină decât cea pe care o face copilul la școală. Părinții vin cu nevoi de felul ăsta nuanțate, însă noi nu ne oprim acolo tocmai pentru că nu suntem printre cei care oferim meditații. Noi suntem printre cei care, prin intermediul Platformei Up Education, promovăm programe de pregătire complementară, nu suplimentară. Analizăm care sunt nevoile reale, dincolo de ce-au semnalat părinții copiilor,  analizăm cu ajutorul specialiștilor în consiliere educațională, pentru a ne putea da seama de adevăratele nevoi de învățare. Gândim pachete educaționale personalizate, le prezentăm pachetele care credem că se potrivesc pentru ei. Deci nu este vorba de a lucra cu clase și grupuri mixte de copii unde se predă o programă, noi creăm aceste pachete educaționale pe nevoile copilului. Mulți vin la noi și ne roagă să facem temele. Nu este rostul nostru acesta, nu pentru că nu am putea să o facem, însă noi credem că nevoile unui copil sunt mai mult decât atât.

Trebuie să ajungem să scoatem în evidență ce poate și știe să facă copilul, care este potențialul pe care poate să îl atingă un copil și pentru asta ne gândim să îl aducem alături de profesorul cel mai potrivit. Noi nu putem schimba sistemul dar putem să-l sprijinim, prin a sprijini oamenii, copiii care învață și profesorii care pot deveni profesori mai buni.

De ce NU facem meditații?

Dacă ne dorim un serviciu de educație de calitate el trebuie să răspundă unor nevoi individualizate. Diferențele individuale au crescut extraordinar pentru că școala online nu a putut să acopere nevoile atât de diferențiate. Apoi, acolo unde școala online a mers, și-a făcut treaba, nu a putut fi particularizată la modul cel mai fericit pentru fiecare copil. Societatea a fost nepregătită pentru un asemenea fenomen, Diferențele individuale de la nivelul aceluiași grup de elevi, de aceeași vârstă, s-au acutizat, nu mai vorbim de diferențele între rural și urban, sau între implicarea familiilor copiilor. O parte dintre ele au fost foarte preocupate de copii și și-au dat interesul pentru educare copiilor lor.

Este cert asta, că există diferențe individuale foarte mari între copii. Ni s-a părut că problematic pentru educație este sistemul gimnazial. Întotdeauna a fost o problemă pentru că gimnaziul face trecerea de la nivelul primar, unde copii sunt școlarizați cu un singur cadru didactic, și apoi trec la un grup de profesori care fiecare are stilul său personal, copiii nu au o perioadă de adaptare, trec de la calificative la evaluarea pe note, trec prin foarte multe schimbări de abordare.

Ceea ce facem noi este să analizăm mereu parcursul copilului, cerând feedback părinților, profesorului și elevului. Vedem în ce măsură se întâlnesc aceste informații și acordăm, intervenim cu partea de consiliere psihologică. Consiliem pentru ca parcursul de învățare să fie ajustat, din aproape în aproape. După 10 ședințe de pregătire complementară se face o întâlnire pentru configurare a pașilor următori de pregătire. După aceste 10 ședințe oamenii pot să renunțe sau să continue cu noi programele educaționale pentru copii. Dar sunt și persoane care vin la noi doar pentru pachete de testare,  pentru a vedea la ce nivel sunt copiii lor. Ceea ce facem noi sunt niște testări cu feedback descriptiv, nu neapărat traducem rezultatele prin note. Am în minte cuvintele unei fetițe de clasa a 7-ea care spunea: ,,Eu nu știu ce știu, nu știu cât de bună sunt, știu că profesorii îmi spun că sunt bună, mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că nu știu atât de multe cât știu ei, sau mă întâlnesc cu alți copii de la alte școli și mi se pare că sunt mult mai bună decât ei”, era foarte nesigură pe ea.

Mulți copii sunt speriați oarecum de testare. Părinții vor să știe cât este de bun e copilul lor în comparație cu ceilalți și uneori forțează lucrurile prin a îl expune pe copil la niște testări, concursuri. Am întâlnit  copii care considerau că nu pot face față, nu sunt buni, erau speriați de testări și aveau experiențe negative legate de modul în care a fost abordată ideea de testare. Noi încercăm să îi împrietenim cu experiența asta.

Testările noastre sunt abordate diferit, ca experiențe de învățare, evaluările sunt descriptive și îl ajută pe copil să înțeleagă nu doar ce știe sau ce nu știe, noi scoatem la iveală ce știu copiii și din acel NU ȘTIU, atât de frecvent. Noi încercăm să atingem și un alt scop, acela de a da încredere că se poate descurca și după ce pleacă din programul nostru de pregătire, să rămână cu niște abilități de a face față unei situații de învățare și mai ales să aibă un alt tip de deschidere pentru a învăța. Noi lucrăm foarte mult pe receptivitate.

Experiența copiilor

Copiii care au apelat la serviciile noastre ne-au spus că le place, ne-au spus că le-a plăcut profesorul. Nu am avut până acum un feedback negativ. Fiecare profesor se străduiește să fie profesorul cel mai bun  pentru acel copil și 100% conectat cu el în fiecare oră de pregătire.

Ateliere educaționale

Platforma are configurate programe de pregătire pe pachete educaționale, în mod special pentru gimnaziu, dar pornim și de la clasele mici. Încercăm să dezvoltăm în paralel și ateliere educaționale pentru învățare cu sens, care se întâmplă periodic prin interacțiuni directe, nu online.

Un exemplu de astfel de atelier educațional pentru învățare cu sens am experimentat în colaborarea noastră cu Asociația Ivan Patzaichin Mila 23. Au fost organizate peste vară ateliere educaționale, unde copiii au construit o canotca de la zero, cu ajutorul oamenilor de acolo. Noi am adus profesorii care le explicau copiilor fizică, matematică, chimie, de fapt la ce le foloseau cele învățate la școală pentru construcția acelei bărci. Atelierele de felul acesta sunt pentru a descoperi copiii sensul educației, rostul lucrurilor învățate în școală.

Ne dorim să extindem aceste tipuri de ateliere educaționale pentru o învățare cu sens.

Lucrăm astfel la atitudinea față de educație. Educația nu trebuie să mai fie ceva ce sperie, ci poate să fie o experiență prietenoasă. Vrem să dăm sensul acesta pe mai departe.

Cum ne pot descoperi

Noi nu ne-am concentrat pe promovare foarte mult, la început, pentru că nu ne-am dorit să avem mulți copii deodată, ne-am dorit să avem un model validat, un model care funcționează. Am făcut acest lucru doar pe site-urile noastre. Acolo ne pot vedea și pot găsi pachetele de servicii.

Însă în perioada următoare avem programate întâlniri directe cu beneficiarii și evenimente de promovarea a serviciilor noastre de educație complementară.

Uped

Rețeta succesului

Nu există o rețetă, noi nu putem spune că aceasta este rețeta Up Education. Pentru că noi configurăm cu fiecare copil o anumită rețetă educațională care să îl ajute să își împlinească potențialul.

Ceea ce lipsește oarecum în sistemul de educație, și este firesc până la urmă, este individualizarea reală, nu poți să o faci cu un grup de copii ceea ce poți face pentru unul singur sau pentru un anumit profil de dezvoltare. De aceea conceptul nostru de școală deschisă merge pe individualizare, pe particularizarea serviciilor, dar și pe integrarea acelui copil în grupuri de învățare diverse. Ceea ce oferim noi, sperăm, sunt niște experiențe de învățare durabile pe care copiii le pot lua în bagajul lor și le pot folosi în viața lor personală.

Sfat!

Timpul pierdut, când ceva ai fi putut să faci pentru o educație de calitate, nu se întoarce.

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe meșterul Consun Stan George, cel ce confecționează crucile din Cimitirul Vesel- Săpânța. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul acestui meșteșug și dânsul ne-a povestit cum a învățat acest meșteșug, de la cine și cum îl duce mai departe.

Ucenicie

Fiul lui Stan Teodor Consun, nepot al lui Stan Vasile Consun care amândoi au fost ucenicii al lui Stan Ion Pătraș.

Eu aveam 12 ani când a murit Stan Ion Pătraș, eram copil. Era foarte bun prieten cu unchiul meu si cu tatăl meu. Unchiul meu lucra în perioada aceea bustul lui Stan Ion Pătraș pentru casa memoriala și crucea, pe care a făcut-o în timp ce trăia. A asistat până la terminarea crucii sale.

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

Parohia noastră, Biserica „Înălțarea Domnului”, s-a născut în anul 2003. Preasfințitul Iustin a dorit să înființeze încă o parohie în Târgul Lăpuș fiindcă era o singură parohie în tot orașul și de aceea s-a înființat încă o parohie cu un număr mai mic de enoriași. Am început de la zero, după mai puțin de un an de căutări am obținut un spațiu pe care l-am amenajat ca biserica unde am slujit 10 ani. În 2005 am început să construim biserica. Ne-am străduit nu doar să zidim ziduri ci și suflete. Am făcut foarte multe activități cu tinerii.

Biserica am început-o în 2005, anul acesta am reușit să terminăm pictura ei. Sus avem un centru ce vă servii pentru activitățile cu copii, program de cateheze. Facem cu ei săptămânal cateheze. În 2010 a fost gata de zidit, a fost o lucrare mare dar Dumnezeu ne-a ajutat prin oamenii trimis de El. Din 2010 am finisat, tencuit am făcut instalațiile de încălzire și din 2015 am început pictarea, pictat de pictorul Alexandru Săsărman. Tema iconografică a bisericii este Iisus Hristos Mântuitorul lumii.

