Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Bursa Matricea Românească

Bursa Matricea Românească

Asociația Matricea Românească este dedicată să contribuie la susținerea limbii române și a educației în limba română, precum și la educarea noilor generații în spiritul iubirii față de cultura și identitatea națională.

Astfel, începând cu anul 2018, Asociația acordă anual două burse de studiu substanțiale, beneficiarii fiind stabiliți împreună cu Directorul instituției de învățământ unde elevii urmează cursurile.

Scopul burselor acordate este acela de a încuraja un nivel cât mai ridicat de educație, astfel încât noile generații să cunoască și să promoveze identitatea culturală a României atât în spațiul autohton, cât și peste hotare.

Bursele Acordate

Aceste burse sunt oferite de Asociația Culturală Matricea Românească pentru a susține studiile elevelor Andrei Clara Maria și Banyai Teodora, care studiază la Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu. Bursele acoperă costurile de școlarizare și alte cheltuieli legate de educație, cum ar fi cărți și materiale didactice. Scopul acestor burse sunt de a susține educația în limba română și de a promova cultura și identitatea națională prin sprijinirea acestor două eleve talentate.

Alătură-te demersului nostru!

Împreună vom avea impact mai mare și vom ajuta un număr extins de copii, oferindu-le acces la educație, cu ajutorul Bursei Matricea Românească. Donează alături de noi!

Contactează-ne și află cum poți contribui
 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează