Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Învie Tradiția

În perioada 7 – 16 aprilie, Învie Tradiția vă invită să pășiți într-un univers al tradiției românești autentice, la Târgul de Paște organizat în showroom-ul nostru din Str. Mihai Eminescu nr. 142, București. O călătorie printre borcane cu bunătăți, coșuri cadou tradiționale, ouă încondeiate și alte comori meșteșugite cu grijă – toate menite să aducă în casele voastre bucuria Paștelui, așa cum era altădată.

 

Bunătăți de sărbătoare, pregătite cu rost

La târg veți descoperi o selecție generoasă de produse alimentare tradiționale, numai bune pentru masa de Paște:

  • Zacuscă de casă (cu vinete, hribi, ciuperci, fasole) pregătită lent, ca la țară;
  • Dulcețuri și gemuri naturale, perfecte pentru cozonaci sau clătite;

Fiecare produs vine din gospodării rurale, fiind făcut cu grijă de oameni care știu să păstreze gustul autentic al sărbătorilor.

 

Ouă încondeiate și coșuri cadou – semne de prețuire și lumină

Printre cele mai iubite simboluri ale Paștelui, ouăle încondeiate manual aduc în casele noastre bucuria renașterii și frumusețea artei populare. Veți putea alege dintre zeci de modele, fiecare cu simboluri și culori ce vorbesc despre viață, credință și tradiție.

Pentru cei care doresc să ofere un dar cu suflet, am pregătit coșuri cadou de Paște cu produse alese: zacuscă, dulceață, ouă încondeiate, icoane din lemn și alte surprize ce spun o poveste românească. Fiecare coș este o mărturie a grijii și a frumuseții lucrului făcut cu mâna și cu inima.

 

Pentru masa de Paște, pentru daruri, pentru suflet

Târgul este locul perfect pentru cei care vor să ofere un cadou autentic pentru părinți, bunici sau prieteni dragi, dar și pentru cei care doresc să aducă în propria casă gustul copilăriei și tihna sărbătorii.

Indiferent dacă ești în căutarea unei icoane pictate, a unui borcan cu zacuscă „ca la mama acasă” sau a unei ii tradiționale, vei găsi la Târgul de Paște – Învie Tradiția daruri potrivite pentru fiecare.

 

Susținem tradiția, susținem oamenii

Proiectul Învie Tradiția susține comunitățile rurale și meșteșugarii români care duc mai departe meșteșugul, credința și arta populară. Fiecare produs cumpărat înseamnă un sprijin real pentru păstrarea identității noastre culturale.

 

Vă așteptăm cu drag!

Intrarea este liberă, iar atmosfera – caldă, românească, așa cum se cuvine într-un târg de sărbătoare.
📍 Locație: Str. Mihai Eminescu nr. 142, București
📅 Perioada: 7 – 16 aprilie 2025
Program: luni-vineri, între orele 10:00 – 17:00

 

Începând cu 17 februarie, Învie Tradiția vă invită să celebrați venirea primăverii cu un dar cu totul special. Târgul de Mărțișor care va avea loc în showroom-ul nostru de pe strada Mihai Eminescu, nr 142, este locul unde veți descoperi mărțișoare tradiționale românești realizate cu drag, lucrate manual de artizani pasionați. Fiecare șnur alb-roșu împletește o poveste, fiecare pandantiv cusut aduce cu el norocul și speranța unui nou început.

Aici veți găsi mărțișoare pentru toate gusturile: din lemn, ceramică, pânză sau brodate, fiecare având un farmec aparte. Fie că doriți un model tradițional, inspirat din vechile motive populare, fie unul delicat și modern, meșteșugarii noștri au creat adevărate bijuterii, menite să fie purtate cu mândrie. Și pentru că un mărțișor merită să fie oferit împreună cu un dar de suflet, vă așteptăm și cu alte surprize: ii tradiționale cusute cu măiestrie, ceramică pictată manual, obiecte de decor inspirate din folclor și chiar delicii culinare artizanale – numai bune de dăruit sau de păstrat ca amintire.

Știm cu toții că primăvara are gust de prospețime, de flori și de momente împărtășite. Un mărțișor oferit din inimă, alături de o cană ceramică, însoțită de miere și dulceață, poate transforma orice zi într-o sărbătoare.

Dacă simți deja dorul de primăvară și vrei să dăruiești celor dragi un cadou tradițional românesc, te așteptăm la Învie Tradiția, pe Strada Mihai Eminescu, nr. 142, București, în fiecare zi între 10:00 și 17:00.