Din 2008 până în 2015 am activat ca inspector pentru catehizarea tinerilor, cu ocazia asta am făcut multe activități cu tinerii la nivel eparhial. În 2010 am fost cooptat în echipa Alege Școala. Din 2013 sunt protopop aici în zona Lăpușului, avem 57 de parohi micuțe.

Tabere

Am început primele tabere, tabăra ,,Dragostei și Prieteniei”, până acum am făcut 15 ediții și au participat peste 2000 de copii.

Tabăra s-a desfășurat în Munții Țibleșului la cabana Trei Brazi aparținând Direcției Silvice Maramureș. În tabere au fost prezenți 172 de copii din Episcopie, cu vârste între 12-20 de ani, participând potrivit vârstei lor. Au fost împărțite în trei categorii de vârstă: clasele V-VI; clasele VII-VIII și clasele IX-XII. În toată această organizare au fost implicați mai mulți profesori și studenți care vin să ne ajute. Copii vin din Târgu Lăpuș și din satele apropiate. Am făcut activități complexe, programul foarte bine alcătuit, începem cu un scurt program de rugăciune apoi cu un program sportive, concursuri, drumeții. Prezentări de tema.

Pe de altă parte, această tabără completează perfect educația pe care școala le-o oferă copiilor, mai ales prin orele de religie care duc la formarea lor ca oameni.

Încă din prima zi s-a născut o minunată prietenie între noi, încât mai târziu ne-a fost foarte greu să ne despărțim. Am avut parte de activități interesante, pe placul tuturor.

O activitate foarte frumoasă au fost atelierele, unde am confecționat icoane și am pictat tricouri cu însemne religioase, am mai făcut jocuri de echipă ce au reușit să ne unească iar am terminat cu un foc de tabăra deosebit.

Facem pelerinaje, mergem pe jos cu tineri și credincioși

Mai avem și programul ,,Construiește case, zidește suflete” eu am făcut împreună cu credincioșii prima casă prin 2010 și de atunci am tot făcut case. Avem până acum mai multe case la noi în parohie. În ultimii 3 ani am făcut 16 case.

În jurul nostru există 7 mănăstiri: Rohia, Rohița, Dealu Mare, Breaza, Dumbravă, Berința, Lăpușul Românesc.

Proiecte de viitor

Ne dorim să reluăm taberele, pelerinajele. Să facem un centru social, o clădire cu cantină, cu o sale de mese, cu spații de cazare. Amenajarea spațiului din jurul Bisericii. Ne dorim un parc în jurul biserici.

,,Biserica este un loc al terapiei prin frumos”

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe părintele Ioan Hojda, parohul bisericii de lemn, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rogoz. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul bisericii din 1663, monument istoric înscris în lista Patrimoniului Mondial, cod 904. În interviul ce urmează o să descoperiți un scurt istoric.

Istoricul bisericii din Rogoz

Biserica din Rogoz a fost construită din lemn de ulm, în anul 1663 pe locul unei biserici mai vechi. Biserica mai veche din păcate a fost aprinsă de către tătari în anul 1661, în timpul unei invazii. Nu a ars acea biserică în totalitate, pereții au rămas. În doi ani și-au procurat materialul lemnos, și în 1663 au ridicat-o și de atunci stă mărturie peste ani, că au fost români, sunt români și cu siguranță or să mai fie români.

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți din localitatea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Am descoperit o parte din cei care duc tradițiile românești mai departe.

Când ați început să coaseți?

De la vârsta de 13-14 ani, prima dată am început să coasem prosoapele și după aceea am cusut restul, tot ce se vede aici.

Mai merg tinerii îmbrăcați în straie tradiționale la biserică?

Da, se mai duc. Eu mă duc în toate duminicile.

Cât durează confecționarea unui costum?

Cam 6 luni; începeam iarna și le terminăm la Paști. Prima dată se croiesc și după aceea se coase cu acul și ața, direct pe pânză. Este mult de muncă.

Țesăturile – moștenire de familie

De micuță m-a învățat mama să lucrez la d-astea, mi-a plăcut bineînțeles și îmi place așa mult să lucrez și ce îmi place iese bine.

La povești cu domnul Leon

Născut la acest număr și nu mi-am schimbat niciodată adresa. Unde m-am născut am petrecut copilăria, adolescența și acum cu pași siguri înspre bătrânețe.”

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

În drumul nostru prin Ardeal am poposit la Mănăstirea Rohia, unde am descoperit cu drag istoricul acesteia.

Începutul Mănăstirii Rohia

Mănăstirea Rohia este o mănăstire relativ tânără din 1923 și este primul așezământ ortodox ridicat în Ardeal sau Transilvania, după Marea Unire de la 1918. Față de Moldova sau Țara Românească, Ardealul sau Transilvania a fost văduvită prin acea masivă dărâmare a peste 150 de mănăstiri și schituri de către generalul Bucov, din ordinul împărătesei Maria Tereza. În Transilvania pe o perioadă de aproape 200 de ani nu s-a mai ridicat nici o mănăstire ortodoxă până când s-a ridicat mănăstirea Rohia.

Rohia a fost ctitoria preotului Nicolae Gherman care la vremea respectiva a fost preotul paroh din satul de la poalele dealului. A ridicat această mănăstire în cinstea Maicii Domnului și din amintirea a ceea ce a fost. Mănăstirea ,,Sfânta Ana’’ din Rohia își are numele de la copila Anuța al 7 copil din cei 10 ai dânsului care a decedat la vârsta de 10 ani, la 15 Noiembrie în 1922. Părintele a avut mai multe vise în care s-a arătat copila și îi spunea să facă lăcaș de închinare sau casă de rugăciune Maicii Domnului în aceste dealuri. Părintele la început nu a dat importanță acestor vise până când într-o duminică dimineața când se pregătea să meargă la biserică o credincioasă din sat, anume Floarea lui Ilie, a mers și i-a spus: Părinte de ce nu faceți ce vă spune fata în vis? Văzând părintele că i s-a mai descoperit și altcuiva acest lucru, s-au pregătit să ridice această mănăstire și au ales locul, însă locul era mai sus, era o poiană cu un stejar numit stejarul lui Pintea. S-a ales locul, s-a sfințit și s-a pus o cruce. Mergând să pună piatra de temelie nu au găsit crucea în locul respectiv și au căutat-o împreună cu vânătorul satului, Alexandru Pop și au găsit-o aici în acest loc unde se găsește acum biserica. La început era un pântec de stâncă pe care odihneau la soare vara căprioarele sălbatice.

Prima Biserică

Prima biserica a fost de zid, avea 17 metri lungime pe 5 lățime și 4 înălțime. Jertfă pe care au depus-o oamenii din satul Rohia și satele alăturate este una destul de mare, deoarece tot materialul de aici a fost scos cu spatele, cu desaga. La 15 August 1926 prima biserica a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 10.000 de credincioși.

Mănăstirea a cunoscut o dezvoltare în 1943 când la conducere a venit Arhiepiscopul Iustinian Chira al Maramureșului și Sătmarului, cel mai longeviv stareț până în prezent, 30 de ani, din 1943 până în 1973 când a fost înălțat la rangul de arhiereu vicar al episcopiei. Prima biserică a dăinuit până în 1996 adică 70 de ani când fost desfăcută de către obștea mănăstirii, s-a coborât jos în stâncă 8 metri și a rezultat o frumoasă biserică la demisol, un se găsește și materialul din vechea biserică cât și lucrurile mai noi.

În 1923 când s-a pus piatra de temelia primei biserici s-a dat comanda pentru o icoană în Sf. Munte Athos, ce a fost pictată de un călugăr pe nume Nicanor iar când s-a sfințit prima biserică în 1926 a sosit și icoana. Este icoana făcătoare de minuni a mănăstirii noastre, Maica Domnului în rugăciune, este întâlnită mai rar. Ea se găsește în biserică de la demisol în partea stângă.

Biserica de zid a mănăstirii este unică în rândul bisericilor de mănăstire, îmbinând elementele din toate cele trei stiluri autohtone românești, intrarea (coloanele) în stilul brâncovenesc, acoperișul în stil moldovenesc și are înălțimea bisericilor maramureșene, de la cota 0 până în vârf sunt 48 de metri și 8 în jos (catacomba) în total 56 de metri. Avem o frumoasă biblioteca ce are peste 55.000 de volume, avem cărți din toate domeniile. Toată aranjarea cărților a fost făcută de părintele Nicolae Steinhardt ajutat de studenți.

Nicolae Steinhardt

Avem chilia părintelui Nicolae Steinhardt. S-a născut la 29 Iulie în 1912 la București, în Pantelimon, la naștere a fost evreu, a terminat Liceul ,,Spiru Haret” a fost licențiat în drept, apoi doctor în drept, terminând doctoratul în 1936. A fost un spirit erudit, puțin critic literar și a făcut parte din generația de aur. A practicat avocatura o perioadă. În vremea aceea a fost condamnat la 12 ani de munca zilnică din care a făcut 4, între 1960 și 1964. În închisoare s-a convertit la creștinism, primind botezul ortodox în celulă. La 15 martie 1967 definitivând taina botezului cu taina mirungerii în capitală, la schitul Dârvari, a primit și un certificat de ortodoxie, semnat de Preafericitul Patriarh din vremea respectivă, Justinian Marina. Prima dată a venit la Rohia în 1973 la îndemnul bunului său prieten Constantin Noica, venind în fiecare vară pentru aranjarea, bibliotecii iar toamna când venea frigul pleca înapoi la București. A devenit oficial viețuitorul mânăstirii la 16 august 1980 când a fost călugărit de vrednicul de pomenire starețul de la vremea respectivă Serafim, a fost viețuitorul mănăstirii până 30 martie 1989 când a plecat la Domnul.

