ZENIT

Expoziția colectivului ARTHUB Bucharest la MNȚR

3 – 21 iunie 2021, Sala Acvariu

 

Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă aşteaptă la Sala Acvariu, joi, 3 iunie 2021, de la ora 16.00, la vernisajul expoziţiei ZENIT.

Expoziția este deschisă până pe data de 21 iunie și se încheie cu un eveniment dedicat Solstițiului de vară.

Artiste și artiști: Liviu Acasandrei, Elena Andrei, Angela Bontaș, Ana Chiorean, Cristina Iacob, Adrian Laie, Lumi Mihai, Maia Ștefana Oprea, Nona Șerbănescu, Samir Vancica

Curatoare: Nona Șerbănescu

La granița dintre artă, cercetare antropologică, ritual și gândire magică, în continuarea demersului Mori și comori, mituri și rituri început în anul 2018, colectivul ARTHUB propune expoziția ZENIT. Proiectul se înscrie într-o familie de patru expoziții, în legătură cu cele patru cicluri vitale ale anului alături de NADIR (februarie 2022), SEMĂNAT (aprilie 2022) și MĂCINAT care a avut loc în noiembrie 2018 multi-sit la Muzeul Național al Literaturii Române, în spațiul public și la ARTHUB Bucharest (Th Aman).

Zenitul este amiaza, punctul de maximă luminozitate a soarelui, apogeul luminii din parcursul zilei, tot astfel cum Solstițiul de Vară marchează apogeul luminii din parcursul anului calendaristic. Desfășurându-se în intervalul 3-21 iunie 2021, expoziția ZENIT își propune să celebreze miracolul luminii și al vieții și cuprinde zilele din an în care natura se regăsește în punctul maxim vegetativ. Plecând de la acest pretext, artistele și artiștii propun o serie de lucrări, instalații și intervenții site-specific – în strânsă legătură cu „anatomia” spațiului gazdă, Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român, un spațiu de trecere, luminat natural.

Lucrările de pictură, desen, instalație-obiect vor viza creșterea, vegetalul, lumina și legătura dintre obiceiurile tradiționale și evenimentele cosmice, începerea verii astronomice. Totodată propunem o analiză artistică în privința nevoilor și schimbărilor petrecute pe parcursul anului 2020, în primăvara în care omenirea s-a oprit în loc: revenirea la ritualurile pierdute ale pământului, agricultura de balcon și toate celelalte manifestări ale unei rupturi ale omului citadin contemporan de mediul său natural. În urma realizării expoziției și a documentării ce o precede va deriva o carte-obiect pe care colectivul o va lansa la finisaj, pe 21 iunie în cadrul unui performance dedicat luminii.

ARTHUB Bucharest este un proiect inițiat în 2013 de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane. În cei 8 ani de activitate, proiectul a devenit mai mult decât un centru cultural multidisciplinar, în jurul său dezvoltându-se o comunitate de artiste și artiști din medii vizuale și  performative.

În prezent ARTHUB Bucharest funcționează în strada Vasile Lascar nr 63 cu 4 ateliere și un spațiu pentru evenimente culturale, deservind 7 artiști rezidenți și peste 10 colaboratori permanenți

Nona Șerbănescu (n. 1982) a terminat pictura la București în 2004. O preocupă subiectele sociale și / sau politice precum echitatea socială. În 2021 expune „Depozitul12 – Politici ale non-acțiunii” la Galeria Senat, în 2020 participă expozițiile Sororității Locomotive. În 2019 curatoriază și participă la expoziția „1977-1987” (ARTHUB) și ca autoare la Ex Cathedra Masculum (ALERT studio) în cadrul programului „Perspectivele și anatomia artei la feminin”. Este co-curatoare a ediției Bucharest Art Week din 2017 cu tema „Corespondența de război” în legătură cu situația din Siria. Este președinta Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane, coordonatoarea centrului cultural ARTHUB Bucharest, inițiatoarea Sororității Locomotive. Este mama a doi copii. Trăiește și lucrează în București.

Organizator: Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane

Expoziție găzduită de: Muzeul Național al Țăranului Român

Linkuri:

Eveniment Facebook

https://www.facebook.com/ArtHubBucharest

http://www.arthubbucharest.ro/

Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Acvariu, până la 21 iunie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

 

 

 

DECENII DE MEMORIE VIZUALĂ

Fotografii de Ana și Gheorghe Tripon

3-27 iunie 2021, Sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Textilelor, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă joi, 3 iunie 2021, de la ora 17.00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției Decenii de Memorie Vizuală – Fotografii de Ana și Gheorghe Tripon.

Expoziția dedicată fotografilor Ana și Gheorghe Tripon expune fotografii realizate de aceștia între anii 1958-1992, dar și fotografii create de fotografi necunoscuți din prima jumătate a secolului al XX-lea. Locuind în Băița, județul Hunedoara, cei doi fotografi au captat memoria locurilor, a oamenilor și a momentelor importante din viața lor, a evenimentelor sociale și a costumelor și textilelor tipice zonei. Fotografiile lor sunt în mare parte monocrome (alb-negru), dar au realizat și fotografii colorate și în culori.

Fotografiile Anei și ale lui Gheorghe Tripon au împlinit dorința membrilor comunității comunei Băița de a imortaliza imaginea celor dragi și momentele principale din viața lor. Pe lângă această misiune, fotografiile lor documentează stilul de viață și bunurile fizice tradiționale ale acestei regiuni printre care arhitectura, costumul și inventarul textil produs în gospodăria tradițională. Prin fotografiile acestora se pot vedea schimbările rapide care s-au produs pe durata secolului al XX-lea și se pot stabilii conexiuni între diferitele perioade de timp.

În contextul în care astăzi evoluția fotografiei dă oricui posibilitatea creării instantanee a unei imagini, fotografiile Anei și ale lui Gheorghe Tripon, care de la captarea imaginii pe film la procesarea acestuia erau produsul unei intense munci artistice, dar și de acuratețe tehnică, rămân unice.

Fotografiile din expoziție aparțin colecțiilor Muzeul Textilelor, Ana Tripon, Familia Nicșa, Elena Țucă și Victoria Tripon.

Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Irina Nicolau, până la 27 iunie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

 

 

 

Cânepa între tradiție și ecotehnologie contemporană de top

 

Avem onoarea să vă invitam la [În]toarcem cânepa spre viitor – primul eveniment multidisciplinar dedicat cânepii, cu expoziție de artă documentară, instalații, performance, conferințe și dezbateri pe teme de economie circulară, între 3-27 iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român

Joi, 3 iunie 2021, la 18:00, se lansează în premieră în România cu susținerea UniCredit Bank expoziția [În]toarcem cânepa spre viitor – un eveniment integrat dedicat cânepii, material versatil care face legătura între tradiție și ecotehnologia contemporană de top. Conceput ca o perspectivă 360 asupra cânepii, evenimentul introduce audiența în îndelungata tradiție a cânepii, prezența ei în numeroase culturi de pe glob, dar prezintă și revirimentul acestui material extrem de versatil în contextul interesului contemporan pentru design sustenabil și economie circulară, având potențialul de a poziționa România în topul acestor tendințe.

Evenimentul va integra mai multe niveluri: expoziție de artă/ instalații, performance, conferințe și dezbateri pe teme de economie circulară, precum și lansarea oficială a primului cluster național dedicat cânepii.

 

  • Expoziție de artă multidisciplinară despre cânepă în sala Tancred Bănățeanu, cu trei componente:
    • Instalație și performance susținute de artistul Mircea Cantor, laureat al premiului Marcel Duchamp – între 3 și 5 iunie, în sala Tancred Bănățeanu
    • Instalație „Cultura cânepii în tradiția românească și japoneză” – organizată de Florica Zaharia, Conservator Emerit al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, Director și Co-proprietar al Muzeului Textilelor din Băița, România
    • Instalație „deCânepă – povestea PATZAIKIN” – de Oláh Gyárfás, artist contemporan și designer-ul brand-ului PATZAIKIN
  • „Forumul cânepii în secolul 21” – pe 9 și 10 iunie 2021 – forum online cu discuții și dezbateri între experți naționali și internaționali pornind de la potențialul plantei de cânepă în dezvoltarea durabilă
  • Lansarea primului cluster al cânepii și inului din România – Caneparo – eveniment și conferință națională pe tema cânepii, pe data de 10 iunie 2021, de la ora 11:00, online.

 

Expoziția de artă despre cânepă (între 3-27 iunie 2021, în sala Tancred Bănățeanu, MNȚR)

Expoziția va oferi vizitatorilor experiența conexiunii autentice stabilite de-a lungul timpului între cânepă și meșterii, artiștii sau designerii care au transformat-o în obiect de artă sau resursă pentru dezvoltare. Se promovează, astfel, un model de dezvoltare sustenabilă pornit din dorința de a construi un pod între trecut și prezent, de a revizita și de a reprezenta în mod inovativ resursele materiale și imateriale din patrimoniul românesc.

Expoziția marchează 10 ani de la lansarea brand-ului PATZAIKIN și va invita vizitatorii să exploreze, printr-un exercițiu multidisciplinar de artă contemporană îmbinată cu cercetare etnografică și comunicare, cânepa ca resursă naturală esențială în contextul larg al economiei circulare și al dezvoltării comunităților rurale din Romania.

„În 2011, am lansat împreună cu echipa mea brand-ul PATZAIKIN, din dorința de a promova în întreaga lume prin design avangardist și ecotehnologie potențialul de recuperare a tradițiilor meșteșugărești în practicile design-ului contemporan. În ultimii 10 ani, brandul Patzaikin a creat un ecosistem de colaboratori din diverse domenii conexe, încercând să repornească lanțul valoric al cânepii ca o posibilă soluție în revitalizarea unei industrii importante pentru dezvoltarea durabilă” spune Ivan Patzaichin, președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

Instalațiile de artă multidisciplinară au la bază o amplă documentare privind cultivarea, producția și comerțul de cânepă, istoria cultivării plantei în România, pusă față în față cu utilizările actuale ale acesteia și în alte regiuni ale lumii. Conceptul curatorial, propus de Teodor Frolu, se bazează pe împletirea dintre tradițional și contemporan, armonizând prezentarea artistică a utilizărilor tradiționale ale plantei cu inovația și completând expoziția cu exemple de industrii și zone ale globului în care această plantă-resursă este valorificată economic pentru creșterea și bunăstarea comunităților.

„Suntem inspirați de beneficiile generate de micul „lanț de producție” din gospodăriile tradiționale românești, unde planta de cânepă era folosită în întregul ei, de la semințe până la fibră, fără a se risipi nimic. Este un model de gândire pe care dorim să îl promovăm pentru dezvoltarea antreprenoriatului sustenabil în prelucrarea cânepii din România. Prin această expoziție și prin inițiativa de creare a primului cluster al cânepii în România, am ajuns la un nivel de maturitate prin care eforturile noastre de inovare în dezvoltarea comunităților, prin apel la resurse creative culturale, au început să prindă contur” – menționează Teodor Frolu, vice-președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și curatorul expoziției.

Vizitatorii expoziției vor beneficia de tururi ghidate de vizitare a instalațiilor, împreună cu artiștii și curatorul.

Instalație și performance Mircea Cantor

Mircea Cantor, laureat premiul Marcel Duchamp, va realiza o instalație performace inedită, împreună cu meșteri și cântăreți din Maramureș, special concepută pentru Muzeul Național al Țăranului Român.

Instalație Cultura cânepii în tradiția românească și japoneză

Florica Zaharia, Conservator Emerit al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, cercetător și fondator al Muzeului Textilelor din Băița (AB), prezintă tehnologia și estetica fibrei de cânepă în cultura tradițională românească pusă în oglinda cu tehnologia japoneză.

Instalație „deCânepă – povestea PATZAIKIN”

Oláh Gyárfás, artist contemporan premiat internațional și designer-ul brand-ului PATZAIKIN, propune o instalație care îmbină sculptura cu conceptele fashion-ului sustenabil, având ca materie principală cânepa.

Conferința internațională „Cânepa – înapoi în viitor” (miercuri, 9 iunie 2021, de la ora 12:30, online)

„Forumul cânepii în secolul 21” pune în discuție cânepa ca resursă cu multiple utilizări în gospodăriile tradiționale românești, cu un potențial uriaș în revitalizarea economiilor locale. În contextul forumului, vor avea loc discuții și dezbateri între experți naționali și internaționali pe tema „Cânepa – înapoi în viitor”, explorând potențialul valorificării tradiției cânepii în dezvoltarea sustenabilă contemporană și pentru reziliența comunităților locale.

Lansarea primului cluster al cânepii și inului din România – Caneparo (joi, 10 iunie 2021, de la ora 11:00, online)

Pe 10 iunie, cu ocazia unei conferințe pe tema beneficiilor și oportunităților generate de relansarea culturilor și lanțului valoric al cânepii industriale în România, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 va lansa primul cluster al cânepii și inului din România – Caneparo.

Accesul la discuții va fi disponibil gratuit tuturor celor interesați. Link-ul de acces va fi anunțat pe paginile: https://www.facebook.com/romaniapoweredbynature, https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin și https://www.facebook.com/TraditiiCreative. Posesorii unui card bancar UniCredit Bank vor avea acces gratuit pentru vizitarea instalațiilor, prezentând cardul la intrarea în expoziție.

Detaliile [În]toarcem cânepa spre viitor – primul eveniment integrat dedicat cânepii din România vor fi disponibile în paginile de Facebook și pe www.rowmania.ro.

Expoziția este oferită de Unicredit Bank și realizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu DC Communication, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Textilelor din Băița, Institutul Francez, The Institute, fiind înscrisă pe lista de expoziții satelit participante la Romanian Design Week sub tema Together. Expoziția face parte din proiectul cultural „[În]toarcem tradiția spre viitor” co-finanțat de AFCN. Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte. Partener media: Radio Guerrilla, Gala Societății Civile, Modernism.ro, Zeppelin Magazine.

 

 

Laura așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 Iunie! Ziua asta este puțin și despre ea, de fiecare dată.

Le face surprize copiilor săi și prețuiește etapa aceasta minunată din viața lor.

Azi însă ar vrea mai mult ca orice, pentru ea, o zi, doar o zi din copilărie.

 

I-ar trebui musai o zi de vară, cu parfum de soc și bujori dolofani și răsfățați.

Ar zburda prin ușile anilor prin care a pășit și s-ar lăsa să alunece în zilele acelea de vis în care doar s-a bucurat și a cântat și s-a lăsat îndrăgită de familie și prieteni.

Nu s-ar da în lături să râdă iar cu toată gura și să plângă și în hohote și să uite într-o clipită durerea, în timp ce urmărește zborul unei libelule străvezii.

Ar vrea iar să își pună în cap să fie oricine, oricine din lumea asta mare și să se și transforme într-o clipită în zâna cea bună cu baghetă fermecată.

Ar putea iar să poată să aline lumi cu un cântecel și să poată alunga lacrimile prietenelor cu o bucată de ciocolată cu lapte, alune și stafide.

Ar urma iar jocurile din jurul nucilor bătrâni și umbroși cu bâzâit de albină harnică și viers de privighetoare măiastră.

Și ar vrea iar bolta deasupra ochilor ei, cu stele mii grămadă, ce așteaptă doar să întindă ea mâna pentru a zâmbi pământenilor.

Laura surâde copilei din inima ei.

Dar tu? Tu ce știi de copilul din inima ta? E bine, azi? Ai găsit oare timp să-l dezmierzi și să îi spui că îl iubești și că nu o să îl părăsești nicicând? Tu ghicești ce își mai amintește? I-ai mai zâmbit cu înțelegere? I-ai mai șters lacrimile atunci când nu mai poate fi puternic, i-ai mai pus un bandaj pe genunchi și poate și pe tăietura din suflet?

Azi e ziua potrivită să o faci iar!

Ca Laura suntem noi: de ni s-ar da ziua aceea de copilărie, am zbughi-o fără frică, fără gând șovăitor că ne vom poticni de vreo rădăcină năzdrăvană și am spune celor ce suntem azi să roage pe cei care vom fi peste un deceniu, să nu ne dea uitării; să ne țină în minte și în suflet, să aducă un tort de înghețată într-o zi caniculară, să privească plini de uimire dunga albă lăsată de avion pe cerul azuriu, să mângâie mămăruțele delicate…

 

E 1 Iunie! La mulți ani, copii!

