Eveniment de neuitat la Sala Agora!

Pe data de 30 mai 2023, Matricea Românească a organizat un spectacol muzical extraordinar în Sala Agora, care a captivat inimile tuturor participanților!

Cu o combinație incredibilă între tradiția muzicii folclorice și energia debordantă a orchestrei, Muzica Divertis, evenimentul a adus pe scenă Corala Armonia din Constanța, într-o prestație vocală impresionantă! Voci puternice și emoționate, acompaniate de instrumente tradiționale, au interpretat cele mai frumoase cântece folclorice românești, aducând în prim-plan autenticitatea și bogăția patrimoniului cultural al țării noastre. Atmosfera s-a încălzit treptat, iar publicul a fost invitat să se alăture în dans și cântec. Răsunând în unison, toți cei prezenți au creat o atmosferă de sărbătoare și de conexiune profundă cu rădăcinile noastre culturale.

A fost o seară plină de emoții, în care muzica a unit oamenii și a creat amintiri care vor rămâne vii în sufletele noastre. Mulțumim Coralei Armonia și Muzicii Divertis pentru acest spectacol memorabil!

 

Interpreţi – Alina Bottez, Angela Rogac-Solcan, Ana-Maria Lungu
La pian – Ieronim Buga
În program – creații ale compozitorilor Giuseppe Verdi, Piotr Ilici Ceaikovski, Franz Liszt, Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Giacomo Puccini, Claude Debussy, Rodion Șcedrin, Pascal Bentoiu, George Grigoriu, Felicia Donceanu Sabin Păutza.
Credit foto: Daniel-Paul Ciobanu

La pian: Ieronim Buga, Liana Mareş

Prezintă Alina Bottez, Manuela Mocanu

Interpreți – Mihaela Stanciu, Alina Bottez, Manuela Mocanu, Lucian Ionescu, Maria & David-Ioan Bulboacă, Liana Mareș, Ieronim Buga

 

De data aceasta vă propunem un concert inspirat de ziua care a deschis luna aceasta – Ziua Internațională a Copilului, poate singura sărbătoare de care se bucură toată omenirea, fără diferențe și opreliști puse de credință. Datele diferă, dar iubirea de copii este universală. În 1857 a existat o primă inițiativă de a închina o zi copiilor, când un pastor din Massachusetts a creat o slujbă pentru copii și a numit acea zi Ziua Trandafirului și, ulterior, Ziua Copilului.

În mod oficial, Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925. Atunci, 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. Din 1950, majoritatea țărilor est-europene o sărbătoresc pe 1 iunie, iar din 1959, multe alte țări comemorează pe 20 noiembrie adoptarea Declarației Drepturilor Copilului din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.

 

 

Nouă ne place să credem că pe 1 iunie îi sărbătorim pe copiii mici și mari, inclusiv pe copiii din noi, cei care nu mai suntem la vârsta copilăriei, dar care ne-am păstrat în suflet capacitatea de a ne bucura, de a ne minuna, de a râde și plânge cu toată făptura.

În seara aceasta am cules pentru dumneavoastră pagini din câteva opere-povești, din musicaluri, opere rock și chiar și din desene animate. Dar ca să începem în modul cel mai autentic, vrem să le dăm cuvântul copiilor. Micuța Maria Bulboacă în vârstă de 6 ani și fratele ei, David-Ioan Bulboacă, proaspăt absolvent de clasa a 4-a, ne vor cânta împreună două cântece  – “Twinkle, twinklem little star” și “Sur le pont d’Avignon”. După aceea, Maria, acompaniată de Ieronim, ne vor cânta “A plecat mama la piață” și “Cântecul gamei”.

 

 

Și pentru ca să le meargă bine tuturor copiilor mici și mari, ne-am propus să începem programul de muzică clasică cu o rugăciune din opera-basm Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck, a cărei premieră a avut loc pe 23 decembrie 1893 și a fost dirijată de marele compozitor Richard Strauss. De atunci a rămas asociată cu Crăciunul și a fost montată pe toate marile scene. Deși libretul, scris de sora lui Humperdinck pe baza poveștii Fraților Grimm, prezintă o operă pentru copii, ea a fost mereu îndrăgită de publicul de toate vârstele din cauza combinației dintre poveste și muzica de influență wagneriană. În duetul lor dinainte să se culce în pădure, Hänsel și Gretel îi descriu pe cei 14 îngerași care îi veghează – doi la cap, doi la picioare, doi la dreapta, doi la stânga, doi deasupra, doi care îi trezesc și doi care îi conduc spre paradis. Numărul nu este întâmplător, căci în numerologia îngerilor, numărul 14 este asociat cu Mercur, deci cu schimbarea și cu explorarea tărâmurilor necunoscute – exact cu ceea ce trăiesc copiii în acel moment. Să le ascultăm în postură de copilași pe sopranele Mihaela Stanciu și Alina Bottez.

Mai rămânem puțin în atmosfera sacrului, dar ne îndreptăm spre cu totul alt gen muzical – opera rock. În 1970, Andrew Lloyd Webber a scris Jesus Christ Superstar pe versurile lui Tim Rice și, ulterior, spectacolul a devenit unul dintre cele mai populare din lume, aducând mult tineret în biserici în ciuda controverselor. Aria Mariei Magdalena, “I don’t know how to love Him”, o zugrăvește pe femeia transformată de predicile lui Hristos. După o viață în păcat, ea nu știe cu ce fel de dragoste să-L iubească pe Cel care i-a arătat un nou drum.

Continuăm cu alt gen, cel al musicalului, și cu altă piesă foarte îndrăgită de copii și adolescenți – My Fair Lady, cu muzica semnată de compozitorul austriac Friedrich Löwe naturalizat american (Frederick Loewe). Textul lui Alan Jay Lerner este inspirat de excepționala piesă Pygmalion de George Bernard Shaw, iar premiera a avut loc în 1956. Celebrul film cu Audrey Hepburn și Rex Harrison produs de Frații Warner a apărut în 1964. Din această capodoperă vă oferim aria gunoierului Doolittle – un bețiv needucat, dar cuceritor, care se teme că nu va ajunge la timp să se însoare la biserică.

Următoarea lucrare de care vă voi vorbi a fost creată de perechea cea mai celebră din lumea musicalului american – de adevărații urmași ai lui Gilbert și Sullivan, fondatorii acestui gen în Anglia victoriană. Probabil v-ați dat seama că este vorba de compozitorul Richard Rodgers și de libretistul Oscar Hammerstein, care, între multe alte capodopere, au compus și Sunetul Muzicii în 1959. Povestea este adevărată, inspirată de Memoriile Mariei von Trapp scrise în 1949. Ele istorisesc aventura familiei unui ofițer din marina austro-ungară care s-a opus nazismului. Epocii istorice și tramei politice i se suprapune povestea lui de dragoste cu Maria, postulantă la o mânăstire catolică unde voia să se călugărească. Dar soarta a făcut ca ea să devină guvernanta celor 7 copii ai căpitanului von Trapp, și apoi mama lor vitregă. Vă invităm să ascultați bine-cunoscuta arie a Mariei – “My Favourite Things” / “Lucrurile mele preferate”

 

 

Să ne lăsăm cotropiți în continuare de bucurie! Vom asculta de data aceasta un cântec românesc, cu limbaj muzical modern, dar inspirat din folclor. “Veselie” de Pascal Bentoiu este scris pe poezia lui Ștefan Octavian Iosif. Ea zugrăvește un tablou de iarnă, în care afară e urgie, iar oamenii se adăpostesc la crâșmă, unde beau, dansează și se veselesc ca să uite de frig. Cântecul repetă frumosul cuvânt orândă, care înseamnă cârciumă – probabil pentru că acolo poți primi de-ale gurii, os, oris însemnând chiar gură în limba latină.

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite povești este Motanul încălțat, dar un detaliu mai puțin cunoscut este că acest basm este de origine italienească. Giovanni Francesco Straparola a preluat într-o culegere a sa din 1550 varianta populară care circula din vechime. Cea mai cunoscută versiune, desigur, este aceea a inițiatorului basmelor ca gen literar – Charles Perrault, care a publicat-o în volumul Poveștile Mamei-Gâște în 1695. Mama Gâscă este numele generic pentru femeia de la țară care deapănă povești. Această “poreclă” a apărut pentru prima oară într-o revistă franceză la mijlocul secolului al XVII-lea, dar se pare că se baza pe un personaj real – o femeie care a trăit la Boston în acea perioadă și al cărei nume de familie era Goose.

Motanul cel iubit de mari și mici reușește, prin inteligență și viclenie, să mintă, să păcălească și să fure. Moralitatea care stă la baza acestei povești este cel puțin îndoielnică, dar personajul este încântător, așa că să ne concentrăm atenția asupra lui. România a dat, prin compozitorul Cornel Trăilescu, o operă minunată pentru copii inspirată de această poveste.