După anii ‘90 s-a format o fundație care îi poartă numele, organizându-se în fiecare an între 15-29 iulie zilele culturale Nicolae Steinhardt. Este al doilea autor din țară după Mihai Eminescu căruia i se publică opera integral, scoțându-se până acum 20 din cele 21 de scrieri ale dansului. Construcția de aici va fi centrul cultural Nicolae Steinhardt.

Colțul Maramureșean

Sus pe deal s-a făcut un colț maramureșean constând într-o casă, care este casa de oaspeți și o bisericuță de lemn unde avem muzeul mănăstirii în care avem o frumoasă colecție de icoane, atât pe lemn cât și pe sticlă începând din sec XVII, o frumoasă colecție de cărți vechi bisericești, o frumoasă colecție de obiecte vechi bisericești.

Matricea Românească a avut plăcerea de a o cunoaște pe doamna Virginia Linul, creatoare de artă populară, păstrătoare a tradițiilor din județul Bistrița-Năsăud și un om care iubește frumosul.

Am vorbit despre costumul popular și despre tradiția pe care dânsa o duce mai departe prin proiectul ,,Casa costumului popular Virginia Linul”.

Cine este Virginia Linul?

Este un creator de artă populară, doctor în istorie și etnografie și un om care iubește tot ceea ce este mai frumos începând de la tradițiile populare românești de la portul popular românesc, tot ce ține de tradițiile românești.

Cum a început acest proiect?

,,Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie în care acest meșteșug a fost o meserie în casă, mama mea a lucrat autorizată costume populare, tot ce ține de costumul popular. Noi suntem patru frați și fiecare de mic a învățat să lucreze această meserie. La cinci ani am reușit să fac prima floricică din mărgele. Până la revoluție am lucrat împreună cu familia, după revoluție nu a mai vrut nimeni costume populare, a fost o perioadă în care nu s-a mai lucrat. Din anul 2003 m-am ocupat serios de meserie.”

Ce simbolizează cusăturile?

,,Fiecare zonă are specificul ei, fiecare zonă are elementele determinante, simbolurile specifice, dar vreau să menționez că în România sunt peste 450 de zone și subzone etnografice.”

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

Matricea Românească a avut plăcerea de a se întâlni cu domnul director al Centrului Cultural ,,Iustin Sohorca’’ Sângeorz-Băi. Ne-a povestit cum viața dânsului l-a adus înapoi în satul natal unde a început să se ocupe de Ansamblul Folcloric ,,PĂUNIȚA’’.

Florin Hodoroga

A terminat Facultatea de Geografie la Universitatea ,,Babeș-Bolyai’’ din Cluj-Napoca în anul 2002. În prezent lucrează la Casa de Cultură ,,Iustin Sohorca’’, unde este director. ,,Prima mea dragoste a fost geografia.”

,,La noi în Sângeorz-Băi este o localitate mică dar avem valoarea culturală foarte mare”

Începând din clasa a 5-a a mers la un ansamblu de dansuri populare, ,,Păunița mică”, acolo a învățat dansurile populare și îi plăcea foarte mult să danseze. ,,Zona noastră este o zonă cu dansuri dinamice, feciorești. Crescând am venit la casa de cultură din Sângeorz-Băi, l-am avut coregraf pe domnul Petre Maxim, îmi amintesc că am dansat cu o doamnă mai mare decât mine, dânsa avea undeva la 30 de ani și eu aveam 18 ani, îmi era rușine să dansez. Am învățat foarte multe dansuri populare din țara Oașului, din zona Banatului, nu doar dansuri din țara Năsăudului. Am urmat facultatea în Cluj și în timpul acesta am participat la un concurs de înscriere la ansamblul folcloric ,,Mărțișorul’’, ansamblu studențesc, unde director era regretatul Dumitru Fălcaș.” A intrat în familia ansamblului Mărțișorul cu care a avut foarte multe turnee și spectacole. Cu ajutorul acestor turnee s-a dezvoltat foarte mult, a cunoscut foarte multe persoane și alte culturi, alte tipuri de dans. Foarte mulți dansatori ce au făcut parte din ansamblu acum au diferite funcții în conducere.

În anul 2002 a terminat facultatea și a revenit în Sângeorz-Băi, unde a căutat de lucru în domeniul educației, a predat din 2002 până în 2005 geografie. În anul 2005 nu a mai avut loc de muncă și a fost nevoit să lucreze în construcții. În anul 2006 i s-a propus să vină coregraf la Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’. ,,Chiar dacă era salariul foarte mic nu îmi venea să cred că am ajuns să devin coregraf la ansamblul pe care îl admiram de mic. Țin minte că am început să fac anunțuri pe la școli să reînviem cumva activitatea în ansamblu. Îmi aduc aminte că a fost sala plină, au fost sute de elevi și nu știam ce să fac. I-am împărțit în 3 grupe, după vârstă și am început să lucrez cu ei”. Casa de cultură se afla într-o stare de reabilitare, sala de spectacole nu era practicabilă. În anul 2007 a fost prima ieșire cu ansamblul în Portugalia, unde copiii au rămas cu amintiri frumoase și experiențe inedite.

În anul 2007 a fost numit directorul casei de cultură, la școală a reintrat în anul 2012 ca profesor și adoră că poate să ajute tinerii să se dezvolte. Împreună cu copii din școala gimnazială a făcut un proiect pentru familiile cu un număr mare de copii și a reușit să obțină fonduri pentru 42 de tablete, deoarece în aceste familii exista un singur telefon ce era împărțit între ei, aceștia intrau pe rând la cursuri. Cu cei de la liceu a participat la un concurs de eco provocarea de igienizare (ECOLTSH), unde au strâns peste 200 de saci de deșeuri și au câștigat locul 1 pe țară.

Pe baza proiectului depus s-a reabilitat casa de cultură ce s-a terminat în anul 2017. În acel an a fost sărbătorit printr-o aniversare unde a participat ansamblul Păunița, mulți cântăreți alături de autoritățile locale. ,,A fost un moment plin de emoții. Atunci a început un alt capitol la casa de cultură, redenumit Centrul Cultural ,,Iustin Sohorca’’, a fost un personaj important care în perioada interbelică s-a ocupat de dezvoltarea culturală a localității, a fost și dirijorul corului bisericii.”

,,Cultura nu înseamnă numai folclor, dansuri populare, ci aici am avut foarte multe colaborări cu diferiți artiști ce ne-au trecut pragul precum: Ianis Saiu, Elena Ivanca și diferite asociații ce fac spectacole pentru copii.”

,,Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’ este o școală a tradiției locale”

Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’

La 20 August am avut spectacol aniversar de 50 de ani. Exista o formație pregătită de învățătorul Ilișiu Vasile. S-au făcut selecții și în anul 1971 a devenit Ansamblul Folcloric Păunița. Au participat la primul său festival internațional în Franța. Ulterior ansamblul a participat în 1974 în Turcia, în anul 1979 în Emiratele Arabe Unite, în ani 80 au avut doar spectacole în țara unde a luat doar premii de podium. În anii 90 a participat la un festival în Letonia, în anul 1995 a participat la un festival în Bulgaria, în 97 au fost la Izmir în Turcia. De-a lungul anilor ansamblul a participat la foarte multe concursuri, în foarte multe țări, primind foarte multe distincții. ,,Pentru mine unul din cele mai importante concursuri la care am participat alături de ansamblu a fost la peștișorul de aur din Tulcea unde am luat premiul întâi”. La aniversarea de 50 de ani au fost aduși toți foștii dansatori, unde au fost premiați cu diplome personalizate drept mulțumire pentru munca lor de-o viață.

,,Aici mai avem un taraf tradițional unic în Transilvania. Ce înseamnă acest taraf? Este o structură din trei instrumentiști vioara (primaș), violă (brace sau contră) și contrabas (gordună), aceasta era formula tradițională, așa se cânta înainte la nunți, la festivaluri. Acest taraf a participat la foarte multe evenimente, alături de multe personalități, cele mai multe colaborări le-a avut cu Grigore Leșe. În anul 2002 acest taraf a luat premiul cel mare la concursul internațional de tarafuri din România.’’

,,Noi nu am încercat să facem spectacol, noi am încercat să aducem pe scenă ceea ce s-a pierdut, dansul popular, portul popular, strigăturile.” A încercat să păstreze originalitatea de aici și să o ducă mai departe.

Ce este Păunița

Păunița era o podoabă capilară pe care o purtau domnișoarele de onoare, în trecut care se numeau ,,druște”. Era o anumită împletitură la păr. Interesant că doar în localitatea Sângeorz-Băi se purtau aceste păunițe. ,,Chiar am văzut într-un almanah vechi, un text ce aducea aminte de aceste păunițe, de prin anii 70 era acesta”. Până de păun la fecior este simbolul costumului popular din țară Năsăudului.

,,În prezent avem trei generații de dansatori: copii din grupa mică, clasele 4-5, avem o generație cu cei care au în jur de 10-12 ani și cea mai activă grupă este a liceenilor. Bineînțeles mai sunt și foștii studenți care vin la spectacole mai serioase. Cel mai tânăr membru a avut 6 ani și cel mai în vârstă a avut 65 de ani, domnul Georgești Stan care acum are 72 de ani.”

Un sfat pentru cei tineri

,,Cultura te ajută să te identifici tu ca individ în societate, aparții unei istorii. Cultura indiferent de ce fel este te ajută să te dezvolți și cred că un popor sau un tânăr care nu are cultură, nu are nimic, degeaba ești specialist într-un domeniu, dacă nu ai cultură, dacă nu îți cunoști trecutul nu știi cine ești. Trecutul înseamnă cultură.”

,,Tinerii ce ne pășesc pragul văd că pe lângă dansuri și strigături, au parte de foarte multă socializare, cunoaștere și dezvoltare, aici își creează prietenii ce rămân veșnice, aici pot vedea și alte culturi, prin deplasările noastre, pentru ei este ceva nou”

Cine sunt Cătălina Postolache și Mădălina Postolache?

Ne-am născut și am copilărit în Constanța. Am studiat 9 ani vioara la Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria” din Constanța, la clasa profesorului Pricop Radu†. Pe lângă vioară am mai studiat pianul și chitara.  Am absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la secția canto clasic, iar în prezent  suntem studente la master în anul doi la aceeași universitate. Am fost colaboratoare în corul Regal, iar în momentul de față suntem colaboratoare la Filarmonica ,,Paul Constantinescu’’ din Ploiești. Chiar dacă suntem gemene, timbrul nostru vocal este diferit. Eu sunt soprană iar sora mea Mădălina este mezzosoprană.

De unde această pasiune pentru muzică?

Încă de mici, mama și-a dat seama că noi vom fi cântărețe, pentru că am început să cântăm înainte de a rosti primele cuvinte.  Ambii părinți sunt artiști ai Teatrului Național de Operă și Balet ,,Oleg Danovski,, din Constanța, mama fiind artist liric iar tata artist instrumentist. Părinții noștri au absolvit Academia de Muzică ,,Gavriil Musicescu,, din Chișinău, și cu siguranță am moștenit talentul de la ambii părinți.

De la ce vârstă ați început să cântați?

După cum am mai spus, de la 7 ani am studiat vioara, iar pe parcurs am studiat pianul și chitara din pasiune. Într-un final am absolvit liceul la secția de teorie . Mama este și interpretă de muzică populară și putem spune că de la ea am moștenit pasiunea de a cânta cu vocea.  Fiind artiști la teatru, părinții noștri mereu ne luau la spectacolele de operă. Așa am prins drag de operă, teatrul devenind a doua noastră casă. Chiar de mici, am jucat în diferite spectacole de operă, la început am cântat în corul de copii, iar mai târziu am avut rol în opera Flautul Fermecat de W.A. Mozart. Vrem să îi mulțumim doamnei director manager al TNOB Oleg Danovski din Constanța Daniela Vlădescu pentru această oportunitate și pentru frumoasele colaborări pe care le-am avut pe parcursul anilor.

,,Ca și artist tot timpul ai ceva nou de învățat”  Cătălina Postolache

 

În primul rând putem spune că studiul la vioară ne-a ajutat foarte mult la dezvoltarea auzului muzical. Canto clasic studiem de aproximativ 8 ani. Prima persoană care ne-a învățat și îndrumat pe acest drum al cântului liric, a fost și va rămâne un părinte de suflet pentru noi, regretata doamna profesor Gabriela Popescu†.  În prezent studiem canto la clasa doamnei Conf. Univ. Dr. Mariana Colpoș, un profesor foarte bun de la care am avut și avem foarte multe de învățat. Îi mulțumim din suflet pentru toată dăruirea ei și de asemenea le mulțumim tuturor profesorilor care  ne-au susținut și ne susțin în continuare. Și nu în ultimul rând le mulțumim părinților, care ne-au dat o educație muzicală  bună,  au fost și sunt alături de noi tot timpul.

Pe ce scene ați cântat?

La vârsta de 16 ani am participat la un festival Internațional la Paris, unde am reprezentat România. Acolo au fost prezenți copii din toată lumea și pentru noi a fost o bucurie imensă care nu poate fi exprimată  în cuvinte. Am trăit emoții mari, am cunoscut persoane noi ,iar această oportunitate a fost  una dintre cele mai frumoase experiențe.

Am fost acceptate în proiectul Erasmus, care a avut loc în Spania, Granada, de unde am acumulat cunoștințe și experiențe noi.

Am cântat pe scenele din țară cât și cele din străinătate, susținând recitaluri, concerte vocal-simfonice, spectacole de operă.

O altă experiență frumoasă pe care am avut-o și care ne-a ajutat foarte mult în dezvoltarea noastră profesională, a fost masterclass-ul susținut  de  mezzosoprana Viorica Cortez, de la care am învățat foarte multe lucruri frumoase, încurajându-ne să mergem pe acest drum al cântului liric.

Recent am participat la un proiect  alături de studenții de la Facultatea de Arte din Constanța, și am reușit să punem în scenă într-o lună de zile opera Orfeu și Euridice de Gluck. Deși timpul a fost prea scurt, cu multa muncă și perseverență spectacolul a fost pe măsura așteptărilor. De aici și concluzia  dacă muncești ajungi la performanță, spune Mădălina Postolache.

,,Ca să ajungi la performanță trebuie să ai talent, ambiție, răbdare și foarte important este susținerea din partea celor dragi.”  Cătălina Postolache

 

Care sunt exemplele voastre în muzică și ce muzică ascultați?

De când ne știm, la noi în casă se ascultă foarte multă muzică clasică.

M-am îndrăgostit de operă  ascultând-o foarte mult pe marea noastră soprană Angela Gheorghiu. Țin minte și acum, copil fiind nu reușeam să înțeleg cum un om poate să cânte cu atâta dăruire și să pună atâta suflet în cânt. De atunci mi-am spus că vreau să ajung ca ea, ne-a spus Cătălina Postolache.

Dintotdeauna mi-au plăcut vocile mai pline, având-o drept exemplu pe mama noastră, care este mezzosoprana. Pot spune ca mama a fost primul dascăl care ne-a învățat arta cântului. De la ea am prins drag de a cânta. Îmi amintesc că tot timpul în casă cântam pe voci alături de ea.

Carmen de Georges Bizet este opera mea de suflet ascultând-o pe faimoasa Carmen în interpretarea mai multor cântărețe de talie mondială, cum ar fi: mezzosoprana Viorica Cortez, Elina Garanca, Elena Obraztsova. Îmi doresc din suflet  ca într-o bună zi să pot interpreta și eu acest minunat rol. (Mădălina Postolache)

Munca și răsplată

În momentul în care începi să studiezi  un rol  nou, trebuie să te documentezi foarte mult. Libretul are un rol important în descoperirea personajului pe care îl interpretezi, te ajută să înțelegi trăirile, cât și relația acestuia cu celelalte personaje.

Când  muncești mult și transmiți emoțiile și trăirile  pe scenă, aplauzele sunt mulțumirea noastră, a artiștilor, ceea ce demonstrează  că munca noastră nu a fost în zadar, ne spune Cătălina Postolache.

Unde doriți să ajungeți?

Ca orice artist îți dorești tot mai mult. Scopul nostru este de a ajunge cât mai sus, pe marile scene ale lumii. Cine știe ce îți rezervă viitorul?

Ce sfat le dați celor care vor să se apuce de muzică?

Sfatul nostru pentru cei care vor să studieze muzica este să o facă cu multă dragoste și pasiune. Muzica cere foarte mult studiu, multă dedicare și răbdare. Să nu renunțe niciodată la visele lor.

,,Balanța între talent și muncă trebuie să fie echilibrată”  Mădălina Postolache

Matricea Românească a stat de vorbă cu designerul Florin Dobre despre modă și nu numai. În acest interviu am avut plăcerea să descoperim ce înseamnă să ne îmbrăcăm bine, ce este moda și cine este Florin Dobre.

Interviu pe scurt:

Cum ați intrat în lumea modei?

După Revoluție a apărut ceva nou pentru un tânăr, a apărut televizorul, iar atunci am început să fac o paralelă între ce ceea puteam vedea în România și ceea ce vedeam în Vest. Am început să mă adaptez la o societate occidentală, ușor, ușor m-a prins zona modei și am început să o descopăr din ce în ce mai mult.

Care sunt ingredientele necesare pentru o astfel de carieră?

În primul rând trebuie să ne bazăm pe calitățile noastre, unii oameni au mai mult talent, alții au capacitate de muncă foarte mare, iar dacă cineva le îmbină pe ambele este clar că are performante, dar dacă nu ele se pot învăța, dacă ești talentat trebuie să înveți să muncești iar dacă nu ești talentat poți să aprofundezi orice domeniu.

De ce este importat să ne îmbrăcăm bine?

Eu cred că pentru respectul de sine. Atâta timp cât dorești să ai o abordare corectă asupra minții tale, asupra sufletului tău și a trupului, trebuie să avem o ținută corespunzătoare.

Ce înseamnă moda pentru dumneavoastră?

Moda din păcate astăzi este deficitară are doar instrumente de manipulare nu de încurajare, schimonosește foarte mult omul nu îl mai înfrumusețează, trebuie să îi dăm tratament modei.

