Consiliul Județean Ialomița prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” în parteneriat cu Asociația SUONARTE organizează primele ediții de Concurs Internațional de Canto „IONEL PERLEA” și Masterclass Internațional de Operă, susținut de soprana NELLY MIRICIOIU.

 

Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” din Slobozia, Ialomița aniversează în acest an ediția a XXX-a. Cu această ocazie, concursul primește un format nou, cu participare internațională. Astfel, a luat naștere prima ediție a Concursului Internațional de Canto „Ionel Perlea”, adresat atât studenților, cât și cântăreților de operă din toată lumea, fiind prima ediție cu format de operă, păstrându-se componenta de lied doar în ceea ce privește compozițiile lui Ionel Perlea.

 

Concursul Internațional de Canto „Ionel Perlea” se desfășoară în perioada 27 – 29 mai 2021, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, Slobozia, județul Ialomița.

 

Participanții se pot înscrie până în data de 20 aprilie 2021, la adresele de email: office@suonarte.ro și info@suonarte.ro, regulamentul concursului putând fi consultat fie pe site-ul https://perlea.ro, fie pe site-ul https://suonarte.ro.

 

Din juriul primei ediții a Concursului Internațional de Canto „Ionel Perlea” fac parte nume mari ale scenelor lirice mondiale:

  • Nelly Miricioiu: Președintele juriului – Marea Britanie
  • Alessandro Cedrone, dirijor – Italia
  • Florența Marinescu, soprană – Romania
  • Mihai Munteanu, tenor – Republica Moldova
  • Mirella Bunoaică, soprană – România

 

Premiile în bani sunt în valoare totală de aproximativ 5.000 euro, la care se adaugă semnarea unor contracte de colaborare oferite de Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, Opera Brașov și Opera Națională Română Timișoara, în stagiunea 2021-2022.

 

Fiind prima ediție internațională și având un format nou, la concurs pot participa și laureații edițiilor precedente ale Concursului Național de Interpretare a liedului „Ionel Perlea”, care întrunesc condițiile de participare.

 

Etapa finală se va desfășura cu acompaniament de orchestră, în care finaliștii vor interpreta două arii de operă. De asemenea, tot în runda finală vor fi invitați atât reprezentanți ai unor importante agenții de management din lume, precum și ai instituțiilor de operă din țară, pentru ca participanții să aibă cât mai multe oportunități în ceea ce privește cariera viitoare.

 

Este pentru prima oară când concursul va fi urmat de un MASTERCLASS INTERNAȚIONAL, unde pot participa atât câștigătorii concursului, cât și alți cântăreți selectați în urma unor preselecții. Începând din acest an, vor fi invitați pentru a susține acest Masterclass nume mari ale scenelor lirice mondiale. Această primă ediție va fi coordonată de celebra soprană Nelly Miricioiu, mentor de excepție, apreciată în cele mai importante instituții culturale din lume pentru calitățile sale pedagogice în artele interpretative.

 

Masterclass-ul se va desfășura în perioada 1 – 5 iunie 2021, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”. Participanții se pot inscrie până în data de 20 aprilie 2021, la adresele de email: office@suonarte.ro și info@suonarte.ro, regulamentul concursului putând fi consultat fie pe site-ul https://perlea.ro, fie pe site-ul https://suonarte.ro.

 

 

Dirijorul Ionel Perlea, născut în Ograda, judeţul Ialomiţa, este o personalitate respectată în Europa şi America, dar prea puţin cunoscută în România. Acesta este rezultatul dezrădăcinării maestrului de ţara lui în urma celui de Al Doilea Război Mondial. Aşa se face că, destinul împlinit pe deplin profesional, a rămas până azi neîmplinit pe plan personal. Ionel Perlea a tânjit după Ograda natală până în ultimul an al vieţii sale, când a reuşit să revină acasă şi a susţinut trei concerte la Bucureşti. În memoria sa, dar şi pentru recuperarea renumelui ilustrului dirijor, de 30 de ani, la Slobozia, organizăm Festivalul şi Concursul Internaţional Ionel Perlea, îmbogăţit an de an cu evenimente noi!, Clementina Tudor, Managerul General al  Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.