Să zâmbim în continuare cu un cântec românesc în care atât textul cât și muzica sunt semnate de Ion Runcu: “7 babe blestemate”. Pe-nserate, 7 babe și-un băboi fac ce știu ele mai bine – bârfesc! Vorbesc despre „o minune ca-n povești – să nu crezi, să te crucești!” Un element fantastic este, totuși, preluat din basme, pentru că Vlad al Stanei – spun ele tulburate – s-a ouat, a făcut întâi un ou, apoi zece și, în cele din urmă – senzație și stupoare – le-a clocit de-au ieșit chiar puișori!

La începutul operei Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti¸ protagonista Adina, o fată de la țară, dar care e studioasă și citește mult, descoperă într-o carte celebra poveste medievală a lui Tristan și a Isoldei, un romanț cavaleresc care a circulat în multe variante începând cu secolul al XII-lea. Cavalerul Tristan din Cornwall o pețește pe frumoasa prințesă irlandeză Isolda pentru unchiul său, Mark. Pe corabie, cei doi beau o licoare magică – în unele variante accidental, într-altele la inițiativa Isoldei. Iar acest elixir îi face să se îndrăgostească pe loc. În versiunea pe care o citește Adina, Tristan este cel care suspină după Isolda și îi dă să bea poțiunea ca s-o înlănțuiască de el. Râzând, Adina își spune că tare ar vrea și ea să știe cine face asemenea licori.

 

 

Momentul cel mai așteptat, mai temut și mai spectaculos în apariția copilului îl reprezintă nașterea. După aceea copilul își face încet-încet loc în viața familiei, își urmează ursita și își face simțită personalitatea. Ca să le îndulcească această trecere și această adaptare la lumea noastră, toate mamele le cântă instinctiv copiilor lor cântece de leagăn. Dar uneori și tații își dezmiardă copiii, iar marele poet Tudor Arghezi i-a scris multe poezii fetiței lui. Între ele se numără și splendidul „Cântec de adormit Mițura”, care este mai mult o rugăciune decât un cântec de leagăn. Simbioza extraordinară a muzicii cu textul pe care a reușit-o compozitorul Paul Constantinescu a creat o miniatură de geniu.

Să revenim la Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Nemorino suspină fără speranță după Adina, care pare să nici nu-l bage în seamă, ba mai mult – se logodește cu un soldat fanfaron. Șarlatanul Dulcamara sosește în sat ca să amăgească oamenii vânzându-le iluzii și minciuni, iar numele lui înseamnă, efectiv, dulce-amar, căci iluziile pe care le oferă sunt dulci, dar realitatea amară. Auzind că așa-zisul doctor vinde licoarea care te face să fii iubit pe loc de toată lumea, Nemorino cheltuiește o avere ca să o cumpere, înrolându-se în armată ca să facă rost de bani. Acest lucru o emoționează profund pe Adina, care îi răscumpără înrolarea. Dar nu mică-i este uimirea când vede toate fetele din sat roind în jurul lui Nemorino. Dulcamara știe că i-a vândut vin de Bordeaux, nu elixir, dar totuși încearcă s-o păcălească și pe Adina, care nu știe sectretul că Nemorino a moștenit o avere și că de aceea e atât de râvnit. Ea este, însă, foarte mândră și ageră la minte. Ea declară că elixirul este în ochii ei fermecători, rețeta e pe chipul ei și că o ochiadă, un zîmbet și o mângîiere vor face ca Nemorino să fie doar al ei.

Revenim la musical cu lucrarea extrem de cunoscută a lui Leonard Bernstein: West Side Story, în care povestea lui Romeo și a Julietei este adaptată la New Yorkul anilor 50. În loc de două case nobile din Verona, aici se încaieră două bande de gangsteri. Maria și Tony nu au cum să-și împlinească visul de dragoste, așa încât evadează în imaginație. O voce celestă le vorbește despre un timp al lor, în care vor avea pace, liniște și aer curat, în care vor putea fi împreună și ierta, dându-și mâna. S-o ascultăm interpretând acest vis escapist, “Somewhere”.

 

 

A venit vremea și pentru cea mai îndrăgită poveste americană – Vrăjitorul din Oz scrisă de Frank Baum în 1900. Un ciclon din Kansas ia pe sus casa fetei și o duce în Țara lui Oz. Însoțitorii ei în Orașul de Smarald sunt Sperietoarea de Ciori, Omul de Tinichea și Leul (pe lângă nelipsitul cățel Toto, bineînțeles). Fiecare vrea să-i ceară marelui vrăjitor o calitate pe care, de fapt, o are deja. În 1939, Metro-Goldwyn-Mayer a produs fantezia muzicală de neuitat cu Judy Garland, considerată de mulți a fi unul dintre cele mai importante filme din istoria cinematografului. Aici, scenariul este construit după modelul visului pe care îl are Alice în cartea lui Lewis Carroll. Visul fantastic al lui Dorothy este provocat de un ciclon din Kansas care face ca un chepeng să o lovească în cap, iar ea să-și piardă cunoștința. Și acesta este un rit de trecere, o etapă în maturizarea copilului care, cu ajutorul fantasticului și al visului, înțelege lumea și propria identitate. Ca și în parabola fiului rătăcitor, înțelege că trebuie să plece ca să se poată întoarce, pentru că nicăieri nu este ca acasă. Să ascultăm cântecul lui Dorothy de Harold Arlen în care fata, înainte de ciclon, visează la un loc îndepărtat în care să nu o certe nimeni și să nu existe necazuri – dincolo de lună, dincolo de curcubeu.

Tot America a dus pe cele mai înalte culmi și genul cel mai îndrăgit de copii – desenele animate! Dacă filmele clasice Disney cele mai iubite au fost Albă-ca-Zăpada, Bambi, Doamna și vagabondul sau Cărțile Junglei, în ultimii 9 ani copiii s-au îndrăgostit de o poveste veche țâșnită dintr-una veche – Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, care s-a metamorfozat în Frozen sau Regatul de gheață tot în studiourile Disney, care chiar ieri și-au lansat noul canal de televiziune, accesibil și în România. Succesul acestui film de animație se datorează nu în ultimul rând coloanei sonore semnate de Kristen Anderson-Lopez și soțul ei, Robert Lopez.

Oare care sunt personajele care ne atrag cel mai mult în povești? Unii visează la prinți și prințese, alții la dragoni sau unicorni, dar cert e că vrăjitorii și vrăjitoarele ne acaparează tuturora atenția și preocuparea. În 1768, la vârsta de 12 ani, Wolfgang Amadeus Mozart a scris o scurtă operă într-un act, Bastien și Bastienne, care se spune că i-ar fi fost comandată de renumitul doctor și magnetist Franz Mesmer, cel care a pus bazele hipnozei. Lucrarea, scrisă în stil combinat german și francez, s-a vrut a fi o satiră a genului pastoral la modă atunci, și chiar țintit o parodie a operei Ghicitorul din sat de Jean-Jacques Rousseau. Vrăjitorul Colas se preface că intonează o vrajă pentru a o face pe Bastienne să-l iubească pe Bastien din nou. Dar cum dragostea nu murise nici un moment, sunt doar cuvinte goale, un simulacru de vrajă.

 

 

Și ajungem la o altă Vrăjitoare și la un alt fragment din Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck. Unul dintre rolurile poveștilor pentru copii este cel apotropaic. Ele sunt menite să-i ferească pe copii de rele – nu doar în mod magic, ci și cât se poate de real. Apărute în vremuri în care educația se făcea doar în familie, de către părinți ei înșiși needucați, în mod instinctiv ei le prezentau copiilor lor realitățile periculoase ale lumii într-un înveliș fantastic, în așa fel încât pe de o parte ei să se sperie și să știe să se păzească, dar pe de altă să nu asocieze răul cu existența lor adevărată. Așa au apărut balaurii, dragonii, zmeii și, mai ales, vrăjitoarele!!! În povestea fraților Grimm, vrăjitoarea îi aruncă pe copii în cuptor și îi transformă în turtă dulce ca să se ghiftuiască cu dulceața lor. Ca să nu rămânem cu spaima vrăjii, să ne consolăm cu faptul că în operă, mama vitregă e înlocuită cu o mamă adevărată, nu rea, ci doar excedată de oboseală și sărăcie. Amândoi părinții vor pleca în căutarea copiilor pierduți și îi vor aduce acasă la sfârșit.

Am vorbit deja despre minunatul basm Vrăjitorul din Oz. Și România are un musical îndrăgit, pe care îl putem vedea la Opera Comică pentru Copii: Micuța Dorothy de Marius Țeicu. Vă oferim acum un fragment simbolic, care descrie celebra potecă de cărămidă galbenă – cea care e menită să arate drumul spre Oz, dar care este, de fapt, drumul alambicat și anevoios către casă, către descoperirea de sine, către mulțumire și împăcare.

