Matricea Românească a stat de vorbă cu designerul Florin Dobre despre modă și nu numai. În acest interviu am avut plăcerea să descoperim ce înseamnă să ne îmbrăcăm bine, ce este moda și cine este Florin Dobre.

 

Interviu pe scurt:

Cum ați intrat în lumea modei?

După Revoluție a apărut ceva nou pentru un tânăr, a apărut televizorul, iar atunci am început să fac o paralelă între ce ceea puteam vedea în România și ceea ce vedeam în Vest. Am început să mă adaptez la o societate occidentală, ușor, ușor m-a prins zona modei și am început să o descopăr din ce în ce mai mult.

 

Care sunt ingredientele necesare pentru o astfel de carieră?

În primul rând trebuie să ne bazăm pe calitățile noastre, unii oameni au mai mult talent, alții au capacitate de muncă foarte mare, iar dacă cineva le îmbină pe ambele este clar că are performante, dar dacă nu ele se pot învăța, dacă ești talentat trebuie să înveți să muncești iar dacă nu ești talentat poți să aprofundezi orice domeniu.

 

De ce este importat să ne îmbrăcăm bine?

Eu cred că pentru respectul de sine. Atâta timp cât dorești să ai o abordare corectă asupra minții tale, asupra sufletului tău și a trupului, trebuie să avem o ținută corespunzătoare.

 

Ce înseamnă moda pentru dumneavoastră?

Moda din păcate astăzi este deficitara are doar instrumente de manipulare nu de încurajare, schimonosește foarte mult omul nu îl mai înfrumusețează, trebuie să îi dăm tratament modei.

 

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

 

 

Reporter și Imagine: Andrei Ispas

 

 

Primele tangențe cu muzica au apărut în copilărie, când audia sunetul  pianului de la biserică. Naiul a venit în viața lui pe calea undelor radio, iar emoția i-a inundat sufletul. Timid, Ioan a început să facă ore de muzică, să acumuleze noi cunoștințe și să aprofundeze tainele acestui instrument. Ajuns la vârsta studenției s-a îndreptat către Conservatorul din Seul, ca mai apoi să servească în orchestra armatei, dar de această dată la flaut. În timpul serviciului militar, Ioan s-a gândit că trebuie să ducă pasiunea pentru nai la un alt nivel, așa că a decis să vină în România mânat de gândul că aici se află maestrul Gheorghe Zamfir. În prezent, a terminat un master la Universitatea de Muzică din București și este unul dintre ucenicii maestrului Zamfir. Iubește la nebunie doinele și sârbele românești, iar pe viitor vrea să le ducă în țara natală pentru a le face cunoscute compatrioților. Despre anii copilăriei, studii, concerte, crez artistic și multe altele, povestim pe larg cu naistul Ioan Jung.

 

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

  • Copilăria în Seul și drumul către România
  • Coreeanul fermecat de folclorul românesc
  • The Lonely Shepherd în interpretarea naistului Ioan Jung
  • De ce iubesc România și românii?
  • Cum este să fii ucenicul lui Gheorghe Zamfir?
  • Esența artei și misia artistului

 

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai stai?

 

Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, Marta Alexandru își începe ucenicie în Baroul din Arad. După ce obține dreptul de liberă practică, va profesa vreme de zece ani la Lipova. În anul 1915, datorită pregătirii sale temeinice, intră în magistratură ca mai apoi să fie numit consilier la Curtea de Apel din Seghedin, fiind astfel primul român care ajunge într-o astfel de funcție. Chiar dacă nu a participat la ședințele Marii Adunări Naționale, a fost ales membru în Marele Sfat Național, unde i-a fost încredințat Resortul de Justiție. Este fondatorul Asociației Magistraților din Ardeal și Banat, iar alături de Ioan Papp a pus pe picioare Casa Magistraților de la Sovata.

 

Un destin în plină devenire

Se naște în familia unuia dintre cei mai înstăriți țărani din comuna Căprioara, județul Caraș-Severin. Primii ani de școală se consumă în localitatea natală, după care urmează liceul la Arad. Obține diploma de bacalaureat fără mari bătăi de cap, iar după acesta se orientează către Facultatea de Drept a Universității din Budapesta. Fiind un student silitor, tânărul va beneficia pe toată durata studiilor de o bursă acordată de Fundația “Emanoil Gojdu”.  Absolvă în anul 1893, iar peste patru ani devine doctor în științe juridice la Budapesta. La 16 octombrie 1894 se va înscrie ca stagiar în Baroul Arad, iar mai târziu se transferă în Baroul Timișoara, profesând pentru o perioadă la Vinga. Parcurge cu brio etapele necesare obținerii dreptului de liberă practică, stabilindu-se la Lipova. Aici a profesat avocatura vreme de zece ani, iar din anul 1915 intră în magistratură, fiind numit judecător. Profesionalismul de care dădea dovadă i-a adus promovarea la Curtea de Apel din Seghedin. Marta Alexandru a fost primul magistrat român care a ajuns într-o astfel de funcție.

 

Felurite demnități și atribuții

La debutul primei conflagrații mondiale, a fost scutit de front. Cu toate acestea, nu a stat degeaba și s-a avântat în tumultul politic al vremii. Este adeptul activismului liberal și se alătură liderilor mișcării naționale: Aurel Cosma, George Adam, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, etc. Din anul 1910 face parte din comitetul de conducere al Partidului Național Român la nivelul comitatului Timiș. Chiar dacă nu a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a fost prezent fratele său Gherasim. După înfăptuirea Unirii este ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei. Participă la ședințele acestui organism și este numit secretar general al Resortului de Justiție condus de dr. Aurel Lazăr.

Odată cu desființarea Consiliului Dirigent va fi numit secretar general al Ministerului Justiției cu atribuții în zona Transilvaniei și Banatului. Nu a petrecut mult timp în această demnitate, pentru că la 30 august 1920 trece pe postul de prim președinte la Curtea de Apel Oradea, după care în mai 1921 este numit prim președinte la Curtea de Apel Timișoara până în anul 1938, când atinge vârsta de pensionare.

 

Preocupările unui magistrat de cursă lungă

Dar cu toate acestea, structurile regimului carlist au apelat la experiența sa. Pe 14 august 1938  este repus în funcție fiind numit Rezident Regal al Ținutului Timiș. Mandatul său va înceta pe 30 septembrie 1940 odată cu venirea lui Ion Antonescu la putere. Pe lângă acestea, de numele lui Marta Alexandru se leagă înființarea Asociației Magistraților din Ardeal și Banat, pe care a condus-o ani buni. Alături de omologul său din Cluj, Ioan Papp, a fondat Casa Magistraților de la Sovata. Preocupările magistratului român s-au manifestat și în domeniul cultural, fiind un sprijinitor al ASTREI contribuind totodată la apariția revistei Dacia și susținând înființarea Episcopiei de la Timișoara. Pleacă la cer în data de 3 aprilie 1965 și este înmormântat la Timișoara.

 

 

Surse:  Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Biserica, în calitatea ei de păstrătoare și garantă a Sfintei Scripturi, a asigurat dintotdeauna transmiterea conținutului acesteia credincioșilor ei, conștientă fiind de faptul că aceasta este în fapt, puterea revelatoare a conținutului biblic, ca, fiind repetat de un om credincios către altul, fie prin reproducerea, fie prin explicarea lui, să activeze lucrarea Sfântului Duh în credința acestora – căci aceasta, ca lucrare a Duhului, vine în cineva prin altul, dar numai când acel altul comunică cuvântul Scripturii însușit și mărturisit cu credința, sau cu sensibilitatea comuniunii în Duhul. Scriptura își activează puterea ei de comuniune între persoane, în transmiterea cuvântului ei cu credință de la o persoană la alta, de-a lungul generațiilor – garantând în acest fel păstrarea credinței vii și nealterate în Biserică, deși la rândul ei este valorificată de Duhul lui Hristos, de Duhul credinței, și păstrată în comunitatea Bisericii prin Duhul de la întemeierea ei, după contactul intens al unor persoane cu Hristos.

În cadrul cultului creștin ortodox există numeroase momente când li se împărtășește credincioșilor conținutul revelat al Scripturii: citirea psalmilor, a paremiilor, a apostolului, a Sfintei Evanghelii, ori le este explicat înțelesul profund al acestora prin predici exegetice ori cateheze. Dorința Bisericii de a sădi lămurit și deplin cuvintele dumnezeiești în inimile credincioșilor este cel mai bine arată în rugăciunea rostită de preot înaintea citirii Sfintei Evanghelii: „Stăpâne, Iubitorule de oameni, fă să strălucească în inima noastră lumina cea curată a cunoașterii dumnezeirii Tale și deschide gândul nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi și frică de fericitele Tale porunci, pentru ca, toate poftele trupului călcând, viețuire duhovnicească să petrecem, cugetând și făcând toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta. Că Tu ești luminarea sufletelor și trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, și totodată Părintelui Tău Celui fără de început și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”[1].

 

 

În ceea ce privește importanța avută de Scriptură în cadrul cultului ortodox, se cade să demontăm o falsă percepție, potrivit căreia ortodocșii s-au ancorat în ritual și tradiție. În fapt, întreaga țesătură a slujbelor ortodoxe este întemeiată pe textul scripturistic – Noul Testament fiind citit, cu excepția Apocalipsei, în întregime în decursul anului bisericesc, însemnate pasaje din Vechiul Testament fiind citite la paremii, iar cei 150 de Psalmi fiind citiți de nu mai puțin de 52 de ori pe an, în ciclurile săptămânale ale catismelor.

Citirea pericopelor evanghelice și apostolice nu constituie nicidecum o “paranteză” liturgică în cadrul cultului, ci face parte din însuși miezul Sfintei Liturghii, precum au făcut încă din primele veacuri creștine.