 

Ne bucură și ne onorează parteneriatul cu Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, precum și deschiderea și sprijinul autorităților locale în ceea ce privește tot conceptul acestor programe educaționale și culturale, care, în cel mai scurt timp, ne dorim sa fie de referință în Europa culturală. Numele lui Ionel Perlea și valoarea imensă, care îi este, culmea, mai recunoscută în străinătate, reprezintă un garant al calității, al muncii și al profilului de adevărat muzician și geniu și va înlesni misiunea noastră de a sprijini, promova și ajuta tinerii români la început de parcurs artistic, Cătălin Toropoc, Președintele Asociației Culturale SUONARTE.

 

 

Facebook: https://www.facebook.com/ASOCIATIASUONARTE

Instagram: https://www.instagram.com/suonarte/

Twitter: https://twitter.com/suonarte

 

 

Pot studia în America dacă nu sunt olimpic? În ce constă procesul de aplicare? Ca român, am dreptul la ajutor financiar? Iată doar câteva din întrebările care îi macină pe elevii dornici să studieze în SUA. În situația lor a fost și Julia, o tânără din Galați, care s-a luptat cu amatorismul scump al firmelor de consiliere, nepăsarea și lipsa de informații. Când a realizat că admiterea la facultate bate la ușă, a intrat într-o cursă contracronometru. Efortul și ambiția de care a dat dovadă, au fost răsplătite, iar acum studiază la Wellesley College și este în cărți pentru titlul „Studentul Anului”, acordat de Liga Studenților Români din Străinătate. După această cursă cu obstacole, Julia, Miruna și Michelle, și-au pus mintea la treabă și au realizat prima platformă nonprofit din România care te ajută să aplici la o facultate în America. Astăzi, la interviurile Matricei stăm de vorbă cu Julia Boca și vorbim despre provocări, educație și planuri de viitor. 

 

Interviul pe scurt:

  • Lupta cu morile de vânt: “La un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă.”
  • American dream, un șoc!: “Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil.”
  • Vreau să studiez în America, dar cum?: “Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. ”

 

 

Un drum pavat cu stres, muncă și ambiție

Povestea Juliei începe în proximitatea Dunării, mai exact în orașul Galați. Își amintește cu nostalgie acele momentele când privea ore în șir filme americane, iar mintea construia fel de fel de scenarii. Prima reprezentantă a familiei care pășise pe culoarele unei facultăți peste ocean a fost sora mai mare. Pe atunci, Julia era elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, și într-un moment de sinceritate a spus: ”Dacă ea a reușit, și eu voi reuși!”  Perfect, dar cum? ”Pentru început am căutat pe Google informații, dar nu era nimic în limba română. Procesul de aplicare este atât de complicat, încât tu ca elev te simți copleșit. În acel an SAT-ul era unul nou și intrasem în panică pentru că în Galați nu era nimeni care să te ajute. Atunci, cineva mi-a recomandat o firmă de consiliere din București. Erau niște sume mari pentru posibilitățile noastre, dar părinții au spus că vor face tot ce este necesar. În acel moment, pachetul pe care îl cumpărasem de la firma respectivă costa o mie de euro și mi se promitea că în opt săptămâni o să facem pregătire pentru SAT”, povestește Julia Boca pentru Matricea Românească.

 

,,Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică

 

Și pune-te pe treabă. Săptămânal, Julia făcea naveta Galați-București cu trenul pentru pregătire. O ședință dura doar 20 de minute, iar la fiecare înfățișare i se reproșa fără vreun pic de lămurire, că munca pe care o depune nu este suficient de bună. Ca totul să pară roz, firma îi promisese că îi va alcătui un dosar cu care va putea aplica la facultate în Anglia și în SUA. Deznodământul? “Pentru Anglia nu au făcut absolut nimic, iar la un moment dat o persoană de acolo a început să se comporte extrem de neprofesionist, așa că am refuzat să mai lucrez cu ei. Mai aveam la dispoziție doar câteva săptămâni și începusem să intru în panică, pentru că nu știam unde să mă duc, nu era nimeni care să mă îndrume. Am închis toate cărțile și am început să regândesc întreaga schemă. Eram la un liceu foarte bun, întâlnisem profesori extraordinari și eram sigură că pot face o echipă care să ma ajute”, rememorează Julia.

 

 

Când visul american începe ca un coșmar

Cu timp și fără timp, în barca Juliei au poposit profesoarele de limba engleză și limba română, care i-au ghidat pașii în efortul disperat de a ieși la liman. A urmat o perioadă în care pregătirea pentru facultate a ținut-o departe de orele de la liceu, au fost nopți dedicate studiului, iar de ieșiri în oraș, nici nu mai încape vorba. Timpul căpătase o altă curgere și momentul adevărului venise. Julia nu-și mai putea ține în frâu emoțiile. Verifica emailul fără încetare în speranța răspunsului mult așteptat. Într-un final, pe ecranul calculatorului trona: Congratulations you succeeded! Bucuria era atât de mare, încât doar o minune a oprit-o să nu trezească toată casa.

 

,,Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani”

 

Ajunsă în America la Wellesley College, tânăra gălățeancă a realizat că celebrul American dream, nu seamănă deloc cu ce ni se prezintă la tv sau în filme. “A fost destul de greu. Să te muți singur la un ocean distanță, într-un mediu complet nou, fără să cunoști pe nimeni. Eram nevoită să mă angajez din prima săptămână pentru că părinții nu îmi puteau trimite suficienți bani, iar ajutorul financiar de care beneficiam nu acoperea toate costurile. Pe lângă asta trebuia să învăț pentru cursuri, să mențin o medie ridicată, să îmi fac prieteni, efectiv mă lovisem de un perete invizibil. Plecasem cu ideea că voi face Științe Politice și când am luat primul curs de American Politics simțeam că nu-i ceea ce vreau să fac. Apoi, la cursuri aveam impresia că sunt un impostor, simțeam că nu dau randament, că nu îmi găsisem domeniul”, spune Julia Boca.

 

 

Lupta cu frământările interioare

Dificultățile de adaptare, impactul socio-cultural și faptul că nu poți vorbi despre problemele tale cu cineva apropiat, au dus inevitabil, la depresie. Zâmbetul candid de odinioară devenise un act mimetic. În ochi puteai descifra o luptă interioară combinată cu un soi de îngrijorare. “Venind din România, unde nu se prea discută despre depresie și soluții, am refuzat să merg la terapie. Într-o zi, decanul m-a văzut și a spus că trebuie neapărat să merg la tratament. În timpul ședințelor de terapie, care au fost gratis, am zis că vreau să aflu ce s-a întâmplat în creierul meu de am ajuns în momentul acela, așa că în următorul semestru m-am aplecat către Neuroștiință și Psihologie.”

 

,,Mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”

 

Ușor, ușor, lucrurile au început să intre pe făgașul normal. Reapăruse motivația interioară, bucuria studiului, dar un lucru nu-și găsise leac, dorul de țară. “Când eram anul I, am lucrat la Instagramul facultății unde asiguram partea de content. Pentru că îmi era dor de România, postam lucruri legate de țara noastră în speranța că poate vede alt român. Într-o zi, am primit un mesaj de la șefa mea în care eram anunțată că o româncă mă caută, eram atât de fericită! La acea vreme, Miruna era elevă în clasa a XII-a și mi-a spus că vrea să vină în SUA. Am tot vorbit, iar când a ajuns America ne-am întâlnit. A fost atât de frumos să stau cu ea pe o bancă și să povestim, mă simțeam de parcă aveam o fărâmă de acasă”, afirmă cu nostalgie Julia.

 

 

Atunci când vrei să aduci schimbarea în bine

Pandemia a debutat într-o perioadă în care lucrurile mergeau din bine în mai bine. Odată cu exilul cursurilor în online, Julia a plecat din America și s-a întors acasă. “Era luna mai, mă plictiseam îngrozitor, și dintr-o dată, m-am pus în postura unui  elev de liceu care vrea să studieze în America și am scris pe Google: Vreau să studiez în America. Am fost extrem de surprinsă. Erau aceleași firme de consiliere, dar prețurile deveniseră duble. Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev care vrea să plece în SUA.  Serviciile oferite mi-au ridicat multe semne de întrebare. Pe atunci aveam un blog și am zis: Ce ar fi dacă postez acolo întreg procesul de aplicare într-o manieră foarte compactă? Poate vede cineva. Problema era ca voiam să pun și niște modele de eseuri ale studenților români, și atunci i-am dat mesaj Mirunei.”

