Doar 24 ore? AZI??? Ziua asta nu e normal să aibă doar 24 ore! Sunt prea puține!

„Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai” spune Henry Ward Beecher, iar Raiul este mai aproape de noi prin copiii puri pe care îi avem în preajmă.

„Sufletul se vindeca atunci când ești în preajma copiilor” arată Feodor Dostoievski. Și câtă dreptate are! Orice durere se diminuează când cei mici ne sunt alături.

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar putini dintre ei își mai aduc aminte” rostește Antoine de Saint Exupery prin personajul său: Micul Prinț sună dintr-un clopoțel de argint și ne ajută să visăm la copilăria noastră.

„Noi, cei mari, uitam adesea că am fost copii. Și lucrul acesta ar trebui să ni-l aducem aminte, mai ales când ne găsim în fața copiilor” ne reamintește Alexandru Vlahuță. Să nu uităm de acele clipe magice!

„Copilăria este tărâmul fericirii. Pentru că, doar atunci, ne mulțumim cu lingouri de nisip.” lasă scris Vasile Ghica. Ce puțin îi trebuie copilului să fie fericit și ce imaginație bogată îi creează lumi cu bucurii nemăsurate!

„Una din cele mai norocoase lucruri ce ți se pot întâmpla în viață este, cred, să ai o copilărie fericită.” Agatha Christie spune adevărul, trebuie să recunoaștem!

„Copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare” scrie Eugen Ionescu. Să păstrăm uluirea, curiozitatea, mirarea și miracolul copilului ce trăiește în inimă…

„Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!” spune Tom Stoppard. Cât timp copilul din noi aleargă, se bucură, învață, chicotește, vom rămâne fericiți pe tărâmurile copilăriei.

„Totul este ceremonie în grădina sălbatică a copilăriei” anunță Pablo Neruda și nouă ne tresaltă inima de extaz…

,,Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune” subliniază Francesco Orestano. Apa vie, dătătoare de viață și putere este apa cristalină a copilăriei!

Ce simți tu când te gândești la copilăria ta? Povestește-ne!

Copilaria: raiul tuturor varstelor

În zilele perioada 7 – 10 iunie 2023, Programul Național Cantus Mundi organizează preselecții pentru înscrierea copiilor și adolescenților din București la atelierele corale și de percuție. Toate atelierele Programului Național Cantus Mundi sunt gratuite.

Atelierele corale și de percuție Cantus Mundi se adresează copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani din București și împrejurimi, pasionați de muzică, percuție și artele spectacolului. Înscrierile pentru preselecție se primesc online până pe data de 30 mai, prin completarea formularului online disponibil pe website-ul programului, la adresa:

https://cantusmundi.com/preselectii

Atelierele Cantus Mundi se desfășoară la București pe tot parcursul anului și sunt coordonate de profesioniștii Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Cantus Mundi pentru cor, precum și de Zoli Toth – prof. coordonator și Bogdan Pop – prof. asociat, pentru percuție.

Program audiții:

• Preselecții pentru ATELIERELE DE COR | 7 – 8 iunie 2023

Sunt invitați la preselecție copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 4 – 14 ani.

Preselecțiile se vor desfășura la sediul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11 (Piața Unirii), București.

• Preselecții pentru ATELIERELE DE PERCUȚIE | 10 iunie 2023

Sunt invitați la preselecție copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani.

Preselecțiile se vor desfășura la Sala Palatului, la sediul Secției de percuție Cantus Mundi, Str. Ion Câmpineanu nr. 28, București.

Informațiile logistice privind orarul și organizarea preselecțiilor vor fi transmise în timp util celor înscriși.

Audițiile pentru atelierele corale și de percuție pentru copii și adolescenți fac parte dintr-un complex demers educațional și cultural desfășurat permanent de echipa Madrigal – Cantus Mundi, prin care sunt oferite oportunități copiilor și adolescenților pentru a se dezvolta armonios cu ajutorul muzicii. Aceștia beneficiază de acces la educație culturală susținută și participă la concerte, evenimente și manifestări artistice ample, în cadrul evenimentelor organizate sub egida Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și a Programului Național Cantus Mundi România.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După mai bine de 11 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi reunește sub umbrela sa peste 1.800 de coruri, aproximativ 63.000 de copii alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Când era elev de liceu nici nu se gândea că va ajunge să lucreze într-un mediu universitar. Tot ce dorea era să se retragă într-o zonă de munte. Astăzi îl vezi cu timp și fără timp printre studenți, povestind cu ei, ajutându-i, totul într-un perpetuu exercițiu al iubirii. Vorbim despre întrebările și neliniștile tinerilor de azi cu părintele Victor Mihăilă, slujitor la paraclisul Universității de Științe Agronomice din București.

A dorit să devină pădurar, dar a ajuns preot

Născut în inima Capitalei, părintele Victor a dorit să evadeze de timpuriu din agitația metropolei. Se gândea să se ducă la munte și să devină pădurar, așa că a urmat Colegiul de Silvicultură la Brașov. Acolo i-a cunoscut pe tinerii din ASCOR și a început să participe la conferințele organizate cât și la pelerinaje. “Ulterior s-a deschis perspectiva mea către preoție. Am simțit în anul trei de silvicultură o chemare”, a spus părintele Victor pentru Matricea Românească.

Îmi dădeam seama că ar fi un mare lucru să lucrez cu tinerii, dar era ceva la care nu speram

După o pregătire asiduă, a intrat la Facultatea de Teologie din București și avea în minte ca după terminarea ei să se ducă preot la țară. “Îmi dădeam seama că ar fi un mare lucru să lucrez cu tinerii, dar era ceva la care nu speram, eu doream să mă duc la țară. În anul 2001, când aveam licența, s-a deschis o nouă perspectivă, biserica de aici începuse să se construiască, iar după ceva vreme am fost chemat să ocup acest post“, a zis părintele Victor Mihăilă.

Paraclisul Universității de Științe Agronomice din București, la care slujește părintele Victor Mihăilă

Dacă îi chemi pe tineri, ei vor veni

Începutul nu fost deloc ușor, părintele a gândit un plan prin care să strângă în jurul său cât mai mulți tineri. “Am început cu organizarea agapelor, care ne dau prilejul să petrecem un timp împreună după slujbă, când comunitatea este întreagă, menținem acest obicei de 18 ani. Apoi și am format un grup de voluntari care merg lună de lună și vizităm căminele de copii și bătrâni din județul Ilfov. Iar în cele din urmă nu am putut uita de dimensiunea pedagogică, așa că din anul 2000 organizăm săptămânal cateheze și seri de studiu biblic. Fiind un mediu studențesc, era suficient doar să propui tinerilor și ei veneau, dacă noi nu am fi propus, s-ar fi mulțumit doar cu slujba și atât. Biserica este în mod fundamental o școală, dacă lipsește educația atunci picăm în formalism și superstiție“, crede părintele Victor.

Biserica este în mod fundamental o școală, dacă lipsește educația atunci picăm în formalism

Și asta nu este totul, când oamenii sunt însetați vor mai mult. Așa că în centrul pastoral misionar ce se învecinează cu bisericuța de lemn a luat naștere un ciclu de conferințe care a adus în mijlocul comunității oameni de o aleasă pregătire spirituală și morală. “Până acum i-am avut în mijlocul nostru pe Mihai Neamțu, domnul doctor Pavel Chirilă, părintele Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa, scriitorul Cristian Filip, apoi domnul doctor Constantinescu de la Spitalul Colțea care ne-a povestit despre cum a operat oameni împușcați în timpul Revoluției“, a zis părintele Victor Mihăilă.

Atitudinea în fața adicțiilor

Fie că vorbim de social media, de droguri, alcool, pornografie, tinerii sunt cei mai expuși. Am fost curios să aflu cum poate evita un tânăr aceste adicții. “Pe de o parte trebuie să cunoască consecințele nefaste ale dependenței și să adopte o atitudine responsabilă față de propria viață. E important pentru tineri să aibă o motivație, un scop în viață. Chiar dacă nu este un scop spiritual, dar să fie un proiect în care să se implice, iar atunci nu vor mai avea timp și nici resurse pe care să le risipească. De pildă poți să urmărești o performanță sportivă, sau profesională, acestea te vor duce către un stil de viață echilibrat și te vor capacita să lupți pentru scopul tău“, spune părintele.

E important pentru tineri să aibă o motivație, un scop în viață

Fiecare a auzit măcar odată în viață cuvintele “să faci ceea ce spune popa, nu ce face popa!“. De unde până unde s-a ajuns aici? “Cred că este și vina noastră a clericilor. Dacă vorba noastră nu va fi îmbrăcată de trăire, de viață, și ne vom mulțumi doar să cităm din ce spun marii duhovnici, atunci nu vom atrage tinerii. Ei simt treaba aceasta. Desigur, și predica are rostul ei, dar trebuie mai mult decât atât“, spune părintele.

Tinerii și credința

L-am întrebat pe părintele Victor cum ar trebui să vadă un tânăr relația cu biserica și implicit cu Iisus Hristos. “În Biserică tânărul ar trebui să vadă o cale de a se pregăti atât pentru viața aceasta, dar mai ales pentru viața veșnică. Să vadă în biserica o garanție a bunei cuviințe, a umanității noastre, a prietenei, a normalității, fiindcă după cum observați ritmul vieții este prea alert și inuman. Cât despre relația cu Hristos, ei trebuie să vadă în El cel mai bun prieten, după cum spune: voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Hristos nu ne impune nimic, dar nu poți fi prieten cu cineva pe care nu îl cunoști“, a răspuns părintele Victor.

Sfinții contemporani spun des că fericit este acela care propovăduiește nu prin cuvânt, ci prin viața lui

Sentimentul de totală independență, gândul că ești centrul pământului și că nimeni nu are dreptul să îți spună ce să faci, reprezintă un pericol pentru oricine. Tinerii creștini resping autoritatea care le impune reguli, dar în acest context ce facem cu poruncile Bisericii? “Eu mă gândesc că putem compara poruncile Bisericii cu regulile de circulație, care includ foarte multe interdicții deoarece nu pot fi formulate altfel, dar cu toate acestea ne ajută să circulăm în siguranță și să nu vătămăm pe alții. De aceea și  Dumnezeu a pus poruncile ca niște reguli de circulație către viața veșnică“, concluzionează părintele Victor Mihăilă.

Alexia Maria Mirițescu are acum aproape 14 ani și a fost dintotdeauna un copil căruia i-a plăcut să se joace. Numai că ea și-a ales alte feluri de a se juca: scrie literatură, cântă la pian și la chitară, pictează, schiază și înoată, iar când era mai mică a făcut chiar karate. Anul trecut a publicat o carte, ”Grădinile interzise”, iar anul acesta a avut prima expoziție personală de artă plastică. Lista cu lucrurile pe care Alexia le-a realizat până acum este impresionantă: zeci de texte literare publicate și premiate, participare în peste 20 de expoziții de pictură și desen. A primit zeci de premii la concursurile la care a participat, fie ele de muzică, de creație literară, de pictură sau de teatru. Dar cine este Alexia și cum gândește ea? Am invitat-o la Matricea Românească și am stat de vorbă.

Care este pasiunea ta cea mai mare acum?

Acum, dansul și pictura. În ultima vreme mi-a plăcut foarte mult să dansez.

Dar acum doi ani spuneai într-un interviu că te pasionează mult pianul.

Da, așa era atunci. Între timp m-am mai maturizat, s-au schimbat unele lucruri. Pictura a fost dintotdeauna o mare pasiune și așa a rămas.

Ai făcut și mult sport.

Da, am făcut de exemplu karate, dar m-am oprit înainte să dau examenul pentru centura galbenă. Nici nu mai știu de ce, cred că au fost alte activități prioritare atunci.

De când ai toate preocupările acestea? Când a început totul?

Am început să desenez de la trei ani. Deci desenul și pictura au fost primele. Apoi am început pianul, apoi a venit dansul. Iar teatrul sau sporturile au fost trecătoare, nu m-am ținut de ele. Iar pentru viitor, deși n-are legătură directă cu multe din cele pe care le-am făcut până acum, aș vrea să merg către arhitectură. 

Arhitectura este o sinteză.

Da, o sinteză între desen și matematică. Dar eu văd și matematica tot ca pe o artă. O artă a gândirii.

Pentru mulți dintre colegii tăi de la școală, matematica nu doar că nu e o artă, dar este un adevărat chin!

Da, dar e nevoie de matematică peste tot. Plus că o să ne trebuiască și la evaluarea națională de la anul!

În activitățile tale din afara școlii, toate pasiunile care-ți aduc satisfacții și premii, care este raportul dintre talent și muncă?

Asta m-a întrebat foarte multă lume. Trebuie să recunosc, la mine este și muncă, dar nu mă stresez atât de mult cu ceea ce fac. Le fac pe toate din plăcere, și îmi este ușor. Poate talentul și munca sunt în proporții egale, 50-50.

Iar dacă cineva își imaginează că doar talentul este de-ajuns?

Nu, nu e adevărat. Nu cred că e adevărat. Poate doar dacă e un talent ieșit din comun. Dar în general pentru orice e nevoie de multă muncă.

Pictura ta trebuie descifrată?

Cred că nimeni n-o s-o înțeleagă așa cum am înțeles-o eu atunci când am pictat-o. Dar fiecare poate să înțeleagă altceva. Și asta mă bucură. Sunt mai multe perspective de a vedea o lucrare.

Cât timp pe zi te uiți la televizor?

Nu mă uit niciodată. Mă uit la filme, dar nu pe televizor.

După tine, televizorul e un obiect depășit? Poți trăi fără el?

Dacă aș fi numai eu în casă, da, televizorul ar putea să dispară. Știrile le poți lua și de pe internet, bineînțeles.

Acum 20 de ani, oamenii nu puteau trăi fără televizor. Era la fel de indispensabil ca și frigiderul.

Da, dar acum internetul a cucerit toată zona asta de media și totul s-a schimbat.

Cât de mult depindeți, tu și colegii tăi de generație, de internet, de telefon?

Ideea e să stai și pe telefon, dar să nu-ți irosești viața numai acolo.

Este justificată temerea adulților că tinerii, adolescenții, copiii chiar, stau prea mult timp pe telefon și pe tabletă?

Da, este cu adevărat o problemă. Deși cred că depinde mult și cum își folosește copilul acela telefonul. Îl poate folosi și la activități creative. Dar da, colegii mei stau foarte mult pe telefon.

Ce crezi că merge rău în lumea asta și ai vrea să îndrepți dacă ai putea?

Cel mai rău lucru este poluarea Pământului și schimbarea de climă. E important pentru că fără Pământ nu putem trăi.

Spune-mi care este locul pe care l-ai vizitat și l-ai recomanda oricui.

Mi-a plăcut cel mai mult Londra. Poate că m-a impresionat și civilizația, și poate și locurile pe care le-am vizitat, nu știu exact. Iar din România îmi place cel mai mult la Sibiu. 

Ai primit de-a lungul anilor foarte multe premii. Cum te face asta să te simți?

Îmi place că munca mea a fost apreciată. Hobbyurile le fac și pentru mine, dar pentru mine contează foarte mult ca lumea să vadă ce fac și să fiu apreciată.

Ce crezi despre plecarea din România? Te-ai gândit să studiezi mai departe în străinătate?

S-a gândit mama, de fapt! Mi-a spus că pot să merg și în alte țări să studiez, dacă vreau, pot să stau și aici. Dar nu m-am gândit cu atenție.

Mulți dintre tinerii care pleacă din țară, nu se mai întorc. Care-i părerea ta despre asta?

Cred că poți să studiezi acolo și să te formezi. Dar după aia… Până la urmă, România e ca mama ta, și ar trebui să te întorci acasă, nu? Dacă chiar nu-ți place România și vrei să pleci, pleci. Dar altfel…

Ce vede Alexia în două dintre tablourile ei

Când am pictat tabloul, am avut în minte mașina timpului, care are un suflet. De asta am desenat o față, pentru că are un suflet. Și ea împrăștie anotimpurile.

Ideea acestei lucrări este următoarea: un om poate arăta mai scary, poate să aibă un chip neplăcut. Dar trebuie să-l cauți mai în adânc, să te uiți mai bine la el înainte să-l judeci.

Fragment din eseul ”Nemaivăzutul Peleș”, eseul pentru care Alexia a primit premiul II pe țară la concursul ”Călătorie prin UE”

Pianul regal se juca liniștit, împărțind emoții în toată sala. Emoția lui îl întrebă dacă mai e un loc și pentru ea în peisajul acesta artistic, o călătorie care-i aduce aminte de o metaforă de neîndeplinit, un epitet al muzicii vechi, care-l însoțea în viață.

În întunericul adânc, melodia devenea tot mai lentă, se pierdea în particulele oxigenului pe care-l respira odată cu muzica, se combina cu eternitatea “eternă” și se termina cu un sunet grav, totul. 

Fragment din volumul Alexiei, ”Grădinile interzise” (Ed. Inspirescu, 2018)

Viața mea a fost ca o filă dintr-o carte cu apocalipse, scrisă de un autor nepriceput: acum vreo săptămână am încolțit. Sămânța arăta ca o inimă umană. Mi-au crescut picioare cu degete în loc de rădăcini. Frunzele erau tutu-ul verde în care eram îmbrăcată, iar floarea din interior avea forma unui creier. Nu știam ce-i cu mine. Câteodată am impresia că cineva a greșit și în loc să-mi dea cord pe om, mi-a dat unul de plantă.