Lansarea acestei cărți, dedicată moștenirii lui Emanoil Bucuța, nu este doar un gest editorial, ci un moment profund de reconectare cu valorile culturale și comunitare.

Evenimentul, găzduit de Dăişoara – tradiţii locale, a fost onorat de prezența unor reprezentanți de seamă de la Biblioteca Județeană Constanța și Biblioteca „George Barițiu” Brașov. Acest lucru arată că inițiativele culturale locale pot avea impact național când sunt făcute cu inimă.

Dăișoara este o comunitate care nu uită. Aici, cultura este vie. Căminul Cultural, ridicat în anul 1944 cu sprijinul lui Bucuța, este locul unde a luat ființă prima bibliotecă rurală din sat – „țesătura de memorie”, cum o numea el.

Matricea Românească a fost acolo și a filmat acest eveniment care ne reamintește că fără memorie, fără biblioteci, suntem condamnați la uitare. Dar aici, alegem să păstrăm și să transmitem mai departe.

Iulian Vasile Nistor este originar din localitatea Cut, județul Alba, și reprezintă un exemplu grăitor al atașamentului profund față de valorile autentice ale satului românesc. De mic copil, a fost atras de tradițiile, obiceiurile și folclorul zonei, iar odată cu trecerea anilor, această chemare s-a transformat într-o adevărată pasiune – chiar într-un stil de viață.

Cu sprijinul familiei și cu o dragoste sinceră pentru cultura populară, Iulian a înființat în satul natal colecția privată etnografică „Țara Secașului”, amenajată într-o încăpere tip muzeu. Spațiul este decorat cu obiecte tradiționale ce ilustrează viața de odinioară a comunității din Cut și din împrejurimi. Multe dintre piese au fost moștenite din familie, păstrate cu grijă de la o generație la alta, în timp ce altele au fost oferite cu generozitate de cunoscuți sau achiziționate pentru a completa imaginea fidelă a lumii satului de altădată.

Deși nu are studii de specialitate în domeniul etnografic, Iulian mărturisește cu modestie că și-a format cunoștințele „direct de la sursă”, trăind alături de bunici și de comunitatea autentică a satului. Este dovada vie că tradiția se poate învăța cu inima, nu doar din cărți.

Iulian Vasile Nistor, un tânăr care ne arată că moștenirea satului poate fi cinstită și dusă mai departe cu pasiune și respect, ne invită să pășim în universul său și să descoperim frumusețea colecției „Țara Secașului”, o fereastră către identitatea și sufletul unei lumi ce nu trebuie uitată.

Muzeul Etnografic „Zestrea Satului” din Covăsânț-Arad reprezintă rezultatul pasiunii și determinării unui tânăr profesor, Alexandru Chiș, de a păstra vie istoria și tradițiile satului său natal. Fondat în 4 decembrie 2016, muzeul găzduiește astăzi o colecție impresionantă de peste 1.000 de exponate, toate adunate cu dragoste și grijă în casa părintească.

Cine este Alexandru Chiș?

Alexandru Chiș, acum în vârstă de 30 de ani, este absolvent al Școlii Gimnaziale „Corneliu Micloși” din Covăsânț. După finalizarea studiilor liceale, a urmat programele de licență și masterat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Actualmente, predă la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu și își continuă studiile doctorale la Universitatea din Oradea.

Muzeul „Zestrea Satului” din Covăsinț nu este doar o atracție turistică, ci o dovadă a dragostei pentru istorie și a dorinței de a păstra vii tradițiile. Eforturile lui Alexandru Chiș continuă să inspire tinerii și să arate cât de important este să îți cunoști și să îți protejezi rădăcinile.

Urmărește video-ul de mai jos pentru a descoperi mai multe despre povestea acestui muzeu extraordinar.

Sebastian David Buza, în vârstă de doar 19 ani, este un exemplu viu al pasiunii pentru tradițiile autentice românești. Deși familia sa are rădăcini în alte părți ale țării, Sebastian s-a simțit întotdeauna atras de cultura Banatului de câmpie, o regiune care l-a cucerit prin frumusețea jocului, a muzicii, a graiului și a portului popular.

Totul a început cu o cămașă simplă, cumpărată pentru biserică, care i-a stârnit dorința de a descoperi mai mult despre acest tezaur cultural. Așa a luat naștere „Colecția Etnografică Sebastian Buza”, o impresionantă colecție de piese de port popular bănățean, strânsă cu multă migală și dedicare.

Sebastian călătorește adesea prin satele bănățene, în căutare de noi obiecte și povești ce reflectă sufletul comunității locale. Fiecare piesă adăugată colecției sale poartă cu ea o istorie, o bucată din identitatea celor care au creat-o și purtat-o.

Prin munca sa, Sebastian nu doar că păstrează vie tradiția, ci și inspiră generațiile tinere să prețuiască moștenirea culturală românească.

Sebastian David Buza, un tânăr care dovedește că tradițiile pot fi păstrate și promovate cu pasiune, ne invită să descoperim povestea sa și colecția impresionantă pe care a creat-o. Haideți să aflăm mai multe despre el în videoclipul de mai jos!

În pitorescul sat Spulber, județul Vrancea, Manole Enache un adevărat meșter al buciumului, se dedică să păstreze vie tradiția acestui meșteșug autentic. A învățat să confecționeze buciume încă de la vârsta de 10 ani, domnul Enache împărtășește această pasiune moștenită de la bunicul său.

Povestea începe în copilăria sa, când copilul Manole Enache descoperă tainele acestui meșteșug sub îndrumarea bunicului său. Cu răbdare și pasiune, tânărul meșter a absorbit cunoștințele necesare pentru a deveni un adevărat creator de buciume. La vârsta de 18 ani, a realizat primul său bucium, marcând astfel începutul unei călătorii artistice care avea să își lase amprenta în istoria tradiționalului instrument muzical românesc.

Manole Enache nu este doar un meșter, ci și un păstrător al poveștilor și istoriei din spatele fiecărui bucium. El devine o sursă de cunoaștere pentru cei pasionați de acest meșteșug, dezvăluind nu doar tehnicile de confecționare, ci și istoria buciumului.

Meșterul popular Manole Enache împărtășește cu generozitate experiențele și amintirile sale. Cei ce îi trec pragul află nu doar cum să confecționeze buciumul, ci și cât de adânc este conectată această artă la identitatea culturală a comunității.

Cu pasiunea sa pentru sculptură, Manole Enache a devenit nu doar un creator de buciume remarcabile, ci și un mentor dedicat. El joacă un rol esențial în educarea tinerilor din regiune, încurajând dezvoltarea creativității și împărtășindu-și cunoștințele într-un spirit de generozitate artistică.

Haide-ți să îl cunoaștem!

În lumea efervescentă a tinerilor cu idei îndrăznețe și inimi pline de pasiune, Festivalul de creație și recreație s-a impus ca un loc magic în care se întâlnesc creativitatea, prietenia și dorința de a face o schimbare pozitivă în comunitate.

De la experiențe personale care au scos la lumină potențialul ascuns, la proiecte finanțate de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate și până la teatrul de improvizație, toate aceste povești unice au un singur lucru în comun, tineri talentați care au ales să se implice și să ofere ceva valoros lumii din jurul lor.

Marin Sara, Neculau Erika Marina și Ana Maria Răducan sunt doar câțiva dintre eroii acestor experiențe remarcabile. Prin proiectele personale, voluntariatul în tabere și organizarea unor evenimente captivante, acești tineri au dat naștere unor amintiri de neuitat și au creat conexiuni puternice cu alți tineri, împărtășind cu toții aceeași dorință de a face ceva semnificativ.

Aici, tinerii talentați, precum Carolina Maria Lăcătuș și Lazăr Iulia Gabriela, au oportunitatea să exploreze noi orizonturi, să își dezvolte creativitatea și să se implice într-un mediu prietenos și sprijinitor. Atelierele pline de haz sunt surse de inspirație și bucurie, iar improvizația pe moment aduce momente inedite și neașteptate.

Prin efortul comun al acestor tineri, au fost create proiecte ce au avut un impact pozitiv asupra comunității și au oferit satisfacție și împlinire personală.

Dacă doriți să fiți martorii unui interviu captivant și inspirațional, în care protagoniștii sunt tineri talentați cu viziuni îndrăznețe și inimi pline de pasiune, DĂ click mai jos.

Domnul Valentin-Alexandru Tomescu este unul dintre membrii activi ai Comitetelor Jockey Club Romania, o organizație dedicată dezvoltării sportului ecvestru în România și promovării valorilor tradiționale românești legate de călărie. Acesta este cunoscut pentru pasiunea sa pentru cai și pentru sporturile ecvestre, participând la numeroase evenimente naționale și internaționale.

Domnul Tomescu este și unul dintre membrii activi ai Comitetelor Jockey Club Romania, organizație care își propune să promoveze sportul ecvestru în România și să susțină dezvoltarea acestuia în țară. Printre obiectivele asumate de Jockey Club Romania se numără organizarea de evenimente ecvestre de calitate, precum și sprijinirea tinerilor călăreți în dezvoltarea carierei lor.

Mai multe în interviul de jos:

Matricea Românească a avut plăcerea de ai cunoaște pe cei de la Casa Filipescu-Cesianu. Aceasta este situată în apropiere de Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și Strada Sevastopol. Acolo puteți descoperi expoziția „Muzeul vârstelor”.

Mai multe detalii le găsiți în videoclipul de mai jos:

Andreea Mâniceanu s-a născut la Giurgiu, la 27 noiembrie 1992. Este absolventă a Facultății de Istorie, Universitatea din București, specializarea „Istoria comunismului în România”. În prezent lucrează la Muzeul Municipiului București, în cadrul primului proiect expozițional de antropologie urbană din România – „Muzeul vârstelor – de la copilărie la senectute”, găzduit de Casa Filipescu-Cesianu.

Interviu pe scurt

De unde pasiunea pentru scris?

Pasiunea pentru scris a existat de când mă știu, încă din copilărie mi-a plăcut să citesc, iar apoi să scriu. Drumul meu profesional a făcut ca această pasiune să fie valorificată, pentru că am întâlnit oameni care m-au sprijinit și pe care i-am luat drept model.

Povestea doamnei Arlette Coposu

Arlette a îndurat paisprezece ani de temniță comunistă fără nici o vină, a fost arestată în urma unui proces înscenat, atât ei cât și surorii ei li s-a reproșat că au colaborat cu informatori francezi. Au fost declarate dușmance ale poporului, neavând nici o vină.

De ce recomanzi această carte

Cartea despre Arlette o recomand tuturor mai ales elevilor de liceu, deoarece este scrisă într-un mod foarte ușor de înțeles.

Un sfat?

Dacă ar fi să le ofer azi un sfat tinerilor, este acela, să facă întotdeauna ceea ce le place, să-și asculte chemarea.

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe meșterul Consun Stan George, cel ce confecționează crucile din Cimitirul Vesel- Săpânța. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul acestui meșteșug și dânsul ne-a povestit cum a învățat acest meșteșug, de la cine și cum îl duce mai departe.

Ucenicie

Fiul lui Stan Teodor Consun, nepot al lui Stan Vasile Consun care amândoi au fost ucenicii al lui Stan Ion Pătraș.

Eu aveam 12 ani când a murit Stan Ion Pătraș, eram copil. Era foarte bun prieten cu unchiul meu si cu tatăl meu. Unchiul meu lucra în perioada aceea bustul lui Stan Ion Pătraș pentru casa memoriala și crucea, pe care a făcut-o în timp ce trăia. A asistat până la terminarea crucii sale.

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

Parohia noastră, Biserica „Înălțarea Domnului”, s-a născut în anul 2003. Preasfințitul Iustin a dorit să înființeze încă o parohie în Târgul Lăpuș fiindcă era o singură parohie în tot orașul și de aceea s-a înființat încă o parohie cu un număr mai mic de enoriași. Am început de la zero, după mai puțin de un an de căutări am obținut un spațiu pe care l-am amenajat ca biserica unde am slujit 10 ani. În 2005 am început să construim biserica. Ne-am străduit nu doar să zidim ziduri ci și suflete. Am făcut foarte multe activități cu tinerii.

Biserica am început-o în 2005, anul acesta am reușit să terminăm pictura ei. Sus avem un centru ce vă servii pentru activitățile cu copii, program de cateheze. Facem cu ei săptămânal cateheze. În 2010 a fost gata de zidit, a fost o lucrare mare dar Dumnezeu ne-a ajutat prin oamenii trimis de El. Din 2010 am finisat, tencuit am făcut instalațiile de încălzire și din 2015 am început pictarea, pictat de pictorul Alexandru Săsărman. Tema iconografică a bisericii este Iisus Hristos Mântuitorul lumii.

Din 2008 până în 2015 am activat ca inspector pentru catehizarea tinerilor, cu ocazia asta am făcut multe activități cu tinerii la nivel eparhial. În 2010 am fost cooptat în echipa Alege Școala. Din 2013 sunt protopop aici în zona Lăpușului, avem 57 de parohi micuțe.

Tabere

Am început primele tabere, tabăra ,,Dragostei și Prieteniei”, până acum am făcut 15 ediții și au participat peste 2000 de copii.

Tabăra s-a desfășurat în Munții Țibleșului la cabana Trei Brazi aparținând Direcției Silvice Maramureș. În tabere au fost prezenți 172 de copii din Episcopie, cu vârste între 12-20 de ani, participând potrivit vârstei lor. Au fost împărțite în trei categorii de vârstă: clasele V-VI; clasele VII-VIII și clasele IX-XII. În toată această organizare au fost implicați mai mulți profesori și studenți care vin să ne ajute. Copii vin din Târgu Lăpuș și din satele apropiate. Am făcut activități complexe, programul foarte bine alcătuit, începem cu un scurt program de rugăciune apoi cu un program sportive, concursuri, drumeții. Prezentări de tema.

Pe de altă parte, această tabără completează perfect educația pe care școala le-o oferă copiilor, mai ales prin orele de religie care duc la formarea lor ca oameni.

Încă din prima zi s-a născut o minunată prietenie între noi, încât mai târziu ne-a fost foarte greu să ne despărțim. Am avut parte de activități interesante, pe placul tuturor.

O activitate foarte frumoasă au fost atelierele, unde am confecționat icoane și am pictat tricouri cu însemne religioase, am mai făcut jocuri de echipă ce au reușit să ne unească iar am terminat cu un foc de tabăra deosebit.

Facem pelerinaje, mergem pe jos cu tineri și credincioși

Mai avem și programul ,,Construiește case, zidește suflete” eu am făcut împreună cu credincioșii prima casă prin 2010 și de atunci am tot făcut case. Avem până acum mai multe case la noi în parohie. În ultimii 3 ani am făcut 16 case.

În jurul nostru există 7 mănăstiri: Rohia, Rohița, Dealu Mare, Breaza, Dumbravă, Berința, Lăpușul Românesc.

Proiecte de viitor

Ne dorim să reluăm taberele, pelerinajele. Să facem un centru social, o clădire cu cantină, cu o sale de mese, cu spații de cazare. Amenajarea spațiului din jurul Bisericii. Ne dorim un parc în jurul biserici.

,,Biserica este un loc al terapiei prin frumos”

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a-l cunoaște pe părintele Ioan Hojda, parohul bisericii de lemn, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Rogoz. Am avut bucuria de a cunoaște istoricul bisericii din 1663, monument istoric înscris în lista Patrimoniului Mondial, cod 904. În interviul ce urmează o să descoperiți un scurt istoric.

Istoricul bisericii din Rogoz

Biserica din Rogoz a fost construită din lemn de ulm, în anul 1663 pe locul unei biserici mai vechi. Biserica mai veche din păcate a fost aprinsă de către tătari în anul 1661, în timpul unei invazii. Nu a ars acea biserică în totalitate, pereții au rămas. În doi ani și-au procurat materialul lemnos, și în 1663 au ridicat-o și de atunci stă mărturie peste ani, că au fost români, sunt români și cu siguranță or să mai fie români.

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

Echipa Matricea Românească a avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți din localitatea Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Am descoperit o parte din cei care duc tradițiile românești mai departe.

Când ați început să coaseți?

De la vârsta de 13-14 ani, prima dată am început să coasem prosoapele și după aceea am cusut restul, tot ce se vede aici.

Mai merg tinerii îmbrăcați în straie tradiționale la biserică?

Da, se mai duc. Eu mă duc în toate duminicile.

Cât durează confecționarea unui costum?

Cam 6 luni; începeam iarna și le terminăm la Paști. Prima dată se croiesc și după aceea se coase cu acul și ața, direct pe pânză. Este mult de muncă.

Țesăturile – moștenire de familie

De micuță m-a învățat mama să lucrez la d-astea, mi-a plăcut bineînțeles și îmi place așa mult să lucrez și ce îmi place iese bine.

La povești cu domnul Leon

Născut la acest număr și nu mi-am schimbat niciodată adresa. Unde m-am născut am petrecut copilăria, adolescența și acum cu pași siguri înspre bătrânețe.”

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

În drumul nostru prin Ardeal am poposit la Mănăstirea Rohia, unde am descoperit cu drag istoricul acesteia.

Începutul Mănăstirii Rohia

Mănăstirea Rohia este o mănăstire relativ tânără din 1923 și este primul așezământ ortodox ridicat în Ardeal sau Transilvania, după Marea Unire de la 1918. Față de Moldova sau Țara Românească, Ardealul sau Transilvania a fost văduvită prin acea masivă dărâmare a peste 150 de mănăstiri și schituri de către generalul Bucov, din ordinul împărătesei Maria Tereza. În Transilvania pe o perioadă de aproape 200 de ani nu s-a mai ridicat nici o mănăstire ortodoxă până când s-a ridicat mănăstirea Rohia.

Rohia a fost ctitoria preotului Nicolae Gherman care la vremea respectiva a fost preotul paroh din satul de la poalele dealului. A ridicat această mănăstire în cinstea Maicii Domnului și din amintirea a ceea ce a fost. Mănăstirea ,,Sfânta Ana’’ din Rohia își are numele de la copila Anuța al 7 copil din cei 10 ai dânsului care a decedat la vârsta de 10 ani, la 15 Noiembrie în 1922. Părintele a avut mai multe vise în care s-a arătat copila și îi spunea să facă lăcaș de închinare sau casă de rugăciune Maicii Domnului în aceste dealuri. Părintele la început nu a dat importanță acestor vise până când într-o duminică dimineața când se pregătea să meargă la biserică o credincioasă din sat, anume Floarea lui Ilie, a mers și i-a spus: Părinte de ce nu faceți ce vă spune fata în vis? Văzând părintele că i s-a mai descoperit și altcuiva acest lucru, s-au pregătit să ridice această mănăstire și au ales locul, însă locul era mai sus, era o poiană cu un stejar numit stejarul lui Pintea. S-a ales locul, s-a sfințit și s-a pus o cruce. Mergând să pună piatra de temelie nu au găsit crucea în locul respectiv și au căutat-o împreună cu vânătorul satului, Alexandru Pop și au găsit-o aici în acest loc unde se găsește acum biserica. La început era un pântec de stâncă pe care odihneau la soare vara căprioarele sălbatice.

Prima Biserică

Prima biserica a fost de zid, avea 17 metri lungime pe 5 lățime și 4 înălțime. Jertfă pe care au depus-o oamenii din satul Rohia și satele alăturate este una destul de mare, deoarece tot materialul de aici a fost scos cu spatele, cu desaga. La 15 August 1926 prima biserica a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 10.000 de credincioși.

Mănăstirea a cunoscut o dezvoltare în 1943 când la conducere a venit Arhiepiscopul Iustinian Chira al Maramureșului și Sătmarului, cel mai longeviv stareț până în prezent, 30 de ani, din 1943 până în 1973 când a fost înălțat la rangul de arhiereu vicar al episcopiei. Prima biserică a dăinuit până în 1996 adică 70 de ani când fost desfăcută de către obștea mănăstirii, s-a coborât jos în stâncă 8 metri și a rezultat o frumoasă biserică la demisol, un se găsește și materialul din vechea biserică cât și lucrurile mai noi.

În 1923 când s-a pus piatra de temelia primei biserici s-a dat comanda pentru o icoană în Sf. Munte Athos, ce a fost pictată de un călugăr pe nume Nicanor iar când s-a sfințit prima biserică în 1926 a sosit și icoana. Este icoana făcătoare de minuni a mănăstirii noastre, Maica Domnului în rugăciune, este întâlnită mai rar. Ea se găsește în biserică de la demisol în partea stângă.

Biserica de zid a mănăstirii este unică în rândul bisericilor de mănăstire, îmbinând elementele din toate cele trei stiluri autohtone românești, intrarea (coloanele) în stilul brâncovenesc, acoperișul în stil moldovenesc și are înălțimea bisericilor maramureșene, de la cota 0 până în vârf sunt 48 de metri și 8 în jos (catacomba) în total 56 de metri. Avem o frumoasă biblioteca ce are peste 55.000 de volume, avem cărți din toate domeniile. Toată aranjarea cărților a fost făcută de părintele Nicolae Steinhardt ajutat de studenți.

Nicolae Steinhardt

Avem chilia părintelui Nicolae Steinhardt. S-a născut la 29 Iulie în 1912 la București, în Pantelimon, la naștere a fost evreu, a terminat Liceul ,,Spiru Haret” a fost licențiat în drept, apoi doctor în drept, terminând doctoratul în 1936. A fost un spirit erudit, puțin critic literar și a făcut parte din generația de aur. A practicat avocatura o perioadă. În vremea aceea a fost condamnat la 12 ani de munca zilnică din care a făcut 4, între 1960 și 1964. În închisoare s-a convertit la creștinism, primind botezul ortodox în celulă. La 15 martie 1967 definitivând taina botezului cu taina mirungerii în capitală, la schitul Dârvari, a primit și un certificat de ortodoxie, semnat de Preafericitul Patriarh din vremea respectivă, Justinian Marina. Prima dată a venit la Rohia în 1973 la îndemnul bunului său prieten Constantin Noica, venind în fiecare vară pentru aranjarea, bibliotecii iar toamna când venea frigul pleca înapoi la București. A devenit oficial viețuitorul mânăstirii la 16 august 1980 când a fost călugărit de vrednicul de pomenire starețul de la vremea respectivă Serafim, a fost viețuitorul mănăstirii până 30 martie 1989 când a plecat la Domnul.

După anii ‘90 s-a format o fundație care îi poartă numele, organizându-se în fiecare an între 15-29 iulie zilele culturale Nicolae Steinhardt. Este al doilea autor din țară după Mihai Eminescu căruia i se publică opera integral, scoțându-se până acum 20 din cele 21 de scrieri ale dansului. Construcția de aici va fi centrul cultural Nicolae Steinhardt.

Colțul Maramureșean

Sus pe deal s-a făcut un colț maramureșean constând într-o casă, care este casa de oaspeți și o bisericuță de lemn unde avem muzeul mănăstirii în care avem o frumoasă colecție de icoane, atât pe lemn cât și pe sticlă începând din sec XVII, o frumoasă colecție de cărți vechi bisericești, o frumoasă colecție de obiecte vechi bisericești.