 

 

,,Atunci am început să fac propriul research și am telefonat la toate firmele dându-mă drept elev”

 

La rândul ei, Miruna trecuse și ea prin calvarul firmelor de consiliere și înțelegea perfect situația. Fără să mai stea pe gânduri, fetele s-au apucat de treabă. Vestea a început să circule, iar într-o bună zi, a poposit la urechile lui Michelle, o româncă plecată la studii în Canada. “Ne-am propus să ușurăm acest proces de aplicare pentru generațiile viitoare. A fost o vară atât de grea. Alcătuirea platformei a durat, apoi colectarea eseurilor de la studenții români care fuseseră de acord să le postăm și toate astea pe gratis pentru că nu aveam bani”, subliniază Julia Boca.

 

Michelle, Miruna și Julia

 

Platforma care te ajută să aplici la o facultate în America

Lucrurile au prins contur de la o zi la alta, urmând ca pe 31 august 2020, platforma să fie lansată oficial. Au botezat-o exact ca fraza tastată pe Goole, nimic mai simplu. Am rugat-o pe Julia să ne spună care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a beneficia de ajutor. “Pentru început îți faci un cont care durează un minut. Pe platformă găsești îndrumări cu privire la alcătuirea eseului, îți spunem cum să te pregătești pentru SAT, am pus acolo și toate centrele SAT din România care au prețuri acceptabile. Pe lângă toate acestea, îți oferim modele de SAT-uri, modele pentru scrisorile de recomandare atât în română cât și în engleză, totul complet gratuit. Nu ne-am gândit să facem profit din asta, ci am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”, lămurește Julia.

 

,,Am vrut să dăm ceva înapoi comunității care ne-a trimis în SUA”

 

Acum când a experimentat sistemul educațional din România, și de o bună bucată de vreme pe cel din America, o rog pe Julia să facă o comparație între ele. Oare mai putem schimba ceva în bine? “Dacă ar fi să schimbăm ceva în sistemul românesc ar trebui să-l ardem din temelii și să începem de la zero. Am fost foarte dezamăgită de sistemul nostru și abia așteptam să termin liceul ca să plec. În America am văzut profesori care stăteau peste program cu mine și mă ajutau să înțeleg mai bine ce se preda. Inițial avem instinctul că trebuie să le dau bani pentru asta, dar îmi spuneau că o fac doar pentru că vor să mă ajute. Apoi, în România ești forțat să faci o grămadă de materii la care poate nu ai nicio tangență. Un alt lucru care nu mi-a plăcut în sistemul românesc a fost faptul că nu făceam nimic practic, trebuia doar să învăț lecția și să o reproduc.”

Aș sta ore în șir să o ascult pe Julia cum povestește, însă ticăitul alert al ceasului mă anunță că finalul bate la ușă. Nu pun punct fără să aflu o ultimă curiozitate: Ce planuri are pentru viitor și dacă va reveni în țară. “Acum lucrăm la o bursă pentru studenții români în America. Vreau să-i ajut în continuare pe elevi prin intermediul platformei, dar în momentul de față o să rămân în SUA și o să încerc tot ce se poate aici”, conchide Julia Boca.

 

 

Icoana reprezintă una dintre mărcile Ortodoxiei. Ea însoțește întreaga istorie a acesteia, ilustrând, prin culorile și reprezentările sale, evoluțiile și conflictele sale. Departe de a reprezenta o simplă operă de artă, icoana este în sine o formă de teologhisire, o exprimare plastică a dogmelor sintetizate de către părinți, ce poate fi experiată de către orice credincios. Mai mult decât atât, cultul icoanelor reprezintă unul dintre principalele lianturi ale comuniunii ortodocșilor, venerarea acestora fiind un limbaj universal în întreg mediul ortodox, din Egipt și până în Rusia. Mai mult decât atât însă, icoana are o valoare anagogică, ce cuprinde toate semnificațiile sale de bază și este posibil cea mai importantă pentru omul de astăzi.

În vederea demonstrării acestei afirmații, este necesară o incursiune istorică, pentru a înțelege rolul și simbolismul icoanei în Ortodoxia actuală: istoria artei creștine este marcată de o dezvoltare lentă în primele trei secole de existență ale Bisericii primare, mai ales din cauza persecuțiilor cvasipermanente îndreptate împotriva creștinilor. Arta creștină propriu-zisă începe abia odată cu perioada constantiniană, când arta păgână imperială romană începe să fie convertită iar religia creștină capătă libertate de manifestare, inclusiv artistică. Astfel, așa cum se exprimă un cunoscut istoric al artei din secolul trecut: „Delicatele figuri elenistice vor putea în fine pătrunde, transfigurate, în interiorul acestei sfere transparente la care visa Plotin și în care Bizanțul își va instala cortegiile imperiale și imaginile sfinte”[1].