Intrarea este liberă, iar tradiția te așteaptă să o redescoperi!

Învie Tradiția este un proiect național dedicat susținerii meșteșugului românesc și conservării tradițiilor populare, prin documentarea și promovarea artei autentice, încă vie în marile zone etnografice ale României. Vino să descoperi moștenirea noastră culturală, să o trăiești și să o păstrezi pentru generațiile viitoare!

 

București, 2 decembrie 2024 – Începând cu a doua zi a lunii decembrie, showroom-ul Învie Tradiția de pe strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București, se transformă într-un spațiu magic dedicat Sărbătorilor de iarnă. Până pe 20 decembrie, iubitorii tradițiilor autentice sunt invitați să descopere frumusețea artei populare românești în cadrul Târgului de Crăciun Învie Tradiția.

La fel ca și anul trecut, târgul este și online, pentru a veni în sprijinul celor mai ocupați dintre noi. Astfel, cei de acasă vor putea accesa în cadrul târgului următoarele categorii: Bunătăți Tradiționale Românești, Obiecte din atelierele meșterilor populari, Coșuri cadou de Crăciun, Cadouri corporate, Colțul artizanilor tineri, Cadouri pentru bugete mici și Vestimentație inspirată de tradiție. Pe lângă produsele principale din cadrul târgului, participanții au acces și la restul produselor adunate din toate colțurile țării, de la meșteri, artizani și producători locali.

Târgul de Crăciun Învie Tradiția promite o experiență de neuitat, oferind vizitatorilor o gamă variată de cadouri traditionale romanesti, create cu migală și pasiune de meșteri populari din cele mai renumite regiuni etnografice ale țării. Peste 2000 de obiecte unice, de la decorațiuni de Crăciun și articole vestimentare inspirate de portul popular, până la bunătăți culinare specifice sărbătorilor, vor fi disponibile pentru cei care doresc să aducă spiritul autentic al României în casele lor.

Pe lângă obiectele destinate publicului larg, târgul oferă și o zonă specială pentru cadourile corporate, ideale pentru companiile care doresc să îmbine tradiția cu eleganța în darurile oferite partenerilor de afaceri și angajaților. Cu o varietate de coșuri cadou și pachete personalizabile, Învie Tradiția oferă soluții adaptate pentru fiecare buget și preferință.

Participanții la târg vor avea ocazia să se bucure de o atmosferă caldă și primitoare, încărcată cu povestea și meșteșugul înrădăcinat în istoria și cultura satului românesc.

 

Despre Învie Tradiția

Învie Tradiția este un proiect național care susține meșterii populari și producătorii locali, contribuind la promovarea și perpetuarea meșteșugurilor tradiționale românești. Cu fiecare ediție a târgului, Învie Tradiția aduce în prim-plan frumusețea artei populare și creează o punte între trecut și prezent, oferind o nouă piață de desfacere pentru produsele autentice.

Pentru mai multe informații despre târgul de Crăciun și oferta de produse, vă invităm să ne vizitați pe www.invietraditia.ro.

 

Contact

Strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București
Email: [email protected]
Telefon: +4 0740 821 317

 

1 – 22 Decembrie 2023

 

Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Învie Tradiția, proiectul național de susținere a meșterilor populari români, organizează un târg de cadouri de Crăciun. La fel ca în anii precedenți, vizitatorii târgului vor avea acces la peste 2000 de produse realizate în atelierele meșteșugarilor populari din zonele principale de tradiție ale țării noastre. La acestea se adaugă și o selecție vastă de bunătăți tradiționale românești, articole vestimentare, ornamente și decorațiuni de Crăciun, și multe altele. Târgul va avea loc în perioada 1-22 decembrie 2023, online și offline.

 

Dacă în anii precedenți târgul a avut loc fizic, anul acesta organizatorul realizează un târg online, pentru a veni în sprijinul celor mai ocupați dintre noi. Astfel, cei de acasă vor putea accesa în cadrul târgului următoarele categorii: Bunătăți Tradiționale Românești, Obiecte din atelierele meșterilor populari, Coșuri cadou de Crăciun, Cadouri corporate, Colțul artizanilor tineri, Cadouri pentru bugete mici și Vestimentație inspirată de tradiție. Pe lângă produsele principale din cadrul târgului, participanții au acces și la restul produselor adunate din toate colțurile țării, de la meșteri, artizani și producători locali.