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Andrei Ispas

Pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare în raionul Ştefan Voda din Republica Moldova, care îl are ca ocrotitor spiritual, pe cel care a scris o pagină de istorie importantă pentru ortodoxia noastră, pentru romanismul nostru, dar şi pentru păstrarea şi promovarea valorilor strămoşeşti. Dacă ne uităm în viaţa sfântului, vedem că acesta s-a născut probabil în anii 1438 sau 1439, la Borzesti (astăzi judeţul Bacău), fiind fiul lui Bogdan al II-lea. A fost educat într-o familie creştină, care l-a pregătit pentru ceea ce avea să devină mai târziu. În anul 1457 avea să devină domnitor al Moldovei, fiind înscăunat la Suceava pe Câmpia Dreptăţii pe data de 12 Aprilie. A fost un moment de cotitură în istoria Moldovei pentru că Sfântul Voievod s-a arătat un mare apărător al credinţei şi al neamului. A fost un responsabil domnitor aşa cum zice şi cronicarul ,,era grabnic la mânia şi iute la necaz”,  fapt care l-a făcut să reuşească să consolideze unitatea tânărului stat care s-a înfiinţat în urma descălecatului lui Dragoş. Perioada de început a domniei a fost una foarte critică pentru că suntem la câţiva ani după căderea Constatinopolului, iar turcii se extindeau foarte mult spre răsărit, acest lucru făcea că ţările ortodoxe din răsărit să fie ameninţate de ocuparea otomană, iar conducătorii de aici se străduiau să apere spaţiile acestea ai Europei creştine. Au fost foarte multe încercări, lupte cu turcii şi tătarii, care veneau din răsărit, însă şi-a consolidat poziţia ocupând cotaţiile până la Marea Neagră, în aşa fel a consolidat graniţa de răsărit. Mai avea de înfruntat şi pe regale Poloniei, al Austro-Ungariei, mai avea de înfruntat şi domnul Ţării Româneşti. Din viaţa lui vedem că a participat la 36 de lupte, 34 le-a câştigat, iar două le-a pierdut. A avut un rol importat pentru apărarea credinţei, în vremea respectivă ocuparea ţării înseamnă şi islamizarea ţării şi în ciuda tuturor dificultăţilor, a reuşit să scutească Moldova de a plăti acel tribut pe care îl plăteau toate ţările care erau ocupate de către turci, şi chiar să păstreze independenţa, având câteva victorii zdrobitoare în faţa acestora. Ştim foarte bine diferenţa numerică a armatei moldave fata ce de cea otomana, însă prin credinţa sa dreaptă a reuşit să biruiască.

Sfântul voievod purta întotdeauna cu el o icoană a unui sfânt martir din sec IV-lea, icoana Sfântului Gheorghe. Sfântul Ştefan cel Mare înainte de luptă se ruga lui Dumnezeu ca să îl ajute şi mergea la duhovnicului lui să se spovedească, la Daniil Sihastrul. Sfântul Ştefan în urma luptelor purtate a ctitorit o biserică sau o mănăstire. Astfel, Mănăstirea Putna a fost ridicată între anii 1466-1469, ca loc de înmormântare, deşi era tânăr. A făcut această mănăstire şi pentru că era conştient că într-o zi, aşa cum este legea firii, cu toţii ne vom duce la Dumnezeu, fie că vom fi pe scut sau sub scut, în funcţie de vrednicia noastră. Sfântul Ştefan are un loc deosebit în şi în inimile celor născuţi peste Prut, în Republica Moldova, pentru că el zicea că ,,Moldova nu este a mea, nici a noastră, ci este a urmaşilor urmaşilor noştri”, arătând cu câtă responsabilitate trebuie să ne comportăm în viaţa noastră şi cu câtă demnitate trebuie să păstrăm şi să promovăm valorile spirituale. Sfârşitul vieţii a fost oarecum trist, deoarece în urma unei lupte a fost rănit, rana care nu s-a mai închis şi în cele din urmă şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul Ştefan a trecut la Domnul în dată de 2 Iulie 1504. A rămas şi va rămâne în conştiinţa contemporanilor ca un mare apărător al Ortodoxiei şi ca un om cu viaţă sfântă, pentru că el nu făcea nimic fără ajutorul lui Dumnezeu şi totdeauna se străduia să păstreze dreptatea şi  să o administreze cu multă dragoste. Voievodul moldovean a făcut ca acest ţinut să nu devină niciodată paşalâc, a făcut să ne păstrăm indentitatea nostră etnică, lingvistică, culturală şi religioasă.

Matricea Românească a luat drumul Basarabiei și a avut plăcerea de a-l cunoaște pe Părintele Efrem Docan de la Mănăstirea Țiganca, din localitatea Țiganca. Acesta ne-a relatat povestea cimitirului din proximitatea mănăstirii:

,,În vara anului 1941, în contextul politic în care România se găsea, mareșalul Antonescu a ordonat trupelor române să treacă Prutul, în seara zilei de 21 iunie, când începe bătălia de la Țiganca, cunoscută în arhivele militare ca una dintre bătăliile cu cel mai mare număr de pierderi de vieți omenești. Așa cum vedem în aceste arhive, se relatează faptul că în primele zile a avut loc un real masacru, având în vedere că ostașii romani erau nevoiți să treacă Prutul fie cu bărci de mici dimensiuni, fie pe un pod care se afla la conacul Valienatos, mai jos cu trei kilometri de localitatea Țiganca; în acel conac trupele sovietice își aveau sediul, de acolo coordonau bătălia. Așadar, decizia de a trece chiar în dreptul conacului Valienatos, a fost una greșită și de aceea în primele 3 zile ale războiului, pierderile de vieți omenești au fost foarte mari, erau aproximate în acele zile ca până la 5000 de suflete ce s-au pierdut în decurs de 3 zile. Acest fapt a însemnat un real eșec pentru armata romană. În acest context intervine și generalul Nicolae Dăscălescu; se distruge conacul Valienatos și încep a intra prin satul Țiganca ostașii români ajungând în dreptul localității Stoenești, unde se confruntă din nou cu armatele rusești cu care au o luptă și iarăși se pierd foarte multe vieți omenești. În organizarea de după eliberarea Basarabiei au fost implicați mai mulți ofițeri care au hotărât că în periferia statului Stoenești să se organizeze un cimitir militar, unde fusese înhumați în timpul luptelor 500-600 de suflete după care s-au mai adăugat până la 1200. Inițial cimitirul fusese prevăzut pentru 200 de gropi, dar în afară de acestea s-au mai făcut și gropi comune pentru că nu se apreciaseră corect numărul celor căzuți pe front, de aceea au fost aduși toți cei care au căzut pe câmpul de luptă din toate satele din zona și au fost înhumați aici în cimitirul de la Țiganca.”

Părintele ne-a relatat în continuare și alte aspecte privitoare la acest cimitir al eroilor români:

,,Primele date despre organizarea unui cimitir le avem în anul 1942 când un preot care fusese ofițer militar vine aici și identifică mai mulți ostași care erau înhumați, dar totodată în raportul care îl face către ministerul Apărării, preotul deplânge starea în care se afla cimitirul deoarece nu avea gard și zice el, ,,animalele pășteau printre cruci”. Atunci s-a făcut o organizare a cimitirului, dar din nefericire, odată cu ocuparea Basarabiei din nou de către sovietici, cimitirul a fost totalmente distrus, pe locul acestuia s-a construit fermă de porci vrând astfel să se șteargă din memoria sătenilor sau a celor care locuiau prin împrejurimi, faptul că aici sunt înmormântați ostașii care s-au luptat pentru eliberarea Basarabiei. Începând cu anul 1990 s-au făcut demersuri pentru reactivarea amplasamentului acestui cimitir si mai mult de atât, în anul 1998 s-a atribuit suprafața de teren necesară construii cimitirului, dar abia în anul 2006 au început lucrările de edificare. Acestea au fost finalizate și tot atunci a fost prezent și regele Mihai al României. Prin acel eveniment s-a făcut o restaurare pentru cei care și-au dat viața pe aceste câmpuri de luptă. Începând cu anul 2003 s-au făcut demersurile pentru a se înființa o mănăstire, vrând ca prin aceasta să se ofere o cinstire permanentă a eroilor, si nu una ocazională.”

,,S-a înființat mănăstirea în anul 2003, primii monahi au venit în anul 2004, de atunci lucrările au fost destul de anevoioase deoarece autoritățile erau ostile chiar și când se construia gardul ce împrejmuiește mănăstirea și cimitirul; de multe ori veneau persoane care vandalizau aceste locuri, iar preotul Dracania cu mai mulți săteni stăteau noaptea și păzeau materialele și acest amplasament ca să nu fie vandalizat deoarece se dorea de către autoritățile de atunci că lucrul acesta să nu se întâmple, să nu se mai trezească în conștiința celor de aici faptul că au fost eliberați de sub puterea sovietică. Analizând contextual politic care a dus la aceste lucruri, vedem că el niciodată nu a fost favorabil cinstirii eroilor romani și mai mult de atât vedem cum aceștia care la vârstă destul de fragedă s-au luptat pentru un ideal, acela de avea o țară întreagă, acela de avea o patrie și o acțiune puternică. Cu toate acestea vedem că nu a fost și pe placul vecinilor, însă prin lucrarea ce se face astăzi la cimitirul de onoare al eroilor romani se urmărește întărirea și dezvoltarea cultului eroilor și totodată să le păstrăm vie memoria pentru ca jertfa pe care au făcut-o ei în acele vremuri, în urmă cu 80 de ani, să nu fie zadarnică. Eforturile lor au fost incomensurabile, dacă ne gândim că erau tineri, erau oameni care aveau viitorul în față și totuși au preferat să fie în luptă pentru un ideal, idealul acesta se răsfrânge în mintea celor au prins acele vremuri și de multe ori bătrânii când ajung pe aici ne spun că ei au prins acele vremuri și mult doresc să le retrăiască deoarece până și educația care au prins-o în timpul perioadei românești, cele 4 clase românești, făceau mai mult decât cele 12 clase rusești. Vedem că acest sentiment al nostalgiei s-a mai păstrat la unii, dar din păcate cei mai mulți care au trăit acele perioade au fost deportați și din păcate nu mai sunt astăzi să ne mărturisească. În acest context, cimitirul de onoare este o mărturisire vie și o redeșteptare a conștiinței naționale pentru a prezenta adevărul istoric și arată faptul că fără jertfă nimic nu se poate înfăptui.”

Comuniunea cu Hristos

Mântuitorul Hristos întrupându-se din Fecioara Maria ridică natura umană la comuniunea cu Sfânta Treime prin unirea ipostatică a firii divine cu firea umană în mod neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat, neschimbat. Înălțându-se cu trupul la cer, Domnul Iisus Hristos a creat posibilitatea ca fiecare dintre noi să se poată împărtăși de comuniunea personală pe care o săvârșește Duhul Sfânt în Biserică. Credinciosul este chemat în Biserică să personalizeze comuniunea realizată de Mântuitorul. Apocalipsa ne spune: „Iată Eu stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (3, 20). “Credinciosul este chemat în Hristos să fie împreună-lucrător cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9) și moștenitor și cetățean împreună cu sfinții lui Dumnezeu (Rom. 5, 7; Gal. 2, 19)”.^[1]

Modelul după care noi trebuie să realizăm comuniunea personală cu Dumnezeu și între noi este dat prin cuvintele Domnului: „Fiul lucrează după cum Tatăl lucrează” (Ioan 5, 17) „precum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14, 31); „mâncarea Mea este să fac voia Tatălui celui ce M-a trimis” (Ioan 4, 34); „iar Mângâietorul, duhul adevărului care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 27), „pe care-l va trimite Tatăl în numele Meu” (Ioan 14, 26) „nu va vorbi de la sine, ci câte va auzi va vorbi și cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu va lua și va vesti; pentru că toate câte are Tatăl ale Mele sunt” (Ioan 16, 13-15).

Întruparea Fiului lui Dumnezeu în persoana Domnului Iisus Hristos în care natură divină și natura umană sunt unite ipostatic este temelia comuniunii, comuniune care se prezintă sub două aspecte organic legate între ele, aspectul văzut, instituțional și aspectul nevăzut duhovnicesc. Expresia ortodoxă „Biserica-trupul tainic” subliniază tocmai relația strânsă între cele două aspecte. “Trupul este constituit din Mântuitorul Hristos, piatra cea din capul unghiului, din apostoli, episcopii și toți credincioșii, iar cuvântul „tainic” subliniază manifestarea prezenței tainice a Duhului Sfânt prin care se face prezent Mântuitorul în Biserică”.^[2]        

Sfânta Scriptură vorbește clar despre aspectul văzut al comuniunii bisericești: comuniunea nu o dă și nu o primește oricine, ci numai Fiul lui Dumnezeu care trimite pe apostoli precum Tatăl L-a trimis pe El (Ioan 17, 18). Sfinții apostoli sunt trimiși să boteze și să propovăduiască Evanghelia în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei 28, 19). “Biserica întemeiată pe piatra din capul unghiului Hristos (Psalmul 117, 22; Matei 21, 42; Efes. 2, 20) se zidește de către apostoli și prooroci, temelia ei (Efes. 2, 20), de martiri și mucenici și de toți credincioșii după cum spune Sfântul Irineu”.^[3]

Sfântul Apostol Pavel accentuează realitatea văzută și instituită a comuniunii ca fiind voită de Dumnezeu-Tatăl, întemeiată de Dumnezeu Fiul întrupat, mort, înviat și înălțat la cer și desăvârșit de Duhul Sfânt pogorât în ziua Rusaliilor.^[4] Sfântul Apostol Pavel spune că înainte de a predica Evanghelia a urcat la Ierusalim unde apostolii Petru, Iacov și Ioan i-au întins mâinile în semn de comuniune, recunoscând că Pavel e adevărat apostol (Gal. 2, 9). Când Apostolul Pavel trimite la slujire pe diaconi își pune mâna peste ei dându-le comuniunea harului și a slujirii (II Cor. 7, 4).“Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune că a scris cuvintele Domnului pentru ca și noi să avem comuniune cu el și prin el cu Tatăl și cu Fiul său întrupat (I Ioan 1, 4)”.^[5]

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că “intrarea în Biserică înseamnă botezul prin care credincioșii sunt plantați la un loc cu Hristos, adică devin părtași morții și învierii Domnului care pe de o parte este cap al Bisericii pe care a întemeiat-o cu sângele său, iar pe de altă parte lucrează prin Duhul Sfânt împărtășind mădularelor din abundență harul de sus”.^[6] Sfântul Grigorie de Nyssa spune că “precum la toate creaturile inițiativa vine de la cap, tot astfel trebuie să ne mișcăm în Biserică în conformitate cu capul cel adevărat, către orice impulsiune și lucrare”.^[7]

Sfinții părinți accentuează statornic legătura ontologică între aspectul văzut și cel nevăzut al comuniunii ce se realizează în Biserică precizând că este o unitate ontologică între manifestarea Fiului și a Duhului în Biserică. Sfântul Ioan Damaschinul spune că Duhul purcede de la Tatăl prin Fiul. Explicând această expresie, patriarhul Grigore Cipriotul zice: „Sfântul Ioan Damaschinul nu vrea să spună că Tatăl dă viață Duhului prin Fiul, ci să înfățișeze arătarea Duhului prin Fiul, adică aspectul văzut (credincioșii și sfintele taine în partea lor văzută și aspectul nevăzut) manifestarea Duhului Sfânt prin care se face prezent în sfintele taine Domnul Hristos. Sfântul Ioan Damaschinul nu ar fi indicat altfel în același capitol numai pe Dumnezeu-Tatăl cauzator în Treime și nici nu ar fi zis: pe Duhul Sfânt îl numim Duh al Fiului, dar nu spunem din Fiul”.^[8]

Sfântul Vasile cel Mare spune: „nouă ni se dă viață de către Tatăl prin Hristos Fiul întrupat în Duhul Sfânt”.^[9]

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel spune: „ceea ce ne face uniți într-un singur trup și ceea ce ne reînnoiește pe noi este un singur Duh”^[10], pentru că după cum spune Sfântul Ioan Damaschinul: „într-un singur Duh, toți am fost botezați într-un singur trup” (I Cor. 12, 13), “căci nu s-a botezat unul într-un Duh, iar altul în alt Duh; atât cel care ne-a botezat este unul, Duhul, cât și cel în care ne-am botezat este unul, Hristos”.^[11]

Păstorul lui Herma adâncește ideea comuniunii în Hristos prin Duhul deși nu folosește expresia koinonia. “Biserică văzută și nevăzută este un turn, un alter turn Babel restaurat în Hristos, zidit pe ape adică pe taina botezului la a cărui clădire participă Hristos, piatra cea din capul unghiului, apostolii, temelia zidului, și proorocii, martirii, creștinii, vii și morți”.^[12]

Zidirea comuniunii începută prin taina botezului se desăvârșește în comuniunea cu trupul și sângele Domnului dată în pâinea și vinul prefăcute în sfânta euharistie prin pogorârea Duhului Sfânt. Epicleza euharistică este centrul oricărei comuniuni cu Hristos, cu Tatăl prin Duhul, pentru că, după cum zice Sfântul Vasile cel Mare, “creatura nu posedă niciun dar care să nu vină de la Duhul Sfânt ce ne unește cu Dumnezeu”.^[13] Biserica mulțumește Tatălui cauză a Treimii ce dă lumii pe Fiul Său Unul-Născut și trimite pe Duhul Sfânt că Rusalie continuă, și-L face prezent pe Dumnezeu-Fiul în jertfa cea fără de sânge de pe altar. Astfel “Sfânta Treime se revelează în acțiunea de apropiere ipostatică a fiecărei persoane”.^[14]

“Comuniunea deplină se realizează în sfânta liturghie, locul și momentul prin excelență în care persoanele Sfintei Treimi manifestă unitatea ființei lui Dumnezeu în comuniunea persoanelor”.^[15] Ritualul proscomidiei înfățișează văzut comuniunea mădularelor trupului Domnului. Pe sfântul disc alături de agnețul care înainte de prefacere este doar pâine, iar după prefacere este trupul Domnului, sunt așezate părticelele ce reprezintă pe Maica Domnului, pe sfinții apostoli, proorocii, mucenicii, îngerii și creștinii vii și morți. Marea rugăciune sobornicească a Sfântului Vasile cel Mare din liturghia ce-i poartă numele cere de la Dumnezeu har și milă pentru comuniunea tuturor mădularelor Bisericii. Spiritualitatea liturgică ortodoxă este esențial sobornicească; nu un individ, ci Biserica se unește cu Dumnezeu, după cum nu o părticică, ci întreg trupul Domnului se jertfește și se dă credincioșilor prin sfânta euharistie, în care se realizează treapta supremă a comuniunii personale cu Dumnezeu.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că împărtășirea cu sfânta euharistie, prin care ne împărtășim cu trupul lui Hristos mort și înviat, ne ridică deasupra îngerilor; “așa intrăm cu adevărat în comuniune cu dumnezeiasca fire, după cum spune Sfântul Apostol Petru (II Petru 1, 3)”.^[16] Nicolae Cabasila, marele tâlcuitor al sfintei liturghii spune că “mâncând trupul Domnului și bând sângele Său noi ne împărtășim personal de trupul uman îndumnezeit prin unirea ipostatică”.^[17]

Cuvântul Sfântului Apostol Pavel care ne spune că cine mănâncă cu nevrednicie trupul Domnului și bea sângele Său cu nevrednicie se judecă singur (I Cor. 11) a fost transmis cu sfințenie de Sfinții Părinți în Biserica Ortodoxă așa încât orice încălcare a dogmelor și canoanelor Bisericii era pedepsită cu excomunicarea.

În acest sens înțelegem poziția statornică a Bisericii Ortodoxe care nu admite niciun compromis în privința comuniunii sacramentale și instituționale între credincioșii ortodocși și credincioșii celorlalte confesiuni creștine. După cum spune o rugăciune din canonul sfintei împărtășanii: „părticica sfintei cuminecături este scânteie divină și foc din cer”. Prin urmare nu poate fi vorba de niciun compromis în materie de credință înaintea comuniunii euharistice. După cum spunea un patriarh ortodox, “Sfinții Părinți ne-au transmis că dogmă sfântă comuniunea membrelor între ele și au socotit că temelie a comuniunii, comuniunea credinței iar pe unitatea mărturisirii întemeiau unitatea Bisericii”.^[18]

Sensul adânc al acestor cuvinte ne învață că responsabilitatea mântuirii noastre și a semenilor este criteriul vieții sobornicești; că nu poate exista niciun compromis în privința comuniunii de credință fără pericolul primejduirii mântuirii noastre și a semenilor noștri. În acest sens se exprimă Alexei Homiacov, teologul sobornicității: „dacă cineva cade, cade singur; dar dacă cineva se mântuiește, nu se mântuiește singur. Cine crede este în comuniunea credinței; cine iubește este în comuniunea iubirii; cine slujește este în comuniunea slujirii; cine nădăjduiește este în comuniunea nădejdii…”^[19].

În comuniune cu alții, în cuget și în inimă, fiecare persoană își găsește măsura proprie și deplină. Zicând „Tatăl nostru”, fiecare găsește ce este al său și cunoaște ce este al altuia, căci Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut din Tatăl a zis: „Tatăl Meu și Tatăl vostru” (Ioan 20, 17).

^[1] Ibidem

^[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, în rev. S.T., nr. 5-6, 1970, p. 345

^[3] Irineu Pop, op. cit., p. 57

^[4] Pr. Prof. Grigorie Marcu, Unitatea Bisericii după Sfântul Apostol Pavel, în rev. Ortodoxia, nr. 5-6, 1965, p. 276

^[5] Drd. Gh. Ghişcă, op. cit., p. 408

^[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări la praznice împărăţeşti, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti, 1942, pp. 214-215

^[7] Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, Ed. Sophia, Bucureşti, 1998, p. 103

^[8] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1964, p. 507

^[9] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în col. P.S.B., nr. 12, trad. Pr. Prof. dr. C. Corniţescu şi Pr. Prof . dr. T. Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 396

^[10] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, traducere deP. S. Teodosie Atanasiu, Ed. Christiana,Bucureşti, 2005, p. 86

^[11] Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2005, pp. 189-190

^[12] ***, Păstorul lui Herma, în col. P.S.B., nr. 1, traducere şi note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 315

^[13] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elementele demonstrației în tratatul “Despre Sfântul Duh”, al Sfântului Vasile cel Mare, în rev. S.T., nr. 5-6, 1964, p. 280

^[14] Drd. N. Streza, op. cit., p. 469

^[15] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, p. 343

^[16] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003, pp. 293-320

^[17] Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 143

^[18] Patriarhul Fotie al Constantinopolului apud. Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Unitatea oglindită în scrisorile irenice, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961, p. 81

^[19] Prof. Nicolae Chiţescu, Opera teologică a lui Alexei Homiakov, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961, p. 51

Bibliografie

1. Irineu Pop, Sfântul Irineu de Lyon, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998.
2. Liliana Aron Ene, Conceptul ortodox de comuniune, vol. I, Editura Tiparg, Geamăna, 2011.
3. Păstorul lui Herma, în col. P.S.B., nr. 1, traducere şi note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1979.
4. Patriarhul Fotie al Constantinopolului apud. Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Unitatea oglindită în scrisorile irenice, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961.
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1964.
6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, în rev. S.T., nr. 5-6, 1970.
7. Pr. prof. dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă de la A la Z, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
8. Pr. Prof. Grigorie Marcu, Unitatea Bisericii după Sfântul Apostol Pavel, în rev. Ortodoxia, nr. 5-6, 1965.
9. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. S.T., nr. 7-8, 1955.
10. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elementele demonstrației în tratatul “Despre Sfântul Duh”, al Sfântului Vasile cel Mare, în rev. S.T., nr. 5-6, 1964.
11. Prof. Nicolae Chiţescu, Opera teologică a lui Alexei Homiakov, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961.
12. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003.
13. Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete. Despre numele divine, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996.
14. Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, Ed. Sophia, Bucureşti, 1998.
15. Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2005.
16. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări la praznice împărăţeşti, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti, 1942.
17. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, traducere de P. S. Teodosie Atanasiu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005.
18. Sfântul Maxim Marturisitorul, Ambigua, în col. P.S.B., nr. 80, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1983.
19. Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992.
20. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în col. P.S.B., nr. 12, trad. Pr. Prof. dr. C. Corniţescu şi Pr. Prof . dr. T. Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1988.
21. Vladimir Lossky, Teologia mistică în Biserica de Răsărit, traducere de Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993.

Etimologia cuvântului COMUNIUNE – partea I

Pentru o mai clară viziune asupra înțelegerii acestui cuvânt se cuvine să urmărim care este accepțiunea cuvântului comuniune în limbajul laic, filosofic și în cel bisericesc.

Conform DEX, substantivul feminin comuniune, comuniuni se revendică din franțuzescul communion, la rândul său provenit din laţ. Communio, -onis. Acesta are două sensuri:

1) legătură puternică, unire strânsă;

2) (Bis.) Împărtășire, Euharistie.

În Dicționarul de Teologie Ortodoxă de la A la Z , pr. prof. dr. Ion Bria precizează că acest cuvânt provine de la grecescul  koinonia („legătură”).

Se constată, astfel, că există o îmbinare a sensului bisericesc al cuvântului cu semnificația laică a acestuia. Așadar, având sensul de Împărtășire, iar Sfânta Euharistie este momentul central al Sfintei Liturghii, temelia comunității, acest cuvânt – comuniune – desemnează pentru laici o unire strașnică, statornică, nezdruncinată.

În dicționarele de specialitate, același cuvânt are mult mai multe sensuri:

1. „ Participarea celor încorporați în noul popor al lui Dumnezeu la realitatea divină însăși, prin întruparea și jertfă lui Hristos (cf. I Ioan 1, 3: „Ceea ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos”).

2. „Comuniunea Duhului Sfânt” (II Corinteni 13, 13; Filip. 2, 1), adică experiența personală și comunitară a Duhului lui Hristos, care se exprimă în sentimentul solidarității creștine, al întrajutorării și al asistenței reciproce (cf. Fapte 2, 42, 44).

3. Împărtășirea sau cuminecarea cu Sfintele Taine în cadrul Euharistiei (cf. I Cor. 10, 17; Fapte 2, 42), semn al apartenenței la aceeași comunitate și al mărturisirii aceleiași credințe (Efes. 4, 5).

4. Synaxis, adunare liturgică, care este o condiție de a participa la legătură, comuniune.

5. „Comuniunea Sfinților”, despre care face mențiune Crezul Apostolic, este unitatea dintre Biserică celor care poartă lupta credinței în acest timp și veac, cu Biserica celor ce au câștigat deja o stare definitivă de har și de comuniune nemijlocită cu Dumnezeu. Ea este alcătuită din cei ”care au rămas credincioși până la urmă”(Matei 24, 13).

6. Comuniunea (inter-comuniunea) euharistică cu credincioși de altă confesiune. Urmând vechiul principiu, potrivit căruia mărturisirea aceleiași credințe determină comuniunea sacramentală, Ortodoxia pretinde unitate de credință deplină înainte de a participa la aceeași intercomuniune euharistică. ”^[1]

Pe scurt, termenul koinonia înseamnă, în același timp, legătura credincioșilor cu Dumnezeu, și dragostea creștină^[2] care unește pe fiii Aceluiași Părinte ceresc (I Corinteni 1, 9: „Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru”)^[3].

Conceptul de comuniune

În general, orice om – care se bucură, sau se întristează, care urăște sau iubește, care cinstește sau disprețuiește – caută oameni spre a le comunica sentimentele care-l stăpânesc și spre a-i face părtași ai bucuriei sau ai durerii; acestei înclinații naturale a omului răspund prin simpatie și oamenii din jur care se vor părtași ai bucuriei și ai durerii lui.

Definirea acestui concept de comuniune se poate face astfel: „prin primirea și întoarcerea darului, persoanele se apropie în așa măsură, încât obiectul darului devine comun și în același timp mijloc transparent al celei mai depline comunicări între persoane. Persoanele se dăruiesc prin aceasta ele însele și, deci dialogul între Dumnezeu și om este că fiecare se dăruiește celuilalt”^[4]. Referire biblică la acest aspect regăsim la I Ioan 4, 12-13: „de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită. Din aceasta cunoaștem că rămânem în El și El întru noi”.

Printre semnele comuniunii, cea mai importantă rămâne dragostea, dar o anumită dragoste: o dragoste duioasă dar arzătoare, o dragoste pustiitoare ca un pârjol, o dragoste în care persoana este transfigurată^[5]; iar calea pe care sufletul tinde spre a reface „legătura interpersonală tainică, indestructibilă și în același timp indispensabilă mântuirii este comuniunea”^[6].

Începând de la căderea protopărinților noștri din rai și implicit, întreruperea dialogului lor direct cu Dumnezeu și întunecarea chipului Său în mintea oamenilor, Creatorul Și-a arătat voia Sa prin adresarea directă ori prin inspirarea unor oameni aleși, care au împărtășit-o celorlalți. Întreagă această lege morală a Vechiului Testament are ca scop pregătirea oamenilor și în special a poporului ales pentru venirea Mântuitorului. Pornind de la făgăduința făcută de Dumnezeu în rai, când îi spune diavolului în chip de șarpe: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.” (Facerea 3, 15), verset în care Sfinții Părinți văd prima vestire a Mântuitorului, Cel ce va zdrobi capul șarpelui și va fi din sămânța femeii, născându-se din Fecioară dar neavând un tată pământesc și în același timp, o primă poruncă dată oamenilor spre îndreptare, anume de a stârpi de la rădăcină răutatea din sufletele lor, precum ne arată Sfântul Grigorie de Nyssa: „Precum șarpele nu poate fi tras afară de coadă, pentru că solzii de pe gât se opun celor care vor să-l tragă afară, tot așa nu se poate începe de la sfârșit alungarea plăcerii din casa sufletului. Iată de ce învățătorul virtuții ne poruncește să pândim capul șarpelui. Iar cap numește El începutul răutății. Dacă nu primim în suflet acest început, atunci și urmarea rămâne nelucrătoare. Căci cine este cu totul vrăjmaș al plăcerii nu va fi înfrânt nici de momelile parțiale ale patimii; dar dacă cineva a primit în suflet începutul patimii, odată cu aceasta a primit în suflet și sălbăticiunea întreagă.” 

Era însă nevoie ca oamenii și cu deosebire poporul ales să aibă un reper moral care să-I ajute a se curăți și a se apropia de Dumnezeu – acesta a fost Decalogul; în același timp, cele 10 porunci au însemnat pentru fiii lui Israel un fel de pecetluire divină, fiind instrumentul prin care aceștia au fost decretați ca aleși ai Domnului dintre toate popoarele.

Cu toate că această lege reprezintă temelia întregii moralități, ea rămâne totuși imperfectă atât în formulare – conținând majoritar porunci prohibitive, cât și în realizarea ei – neavând nici scopul, nici puterea de a-i îndrepta pe oameni, ea a avut totuși rolul de a trezi în evrei cât mai mult cu putință conștiința păcătoșeniei și dorința de mântuire, fiind „călăuză spre Hristos” (Gălăteni 3, 24). Cu toate imperfecțiunile ei, Legea nu poate fi însă nicicum suspectată de formalism – așa cum afirmau Kant și discipolii săi, pornind de la premisa că ea s-ar ocupa doar de aspectele exterioare ale vieții omului – deoarece în ea găsim prescripții pozitive și asupra actelor interne. Încă de la început, Dumnezeu a cerut oamenilor, prin patriarhi și profeți, nu numai o supunere externă, ci credință și iubire în împlinirea poruncilor Sale, voința Domnului fiind motivul principal al acțiunilor omenești, iar frica de Dumnezeu și ascultarea de El, ființa moralității acestuia.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „comuniunea bisericească este extensiunea comuniunii persoanelor Sfintei Treimi, izvorul și modelul ei suprem; scopul comuniunii credincioșilor fiind acela de a exprima unitatea Sfintei Treimi în comuniunea persoanelor”^[7].

Adâncind această învățătură, teologia ortodoxă a comuniunii dezvoltă învățătura ortodoxă referitor la cei doi termeni ai relației: subiectele divine și subiectele umane.

Dumnezeu este unul în ființă și întreit în persoane. Persoanele divine sunt subiecte absolute având că esență a vieții treimice iubirea (I Ioan 4, 8).

Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Deci omul este ființa personală având prin creație unitatea de sânge a neamului omenesc şi în

perspectivă unitatea în comuniune. “Dumnezeu, zice Dionisie Pseudo-Areopagitul, a dat omului viziunea Sa (teoria), comuniunea (koinonia) și asemănarea (homoiosis)”.^[8] „Iată-l pe om stabilit de la început în comuniune strânsă cu divinitatea”^[9] zice Sfântul Irineu.

Această comuniune de perspectivă a fost stricată prin căderea protopărinților în păcatul strămoșesc. Jertfa săvârșită de Fiul lui Dumnezeu a refăcut comuniunea noastră cu Dumnezeu și a restaurat în noi chipul lui Dumnezeu, creând posibilitatea progresului duhovnicesc spre desăvârșire și realizarea asemănării cu Dumnezeu. Ortodoxia leagă organic comuniunea de restaurarea în noi a chipului lui Dumnezeu ca premisă a sinergismului naturii umane cu harul divin. „În Biserică, prin jertfă și învierea Fiului lui Dumnezeu întrupat și prin însămânțarea Duhului Sfânt în viața omenirii întregi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a deschis posibilitatea comuniunii noastre cu Dumnezeu prin desăvârșirea persoanei umane şi îndumnezeirea ei în har, credință și fapte bune”^[10].

După cum spune Vladimir Lossky, realitatea persoanei umane nu se definețte în afara comuniunii. Persoană are drept caracteristică fundamentală spiritualitatea, dar se realizează numai în comuniune. Persoana înseamnă ireductibilitatea omului la natura sa; ireductibilitate ți nu ceva ireductibil sau ceva care face pe om ireductibil la natura sa, pentru că nu se poate vorbi la om de ceva distinct, ca de o altă natură, ci de cineva care se distinge de propria sa natură; de cineva care depășește natura sa totodată conținând-o în întregime; “de cineva care o face să existe ca natură prin această depășire și totuși nu există în ea însăși, în afara naturii pe care o personalizează și pe care o depășește”.^[11]

Omul trebuie înțeles ca subiect capabil să pună întrebări și să dea răspuns și numai în comuniunea personală să-și găsească adevărata sa identitate ca persoană. Calea pentru înțelegerea omului ca persoană depășește nivelul ontologic obișnuit, este vorba de o meta ontologie. Această distanță o poate depăși numai Dumnezeu despre care cartea Facerii spune că s-a oprit din lucrul Său pentru a zice în sfatul Prea Sfintei Treimi: „să facem om după chipul și asemănarea noastră”.^[12]

^[1] Pr. prof. dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă de la A la Z, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 95 

^[2] Legate de acest concept avem numeroase referințe biblice, printre care: I Ioan 4, 12; 4, 20; Coloseni 2, 2. 

^[3] Liliana Aron Ene, Conceptul ortodox de comuniune, vol. I, Editura Tiparg, Geamăna, 2011, p. 23 

^[4] Idem p. 13-14

^[5] Idem p. 15

^[6] Idem p. 16

^[7] Sfântul Maxim Marturisitorul, Ambigua, în col. P.S.B., nr. 80, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 36

^[8] Sfântul Dionisie Areopagitul,Opere complete. Despre numele divine, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 47

^[9] Irineu Pop, Sfântul Irineu de Lyon, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998, p. 34

^[10] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. S.T., nr. 7-8, 1955, pp. 407-408

^[11] Vladimir Lossky, Teologia mistică în Biserica de Răsărit, traducere de Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, pp. 166-167

^[12] Drd. N. Streza, op. cit., p. 467

Bibliografie

1. Irineu Pop, Sfântul Irineu de Lyon, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998.
2. Liliana Aron Ene, Conceptul ortodox de comuniune, vol. I, Editura Tiparg, Geamăna, 2011.
3. Păstorul lui Herma, în col. P.S.B., nr. 1, traducere şi note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1979.
4. Patriarhul Fotie al Constantinopolului apud. Pr. Prof. Corneliu Sârbu, Unitatea oglindită în scrisorile irenice, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961.
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în rev. Ortodoxia, nr. 4, 1964.
6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime structura supremei iubiri, în rev. S.T., nr. 5-6, 1970.
7. Pr. prof. dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă de la A la Z, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
8. Pr. Prof. Grigorie Marcu, Unitatea Bisericii după Sfântul Apostol Pavel, în rev. Ortodoxia, nr. 5-6, 1965.
9. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Actualitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. S.T., nr. 7-8, 1955.
10. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Elementele demonstrației în tratatul “Despre Sfântul Duh”, al Sfântului Vasile cel Mare, în rev. S.T., nr. 5-6, 1964.
11. Prof. Nicolae Chiţescu, Opera teologică a lui Alexei Homiakov, în rev. Ortodoxia, nr. 1, 1961.
12. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2003.
13. Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete. Despre numele divine, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996.
14. Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt catehetic, Ed. Sophia, Bucureşti, 1998.
15. Sfântul Ioan Damaschinul, Dogmatica, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2005.
16. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări la praznice împărăţeşti, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti, 1942.
17. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, traducere de P. S. Teodosie Atanasiu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005.
18. Sfântul Maxim Marturisitorul, Ambigua, în col. P.S.B., nr. 80, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1983.
19. Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992.
20. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în col. P.S.B., nr. 12, trad. Pr. Prof. dr. C. Corniţescu şi Pr. Prof . dr. T. Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1988.
21. Vladimir Lossky, Teologia mistică în Biserica de Răsărit, traducere de Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993.

Etimologia cuvântului COMUNIUNE – partea II-a