Pe lângă rolul instructiv al lecturilor biblice, care nu este neglijabil căci, precum o arată Nicolae Cabasila: „… până acum, Sfânta Evanghelie a stat închisă, așa cum Iisus Hristos a tăcut în prima parte a vieții Sale, singură mărturie asupra dumnezeirii Lui venind de la Tatăl în momentul Botezului. Acum, prin mâinile și vocea preotului, Evanghelia se deschide și grăiește, așa cum Însuși Hristos le-a grăit mulțimilor și cum i-a învățat pe sfinții apostoli, poruncindu-le să-I ducă învățătura la toate neamurile”.[2] Un rol egal al acestor scripturi, pe lângă cel catehetic, este cel purificator, de a pregăti sufletele pentru momentul principal al Liturghiei, Sfânta Euharistie.


[1] Liturghierul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 137.

[2] Cf. †Bartolomeu Anania, Cartea deschisă a Împărăției, Ed. IBMBOR, București, 2007, p. 93.

 

 

 

27 – 29 august 2021

Cinema Muzeul Țăranului

 

 

Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC MOLDOVA și Muzeul Naţional al Țăranului Român, vă invită în perioada 27 – 29 august la Zilele Filmului din Republica Moldova la Bucureşti.

Evenimentul marchează împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova şi tot atâția ani de relaţii diplomatice dintre cele două state, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova, în anul 1991.

Zilele Filmului din Republica Moldova la Bucureşti prezintă cinefililor filme moldovenești realizate în ultimele două decenii. O parte dintre aceste filme nu au mai fost proiectate în cinematografele din România. Filmele prezentare la Cinema Muzeul Țăranului, cu această ocazie, sunt rodul creației noii generații de cineaști din Republica Moldova, care au găsit o voce identitară distinctă în cinematografia europeană.

Sâmbătă, 28 august, de la ora 15:00, profesioniştii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaşti moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova.

Cu această ocazie, la proiecţii vor fi prezenţi, pentru discuţii cu publicul: Maxim Chisnicean (regizor „Memoria”), Pavel Brăila (regizor „Shoes for Europe”), Oleg Condrea (artist de decupaj și animator de personaje a filmului „Of”, regizat de Vlad Bogarin), Mihail Rezuneț (regizor „Mamu”), Ronin Terente (actorul principal, compozitorul și co-scenaristul „Today artist, tonight taxist”, regizat de Dumitru Grosei), Lev Voloșin (echipa de producție filmele „Aripi” și seria  „Dji. Death”, regizor Dmitri Voloşin), Valeriu Andriuță (regizor filme: „Eu sunt Dorin”, „Salix Caprea”, „Chers Amis”), Igor Cobileanski (regizor film „Colecția de arome”), Ana-Felicia Scutelnicu (regizor film „Anișoara”) şi Valentina Iusuphodjaev (Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova).

 

Invităm publicul cinefil să ne fie alături în aceste trei zile de sărbătoare a cinematografiei moldovene la București.

 

Preţ bilet: 12 lei/ bilet întreg sau 8 lei/ bilet redus

Bilete sunt disponibile pe eventbook.ro.

 

PROGRAM:

 

Vineri, 27 august

 

18:00Anișoara (1h 46 min.)

regie: Ana-Felicia Scutelnicu

20:45 Pași pe graniță (1h 12 min.)

Regie: Alecu Deleu

 

Sâmbătă, 28 august

 

17:30 Goodbye, Olegovici! (1h 12 min.)

Regie: Eugeniu Popovici

20:00 Așteptați răspunsul operatorului / Please hold the line (1h 26 min.)

Regie: Pavel Cuzuioc

 

Duminică, 29 august

 

Bloc I – 15:00 (program trei filme în regia lui Valeriu Andriuță)

Eu sunt Dorin (23 min.)

Salix Caprea (30 min.)

Chers Amis (23 min.)

 

Bloc II -17:30

Of (15 min.)

Regie: Vlad Bolgarin

Aripi (8 min.)

Regie: Dmitri Voloșin

Seria Dj. Death (14 min.)

Regie: Dmitri Voloșin

Colecția de arome (14 min.)

Regie: Igor Cobileanski

Mamu (19 min.)

Regie: Mihail Rezuneț)

Today artist, tonight taxist (15 min.)

Regie: Dumitru Grosei

Shoes for Europe (26 min.)

Regie: Pavel Brăilă

 

20:45Memoria (70 min.)

Regie: Maxim Chisnicean

 

Organizator: Ambasada Republicii Moldova în România

Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Asociația Industriilor Creative din Moldova (COR), Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Țăranului Român, Clubul Ţăranului – La Mama

 

Iacob este în vacanță la mătușa lui preferată; nu e nimic mai grozav decât să ai 10 ani împliniți și să fii alături de sora mai mică a mamei tale! Veselia mătușii lui e fără margini! Adoră să se trezească de dimineață în râsete, în ritmuri de muzică și în pași de dans! Mătușa aceasta a lui e puțin mamă, puțin prietenă, puțin soră, puțin profesoară, puțin buclucașă, puțin fermă, puțin fără limite. Cu ea poate povesti orice, îi vine ușor.

 

-Vreau să vorbim despre ceva, de la tine înțeleg mereu totul tare bine!

-Ce bine! Sunt toată doar ochi și urechi!

-De ce e așa de importantă empatia? Toată lumea vorbește despre ea.

-Empatia este importantă pentru că este un fir nevăzut ce ne leagă pe noi, oamenii.

Știi ce facem noi când ne lăsăm cuprinși, învăluiți, înfășurați în mantia de  empatie? Ne punem în pantofii omului din fața noastră, privim din colțul lui și de la înălțimea lui. Nu e un exercițiu deloc ușor. Intuim emoțiile celui ce este prezent lângă noi. Îl ,,palpăm” cu o mână invizibilă, cu o atingere diafană. Ne conectăm cu fire nevăzute la sufletul, inima și mintea celui de care ne pasă. Putem simți pur și simplu emoții adecvate stării unei persoane sau putem înțelege prin ceea ce trece un semen.

 

 

Ce este o persoană empatică?

O persoană empatică este cea care ,,înțelege” și vede lucrurile din perspectiva celuilalt. Empatia se trezește amplu în momentul în care tu ai trecut deja printr-o situație apropiată omului ce se dezvăluie în fața ta.

 

Învățăm empatie?

Dacă învățăm empatie? Cu siguranță da! Încă din pruncie, felul în care adulții răspund folosind în special non-verbalul, gesturile, mimica, zâmbetul, va umple copilul de empatie. Acesta va mângâia, va alina, va ogoi și va dărui cuvinte pline de drag și atenție celor din jur. Așa cum a primit.

-Adică exact așa cum voi faceți!

-Exact așa! Și îți mai mărturisesc un secret! Tot ce trăiești dăruind empatie îți va aduce fericire, împlinire, împăcare. Dacă simți cu adevărat conectare poți spune despre senzația ce te învăluie că ți-ai dori să rămână, să nu te părăsească. Îți dă ție stare de bine cu tine.

Iacob e fericit! I se pare că a învățat tare mult și tare bine. I se pare că e timpul să facă niște teme de viață, niște exerciții cu fericire în vacanța asta, niște conectări cu lumea și cu oamenii. Mătușa lui dragă pune muzică în timp ce se pregătesc să plece spre parc. Și pare că pentru prima dată, inima lui Iacob prinde gânduri ce îl transformă și îl cresc.

 

 

Părintele Acsente rememorează cu bucurie momentele când mama îi pregătea de cu seară hainele pentru slujba de duminică sau când clopotul bisericii din centrul satului îi chema pe săteni la slujbă. Cu timpul, a urmat cursurile seminarului și ale facultății de teologie. În 1996 a devenit câștigător la celebra loterie a vizelor, iar destinul avea să-l poarte departe de locurile natale. A poposit la Washington, D.C., unde a fost cantor la biserica părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. A petrecut doisprezece ani lângă marele duhovnic, iar înainte de a trece la cele veșnice, părintele Calciu l-a propus pe tânărul teolog spre hirotonie. Din anul 2013 părintele George slujește în parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, prima biserică românească din Atlanta. Am stat de vorbă cu sfinția sa și am rememorat drumul către SUA, cum a fost întâlnirea cu părintele Calciu și care este atmosfera din comunitatea pe care o păstorește.

 

Interviul pe scurt:

  • America, păzea că vin!: Am fost desemnat unul din câștigătorii loteriei vizelor în anul 1996 și am plecat în Washington, D.C. Acest program cerea să cunoști pe cineva în America, asta pentru a nu cădea povară autorităților locale sau federale. Am ajuns printr-o cunoștință la o familie de români.
  • Cantor la biserica părintelui Gheorghe Calciu: “Am intrat cu familia Ionescu în biserică și am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta, o privire blândă, o barbă ca de monah și un suflet cald. M-au prezentat părintelui, iar acesta a zis: «Slavă Domnului că mi-a ascultat din nou rugăciunea. Chiar aveam nevoie de ajutor la strana bisericii»”
  • Istoria primei biserici românești din Atlanta: “În cele din urmă, au găsit o casă pe care au cumpărat-o mai multe familii, după care au achiziționat și terenul viran de lângă. Au început să vadă unde este episcopia română și să întrebe cine este episcop. După un timp au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nathaniel, care le-a trimis un preot și au transformat garajul casei într-o capelă.”

 

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Atlanta

 

Nebănuitele cărări ale Domnului

S-a născut în proximitatea Dunării, mai exact în comuna Suhurlui din județul Galați. Valorile creștin ortodoxe erau la loc de cinste în casa familiei Acsente. Duminical, părinții și cei nouă copii erau nelipsiți de la Sfânta Liturghie, iar când anumite pricini împiedicau participarea la slujbă, timpul până la următoarea liturghie părea o eternitate. “Mama și tata m-au dus de mic la biserică. Nu conta că nu exista aer condiționat în anii ’70 sau că biserica era arhiplină, nu. Biserica fiind în centrul satului, oamenii nu avea nicio scuză să nu vină la slujbă. Astăzi lumea modernă este chemată la biserică prin Facebook sau prin alte mijloace, însă Facebook-ul acelor timpuri era clopotul”, povestește părintele George Acsente pentru Matricea Românească.

 

,,Facebook-ul acelor timpuri era clopotul”

 

Cu timpul, a urmat cursurile seminarului și ale facultății de teologie. Dar, cine ar fi crezut că destinul avea să-i surâdă peste câțiva ani? “Am fost desemnat unul din câștigătorii loteriei vizelor în anul 1996 și am plecat în Washington, D.C. Acest program cerea să cunoști pe cineva în America, asta pentru a nu cădea povară autorităților locale sau federale. Am ajuns printr-o cunoștință la o familie de români, familia Ionescu, care locuia în Washington, D.C. Nu ne cunoșteam personal. Am vorbit la telefon și m-au găzduit câteva săptămâni până m-am integrat în comunitatea de acolo.”

 

În satul natal la vârsta de opt ani

 

Povești cu părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Familia Ionescu era implicată în Biserica Sfânta Cruce din Virginia, unde slujea părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Duhovnicul îndurase douăzeci și unu de ani de închisoare sub regimul comunist, iar din anul 1985 se stabilise definitiv în SUA. “Erau vremuri mult mai dure pentru bisericile românești din America, asta pentru că oamenii erau preponderent bătrâni, iar corul bisericii avea nevoie de ajutor. Când au auzit că sunt absolvent de teologie, familia Ionescu a zis că părintele Calciu se va bucura tare mult. Eu am întrebat dacă este vorba de părintele Calciu Dumitreasa, și ei au zis că da. Nu știam că părintele este în Washington, D.C., știam că e în America, atât. Atunci în sufletul meu s-a produs ceva fiindcă auzisem de părintele Calciu și nu îmi venea să cred că o să-l cunosc.”

 

,,Am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta”

 

Într-o zi de joi ajunsese la biserică. Tocmai la țanc, pentru că vineri se oficia vecernia mare, deoarece în weekend biserica era închiriată de comunitatea ortodoxă etiopiană. Prin urmare vecernia de sâmbătă seara, se muta vineri. “Am intrat cu familia Ionescu în biserică și am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta, o privire blândă, o barbă ca de monah și un suflet cald. M-au prezentat părintelui, iar acesta a zis: «Slavă Domnului că mi-a ascultat din nou rugăciunea. Chiar aveam nevoie de ajutor la strana bisericii» Și din acel moment am devenit cantor pro bono vreme de doisprezece ani. Biserica părintelui era la câteva mile de Pentagon. Înainte să treacă la cer, părintele făcuse demersul de a fi hirotonit de către arhiepiscopul nostru Înaltpresfințitul Nathaniel. Părintele Calciu a murit în 2006, iar la ceva timp după am fost chemat la taina hirotoniei.”

 

Alături de obștea părintelui Gheorghe Calciu

 

Metamorfoza primei parohii românești din Atlanta

În prezent, părintele Acsente slujește la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Atlanta. Istoria acestei parohii este una foarte interesantă dacă avem în vedere faptul că este prima biserică românească din Atlanta și că a pornit dintr-un garaj. “Biserica a fost înființată în anul 1993 deoarece comunitatea de români a început să i-a amploare după Olimpiada din 1996 care s-a ținut aici. Neavând biserică, românii mergeau la biserica americană ortodoxă, dar acolo se slujea în engleză. Ulterior, au început să se organizeze, însă nu aveau nici preot, nu știau unde este episcopia, deci erau complet dezorientați. Majoritatea erau oameni în vârstă și au început să caute o proprietate în zona unde erau concentrați mai mulți români. În cele din urmă, au găsit o casă pe care au cumpărat-o mai multe familii, după care au achiziționat și terenul viran de lângă. Au început să vadă unde este episcopia română și să întrebe cine este episcop. După un timp au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nathaniel, care le-a trimis un preot și au transformat garajul casei într-o capelă. Au trecut mai mulți preoți pe acolo până când comunitate s-a mai stabilizat și au început să se gândească la construirea unei biserici în toată regula”, spune părintele Geroge.

 

,,Au transformat garajul casei într-o capelă”

 

Biserica cea nouă a fost sfințită la 18 octombrie 2008. Casa și garajul au fost remodelate și transformate în casă parohială, iar în zona unde a fost capela s-a ridicat o sală ce găzduiește felurite evenimente din viața comunității. Privind în timp, de la primele Sfinte Liturghii și până în prezent, îl întreb pe părintele Acsente cum a evoluat comunitatea pe care o păstorește. “Astăzi foarte rar mai vin familii de români aici pentru că acum sunt mai multe oportunități de a merge în Europa. Economic vorbind, România a mai crescut față de ce era în anii ’90. Oamenii au cât de cât un nivel de trai mai bun, așa că nu mai emigrează masiv în America. Acum, noi avem în jur de 150-200 de familii. Înainte de pandemie biserica era plină, după am fost închiși o perioadă, acum iar săvârșim slujbe cu public, dar mulți oameni au rezerve în a participa în persoană la Sfânta Liturghie.”

 

 

 

Fărâma de Românie din Atlanta

America este un mozaic religios. Chiar dacă statul nu finanțează cultele, totuși încurajează practicarea oricărei forme de credință. Părintele îmi spune că Ortodoxia nu e atât de necunoscută în America și îmi povestește despre Sfinții Gherman de Alaska, Ioan Maximovici sau Rafael de Brooklyn. Pe lângă acestea, părintele a botezat americani furați de bogăția credinței Ortodoxe. În continuarea dialogului, îl întreb pe părintele Acsente cum reușește să supraviețuiască parohia din punct de vedere financiar. “Țin minte că biserica părintelui Calciu se autofinanța, iar când am aflat că fiecare membru trebuia să dea câte un bănuț la biserică am învățat că asta trebuie să fac și eu duminical. Biserica nu ar exista fără acest ajutor. Datoria noastră de preoți este să spunem că biserica se bazează pe fiecare dinte membri ei. Oamenii din comunitate suportă utilitățile bisericii, toate se plătesc din bugetul parohiei care este alimentat de comunitate. Este destul de greu să supraviețuiești doar din slujbe pentru că viața de aici e mai scumpă decât cea din România”, lămurește părintele.

 

,,Aici în America întâlnim un segment de credincioși care vin la biserică efectiv din dorința de a se întâlni cu alți români”

 

Anual, parohia organizează două festivaluri, unul de primăvară și altul de toamnă, în care artiști români încântă publicul cu melodii tradiționale, doamnele din comunitate gătesc, iar preț de câteva zile pământul devine eminamente românesc. Sala parohiei este transformată în muzeu și americanii îi trec pragul cu mare interes. “Aici în America întâlnim un segment de credincioși care vin la biserică efectiv din dorința de a se întâlni cu alți români, de a vorbi românește și nu neapărat mânați de sentimentul religios. În România vin la biserică doar oamenii care vor să spună o rugăciune, să aprindă o lumânare, să planifice un serviciu religios, etc. Pe lângă festival, la noi în parohie mai poposesc duhovnici care țin conferințe, avem și o școală duminicală, iar pe viitor vrem să implicăm consiliul parohial într-un plan de Health Assessment și să vedem ce se mai poate îmbunătăți în parohia noastră”, conchide părintele George Acsente.

 

 

Provine dintr-o familie în care științele juridice erau la loc de cinste. Tată, Simion, era un avocat destoinic, motiv pentru care junele a fost vrăjit de acest domeniu. Ajuns la vârsta studenției se va înscrie la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității „Ferencz József” din Cluj. După ce fură meserie de la marii avocați ai vremii își deschide propria cancelarie în Târnăveni. Odată cu declanșarea primei conflagrații mondiale este înrolat în Regimentul 50 Alba Iulia, cu gradul de locotenent. Se bucură de mai multe funcții de conducere fiind delegat la  Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În perioada interbelică gustă din plin viața politică, iar la 1926  deține funcția de prefect la județului Cluj. Pentru acestea și pentru multe altele va fi distins în anul 1931 cu Ordinul Ferdinand I în grad de ofițer

 

Pregătirea academică și perioada debutului

Vine pe lume la 26 februarie 1883, în familia avocatului Simion Căluțiu din județul Mureș. Junele se molipsește de microbul științelor juridice pe filieră paternă, motiv pentru care se va dedica avocaturii. Își face studiile la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității „Ferencz József” din Cluj. Seriozitatea, prestanța și capacitatea de muncă, îl scot în evidență aducându-i mai multe burse acordate de Fundațiile ,,Alexandru Șterca Șuluțiu”, „S. Romanțai” și ASTRA. Devine absolvent în anul 1906, după care își face stagiul în cabinetele marilor avocați din acele timpuri. Pe lângă acestea, tânărul devine și doctor în drept la 2 aprilie 1910. Din noiembrie 1912 pornește pe cont propriu și deschide o cancelarie avocațială în Târnăveni. Tot acum se înscrie în mișcarea națională românească din comitatul Târnava Mică. Camaraderia cu avocatul și fruntașul politic Romul Boilă se va dovedi una foarte rodnică. Cei doi strâng rândurile și încep să militeze pentru introducerea votului universal și secret, pentru învățământul în limbile naționalităților și libertatea presei.

 

Anii de război și Marea Unire

Vitregiile vremii au făcut ca acțiunile lor să nu ajungă până la capăt. Declanșarea Primului Război Mondial împrăștie mulțimile, iar Marțian este înrolat în Regimentul 50 Alba Iulia, cu gradul de locotenent. Datorită funcției pe care o deținea, este numit comandant al Gărzii Naționale din Târnava Mică. Ulterior, va fi desemnat adjutant al Legiunii române din Alba Iulia, ca mai apoi să fie delegat de CNR să i-a parte la ședințele din 13-14 noiembrie de la Arad. Când focurile se mai domolesc, membri Gărzii Naționale Române din comitatul Târnava Mică îl deleagă ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

În urma constituirii Consiliului Dirigent are loc procesul de preluare a controlului în administrația locală. Marțian Căluțiu este desemnat ca prim comisar cu prerogative de conducere a întregii activități de preluare a puterii și instituire a autorității românești. În calitate de membru al Partidului Național Român, candidează în circumscripția Târnăveni pentru un mandat de deputat, pe care îl obține învingându-l pe Ioan Bianu.