 

Organizatorul oferă posibilitatea de a personaliza cadourile, de a le trimite către cei dragi din alte zone ale țării, însoțite de o felicitare, prin curier. Iar cei care doresc să facă o plimbare sunt așteptați și în showroom-ul Învie Tradiția de pe strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București pentru o experiență inedită a tradiției românești.

 

Învie Tradiția a luat naștere ca un proiect național dedicat meșterilor populari și producătorilor locali, precum și a păstrării meșteșugului tradițional. Acesta își propune să documenteze și să promoveze arta populară născută la sat, care încă este vie și foarte bogată în cele mai multe regiuni etnografice din România și să creeze o nouă piață de desfacere pentru produsele meșteșugărești.

 

În perioada 27-28 februarie, 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele de mărțișoare realizate de meșteri populari și artizani de toate vârstele. Modelele și prețurile mărțișoarelor sunt foarte variate, pentru că scopul proiectului este de a susține arta populară, iar adaosurile comerciale practicate sunt minime.

 

Târgul va avea loc în locația organizatorului din strada Mihai Eminescu, nr. 142, sector 2, București, intre orele 10:00 și 17:00. În spațiul expozițional vor fi întâlnite mărțișoare in zeci de forme și modele, dar și multe alte obiecte de artă populară pentru mame, doamne, soții, iubite, care pot face obiectul unui cadou unic cu ocazia zilei de 8 martie. Cine nu reușește să ajungă fizic, târgul are loc și online, pe site-ul de prezentare al organizatorului, Învie Tradiția – Târg de Mărțișor, unde pot fi cumpărate și expediate prin curier micile cadouri alese.

Învie Tradiția este un proiect social de sprijinire a artei populare, a artizanilor, meșterilor și producătorilor locali din toate zonele României.
Mai multe detalii despre misiunea proiectului poți afla pe Învie Tradiția.

 

 

1 – 4 noiembrie 2022

10:00 – 17:00

 

În perioada 1 – 4 Noiembrie 2022, între orele 10:00 – 17:00, Showroom-ul Învie Tradiția din Str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, București este deschis pentru companii cu o ofertă generoasă de produse destinate cadourilor pentru angajați și parteneri de afaceri.

Evenimentul denumit generic Săptămâna cadourilor corporate aduce companiilor obiecte de artă populară și bunătăți tradiționale consacrate. Noi credem că tradițiile ne unesc, ne aduc mai aproape de cine suntem cu adevărat, de bunici și de mirosuri vechi, de mult uitate în copilărie. De aceea, nu vor lipsi cozonacii făcuți în casă, vinuri rare, miere naturală, zacuști și dulcețuri alese, făcute în tihnă în Moldova, la foc de lemne și alte surprize.

,,Oaspeții noștri pot alege anul acesta să ofere angajaților și partenerilor cadouri cu adevărat speciale din moștenirea noastră etnografică și gastronomică. Toate obiectele și produsele din care reprezentanții companiilor pot alege sunt realizate în serii mici, cu maximă atenție la calitate și detalii. Fie că am livrat 10 sau 500 de cadouri, în funcție de dimensiunea companiei am respectat un standard de calitate atât în operațional cât și în valoarea și calitatea produselor oferite și am devenit un nume de încredere în rândul clienților noștri – susține unul dintre inițiatorii proiectului.

Detalii despre tipurile de cadouri pot fi accesate și pe site.

 

 

*Învie Tradiția a devenit deja un nume de renume în piața cadourilor de calitate și autentice. Datorită faptului că misiunea proiectului este una destinată producătorilor locali și micilor artizani, marja comercială este minimă, pentru a realiza dezideratul proiectului. De aceea, companiile vor putea oferi cadouri de calitate și autentice, în bugete rezonabile.

 

 

26 – 30 septembrie 2022

 

Începând cu 26 septembrie, Învie Tradiția vă așteaptă cu toate bunătățile gata puse în borcane și borcănașe. Vei găsi aici, adunate la un loc, toate delicatesele care îți aduc aminte de copilărie – numai bune de gustat, de dăruit sau de luat acasă.

 

Avem zeci de feluri de gemuri și de dulceață, de la mure sau căpșuni și la gutui- până la murăturile făcute de gospodinele din Neamț: castraveți, conopidă, varză, gogonele, pepene murat. Nu ne lipsesc nici cozonacii moldovenești!

Am pregătit pachete de dulce sau picant, de zacuscă și murături, perfecte pentru orice pofte și preferințe. Știm cu toții că zacusca este mereu cel mai bun aperitiv și se mănâncă musai direct din borcan, murăturile crocante merg cu orice fel principal, friptura este mai bună cu hrean, iar dulcețurile îți înnobilează clătitele și gogoșile. Încă una? Încă una!