 

 

Pasiunea pentru chimie a venit pe filieră maternă. Abia aștepta să ajungă în clasa a VII-a, pentru a da piept cu primele noțiuni. Credea că o să fie floare la ureche, că o să rezolve problemele cu ochii închiși, dar nu a fost deloc așa. Într-o zi, profesoara le-a dat un test de matematică. Radu a obținut un calificativ bun, motiv pentru care a fost chemat la orele de pregătire pentru olimpiada de chimie. Nu vedea rostul, însă a dat curs invitației și bine a făcut. Cu tact pedagogic, profesoara i-a luat un văl de pe ochi. De atunci a fost de neoprit. Vreme de șase ani a fost olimpic la această materie, a fondat primul club de chimie din liceu, a oferit meditații gratuite celor care aveau nevoie, iar acum urmează un double major, unul în chimie și altul în economie, la Vassar College din New York. Ne continuăm periplul peste ocean și facem cunoștință cu Radu Florea, unul dintre co-fondatorii platformei „Vreau să Studiez în America”. Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum poți aplica la o facultate în SUA, vizitează site-ul VSSIA.org și dă start visului american. Iar acum, povestea!

 

Interviul pe scurt:

  • Chimia, o pălărie prea mare: “Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi,  profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie.”
  • Cum e să fii student în America?: ”Este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA.”
  • Double major în SUA sau cum se împacă chimia cu economia: “Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult.”

 

Vassar College din New York

 

Ioni, atomi și o pasiune mult prea mare

Când era în școala primară ardea de nerăbdare să înceapă orele de chimie. Era fascinat de poveștile mamei care studiase o vreme la Facultatea de Chimie din București. Junele a crescut, și iată-l ajuns acolo unde își dorea, clasa a VII-a, prima oră de chimie. Profesoara intră în sala de curs, elevii salută în picioare cu celebrul ”Bunăăă ziuaaa!”, iar pe tablă apar primele noțiuni. În acel moment, cerul se prăbușise.“Nu mă descurcam absolut deloc, eram praf! Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa. Îi vedeam pe cei din jur cum înțeleg tot și eu nu mă prindeam cum merg lucrurile. Într-o zi, profesoara ne-a dat un test, dar era un test de matematică, adică nu avea deloc legătură cu chimia. Am făcut destul de bine, iar cine lua un anumit calificativ era chemat la ore de pregătire pentru olimpiada la chimie. Sceptic, am început să merg la ore, și nu mai știu exact în ce context, profesoara ne explica ceva, iar în momentul acela am simțit cum mi s-a luat un văl de pe ochi. Vedeam sensul din spate“, povestește Radu Florea pentru Matricea Românească.

 

,,Eu credeam că o să-mi placă, că o să mă descurc, dar nu era așa”

 

Din acel moment, Radu a început să traverseze o pantă ascendentă. A devenit olimpic, a pus bazele primului club de chimie și oferea meditații benevol. Cu toate acestea, vreau să aflu cum a venit ideea de a studia peste hotare. “Eram clasa a X-a sau a XI-a, la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” și făceam pregătire cu o profesoară pentru examenul IELTS. La momentul respectiv, îmi doream să studiez medicina, dar când am început orele de anatomie mi-am dat seama că nu-mi place așa de mult. Ok, dacă nu mai merg la medicină, poate mă duc la Facultatea de Farmacie. Între timp, această profesoară cu care făceam meditații m-a întrebat dacă nu vreau să aplic în străinătate. Nu mă gândisem la asta până atunci, și mi-a zis de New York University. M-am documentat și am realizat că am destul timp să-mi dau SAT-ul. Pe lângă America, am aplicat și în Anglia, dar ca variantă de rezervă”, își amintește Radu.

 

 

Pregătirea pentru o facultate în SUA și la ce să mă aștept dacă ajung acolo

A urmat o cursă pe viață și pe admitere. Pentru un tânăr care dorește să aplice în America, procesul este unul anevoios. Sunt acte, examene, drumuri de făcut, deci cu siguranță are nevoie de un ghid pe această cale. Îl rog pe Radu să ne spună în ce a constat procesul de aplicare și de când este recomandat să te apuci de pregătire. “Dacă ești deja clasa a XII-a și vrei să pleci în SUA, eu cred că este cam târziu. Când vine vorba de America trebuie să te apuci din timp, asta pentru că sunt multe lucruri pe care le ai de făcut. În primul rând trebuie să dai SAT-ul (bacalaureatul american) și sunt doar patru sesiuni pe an. Nu e un examen greu, dar ai foarte puțin timp la dispoziție și trebuie să lucrezi foarte mult ca să te obișnuiești cu acel gen de întrebări. După care urmează examenul de engleză, aici poți opta între IELTS sau TOEFL, principalele acceptate în America. În etapa a treia trebuie să te apuci să scrii eseuri. Cred că ele sunt partea cea mai importantă din procesul de aplicare. Există un eseu mare pe care îl trimiți la toate facultățile la care aplici, iar după aceea fiecare facultate îți poate cere un anumit număr de eseuri. Eu pentru douăzeci de facultăți am scris în total 45-46 de eseuri”, lămurește Radu.

 

,,Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi”

 

Privită din exterior, viața unui student în America este un vis. Felul cum arată campusurile, petrecerile care animă atmosfera, vibe-ul pe care ți-l dau cluburile la care poți participa, te fac să trăiești celebrul American Dream. Să fie oare așa? “Ei bine, să fii student aici este un șoc! Sunt multe lucruri la care trebuie să te adaptezi. În primul rând ești la mii de km distanță de țară. Deci nu poți zbura în weekend acasă dacă ți se face dor de familie, asta pentru că zborul e foarte lung și foarte scump. Un alt lucru dificil este că nu sunt prea mulți români în SUA, și oarecum simți nevoia să vorbești românește cu cineva din când în când. Apoi, financiar, aici lucrurile sunt foarte scumpe. În America există facultăți care oferă fie burse, fie ajutor financiar. Eu sunt la o facultate care îți acoperă 100% din nevoia pe care o demonstrezi. Ei se uită la aplicația de admitere, dar și la cea financiară. Spre exemplu, pachetul meu financiar este bazat pe veniturile familiei mele. Din acest punct de vedere primesc o bursă pe care nu trebuie să o înapoiez, iar pe lângă asta mi s-a oferit și un job. În anul I am lucrat în clădirea principală a campusului, iar în acest an am fost tutore la Centul de Științe, unde oficial sunt înregistrat pentru chimie și economie, dar neoficial ajut și la fizică, matematică, deci mai multe”, spune Radu Florea.

 

 

Când chimia și economia se iau de mână

Ajuns la Vassar College din New York, Radu aflase de posibilitatea obținerii unui double major, în România ar fi echivalentul a două facultăți în același timp. Domeniul de căpătâi era fără doar și poate chimia, însă pentru cel de-al doilea a început o căutare. “Mă gândeam la biochimie, neuroștiințe, economie, deci erau mai multe variante. În primul semestru am luat un curs de introducere pentru științe cognitive și unul pentru economie. Primul a fost un coșmar, nu mi-a plăcut absolut deloc, dar economia mi-a fost pe plac. Simțeam că economia îmi oferă versatilitate, iar acum sincer să fiu mă tentează mai mult o carieră în domeniul economic. Asta nu înseamnă că nu-mi mai place chimia, o fac cu plăcere de atâția ani, dar economia este un lucru nou, simt că mă atrage mai mult”, afirmă cu tărie Radu.

 

,,Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România”

 

În prezent, este anul II, iar pe viitor își dorește să rămână pe meleagurile New York-ului. Cu toate acestea, nu a uitat de România, și mai ales de tinerii de vârsta lui. Pentru ei, Radu are un mesaj: “Chiar dacă ați făcut o facultate în România, oricând aveți posibilitatea de a merge la master în America. Dar nu cred că trebuie să plecăm toți din România. Mie îmi pare rău că am fost nevoit să plec. Dacă în România aș fi avut posibilitatea să studiez la un nivel similar cu cel din SUA, nu mai plecam. Cred că toată lumea care studiază în afară trebuie să se gândească din când în când la ce am putea face pentru a sprijini România. Dacă o să plecăm toți din România, această țară va muri” conchide Radu Florea.

 

 

S-a născut într-o familie cu o bogată activitate în domeniul teologiei. Părinții l-ar fi vrut preot, dar junele și-a îndreptat atenția către domeniul științelor juridice. După absolvirea facultății ocupă un post de jurist, iar în 1874 se stabilește la Cluj, unde își deschide propriul birou. Debutul în politică vine de partea liberalilor, urmând ca în 1887 să pună pe picioare un prim proiect al Memorandumului. Autoritățile maghiare deschid un proces în urma căruia Iuliu Coroianu și alți semnatari ai documentului primesc ani grei de temniță. Va trece și peste asta, iar la eliberare se implică în organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Anii de după Marea Unire, au fost presărați cu noi responsabilități și demnități politice, urmând ca în 1927 să părăsească definitiv scena vieții.  

 

Un avocat într-o familie de teologi

Vine pe lume la 14 iunie 1847, în casa preotului Demetriu, din comuna Craidorolţ, judeţul Satu Mare. De-a lungul timpului, neamul Corienilor s-a remarcat printr-o tradiție foarte bogată în ogorul bisericii. Bunicul său fusese primul teolog român care a studiat la Universitatea din Viena, iar tatăl deținuse funcția de rector al Seminarului Teologic din Gherla. Râvna față de cele sfinte se împletea cu dragostea de țară. La 14 mai 1848, preotul Demetriu Coroianu  participă alături de cei peste 40.000 de români ardeleni, la Marea Adunare de la Blaj desfășurată pe Câmpia Libertății. Junele își finalizează studiile la școala primară din Șimleu, unde tatăl său activa în calitate de vicar, apoi merge la Liceul piariștilor din Cluj (1859-1867). Aici, este coleg cu Grigore Silași, Aurel Lazăr, Petre Dulfu, personalități care vor rămâne în istoria Transilvaniei. După obținerea diplomei de bacalaureat, Iuliu întrerupe tradiția familiei și pășește pe cărarea științelor juridice la Academia de Drept din Oradea (1867-1870).  Debutează ca jurist la Șimleu Silvaniei, iar din anul 1872 va deține funcția de subprefect în cercul Crasna din același comitat. Din anul 1874, se stabilește definitiv la Cluj, unde își deschide un birou de avocatură.

 

Din apărător direct în boxa acuzaților

A debutat de timpuriu în politică, mai exact în anul 1881, în tabăra Partidului Național Român, unde a făcut parte din comitetul de conducere alături de Vasile Lucaciu, Ioan Slavici, Eugen Brote, etc. Pleda exemplar, combătea fără cusur și câștigase aprecierea tuturor. La procesul din 1889 intentat părintelui Vasile Lucaciu de către Tribunalul Regal Ungar din Satu Mare, avocatul Iuliu Coroianu reușește imposibilul: achitarea pe loc a inculpatului. Revenind la activitatea politică, în anul 1887 a întocmit un prim proiect al Memorandumului românilor ardeleni. Pe parcurs, i s-au mai adus unele îmbunătățiri în colaborare cu părintele Lucaciu, urmând ca varianta finală să fie prezentă la cea de-a IV-a Conferință a P.N.R de la Sibiu.

 

Autorii Memorandumului Transilvaniei. Avocatul Coroianu este al doilea din rândul de jos (de la stânga la dreapta)

 

Din nefericire, eșecul memorandiștilor și condamnarea celor care își puseseră iscălitura pe document, a fost atribuită avocatului Coroianu. Pe tot parcursul procesului, a manifestat o atitudine demnă și plină de curaj. Era gata oricând să combată obiecțiile judecătorilor și să țină piept acuzațiilor. Tensiunea era la cote maxime. Iritat de logica cu care își construiește apărarea, președintele completului de judecată i-a interzis avocatului Coroianu să mai ia cuvântul. Dar acesta nu l-a ascultat. A combătut cu tact și diplomație toate acuzele și provocările venite din partea adversarilor. Văzând cum decurg lucrurile, procesul Memorandumului a fost transformat într-un proces politic în care principala problemă era îndrăzneală românilor de a-și cere drepturile. Pentru guvernul maghiar, pierderea procesului era ceva de neimaginat. Astfel, prin Ordinul 1894, autoritățile dispun dizolvarea Partidului Național Român din Transilvania, iar memorandiștii sunt condamnați la închisoare. Iuliu primește doi ani și jumătate de temniță grea, fiind acuzat de uneltire împotriva orânduirii Imperiului Austro-Ungar. Își execută pedeapsa la închisoare de la Seghedin alături de alți susținători ai cauzei naționale.

 

Participarea la Marea Unire și anii de după

Eșecul tratativelor româno-maghiare din 13-15 noiembrie 1918, a complicat și mai mult situația politică. Văzându-se în imposibilitatea de a obține ceea ce vor, membrii P.N.R au adus în discuție convocarea unei mari adunări naționale a românilor ardeleni. În acest sens, a fost alcătuit “Regulamentul pentru alegerea deputaţilor din Adunarea Naţională” care a fost trimis tuturor Consiliilor și Gărzilor Naționale. Pe 24 noiembrie 1918, Iuliu Coroianu a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, urmând ca ulterior să facă parte din Marele Sfat Național.

După înfăptuirea Marii Uniri, a fost uns ministru al Agriculturii în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1920. Ulterior, portofoliul politic a fost întregit de calitatea de senator în cadrul Primului Parlament al României Mari. Pe lângă ieșirile politice, avocatul Coroianu s-a arătat interesat și de viața economică. Astfel, a făcut parte din colectivul care a pus bazele “Economului” instituție de credit și economii din Cluj. Cu un an înaintea morții, îl regăsim printre semnatarii documentului “Chemarea către tinerimea română” prin care se cerea reforma morală și politică a țării. Trece la cer în anul 1927 fiind înmormântat la Cluj, în cimitirul Central. La slujba de prohodire au luat parte numeroase personalități ale vremii, iar necrologurile au fost asigurate de Ioan Suciu, prefectul Marțian Căluțiu, Gavril Tripon și mulți alții.

 

 

Surse: 1) Prof. dr. Ioan Corneanu, Av. Vasile Moiş, Av. Luska Fanea, Av. Andrada Moiş, Iuliu Coroianu, articol din pe dacoromania-alba.ro; 2) Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

În vremurile trecute, cunoașterea a reprezentat un constant element de fascinație pentru majoritatea oamenilor. Cei care posedau cunoștințe superioare contemporanilor constituiau adesea obiectul unei veritabile fascinații, ajungându-se în unele cazuri până la divinizarea lor, așa cum este cazul arhitectului egiptean Imhotep, a profetului iranian Zoroastru sau Zarathusra, a  filosofului elin Pitagora ș.a. De asemenea, abilitatea de a săvârși unele fapte explicabile din punct de vedere științific în prezent, dar miraculoase din perspectiva gândirii antice, ori de a prezice unele evenimente prin observarea fenomenelor naturale, înconjura cu o aură de venerație pe cei capabili de asemenea lucrări. Această reverență față de deținătorii cunoașterii reprezintă o constantă a tuturor popoarelor Antichității.

Originile castei magilor trebuie căutate, potrivit cercetătorilor, în perioada preistorică a istoriei omenirii, în perioada cunoscută și sub denumirea de „era magiei”, când întreaga gândire a umanității stătea sub semnul miraculosului – în abilitatea unor oameni aleși de a acționa asupra realității obiective cu ajutorul unor forțe supranaturale, având efecte precum tămăduirea bolilor, obținerea hranei ori biruința asupra dușmanilor. Ulterior, gândirea umană a evoluat și s-a desprins treptat, dar nu complet, de aceste credințe primitive. În continuare, majoritatea populațiilor antice căutau elemente ale magicului în diferite personalități, capabile adesea de a săvârși fapte remarcabile pentru epoca lor. Între principalele arte însușite de către „luminații” Antichității se numără în primul rând astronomia, cu derivatul ei mistic, astrologia, arta observării corpurilor cerești și a deducerii unor evenimente astrale, cât și aceea de a determina unele tipare caracterologice pe baza mișcărilor ciclice ale corpurilor cerești. O altă artă însușită de către „magi” era aceea a tămăduirii, a vindecărilor, considerate adesea miraculoase, fie printr-o bună cunoaștere a farmacologiei, fie prin unele practici cultice. În fine, abilitatea de a influența unele fenomene naturale prin intermediul practicilor magice a continuat să fie considerată un apanaj al „magilor”, așa cum este cazul magilor egipteni, care încearcă să-l combată pe Sfântul Proroc Moise, reproducând primele minuni ale acestuia, dar fiind în cele din urmă umiliți de puterea lui Dumnezeu.

Și alte civilizații antice, precum babilonienii, arabii preislamici ori indienii aveau asemenea caste de „magi”, ale căror atribuții erau diverse și care exercitau adesea o influență considerabilă asupra afacerilor statelor. În perioada ulterioară însă, civilizația care va confisca, ca să spunem așa, termenul de „mag” va fi cea a Iranului antic. Aici se edifică, în perioada ulterioară dinastiei ahemenide, una dintre cele mai remarcabile și active religii ale Antichității, zoroastrianismul. Preoții acestei religii sunt desemnați cu numele de magi de către majoritatea autorilor antici, fiind slujitori în celebrele temple ale focului și considerându-se că posedau abilitatea de a controla focul sacru, pantomorf, putând provoca inclusiv eclipse și fiind practicanții unei magii deosebit de puternice. Desigur, astrologia rămânea una dintre principalele lor îndeletniciri, și această castă și-a întărit influența în cadrul statului succesor regatelor elenistice, Regatul part, constituind unul dintre cele două consilii după care se conducea principaleul adversar al Imperiului roman din această perioadă, instaurând ceea ce am putea numi o „gnoseocrație”.

Din punct de vedere al Sfintei Scripturi, pe lângă mențiunile veterotestamentare, magii sunt menționați doar în textul Evangheliei după Matei, la capitolul al II-lea. Magii menționați aici se ghidează după apariția unei stele noi, care le vestește un eveniment istoric fără precedent: Nașterea Împăratului lumii, a Regelui iudeilor. Venirea lor în Iudeea declanșează, însă, o persecuție din partea regelui Irod I cel Mare, dar providența divină face ca Pruncul Hristos să nu fie aflat de către acesta. În schimb, magii Îl găsesc și I se închină, aducându-i daruri de aur, smirnă și tămâie, portretizând astfel, pe de-o parte, jertfa cea nesângeroasă a Legii noi și, pe de altă parte, prosternarea înțelepților popoarelor păgâne în fața Mântuitorului, ei constituind astfel, potrivit afirmației unui teolog, unii dintre „creștinii dinainte de Evanghelie”. Acest demers intreprins de magi, se incadreaza in categoria calatoriilor initiatice realizate pentru o descoperire a Adevarului, descoperire ce va surveni la sfarsitul expeditiei, prin intalnirea cu Divinitatea Intrupata.

Acești martori au fost înştiinţaţi de Nașterea Fiului lui Dumnezeu, prin apariţia unei stele neobişnuite si printr-o urmare a acesteia pana la locul in care era Pruncul născut si anume in Betleem. Din punct de vedere cultural, parţii erau moştenitori atât ai anticilor perşi, cât şi ai statelor elenistice fondate după moartea lui Alexandru cel Mare, drept pentru care mediul în care trăiau magii avea numeroase similitudini cu cel în care S-a născut Mântuitorul Hristos. Voinţa divină a făcut ca aceşti reprezentanţi ai unei alte culturi, ai neamurilor, să fie cei dintâi vestitori ai Naşterii celei minunate în rândul poporului evreu. Aşa cum vedem în textul Sfintei Evanghelii după Matei, Naşterea Mântuitorului Hristos a fost mai întâi vestită unor magi de la răsărit, prin intermediul unei stele. Potrivit unuia dintre cei mai mari comentatori ai textului biblic din istoria Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, steaua trebuie să se fi arătat magilor cu ceva vreme înaintea Naşterii, pentru ca aceştia să aibă vreme a străbate lungul drum ce îi despărţea de Betleem. De   asemenea,   steaua   minunată   nu   reprezintă   nicidemcum   o confirmare   a   ştiinţei astrologiei, ea fiind însă singurul semn ce putea fi înţeles de către magi. În plus, caracterul neobişnuit al stelei este dovedit prin faptul că aceasta strălucea şi în timpul zilei, prin direcţia ei de mers, de la nord spre sud, cât şi prin faptul că aceasta apărea şi dispărea fără vreo cauză explicabilă.În ceea ce priveşte numărul şi originea magilor, tradiţia a stabilit că aceştia erau trei, după numărul darurilor aduse Pruncului Iisus. În privinţa numelor, un document grec din Alexandria, datând cel mai probabil din secolul al VI-lea, îi numeşte pe aceştia Melchior, Gaspar şi Baltazar, cu toate că alte tradiţii folosesc alte apelative. Astfel, sirienii îi numesc Larvandad, Gushnasaphşi Hormisdas, nume mult mai apropiate de pretinsa origine persană a acestora. De altfel, nici originea lor nu este unanim recunoscută, unele tradiţii afirmând că Melchior era singurul originar din Persia, în timp ce Gaspar provenea din India, el fiind de altfel identificat cu un rege din acea regiune menţionat în scrierea apocrifă Faptele lui Toma, iar Baltazar era din Arabia.O altă tradiţie, susţinută şi de către Sfântul Ioan Gură de Aur, afirmă că în fapt toţi cei trei magi ar fi fost regi evrei din sudul Peninsulei Arabice, din actuala regiune a Yemenului, condusă la   acea   vreme   de   dinaşti   iudei. Motivul pentru care steaua i-a condus mai întâi pe magi la Ierusalim, şi apoi la Betleem,îl constituie, în viziunea Sfântului Ioan Hrisostom, dorinţa lui Dumnezeu ca aceştia să vestească iudeilor Naşterea Fiului Său şi totodată să înţeleagă din gura acestora că venirea Sa pe pământ fusese prezisă cu multă vreme înainte de către prorocii Vechiului Testament, fapt confirmat de sfetnicii lui Irod, care îi confirmă prin prorocia lui Miheia locul Naşterii – pentru această veste, Sfântul Ioan îi numeşte strămoşi ai Bisericii, deoarece ei L-au propovăduit pe Hristos mai înainte de întemeierea acesteia. Oameni de bună-credinţă, magii cred în sinceritatea cuvintelor lui Irod, care îi roagă să-i vestească şi lui atunci când vor afla Pruncul, pentru ca şi el să vină să I se închine – Dumnezeu însă le vesteşte adevăratele intenţii ale acestuia, drept pentru care ei se vor întoarce ulterior pe altă cale în ţara lor.

 

 

Etimologia termenului de „mag”.

Practica magiei poate fi considerată mai veche decât istoria umană, ea cuprinzând uneori întreaga arie a fenomenelor inexplicabile pentru om. Totodată, magia reprezintă încercarea omului de a-și subordona ori măcar de a influența transcendentul, ininteligibilul și imaterialul, pentru a obține foloase adesea intangibile în plan material, ori, foarte adesea, pentru a produce o schimbare de stare în persoana unui alt semen.

Apărută în cadrul societăților primitive, în forme conservate și practicate până astăzi în cadrul unor grupuri umane desprinse de civilizație, magia a căpătat o structură organizată în cadrul marilor religii antice, precum cea egipteană, babiloniană, persană ori, în perioada ei târzie mai ales, cea greco-romană.

Iudaismul a intrat la rându-i în contact cu practicile magice, cazuri precum cel al lui Balaam ori al vrăjitoarei din Endor fiind arhicunoscute în cadrul Vechiului Testament. Bineînțeles ca pretutindeni în cadrul Scripturii Legii Vechi se observă respingerea acestor practici, văzute drept escrocherii ori, mai grav, manifestări demonice, ce sunt însă neutralizate de puterea lui Dumnezeu, precum putem vedea în cazul înfruntării dintre Moise și „magii” egipteni.

Creștinismul a respins din primul moment practicile divinatorii, revelator fiind episodul privitor la Simon Magul. Magia este asociată de către creștinism strict cu puterea diavolului, faptele supranaturale săvârșite de către Sfinții Apostoli și ulterior de numeroși alți oameni învredniciți de harul lui Dumnezeu fiind atribuite harismelor și, ulterior, ariei minunilor – un caz extrem de grăitor pentru tranziția de la vrăjitor la sfânt fiind cel al Sfântului Ciprian de Antiohia.

În prezent, magia se constituie drept un anticult față de religie, ultimele decenii cunoscând o revenire în forță a felurite practici divinatorii, unele cu substrat în păgânism, altele cu caracter de noutate.

Dată fiind răspândirea pe care a dobândit-o domeniul magiei ori ariile conexe ale acestuia în lumea contemporană, este foarte important să încercăm, înainte de toate, o definire a acestui concept, cu limitele și exagerările sale, date fiind numeroasele sensuri relativ vagi în care este folosit.

Din punct de vedere etimologic, termenul de magie provine din grecescul μαγεία și, ulterior, din latinescul magia[1], termeni care, în sens strict, se referă la religia, învățăturile și practicile oculte ale magilor persani, preoți ai religiei zoroastriene, așa cum au ajuns ei a fi cunoscuți în lumea occidentală.

Dată fiind puțina cunoaștere a practicilor cultului zoroastrian, nu a durat mult pentru ca termenul de magie să fie asociat cu acela de vrăjitorie, așa cum se observă la autori antici precum Pliniu cel Bătrân, în lucrarea sa, Istoria Naturală[2]. În majoritatea limbilor europene, această asociere persistă până în prezent, în ciuda unor încercări de a redefini magia drept știință a naturii, precum demersul lui Francis Bacon din De Augmentis scientiarum[3]. Astfel, în prezent termenul de magie denotă o practică primitivă, eminamente rea, aparținând chiar patologicului.

De asemenea, potrivit teoriilor despre evoluția religiilor, care le prezintă pe acestea drept concepte elaborate în etape clare, magia este asociată, așa cum vedem și la Francis Bacon, unei etape preliminarii din perioada formării religiei, numită de acesta absentia in proximo[4]. Astfel, magiei îi sunt atribuite toate superstițiile ce caracterizează o astfel de fază preliminară a formării religiei, și care sunt ulterior eliminate din cultul și sistema acesteia. Această interpretare nu cunoaște variații în esență, chiar dacă abordarea poate să difere: astfel, magia poate fi privită ca precedând perioada cu adevărat religioasă din credința unui neam ori drept caracteristică a formei celei mai de jos de manifestare a religiei respective[5].

Cea mai veche menţiune a cuvântului mag ne-a parvenit prin filieră greacă, cu toate că este foarte probabil ca el să fie de origine iraniană sau persană. El se regăseşte în opera intitulată Protrepticul a scriitorului bisericesc Clement din Alexandria, care îl citează pe filosoful Heraclitdin Efes, ce îi condamna pe magi pentru ritualurile lor. De asemenea, şi istoricul antic Herodot din Halicarnas face o menţiune referitoare la magi în Istoriile sale, desemnându-i cu acest termen pe emigranţii medo-persani din Asia Mică, dar folosindu-l şi pentru a defini o întreagă castă preoţească. În ultima instanță, un alt istoric grec, Xenofon, care călătoreşte în secolul al IV-lea î. Hr. la curtea împăraţilor persani din dinastia Ahemenidă îi numeşte pe magi ca fiind principala autoritate religioasă de acolo, ei ocupându-se de asemenea şi cu educaţia moştenitorilor tronului. De altfel, termenul de mag este întâlnit şi într-o inscripţie a împăratului persan Darius I, fiind atribuit unor rebeli ce luptau împotriva monarhului. Concepţia despre magi în lumea greacă-elenistică s-a cristalizat aşadar cândva în jurulsecolelor V-IV î. Hr., termenul desemnându-i în general pe practicanţii magiei, sau, mai pe larg, pe cei care foloseau elemente ale supranaturalului pentru a obţine efecte în lumea naturală. Cu toate acestea, cel mai adesea, această noţiune avea sens peiorativ, prin mag înţelegându-se mai degrabă interpret al semnelor ori al viselor.


[1]James Hastings (ed.), Encyclopaedia of Religion and Ethics, vol. VIII, ed. T.&T. Clark, Edinburgh, 1915, p. 245.

[2]Lexikon für Theologie und Kirche, vol. 10, Ed. Herder, Freiburg im Breisgau, 2006, p. 523.

[3]J. Bricout (coord.), Dictionnaire pratique des connaissances religieuses, tom 6, Librairie Letouzey et Ane, Paris, 1928, p. 287.

[4]James Hastings (ed.), Encyclopaedia of Religion and Ethics, p. 246.

[5]New Catholic Encyclopedia, vol. XIV, The Catholic University of America, Washington D.C., 1967, p. 327.

 

 

 

Expoziție cu lucrări realizate de pacienți

#MSconnections

 

Pe 27 mai, de la ora 13:30, Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, deschide porțile expoziției Scleroza Multiplă în artă. Lucrările sunt expuse în sala Media și sunt realizate de persoane cu scleroză multiplă. Intrarea este liberă. Toate lucrările sunt scoase la vânzare, iar banii strânși vor fi folosiți pentru proiecte destinate persoanelor cu această afecțiune.

 

„AISM este asociația care îi ajută pe pacienții cu scleroză multiplă să se recupereze cu ajutorul ergoterapiei (terapie ocupațională). Am început cu ateliere de modelat plastilină, am continuat cu desen, modelaj și acum, după mult timp, am ajuns la exprimarea SM prin pictură. De ce? Pentru că tot noi am introdus sintagma <<Nu lăsa scleroza multiplă să-ți pună limite>>”, spune Simona Tănase, președinte AISM.

 

Expoziția este deschisă până pe 6 iunie, iar programul evenimentului va fi următorul:

  • Joi, 27 mai, ora 13.30 – vernisajul expoziției și conferință de presă (cu invitați medici, pacienți și pictorița Rodica Negulescu)
  • Vineri, 28 mai, între orele 10-17 – întâlniri cu vizitatorii expoziției
  • Sâmbătă, 29 mai, ora 12 – întâlnire cu pacienții Asociației din București
  • Duminică, 30 mai, ora 12.00 – atelier de ergoterapie – învățăm să pictăm cu Constantin Kessler, profesor de arte vizuale și Ilina Schileru, artist
  • 01 iunie – 06 iunie, între orele 10.00-18.00 – întâlniri cu vizitatorii expoziției

 

M-am alăturat acestui proiect din bucurie. Cred că fiecare dintre noi trebuie să găsească o formă creativă de a trece mai ușor peste situațiile grele și arta poate face acest lucru. Pictura, prin culorile ei, îți dă o stare de bine și te ajută să te detașezi de boală și să vezi în jur culoare și bucurie.”, spune Rodica Negulescu, pictor restaurator Muzeul Țăranului Român.

 

Ziua mondială a sclerozei multiple este marcată în fiecare an pe 30 mai

 

Despre scleroza multiplă: informații și statistici

Scleroza multiplă este o boală neurologică și este a doua cauză de dizabilitate la tineri. Apare atunci când sistemul imunitar atacă învelișul celulelor nervoase (teaca de mielină) din creier, măduva spinării și nervii optici, provocând inflamații și daune ulterioare. Este numită și „boala cu o mie de fețe”, „boala cameleon” sau „boala cu față ascunsă” din cauza numărului mare de semne și simptome pe care le poate avea un pacient.

În lume, peste 2,5 milioane de oameni sunt diagnosticați cu scleroză multiplă. În România, boala afectează peste 7.500 de persoane, dintre care 70% sunt femei. În fiecare an sunt diagnosticate 965 de cazuri noi, în timp ce 74 de pacienți pierd lupta cu boala. Un pacient cu scleroză multiplă trăiește, în medie, cu 10 ani mai puțin decât o persoană sănătoasă.

 

Despre AISM

Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple a fost înființată în anul 2013 și își propune să ofere suport și informații pentru persoanele cu boli neurodegenerative de tip autoimun, cu demielinizări neuronale, în special scleroză multiplă, care este cea mai invalidantă afecțiune a adultului tânăr. Printre țelurile asociației, cele mai importante sunt înființarea unor centre specializate de recuperare cu ajutorul terapiilor complementare, și întreținere pentru acești pacienți , dar și prevenirea discriminării și promovarea egalității de șanse.

 

 

Teologia îndumnezeirii omului a Sfântului Grigorie Palama

În privința teologiei privitoare la îndumnezeirea omului a Sfântului Grigorie Palama, unii cercetători occidentali, precum Hans-Georg Beck ori. D. Wendebourg au opinat că acesta s-ar concentra asupra energiilor necreate ca formă a comunicării și revelării de sine divine, dându-le acestora o importanță mai mare decât hristologiei ori chiar triadologiei. Această părere a fost contrazisă de către unii teologi ortodocși, precum John Meyendorff ori Georgios Mantzaridis, care au demonstrat că în centrul teologiei palamite se află Întruparea Fiului lui Dumnezeu și prelungirea acesteia prin Tainele Bisericii, astfel încât, după cum afirmă John Meyendorff, isihasmul poate fi considerat o „mistică a Întrupării”: „el simte realitatea schimbării radicale intervenite în relațiile dintre Dumnezeu și om ca urmare a Întrupării. Mai mult decât dascălii duhovnicești care l-au precedat, el simte realitatea schimbării radicale intervenite în relațiile dintre Dumnezeu și om ca urmare a Întrupării…Hristos, mai exact Trupul Său, adică deplina Sa umanitate zămislită în sânul Fecioarei, e unicul nostru punct de contact cu Dumnezeu”[1].

Această ultimă opinie teologică a fost corectată ulterior de către teologii John Romanidis și, anterior, Georges Florovsky, care au observat diferența prezentă în teologia palamită între îndumnezeire și mântuire. Pentru Sfântul Grigorie Palama, îndumnezeirea omului este vocația creațională și experiența vederii Slavei necreate a Logosului lui Dumnezeu neîntrupat de care au parte atât îngerii, cât și patriarhii și prorocii Vechiului Testament, culminând în Fecioara Maria, fiind astfel cu putință și înainte de Întrupare și în afara ei[2]. Astfel, operând cu aceste două noțiuni, Sfântul Grigorie Palama creează o punte de legătură între Vechiul și Noul Testament, prin continuitatea teofaniilor și identificarea revelației și a experienței ei îndumnezeitoare în ambele[3].

Astfel, dacă pentru Sfântul Grigorie de Nyssa modelul misticului este prezentat de către Sfântul Proroc Moise, Sfântul Maxim Mărturisitorul îl vede ca model de om îndumnezeit pe Melchisedec, iar Sfântul Grigorie Palama o percepe drept ideal suprem al îndumnezeirii pe Preasfânta Fecioară Maria, față de care „niciunul dintre sfinții din cer, oricare ar fi el, nu ar putea ajunge câtuși de puțin la o laudă vrednică de ea, nici toți împreună, chiar dacă toți câți au fost mântuiți prin nașterea ei s-ar aduna la un loc devenind o singură gură, căci întreaga creație ar fi prea puțină pentru a-i aduce slava corespunzătoare ei, care s-a făcut mamă a Celui care a creat toate”[4].

Manifestarea îndumnezeirii Sfintei Fecioare Maria nu se manifestă prin onoruri lumești, ci prin „niște haruri de nespus și de neînțeles, niște puteri și lucrări mai presus de fire care tind sus, mai presus chiar de podoabele lor cerești: apelative și mesaje dumnezeiești care preschimbă în ceva mai bun legile firii, o venire a Duhului dumnezeiesc, o umbrire a puterii Celui Preaînalt, o coincidență mai presus de fire a zămislirii și fecioriei, o glorie (kenosis) a lui Dumnezeu Cuvântul, sarcina unei Copile Pururea-fecioare, o minune între minuni, o slobozire din pântec a unui Prunc și o naștere care nu știe de bărbat și care n-a dezlegat, ci a păzit neatinse simbolurile fecioriei”[5].

În cadrul aceleiași scrieri este exprimată lămurit și posibilitatea îndumnezeirii omului, atunci când Sfântul Grigorie Palama arată că: „nimic din cele de pe pământ nu era un receptacul  al minții/inteligenței, Dumnezeu l-a plămădit pe om ca receptacul al minții/inteligenței. Apoi, iarăși, pentru că, deși neamul omenesc a sporit, nimeni din el nu s-a găsit fiind așa cum trebuia un receptacul al lui Dumnezeu «prin Care și pentru Care sunt toate», ca să vorbim împreună cu Apostolul, a făcut-o mai apoi cum a binevoit pe această Pururea-fecioară ca palat al Lui Însuși, ca să spun așa, fiindcă pentru culmea curăției ei Ea s-a arătat un receptacul al plinătății Dumnezeirii în chip trupesc”[6].

Îndumnezeirea Preasfintei Fecioare este arătată ulterior ca răsplată a virtuților sale, ca „premiul de comun folos al fermității ei fără rival: pogorârea mai presus de fire a lui Dumnezeu pe pământ prin ea și preaslăvita noastră urcare prin El la cer. Căci petrecând copila lui Dumnezeu acolo (în Templu), în sanctuarul cel nepătruns, a pus în inima ei urcușuri înalte care ajung cu adevărat până la ceruri și-l trag de acolo până la noi pe Stăpânul ceresc”[7].

În fine, deplina îndumnezeire, pe cât este posibil firii omenești, a Preasfintei Fecioare Maria, este înfățișată astfel de către Sfântul Grigorie Palama: „Tu ești loc al tuturor harurilor, plinătate a oricărui fel de lucru frumos și bun, tablou însuflețit al oricărei virtuți și bunătăți, ca Una ce singură dintre toți te-ai învrednicit de toate darurile Duhului sau, mai bine zis, ca una ce singură ai avut în chip uimitor în măruntaiele tale pe Cel în care sunt toate comorile și ai fost cortul Lui uimitor…arătând încă de atunci din astfel de lucruri atât de uimitoare că ești o vatră neclintită a harurilor Lui”[8].

Teologia privind posibilitatea îndumnezeirii omului în viziunea Sfântului Grigorie Palama este cel mai clar exprimată în scrierea Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire[9], ce constituie un răspuns adresat tuturor contestațiilor la adresa acesteia aduse de principalii adversari ai sfântului, Varlaam de Calabria și Achindin.

Astfel, adresându-se contestatarilor săi, Sfântul Grigorie Palama arată următoarele: „Dacă voi spuneți că harul din sfinți e creat pentru faptul că toate cele create se împărtășesc de Dumnezeu, pentru voi toate se vor numi sfinte și toată făptura se va îndumnezei de către voi; vor fi sfinte nu numai cele raționale, mai bine zis aceia dintre cei raționali care se împărtășesc de darul îndumnezeitor al Duhului, ci și cele neraționale și pe lângă acestea cele neînsuflețite”[10]. Urmând acestei argumentații, sfântul arată că: „Dacă darul îndumnezeitor al Duhului din sfinți e creat și e ceva ca o deprindere sau imitare naturală, cum ne învață cel ce umblă printre noi tulburându-ne (Achindin), sfinții nu se îndumnezeiesc mai presus de fire, nici nu se nasc din Dumnezeu (Ioan 1, 13), nici nu sunt duh ca unii născuți din Duh (Ioan 3, 6) și nu se fac un duh cu Domnul, ca unii ce sunt alipiți de El (I Corinteni 6, 17)”[11].

În sprijinul acestei afirmații Sfântul Grigorie Palama face apel la Părinții dinaintea sa care au teologhisit în această privință, în speță Sfântul Maxim Mărturisitorul, spunând: „Dar ascultă pe Cuviosul Maxim, care spune în Dialogul cu Pyrrhus: «Și Moise și David și toți câți au primit în ei lucrarea dumnezeiască prin lepădarea trăsăturilor omenești și trupești erau mișcați de Duhul lui Dumnezeu». Și iarăși, în alt loc: «Chipul urcându-se la arhetip și fiind cucerit de lucrarea dumnezeiască, mai bine zis făcându-se dumnezeu prin îndumnezeire, se îndulcește mai mult de extaz decât de cele ce sunt și se cugetă în el, prin harul Duhului ce l-a covârșit pe el»”[12]. Astfel, concluzionând, Sfântul Grigorie arată că „cei ce se îndumnezeiesc nu se fac numai mai buni după fire, ci primesc lucrarea dumnezeiască sau pe Însuși Duhul Sfânt”[13].

 

Teologia privitoare la îndumnezeirea omului în Sfânta Scriptură

Contestatarilor posibilității îndumnezeirii omului le sunt prezentate și argumente din Vechiul și Noul Testament: „Dar «Îl împărțiți, zice, pe Duhul dumnezeiesc, spunând că e subordonat, necreat și supraordonat, și măsurați pe Dumnezeu, spunând că unul dintre sfinți primește un har mai mare, altul unul mai mic; și aceasta nu e asemănarea cu Dumnezeu ce și-o câștigă fiecare prin imitare, ci altceva decât aceasta care vine de sus și e dar și necreat». Împotriva cui le spui acestea? Împotriva noastră sau a prorocului, mai bine spus împotriva Dumnezeului prorocilor, Care a spus prin unul din ei: «Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul» (Ioil 3, 1); și împotriva Apostolului, care vorbește de «împărțirile Duhului Sfânt» (Evrei 2, 4); și a lui Dionisie (Pseudoareopagitul), care scrie limpede: «Unul este Cel pe care toți cei ce au același chip Îl doresc, dar din care nu se împărtășesc în chip unitar, măcar că este Unul, ci împarte fiecăruia cele dumnezeiești potrivite lui împreună cu împlinirea după vrednicie»”[14]. Astfel, se arată că: „nu e numai neîmpărțit Duhul în cei împărțiți, ci îi și unește pe cei ce se împărtășesc după puterea lor, ca o putere unificatoare, și-i înalță spre unitatea și simplitatea îndumnezeitoare a Tatălui”[15].

Iar în privința energiilor necreate ale Dumnezeirii, Sfântul Grigorie Palama arată următoarele: „Ce e deci puterea lui Dumnezeu care s-a arătat și L-a dovedit pe Iisus Fiul lui Dumnezeu? Oare creatură? Și cum a fost El recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu din pricina ei? Și să nu mai socotim puterea care a curățit pe leproși, a vindecat pe orbi…ci pe cea care a dezlegat mai întâi în chip nevăzut lanțul păcatelor și a făcut loc Duhului sfințeniei și a îndreptat și a luminat pe omul dinăuntru și a înviat prin unirea cu Dumnezeu din morți și a făcut sufletul să viețuiască dumnezeiești și a dat viața dumnezeiască și cu adevărat existentă a lui Dumnezeu. Căci învierea trupului urmează învierii sufletului, precum și moartea a urmat la început morți sufletului. Iar moartea sufletului este înstrăinarea de viața în Dumnezeu. Și aceasta este moartea cea cu adevărat cumplită”[16].

Maniera în care omul se poate îndumnezei prin intermediul energiilor necreate ale lui Dumnezeu este cea a propriilor sale fapte, așa cum se arată ulterior: „Cel mișcat prin Duhul Sfânt cu o mișcare veșnică s-a făcut numai sfânt. Căci sălășluindu-se Duhul în el, omul are în sine vrednicia prorocului, a apostolului, a îngerului, a lui Dumnezeu, câtă vreme era înainte numai pământ și cenușă…Căci e nevrednic cuvântul despre Dumnezeu al celui ce vede goală și pustie făptura lui. Dar nici creatura nu e atât de nevrednică, nici Dumnezeu atât de lipsit de putere, ca să nu trimită sfânta Lui dăruire faptelor”[17].

De asemenea, o serie de exemple legate de îndumnezeire pot fi aflate și în relatarea minunilor săvârșite după moarte de către Sfântul Grigorie Palama. Astfel, un ieromonah dintr-o mănăstire a Tesalonicului, fiind suferind, și-a oprit mintea în rugăciune către Sfântul Grigorie zicând: „Dacă aș fi fost atunci părtașul cuvintelor și sfintelor lui rugăciuni la plecarea de aici, le-aș fi pus înainte acum în loc de orice amuletă și arme de apărare”[18].

De asemenea, un om de vază al Tesalonicului, suferind de colici renale și neputându-se deplasa personal la mormântul sfântului, i s-a rugat astfel: „Chiar dacă nu sunt eu însumi acum prezent ca și ceilalți la mormântul tău, pentru că mă împiedică boala și ceasul, întrucât ești un imitator foarte exact al lui Hristos, poți, omule  al lui Dumnezeu, să mă vizitezi, să mă vindeci și să mă eliberezi de amarnica durere și de moartea așteptată”[19].

Totodată, un o altă referință la posibilitatea îndumnezeirii omului arătată de teologia palamită se regăsește în chiar Slujba Sfântului Grigorie Palama, în cadrul unuia dintre cele două tropare închinate sfântului arătându-se următoarele: „Luminătorule al Ortodoxiei, întărirea Bisericii și învățătorule, frumusețea monahilor, apărătorul nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, crainicule al harului, roagă-te mereu să se mântuiască sufletele noastre”[20]. În cadrul slujbei Utreniei, referire la teologia îndumnezeirii omului fac Luminânda: „Bucură-te, lauda părinților, gura teologilor, corul isihiei, casa înțelepciunii, tăria învățăturilor, oceanul cuvântului, bucură-te organul înfăptuirii, înălțimea contemplării, vindecătorule al patimilor și bolilor omenești, bucură-te, locașul Duhului și mort și viu, părinte” și Slava de la Laude: „Cuvioase părinte, cunoscând din timp virtutea, cu purtare de grijă te-ai făcut organ al Duhului Sfânt, și luând de la El lucrarea minunilor, i-ai convins pe oameni să disprețuiască plăcerile, Iar acum luminat fiind mai curat de lumina dumnezeiască, luminează și mințile noastre, ierarhe Grigorie”[21].

Aceste ultime citate ne conduc la ultimul aspect influențat de către teologia palamită despre îndumnezeirea omului, anume cel al canonizării sfinților. Aceasta s-a petrecut dintotdeauna în Biserică, la începuturi ea constând simplu din manifestarea evlaviei populare față de personalitatea unui drept și înscrierea acestuia în martirologii și în calendarul Bisericii. Ulterior, procedura a devenit mai complexă, Biserica luând inițiativa canonizării formale, pentru păzirea credinței ortodoxe. Această implicare a Bisericii Ortodoxe în canonizarea sfinților se amplifică după perioada iconoclastă, în decursul secolelor XII-XIV, statornicindu-se ulterior, după căderea Constantinopolului (1453)[22]. Palamismul a contribuit la definitivarea concepției referitoare la canonizare în Biserica Ortodoxă, arătând că energiile necreate nu sunt separate de Duhul Sfânt, ceea ce făcea posibilă deificarea sfinților[23].


[1] Cf. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, trad. Diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005, pp. 67-68.

[2] Cf. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, p. 68.

[3] Cf. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, p. 69

[4] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, în: Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, p. 174.

[5] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, pp. 177-178.

[6] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, p. 176.

[7] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, p. 179.

[8] Grigorie Palama, „Cuvânt despre intrarea în Sfânta Sfintelor și despre viața deiformă aici a Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea-fecioara Maria”, p. 181.

[9] În Filocalia, vol. VII, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMBOR, București, 2013, pp. 443-486.

[10] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, pp. 443-444.

[11] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 445.

[12] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 445.

[13] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 446.

[14] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 449.

[15] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 450.

[16] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 453.

[17] Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască și îndumnezeitoare sau despre simplitatea dumnezeiască și mai presus de fire, p. 459.

[18] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, p. 615.

[19] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, p. 617.

[20] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, p. 649.

[21] Grigorie Palama, Scrieri I: Tomosuri dogmatice. Viața. Slujba, pp. 682-683.

[22] Arhid. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislație și administrație bisericească, vol. I, ed. IBMBOR, București, 1990, p. 180.

[23] Pr. Vasile V. Muntean, „Sfântul bizantin”, în: Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4/1986, p. 106.

 

 

 

Bibliografie:

 

Surse documentare:

 

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, editura IBMO, București, 2013.
  2. Epistola către Diognet”, în: Scrierile Părinților Apostolici, col. PSB, vol. I, editura IBMBOR, București, 1979.
  3. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, colecția PSB, vol. 13, editura IBMBOR, București, 1987.
  4. Sfântul Grigorie de Nyssa, Viața lui Moise, în: Sfântul Grigorie de Nyssa, Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, col. PSB, vol. 29, ed. IBMBOR, București, 1982.
  5. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, trad. Diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005.
  6. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua. Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. IBMBOR, București, 1983.
  7. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în: Filocalia, vol. III, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMO, București, 2009.
  8. Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, editura Sofia, București, 2007.