 

Repertoriu:

Prolog:

– Maria Bulboacă: “A plecat mama la piață” și “Cântecul gamei”

– piese cu David-Ioan Bulboacă solo pian + duo pian-voce cu Maria

 

  1. Engelbert Humperdinck: Hänsel și Gretel, duet Hänsel-Gretel – Mihaela Stanciu și Alina Bottez
  2. Andrew Lloyd Webber: Jesus Christ Superstar, aria Mariei Magdalena “I don’t know how to love Him” – Manuela Mocanu
  3. Frederick Loewe: My Fair Lady, aria lui Doolittle “Get me to the church on time” – Lucian Ionescu
  4. Rodgers and Hammerstein: The Sound of Music, aria Mariei “My Favourite Things” – Alina Bottez
  5. Pascal Bentoiu: “Veselie” (din ciclul  Patru cântece pe versuri de
    Șt. O. Iosif
    ) – Lucian Ionescu
  6. Cornel Trăilescu: Motanul încălțat, aria Motanului – Mihaela Stanciu
  7. Ion Runcu: “7 babe blestemate” (pe versurile compozitorului) – Lucian Ionescu
  8. Gaetano Donizetti: Elixirul dragostei¸ aria Adinei “Della crudele Isotta”
  9. Paul Constantinescu: „Cântec de adormit Mițura” (pe versuri de Tudor Arghezi) – Alina Bottez
  10. Gaetano Donizetti: Elixirul dragostei¸ duetul Adina – Dulcamara
  11. Leonard Bernstein: West Side Story, aria “Somewhere” – Manuela Mocanu
  12. Harold Arlen: Vrăjitorul din Oz, aria lui Dorothy – Alina Bottez
  13. Kristen Anderson-Lopez & Robert Lopez: Frozen, aria Elsei “Let it go” – Manuela Mocanu
  14. W. A. Mozart: Bastien și Bastienne, aria lui Colas “Diggi Daggi” – Lucian Ionescu
  15. Engelbert Humperdinck: Hänsel și Gretel, aria Vrajitoarei – Alina Bottez
  16. Marius Țeicu: Micuța Dorothy, “Cărare, cărare” – Tutti

 

 

Asociația Vocal, 19 aprilie 2022

La pian: Ieronim Buga și Anatolie Roguț

Prezintă Manuela Mocanu

 

Bună seara, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la cel de-al treilea concert organizat de Asociația Vocal în superba sală a Asociației Culturale Matricea Românească, gazda noastră, căreia îi mulțumim și astăzi pentru primirea călduroasă!

Floriile comemorează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic, adică de curmal. Dar, cum clima nu permite acestor arbori exotici să crească peste tot, în multe țări se folosesc simbolic ramurile altor plante. De aceea, la noi își serbează onomastica toți cei care poartă nume de flori, iar denumirea sărbătorii este duminica de Florii, sau Duminica Tisei sau pur și simplu a Crengilor. Vă oferim astăzi câteva piese dedicate florilor și personajelor din opere care poartă nume de flori. Ne începem călătoria înmiresmată cu duetul florilor din opera Lakmé de Léo Delibes. Indiencele Lakmé și Malika admiră natura și cântă despre iasomia care formează un desiș ca un dom, împletindu-se cu trandafirii, iar pe lac se văd lotuși albaștri – rudele exotice ale nuferilor.

De pe meleagurile orientale să revenim la cele românești cu o “Rugăciune” pe versurile lui Mihai Eminescu. Această poezie a fost pusă pe note de foarte mulți compozitori, iar noi vă vom oferi astăzi două dintre aceste variante.

Deși ne bucurăm acum de explozia florilor de primăvară, și florile de toamnă sunt superbe. Liedul „Crizanteme” de Sabin Drăgoi pe versuri de Victor Eftimiu folosește o veche tradiție literară – aceea a analogiei între moartea vegetației odată cu apropierea iernii și moartea dragostei.

Revenind la florile primăverii – cea mai celebră violetă muzicală, care se veștejește și moare de tuberculoză la sfârșitul operei, este Violetta Valery din opera La Traviata de Giuseppe Verdi, a cărei premieră a avut loc în 1853, la doar un an după cea a piesei de Alexandre Dumas Fiul care a inspirat-o – Dama cu camelii – iată, altă floare. În roman și în piesă, personajul se numește Marguerite Gautier  – tot cu nume de floare – Margareta. În operă mai există un personaj al cărui nume se leagă de sărbătoarea noastră: Flora. Dar astăzi vă oferim din La Traviata celebra arie a lui Giorgio Germont, în care încearcă să-și înduplece fiul să renunțe la relația cu curtezana Violetta Valéry. Pentru a-l atrage acasă, îi evocă frumusețea solului natal din Provence – regiune din sudul Franței cunoscută pentru ierburile sale aromate.

Dafinul este una din plantele cu cel mai vechi simbolism din lume. În Grecia antică simboliza gloria și victoria. În Biblie apare ca simbol al faimei și prosperității. Creștinismul îl asociază cu Învierea lui Iisus Hristos și este una dintre speciile care înlocuiește ramurile de curmal în sărbătoarea Floriilor. Și Richard Strauss a scris o cunoscută operă – Daphne. Astăzi, însă, ne-am orientat spre alt nume inspirat de această plantă, căci dafinul se mai numește și laur. Există un personaj luminos, Laura, în opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli. Dar noi astăzi vă oferim celebra arie a Laurettei din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, operă inspirată de Divina comedie a lui Dante Alighieri, a cărei acțiune se petrece în orașul italian Florența, cu nume inspirat tot de flori.

Opera L’amico Fritz de Pietro Mascagni se petrece în Alsacia și a fost scrisă în 1891. Este povestea simplă și emoționantă a iubirii dintre o fată foarte tânără, Suzel și un bărbat matur, Fritz. În actul I, ea îi oferă de ziua lui un mic buchet de violete. Ea își exprimă dragostea ascunsă imaginând ce i-ar spune lui aceste flori dacă ar putea vorbi. „Sunt doar câteva flori”, spune ea, „biete violete, sunt suflul lunii aprilie (iată, chiar luna noastră!), și au parfum ușor. Și pt. dvs. i le-am răpit soarelui. Dacă ar putea vorbi, le-ați auzi murmurând: «Noi suntem fiice timide și pudice ale primăverii, vă suntem prietene; vom muri astă-seară, dar vom muri fericite urându-vă ca Cerul să vă dea tot ce se poate spera.»” Și, prin acest tertip, Suzel îi urează și ea ca viața să-i fie o primăvară veșnică, accentuând faptul că generozitatea acestui om bogat îi ajută mereu pe cei mai puțin norocoși decât el.

Următoarea arie din programul nostru provine dintr-o operă extrem de cunoscută de Giacomo Puccini bazată pe piesa dramaturgului francez Victorien Sardou, în care personajul titular se numește Floria Tosca. În această seară, însă, veți asculta aria personajului negativ – baronul Scarpia, șeful poliției. Gelozia, ura și concupiscența lui sunt magistral contrastate de compozitor sonorităților sacre ale slujbei intonate de cor. Este vorba de un “Te Deum”, slujbă care există și în ritul catolic și în cel ortodox – o doxologie, adică o cântare de slăvire menită să exprime recunoștința, mulțumirea și lauda credincioșilor față de Dumnezeu. Slujba se bazează pe imnul “Te Deum laudamus” din secolul al IV-lea, rămas anonim. Enoriașii preaslăvesc în biserică: “Ajutorul nostru în numele Domnului, Care a făcut cerul și pământul. Binecuvântat fie numele Domnului și acum și pururea și-n vecii vecilor. Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm; pe Tine, Doamne, Te mărturisim. Pe Tine, veşnice Părinte, tot pământul Te cinsteşte.” Dar Scarpia, otrăvit de intențiile lui necurate, strigă în gând: “Tosca, mă faci să uit de Dumnezeu!”

O altă slujbă, de data aceasta pentru veșnica odihnă a morților, este cea de Requiem. Mulți compozitori au scris asemenea liturghii pentru sufletele celor adormiți, între care Giuseppe Verdi a scris una dintre cele mai dramatice și tulburătoare versiuni. Aria mezzosopranei, “Liber scriptus”, este încadrată în celebra secțiune “Dies irae” – “Ziua mâniei”, care se referă la Judecata de Apoi. Textul este următorul: “Va fi adusă o carte / care conține toate lucrurile pentru care fi-va judecată lumea. / Așadar, când Judecătorul se va așeza, / Tot ce a fost ascuns se va revela: / Nimic nu va rămâne nerăzbunat.”

Dar să ne întoarcem la flori – de data aceasta la margarete. Partea I a capodoperei lui Johann Wolfgang von Goethe, poemul Faust, o are ca protagonistă pe Margarethe, cu diminutivul Gretchen. Acest poem și acest personaj au inspirat foarte multe lucrări muzicale. Le amintim doar pe cele mai importante: Faust de Charles Gounod, Mefistofele de Arrigo Boito, Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz, Scene din Faust de Goethe de Robert Schumann, Doctor Faust de Ferruccio Busoni, sau liedurile „Margareta la vârtelniță” de Franz Schubert, Balada Puricelui de ModEst MUssorski și cea de Ludwig van Beethoven. Ne oprim asupra operei Faust de Charles Gounod nu doar pentru că protagonista poartă numele florii, ci și pentru că la final Margareta urcă la cer în apoteoză în duminica de Paști. Mephisto, demonul, este înfrânt sub sabia luminoasă a Arhanghelului Mihail, iar corul intonează din culise „Mântuită! Hristos a înviat, Hristos a renăscut! / Pace și fericire discipolilor Stăpânului!”

Tot o poveste de dragoste spune și cântecul “Altare de lumină” de Sabin Păutza pe versuri de Carmen Pasat. Dar, spre deosebire de poemul lui Goethe, dragostea celor doi este apărată de îngeri: „Prin altare de lumină / Îngerii, purtând coroane, / Ne vor absolvi de vină / Furișându-se-n icoane”.

Un alt celebru duet al florilor apare în opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini. Japoneza Cio-Cio-San a așteptat timp de 3 ani întoarcerea soțului ei american. Toți cei din jur i-au spus că a părăsit-o, dar încrederea ei în dragostea lui a rămas nezdruncinată. Acum, când vede în zare apropiindu-i-se nava, o roagă pe slujnica ei Suzuki s-o ajute să împodobească toată casa cu flori în cinstea soțului ei reîntors: totul trebuie să fie plin de flori, așa cum e noaptea de scântei. Ramuri de cireș și piersic, violete, iasomie – orice arbust, sau iarbă, sau pom înflorit, căci pe toate le-a udat cu lacrimile ei – spune Cio-Cio-San. Suzuki se plânge că grădina a rămas goală, dar stăpâna vrea ca toată primăvara să-i înmiresmeze casa: ele seamănă de jur împrejur… aprilie! Trandafiri, crini, violete, tuberoze, verbine – petale din toate florile!

 

 

Ne întoarcem din nou la “Rugaciunea” pe versurile lui Mihai Eminescu, de data aceasta scrisă de Șerban Nichifor special pentru Daniela Ciociea.

Trecerea noastră de la programul de Florii la cel de Paști se va face în mod ideal prin opera Parsifal de Richard Wagner, unde în grădina fermecată a vrăjitorului Klingsor sunt 6 flori care sunt, de fapt, fete seducătoare. Pe de altă parte, întreaga semnificație a acestei lucrări se leagă de Paști și creștinism. Prima variantă literară a acestei legende din ciclul Regelui Arthur a fost scrisă în 1190 de francezul Chrétien de Troyes, posibil inspirată din mitologia celtică. La 30 de ani mai târziu, în 1210, a apărut și varianta germană a celebrului menestrel Wolfram von Eschenbach. Aceasta este varianta care l-a inspirat pe Wagner, care povestește că a conceput întregul plan al operei în Vinerea Mare a anului 1857, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că inspirația i-a venit la sfârșitul lui aprilie, într-o zi care i s-a părut lui că are exact atmosfera potrivită Vinerii Mari!!! Sunt de atunci exact 165 de ani. Opera a fost compusă abia la 25 de ani după ce a fost concepută. Ea aduce în prim plan legenda regelui pescar, Amfortas, rănit în vintre pentru că a căzut în păcat cu o femeie care nu-i era menită. I se încredințase Sfânta Suliță cu care fusese rănit Iisus pe cruce, dar slăbiciunea lui carnală îl face să uite de ea, drept care vrăjitorul îl rănește cu ea. Nu doar Amfortas devine neputincios și sterp, ci și întregul său ținut. El este Regele Graalului – potirul din care a băut Iisus la Cina cea de Taină și în care a strâns Iosif din Arimateea sângele lui Iisus prelins de pe cruce. Dar nici acesta nu îl poate vindeca, ci doar cavalerul Parsifal, al cărui nume înseamnă “nătâng neprihănit”. “Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” stă scris în Evanghelia după Matei (5, 3). Prin smerenie, suferință și penitență, Parsifal își înțelege greșelile, regăsește Sfânta suliță și îl tămăduiește pe Amfortas în Vinerea Mare. Este important de reținut că Wagner nu a numit această lucrare operă, ci piesă festivă pentru sfințirea scenei. Să-l ascultăm pe Regele Amfortas vorbind despre rana lui, despre virtuțile Graalului și căindu-se pentru păcatul săvârșit.

Răstignirea lui Iisus pe cruce este povestită și retrăită în multe lucrări muzicale. Unul dintre textele abordate de foarte mulți compozitori este Stabat Mater dolorosa – Stătea maica-ndurerată, un imn de secolul al XIII-lea închinat Fecioarei Maria și suferinței ei când și-a văzut Fiul ucis. Imnul se încheie cu rugăciunea credinciosului către Maica Domnului, căreia îi cere să-i ia apărarea la Judecata de Apoi. În ultimele 2 strofe, credinciosul îl roagă pe Hristos să-i permită să vină la El prin maica Sa și să aibă parte de slava raiului. Una dintre cele mai tulburătoare tălmăciri muzicale ale acestui text a fost făcută de marele compozitor Gian Battista Pergolesi, care a trăit doar 26 de ani.

A venit momentul să cântăm și un fragment dintr-o liturghie – de data aceasta din Mica Misă Solemnă de Gioachino Rossini. Lucrarea este, ca specie, o missa solemnis. Dar calificarea drept mică pe care i-a făcut-o cu umor autorul vine de la faptul că, inițial, spre deosebire de pompa acestui tip de mise, aceasta a fost scrisă doar pentru 4 soliști, formație corală de 8 persoane, 2 piane și armoniu. Aria pe care o veți asculta acum, “Crucifixus”, face parte din Crez, textul ei fiind: S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.”

Revenim la Stabat Mater de Pergolesi cu aria “Fac ut portem” în care credinciosul se roagă lui Dumnezeu: “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos, / Lasă-mă să-I împărtășesc patimile / Și să-i țin minte rănile. / Fă-mă să sufăr de rănile lui / Și să mă îmbăt de Crucea / Și sângele Fiului Tău”.

 

 

Nu puteam da un concert pascal fără nestemata muzicii vocal-simfonice ortodoxe. Din cauză că ritul ortodox nu folosește instrumente în splendida sa muzică de cult, acest gen – cel vocal-simfonic – lipsește aproape cu desăvârșire din muzica sacră ortodoxă. Marele compozitor Paul Constantinescu a vrut să aibă și poporul român un oratoriu al patimilor lui Hristos și a scris în 1943 Oratoriul Bizantin de Paști, o lucrare monumentală care pune cap la cap cele mai frumoase cântări bisericești. Astăzi vă oferim scena mironosițelor, care este scrisă în original pentru 2 soprane, mezzosoprană, cor și orchestră, dar pe care astăzi o veți asculta într-un aranjament pentru soprană, mezzosoprană și pian.

Oratoriul Patimile după Sfântul Evanghelist Matei de Johann Sebastian Bach face și el aceeași istorisire a evenimentelor care au dus la răstignirea lui Iisus. Vă invităm acum să ascultați sfâșietoarea arie “Aus Liebe”, în care vocea credincioasei cântă: “Din dragoste vrea Mântuitorul meu să moară. El nu știe nimic de un păcat anume. Vrea să moară pentru ca distrugerea veșnică și pedeapsa judecății să nu rămână pe sufletul meu.”

Așa cum am spus mai devreme, mulți compozitori au pus pe muzică textul imnului Stabat Mater. Printre ei, Gioachino Rossini a creat și el o capodoperă. Pentru ca să puteți face o comparație între variante, Antonela Bârnat vă oferă aria cu același text pe care a cântat-o și din versiunea lui Pergolesi: “Fac ut portem” – “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos”.

Acțiunea operei Cavalleria rusticana – Onoarea țărănească de Pietro Mascagni se petrece chiar în duminica de Paști, dar libretul de venă veristă suprapune luminii Învierii și bucuriei sătenilor o poveste sordidă de adulter și trădare. Protagonista se numește în mod ironic Santa – Sfânta, dar este doar o biată femeie slabă care a sperat să se mărite cu bărbatul iubit. Ea însăși se compară cu Maria Magdalena și nu îndrăznește să intre în biserică pentru că a păcătuit și se consideră excomunicată. Dar, rămasă afară, se alătură și ea celor care cântă înăuntru la slujbă antifonul “Regina Coeli”– “Regina Cerului”, scris în secolul al XII-lea și închinat Fecioarei Maria, care se cântă de la Paști până la Rusalii în loc de Angelus. Mulți compozitori celebri au pus acest imn pe muzică, printre care Lully, Brahms și Puccini. În opera lui Mascagni, din biserică se aud prelații intonând în limba latină crâmpeie din antifon: “Bucură-te, Regină a cerului, aleluia, / Căci Acela pe care ai fost vrednică să-L porți în pântec, aleluia, / A înviat precum a zis, aleluia. / Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, aleluia. / Bucură-te și te veselește, Fecioară Marie, aleluia, / Căci Domnul a înviat cu adevărat, aleluia.” Santuzza și consătenii ei preaslăvesc și ei din curtea bisericii “Să lăudam, Domnul nu a murit, / El a deschis fulgerător mormântul, / Să-L lăudam pe Domnul înviat, / Care azi s-a înălțat în slava cerului!”.

 

Repertoriu:

  1. Léo Delibes: Lakmé, Duetul florilor (Lakmé – Malika) – Daniela Ciociea și Alina Bottez 
  2. Alexandra Cherechiu: “Rugăciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Antonela Bârnat 
  3. Sabin Dragoi: “Crizanteme” (pe versuri de Victor Eftimiu) – Alina Bottez
  4. Giuseppe Verdi: La Traviata, aria lui Germont – Eugen Secobeanu
  5. Giacomo Puccini: Gianni Schicchi, aria Laurettei “O, mio babbino caro” – Daniela Ciociea
  6. Pietro Mascagni: L’amico Fritz, aria lui Suzel “Son pochi fiori” – Alina Bottez 
  7. Giacomo Puccini: Tosca, aria lui Scarpia “Te Deum” – Eugen Secobeanu
  8. Giuseppe Verdi: Requiem, aria “Liber scriptus” – Antonela Bârnat
  9. Charles Gounod: Faust, aria Margaretei “Elles se cachaient… Il ne revient pas” – Alina Bottez
  10. Sabin Păutza: “Altare de lumină” (pe versuri de Carmen Pasat) – Daniela Ciociea
  11. Giacomo Puccini: Madama Butterfly, Duetul florilor (Cio-Cio-San – Suzuki) – Alina Bottez și Antonela Bârnat
  12. Șerban Nichifor: “Rugaciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Daniela Ciociea
  13. Richard Wagner: Parsifal, aria lui Amfortas – Eugen Secobeanu
  14. Gian Battista Pergolesi: Stabat Mater, duetul Stabat Mater – Daniela Ciociea și Antonela Bârnat
  15. Gioachino Rossini: Petite messe solennelle, aria “Crucifixus” – Alina Bottez 3’30”
  16. Gian-Battista Pergolesi: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat 3’30”
  17. Paul Constantinescu: Oratoriul Bizantin de Paști, scena mironosițelor „Necuprinsă este” – Alina Bottez și Antonela Bârnat 
  18. Johann Sebastian Bach: Matthäuspassion, aria “Aus Liebe” – Daniela Ciociea
  19. Gioachino Rossini: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat
  20. Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana, aria Santuzzei “Inneggiam, il Signor non è morto” – Alina Bottez

 

 

Asociația Vocal

La pian: Ieronim Buga

Prezintă Manuela Mocanu

 

 

Ieri a fost 1 martie, așa că întâlnirea noastră are loc în plină săptămână a mărțișorului, obicei străvechi dintr-o zonă extinsă a estului Europei, așa cum ați văzut și pe invitația noastră, ilustrată cu o marteniță bulgărească pe care am ales-o pentru a transmite și ideea de cuplu, esențială în sărbătoarea Dragobetelui.

Șnurul de mărțișor, alcătuit inițial din două fire de lână răsucite, a fost întâi colorat în alb și negru, iarna albă și pământul negru al primăverii semnificând fertilitatea și renașterea. Acest șnur le era și încă le este pus, în zonele nordice ale Moldovei de unde și provine obiceiul, berbecilor, țapilor, armăsarilor, taurilor, pomilor și bărbaților pentru putere, rod și belșug. Mai târziu (sau poate concomitent – este greu de spus) a fost colorat în alb și roșu, tot pentru a reprezenta unitatea contrariilor: iarnă-primăvară, frig-căldură, sterilitate-fertilitate, întuneric-lumină.

Să urăm și noi bun venit anotimpului revenirii la viață cu canțoneta “O, primavera!” de Pier Adolfo Tirindelli.

 

 

Dacă în calendar vedem că este primăvară, vremea de afară ne amintește cât de aproape suntem de iarnă. Luna februarie, încheiată acum abia două zile, este luna dragostei. În România se sărbătorește din timpuri străvechi Dragobetele pe 24 februarie, când se apropie primăvara, anotimpul reînnoirii și al fertilității. Originile acestei sărbători se pierd în negura timpului, nu există surse care să ateste cum au pornit ritualurile, așa că fiecare a explicat cum a vrut fenomenul prin legende. Dragobetele este uneori perceput ca zeu al tinereții, al veseliei și al iubirii. Numele are etimologie slavă, dar cu toate acestea unii cred că personajul a fost preluat de la daci. El este asociat, însă, și cu un personaj legendar mult mai târziu – Dragomir.

Februarie este luna dragostei și în vestul Europei, unde Sfântul Valentin este sărbătorit pe 14 februarie. Asocierea dintre Sfântul Valentin și dragoste nu a existat până la Geoffrey Chaucer, care, în 1382, a scris o alegorie satirică – “Parlamentul păsărilor”. Acolo a menționat că în ziua Sfântului Valentin fiecare pasăre își alege perechea. Fiind în plină epocă a dragostei curtenești, această idee a prins imediat. Tenta puternic erotică a apărut în acel secol deșucheat al unor lumini dubioase – secolul al XVIII-lea.

Acesta este și secolul în care a fost publicat celebrul roman Manon Lescaut în 1731.  A fost scris de Antoine Prévost, un mare erudit care, după o deziluzie amoroasă, s-a călugărit, dar a fugit din mânăstire mai târziu. Educat de iezuiți, s-a întors împotriva lor. Ulterior, în mod surprinzător, s-a împăcat cu Biserica și Benedictinii, drept care rămâne cunoscut în istoria culturii ca Abatele Prévost. Cu toate acestea, în epoca modernă romanul lui cel mai cunoscut spune povestea pasională dintre doi adolescenți – studentul aristocrat Des Grieux și frumoasa Manon Lescaut, trimisă de familia ei la mânăstire. Cei doi îndrăgostiți fug la Paris, dar povestea lor va sfârși tragic prin deportare în Louisiana și moartea tinerei fete în deșert.

Acest roman a inspirat, pe lângă două balete și un musical, nu mai puțin de patru opere – de Daniel Auber, Jules Massenet, Giácomo Puccini și Hans Werner Henze. Aria pe care o veți asculta acum face parte din opera lui Puccini. Este revelația momentului în care cavalerul Des Grieux o vede pe Manon prima dată și își dă seama că nu a mai văzut asemenea femeie și că ea are cuvinte parfumate care susură.

 

 

Rămânem la combinația dintre secolul al XVIII-lea literar cu al XIX-lea muzical. Romanul Suferințele tânărului Werther de Goethe, publicat în 1774, unul dintre cele mai importante romane ale curentului Sturm und Drang, care a precedat romantismul și care a dat pentru prima oară frâu liber emoțiilor copleșitoare. Goethe l-a scris la 24 de ani și s-a disociat de el mai târziu, schimbându-și crezut artistic și ajungând să condamne romantismul. Dar chiar și 50 de ani mai târziu își amintea de tumultul emoțional din perioada în care l-a scris și spunea că probabil fiecare are în viață un moment în care i se pare că Werther a fost scris special pentru el. Acest roman epistolar a inspirat o altă capodoperă în 1892 – opera Werther de Jules Massenet. Aici, conflictul din centrul lucrării este între dragoste și datorie. Charlotte i-a promis mamei sale pe patul de moarte că se va mărita cu Albert și de aceea, deși se îndrăgostește de Werther, își respectă promisiunea, ceea ce va duce la sinuciderea tânărului pasional.

Urmând firul altor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul Dochiei, ajunsă la un moment dat babă, dar numai după ce a fost mai întâi o fată superbă, considerată de unii chiar fiica lui Decebal. Este foarte frumos că și aceasta este un exemplu de concepție imaculată: Dochia adoarme pe malul unui lac lângă un munte și la miezul nopții un nor de ceață o împresoară. Noua luni mai târziu îl naște pe Dragobete, considerat a fi și zeul dragostei la români, iar tatăl lui pare a fi Duhul Muntelui. El crește și ajunge să fie un tânăr oacheș superb, care vrăjește toate fetele.

Cam așa se crede și sergentul Belcore din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, care pornește de la legenda lui Tristan și a Izoldei, care s-au îndrăgostit datorită unei băuturi magice. Dacă neîncrezătorul Nemorino visează la această licoare, Belcore – al cărui nume înseamnă inimă frumoasă – este convins că toate fetele cad răpuse de farmecul lui. Belcore se vede MAI încântator, mai glorios și mai fericit decât prințul Paris al Troiei și se compară și cu Marte, zeul războiului, căruia îi cedează – spune el – până și mama zeului Amor!

Opera Andrea Chénier de Umberto Giordano spune și ea povestea de dragoste dintre un poet, care a trăit în Franța, și o tânără aristocrată. Dar ea vorbește și de un alt fel de iubire – dragostea de țară, patriotismul dus până la jertfă în timpul Revoluției Franceze. În aria lui, Chénier pornește de la imaginea aurită a pământului în timpul primăverii – anotimpul vieții. Explozia de frumusețe îl face să intre în biserică, dar și acolo și în lumea seculară nu întâlnește decât răutate. În mijlocul ascultătorilor lui revoltați, privirile i se încrucișează cu ale Maddalenei – singura ființă pură de acolo, care dovedește milă și omenie, ca un înger. Înflăcărat, poetul îi spune să nu ocolească dragostea, care este sufletul și viața lumii.

 

 

Sărbătoarea Dragobetelui este asociată peste tot cu venirea primăverii, cu începutul unui nou anotimp și reînsuflețirea naturii. De aceea i se mai spunea și “Cap de primăvară”, “Cap de Vară”, “Năvalnicul”, fiu al Babei Dochia sau cumnat al lui Lăzărică, erou popular vegetațional, cel care învie din morți. În vremurile de demult (în anumite zone chiar și astăzi!), în această zi, tinerii obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă cele dintâi flori ale primăverii pentru a fi feriți de boli și de necazuri. Așa cum credeau în Evul Mediu și cei din vestul Europei că se întâmplă de Sf. Valentin, pe tărâmurile noastre Dragobetele este ziua îndrăgostirii păsărilor, care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască harnic cuiburile. De aceea i se mai spunea și “Logodnicul Păsărilor”.

Despre această bucurie a venirii primăverii vorbește și melodia franceză “Villanelle” – “Săteasca”, liedul ce deschide ciclul Nopțile de vară de Hector Berlioz. Poezia lui Théophile Gautier este o poezie de primăvară în care cei doi îndrăgostiți visează cum, când va veni anotimpul nou și va trece frigul, vor merge în pădure să culeagă lăcrămioare. Hoinărind, vor asculta mierlele ciripind. Primăvara este anotimpul îndrăgostiților binecuvântați, pasărea își spune versurile pe marginea cuibului. Vor vedea și iepuri fugind, vor vedea și un cerb falnic admirându-și coarnele în râu în timp ce-și vor jura credință pe veci. În cele din urmă vor reveni acasă aducând fragii culeși – o imagine ce-și găsește un emoționant ecou în legenda românească a mărțișorului, cum vom vedea.

De Dragobete, după culesul florilor în pădure, la ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le urmau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei.

Cu o dragoste profundă, dar veselă și ludică începe și opera Tosca de Giacomo Puccini după piesa dramaturgului francez Victorien Sardou. Ea va sfârși tragic din cauza conflictului de interese politice iscat la Roma de victoria lui Napoleon Bonaparte la Marengo. Dar noi să rămânem doar cu cei doi îndrăgostiți în actul I, când cea mai mare problemă a lor este gelozia cântăreței Floria Tosca – brunetă cu ochi negri – care se teme de pericolul unei blonde cu ochi albaștri care l-a inspirat pe iubitul ei, pictorul Mario Cavaradossi, să o picteze în ipostază de Maria Magdalena. Eternul feminin pledează pentru ochii negri.

De focul dragostei nu scapă nimeni, indiferent de vârstă. Tipologia vârstnicului îndrăgostit poate fi folosită în tonalitate comică sau tragică. Opera Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea se bazează pe povestea adevărată a actriței francezei care a trăit la începutul secolului al XVIII-lea. Michonnet, un regizor de culise mai în vîrstă, este îndrăgostit în secret de frumoasa și talentata tânără. Aria lui este o capodoperă de dramaturgie, căci el o privește cu ochi fascinați din culise în timp ce ea recită monologul Rossanei din piesa “Baiazet”. Plin de admirație pentru arta ei actoricească, el are și trac pentru ea, este și gelos, dar este mai ales generos în alegerea de a-și înăbuși sentimentele proprii ca să fie ea fericită.

Dragostea a fost mereu asociată cu natura, înflorirea ei – cu primăvara, și moartea ei – cu toamna. Cu timpul, la șnurul de mărțișor s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată cu soarele, iar mărțișorul a ajuns să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșu.

În canțoneta “Ti voglio tanto bene!” (“Te iubesc atât de mult”) de Ernesto de Curtis, bărbatul își asociază iubita cu o stea strălucitoare de pe cer care este viața și fericirea lui. El îi cere să-i promită că dragostea ei nu va muri, așa cum nu moare niciodată soarele de aur. Deci iată și aici asocierea cu soarele și căldura.

Dragostea este cântată pe toate meridianele. Opera cehă este mai puțin cunoscută în general, dar Rusalka de Antonίn Dvořák a cucerit pentru totdeauna repertoriul internațional, atât prin frumusețea muzicii, cât și prin libretul său cu elemente fantastice. Libretul este bazat pe povești populare culese și prelucrate de folcloriști. Rusalka este o naiada, un spirit al apelor dulci în mitologia slavă. Povestea este înrudită cu “Mica sirenă” de Hans Christian Andersen. Rusalka se îndrăgostește de un om și își vinde nemurirea și vocea vrăjitoarei Iejibaba pentru a putea lua formă umană. În Cântecul Lunii, ea îi cere astrului nocturn să îl facă pe alesul ei să o viseze și să îi spună că brațele ei îl cuprind.

Multe piese și opere zugrăvesc iubiri adultere. Triunghiul dragostei este un subiect predilect atât în literatură cât și în teatrul liric. În opera Favorita de Gaetano Donizetti, care se petrece în Castilia în 1340, jocul de mistere, trădări, secrete și identități mascate sfârșește în dezastru

Și opera Fedora de Umberto Giordano are o tramă în care tragedia izvorăște din adulter. Mai mult decât atât: Fedora îl iubește pe contele Loris Ipanov, care i-a omorât logodnicul în ajunul nunții, iar el o iubește pe ea, care a anunțat poliția că el este responsabil de crimă.

Opera Paiațe de Ruggiero Leoncavallo are un libret de factură veristă, axat pe o existență sordidă și o umanitate lipsită de principii. Canio a salvat-o, într-adevăr, pe Nedda de la o viață de sărăcie și depravare, dar așteaptă ca ea să îl iubească pentru că îi este datare. Decât să o vadă fericită cu un iubit ales de ea, nu de întâmplare, preferă să îi omoare și pe ea, și pe amantul ei.

Duetul dintre cei doi îndrăgostiți, însă, chiar dacă stă sub semnul apăsător al primejdiei de a fi descoperiți, este o oază de speranță și bucurie.

Noi am vrut să facem acest recital în luna februarie, dar nu am mai apucat, pentru că este prea scurtă! Veți vedea că există și un motiv pentru aceasta. O legendă spune că o mamă de băiat își ura atât de mult nora încât îi dădea zilnic corvezi imposibile. Într-o zi, la sfârșit de februarie, o trimite să caute fragi în pădure! Plângând, tânăra pleacă și caută în zăpadă până când pătează cu sângele ei roșu zăpada. Atunci, fiindu-i milă de ea, apare Martie cel frumos și hotărăște să vină cu câteva zile mai devreme și să aducă și căldura cu sine. De aceea este februarie atât de scurt! Soarele încălzește, topește zăpada și, pe albul zăpezii, se vede roșul fragilor – un contrast cromatic care nu mai simbolizează suferința, ci regenerarea și fertilitatea.

 

 

La București, se pare că fetele căutau un fel de mărăcini numiți gherghinari și alergau să-și prindă mărțișoarele în primii gherghinari înfloriți pe care-i întâlneau, deoarece se credea că, cu cât găsesc mai repede un pom înflorit de care să-și atârne mărțișorul, cu atât sortitul va veni mai repede. Or plină de gherghinari era zona care pornea din mahalaua Cărămidarilor (astăzi Parcul Tineretului) și cobora pe Dealul Piscului (unde se află astăzi Sala Polivalentă) până în sud la Calea Văcărești, în fața mănăstirii Văcărești (fostă închisoare, astăzi complexul comercial Sun Plaza de la Piaţa Sudului). De aceea s-a numit această zonă Mahalaua din Dealul Mărțișor (denumit înainte Dealul Măicăneștilor).

Acolo a decis Tudor Arghezi să-și construiască o casă, chiar peste drum de închisoarea Văcărești, unde fusese închis timp de unsprezece luni în 1919 pentru colaboraționism. „Cu o satisfacție pe care nu o dă literatura – scria el –, am bătut câteva mii de lemne cap în cap și spinare peste spinare, ca să ajung să pun pe picioare o clădire de gospodărie ajunsă la vârf”, După doisprezece ani de trudă, casa era în sfârșit gata, ridicată fiind din pereți aduși unul câte unul, legându-se între ei cu „scoabe meșteșugite”, după cum spunea Arghezi. Casa, cu cele optsprezece camere, mansardă, pod și dependințe, este azi Muzeul Memorial „Tudor Arghezi”.

În Mărțișorul arghezian au conviețuit în bună pace de la câini, pisici și păsări de curte până la oi și cele două capre, dăruite Arhiepiscopului Valeriu Anania, cu care poetul a păstrat, de-a lungul timpului, o vie prietenie.

Despre prietenie – poate cea mai valoroasă formă de dragoste – ne vorbește și ultima piesă a programului, splendidul duet dintre Carlo și Rodrigo din opera Don Carlo de Giuseppe Verdi.

 

Repertoriu:

 

  1. Pier Adolfo Tirindelli: “O, primavera!” – Alina Bottez
  2. Vasile Popovici: „Sara pe deal” – Alexandru Chiriac
  3. Giacomo Puccini: Manon Lescaut, aria lui des Grieux – Daniel Stoica
  4. Jules Massenet: Werther, aria Charlottei “Werther… Qui m’aurait dit la place…” – Alina Bottez
  5. Gaetano Donizetti: L’elisir d’amore, aria lui Belcore – Alexandru Chiriac
  6. Umberto Giordano: Andrea Chénier, aria lui Chénier – Daniel Stoica
  7. Hector Berlioz: Les Nuits d’été no. 1, “Villanelle” – Alina Bottez
  8. Giacomo Puccini: Tosca, duetul Tosca – Cavaradossi: Alina Bottez și Daniel Stoica
  9. Francesco Cilea: Adriana Lecouvreur, aria lui Michonnet – Alexandru Chiriac
  10. Eduardo di Capua: “Ti voglio tanto bene!” – Daniel Stoica
  11. Antonín Dvořák: Rusalka, cântecul Rusalkăi către lună – Alina Bottez
  12. Gaetano Donizetti: La Favorita, aria lui – Alexandru Chiriac
  13. Umberto Giordano: Fedora, aria contelui Loris Ipanov – Daniel Stoica
  14. Ruggiero Leoncavallo: I pagliacci, duetul Nedda – Silvio: Alina Bottez și Alexandru Chiriac
  15. Giuseppe Verdi: Don Carlo, duetul Carlo – Rodrigo: Daniel Stoica și Alexandru Chiriac

 

Asociația Vocal, 18 ianuarie 2022

La pian: Ieronim Buga

Prezintă Manuela Mocanu

 

„Botezul” Asociației „Vocal”

Asociației „Vocal”, a fost înființată din pasiune pentru a contribui cu evenimente muzicale, educaționale și sociale la viața culturală a României și, poate, pentru a descoperi drumuri nebătute în aceste domenii, pe care să putem sădi idei proaspete și valoroase. Ca orice naștere, și cea a asociației noastre, înființate într-un moment atât de greu pentru omenire, a întâmpinat multe obstacole. Dar am ajuns, în sfârșit, să o inaugurăm și am ales ca primul nostru recital să aibă loc, în mod simbolic, la început de an și cu ocazia Zilei Culturii Naționale, stabilite pe 15 ianuarie tocmai pentru a comemora ziua de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu. De aceea, noi am conceput întâlnirea de astăzi ca și când ar fi ziua de naștere a fiecăruia dintre noi și ne-am sărbători.

 

 

Să o luăm, așadar, de la începuturile culturii române, ancorate ferm pe plaiurile noastre, de unde își trage seva, și unde a generat gând, poezie, imagine și muzică. Pe toate le-au creat românii îmbrăcați, până nu demult, în port popular, în costume de o varietate uluitoare, care dau autenticitate și unicitate fiecărei zone a țării. Ne-am dorit să începem aniversarea culturii române printr-un moment de folclor cu soprana Andreea Panu, solista ansamblului folcloric Plaiul Nou. Andreea Panu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București studiind canto clasic întâi cu regretata Eleonora Enăchescu și apoi cu colega noastră, Alina Bottez. Apoi a absolvit și programul de masterat la clasa d-nei Lector universitar Claudia Codreanu. Andreei i se va alătura și soțul ei, Dan Panu Misailescu, care este matematician, dar care – din dragoste pentru muzica tradițională românească – a învățat și să cânte foarte frumos la fluier. Programul lor va începe cu o geampara din Dobrogea cântată a cappella – „Dor mi-e de bădiță”, piesă cântată inițial de Elena Roisen și intrată apoi în folclor. Apoi, fluierul ne va delecta cu o învârtită din satul Zânei, urmată de o compoziţie proprie a Andreei Panu – „Vin’, bădiță, la portiță” – o învârtită din nordul Olteniei și Mărginimea Sibiului – cântată de ea alături de Dan Panu Misailescu. După Învârtita din Munții Căpățânei și Jiana de la Polovragi pentru fluier solo, momentul folcloric se va încheia cu „Lie, ciocârlie” – o doină din Oltenia lansată de regretata Maria Lătărețu.

Restul serii este rezervat muzicii clasice vocale, mai precis genului celui mai reprezentativ din repertoriul românesc – liedul, specie a muzicii de cameră. Întregul program îl va avea la pian pe Ieronim Buga, atât în calitate de acompaniator, cât și de solist. Și pentru că am vorbit de naștere, începem în mod simbolic cu un cântec de leagăn al compozitorului ploieștean Paul Constantinescu pe versuri de Dimitrie Ciurezu. Mama îi cântă fiului ei, pe care îl numește cu vechiul cuvânt slavon – sîn.

 

 

Se poate spune că începuturile poeziei laice românești au fost în secolul al XVIII-lea. Scrieri lirice religioase au existat încă din secolul al XVI-lea, dar Iluminismul este cel care a impulsionat creația seculară și în Țările Române. Ienăchiță Văcărescu a fost nu doar unul dintre primii poeți din Țara Românească, ci și unul dintre primii care au folosit limba română cultă. Mare erudit, poliglot, filolog și istoric, el și-a scris poezia mai ales în stilul neo-anacreontic popular în epoca respectivă, dar și cu influențe folclorice. Minunata compozitoare contemporană Felicia Donceanu, născută la Bacău, a scris un întreg ciclu de lieduri pe versurile lui, din care veți asculta azi nr. 2 – „Amărâtă turturea”. Va urma un alt lied de Felicia Donceanu – „Pașii” – nr. 1 din ciclul Trei cântece pentru Til pe versuri de George Călinescu, versuri dedicate enigmaticei Til – Otilia

Muzica românească este cunoscută în lume în special datorită lui George Enescu, geniu cameleonic născut pe plaiurile Moldovei, în județul Botoșani. Enescu a scris multe lieduri dintre care, din păcate, doar ciclul de 7 cântece pe versuri de Clément Marot este cu adevărat cunoscut. A scris câteva și în limba română, inclusiv o doină. Dar majoritatea liedurilor sale se intersectează cu alte culturi – cea franceză și cea germană. Dintre cele scrise în germană, cele mai cunoscute sunt cele 14 lieduri pe versurile reginei Elisabeta a României, protectoarea lui, cunoscută sub pseudonimul ei poetic – Carmen Sylva. Astă-seară vă propunem o melodie de Enescu în limba franceză – „Soupir” („Suspinul”) pe versurile poetului parnasian Sully Prudhomme, și unul în limba germană – „Wüstenbild” („Peisaj de deșert”) pe versurile umoristului Albert Roderich. Dacă primul lied este o elegie de dragoste, cel de-al doilea este o parodie la adresa lui Nathan Înțeleptul, protagonistul piesei cu același nume de Lessing. Prezentat aici ca mărunt vânzător ambulant de căptușeală de pantaloni, Nathan traversează deșertul Sahara împreună cu soacra lui, Sara. Ea, înfricoșată de întinderea pustie, își întreabă ginerele cum ar putea-o proteja el dacă ar fi să îi atace un tigru. Nathan răspunde obraznic că i-ar spune tigrului că Sara e soacra lui, Satana gospodăriei lui, la care animalul ar fugi înspăimântat.

 

 

Muzica românească s-a împletit adesea cu poezia străină. Ne dă foarte multă speranță să vedem că se nasc în continuare lucrări românești valoroase, în țară și peste hotare, care ilustrează acest dialog al culturilor. Cleopatra David ne va cânta azi primele 3 lieduri dintr-un ciclu de 5 intitulat Wag es und die Welt is dein! (Îndrăznește și lumea e a ta!) compus de Cleopatra Valentina Perepeliță în anul 2007. Născută în 1950 la Brașov din părinți ruși, Cleopatra Perepeliță a studiat pian, compoziție și muzicologie la Iași și București, iar din 1986 locuiește în Germania. Astăzi veți asculta Nr. 1 – „Willkommen, lieber Frühling!” („Bine ai venit, primăvară dragă!”) și nr. 2 – „Wettstreit” („Concursul”) – ambele pe versuri de Hoffman von Fallersleben, și nr. 3, „Abend”, pe versuri de Rainer Maria Rilke.

 

 

Pe lângă Enescu și Paul Constantinescu, un alt titan al muzicii românești este Mihail Jora, născut la Roman, descendent pe linie maternă dintr-o familie armenească stabilită demult în Moldova. Inovator în domeniul melodiei, armoniei și ritmului, Jora a fost un compozitor versatil cu o evoluție spectaculoasă de-a lungul vieții. Astăzi vă oferim una din miniaturile lui mai accesibile, „Ghicitoare”, pe versurile minunate scrise de Tudor Arghezi pentru fiica lui, Mițura

Dacă până acum am ales pentru dumneavoastră pagini ale celor mai celebri compozitori români, vă oferim acum o picătură de încântare compusă de o muziciană de care puțini au auzit – ieșeanca Florica Dimitriu, care a trăit între 1915 și 1993 și a fost prima femeie din România care a obținut diploma de dirijor de orchestră. Puteți să vă formați astfel o idee despre cât de multă muzică românească frumoasă rămâne necântată în sălile noastre de concert.

Liedul „De pe-o bună dimineață” este scris pe versuri de Otilia Cazimir.

 

 

Ajungem, în sfârșit, și la un lied compus pe versuri de Mihai Eminescu – „Ce te legeni?” de Nicolae Bretan. Acest muzician este un caz foarte rar, îndreptându-se spre compoziție dinspre lumea creației vocale, căci a fost bariton și regizor de operă. Născut la Năsăud, Bretan poate fi considerat emblematic pentru deschiderea inter-etnică și inter-religioasă, fiind român creștin căsătorit cu o unguroaică mozaică. Cu toate acestea, a fost persecutat toată viața atât în Ungaria, cât și în România postbelică. Creația lui este de mare valoare, iar „Ce te legeni?” este pătruns de profunde rezonanțe folclorice românești.

George Enescu a compus muzică de genuri felurite, pentru numeroase instrumente. Din muzica lui de cameră pentru pian solo face parte Suita în stil vechi Op. 3.

Muzica clasică românească a început să prindă rădăcini cu adevărat în secolul al XX-lea, continuând și în secolul actual. Pascal Bentoiu, singurul compozitor bucureștean pe care îl ascultăm azi, a fost elevul lui Jora și cel mai mare specialist în Enescu – i-a descifrat, editat și completat manuscrisele. A fost de o versatilitate uluitoare în creația sa componistică, scriind operă, muzică orchestrală, muzică de scenă și muzică de cameră într-un limbaj de o complexitate și modernitate uluitoare, incluzând în sonoritățile lui jazzul, reggae și multe altele. Liedul „Despre război” l-a scris pe versurile Ninei Cassian – o poetă extrem de interesantă, talentată, plină de spirit și umor, dar comunistă și rebelă în același timp. Atrasă sincer de utopia proletcultistă, a scris multe poezii fără tentă politică și chiar unele în care comunismul e ironizat. În ciuda interdicțiilor partidului, ea a scris și poezie avangardistă și lirică erotică din plin. Fără îndoială, a fost un personaj fascinant. Între multele convingeri care o defineau era și pacifismul, iar poezia „Despre război” este cutremurătoare. Pascal Bentoiu a creat o simbioza organică a muzicii cu poezia în această capodoperă miniaturală – o atmosferă de amenințare hăituitoare care culmină cu urletul îndurerat.

 

 

Născut în județul Sibiu, Marțian Negrea ilustrează tendințele școlii muzicale germane, iar armonia lui a fost influențată de post-romantism. Liedul „Primăvara” este scris pe versurile marelui poet, dramaturg, filosof și intelectual Lucian Blaga, care vede iubirea ca pe o eternă primăvară.

 

 

Mulțumim din suflet Asociației „Matricea Românească” – gazda noastră în această casă superbă, atât de propice unor întâlniri culturale pline de căldură. Pornim la drum împreună și sperăm să avem o colaborare lungă și fructuoasă, în care să ne bucurăm nu doar de seri de muzică, ci și de întâlniri între oameni de valoare, uniți de dragostea de frumos și de bine, de spiritualitate românească și universală.

 

 

Repertoriu:

Elena Roisen (folclor): „Dor mi-e de bădiță”, geampara din Dobrogea – Andreea Panu

Învârtită din satul Zânei – Dan Panu Misailescu (fluier)

Andreea Panu (compoziţie proprie): „Vin’, bădiță, la portiță”, învârtită din nordul Olteniei și Mărginimea Sibiului – Andreea Panu și Dan Panu Misailescu (fluier)

Învârtita din Munții Căpățânei și Jiana de la Polovragi – Dan Panu Misailescu (fluier)

Maria Lătărețu (folclor): „Lie, ciocârlie”, doină din Oltenia – Andreea Panu

Paul Constantinescu: „Cântec” (pe versuri de Dimitrie Ciurezu) – Alina Bottez

Felicia Donceanu: „Amărâtă turturea” (Cântand cu Ienăchiță Văcărescu, nr. 2) și „Pașii” (Trei cântece pentru Til, nr. 1, pe versuri de George Călinescu) – Cleopatra David

George Enescu: „Soupir” (pe versuri de Sully Prudhomme) și „Wüstenbild” (pe versuri de Albert Roderich) – Alina Bottez

Cleopatra Valentina Perepeliță: Ciclul Wag es und die Welt is dein! – nr. 1 „Willkommen, lieber Frühling!”, nr. 2 „Wettstreit” (pe versuri de Hoffman von Fallersleben) și nr. 3 „Abend” (pe versuri de Rainer Maria Rilke) – Cleopatra David

Mihail Jora: „Ghicitoare” (pe versuri de Tudor Arghezi) – Alina Bottez

Florica Dimitriu: „De pe-o bună dimineață” (pe versuri de Otilia Cazimir) – Cleopatra David

Nicolae Bretan: „Ce te legeni?” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Alina Bottez

George Enescu: Suite dans le style ancien pour piano seul, Op. 3, Preludiu – Ieronim Buga (SOLO)

Pascal Bentoiu: „Despre război” (pe versuri de Nina Cassian) – Alina Bottez

Marțian Negrea: „Primăvara” (pe versuri de Lucian Blaga) – Cleopatra David

Alexandru Flechtenmacher: „Hora Unirii” (pe versuri de Vasile Alecsandri) – Tutti

 

 


Concert de operă și lied

27 octombrie 2022 |
Interpreţi - Alina Bottez, Angela Rogac-Solcan, Ana-Maria Lungu La pian - Ieronim Buga În program - creații ale compozitorilor Giuseppe Verdi, Piotr Ilici Ceaikovski, Franz Liszt, Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Giacomo Puccini, Claude Debussy, Rodion...

Concert cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

15 iunie 2022 |
La pian: Ieronim Buga, Liana Mareş Prezintă Alina Bottez, Manuela Mocanu Interpreți - Mihaela Stanciu, Alina Bottez, Manuela Mocanu, Lucian Ionescu, Maria & David-Ioan Bulboacă, Liana Mareș, Ieronim Buga   De data aceasta vă propunem un concert...

Concert de Florii și Paști

20 aprilie 2022 |
Asociația Vocal, 19 aprilie 2022 La pian: Ieronim Buga și Anatolie Roguț Prezintă Manuela Mocanu   Bună seara, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la cel de-al treilea concert organizat de Asociația Vocal în superba sală a Asociației...

Recital „De la Dragobete la mărțișor”

2 martie 2022 |
Asociația Vocal La pian: Ieronim Buga Prezintă Manuela Mocanu     Ieri a fost 1 martie, așa că întâlnirea noastră are loc în plină săptămână a mărțișorului, obicei străvechi dintr-o zonă extinsă a estului Europei, așa cum ați văzut...

Recital cu ocazia Zilei Culturii Naționale

19 ianuarie 2022 |
Asociația Vocal, 18 ianuarie 2022 La pian: Ieronim Buga Prezintă Manuela Mocanu   „Botezul” Asociației „Vocal” Asociației „Vocal”, a fost înființată din pasiune pentru a contribui cu evenimente muzicale, educaționale și sociale la viața...