Dacă ți-am făcut poftă, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția cu toate gustările pentru toate gusturile.

Intrarea este liberă și ne găsiți pe Mihai Eminescu nr. 142.

 

Învie Tradiția este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.

 

În perioada 20 – 24 iunie 2022, între orele 10:00 – 16:00, Showroom-ul Învie Tradiția din Str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București este deschis pentru oaspeți cu o expoziție de ii tradiționale românești. Evenimentul marchează Ziua internațională a iei. Modelele sunt variate și aduce în prim plan atât ii realizate în atelierele meșterilor populari actuali, dar și modele de ii vechi.

Târgul Învie Tradiția dedicat iei aduce un motiv de sărbătoare poporului nostru, întrucât, ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Expoziția va cuprinde cămăși de pânză cu modele tradiționale specifice, din diferite colțuri ale tării. Iubitorii de port popular sunt așteptați cu o colecție deosebită, dar și cu brâuri, coșuri cadou, produse din ceramică și bunătăți autentice românești. O parte din iile prezente la târg pot fi vizionate și online pe site-ul de prezentare al proiectului, în categoria de ii tradiționale.

Detalii despre tipurile de ii și produsele disponibile pot fi accesate și pe magazinul de prezentare și vânzare Învie Tradiția, care este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.

Între principalii parteneri ai proiectului menționăm Radio România Actualități și Asociația Matricea Culturală Românească.

 

 

 

 

 

 

Învie Tradiția vă invită sâmbătă, 14.05.2022 la un atelier de modelaj în lut.

Subiectul pretext al atelierului este olăritul arhaic, modelarea lutului cu ajutorul uneltelor specifice olăritului de astăzi. Pornim cu două jocuri de acomodare cu acest material minunat, vom trata câteva informații teoretice despre sculptură sau modelaj versus alte abordări 3D. În lipsa roții olarului, ridicăm cu răbdare și mâinile goale un obiect tip vas din acest material maleabil. Pentru a introduce un element modern atelierului, lucrăm în încheiere cu lut polimeric, o pastă ceramică cu uscare la aer. Folosind obiecte atent alese, facem câteva cruciulițe mici, decorate cu tehnica amprentării.

Atelierul de ceramică este parte din campania de strângere de fonduri pentru Alex, veniturile sunt donate integral.
https://alextache.ro/masina

Coordonator: Maria Bălan

Adresa: Învie Tradiția – str. Mihai Eminescu, nr. 142, sector 2, București

Durată: 90 minute, începând cu ora 10:00

Grup de 10 persoane (atelierul se reia în cursul zilei dacă numărul celor înscriși depășește maximul unei grupe)

Cost: donație 50 lei/persoană

Cui se adresează atelierul: oricine dorește să se relaxeze cale de o oră și mai bine, frământând un boț de lut, vârstă 5+

Înscrierile se fac prin formularul de mai jos:

https://forms.gle/CuMfAWvKH2x3A7u16

Vă așteptăm cu drag!

 

 

11 – 15 aprilie 2022

 

 

În perioada 11 – 15 aprilie 2022, între orele 10:00 – 16:00, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția din str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București cu o selecție generoasă de produse, adunate din toate zonele țării, care pot constitui un cadou deosebit de Paște.

 

Când ne gândim la sărbătorile pascale, ne aducem aminte cu drag de copilărie și de tradițiile și obiceiurile poporului nostru. Din acest motiv, evenimentul denumit Târgul cadourilor de Paște, aduce vizitatorilor ocazia de a reda atmosfera prin articolele autentice pregătite.

Simbolul sărbătorii, ouăle roșii vor fi nelipsite, aici se remarcă o categorie de ouă împodobite, cunoscute sub numele de ouă încondeiate în Bucovina. Vei descoperi, de asemenea, vinuri, cozonaci și bunătăți tradiționale, propuneri de pachete și coșuri cadou dar și lumânări naturale, ștergare și ceramică autentică.

 

Învie Tradiția susține și încurajează meșteșugurile vechi de secole, născute la sat, care fac parte din bogățiile și patrimoniul cultural al României. Produsele expuse în cadrul târgului sunt procurate direct de la meșteșugarii locali, la prețuri corecte, pentru a le permite acestora să aibă acces spre o nouă zonă de desfacere.

Câteva dintre cadouri se regăsesc pe site-ul de prezentare și vânzare: https://www.invietraditia.ro/cadouri-traditionale-romanesti/cadouri-de-paste-traditionale-romanesti/.