 

În tumultul politic al vremii

Tulburările din peisajul politic și incertitudinea în care se scălda formațiune liberală, îl fac să părăsească partidul la braț cu Octavian Goga. Cei doi trec de partea Partidului Poporului în mai 1920, iar avocatul Marțian devine pentru o scurtă perioadă liderul județean al partidului. Activitatea sa politică va cunoaște un crescendo în anul 1926, când ajunge să dețină funcția de prefect la județului Cluj. Atunci când nu făcea politică activa în domeniul bancar. De numele său se leagă înființarea Băncii comerciale și industriale din Valea Târnavelor, a Băncii Comerțului – Turda și a Băncii Generale de Credit din Târnăveni. În paralel era acționar și președinte al SC Furnica – Târnăveni.

Căluțiu Marțian a practicat avocatura la Târnăveni până în anul 1926, când s-a mutat definitiv la Cluj. Pentru întreaga activitate va primi în anul 1931 Ordinul Ferdinand I în grad de ofițer. Părăsește această viață la 8 iulie 1940 și este înmormântat la Cluj.

 

 

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Legea Noului Testament este expresia cea mai tipică și mai desăvârșită a voinței divine. Ea reprezintă forma ultimă de exprimare a voii lui Dumnezeu, deoarece prin persoana întemeietorului ei, Hristos Dumnezeu Cel Întrupat, harul și adevărul au primit fără nicio mijlocire realitatea temporală – această lege este una esențial internă, centrată asupra harului sfințitor, care, prin credință și prin dragoste, devine puterea generatoare a faptelor bune.[1]

Superioritatea Legii noi față de cea veche este arătată de către Sfântul Apostol Pavel, care opune legii faptelor legea credinței, exclamând: „Căci legea duhului vieții în Hristos m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.” (Romani 8, 2). Această interioritate a Legii nou-testamentare nu exclude însă și o dimensiune exterioară – căci ea pretinde credinciosului și fapte exterioare, urmând spuselor Mântuitorului: „Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel care Mă iubește.” (Ioan 14, 21)

Desăvârșirea acestei legi constă în faptul că aduce cu sine o înnoire morală și o restaurare spirituală a creștinului – ea spiritualizează viața credincioșilor și face credința să fie vie, activă; de asemenea, ca lege a harului și a libertății, aduce cu sine ajutorul divin și scoate pe creștini de sub robia păcatului spre adevărata libertate și stare de fii ai lui Dumnezeu. Pe scurt, ea este desăvârșită deoarece se înfățișează ca lege a iubirii, iubirea fiind motivul, cuprinsul și plinirea ei – toate poruncile ei tind înspre iubire, aceasta fiind „plinirea legii” – așa cum o arată și Fericitul Augustin: „legea duce la credință, credința câștigă pe Duhul Sfânt ca un dar, care revarsă în noi iubirea, iar iubirea împlinește legea.”[2]

Scopul legii morale a Noului Testament este acela de a face pe credincios să trăiască întru toate după învățăturile sale, dar nu prin constrângere, ci acestea să fie sădite în firea sa reînnoită prin har, acesta împlinind tot lucrul bun dintr-o pornire internă, din propria sa conștiință.

Concluzionând, Legea Noului Testament este o lege universală necesară nouă tuturor, pentru mântuire, toți cei ce se botează în ea îmbrăcându-se în Hristos (Galateni 3, 27) – ea ne cheamă la aceeași credință pe noi toți, indiferent de starea socială, neamul ori locul în care ne găsim, și prin aceasta își dovedește caracterul său de lege universală.

Precum Legea nouă este forma desăvârșită de exprimare a voinței divine, asemeni ei, Mântuitorul Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, este Învățătorul și Prorocul suprem, prin Însăși Persoana Sa. În viziunea părintelui Dumitru Stăniloae, învățătura lui Hristos se bucură de unicitate, asemenea Lui – unicitate datorată în primul rând identificării propovăduitorului cu propria-I învățătură. Calitatea profetică a lui Iisus ține de Persoana Sa, deosebindu-se astfel de înțelesul pe care cuvântul proroc îl avea în Vechiul Testament, al unui om inspirat de către Dumnezeu, Iisus Hristos fiind Învățătorul și Prorocul prin Sine – „Eu sunt adevărul.” (Ioan 14, 6) Așadar, învățătura hristică decurge din Însăși Persoana Mântuitorului, arătând omului ce o primește drumul adevărat spre eternitatea desăvârșită a existenței. Iar în această învățătură Hristos nu face decât să Se tălmăcească pe Sine Însuși, El fiind atât drumul către, cât și desăvârșirea însăși.

Pe lângă însușirea profetică, învățătura Mântuitorului are calitatea de a fi realistă, acoperindu-se cu ceea ce este El ca om în care s-a realizat cu adevărat umanitatea și se va realiza și după Înviere – El este Prooroc nu numai prin cuvântul Lui, ci și prin existența Lui de dinainte și de după Înviere – iar noi învățăm privind la Persoana Lui și pășind pe urmele Lui, stând în legătură cu El, căci Hristos nu este numai Dumnezeu adevărat, ci și om, așadar are în El și iradiază din El nu numai învățătura adevărată despre Dumnezeu, ci și despre omul adevărat, așa cum este realizat în Hristos și cum trebuie să ajungă și ceilalți.

Superioritatea învățăturii lui Hristos față de cea a Vechiului Testament rezidă în comunicarea directă a adevărului, care astfel se impune cu deplina-I putere – adevărul integral se arată în Hristos ca persoană vie, făcându-Se El însuși ipostas al spiritului uman; pe deasupra, asumând El însuși modul de comunicare uman, Se comunică în modul cel mai direct și mai accesibil oamenilor – El prezintă pe Dumnezeu în maximă apropiere.

Împărăția lui Dumnezeu este, din momentul apariției lui Hristos, în mijlocul oamenilor – predica Lui fiind revelația prezenței acestei Împărății, predica prin care se revelează Persoana Sa. De asemenea, predica lui Iisus este și chemarea adresată oamenilor, ca să primească această Împărăție ca unică șansă a vieții lor adevărate, veșnice și depline. Sau, precum arată Sfântul Chiril al Alexandriei: „Hristos, prin ceea ce aduce în Sine Însuși, a descoperit în Ipostasul Său tipurile legii. El a mutat în Ipostasul Său tipurile la adevăr.” Trupul lui Hristos, cuvintele Lui omenești, rămân încă „tipuri”, „simboluri” ale dumnezeirii Lui. Dar acum tipul nu mai este despărțit de Dumnezeu, ci Dumnezeu S-a făcut El Însuși „tipul Său”,  „simbolul Său” – cei aflați lângă El au simțit prin cuvintele Lui omenești, prin privirile Lui și prin toată înfățișarea, comportarea și faptele Lui, dumnezeirea nevăzută a subiectului Său, și au transmis acestea fie în scris, prin Sfânta Scriptură, fie prin intermediul Sfintei Tradiții, urmașilor, pentru a eterniza învățăturile și poruncile dumnezeiești, ca acestea să aducă perpetuă roadă în sufletele credincioșilor.[3]

De asemenea, Mântuitorul Hristos ni Se înfățișează, în cadrul scrierilor noutestamentare, drept cel mai de seamă împlinitor al voinței lui Dumnezeu, întreaga Sa activitate și propovăduire vădind o înțelegere profundă a acesteia, manifestată prin săvârșirea celor necesare în vederea mântuirii neamului omenesc, indiferent de greutatea faptelor respective, așa cum sugestiv este arătat în episodul rugăciunii din grădina Ghetsimani. Deplinătatea supunerii Mântuitorului Hristos în fața voii Tatălui  este dată și de faptul că Acesta știa dinainte faptele ce urmau a se petrece, fapte ce erau aproape imposibil de îndurat pentru un om.

Totodată, întreaga activitate de propovăduire a Fiului lui Dumnezeu vădește îndemnul constant adresat oamenilor de a se supune voinței mântuitoare a Creatorului, sintetizat de una dintre cererile Rugăciunii domnești: „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ”, prin care oamenii sunt îndemnați să caute instaurarea împărăției mesianice din viața aceasta.

Sfântul Evanghelist Ioan subliniază deplina supunere a Mântuitorului Hristos în fața voii Tatălui, dar și faptul că Acesta reprezintă însăși voia enipostaziată a Tatălui prin versete precum: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui” (Ioan 4, 34) ori: „Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Și aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toți pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe niciunul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 38-39). În aceste versete este arătată pe larg deplinătatea supunerii Mântuitorului în fața voinței Tatălui, prin suprema smerire de Sine, prin actul chenotic, și ulterior prin Patimile și Învierea Sa, care a dat voinței umane posibilitatea de a dobândi mântuirea, prin unirea ei în scop cu voia divină.


[1] †Nicolae Mladin, Pr. Orest Bucevschi, Pr. Constantin Pavel, Pr. Ioan Zăgrean, Teologie Morală Ortodoxă, p. 135.

[2] †Nicolae Mladin, Pr. Orest Bucevschi, Pr. Constantin Pavel, Pr. Ioan Zăgrean, Teologie Morală Ortodoxă, p. 137.

[3] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, pp. 115-123.

 

Rolul Scripturii în cunoașterea voii lui Dumnezeu – partea I

 

 

Livia este în brațele bunicilor. Vacanțele cu ei sunt doar lapte și miere. Și vorbe bune și povețe. Nepoata stă pe prispă. Admiră zborul rândunelelor.

-Bunică, tu îmi spui că mai este puțin și rândunelele pleacă în țările calde?

-Așa este!

-Uf, dar de ce? Aș vrea să fie așa, vară, pentru totdeauna!

Bunica râde.

-Anotimpurile vin și pleacă, draga bunicii! Iar și iar.

– Și sunt zile care trec peste noi ca anotimpurile. Ai observat? întreabă, hâtru, bunicul.

 

 

Așa este viața: o succesiune de anotimpuri.

Anotimpurile din viață nu vin exact ca anotimpurile din natură. Nu. E altfel cu anotimpurile vieții.

-Și cum vine asta? întreabă Livia curioasă.

-Sunt zilele de primăvară în care înflorești. Înflorești pur și simplu: verdele dă atâta forță încât te simți invincibil. Nimic nu e de netrecut. Nimic nu e de neurcat. Ai putere cât pentru șapte.

Apoi vin verile: verile sunt tare strălucitoare: au lumină și împlinire în ele. Verile sunt dătătoare de putere lăuntrică, de încredere în forțele proprii, de grijă față de tine și față de ceilalți. Verile au energia să te determine să întemeiezi, să prinzi rădăcini; verile te așează, verile te împuternicesc.

-Și într-o zi de visare din vară, poate veni brusc toamna, pronunță răspicat bunica. Și când e toamnă îți plouă în suflet, când e toamnă e veșted totul în jur; când e toamnă nu-i veselie, e retragere în sine și poate e suspin. Când e toamnă parcă te împotmolești în noroi și când e toamnă parcă ai aștepta să fii mereu îngrijit. Aștepți un semn de la soare.

-Și soarele vine, bunică?

-Soarele vine și poate fi primăvară deodată: ieși din cocon și umpli spațiul de culoare și de idei noi și de un nou tu. Și aștepți să înflorești.

-Știi, chiar atunci poate veni iarna. O iarnă cu troiene și dureri de neimaginat.

Bunicul oftează.

Rănile ți le fac vânturile și înghețurile. Mâna îți rămâne prinsă în copca de gheață. Rămâi fără lemne pentru foc și nu găsești lopata să faci un drum până la cel mai apropiat prieten. Te pui în cojocul platoșă și stai în tine în rugăciune. Claritatea verii parcă se disipează.

Un gând rămâne acolo să-ți țină de cald: e primăvară după fiecare iarnă și nu-i de glumă cu primăvara! Ea așteaptă pitită după un colț, gata să repornească motoare adormite, gata să îți dea cheia drumului spre tine. Ea te duce obligatoriu într-o altă vară cu și mai mult spor și cu rădăcini și mai puternice. Vei învăța iar, vei crește, vei izbucni și vei izbândi. Vei fi din nou în vârf.

 

 

Livia zâmbește. Poveștile bunicilor o liniștesc. Livia învață, Livia înțelege.

– Eu înțeleg așa, acum: e bine să întâmpini iarna cu înțelegere, e bine să îți faci planuri primăvara, e bine să agonisești vara, e bine să stai cu tine toamna.

E bine să iei fiecare anotimp al vieții, exact așa cum vine, exact atunci când vine.

Viața nu vine doar cu vară sau doar cu iarnă. Niciun anotimp nu are exclusivitate. Când vom învăța ideea de rotație, când vom găsi binele din fiecare etapă vom avea siguranța că tot ceea ce vine spre noi ne transformă, ne întărește, ne înalță.

Bunica scoate plăcinta din cuptor. În fiecare suflet e un anotimp. Și în fiecare anotimp e o bucată de cer cu zbor de rândunele.

 

 

De profesie inginer, Anca și-a petrecut optsprezece ani în forfota multinaționalelor. A fost o perioadă presărată cu multe învățături în care a legat relații și s-a dezvoltat din toate punctele de vedere. Dar cu toate acestea, își dorea cu ardoare să facă pasul către propria afacere. După calcule, planuri și momente de reflecție, și-a dat demisia. Avea 47 de ani și se pregătea să pună pe picioare un business cu covoare tradiționale. În 2014 a înființat firma, apoi a început să-și scrie proiectul pentru a accesa fonduri europene. Cu banii obținuți, a deschis un atelier de țesătorie în comuna Măceșu de Jos, unde femei cu har pun în valoare frumusețea covorului oltenesc. Am stat de vorbă cu doamna Anca Lozan Dumitrescu și am povestit despre puterea de a te reinventa, debutul în business, cum diferențiem autenticul de kitsch, ce este un antreprenor și planuri de viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Vise capitaliste în comunism: “Mi-am dorit din totdeauna să am afacerea mea, dar în viață nu faci mereu ceea ce îți dorești. Fiind acele vremuri, a trebuit să accept pentru o perioadă să fiu angajată (…) M-am gândit foarte bine, am pus totul pe hârtie, am urmărit businessuri, plus că am mai făcut și un studiu de piață. Lucrând într-o firmă care oferea consultanță pentru accesarea fondurilor europene am zis că merită să aplic și eu.”
  • Ispita de a pune lacătul pe ușă: “Afacerea asta e ca propriul meu copil și niciodată nu îți poți abandona copilul. Afacerea acesta este hrană pentru sufletul meu. Îmi place să simt că trăiesc și nu pot sta pasivă așteptând să treacă timpul. Am această posibilitate de a crea lucruri frumoase.”
  • Profilul antreprenorului prin ochii Ancăi: “Antreprenorul este acea persoană care nu are nici zi, nici noapte, nici weekend și nici concediu. Cât timp am fost angajată am avut weekend-urile libere și mai mulți bani în buzunar decât acum. Dar am satisfacția că am schimbat destinele unor oameni.”

 

 

 

Pentru toate există un timp prielnic

Când era mică, Anca își dorea o casă de modă. Fascinată de țesături, a învățat croitorie la școală și își făcea singură haine. Pe lângă acestea, mama tricota, cosea, iar bunica teșea niște, covoare, adevărate opere de artă. Totul se petrece sub epoca cenușiului cu nuanțe roșiatice de comunism, în care dorințele capitaliste nu-și aveau loc. “Mi-am dorit din totdeauna să am afacerea mea, dar în viață nu faci mereu ceea ce îți dorești. Fiind acele vremuri, a trebuit să  accept pentru o perioadă să fiu angajată. După revoluție, am lucrat în multinaționale și a fost cea mai frumoasă perioadă. Acolo am învățat să fiu și antreprenor, am avut posibilitatea să mă dezvolt și să leg relații. Țin minte că la angajare am fost peste 150 de candidați pentru patru posturi. Am lucrat acolo nouă ani de zile, am urmat traininguri, ori pentru anul 1999 asta era ceva de domeniul fantasticului”, povestește Anca Lozan Dumitrescu pentru Matricea Românească.

 

,,Mi-am dorit din totdeauna să am afacerea mea”

 

După calcule, planuri și momente de reflecție, Anca și-a luat inima în dinți și a demisionat. Avea 47 de ani și se pregătea să pună pe picioare visul de o viață. “M-am gândit foarte bine, am pus totul pe hârtie, am urmărit businessuri, plus că am mai făcut și un studiu de piață. Lucrând într-o firmă care oferea consultanță pentru accesarea fondurilor europene am zis că merită să aplic și eu. În anul 2014 am înființat firma și încet încet mi-am scris proiectul pentru a accesa fonduri. Țin minte că am depus proiectul în prima lună de depunere și am primit o finanțare de 70 de mii de euro.”

 

 

Un business și provocările aferente

Cu finanțarea obținută și cu entuziasmul la cote maxime, Anca a deschis un atelier de țesătorie în comuna Măceșu de Jos. Primul hop era trecut, dar urma altul și anume, recrutarea personalului calificat. “Aici a fost foarte greu. Numai un om nebun ca mine se putea angaja la așa ceva. Am știut de la bun început că nu mai sunt oameni care practică țesătoria. Pe lângă asta este și o meserie grea care nu se învață în două zile. Acest meșteșug se învață undeva pe o perioadă de un an, asta numai dacă ai abilități. În prima lună am început să facem cursuri, am achiziționat echipamente, am cumpărat materia primă, tot mobilierul necesar, am recrutat persoane și pe 1 august 2016 am debutat”, rememorează Anca Lozan Dumitrescu.

 

,,Îmi place să simt că trăiesc și nu pot sta pasivă așteptând să treacă timpul”

 

Acum la atelierul din Măceșu de Jos sunt trei angajate. Din pricina numărului mare de comenzi și a lucrului migălos ce ține de făurirea unui covor, capacitatea de producție este cu mult depășită. Sunt luni în care Anca refuză să-și mai facă reclamă pentru că nu poate onora toate cererile. Cu toate acestea, covorul oltenesc țesut la Măceșu a ajuns prin SUA, Canada, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, China, Israel și în mai toate țările din Europa. În cele ce urmează, o întreb pe Anca dacă au fost momente în care și-a dorit să pună lacătul. “Da, au fost. Însă afacerea asta e ca propriul meu copil și niciodată nu îți poți abandona copilul. Afacerea acesta este hrană pentru sufletul meu. Îmi place să simt că trăiesc și nu pot sta pasivă așteptând să treacă timpul. Am această posibilitate de a crea lucruri frumoase. Modelele sunt create la noi în atelier și fiecare client în parte vrea un anumit model. Utilizăm motive florale, zoomorfe, numai că noi le dăm o notă aparte. La mine în atelier două țesătoare nu lucrează la fel, pentru că fiecare are propria percepție”, lămurește Anca.

 

 

Autentic vs kitsch. Cum le distingem?

Și pentru că tot vorbim de lucruri încărcate de autentic, o întreb pe Anca cum putem distinge un covor lucrat manual de un kitsch chinezesc. “În primul rând să ne uităm la preț. Acesta este dat de durata de lucru. Un produs care este ieftin se face foarte repede și nu este lucrat manual. Un lucru făcut manual nu poate fi produs în cantități mari. Când văd pe stoc cinci bucăți identice, acolo clar e un produs făcut de mașină. Un alt aspect ține de liniile care sunt prea perfecte. Acolo e clar că aveam de-a face cu un produs făcut de mașină. Motivele foarte mici de pe covoare sunt o altă dovadă că aveam de-a face cu un lucru făcut la mașină. Deci, covoarele care sunt ieftine, multe pe stoc și au motive cu linii perfecte, acestea sunt făcute la mașină și nu poartă nicio urmă de autentic”, ne lămurește Anca.

 

,,Bunăstarea nu stă în mașini luxoase sau în case mari”

 

În ciuda vicisitudinilor pandemice, activitatea atelierului nu fost sistată. Angajatele au țesut de acasă și chiar dacă numărul comenzilor destinate exportului a scăzut, ei bine, cererea din țară a crescut semnificativ. Tot ce se realizează la Măceșu de Jos este datorită simțului antreprenorial de care Anca dă dovadă. În cele ce urmează vreau să aflu cum vede olteanca noastră profilul antreprenorului de azi. “Antreprenorul este acea persoană care nu are nici zi, nici noapte, nici weekend și nici concediu. Cât timp am fost angajată am avut weekend-urile libere și mai mulți bani în buzunar decât acum. Dar am satisfacția că am schimbat destinele unor oameni, pentru că în acești cinci ani, angajatele care au fost în firmă s-au dezvoltat și au înțeles că se poate trăi mult mai bine dacă ai un serviciu. Bunăstarea nu stă în mașini luxoase sau în case mari, nu. Bunăstarea stă într-o minte armonioasă și o familie echilibrată.”

Am ajuns la finalul dialogului nostru. Nu pun punct acestor rândui până nu aflu care sunt planurile Ancăi pentru viitorul apropiat. “Vrem ca pe viitor să ne dezvoltăm pe mai multe planurile. Am început să mai iau lângă mine persoane din alte județe și aș vrea să amenajez casa bunicilor și să organizăm acolo tabere de creație și șezători.”

 

 

Matricea Românească a avut plăcerea de a discuta cu Părintele Arhidiacon Iulian Dumitru despre succesul Coralei Armonia. Cine sunt ei și cum au ajuns astăzi la această performanță ne povestește părintele în videoclipul de mai jos.

 

Interviu pe scurt:

Cine este Pr. Arhid. Iulian Dumitru?

E greu să vorbești despre sine pentru că mi se pare că devii fără să vrei subiectiv. Sunt un om simplu, un om care iubește frumosul, un om care și-a cultivat întreaga viață în slujba bisericii.

 

Ați început să studiați teologia? V-ați dorit să deveniți slujitor al Domnului?

Dintotdeauna mi-am dorit să devin slujitor al Domnului, a fost o vocație de mic.

 

Când v-ați dat seama că o să urmați această cale a muzicii?

Încă din seminarul teologic mi-am cultivat acest gând spre muzică, am făcut parte din corul clasei, din corul școlii și am avut ocazia să dirijez câteva lucrări.

 

Cum este la repetiții?

Sunt o plăcere reală pentru că acolo învățăm să ne suportăm unii pe alții, să ne cunoaștem mai bine.

 

Trebuie mai mult talent sau muncă?

Degeaba ai talent dacă talentul nu îl pui în slujba muncii. Munca este cheia succesului.

 

Un sfat pentru cei care doresc să se apuce de muzică!

Toți oamenii ar trebui să aibă legătură cu muzica, pentru că muzica topește inimi, muzica schimbă suflete, muzica înnobilează viața omului.

 

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

 

Este descendentul unei importante familii nobiliare. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din Cluj, Ilie se va specializa în economie la Viena. Izbucnirea Primului Război Mondial îl chemă la arme de partea armatei austro-ungare, însă dezertează în anul 1918 și va pune umărul la eliberarea orașului Cernăuți. După toate acestea, se întoarce în Maramureș, mai exact la Sighet, unde participă la evenimentele premergătoare Unirii. La cei 23 de ani pe care îi avea atunci, a fost delegat din partea cercului electoral Ocna Șugatag, ca reprezentant la Marea Adunare de la Alba Iulia, fiind astfel cel mai tânăr dintre cei care aveau drept de vot.

 

Când trecutul te obligă la fapte mărețe

Vede lumina zilei la 12 decembrie 1895, la Giulești, județul Maramureș. Tatăl său era descendent al familiei Lazăr din Purcăreț, iar mama sa a fost descendentă a familiei Ivașcu din Apșa de Jos. Vasile Lazăr, bunicul său, a fost descendentul a șase generații de preoți și protopop al Sighetului. Junele urmează studiile la Liceul Piarist din Sighet, iar din clasa a V-a, este transferat la Liceul din Lugoj. După obținerea bacalaureatului, își îndreptă pașii către Academia de Drept din Sighet. Nu după mult timp, se transferă la Universitatea din Cluj, loc în care obține licența și titlul de doctor în științe juridice. Pe lângă acestea, s-a specializat în economie la Viena.

 

 

Momentul izbucnirii primei conflagrații mondiale l-a prins în plină ascensiune. A fost înrolat în armata austro-ungară și trimis cu forța în mijlocul bătăliei. În anul 1918, alături de alți soldați, a dezertat, implicându-se în eliberarea orașului Cernăuți. Obținând izbânda, Ilie a fost cel care a pus tricolorul pe clădirea primăriei din Cernăuți. De aici, o apucă spre Maramureș cu un tren militar. Înnoptează la preotul Mihalcea din localitatea Iacobeni, iar a doua zi pornește pe jos până la Borșa, unde se oprește la Alexandru Anderco Cuza. Ajuns în cele din urmă la Sighet, se implică în organizarea evenimentelor premergătoare Unirii. În urma mai multor discuții, membri cercului electoral Ocna Șugata, îl vor delega ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

 

Puștiul care a votat Unirea

Misiunea ce i se încredințase era una cu greutate la cei 23 de ani pe care îi avea atunci. Era cel mai tânăr dintre delegații cu drept de vot. La un an după evenimentul care reîntregise țara, Ilie Lazăr a fost însărcinat de autoritățile române centrale să se ocupe de organizarea județului Satu Mare. Din anul 1923 se stabilește la București, unde va profesa ca avocat. Nu putea sta departe de febra vieții politice și se înscrie în rândul Partidului Național Român. În data de 10 octombrie 1926, PNR va fuziona cu Partidul Țărănist, ieșind la suprafață Partidul Național Țărănesc. Odată cristalizată noua formațiune politică, avocatul Lazăr va candida la alegerile parlamentare fiind ales în trei rânduri deputat din partea circumscripției Maramureș. Implicarea în organizarea mediilor țărănești “Iuliu Maniu” l-au făcut tare îndrăgit de către țărani, în special de cei din Maramureș.

Cariera sa politică a cunoscut un prim moment de turnură când a intervenit în apărarea populației evreiești din Maramureș. Atunci, Ilie Lazăr a condamnat cu vehemență regimurile autoritare ale lui Carol al II-lea și Ion Antonescu. Din pricina atitudinii sale intransigente, autoritățile i-au stabilit domiciliu forțat la Mănăstirea Turnu și mai apoi în lagărul de la Târgu-Jiu.

 

 

Eroul din temnițele comuniste

Situația avea să se înrăutățească drastic odată cu instaurarea regimului comunist. Înaintea alegerilor din anul 1946, Ilie Lazăr a primit șapte luni de închisoare corecțională. După un an, Securitatea și-a propus să scape definitiv de foștii lideri politici. Prin urmare, la 14 iulie 1947 comuniștii au pus la cale “Înscenarea de la Tămădău” în urma căreia un număr important de fruntași PNȚ au fost puși sub acuzare pentru ”încercare de fugă într-o țară străină”. În urma evenimentului, Ilie Lazăr a fost judecat alături de Iuliu Maniu și de alți lideri țărăniști, apoi condamnat la 12 ani de închisoare și confiscarea averii. A fost încarcerat la Galați, urmând ca din anul 1951 să fie transferat la Sighet. În anul 1955 este mutat la Râmnicu Sărat. Și-a dus pedeapsa până la capăt, iar în momentul eliberării i s-au fixat încă trei ani de domiciliu obligatoriu la coloniile de muncă de la Culmea și Periprava. Eliberat la 9 mai 1964, slăbit și stors de viață, Ilie Lazăr se stabilește la Cluj. Securitatea nu-i dă pace nici după gratii și-l urmărește până la finalul vieții.

 

 

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Reprezentând, alături de Sfânta Tradiție, izvorul Revelației supranaturale în cadrul Bisericii Creștine, Sfânta Scriptură sau Biblia, colecția de cărți sfinte scrise sub insuflarea Sfântului Duh într-un răstimp de aproape 1500 de ani este una din formele în care Revelația este păstrată în eficiența ei, atât ca mântuire realizată obiectiv de către Hristos, în urmă cu două milenii, dar și ca mântuire subiectivă, prin lucrarea actuală a lui Hristos  asupra credincioșilor[1]. În felul acesta, noi, credincioșii, nu percepem Sfânta Scriptură ca fiind doar o carte prin care păstrăm în memorie cele făcute de Dumnezeu, prin Întruparea Fiului Său, spre mântuirea noastră, ci și o scriere ce ne arată ce face și ce va face Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat și înviat până la sfârșitul veacurilor pentru a ne conduce și pe noi la Înviere – în viziunea părintelui Dumitru Stăniloae, Sfânta Scriptură este „Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Care S-a tălmăcit pe Sine în cuvinte, în lucrarea Lui de apropiere de oameni prin ridicarea lor la El, până la Întruparea, Învierea și Înălțarea Lui ca om”.[2] Acest lucru se adeverește în spusele Mântuitorului: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20) și de asemenea prin versetul întâlnit atât în Evanghelia după Matei 25, 55, cât și în cea după Marcu 13, 31 și în cea după Luca 21, 33, conform căruia: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. Aceste cuvinte rostite odinioară de Mântuitorul Hristos ni se adresează continuu tuturor, Cuvântul Întrupat rămânând pururea în dialog cu Biserica Sa, până la sfârșitul veacurilor, prin Sfânta Scriptură – făcând din aceasta o carte pururea actuală, ce înnoiește constant viața noastră în Hristos, prin Duhul Sfânt, și ferește Biserica de căderea în varii erori doctrinare. Tot cu mijlocirea Sfântului Duh credincioșii au putința de a întâlni Persoana autentică a lui Hristos, Care se adresează credincioșilor prin Scriptură, în toate locurile și în toate timpurile, ca să-i înalțe la desăvârșire în El Însuși.

Așadar, Scriptura este mijlocul prin care cuvintele rostite odinioară de Mântuitorul sunt cuvinte prin care El se adresează continuu Bisericii, prin Sfântul Duh, ca să o ferească de erori și să o sporească duhovnicește.[3]

Începând de la căderea protopărinților noștri din rai și implicit, întreruperea dialogului lor direct cu Dumnezeu și întunecarea chipului Său în mintea oamenilor, Creatorul Și-a arătat voia Sa prin adresarea directă ori prin inspirarea unor oameni aleși, care au împărtășit-o celorlalți. Întreagă această lege morală a Vechiului Testament are ca scop pregătirea oamenilor și în special a poporului ales pentru venirea Mântuitorului. Pornind de la făgăduința făcută de Dumnezeu în rai, când îi spune diavolului în chip de șarpe: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.” (Facerea 3, 15), verset în care Sfinții Părinți văd prima vestire a Mântuitorului, Cel ce va zdrobi capul șarpelui și va fi din sămânța femeii, născându-se din Fecioară dar neavând un tată pământesc și în același timp, o primă poruncă dată oamenilor spre îndreptare, anume de a stârpi de la rădăcină răutatea din sufletele lor, precum ne arată Sfântul Grigorie de Nyssa: „Precum șarpele nu poate fi tras afară de coadă, pentru că solzii de pe gât se opun celor care vor să-l tragă afară, tot așa nu se poate începe de la sfârșit alungarea plăcerii din casa sufletului. Iată de ce învățătorul virtuții ne poruncește să pândim capul șarpelui. Iar cap numește El începutul răutății. Dacă nu primim în suflet acest început, atunci și urmarea rămâne nelucrătoare. Căci cine este cu totul vrăjmaș al plăcerii nu va fi înfrânt nici de momelile parțiale ale patimii; dar dacă cineva a primit în suflet începutul patimii, odată cu aceasta a primit în suflet și sălbăticiunea întreagă.”[4]

Era însă nevoie ca oamenii și cu deosebire poporul ales să aibă un reper moral care să-I ajute a se curăți și a se apropia de Dumnezeu – acesta a fost Decalogul; în același timp, cele 10 porunci au însemnat pentru fiii lui Israel un fel de pecetluire divină, fiind instrumentul prin care aceștia au fost decretați ca aleși ai Domnului dintre toate popoarele.

Această lege care reprezintă temelia întregii moralități, a avut rolul de a trezi în evrei cât mai mult cu putință conștiința păcătoșeniei și dorința de mântuire, fiind „călăuză spre Hristos” (Galateni 3, 24). Cu toate imperfecțiunile ei, Legea nu poate fi însă nicicum suspectată de formalism – așa cum afirmau Kant și discipolii săi, pornind de la premisa că ea s-ar ocupa doar de aspectele exterioare ale vieții omului – deoarece în ea găsim prescripții pozitive și asupra actelor interne. Încă de la început, Dumnezeu a cerut oamenilor, prin patriarhi și profeți, nu numai o supunere externă, ci credință și iubire în împlinirea poruncilor Sale, voința Domnului fiind motivul principal al acțiunilor omenești, iar frica de Dumnezeu și ascultarea de El, ființa moralității acestuia.

Iată că, în ceea ce privește Legea, deși aceasta era lipsită de har, întrucât a arătat drumul spre scopul ultim, căutând să înfrâneze pornirile păcătoase și să mențină trează conștiinta morală a evreilor, ea este considerată „sfântă și dreaptă și bună” (Romani, 7, 12). De o deosebită relevanță în această chestiune sunt cuvintele teologului german K. Furrer: „Cel ce cunoaște istoria tuturor religiilor judecă lucrurile astfel; el trebuie să ajungă la concluzia că în domeniul vieții religioase a popoarelor de dinainte de creștinism, Decalogul era cea mai înaltă operă. Căci în timp ce legiuitorii Antichității tratează lucruri mari și mărunte, înalte și puerile, într-o amestecătură pestriță, la o valoare egală, în Decalog sunt date numai fundamentele vieții religios-morale pentru toate timpurile și pentru toate neamurile. Cele 10 porunci sunt în majoritatea lor elementară o revelație unitară a orânduirii morale veșnice a lumii, prin faptul că accentuează unitatea și spiritualitatea lui Dumnezeu, iar pentru cult și viața noastră spirituală au o valoare deosebită prin faptul că stabilesc anumite cerințe a căror îndreptățire este recunoscută în mod unanim.”[5]

Un alt fapt vrednic de a fi remarcat în ceea ce privește legea morală a Vechiului Testament îl constituie deplina ei unitate – căci deși în Noul Testament întâlnim adesea sintagmele aparent diferite de „lege” și „proroci” (Matei 5, 17; 7, 12), expresia „lege” se referă îndeosebi la legea lui Moise, iar „prorocii” nu arată altceva decât dezvoltarea profetică a acesteia – dezvoltare ce se referă cu precădere la spiritul legii și la modalitatea de îndeplinire a prescripțiilor ei.

Tot prorociile au rolul de a vădi și realitatea fundamentului Legii morale, ca și călăuză a poporului ales până la venirea Mântuitorului, prin numeroasele făgăduințe făcute de Dumnezeu de trimitere a unui Izbăvitor. Astfel, numeroase sunt făgăduințele în Cartea Psalmilor – ungerea ca împărat a lui David este urmată de una: „Făcut-am legământ cu aleșii Mei, juratu-M-am lui David, robul Meu: Până în veac voi întări seminția ta și voi zidi din neam în neam scaunul tău (…) / Acesta Mă va chema: „Tatăl meu ești Tu, Dumnezeul meu și sprijinitorul mântuirii mele. / Și îl voi face pe el întâi-născut, mai înalt decât împărații pământului…” (Psalmul 88, 4-5; 26-27; 29), prin care Dumnezeu îi arată regelui că îi va prelungi neamul, descendența, pentru totdeauna – va face ca tronul și regatul său să fie veșnice – și vestește pe un descendent ce va fi mai înalt decât el, căci împărăția Sa va avea o nouă dimensiune – cea a veșniciei. Acest lucru este confirmat de către Psalmul 44, 8-9: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate, toiagul împărăției Tale. / Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea, pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii Tăi.”

De asemenea, caracterul veșnic al împărăției urmașului lui David, a viitorului Rege al lui Israel va fi confirmat de profetul Daniel, care numindu-l „Fiul Omului” va spune despre El: „…Și Lui I S-a dat stăpânirea, slava și împărăția / ca toate popoarele, neamurile și limbile / Lui să-i slujească. / Stăpânirea Lui este veșnică, / stăpânire care nu va trece, / iar împărăția Lui nu se va nimici.” (Daniel 7, 14). Această împărăție este una universală, întinzându-se asupra întregii lumi create: „Cere de la Mine și-Ți voi da neamurile moștenirea Ta. Și stăpânirea Ta, marginile pământului.” (Psalmul 2, 8).

Cea mai impresionantă descriere a Celui pe Care Dumnezeu Îl va unge cu Duhul Său pentru a-L face să domnească peste poporul Său este cea făcută de profetul Isaia: „Poporul care locuia în întuneric, va vedea lumină mare; și voi cei ce locuiați în latura umbrei morții, lumină va străluci peste voi (…) / Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. / Și mare va fi stăpânirea Lui și slava Lui nu  va avea hotar. Va împărăți pe tronul și peste împărăția lui David, ca s-o întărească și s-o întemeieze prin judecată și prin dreptate, de acum și până în veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.” (Isaia, 9, 1; 5-6) Tot profetul Isaia este cel ce revelează caracterul, semnul esențial al Acestui Prinț al Păcii, a cărui preînchipuire era doar David: „Iată sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoiește sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu și El va propovădui popoarelor legea Mea. / Nu va striga, nici nu va grăi tare, și în piețe nu se va auzi glasul Lui. / Trestia frântă nu o va zdrobi și feștila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioșie; / El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi așezat legea pe pământ; căci învățătura Lui toate neamurile o așteaptă.” (Isaia 42, 1-4) Așadar, ceea ce constituie realitatea ungerii Sale nu este untdelemnul pe care mâna unui om l-ar vărsa pe capul Său, ci e Duhul Domnului pe Care Dumnezeu Însuși Îl revarsă peste El.[6]


[1] Pr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 64.

[2] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMO, București, 2010, p. 55.

[3] Pr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, p. 66.

[4] Pr. Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi – Facerea, p. 35, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002, p. 35.

[5] †Nicolae Mladin, Pr. Orest Bucevschi, Pr. Constantin Pavel, Pr. Ioan Zăgrean, Teologie Morală Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 125.

[6] Viu este Dumnezeu – Catehismul ortodox, Ed. Harisma, Bucureşti, 1992, pp. 75-79.

 

Rolul Scripturii în cunoașterea voii lui Dumnezeu – partea II-a

 

 

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incediu în luna septembrie, 2020.

 

„Festivalul de Operă Virginia Zeani și-a asumat, prin semnarea unui acord, rolul de partener și mediator în campania de strângere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii din Chișinău. Suntem alături de autorități, de muzicieni și de publicul basarabean. Au pierdut un centru cu imensă valoare simbolică. Este o dramă care are un impact major asupra tuturor. Pe lângă simpatia pe care i-o datorăm unei comunități care și-a pierdut filarmonica, pentru restaurarea acestui prețios edificiu, ajutorul necesar este acum unul concret. Contăm pe sprijinul tuturor organizațiilor publice și private în acest demers nobil de ajutorare a fraților noștri din Republica Moldova”.

Marian Jurgiu,
Directorul Festivalului Regal
de Operă “Virginia Zeani”

 

 

“Casa Filarmonicii, o clădire emblematică a orașului Chișinău și un centru cultural cu prestigiu și tradiție, se află de câteva luni într-un minuțios proces de evaluare și examinare, în timp ce muzicienii, care nu au oprit în niciun moment munca de creație, repetă și cântă în exil, în spații de împrumut. Acestea sunt primitoare și confortabile, însă ne-a rămas dorul de atmosfera de acasă, alături de dorința de a avea un centru dedicat, care să ne dea siguranța și să ne inspire, astfel încât să ne putem asuma pe deplin rolul în sistemul cultural intern și internațional. Dacă vom merge împreună, dacă vom fi toți împreună, într-o zi, în curând, în sala noastră de concerte vor răsuna iar aplauze. Ne-am propus să facem o campanie activă pentru colectarea fondurilor necesare reconstrucției, alături de iubitorii muzicii culte din Republica Moldova și din diaspora și alături de parteneri de încredere la nivel european și internațional. Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”, prieten cu tradiție, ne este alături în acest demers, urmând să dezvoltăm împreună proiecte în măsură să le vorbească despre importanța instituției noastre celor care au gust pentru frumos și disponibilitatea să ajute. În curând, evaluarea va fi finalizată, va fi întocmit caietul de sarcini și vom putea spune care sunt fondurile totale necesare acestui proiect. Ne unim forțele pentru a salva un centru de excelență, perpetuând, astfel, spiritul nobil și înaltele aspirații despre care vorbește, de altfel, întregul parcurs profesional al dnei Virginia Zeani”.

 

Svetlana Bivol
Director General al Filarmonicii „Serghei Lunchevici”
Chișinău

 

 

VIDEO: Împreună Renaștem – proiect de sprijin al Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” pentru reconstruirea „Filarmonicii Serghei Lunchevici” din Chișinău

 

O ediție specială a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” va avea loc, în perioada 20-22 august, în spații publice și centre culturale din Târgu Mureș. Organizat de Asociația “Together on Top”, în parteneriat cu Asociația “Hai la sat”, Primăria din Târgu Mureș, Instituția Prefectului – Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

 

 

Predoslovie: <<Șotronul este un joc al copilăriei; cine nu a sărit într-un picior de-a lungul căsuțelor numerotate și a sperat să câștige, dovedind precizie și atenție?

Se pare că cei ce au jucat prima data Șotronul au fost soldații romani. Era un antrenament excelent. Evul Mediu l-a ridicat la alt rang: a devenit o metaforă pentru pelerinajul pe calea devenirii interioare. Șotronul a avut epoca lui de glorie, când regulile implicau un parcurs moral și mistic, când fiecare căsuță simboliza o virtute dobândită cu efort pe drumul spre Cer. Se pornea de pe Pământ, așa cum și astăzi o fac copiii în Franța, și se ajungea ,,dans le Ciel”. Toată schema Șotronului este copia ludică a planului unei biserici. Din pronaos (Terre) prin naos, spre absida altarului (Ciel) – o mistagogie accesibilă oricui>> (lector Mario Barangea, spicuiri).

 

Copiii joacă șotronul. Doar atât?

Ecaterina joacă șotronul. Are 6 ani. Șotronul e doar pentru cei coordonați, și-a dat ea seama. Copiii au primit-o cu greu în grupul lor. A trebuit să dovedească că-și poate ține echilibrul. A trebuit să arate că știe încotro se îndreaptă și cât de repede se poate orienta.

Fetița aruncă piatra. Piatra cade în prima ,,Casă”. Unu, doi, trei, patru. Până la zece numără. A ajuns în ,,Cer”. Se întoarce. O pornește spre ,,Casă”.

Copiii, în șotron, intră inițial fără un plan anume. E farmecul jocului, asta se știe, și e dorința de a finaliza (poate-câștigător), asta iar se știe!

Aruncă o piatră într-un pătrat și o iau la picior. Pe un drum ce îi va iniția. Sar cu ambele picioare, ba sar într-unul, schimbă ritmul și sensul. Le este și greu și le este și ușor. Ei străbat episoade din viață și ajung la răscruce. Se apleacă și culeg scopul de jos. Uneori piatra le cade pe linie. Aproape ratează tura. Și răsuflă ușurați și zâmbesc. Sunt tot acolo, în locul hărăzit de soartă. La căsuța cinci, după patru reușite în lanț, gleznele nu îi ascultă. Se dezechilibrează. Și ideea-piatră, deși bine ancorată, trebuie părăsită. O iau de la capăt; doar că acum o libelulă imensă, de un verde vibrant, fură privirea. Și tura asta se va sta pe bară. Se scutură și se hotărăsc să rămână concentrați. Ce hotărâre bună. Oare va ieși planul?

În jocul de șotron, copiii așteaptă. E bine când îți aștepți rândul. Acum e timpul de împrietenire. Cei ce știu dau sfaturi. Cei sturlubatici îți aduc aminte de nereușite. Cei împinși de dorința de a câștiga fac planuri. Cei mânați de bucuria de a fi împreună, zâmbesc. Copiii observă, copiii învață.

 

 

Șotronul. Drum inițiatic.

Și noi jucăm șotronul. Avem 7 ani și 15 ani și 28 ani și 33 ani și 42 ani. Și vom avea 47 și 58, 62 și 79. Vedem copiii din noi sărind prin cadrane, trecând prin încercări, repetând salturi. Suntem în CER și suntem pe PĂMÂNT, în căutări de drumuri, dominând intrările, răvășind căile. Din Colb în Paradis, profan spre inițiat, ne ținem respirația, zâmbim în locuri cu odihnă, ne bucurăm ochii în călătorie.

Jucăm Șotronul. E viața noastră acolo. Și mai cade iar câte o piatră departe de țel și linia ne îngrădește. Ne întoarcem și o luăm de la capăt. Și dintr-o dată totul e lin și noi dobândim putere și înțelepciune și ne înălțăm înlăuntru și sufletul palpită de frumusețea jocului.

Ecaterina joacă șotronul. Are în mână piatra ce o conduce . O ține bine. Și nu o va pierde din ochi nicicând!

 

 

VIDEO Interviu cu designerul Florin Dobre despre modă și nu numai

1 septembrie 2021 |
Matricea Românească a stat de vorbă cu designerul Florin Dobre despre modă și nu numai. În acest interviu am avut plăcerea să descoperim ce înseamnă să ne îmbrăcăm bine, ce este moda și cine este Florin Dobre.   Interviu pe scurt: Cum ați...

Ioan Jung, naistul din Coreea de Sud care ne duce mai departe folclorul

30 august 2021 |
Primele tangențe cu muzica au apărut în copilărie, când audia sunetul  pianului de la biserică. Naiul a venit în viața lui pe calea undelor radio, iar emoția i-a inundat sufletul. Timid, Ioan a început să facă ore de muzică, să acumuleze noi cunoștințe...

Rolul cultului în împărtășirea adevărului Scripturii

26 august 2021 |
Biserica, în calitatea ei de păstrătoare și garantă a Sfintei Scripturi, a asigurat dintotdeauna transmiterea conținutului acesteia credincioșilor ei, conștientă fiind de faptul că aceasta este în fapt, puterea revelatoare a conținutului biblic, ca, fiind...

Zilele Filmului din Republica Moldova la București

25 august 2021 |
27 – 29 august 2021 Cinema Muzeul Țăranului     Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC MOLDOVA și Muzeul Naţional al Țăranului Român, vă invită în perioada 27 – 29 august la Zilele Filmului din Republica Moldova la...

Temă de vacanță: exerciții de empatie

24 august 2021 |
Iacob este în vacanță la mătușa lui preferată; nu e nimic mai grozav decât să ai 10 ani împliniți și să fii alături de sora mai mică a mamei tale! Veselia mătușii lui e fără margini! Adoră să se trezească de dimineață în râsete, în ritmuri de...

Rolul Scripturii în cunoașterea voii lui Dumnezeu - partea II-a

19 august 2021 |
Legea Noului Testament este expresia cea mai tipică și mai desăvârșită a voinței divine. Ea reprezintă forma ultimă de exprimare a voii lui Dumnezeu, deoarece prin persoana întemeietorului ei, Hristos Dumnezeu Cel Întrupat, harul și adevărul au primit...

Livia învață despre anotimpuri

18 august 2021 |
Livia este în brațele bunicilor. Vacanțele cu ei sunt doar lapte și miere. Și vorbe bune și povețe. Nepoata stă pe prispă. Admiră zborul rândunelelor. -Bunică, tu îmi spui că mai este puțin și rândunelele pleacă în țările calde? -Așa...

Rolul Scripturii în cunoașterea voii lui Dumnezeu - partea I

12 august 2021 |
Reprezentând, alături de Sfânta Tradiție, izvorul Revelației supranaturale în cadrul Bisericii Creștine, Sfânta Scriptură sau Biblia, colecția de cărți sfinte scrise sub insuflarea Sfântului Duh într-un răstimp de aproape 1500 de ani este una din formele...

Joc și Joacă. Cer și Pământ

10 august 2021 |
Predoslovie: <<Șotronul este un joc al copilăriei; cine nu a sărit într-un picior de-a lungul căsuțelor numerotate și a sperat să câștige, dovedind precizie și atenție? Se pare că cei ce au jucat prima data Șotronul au fost soldații romani. Era...