 

Lucrări secundare:

 

  1. Viețile Sfinților Apostoli, Ed. Sofia, București, 2002.
  2. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1992.
  3. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, editura IBMBOR, București, 2002.
  4. Jean Daniélou, Biserica primară, editura Herald, București, 2008.
  5. Adrian Gabor, Biserica și Statul în primele patru secole, editura Sofia, București, 2003.
  6. John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, trad. Angela Pagu, ed. Humanitas, București, 2007.
  7. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, București, 1995.
  8. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, editur IBMBOR, București, 2003.
  9. Daniel Reid (editor), Dicţionarul Noului Testament, editura Casa Cărţii, Oradea, 2008.
Facerea de minuni – criteriu al sfințeniei în teologia creștină partea I

 

Inimile mamelor sunt pline de mulțumire. De cele mai multe ori. Uneori, în inima mamelor se strecoară și nemulțumirea. Am cunoscut și eu mame nemulțumite.

 

Nemulțumite de cum arată, de câte (nu) fac, de notele copiilor, de performanțele lor, de casa în care locuiesc, de salariu, de ultima vacanță, de mama soțului, de discuția cu vecina; suntem nemulțumite de puterea noastră de a convinge, de haine, de gustul mâncării, de tonul prietenei, de faptul că nu avem timp.

 

E o lună plină de lumină și parfum și încântare. E luna mai.

 

Poate că e timpul să adormim, noi, mamele, cu gândul către lucrurile pentru care suntem cu adevărat recunoscătoare. Pentru că aceste lucruri există. Și să ne trezim cu zâmbet și bucurie pentru lucrurile pe care le avem și le ridicăm în fiecare zi.

Ne trezim destul de des cu un oftat: ,,iar nu am dormit destul…îmi amintesc de vremea când dormeam cât voiam”. Apoi, mamele, fiind specialiste și în îngrijorare, vor iți un gând: ,,Nu am destul timp azi”.

 

Este adevărat sau nu este adevărat?

 

Gândul că ,,nu avem destul” este acolo. Nici măcar nu căutăm să vedem dacă este real acest gând, dacă se bazează pe un fundament. Alegem să ne îngrijorăm brusc, să ne căinăm pe noi înșine chiar dinainte de a atinge  podeaua cu vârfurile degetelor de la picioare.

Așa că ceva deja lipsește, chiar la început de nouă zi, deja suntem în întârziere, deja pornim în drumul acesta cu o lipsă. Și uneori răsturnăm starea aceasta peste cei dragi nouă.

Intrăm în zi cu această nemulțumire, cu o inconștientă grimasă de nemulțumire pictată de gânduri cu pensula muiată în îndoială, vedem și ,,mai puținul” din viețile celor ce ne înconjoară.

 

Cei de lângă noi:

Nu sunt destul de organizați.

Nu sunt destul de harnici.

Nu sunt destul de atenți.

Nu sunt destul de asortați.

Nu sunt destul de iubitori.

Nu sunt destul de recunoscători.

 

Ne dăm seama sau nu însă ,,nu destul”-ul din noi îl propagăm și spre cei ce ne înconjoară. Iar ei vor trimite povara din gesturi mici și grimase și cuvinte mai departe.

 

Ce susțin mamele?

 

Ar fi bine ca noi, mamele, să fim primele ce nu mai susțin o cultură a nemulțumirii, o cultură a lui ,,eu însumi nu-mi sunt de ajuns”. Să ne oprim, măcar uneori, să stăm cu ochii larg deschiși și să observăm fiecare lucru ce ne lipsește, ignorând poate ceea ce avem clar și bun sub ochii noștri.

Este o altă lună mai. Înmiresmată și plină de speranță.. Să ne bucurăm de fiecare zi ce este. Să ne îndreptăm privirea spre ceea ce avem și nu pe ceea ce avem mai puțin; să fim recunoscători pentru ce primim și să prețuim toate lucrurile pe care viața ni le aduce în față.

 

Și să începem acest lucru din ziua de azi.

 

 

Se pregătea pentru o carieră de fotbalist profesionist, dar o întâmplare copilărească l-a scos de pe teren. Medicii nu-i dădeau șanse prea mari de recuperare, cât despre ovațiile tribunei, nici nu mai încape vorba. Într-o seară, a avut un vis. Se făcea că o bătrână îl ia de mână și merge alături de el. La următoarea vizită la medic, ce să vezi? Rezultatele analizelor erau semnificativ mai bune. Începuse să meargă, ba mai mult, să alerge. Nu știa cine fusese bătrânica misterioasă, dar cu timpul a recunoscut-o în icoana Sfintei Parascheva. De atunci a venit și curiozitatea față de biserică, iar Dumnezeu i-a scos cale oameni care au știut să-i vorbească. Însă gândul îi era tot la fotbal. Numai că de fiecare dată când punea piciorul pe minge, durerea revenea. În paralel, a început să se pregătească pentru admiterea la seminarul din Tulcea, unde a intrat cu brio. În prezent, este preot la Biserica Sfânta Parascheva din Dăeni, loc pe care l-a schimbat din temelii. Astăzi stăm de vorbă cu părintele Alexandru Balaban și povestim despre tineri, proiecte de suflet și cum faci dintr-o comunitate rai.

 

Interviul pe scurt:

  • O accidentare banală: “Pentru mine fotbalul era totul. Îmi plăcea forte mult și nu știam altceva. Jucându-mă cu niște prieteni, am mers cu ei să aducem fân. M-am urcat într-o căruță plină, iar calul a început să se miște, și de frică am sărit. În urma acestei întâmplări m-am lovit la spate. De atunci, viața mea s-a schimbat. Nu mai puteam să fac nimic. Medicii i-au spus mamei că nu îmi voi mai reveni și că să există șanse să nu mai pot merge.”
  • Omul care sfințește locul: “Primăria ne alocase o sumă de bani pentru centrala bisericii care scotea fum. Am decis să facem o cămăruță pentru centrală și una pentru magazia de lemne. După aceea am schimbat planul și am decis să construim un așezământ.”
  • Munca unui preot cu tinerii: “Trebuie să intrăm în lumea lor. Noi le vorbim superficial despre Biblie, sfinți, dar ei nu știu semnificația lor. Eu în toate activitățile pe care le-am făcut cu ei nu am neglijat niciodată biserica, deși nu am început din biserică, ci din locurile pe care le frecventează.”

 

Biserica Sfânta Parascheva din Dăeni, după restaurare

 

Pase, goluri și accidentări 

Părintele Alexandru Balaban a copilărit în satul Ulmu din județul Brăila. Pe atunci era doar Alex, un puști care bătea mingea cât e ziua de mare cu scopul de a deveni jucător profesionist. Datorită calităților, ajunsese să fie legitimat la echipa Petrolul Ulmu. Avea tot viitorul în față, dar într-o zi, destinul face o alunecare violentă și-l socate de pe teren. “Pentru mine fotbalul era totul. Îmi plăcea forte mult și nu știam altceva. Jucându-mă cu niște prieteni, am mers cu ei să aducem fân. M-am urcat într-o căruță plină, iar calul a început să se miște, și de frică am sărit. În urma acestei întâmplări m-am lovit la spate. De atunci, viața mea s-a schimbat. Nu mai puteam să fac nimic. Medicii i-au spus mamei că nu îmi voi mai reveni și să că există șanse să nu mai pot merge. Stăteam în picioare, dar erau dureri groaznice. Țin minte că dormeam pe o bucată de pal, nu puteam sta pe saltea. Lângă noi, locuia o bătrânică, tanti Bița o chema. Noi băteam tot timpul mingea în poarta ei. Tanti Bița zicea mereu: «Dumnezeu e mare, El ne ajută pe toți!» Eu la un moment dat i-am zis să mă lase în pace cu prostiile ei, și așa îi făcusem destule necazuri. Într-o seară, mă pun în pat și adorm. Atunci am visat o bătrână, bine la acea vârstă orice femeie cu batic pe cap o socoteam bătrână, mă ia de mână, apoi mă duce cu ea. După un timp am fost la medic, am făcut alte radiografii și s-a constatat că rezultatele erau schimbate. Începusem să merg, apoi să alerg, era o minune! Odată văzusem la tanti Bița o icoană cu Sfânta Parascheva și atunci am recunoscut-o pe bătrânica din vis”, povestește părintele Alexandru Balaban pentru Matricea Românească.

 

,,Ne lași la fotbal stăm cuminți. Nu ne lași, nu faci ora!”

 

Când a văzut că lucrurile revin la normal, a pus din nou crampoanele în picioare și a intrat pe teren. O pasă, un dribling și durerile apar din nou. Seara, Sfânta Parascheva îl vizitează din nou, însă de această dată, stătea lângă patul lui și plângea cu amar. “Între timp, murise preotul bătrân din sat și a venit ca suplinitor preotul din parohia vecină. Noi i-am spus: «Părinte, nu faci ora cu noi, pentru că nu știm altceva decât fotbal. Ne lași la fotbal stăm cuminți. Nu ne lași, nu faci ora!» Și părintele, prin felul lui de a fi, ne-a luat cu binișorul și ne întreba ce a făcut Steaua, Real Madrid,  cum e la Campionatul European, și din vorbă în vorbă, nu mai mergeam la fotbal. Discutam foarte deschis cu el și-l simțeam ca un prieten. După am început și noi să-l întrebăm cum e cu sfinții, cu Dumnezeu, etc. Odată m-am dus cu o colegă să citim psalmii, nici nu știam ce sunt ăia, dar a început să ne placă și după am mers la toate slujbele. Eram la ora șase dimineața la biserică înaintea preotului, pregăteam veșmintele și alte lucruri”, rememorează părintele Alexandru.

 

Credit foto: My Romania – Vlad Dumitrescu

 

Jucător în echipa Sfintei Parascheva

Într-o scădere vizibilă de formă, apetitul pentru cele sfinte creștea de la o zi la alta. Atunci, a pus mâna pe telefon și a format numărul părintelui pentru a-i da vestea. “Merg la seminar! Mi-a dat Mica Biblie, Catehismul, Istoria Bisericii Universale și în paralel am învățat pentru seminar.” În 2012, termină Facultatea de Teologie din București, iar peste ceva timp Sfânta Parascheva îl cheamă în echipa ei, la Dăeni.

Încurajările publicului fuseseră înlocuite cu grija pentru credincioși, marcajul om la om, se preschimbase în marcaj la tineri, iar în locul tricoului numerotat pe spate apăruse o sutană neagră și lungă. Părintele Alexandru intrase în primul unsprezece al Bisericii, iar miza era mult mai importantă acum. Am fost curios să aflu cum a găsit comunitatea și prin ce metode a reușit să-i câștige pe oameni de partea lui. “Comunitatea este extraordinară, dar dacă ne referim strict spiritual, doar o parte veneau la biserică. Îmi aduc aminte că la primul Crăciun erau foarte puțini credincioși, de copii nu mai zic. Văzând acestea, am înființat Corala Nihil Sine Deo, iar printre primele ieșiri au fost la Preasfințitul Părinte Visarion, unde am colindat. Ulterior am făcut și un concert de colinde, unde am dat pachete copiilor și ușor ușor au început să vină. În continuare, am intensificat programul religios, am luat la pas satul, am stat de vorbă cu oamenii, am fost la primărie și am cerut refacerea picturii care era într-un stadiu avansat de degradare. Am refăcut casa parohială, apoi am făcut un centru, îmi aduc aminte că la un moment dat aveam vreo două miliarde datorii. Dar cel mai mult am lucrat cu tinerii. De la întâlniri în care veneau doar cinci, am reușit să strâng lângă mine șaizeci și cinci.”

 

,,După aceea am schimbat planul și am decis să facem un așezământ”

 

Activitățile dedicate tinerilor au debutat în anul 2013, iar de atunci părintele Alexandru a fost alături de ei în orice moment. Deveniseră atât de numeroși încât nu mai aveau unde să se întâlnească. “Primăria ne alocase o sumă de bani pentru centrala bisericii care scotea fum. Am decis să facem o cămăruță pentru centrală și una pentru magazia de lemne. După aceea am schimbat planul și am decis să construim un așezământ. Ne-am descurcat cu ce avem, apoi am început activitățile, până când nu mai aveam loc. Începusem să oferim duminical o masă copiilor, iar o bătrânică m-a întrebat dacă nu le dau și lor. Am zis că da! De atunci au început să vină și bătrânii. Cu ajutorul domnului primar și al autorităților locale, am mărit spațiul, am făcut încă un loc de joacă pentru copii și o sală mare de mese. Având în vedere că la slujbă nu putem vorbi între noi, pentru că atunci vorbim cu Dumnezeu, era mai bine să ne întâlnim după slujbă. Nu avem fonduri sau buget, fiecare vine cu ce poate”, lămurește părintele.

 

Părintele Alexandru Balaban dirijând Corala Nihil Sine Deo în cadrul emisiunii Românii au Talent

 

Omul care sfințește locul

Provocări au fost și sunt în continuare. Nu de puține ori, părintele venea cu alimente de la magazin, iar plata o făcea în tranșe, când era cu putință. În jurul așezământului s-au încropit proiecte, evenimente, concerte, seri de film și multe altele. Pe lângă cei patru copii pe care îi are, biserica este familia extinsă a părintelui, o familie pe care dorește să o vadă din ce în ce mai numeroasă. “Eu am fost un copil fără posibilități. Când eram student mergeam prin centrele de plasament și mă tot întrebam: «Ce pot face pentru societate?» În momentul de față deținem un teren, cu o casă bătrânească, unde avem în lucru un așezământ multifuncțional cu sală de mese, cabinet medical, la etaj vor fi zece dormitoare, iar copiii care sunt abandonați în spitale, copiii cu probleme, mame singure, îi ajutăm din dorința de a face ceva pentru societate” afirmă părintele.

 

,,Dacă satul românesc nu-și va păstra identitatea, va dispărea”

 

Când nu este în mijlocul tinerilor, părintele se transformă într-un veritabil culegător de folclor. Pasionat de istorie, s-a încumetat să publice o monografie a localității intitulată “Istoria necunoscută a parohiei Dăeni și oamenii de seamă ai locului”. “Am luat-o din casă în casă și am întrebat dacă oamenii au obiecte pe care vor să le doneze. Mulți au zis că nu mai au, alții le puseseră pe foc, unii le aruncaseră, dar ce am găsit am salvat. Așa am ajuns să strâng piesă cu piesă și să confecționez un război, pentru că unul întreg nu mai exista. Am luat alături de mine două bătrâne, am început să țesem preșuri și am făcut un atelier la care au participat copiii. Nu pot spune că am realizat un muzeu în toată regula, e mai degrabă o expoziție la biserică. Dacă satul românesc nu-și va păstra identitatea, va dispărea”, spune răspicat părintele Alexandru Balaban.

 

 

Despre tinerii de azi și planuri de viitor

Năzuințele părintelui sunt multe. Vrea să vadă așezământul pentru copii funcțional, își dorește să amenajeze un muzeu al satului, să fie alături de tineri, să-i vadă oameni realizați și conștienți de rolul lor în societate. În continuarea dialogului îmi propun să aflu rețeta succesului în munca cu tinerii. “Trebuie să intrăm în lumea lor. Noi le vorbim superficial despre Biblie, sfinți, dar ei nu știu semnificația lor. Eu în toate activitățile pe care le-am făcut cu ei nu am neglijat niciodată biserica, deși nu am început din biserică, ci din locurile pe care le frecventează. În fiecare suflet există un gram de Biserică, prin urmare este important cum o prezentăm. Dacă le-o vom arăta ca un tribunal care le spune ce au voie și ce nu au voie să facă, atunci nu ne mai trec pragul nici dacă scoatem ușa din balamale.”

 

Pregătind daruri de Crăciun

 

Privesc la ceas și nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Ca un jucător de fotbal a cărui echipă este în avantaj, mă uit la marginea terenului și văd minutele de prelungire. Perfect, sunt suficiente pentru o ultimă întrebare: Dacă oamenii își doresc să ajute, cum o pot face? Pasa la părinte! “Pe lângă parohie, am înființat Asociația Sfânta Maria, ocrotitoarea celor necăjiți, iar acolo oamenii pot găsi un cont unde ne pot sprijini financiar. Dacă doresc pot dona alimente, haine, materiale de construcție. Cum simte omul. Noi nu cerem nimic, doar ne spunem povestea și atât. Mulți cred că ce facem noi este ceva ieșit din comun, dar nu este așa. Vrem ca acolo pe unde am trecut să fie mai bine ca înainte”, conchide părintele Alexandru Balaban.

 

 

Proaspăt absolvent al Facultății de Drept din Cluj, se căsătorește la 1 mai 1910 cu fiica memorandistului Rubin Patiția, care va avea un rol determinant în evoluția sa. La debutul Primului Război Mondial, se organizează o campanie care avea drept scop intrarea României în luptă împotriva Austro-Ungariei. Zaharia și locotenentul Aurel Bogdan strâng o întreagă documentație pe care o  pun la  dispoziția armatei române de peste Carpați. Într-un final, autoritățile maghiare află planul pe care îl puneau la cale, iar Zaharia și alți cincisprezece intelectuali români sunt arestați și condamnați la moarte. Decizia nu este definitivă, se face recurs, iar după lungi discuții, Carol I semnează cererea de grațiere a condamnaților. După Unire, escaladează noi culmi politice ajungând membru  în Primul Parlament al României Mari. Odată cu venirea comuniștilor este dat afară din casă, i se confiscă toate bunurile ducându-și ultimele într-o casă dărăpănată.

 

O înrudire de bun augur

Vine pe lume la 20 decembrie 1881 în comitatul Târnava Mare, localitatea Merghindeal, într-o familie de țărani. Debutează ca elev în comuna natală, urmând să-și desăvârșească studiile liceale la Sibiu. Aici, se remarcă prin rezultate excepționale la învățătură și este coleg, apoi prieten bun cu Octavian Goga, cel care îl molipsește de ideea unității naționale a românilor. Ajuns la vârsta studenției, Zaharia optează pentru Facultatea de Drept. Camaraderia cu Octavian Tăslăuan, Ion Agârbiceanu, Alexandru Ciura și Gheorghe Pop, îi deschide calea către Cenaclul scriitorilor de la revista “Luceafărul”. Junele care aspira la un post de avocat, se căsătorește la 1 mai 1910 cu Elena, fiica memorandistului Rubin Patiția. Stabilindu-se în casa socrului său, Zaharia intră sub aripa acestuia, care va avea un rol determinant în evoluția sa politică. În perioada următoare, s-a dedicat trup și suflet pregătirii sale profesionale, în vederea obținerii unui post de avocat, iar ulterior, pentru dobândirea titlului de doctor în științe juridice. Ulterior, devine membru al Partidului Național Român, influențat probabil și de socul său, însă nu putem spune cu exactitate dacă Zaharia a fost de la bun început adeptul activismului, sau dacă la sfatul lui Patiția a rămas un pasivist.

 

Târât în fața Curții Marțiale pentru spionaj

Odată cu izbucnirea primei conflagrații mondiale are loc o intensă campanie care viza intrarea României în luptă împotriva Austro-Ungariei. Luând seama la acest lucru, autoritățile austro-ungare din Transilvania au decis să organizeze defensiva. Totodată, pentru a intimida trupele române aflate în apropiere de Alba Iulia, au fost detașate trei batalioane de honvezi. În acest context, avocatul Zaharia Muntean alături de locotenentul Aurel Bogdan, au strâns informații complete privind lucrările genistice de pe malul Mureșului. Întreaga documentație a fost pusă la dispoziția armatei române de peste Carpați. Într-un final, autoritățile maghiare află planul pe care îl punea la cale, iar Zaharia și alți cincisprezece intelectuali români sunt arestați, apoi târâți în fața Curții Marțiale. În urma anchetei care a durat de la 6 decembrie 1916, până la 8 februarie 1917, judecătorii au pronunțat sentința în cazul lui Zaharia, Victor Pop și alți șapte inculpați: Moarte prin ștreang! Se face recurs, dar nicio șansă, hotărârea române în picioare. De-a dreptul inadmisibil. Vine al doilea recurs, iar de această dată obțin o amânare până în primăvara anului 1918. Pe fondul unei situații politice din ce în ce mai neclare în tabăra adversă, Regele Carol I semnează cererea de grațiere a condamnaților, urmând să primească aprobarea în luna octombrie.

 

Credit foto: destepti.ro

 

Scăpat din ghearele morții, Zaharia se întoarce în Alba Iulia și este ales membru în Adunarea Generală a locuitorilor români. La data de 22 noiembrie 1918 cercul electoral Vințul de Jos îl deleagă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, figurând pe aceeași listă cu Iuliu Maniu. După votarea în unanimitate a rezoluției de unire, Alexandru Vaida-Voevod a propus o listă cu 200 de persoane care să alcătuiască Marele Sfat Național. Cum era de așteptat, Zaharia își avea locul lui. Lista a primit votul unanim și a fost completată cu încă 50 de membrii.

 

Adulat de unioniști și umilit de comuniști

După toate acestea, avocatului Zaharia Muntean a primit următoarele demnități: secretar general la Resortul Financiar al Consiliului Dirigent și consilier special al Transilvaniei pe lângă Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Bucureşti. Și de parcă nu era de ajuns, pe lângă acestea prinde și un fotoliu de deputat în Primul Parlament al României Mari. Când nu făcea politică, își cultiva pasiunea pentru scris. Așa se face că numele său apare în ziarul Românul din Arad, Luceafărul, Societatea de mâine din Cluj, revista Transilvania a ASTREI, etc. În perioada interbelică îl vedem în funcția de președinte al Reuniunii Meseriașilor Români din Alba Iulia și membru al Comitetului anti-revizionist.

Preluarea puterii de către comuniști a însemnat debutul unei perioade nefaste în viața avocatului Zaharia. Catalogat drept ”dușman al poporului”,  este alungat din locuință confiscându-i-se toate bunurile. Soții Muntean pribegesc o vreme stabilindu-se în cele din urmă într-o casă dărăpănată care aparținuse socrului său. La 27 decembrie 1969, Elena Muntean, cea care fusese cândva președinta Reuniunii Femeilor Române din Alba Iulia, își lasă soțul singur pe lume. Bolnav, umilit și răvășit după dispariția soției, Zaharia mai rezistă câțiva ani după care i-a și el calea cerului.

 

Surse: Prof. Ioan PLEŞA, dacoromania-alba.ro

 

Posibilitatea îndumnezeirii omului, zidit după chipul lui Dumnezeu, este exprimată întâi de către Însuși Mântuitorul Hristos, în cuvintele adresate Tatălui: „Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem; Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru Mine, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 21-22).

Teologia privitoare la posibilitatea îndumnezeirii omului a fost dezvoltată, înaintea Sfântului Grigorie Palama, de alți doi Părinți ai Bisericii, Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Maxim Mărturisitorul, singurii teologi ortodocși care au reușit să expună datele fundamentale ale spiritualității creștine în cadrul unei filosofii neoplatonice[1]. În viziunea tuturor Părinților Ortodoxiei, unirea cu Dumnezeu este singura în stare să-i elibereze pe oameni din puterea morții și a păcatului și care constituie deci esența operei desăvârșite de Hristos, prin noțiunea de „îndumnezeire” (Theosis)[2].

 

Teologia îndumnezeirii omului a Sfântului Grigorie de Nyssa

Astfel, potrivit Sfântului Grigorie de Nyssa, tipul misticului, care caută unirea cu Dumnezeu, este regăsit în persoana Sfântului Proroc Moise care, urcând Muntele Sinai, descoperă întunericul unde Se găsește Dumnezeu și i se revelează astfel o imagine a incognoscibilului: „Dar ce înseamnă intrarea lui Moise în întuneric și vederea lui Dumnezeu în aceasta? Căci ceea ce istorisește acum pare oarecum contrat primei arătări a lui Dumnezeu, Căci atunci, Dumnezeu S-a arătat în lumină, iar acum, în întuneric. Dar nici acest lucru nu-l socotesc ca abătându-se din șirul celor tâlcuite de noi după înțelesul lor mai înalt. Căci cuvântul ne învață prin aceasta că cunoașterea dreptei credințe se arată prima oară în lumină celor ce o primesc. Pentru că ceea ce se cugetă contrar dreptei credințe e întuneric; iar alungarea întunericului se face prin împărtășirea de lumină. Dar mintea înaintând și, printr-o luare-aminte din ce în ce mai mare și mai desăvârșită, ajungând la înțelegerea adevăratei cunoașteri, cu cât se apropie mai mult de vedere (contemplare), cu atât vede mai mult că firea dumnezeiască este de nevăzut (de necontemplat, de neînțeles). Părăsind deci tot ce se vede, nu numai câte le cuprinde cu simțurile, ci și pe cele câte socotește mintea că le vede (le înțelege), înaintează mereu spre cele dinăuntru până ce, străbătând prin multa străduință de a înțelege, la ceea ce este de nevăzut și de neînțeles, acolo vede pe Dumnezeu. Căci în aceasta constă adevărata cunoaștere a Celui căutat: că a-L cunoaște stă chiar în faptul de a nu-L cunoaște. Pentru că Cel căutat e mai presus de orice cunoaștere, înconjurat din toate părțile de necuprinsul Lui, ca de întuneric. De aceea zice și înțeleptul Ioan, ajuns în acest întuneric strălucitor, că «pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată» (Ioan 1, 18). Căci cunoașterea ființei dumnezeiești rămâne neapropiată nu numai oamenilor, ci și întregii firi gândite cu mintea (inteligibile). Când deci Moise ajunge mai tare în cunoaștere, mărturisește că vede pe Dumnezeu în întuneric, pentru că e propriu firii lui Dumnezeu să fie mai presus de orice cunoaștere și înțelegere. «Căci a intrat, zice, Moise sub întuneric unde era Dumnezeu» (Ieșirea 10, 21). Cine este Dumnezeu? «Cel ce a pus întunericul ascunziș al Său» (Psalmii 17, 10), cum zice David, în care s-au descoperit tainele cele negrăite. Și ajungând Moise acolo, cele despre care fusese învățat mai înainte prin întuneric i se fac iarăși cunoscute prin întuneric, i se fac iarăși cunoscute prin întuneric, pentru că, după cum socotesc, să se facă mai întemeiată învățătura despre acestea, fiind mărturisite prin glasul dumnezeiesc”[3]. Prin aceasta, Sfântul Grigorie de Nyssa stabilește deja distincția dintre esența divină și „energiile” sale, adică manifestările reale care fac accesibilă viața divină, fără a-I contesta lui Dumnezeu inaccesibilitatea. Așa cum afirmaseră dinainte Părinții pustiei, prezența lui Dumnezeu poate fi experimentată prin rugăciune, dar ea nu este niciodată altceva decât o acțiune (energia) liberă a lui Dumnezeu, Care rămâne inaccesibil în esența Lui, un har al lui Dumnezeu transcendent în esență[4].

 

Teologia îndumnezeirii omului a Sfântului Maxim Mărturisitorul

Spre deosebire de Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Maxim Mărturisitorul accentuează teologia apofatică, subliniind faptul că divinul este separat de toate obiectele cognoscibile în mod natural, dar arătând totodată că viziunea lui Dumnezeu în negură constituie o participare (metoché) la Dumnezeu, adică o îndumnezeire (theosis), un fapt în totalitate supranatural în viziunea sa[5].

Doctrina Sfântului Maxim Mărturisitorul privitoare la îndumnezeirea omului este revelată de mai multe dintre scrierile sale, precum Răspunsurile către Talasie: „Dacă Domnul nostru Iisus Hristos este începutul, mijlocul și sfârșitul tuturor veacurilor, pe drept cuvânt putem zice că a ajuns la noi, în virtualitatea credinței, sfârșitul veacurilor destinate îndumnezeirii celor vrednici, care actual se va face arătat după har în viitor…așadar, aici găsindu-ne în activitate, vom ajunge odată la sfârșitul veacurilor, luând sfârșit puterea și lucrarea noastră prin care activăm, iar în veacurile ce vor veni, pătimind prefacerea îndumnezeirii prin har, nu vom fi în activitate, ci în pasivitate, și de aceea nu vom ajunge niciodată la sfârșitul îndumnezeirii noastre…atunci o vom lăsa să se odihnească, deodată cu cele mărginite prin fire, și puterile noastre, dobândind ceea ce nu poate dobândi nicidecum firea cea după fire, deoarece firea nu are puterea de a cuprinde ceea ce este mai presus de fire. Căci nimic din ceea ce este făcut nu este prin fire făcător de îndumnezeire, odată ce nici nu poate cuprinde pe Dumnezeu. Pentru că numai harului dumnezeiesc îi este propriu să hărăzească ființelor create îndumnezeirea pe măsura lor și numai el străluminează firea cu lumina cea mai presus de fire și o ridică deasupra hotarelor ei prin covârșirea slavei….Fericit este deci cel ce L-a prefăcut în sine prin înțelepciune pe Dumnezeu om. Căci după ce a împlinit înfăptuirea acestei taine, pătimește prefacerea sa în dumnezeu prin har, iar acest lucru nu va înceta a se săvârși pururea. Pentru că Cel ce lucrează aceasta în cei vrednici, fiind nehotărnicit după ființă, are și puterea care lucrează aceasta nehotărnicită, ba întrece chiar orice nehotărnicie. Ea nu se isprăvește nicicând deodată cu cele făcute de ea, cum ni se întâmplă nouă. Mai degrabă menține împreună cu ea pe cei ce și-au primit existența de la ea, întrucât nu pot să existe fără ea. De aceea i-a și spus bogăție a bunătății, deoarece nu încetează niciodată afecțiunea a tot luminată a bunătății dumnezeiești față de noi, prin care lucrează prefacerea noastră în vederea îndumnezeirii”[6].

Asemenea  Sfântului Grigorie de Nyssa, și Sfântul Maxim Mărturisitorul identifică un model de om îndumnezeit, în persoana regelui biblic Melchisedec al Salimului, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, despre care arată următoarele în scrierea sa de căpătâi, Ambigua, că: „s-a învrednicit să devină mai presus de timp și de fire și să se asemenea cu Fiul lui Dumnezeu, făcându-se adică, prin deprindere, după har, pe cât e cu putință, așa precum credem că e Însuși Dătătorul harului după ființă…Apoi, «făcut fiind asemenea Fiului lui Dumnezeu el rămâne preot pururea» poate arată că el e în stare să-și păzească până la sfârșit ochiul mintal deschis, prin deprinderea neschimbată a virtuții a tot asemănătoare lui Dumnezeu, a privirii dumnezeiești spre Dumnezeu. Căci virtutea obișnuiește să lupte cu firea, iar contemplarea cea adevărată, cu timpul și cu veacul…în aceasta se arată asemănarea dumnezeiască, adică în cunoștință și virtute. Și prin aceasta e păzită în cei vrednici iubirea neclintită de Dumnezeu singur. Iar prin aceasta li se dă în chip demn de Dumnezeu vrednicia înfierii care le dăruiește puterea de a interveni necontenit la Dumnezeu și de a sta în fața Lui, procurând celui ce intervine asemănarea dumnezeiască chiar cu scopul obținerii îndurării Lui…Deci – dacă dumnezeiescul Melchisedec a preferat prin voință virtutea, firii și tuturor celor ce țin de ea, alegând prea frumos vrednicia noastră, și a depășit întreg timpul și veacul prin cunoștință, lăsând cu o înțelegere superioară prin contemplație în urma sa toate câte sunt după Dumnezeu, nezăbocind în niciunul în care se observă sfârșitul; dacă s-a născut în Duh între ființele dumnezeiești și fără de început și nemuritoare ale lui Dumnezeu prin rațiune după har și poartă în sine nevătămată și adevărată asemănarea lui Dumnezeu Care l-a născut (deoarece toată nașterea obișnuiește să se facă la fel cu născătorul pe cel născut: «Căci ceea ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din duh, duh este») pe drept cuvânt nu s-a mai numit din însușirile naturale și temporale, între care se cuprinde tată și mamă și neam, început și sfârșit al zilelor, pe care le-a lepădat cu totul de la sine, ci din trăsăturile dumnezeiești și fericite, prin care și-a schimbat chipul și la care nu ajunge nici timp, nici fire, nici rațiune, nici minte, nici nimic altceva din cele ce sunt, ca să vorbim pe scurt”[7].

Teologia privitoare la îndumnezeirea omului a Sfântului Maxim Mărturisitorul se bazează pe centrul doctrinei sale, ce a obținut consensul Bisericii în cadrul celui de-al VI-lea Sinod ecumenic, privind cele două voințe ale Mântuitorului Hristos, cea divină și cea omenească, cuprinse deopotrivă în persoana Sa divino-umană. Astfel, mântuirea constă în conformarea voinței omenești energiei sau voinței divine – omul care se leagă de voința omenească a lui Hristos se leagă totodată de energia divină, supunând propria lor energie aceleia a lui Dumnezeu și primind-o pe aceasta din urmă în ei[8].


[1] John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, trad. Angela Pagu, ed. Humanitas, București, 2007, p. 45.

[2] John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, p. 46.

[3] Sfântul Grigorie de Nyssa, Viața lui Moise, în: Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri. Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, col. PSB, vol. 29, ed. IBMBOR, București, 1982, pp. 72-74.

[4] John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, pp. 48-49.

[5] John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, p. 49.

[6] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în: Filocalia, vol. III, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMO, București, 2009, pp. 102-105.

[7] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua. Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. IBMBOR, București, 1983, pp. 137-140.

[8] John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, pp. 52-53.

 

Bibliografie:

 

Surse documentare:

 

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, editura IBMO, București, 2013.
  2. Epistola către Diognet”, în: Scrierile Părinților Apostolici, col. PSB, vol. I, editura IBMBOR, București, 1979.
  3. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, colecția PSB, vol. 13, editura IBMBOR, București, 1987.
  4. Sfântul Grigorie de Nyssa, Viața lui Moise, în: Sfântul Grigorie de Nyssa, Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, col. PSB, vol. 29, ed. IBMBOR, București, 1982.
  5. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, trad. Diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005.
  6. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua. Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. IBMBOR, București, 1983.
  7. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în: Filocalia, vol. III, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMO, București, 2009.
  8. Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, editura Sofia, București, 2007.

 

Lucrări secundare:

 

  1. Viețile Sfinților Apostoli, Ed. Sofia, București, 2002.
  2. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1992.
  3. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, editura IBMBOR, București, 2002.
  4. Jean Daniélou, Biserica primară, editura Herald, București, 2008.
  5. Adrian Gabor, Biserica și Statul în primele patru secole, editura Sofia, București, 2003.
  6. John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, trad. Angela Pagu, ed. Humanitas, București, 2007.
  7. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, București, 1995.
  8. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, editura IBMBOR, București, 2003.
  9. Daniel Reid (editor), Dicţionarul Noului Testament, editura Casa Cărţii, Oradea, 2008.

 

Facerea de minuni – criteriu al sfințeniei în teologia creștină partea II-a

 

Alina a țipat azi la copiii ei. Era nervoasă și obosită, da. Dar și ei! Niciodată nu se încadrează în timp, niciodată nu pornesc atunci când promit!

Gândul acesta o tot macină însă o și ajută. Da, nu este bine că țipă, că nu își stăpânește emoțiile…Însă și ei ar fi bine să respecte ce li se spune!

Alina alege pentru a-și scuza comportamentul ei un țap ispășitor.

 

Dar cine este țapul ispășitor?

Ei bine, în vremurile de demult, țapul ispășitor era un animal folosit în timpul ritualurilor de oameni pentru a cere iertarea păcatelor.

Azi, expresia țap ispășitor se referă la un individ sau un obiect ales pentru a fi considerat responsabil pentru niște greșeli individuale sau colective și de care respectivul individ nu se face vinovat.

Când se alege un țap ispășitor, atunci se permite persoanei ce face acest lucru să își reducă la minimum vinovăția sau reponsabilitatea pentru un rezultat negativ și îi conferă, totodată, un sentiment sporit de control deoarece, înțelege ea, există mereu un factor exterior care poate indica de ce un lucru anume a mers rău.

Uneori părinții fac acest lucru. Pentru că, poate, în trecut, s-a procedat exact la fel cu ei. Pentru că asumarea nu este la îndemâna oricui. Pentru că este mai bine să ne împărțim și noi, părinții, din povara ce ne apasă umerii. Nu putem fi doar noi complet vinovați pentru ceea ce am făcut, am zis, pentru cum am reacționat, trântit, bufnit. Poate că și copilul are partea lui de vină…Poate?

 

Copiii pot fi aleși țapi ispășitori

Copiii aleși drept țapi ispășitori se încadrează cel mai des în următoarele tipologii: rebelul sau cel care are mereu ceva de comentat; cel sensibil și ușor de dominat; cel ce nu se aliniază, nu se conformează; cel ce amintește de un fost partener (,,ești exact ca maică-ta, ca taică-tu”).

Această supapă, această ,,găselniță” permite unui părinte să se gândească la faptul că relațiile pe care le inițiază sau le dezvoltă sunt mult mai sănătoase decât sunt de fapt și îl face să ajungă ușor la concluzia că mare parte din întreg este funcțional și aproape ca la carte. Dacă nu ar fi ,,el” sau ,,ea” (chiar ,,țapul ispășitor”) ,,noi am fi mult mai bine, eu nu aș fi nervos/nervoasă, m-aș bucura mai mult, nu aș întârzia, nu aș crea situații, aș putea mai mult, aș duce mai mult…”

 

Alegeri cu urme adânci

A scoate un copil ,,țap ispășitor”, oricum s-ar formula acest lucru, verbal sau non-verbal, devine o formă mai mult sau mai puțin subtilă de abuz. Alegerile acestea lasă urme adânci în tânăr și, la maturitate, îl fac să simtă, de multe ori, că este vina lui că nu se întâmplă un lucru, că nu este apreciat, susținut, iubit. Că este firesc să merite mai puțin.

 

Alina a realizat că nu este potrivit să arunce cu cuvinte, cu grimase, cu priviri. A reușit să își asume ce era de asumat și să discute lucrurile ce așteaptă a fi îmbunătățite cu calm și cu atenție. Pentru copiii ei, pentru ea și pentru copilul din ea. Mereu.

 

 

 

Absolventă a Liceului Pedagogic din Focșani, a debutat ca învățătoare la catedra din satul natal. După un timp, a făcut pasul către oraș, iar, din 2002, poposește în Capitală. În efortul de a găsi un loc în sistemul de învățământ privat, destinul a purtat-o pe la diferite școli, până când, într-o zi, a cunoscut-o pe doamna Monica Șerbănescu. A fost dragoste la prima vedere, spune cu emoție în glas doamna Petița, iar, de atunci a rămas în echipa Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu”. Pășim în cele ce urmează pe cărările pedagogiei alături de Petrița Vlaicu și discutăm despre debut, viziune și rost.

 

Interviul pe scurt:

  • De pe meleagurile vrâncene, pe străzile bucureștene: ,,Era anul 2002, când mi-am depus CV-ul la mai multe școli particulare. După un timp am primit mai multe telefoane, m-am dus, dar nu mi-a plăcut ce am găsit acolo. Într-o zi, am cunoscut-o și pe doamna Monica Șerbănescu, a fost dragoste la prima vedere“.
  • Cheia armoniei în educație: ,,Consider că pedagogul trebuie să fie prieten cu părinții, să intre în atmosfera familiei, să știe ce necazuri îl macină pe copil. Deci legătura strânsă cu familia generează o stare de bine copiilor, iar ei vor veni la școală cu plăcere”.
  • Pedagogul, o simplă sursă de informații?: ,,Clar, e mai mult decât atât! Informațiile le pot găsi și pe internet, dar pedagogul trebuie să-l învețe cum să discearnă informația care îi folosește de cea care îi dăunează”.

 

 

De pe meleagurile vrâncene, pe străzile bucureștene

Vrânceancă get-beget, doamna Petrița Vlaicu a îndrăgit pedagogia de când se știe. Rememorează cu bucurie clipele ludice din copilărie când făcea pe învățătoarea alături de sora ei. Dar, cine ar fi crezut că o simplă joacă avea să devină peste ani un mod de a fi! ,,Ulterior, am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Focșani, pe care l-am terminat în 1975. Am fost repartizată în satul natal, Vulturu din județul Vrancea, unde am devenit colegă cu învățătoarea mea din clasele mici. Aici am petrecut o bună bucată de vreme, până când m-am mutat cu familia în orașul Focșani. La noua școală am avut parte de un colectiv foarte bun, cu directori și colegi de la care am avut numai de învățat, asta pentru că pedagogul trebuie să se perfecționeze toată viața“, povestește doamna Petrița Vlaicu.

 

,,Era anul 2002, când mi-am depus CV-ul la mai multe școli particulare”

 

Își amintește cu mare bucurie de primele ore la clasă și de comisiile metodice la care smulgea aprecieri pe bandă rulantă. În anul 2000, soțul său a luat calea Bucureștiului din dorința de a găsi un loc de muncă mai bun. Peste un an, băiatul cel mare a venit în Capitală, pentru studii, la fel și mezinul. ,,Prin urmare, ne-am mutat cu toții. Era anul 2002, când mi-am depus CV-ul la mai multe școli particulare. După un timp, am primit mai multe telefoane, m-am dus, dar nu mi-a plăcut ce am găsit acolo. Într-o zi, am cunoscut-o și pe doamna Monica Șerbănescu; a fost dragoste la prima vedere! Pe atunci, Grădinița Arc-en-Ciel era pe strada Matei Voievod, iar clasele primare funcționau în parteneriat cu Școala Nr. 85, și țin minte că am primit clasa a II-a“, rememorează doamna Petrița.

 

 

O viață afierosită educației

Candoarea și jovialitatea de care dădea dovadă, au cucerit inimile elevilor, dar și ale părinților. În continuare, vrem să aflăm cum a evoluat relația cu elevii de-a lungul anilor. ,,Am știut să glumesc cu ei, dar sunt ca o mamă care își pupă copilul în somn. Câteodată spun că sunt mai dură, mai aspră, însă părinții și-au dat seama că această duritate vine din responsabilitatea pe care o am față de copii. Destinul lor este în mâinile mele, sunt responsabilă de formarea lor. De-a lungul anilor am văzut că, dacă știi să te apropii de ei, ba cu o glumă, ba cu o poveste, atunci le câștigi încrederea. Văd că și tu ești ca părinții lor, nu le ești superior“. Și pentru că tot suntem la capitolul relație pedagog-elev, prin ce mijloace îi putem face pe copii să scape de frica răspunsurilor greșite? ,,Discutând cu ei, apoi cu părinții. Consider că pedagogul trebuie să fie prieten cu părinții, să intre în atmosfera familiei, să știe ce necazuri îl macină pe copil. Deci legătura strânsă cu familia generează o stare de bine copiilor, iar ei vor veni la școală cu plăcere. Eu le spun de fiecare dată că a greși e omenește și că nu trebuie să râdem unii de alții pentru că nu știm. Azi poate fi colegul tău cel care dă un răspuns greșit, mâine poți fi tu. Să folosim greșeala ca pe o oportunitate de a evolua“.

 

,,Consider că pedagogul trebuie să fie prieten cu părinții”

 

După cele mărturisite, îndreptăm discuția către ceilalți actori implicați în procesul de educație, mai exact părinții și profesorii. Cum ar trebui să colaboreze cu școala? ,,Vorbim de o relație fundamentală! Ce vă pot spune este că aici, la Liceul ,,Anastasia Popescu”, avem un program extins care ne permite să lucrăm cu elevii când nu au înțeles lecția bine, să discutăm cu ei dacă nu sunt în apele lor, iar toate acestea le comentăm și cu părinții. Suntem privilegiați că avem acele ore de consultații cu părinții, iar prin acestea căutăm să menținem strânsă legătura dintre elevi, părinți și profesori“, spune doamna Petrița Vlaicu.

 

 

Despre rostul unui pedagog

Întâlnirea cu un pedagog iscusit te schimbă. Adesea, elevii rămân cu imaginea lui pe retină și vor reveni la ea ori de câte ori le e mai greu. În continuare, vrem să aflăm care este rolul unui pedagog: să ofere un set de informații sau e ceva mai mult? ,,Clar e ceva mai mult decât atât! Informațiile le pot găsi și pe internet, dar pedagogul trebuie să-l învețe cum să discearnă informația care îi folosește de cea care îi dăunează. Apoi, pedagogul trebuie să realizeze legătura între partea teoretică și cea practică. Eu de fiecare dată când predau ceva încerc să le prezint și latura practică”, afirmă doamna Petrița.

Emoțiile sunt de nedescris când o promoție face pasul mai departe către clasa a V-a. În acele momente, munca pe care ai depus-o își arată roadele. Vrem să aflăm cu ce valori pleacă elevii care au trecut prin mâna doamnei Petrița. ,,Cu respectul față de cei din jur, asta contează cel mai mult. Ei trebuie să învețe să aprecieze munca celor din jur și nu numai, pentru că noi ne punem sufletul pentru formarea lor”, conchide Petrița Vlaicu.

Discutând și cu directoarea Monica Șerbănescu, aflăm că Doamna învățătoare este cea din mâinile și inima căreia au pornit spre viitor generații cu performanțe academice deosebite, însă, așa cum subliniază și Doamna Vlaicu, formarea caracterului acestor copii apare, de fapt, ca scop al școlii, iar dascălii sunt cele mai importante rotițe ale acestui organism complex, cum poate fi considerat Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. Doamna Petrița Vlaicu este, indiscutabil, un astfel de model de creator de caracter.

 

 

Abil, diplomat, iute la minte și la vorbă, mânat de un singur țel: unitate națională! Făcuse primii pași în avocatură prin 1896, iar după aceea se căpătuiește cu fiica lui Gheorghe Fejer. Înrudirea era de bun augur și deschizătoare de noi conjuncturi. Intrat de timpuriu în rândurile Partidului Național Român, Aurel Lazăr se face remarcat prin spiritul de jertfă și lupta pentru respectarea drepturilor românilor. Când se aud bombele primei conflagrații mondiale este chemat la strajă, însă diabetul care îi mânca zilele îl lasă pe din afară. Rămas acasă, Aurel luptă pe alte planuri. Îi adună pe liderii politici din comitatele transilvănene și își transformă casă într-un centru al mișcării naționale. După un șir interminabil de ședințe, calcule și opinii, avocatul Aurel Lazăr este delegat să ducă voința românilor din comitat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Până la suflarea cea de pe urmă, continuă să profeseze avocatura, îndeplinește felurite demnități politice, fiind recompensat cu ordinul Ordinul “Steaua României” în grad de mare ofiţer.

 

Pe culmi din primii ani ai vieții

Se pomenește pe această lume la 17 august 1872, în casa preotului Teodor Lazăr. Ulterior, junele urmează studiile gimnaziale și liceale la Liceul Premonstratens din Oradea. După absolvire, se înscrie la Academia Regală de Drept din localitate, fiind bursier al fundațiilor “Elena Birta Ghibu” și ”Gojdu”. În decursul anului universitar 1893-1894, se transferă la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității “Ferencz József” din Budapesta. Concomitent cu perioada memorandistă, Aurel se alătură celor 200 de studenți care își puseseră semnătura pe două documente importante: Manifestul studenților și Apelul. Obține titlul de doctor în științe juridice în anul 1896, după care intră în avocatură deschizându-și propriul cabinet în Oradea alături de Vasile Bledea. Tot acum, se căsătorește cu fiica avocatului Gheorghe Fejer din Ineu, colaborator de seamă al lui Iosif Vulcan și Mihai Velicu.

 

 

Înrudirea cu Fejer îi aduce noi oportunități. Începe să publice articole în Tribuna poporului și este ales în conducerea mișcării naționale din Transilvania. În anul 1901, este cooptat în rândurile Comitetului Central Exclusiv al Partidului Național, unde se afirmă ca unul dintre promotorii ideii de trecere la activism politic, militând pentru participarea formațiunii la viața parlamentară. După conferința națională, Aurel Lazăr se alătură conducerii partidului alături de Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, etc. Candidează la alegerile parlamentare din 1905, 1906 și 1910, iar pe lângă toate acestea se ocupă de conducere Despărțământului bihorean al Astrei.

 

Un alt fel de război

Peste tumultul politic în care se scălda, se mai adaugă și povara războiului. Salvarea lui a fost tocmai diabetul de care suferea. În urma unor investigații amănunțite, medicii au decis că nu este apt pentru îndeplinirea serviciului militar. Cu toate acestea, nu va sta cu mâinile în sân. Aurel Lazăr avea lupta lui. Se organizează exemplar și continuă să țină legătura cu liderii politici din comitatele transilvănene. În anii războiului, Aradul devenise centrul principal al mișcării naționale. Locuința avocatului Lazăr începuse să găzduiască mai multe întâlniri ale liderilor români, printre care cea mai importantă s-a consumat în data de 12 octombrie 1918, atunci când a fost elaborată “Declarația de autodeterminare a Transilvaniei”. La rădăcina acestui document au stat două proiecte: unul inspirat de geniul lui Vasile Goldiș și Aurel Lazăr, iar cel de-al doilea i-a aparținut lui Vaida-Voevod.

 

 

Se fac calcule, analize, strategii, toate în miez de noapte și cu o discreție maximă. În cele din urmă, vine și hotărârea: Aurel Lazăr va duce mai departe voința românilor din comitat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Aici, este ales ca membru în Marele Sfat Național și în Consiliul Dirigent, unde îi încape pe mână Resortul Justiției.

 

Demnități și responsabilități politice

La un an după Marea Unire, își continuă ascensiunea politică obținând un mandat de deputat pentru circumscripția Tinca, în Primul Parlament al României Mari. Rămâne în continuare membru al Partidului Național Român, iar în 1926 asigură președinția organizației Bihor. Amintim doar câteva din demnitățile care însoțesc portofoliul său politic: vicepreședinte al Camerei Deputaților, primar de Oradea, membru în comitetul administrativ al județului Bihor și vicepreședinte al Uniunii Avocaților din România. Ca o recunoaște a meritelor sale deosebite este decorat în 1928 cu Ordinul “Steaua României” în grad de mare ofiţer. În tot acest timp continuă să practice avocatura până la epuizare. Din nefericire, boala de care suferea capătă forme severe, motiv pentru care face un pas în spate refuzând felurite propuneri politice. Părăsește această viață pe meleagurile orădene la 18 noiembrie 1930.

 

 

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Biserica creștină reprezintă instituția umană cu cel mai îndelungat parcurs istoric neîntrerupt în dezvoltarea normelor sale juridice. Legislația bisericească, întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, îmbogățită de moștenirea dreptului roman și permanent actualizată pentru a corespunde nevoilor curente ale tuturor Bisericilor Ortodoxe, constituie un îndreptar complet pentru buna organizare și funcționare a organismului eclesiastic, cât și pentru slujirea și conduita fiecărui membru al Bisericii, fie el cleric sau laic.

O trăsătură fundamentală a normelor canonice juridice ale Bisericii, ce le diferențiază pe acestea față de legislația civilă, este reprezentată de caracterul duhovnicesc al acestora – Biserica nu diferențiază chestiunile civile de cele penale, fiecare abatere constituind, în ochii dreptului canonic, întâi de toate un păcat. O altă caracteristică fundamentală a prevederilor juridice bisericești o constituie pronunțatul lor spirit filantropic, Biserica neurmărind prin normele ei disciplinare înlăturarea membrilor cu un comportament necorespunzător, ci îndreptarea acestora și reintegrarea lor ca membri deplini ai comunității credincioșilor.

Caracterul duhovnicesc al normelor juridice bisericești este dovedit și de coexistența, pe lângă legislația canonică, a unei instituții mult mai vechi cu caracter disciplinar – cea a duhovniciei. Încă de la începuturile Bisericii, urmând puterii încredințate lor de către Mântuitorul Iisus Hristos, duhovnicii au exercitat puterea disciplinară urmând canoanelor și căutând, potrivit îndemnurilor pastorale ale Părinților, să aplice epitimiile în conformitate cu caracterul penitenților, spre a dobândi o îndreptare cât mai deplină a acestora. Astfel, instanța duhovnicească este cea mai veche și totodată cea mai importantă din istoria dreptului canonic bisericesc, deoarece prin exercitarea ei conform normelor creștine și prin primirea cu credință a epitimiilor se poate dobândi mântuirea, atât de către penitenți, cât și de către duhovnici.

Din punctul de vedere ierarhic-administrativ, principala autoritate juridică din Biserică este reprezentată de către episcop. Încă din vechime, chiriarhii fiecărei eparhii erau însărcinați cu judecarea păstoriților lor, fie personal, fie în cadrul unor instanțe alcătuite din mai mulți slujitori bisericești. Episcopii au constituit pe întreg parcursul istoriei bisericești un element fundamental în procedurile juridice ale Bisericii, intrând în componența majorității instanțelor disciplinare bisericești și constituind, în orice caz, instanța supremă de apel. Importanța episcopului în cadrul exercitării puterii judecătorești din Biserică rezultă și din faptul că, potrivit sfintelor canoane, el nu poate fi judecat decât de frații săi întru slujire, constituiți în sinod.

Sinodalitatea constituie o altă trăsătură a jurisprudenței bisericești – instanțele supreme de judecată ale Bisericii au fost reprezentate de către cele șapte Sinoade ecumenice. Principalele instanțe de judecată sunt subordonate Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe, sinodul episcopilor unei Biserici Ortodoxe constituie instanța supremă de apel în cazurile de judecată bisericească și, în general, în afara instituției duhovniciei, nicio hotărâre judecătorească în domeniul canonic nu este luată de către o singură persoană.

Instanțele de judecată au fost și sunt organizate, în cadrul Ortodoxiei, într-un mod corespunzător structurii administrative a fiecărei Biserici. Astfel, cel mai adesea ele se împart în instanțe protopopești, eparhiale/mitropolitane și patriarhale, constituind prima, a doua și, respectiv, ultima curte de apel, hotărârile judecătorești ale fiecăreia trebuind să fie validate de către instanța superioară. Problemele judecate în prezent de către instanțele bisericești țin în prezent, ca urmare a separării dintre stat și Biserică existentă în toate statele ortodoxe, exclusiv de domeniul bisericesc – inclusiv în problema căsătoriilor, unde acestea pot decide numai în privința slujbei religioase.

Abaterile bisericești au fost categorizate de către dreptul canonic ortodox pe baza a două criterii centrale: subiectul și obiectul. Astfel, și în acest aspect jurisprudența bisericească se diferențiază de cea civilă, dat fiind că slujitorii bisericești sunt cel mai adesea supuși unor sancțiuni mai aspre decât laicii – și atunci când este vorba despre aceeași abatere, și nu de unele specifice slujirii sacerdotale – dat fiind că rolul lor este de a fi îndrumători și pilde credincioșilor. Așadar, abaterile bisericești sunt categorizate în abateri generale și abateri specifice clericilor, iar în privința obiectului ele constau în abateri la adresa credinței, a slujirii și a vieții sociale în general. Aici trebuie menționat unul dintre principiile fundamentale ale jurisprudenței ortodoxe, anume acela potrivit căruia slujitorii bisericești nu pot fi sancționați de două ori pentru aceeași abatere, urmând învățăturii Sfintei Scripturi.

Pedepsele bisericești urmează în general aceeași categorizare ca și abaterile bisericești, iarăși cu mențiunea că slujitorii bisericești vor fi, cu excepția unor cazuri deosebit de grave, întâi subiectul sancțiunilor specific clericale, și abia apoi, în cazul rămânerii lor în greșeală, vor intra sub incidența pedepselor ce se cuvin clericilor. Desigur, cea mai gravă sancțiune bisericească este reprezentată de excomunicare și, respectiv, de anatematizare, sancțiuni cu consecințe extreme pentru mântuirea individuală. Tot aici trebuie observat vechiul principiu juridic ortodox, observat de majoritatea Bisericilor naționale autocefale, de a-și comunica una alteia sancțiunile bisericești grave aplicate membrilor lor, clerici sau laici, pentru ca aceștia să nu evite aplicarea pedepsei prin transgresiunea în cuprinsul altei Biserici.

În prezent, puterea juridică în cadrul fiecărei Biserici Ortodoxe este exercitată pe baza statutelor și a regulamentelor specifice, proprii fiecărei instituții eclesiastice. Între acestea există numeroase similitudini, mai ales sub aspectul principiilor de bază ale jurisprudenței ortodoxe, dar și unele diferențe notabile, ținând de condițiile geografice, istorice și sociale ce au influențat fiecare Biserică Ortodoxă, și care este necesar a fi cunoscute pentru o consolidare a raporturilor acestora. De asemenea, buna cunoaștere a prevederilor disciplinare ale celorlalte Biserici Ortodoxe surori apare ca o necesitate practici pentru clerici în condițiile mobilității sporite a secolului actual.

Considerăm, așadar, că buna cunoaștere a prevederilor canonice și a reglementărilor actuale din cadrul restrâns al Bisericii Ortodoxe Române și cadrul larg al Ortodoxiei ecumenice reprezintă o necesitate permanent actuală și de o importanță maximală pentru membrii ierarhiei bisericești, cât și pentru membrii laici ai Bisericii, în vederea unei slujiri conforme principiilor evanghelice și bisericești, a menținerii neatinse a unității Bisericii și a perpetuării bunelor relații între Bisericile Ortodoxe surori.

 

 

Pictură pe sticlă de Maria Constantinescu

13-23 mai 2021, Sala Acvariu

Muzeul Naţional al Țăranului Român

 

 

Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă joi, 13 mai 2021, de la ora 17.00, la sala Acvariu, la vernisajul expoziției de pictură pe sticlă realizată de Maria Constantinescu, Ierarhii de lumină.

 

„Doamna Maria Constantinescu, artist plastic, membră UAPB, a inventat un stil unic – inconfundabil. A plecat de la tradiție şi a ajuns la modernitate, la simbol. Acest fapt îl recunosc toți criticii de artă care au scris despre ea şi despre lucrările ei, Vasile Drăguț, Nicolae Steinhardt, Alexandru Balaci, Ricardo Barletta, Cornel Antim, Luiza Barcan, Françoise Bornardele, Franz Grishaufer, Paul Barbăneagră, Horia Roman Patapievici şi alții. Maria Constantinescu a avut onoarea ca despre ea să scrie unul dintre cei mai mari critici de artă ai Europei, considerat papa istoriei artelor, Giulio Carlo Argan, acest fapt reprezentând cel mai mare premiu acordat unui artist. Are onoarea să fie academician Burchardt şi membră a Academiei artelor tradiționale din România. A expus în muzee importante din țară şi străinătate şi are lucrări în colecții de stat şi particulare, cum ar fi, de exemplu, o compoziție zodiacală la Casa Regală a Spaniei, despre care Regina Spaniei a spus: iată ceva nou sub soare!“ (Răzvan Theodorescu)

 

„Maria Constantinescu și-a ales drumul său în artă. Ceea ce creează ea o exprimă în cel mai profund sens al cuvântului, pentru că arta ei i se aseamănă. Este o artă solară, prin care creatoarea caută să își înalțe privirea către Dumnezeu (care, așa cum înțeleg eu, pentru ea înseamnă iubirea și lumina divină, soarele care ne luminează sufletul și spiritul, astfel încât să iertam și să iubim necondiționat). Artista o face, pornind de la ceea ce a învățat, încercând să își cunoască rădăcinile spirituale ale nației din care face parte, cu speranța că, pe această cale, vom putea crea între noi pace, dragoste și armonie. Înțelegerea tradiției este un demers intelectual, dar și unul care transcende rațiunii. Nu e, întotdeauna, nevoie de explicații savante, pentru a te apropia de tradiție. Maria Constantinescu a ajuns și acolo, dar a pornit de la o cunoaștere empirică, în comunitatea argeșeană în care s-a născut. Pe această temelie se așază arta ei, care îndrăznește să privească spre Soarele dumnezeirii. Și nu o poate face altfel, decât prin captarea luminii. Probabil, din acest motiv, sticla este unul dintre materialele preferate pe care le modelează artista și prin intermediul căruia găsește calea ei proprie de a îmblânzi lumea obiectuală de care e înconjurată. Culorile nu blochează drumul luminii, ci doar o filtrează, în grade și proporții diferite. Chiar și când lumina nu este, în unele cazuri, personajul principal al artei sale, când obiecte care nu sunt translucide își găsesc loc printre martorii existenței sale, căreia îi este atât de mult dedicată, Maria Constantinescu găsește calea pentru a transforma, în mod miraculos, și aceste creații în căutători ai luminii. Culoarea Mariei se atașează de material doar pentru a-i conferi un sens al unei neștiute căutări către lumină, pe un drum pe care doar artista îl cunoaște. Numai așa se poate explica senzația de soare, de libertate luminoasă pe care o trăiești atunci când te afli în preajma lucrărilor Mariei Constantinescu.

 

Dacă tot acest efort al artistei – care presupune foarte multă trudă fizică, dar care rămâne neștiută pentru privitor, pentru că ea nu se cramponează de torsiunile pe care le îndură materialele, nu le consemnează trecerea, nu vrea să demonstreze cât este de greu să fii artist, încercând, doar, să le îndrepte către direcția privirii sale – ar fi fost unul menit să se oprească la materie, artista și-ar fi trădat năzuințele. Dar ea reușește să sublimeze materia, transformând, în mod miraculos, totul, în lumina care ne inundă nu doar privirea, ci și sufletul. Nu este lumina ucigătoare, a soarelui nemilos, care pârjolește totul, ci aceea pe care se pare că numai Dumnezeu o poate transmite spre noi, lumina unui Soare îmblânzit de privirea plină de speranță a artistei, de rugăciunile pe care ea le înalță, zilnic, spre Dumnezeu (lumina și iubire …). Despre această lumină vorbește întreaga artă a Mariei Constantinescu, indiferent cum și-a intitulat ea ciclurile de lucrări care au grupat, de-a lungul anilor, teme sau tehnici diverse. Este o lumină care o înnobilează pe ea și care ne oferă alegerea unei căi la capătul căreia să ne putem afla împlinite propriile speranțe de mai bine, de mai frumos, de viață. “ (Virgil Ştefan Niţulescu)

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, în perioada 13-23 mai 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Intrarea este liberă.

 

 

Muzeul Național al Țăranului Român deschide trei expoziţii

2 iunie 2021 |
ZENIT Expoziția colectivului ARTHUB Bucharest la MNȚR 3 – 21 iunie 2021, Sala Acvariu   Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă aşteaptă la Sala Acvariu, joi, 3 iunie 2021, de la...

1 Iunie

1 iunie 2021 |
Laura așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 Iunie! Ziua asta este puțin și despre ea, de fiecare dată. Le face surprize copiilor săi și prețuiește etapa aceasta minunată din viața lor. Azi însă ar vrea mai mult ca orice, pentru ea, o zi, doar o zi din...

Radu Florea, sau când pasiunea pentru chimie și economie te duce peste ocean. Traseul către o facultate în America, provocările unui student și cum e să faci un double major la Vassar College din New York

31 mai 2021 |
Pasiunea pentru chimie a venit pe filieră maternă. Abia aștepta să ajungă în clasa a VII-a, pentru a da piept cu primele noțiuni. Credea că o să fie floare la ureche, că o să rezolve problemele cu ochii închiși, dar nu a fost deloc așa. Într-o zi,...

Despre magi

27 mai 2021 |
În vremurile trecute, cunoașterea a reprezentat un constant element de fascinație pentru majoritatea oamenilor. Cei care posedau cunoștințe superioare contemporanilor constituiau adesea obiectul unei veritabile fascinații, ajungându-se în unele cazuri până la...

Scleroza multiplă în artă

26 mai 2021 |
Expoziție cu lucrări realizate de pacienți #MSconnections   Pe 27 mai, de la ora 13:30, Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, deschide porțile expoziției Scleroza Multiplă în artă....

Inimile mamelor cu mult și puțin

25 mai 2021 |
Inimile mamelor sunt pline de mulțumire. De cele mai multe ori. Uneori, în inima mamelor se strecoară și nemulțumirea. Am cunoscut și eu mame nemulțumite.   Nemulțumite de cum arată, de câte (nu) fac, de notele copiilor, de performanțele lor, de...

Zaharia Muntean, avocatul condamnat la moarte pentru că oferise informații confidențiale armatei române. Comuniștii îl declară ”dușman al poporului” și încep să-l prigonească

21 mai 2021 |
Proaspăt absolvent al Facultății de Drept din Cluj, se căsătorește la 1 mai 1910 cu fiica memorandistului Rubin Patiția, care va avea un rol determinant în evoluția sa. La debutul Primului Război Mondial, se organizează o campanie care avea drept scop...

Țapul ispășitor

18 mai 2021 |
Alina a țipat azi la copiii ei. Era nervoasă și obosită, da. Dar și ei! Niciodată nu se încadrează în timp, niciodată nu pornesc atunci când promit! Gândul acesta o tot macină însă o și ajută. Da, nu este bine că țipă, că nu își stăpânește...

Dimensiunea juridică în Biserica Ortodoxă

13 mai 2021 |
Biserica creștină reprezintă instituția umană cu cel mai îndelungat parcurs istoric neîntrerupt în dezvoltarea normelor sale juridice. Legislația bisericească, întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, îmbogățită de moștenirea dreptului...

Ierarhii de lumină

12 mai 2021 |
Pictură pe sticlă de Maria Constantinescu 13-23 mai 2021, Sala Acvariu Muzeul Naţional al Țăranului Român     Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă joi, 13 mai 2021, de la ora 17.00, la sala Acvariu, la vernisajul expoziției de...