 

Învie Tradiția este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.

 

În perioada 21-26, 28 februarie, orele 10:00 – 17:00, Învie Tradiția te așteaptă cu o colecție de mărțișoare lucrate manual de către meșterii noștri populari. Modelele sunt variate si reprezentative pentru toate zonele geografice ale țării, așadar vei avea de unde alege.

Despre Învie Tradiția: Învie Tradiția susține și încurajează meșteșugurile vechi de secole, născute la sat, care fac parte din bogățiile și patrimoniul cultural al României.

Autenticitatea și singularitatea acestor opere de artă ieșite din mâinile meșterilor populari sunt date de tehnicile unice și diferite de la zonă la zonă, de motivele decorative folosite, de cromatica și materialele folosite, de calitatea și eleganța lor. Mai multe detalii despre misiunea proiectului poți afla pe site-ul organizatorului.

Cine nu are timp să ajungă, poate comanda mărțișoarele de aici.

 

 

Învie Tradiția


Primăvara începe cu un mărțișor de suflet la Învie Tradiția

4 februarie 2025 |
Începând cu 17 februarie, Învie Tradiția vă invită să celebrați venirea primăverii cu un dar cu totul special. Târgul de Mărțișor care va avea loc în showroom-ul nostru de pe strada Mihai Eminescu, nr 142, este locul unde veți descoperi mărțișoare...

Târgul de Crăciun - Învie Tradiția

29 noiembrie 2024 |
București, 2 decembrie 2024 – Începând cu a doua zi a lunii decembrie, showroom-ul Învie Tradiția de pe strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București, se transformă într-un spațiu magic dedicat Sărbătorilor de iarnă. Până pe 20 decembrie,...

Târgul de Crăciun Online Învie Tradiția

8 decembrie 2023 |
1 – 22 Decembrie 2023  Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Învie Tradiția, proiectul național de susținere a meșterilor populari români, organizează un târg de cadouri de Crăciun. La fel ca în anii precedenți, vizitatorii...

Târg de Mărțișor Învie Tradiția 27 februarie – 1 martie

23 februarie 2023 |
În perioada 27-28 februarie, 1 martie 2023, Învie Tradiția va organiza, ca în fiecare an, un târg de mărțișor, cu sute de modele de mărțișoare realizate de meșteri populari și artizani de toate vârstele. Modelele și prețurile mărțișoarelor sunt...

Săptămâna cadourilor corporate - Învie Tradiția

28 octombrie 2022 |
1 - 4 noiembrie 2022 10:00 - 17:00  În perioada 1 - 4 Noiembrie 2022, între orele 10:00 – 17:00, Showroom-ul Învie Tradiția din Str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, București este deschis pentru companii cu o ofertă generoasă de produse destinate...

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția

22 septembrie 2022 |
26 - 30 septembrie 2022  Începând cu 26 septembrie, Învie Tradiția vă așteaptă cu toate bunătățile gata puse în borcane și borcănașe. Vei găsi aici, adunate la un loc, toate delicatesele care îți aduc aminte de copilărie - numai bune de...

Târg de Ziua iei

21 iunie 2022 |
În perioada 20 - 24 iunie 2022, între orele 10:00 – 16:00, Showroom-ul Învie Tradiția din Str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București este deschis pentru oaspeți cu o expoziție de ii tradiționale românești. Evenimentul marchează Ziua...

Atelier de modelaj în lut cu Maria Bălan – Învie Tradiția

6 mai 2022 |
Învie Tradiția vă invită sâmbătă, 14.05.2022 la un atelier de modelaj în lut.Subiectul pretext al atelierului este olăritul arhaic, modelarea lutului cu ajutorul uneltelor specifice olăritului de astăzi. Pornim cu două jocuri de acomodare cu acest...

Târgul cadourilor de Paște - Învie Tradiția

11 aprilie 2022 |
11 - 15 aprilie 2022   În perioada 11 - 15 aprilie 2022, între orele 10:00 - 16:00, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția din str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București cu o selecție generoasă de produse, adunate din toate...

Târg de Mărțișor Învie Tradiția 25 februarie – 1 martie

20 februarie 2022 |
În perioada 21-26, 28 februarie, orele 10:00 - 17:00, Învie Tradiția te așteaptă cu o colecție de mărțișoare lucrate manual de către meșterii noștri populari. Modelele sunt variate si reprezentative pentru toate zonele geografice ale țării, așadar vei...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează