În calitate de capitală a regiunii gastronomice europene, pe parcursul acestui an Sibiul promite multe. Iată o promisiune onorată: ciocolata Baroc, creație a Muzeului Brukenthal. Un interviu pe această temă cu directorul de marketing al muzeului, Alexandru Chituță, care vorbește și despre o expoziție de mare valoare pe care muzeul o găzduiește în aceste zile.

 

Știm că nu este primul produs de brand pe care îl oferiți publicului dumneavoastră, au trecut deja 10 ani de când ați produs Vinul Baronului și probabil mult mai mulți de când ați lansat prima ciocolată. Acum, ciocolata ”Baroc”.

Muzeul Național Brukenthal este, de altfel, prima instituție de aceste gen din România care, acum câțiva ani buni, a realizat primul produs de brand, ciocolata Brukenthal, iar apoi am scos pe piață Vinul Baronului. Anul acesta, pentru că Sibiul este capitală gastronomică europeană, am dorit să arătăm că o instituție muzeală din România poate susține mediul privat din localitate, printr-un parteneriat fructuos public-privat și iată că rodul acestui parteneriat este un nou produs de brand, o ciocolată baroc într-o cutie elegantă de catifea în care se găsesc nouă trufe hand made, cu diferite arome, de la mentă și rom, la vișine. Sperăm că această cutie de ciocolată va veni în întâmpinarea nu doar a turiștilor, ci și a sibienilor care doresc să cumpere și să dăruiască un produs local realizat cu pasiune, cu dragoste de Sibiu și pentru ciocolată.

Știm ce însemnă barocul în muzică, în arhitectură, și mă opresc la definiția cea mai simplă, potrivit căreia este ”o expresie a sălbaticului în artă”. Cum e cu ciocolata de tip… baroc?

E o sălbăticie de gust. Dar mai mult decât sălbăticie, cred că e o cutie de ciocolată și cele nouă trufe, mai mult decât sălbăticia barocului e delicatețea barocului, e somptuozitatea lui. Deci, dacă ar fi să vorbim în metafore, cu siguranță cei care vor gusta din această ciocolată vor simți o somptuozitate, un gust fermecător în cerul gurii!

 

Baroc_2

 

Cât privește contextul Sibiului ca regiune gastronomică europeană, ce mai este de spus?

Considerăm că regiunea gastronomică are și un alt punct sau un alt vârf, acela de a susține producătorii locali în general, mici sau mijlocii. Din păcate, astăzi, la nivel național stăm destul de rău la capitolul produse naționale sau produse locale. Este și astăzi la Sibiu destul de complicat să găsești un produs local, de pildă o ciocolată locală. Din chestionarele pe care Muzeul Național Brukenthal le-a făcut anul trecut, atât turiștii străini, cât și cei români, și-au dorit să achiziționeze, din magazinele muzeului, produse locale sau produse de brand care au legătură cu muzeul. Cum gama de ciocolată pe o aveam deja era foarte dorită, ne-am gândit să realizăm un produs mai înalt, mai somptuos, mai elegant. Următorul pas a fost stabilirea unei colaborări cu o ciocolaterie din Sibiu, un laborator mic în care se realizează produse handmade. Am făcut acest parteneriat public-privat în care am arătat că o instituției de cultură din România nu doar promovează, expune, conservă, restaurează lucrări de artă sau alte piese, dar și susține dezvoltarea comunității. Așadar, am venit la dorința publicului cu o ciocolată ”produs realizat cu dragoste în Sibiu”.

 

Ciocolată Baroc, Piccaso, Matisse, Dali și Klimt pentru FITS 2019

 Tocmai s-a deschis Festivalul internațional de Teatru de la Sibiu. Sunteți una dintre instituțiile culturale partenere, prezentați publicului cu acest prilej o expoziție în care sunt prezentate lucrări ale lui Picasso, Matisse, Dali și Klimt. O premieră pentru Sibiu și Transilvania.

De aproape doi ani de zile suntem în discuții cu colecționarul bucureștean George Șerban, un prieten al muzeului nostru. Are o colecție importantă de pictură și grafică românească, europeană, dar și japonează. Cu dânsul am deschis recent o altă expoziție dedicată stampei japoneze. De acestă dată, am dorit să realizăm o expoziție mult mai importantă de grafică și litografii, din păcate nu de pictură. Din cauza costurilor foarte mari, este aproape imposibil să realizăm, în România, o expoziție de pictură, cu lucrări ale acestor mari artiști. Este însă și aceasta o expoziție bună, o premieră în Sibiu și în Transilvania. Prilejul expunerii este, de asemenea, unul special, în cadrul celui mai important festival internațional de artele spectacolului din România. Artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese, și prin aceasta aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță. Motto-ul expoziției, ca și al festivalului de teatru, este ”Arta de a dărui”.

 

 

Câtă poveste și câtă istorie se găsește într-o sticlă cu vin? Cum se poate descrie gustul unui vin care a stat în pivniță un sfert de veac și de ce el îți amintește de mirosul de frunză putredă? Răspunde unul dintre cei mai pregătiți curatori de vinuri din România, Mirela Mateescu (VinOriunde.ro), un om pentru care vinul n-a fost niciodată doar o băutură

 

Cel mai scump vin din lume este cel mai bun vin din lume?

Eu n-am băut cel mai scump vin din lume. Însă am avut ocazia să beau vinuri foarte scumpe, de exemplu de 6 mii de euro sticla. Am gustat, de fapt, pentru că așa ceva nu se bea, este ca o esență a zeilor de care tu doar te bucuri, îți umezești buzele și-ți dai seama ce-i acolo.

Ce fel de satisfacție îți oferă un astfel de vin? Ce parte din tine este stimulată când îl guști?

Creierul. Acel vin este o plăcere pur cerebrală. Vinul acela vine dintr-o vie foarte veche, e făcut de o cramă cu sute de ani de experiență, a stat într-o pivniță de castel veche de 5-600 de ani. Guști, de fapt, un pic de istorie.

Poți descrie gustul acestui vin?

Gustul lui este foarte diferit de vinul obișnuit. Mai întâi, te aștepți să vezi un vin roșu, purpuriu, foarte atrăgător, iar când l-ai mirosit, să ai o explozie de arome de fructe roșii, să fie foarte cuceritor și proaspăt. Vinul despre care povestesc era un Valpolicella, din zona Veneto, Italia, avea 24 de ani vechime, o sticlă ținută în cramă, la umiditatea corectă și la temperatura corectă. Am gustat cred vreo 20 de mililitri. Din start, culoarea era derutantă, te uitai și-ți spuneai ”oare ce-i aici”. Nu era deloc atrăgătoare. Era cărămizie, ai fi spus că e un vin care-a trecut, care nu mai are ce să-ți mai spună. În pahar părea ușor incolor, străveziu. Primul meu gând a fost că vinul n-a ținut. Ei bine, când am apropiat paharul de nas, povestea s-a schimbat complet.

 

Vinul de 6.000 de euro sticla: primul meu gând a fost că vinul n-a ținut. Ei bine, când am apropiat paharul de nas, povestea s-a schimbat  complet.

 

Vinul are trei arome, primare, secundare și terțiare. Cea primară vine direct de la strugure și este cea proaspătă, de fruct stors, ușor vegetală. Cea secundară apare în procesul de vinificație, iar cea terțiară apare odată ce vinul a stat în butoaiele de stejar sau la învechit în sticlă. Aromele terțiare sunt cele care te cuceresc la un astfel de vin. Ei, aici se deschide așa, o paletă de arome… ceva de vis. Te-ai gândi: cum să-ți placă un vin care miroase a piele tăbăcită. Și ușor umezită! Sau care are un iz de frunze din pădure umezite ca după ploaie. Ei, mirosul ăla în vin, acoperind ușor un rest de fructe, pentru că e făcut din struguri, desigur, trebuie să am acolo și aromă de cireșe, vișine, trebuie să am și mure, și afine, iar peste toate piper, ciocolată, condiment, cacao, piele, carne, sunt toate acolo într-un pahar. E genul de poveste love it or hate it, nu toată lumea este fan vinuri vechi. Dar acolo, în afară de povestea cu istoria despre care ți-am spus, este și puterea vinului de a se transforma.

Dar dacă nu știi ce bei, ai același tip de experiență?

Nu. Ești influențat, în mod cert. De asta în concursuri etichetele sunt ascunse, degustarea se face în blind, toate sticlele sunt acoperite. Un astfel de vin vechi se adresează mai curând cunoscătorilor, pasionaților și investitorilor. Sunt vinuri cu potențial mare de învechire și pe care ar fi păcat să le deschizi acum și nu peste 10-15 ani.

 

Mirela Mateescu, la o prezentare de vinuri românești

Mirela Mateescu, la o prezentare de vinuri românești

 

Plăcerea de a bea vin este cu atât mai mare cu cât ești mai educat în privința vinului?

Cred că da. Fie că începi să-i deslușești tainele, fie că vezi câtă muncă presupune să culegi via, poate chiar ai cărat o lădiță de 10 kilograme până la capătul rândului, când te-a bătut măcar un pic soarele într-o zi de muncă în vie. După asta te uiți cu mult mai mult drag și cu mai multă atenție la un pahar cu vin.

E nevoie și de competență ca să distingi între un vin excelent și unul de calitate medie, să spunem?

Nu există vin prost. Există doar vin care nu-mi place. Dar e nevoie de multă muncă pentru ca să ajungi să cunoști defectele dintr-un vin sau care sunt erorile dintr-o vinificație sau în ce constă plusvaloarea atunci când ai în față un vin desăvârșit. Și atunci  cred că da, contează dacă ai acel know-how.

Găsim vin de calitate în orice magazin?

Este o diferență mare ca preț și calitate între vinurile de retail și vinurile de horeca. Ca să apreciezi calitatea vinului îți trebuie multă atenție, multă școală. Imaginează-ți că la un moment dat poți să ai în față 20 de etichete. 20 de sticle diferite. Sticle de vin alb. Vin alb sec. Vin alb sec din aceeași țară și din aceeași provincie, cu aceeași lumină care a mângâiat via, cu aceeași cantitate de ploaie, cu aceleași vânturi și cu același sol. Eu trebuie să fiu capabilă să disting între diversele note și arome din cele 20 de etichete și să decid care este mai bună decât celelalte. Imaginează-ți ce concentrare asupra informației pe care ți-o transmit papila gustativă și creierul!

 

Vin_1

 

Cum ai ajuns la competența pe care o ai acum?

Povestea mea cu vinul a început acum șapte ani, când am mers la un eveniment, Casual Wine. Atunci nu beam absolut deloc alcool. Și a fost de-ajuns o singură degustare, o singură întâlnire cu un vin bun ca să mă las cucerită. Apoi ambițioasa din mine a spus: mă duc să fac un curs cât să înțeleg lucrurile astea mai degrabă de cultură generală, aciditate, corpolență, potențial de învechire. Chiar atunci, o instituție prestigioasă din Londra, Wine and Spirits Education Trust, avea în București un curs. M-am înscris – și de atunci s-a deschis cutia Pandorei. A urmat nivelul doi, apoi nivelul trei, și apoi dorința de a merge în Franța și de a face cursuri cu un Master of Wine, care este cea mai înaltă titulatură din această meserie.

Ce este și cum se obține titlul de Master of Wine?

Este practic doctoratul în vin. În toată lumea sunt doar 400 de oameni cu acest titlu. Formarea unui Master of Wine care poate să dureze între 5 și 10 ani și poate să presupună chiar 250 de mii de euro taxe în școlarizare și călătorii. De ce călătorii? Pentru că ajungi la ultimul nivel atunci când călătorești în toată lumea unde există vie ca s-o vezi atunci când înflorește, ca s-o vezi la recoltare, la tragerea în sticlă, la trei luni după ce a fost pus vinul în butoi, să vezi cum se comportă via și pe timp de vară și pe timp de iarnă, în emisfera nordică versus cea sudică.

Și totuși, vinul nu rămâne în cele din urmă un lichid care se bea? La cât rafinament poți ajunge?

Dar în artă? La cât rafinament poți să ajungi? The sky is the limit. Și în vin depinde cât de departe vrei să ajungi, ca peste tot. Pentru mine personal, poate că n-o să ajung la nivelul 5, dar nivelul 4 în mod cert o să-l fac. După ce înveți să distingi între atâtea arome terțiare și o nebunie de miros, după aceea vrei un pic și mai mult.

Ne place să credem despre România că are vinuri bune. Spune-ne ca specialist, avem vinuri care să concureze cu marile vinuri ale lumii?

În spațiul geto-dacic, acum două mii de ani, se făcea și se bea vin. Vinuri de mare calitate am început să facem acum 20-30 de ani, mai mult în zona Iașiului, vinurile dulci pentru care Cotnarii sunt recunoscuți în lume.

 

În acest moment, România este pe locul 13 la producția de vin în toată lumea, ca volum al producției

 

Dar în ultimii 10-15 ani, de când s-au făcut investiții mari în linii de vinificație, tancuri de inox, butoaie de stejar, linii de îmbuteliere, deja avem o calitate sporită. În acest moment, România este pe locul 13 la producția de vin în toată lumea. Suntem sus.

Clasarea asta este din punctul de vedere al calității?

Din punctul de vedere al volumelor. Din perspectiva calității, avem numeroase concursuri de vin la Berlin, în Canada, la Geneva, în Asia, iar vinurile românești se întorc cu medalii de argint și de aur. Anul trecut, un vin produs de Licorna, Dealu Mare, a primit prima distincție oferită vreodată unui vin românesc de Decanter de la Londra. De trei săptămâni s-a întors de la Mundus Vini vinul Uberland de la Cramele Recaș, în al treilea an consecutiv cu marea medalie de aur, adică a fost cel mai bun vin roșu din concurs. Când ai 600 de etichete, și al tău iese cel mai bun, asta înseamnă ceva!

Ce mai contribuie la reușita unui vin?

Contează foarte mult magia vinificatorului. El decide când se culege boaba de strugure, el decide dacă vinul stă în stejar românesc sau franțuzesc sau american, cât de ars, la a câta folosire și cât de mult timp îl ține acolo, dacă 3, 6, 12 sau mai multe luni.

Munca lui este științifică? Sau ține de intuiție?

În mod cert ține de pregătirea lui profesională, acolo unde este foarte multă știință, mai exact  chimie. Dar ține și de flerul lui. Când gustă vinul din butoi, el știe ce rezultă dacă-l mai lasă încă puțin și știe ce se poate dezvolta în sticlă dacă e scos acum. Este multă magie personală acolo.