Matricea Românească a avut plăcerea de a se întâlni cu domnul director al Centrului Cultural ,,Iustin Sohorca’’ Sângeorz-Băi. Ne-a povestit cum viața dânsului l-a adus înapoi în satul natal unde a început să se ocupe de Ansamblul Folcloric ,,PĂUNIȚA’’.

Florin Hodoroga

A terminat Facultatea de Geografie la Universitatea ,,Babeș-Bolyai’’ din Cluj-Napoca în anul 2002. În prezent lucrează la Casa de Cultură ,,Iustin Sohorca’’, unde este director. ,,Prima mea dragoste a fost geografia.”

,,La noi în Sângeorz-Băi este o localitate mică dar avem valoarea culturală foarte mare”

Începând din clasa a 5-a a mers la un ansamblu de dansuri populare, ,,Păunița mică”, acolo a învățat dansurile populare și îi plăcea foarte mult să danseze. ,,Zona noastră este o zonă cu dansuri dinamice, feciorești. Crescând am venit la casa de cultură din Sângeorz-Băi, l-am avut coregraf pe domnul Petre Maxim, îmi amintesc că am dansat cu o doamnă mai mare decât mine, dânsa avea undeva la 30 de ani și eu aveam 18 ani, îmi era rușine să dansez. Am învățat foarte multe dansuri populare din țara Oașului, din zona Banatului, nu doar dansuri din țara Năsăudului. Am urmat facultatea în Cluj și în timpul acesta am participat la un concurs de înscriere la ansamblul folcloric ,,Mărțișorul’’, ansamblu studențesc, unde director era regretatul Dumitru Fălcaș.” A intrat în familia ansamblului Mărțișorul cu care a avut foarte multe turnee și spectacole. Cu ajutorul acestor turnee s-a dezvoltat foarte mult, a cunoscut foarte multe persoane și alte culturi, alte tipuri de dans. Foarte mulți dansatori ce au făcut parte din ansamblu acum au diferite funcții în conducere.

În anul 2002 a terminat facultatea și a revenit în Sângeorz-Băi, unde a căutat de lucru în domeniul educației, a predat din 2002 până în 2005 geografie. În anul 2005 nu a mai avut loc de muncă și a fost nevoit să lucreze în construcții. În anul 2006 i s-a propus să vină coregraf la Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’. ,,Chiar dacă era salariul foarte mic nu îmi venea să cred că am ajuns să devin coregraf la ansamblul pe care îl admiram de mic. Țin minte că am început să fac anunțuri pe la școli să reînviem cumva activitatea în ansamblu. Îmi aduc aminte că a fost sala plină, au fost sute de elevi și nu știam ce să fac. I-am împărțit în 3 grupe, după vârstă și am început să lucrez cu ei”. Casa de cultură se afla într-o stare de reabilitare, sala de spectacole nu era practicabilă. În anul 2007 a fost prima ieșire cu ansamblul în Portugalia, unde copiii au rămas cu amintiri frumoase și experiențe inedite.

În anul 2007 a fost numit directorul casei de cultură, la școală a reintrat în anul 2012 ca profesor și adoră că poate să ajute tinerii să se dezvolte. Împreună cu copii din școala gimnazială a făcut un proiect pentru familiile cu un număr mare de copii și a reușit să obțină fonduri pentru 42 de tablete, deoarece în aceste familii exista un singur telefon ce era împărțit între ei, aceștia intrau pe rând la cursuri. Cu cei de la liceu a participat la un concurs de eco provocarea de igienizare (ECOLTSH), unde au strâns peste 200 de saci de deșeuri și au câștigat locul 1 pe țară.

Pe baza proiectului depus s-a reabilitat casa de cultură ce s-a terminat în anul 2017. În acel an a fost sărbătorit printr-o aniversare unde a participat ansamblul Păunița, mulți cântăreți alături de autoritățile locale. ,,A fost un moment plin de emoții. Atunci a început un alt capitol la casa de cultură, redenumit Centrul Cultural ,,Iustin Sohorca’’, a fost un personaj important care în perioada interbelică s-a ocupat de dezvoltarea culturală a localității, a fost și dirijorul corului bisericii.”

,,Cultura nu înseamnă numai folclor, dansuri populare, ci aici am avut foarte multe colaborări cu diferiți artiști ce ne-au trecut pragul precum: Ianis Saiu, Elena Ivanca și diferite asociații ce fac spectacole pentru copii.”

,,Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’ este o școală a tradiției locale”

Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’

La 20 August am avut spectacol aniversar de 50 de ani. Exista o formație pregătită de învățătorul Ilișiu Vasile. S-au făcut selecții și în anul 1971 a devenit Ansamblul Folcloric Păunița. Au participat la primul său festival internațional în Franța. Ulterior ansamblul a participat în 1974 în Turcia, în anul 1979 în Emiratele Arabe Unite, în ani 80 au avut doar spectacole în țara unde a luat doar premii de podium. În anii 90 a participat la un festival în Letonia, în anul 1995 a participat la un festival în Bulgaria, în 97 au fost la Izmir în Turcia. De-a lungul anilor ansamblul a participat la foarte multe concursuri, în foarte multe țări, primind foarte multe distincții. ,,Pentru mine unul din cele mai importante concursuri la care am participat alături de ansamblu a fost la peștișorul de aur din Tulcea unde am luat premiul întâi”. La aniversarea de 50 de ani au fost aduși toți foștii dansatori, unde au fost premiați cu diplome personalizate drept mulțumire pentru munca lor de-o viață.

,,Aici mai avem un taraf tradițional unic în Transilvania. Ce înseamnă acest taraf? Este o structură din trei instrumentiști vioara (primaș), violă (brace sau contră) și contrabas (gordună), aceasta era formula tradițională, așa se cânta înainte la nunți, la festivaluri. Acest taraf a participat la foarte multe evenimente, alături de multe personalități, cele mai multe colaborări le-a avut cu Grigore Leșe. În anul 2002 acest taraf a luat premiul cel mare la concursul internațional de tarafuri din România.’’

,,Noi nu am încercat să facem spectacol, noi am încercat să aducem pe scenă ceea ce s-a pierdut, dansul popular, portul popular, strigăturile.” A încercat să păstreze originalitatea de aici și să o ducă mai departe.

Ce este Păunița

Păunița era o podoabă capilară pe care o purtau domnișoarele de onoare, în trecut care se numeau ,,druște”. Era o anumită împletitură la păr. Interesant că doar în localitatea Sângeorz-Băi se purtau aceste păunițe. ,,Chiar am văzut într-un almanah vechi, un text ce aducea aminte de aceste păunițe, de prin anii 70 era acesta”. Până de păun la fecior este simbolul costumului popular din țară Năsăudului.

,,În prezent avem trei generații de dansatori: copii din grupa mică, clasele 4-5, avem o generație cu cei care au în jur de 10-12 ani și cea mai activă grupă este a liceenilor. Bineînțeles mai sunt și foștii studenți care vin la spectacole mai serioase. Cel mai tânăr membru a avut 6 ani și cel mai în vârstă a avut 65 de ani, domnul Georgești Stan care acum are 72 de ani.”

Un sfat pentru cei tineri

,,Cultura te ajută să te identifici tu ca individ în societate, aparții unei istorii. Cultura indiferent de ce fel este te ajută să te dezvolți și cred că un popor sau un tânăr care nu are cultură, nu are nimic, degeaba ești specialist într-un domeniu, dacă nu ai cultură, dacă nu îți cunoști trecutul nu știi cine ești. Trecutul înseamnă cultură.”

,,Tinerii ce ne pășesc pragul văd că pe lângă dansuri și strigături, au parte de foarte multă socializare, cunoaștere și dezvoltare, aici își creează prietenii ce rămân veșnice, aici pot vedea și alte culturi, prin deplasările noastre, pentru ei este ceva nou”