Însă Biserica primară s-a dovedit adesea reticentă față de reprezentările simbolurilor și a imaginilor teologice[2], dintr-o multitudine de cauze. Una dintre ele ar fi reprezentată de numărul mare de credincioși proveniți dintre iudei, în conștiința cărora persista interdicția veterotestamentară a reprezentărilor divine. De asemenea, conducătorii Bisericii primare au căutat să-i ferească pe convertiții proveniți din rândurile păgânilor de a reveni la adorarea imaginilor[3]. De aceea, adesea Bierica a recurs la unele reprezentări simbolice, mai ales pentru a-L înfățișa pe Mântuitorul Hristos, precum porumbelul, peștele, lira ori ancora[4].

Această perioadă a începuturilor, cu manifestările ei artistice simple, a luat sfârșit însă odată cu acordarea libertății cultului creștinilor de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Dezvoltarea artei creștine înregistrată ulterior și-a găsit justificare nu numai în nou dobânditul statut al Bisericii creștine, ci și în scrierile patristice, numeroși Părinți arătând lămurit posibilitatea și necesitatea reprezentărilor iconografice și respingând argumentele celor ce se împotriveau acestora. Astfel, potrivit Sfântului Atanasie cel Mare: „Nu Dumnezeu îl imită pe om; dimpotrivă, datorită lui Dumnezeu, Care este în mod suveran și singurul adevărat Tată al Fiului Său, oamenii au fost la rândul lor numiți tații copiilor lor”[5].

 

Teologia icoanei

Dezvoltarea teologiei și elaborarea noțiunilor ei operante a contribuit de asemenea la fundamentarea teologică a artei iconografice, una dintre cele mai importante noțiuni legate de aceasta fiind acea de ipostas.

Deosebirea clară dintre natură și ipostas este făcută de către Sfântul Vasile cel Mare, în cadrul Epistolei 38 către fratele său, Sfântul Grigorie de Nyssa, unde ierarhul capadocian arată că primul pas constă în a distinge natura și ipostasul. Natura (ousia) reprezintă ce este comun. Ipostasul stă dedesubt (hypo), și desemnează o realitate căreia i se semnifică în elementul propriu, dincoace de natura sa comună. „Omul” desemnează o ousia, dar „acest om”, cu un nume, detașat sau delimitat de această natură comună,e un ipostas. Este deci necesar ca ipostasul să deseneze conturul (perigraphe) acestei realități pe care noțiunea comună de substanță (sau de natură) o lasă nelămurită (aperigraphon). Ipostasul se   distinge de natura comună prin tot ceea ce descrierea unei persoane trebuie să menționeze ca trăsături caracteristice, astfel încât să nu o putem confunda cu alte persoane[6].

Astfel, în cuvintele arhiepiscopului Cezareei Capadociei: „ceea ce-i specificat într-un chip propriu e arătat prin cuvântul «ipostas» … Acesta-i ipostasul: nu noțiunea nedefinită a substanței, care  nu găsește nicio stabilitate în urma comunității lucrului specificat, ci acea noțiune care delimitează și definește ceea ce-i comun și nehotărât într-un anume obiect determinat cu ajutorul însușirilor sale proprii … așadar principiul deosebirii, pe care ai recunoscut-o, în cazul nostru, dintre ființă și ipostas, dacă-l transpui ca să-l aplici în dogmele divine nu te vei înșela. Tot ce gândirea ta îți poate sugera în legătură cu modul de existență al Tatălui vei putea s-o cugeți atât despre Fiul, cât și despre Duhul Sfânt … Și întrucât în Sfânta Treime deosebirea dintre persoane se face ținând seama de notele proprii ale fiecăreia dintre ele, tot așa stau lucrurile și când considerăm ceea ce e comun tuturor celor trei persoane, de pilsă când vorbesc de o ființă necreată sau care e mai presus de orice înțelegere, sau orice altceva asemănător nu o vom concepe global pentru ca să deosebim ceea ce-i particular; vom căuta numai semnele care ne vor îngădui să distingem clar și fără confuzie noțiunea despre fiecare persoană de cea a persoanelor considerate global”[7].

Privitor anume la imaginea Mântuitorului Hristos, Sfântul Vasile cel Mare face referire la noțiunea de chip, pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Evrei 1, 3, potrivit căruia Fiul este „strălucirea slavei și chipul ființei lui Dumnezeu”. Astfel, ierarhul capadocian explicitează că: „…trupul se cuprinde cumva și în chip, dar altul este înțelesul chipului și altul cel al trupului. Iar definiția ce s-ar da uneia dintre aceste două cuvinte nu s-ar potrivi cu cea a celeilalte; totuși, cu toate că mintea poate face deosebire între chip și între trup, ființa nu admite această deosebire, ci le concepe împreună, unul cu altul. Așa crede apostolul că ar trebui să cugetăm … nici nu ni s-ar fi păstrat noțiunea chipului dacă el n-ar cuprinde în el și asemănarea expresă și neschimbabilă. Deci, dacă înțelegem frumusețea chipului ajungem în același timp și la înțelegerea modelului … Aceasta nu-i ca și cum am vedea în chipul conturat calitatea de nenăscut a Tatălui (în realitate aceasta ar fi exact același lucru, nu ceva diferit), ci ai recunoaște Bunătatea nenăscută din Bunătatea născută … De aceea ipostasul Fiului e într-un fel făptura și înfățișarea care ar permite recunoașterea Tatălui, iar ipostasul Tatălui e recunoscut sub forma Fiului, deși atributele pe care le știm în Ei rămân spre deosebirea netă a ipostasurilor”[8].

Mai mult decât atât, în Panegiricul la martirul Varlaam, Sfântul Părinte capadocian îi îndeamnă pe pictorii creștini să-l glorifice prin operele lor pe marele sfânt, deoarece culorile lor erau mai potrivite decât cuvintele sale: „De ce, prin cuvintele mele copilărești, să micșorez slava acestui ilustru atlet? Să-i încredințăm elogiul unui limbaj mai elocvent, unor trâmbițe mai răsunătoare. Veniți în ajutorul meu, pictori celebri ai faptelor eroice. Îmbunătățiți prin arta voastră imaginea imperfectă a acestui strateg; faeți să străluceaacă în culorile picturii pe atletul victorios pe care eu l-am înfățișat cu atât de puțină strălucire; vreau să fiu învins de către voi prin imaginea curajului  martirului: m-aș bucura să fie depășit astăzi de talentul vostru. Arătați-ne, reprezentată cu grijă, lupta mâinii împotriva focului; arătați-ne luptătorul înfățișat măiestrit în pictura voastră; arătați-nne demonii urlând, căci ei sunt astăzi îndepărtați de victoria martirilor, mulțumită artei voastre; faceți-i să vadă această mână arsă și biruitoare. Și înfățișați de asemenea, în pictura voastră, pe Cel ce stăpânește asupra luptei și a biruinței, pe Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor”[9].

 

Reprezentarea iconorafică a Mântuitorului

Întreaga problematică a reprezentării iconografice a Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat gravitează în fond în jurul misterului chenotic, înfățișat în Epistola către Filipeni 2, 7: „Ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om”. Principalul termen al versetului este acela legat de „deșertarea” ori „golirea” Mântuitorului de slava Sa dumnezeiască în momentul venirii între oameni[10], redat în textul grecesc prin termenul „ἐκενωσεν” – ce desemnează primul aspect din viața pământească a Mântuitorului Hristos, anume starea Sa de umilință și deșertare de sine, din momentul Întrupării până la Răstignirea pe cruce. În traducerea englezească din Biblia King James, sensul acestei expresii este redat, stângaci, prin sintagma „made himself of no reputation”, pe fondul disputei privitoare la măsura în care Fiul lui Dumnezeu a renunțat la atributele Sale divine pentru a Se întrupa[11]. Această chestiune fusese lămurită anterior de către Sfântul Grigorie Teologul, care arătase că Mântuitorul S-a „deșertat pe Sine” fără a Se lipsi de firea dumnezeiască, ci „numai de slava și demnitatea Sa divină”[12]. Umilința, supunerea și renunțarea de sine sunt trei dintre principalele trăsături ale vieții pământești a Mântuitorului Hristos, ce trebuie a fi impropriate și de creștini, deoarece, așa cum afirmă întregul Nou Testament, omul care se smerește pe sine va fi slăvit (cf. Matei 23, 17, Luca 14, 11; 18, 14)[13]. Totodată, această „deșertare” la care se referă Sfântul Apostol Pavel semnifică totodată și deplina asumare a firii omenești de către Mântuitorul Hristos, așa cum putem observa și în textul Epistolei către Evrei (2, 17)[14].

Termenul de „chip”, redat aici prin „μορφῂν”, reprezintă, în viziunea întregii exegeze patristice, așa cum este ea ilustrată de către Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur și Teofilact, cele două firi unite în persoana Mântuitorului Hristos, în timp ce alăturarea, în cadrul acestei verset, a atributului de rob – redat prin „δούλου” desemnează în mod clar firea omenească a Mântuitorului[15], existând o paralelă între acesta și textul din cartea profetului Isaia (52, 13), referitor la asumarea „chipului de rob”[16]. Acest fapt este explicat în felul următor de către Sfântul Chiril al Alexandriei, în Glafire: „Căci I-a trebuit chipul slujirii pentru a face lucrurile slujirii”[17].

Suprema dovadă a firii umane a Mântuitorului este oferită de Sfânta Scriptură în episodul din grădina Ghetsimani, de pe Muntele Măslinilor, prin rugăciunea rostită de trei ori: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.” (Matei 26, 39). Aşa cum o arată Sfântul Ioan Gură de Aur: „prin cuvintele: Dacă e cu putinţă să treacă, a arătat firea Lui omenească, iar prin cuvintele: Dar nu cum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu, a arătat virtutea şi înţelepciunea Lui, învăţându-ne să urmăm lui Dumnezeu, chiar dacă firea noastră ne trage în altă parte […] a unit cuvintele cu faptele, ca şi cei mai cârtitori oameni să creadă că a fost om şi a murit”[18].

Această concluzie a viziunii ortodoxe asupra reprezentării iconografice a Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat a fost afirmată într-o manieră conclusivă de către Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a arătat lămurit că motivul Întrupării este dorința lui Dumnezeu de a aduce creația la adevăratul ei scop și, ca o dovadă a bunătății Sale, El S-a arătat oamenilor, prin Întruparea Fiului, Care S-a făcut icoană a acestei bunătăți: „Căci El trebuia să Se creeze în chip neschimbat ca noi, primind, pentru nemăsurata iubire de oameni, să Se facă chipul și simbolul Său și să Se arate din Sine în mod simbolic pe Sine; și prin Sine, Cel arătat, să călăuzească spre Sine, Cel cu totul ascuns în nearătare, toată creația și să ofere oamenilor, cu iubire de oameni, prin lucrarea dumneziească în trup, semnele vădite ale infinității nearătate și ascunsee dincolo de toate și cu neputință de a fi înțeleasă sau numită de niciuna din existențe, în niciun mod”[19]. Sau, altfel spus: „Identic cu noi prin aspect, El a devenit propriul Său tip și simbol. El S-a arătat ca simbol El Însuși, pornind de la El Însuși; El a dus de mână întreaga creație, manifestat prin El Însuși în vederea Lui Însuși, ca fiind complet ascuns întrucât nu Se arată”[20].

 

Reprezentarea chipurilor în icoane

Viziunea teologică a Sfântului Ioan Damaschin cu privire la reprezentarea chipurilor în icoane și venerarea acestora de credincioși este astfel subsumată de către istoricul bisericesc german Hans-Georg Beck: „Icoana este sublimată într-o instituție a Bisericii necesară pentru mântuire, iar tainele aproape că sunt uitate! Cine nu urmează asta neagă întruparea lui Dumnezeu și este un disprețuitor al materiei create de Dumnezeu. Întruparea nu este doar legitimarea în sine a reprezentării lui Hristos – și chiar a sfinților – ci și a tuturor formelor de cult care stau în legătură cu asta. Cultul icoanelor este o datorie. Vederea este mai presus de auz în ce privește forța pe care o are cuvântul lui Dumnezeu, imaginea explică mai bine cuvântul lui Dumnezeu, cu o claritate care nu îi este dată cuvântului. Expresia paulină despre Fiul – chip al dumnezeiescului Tată este pusă fără multe nuanțe în relație cu raportul dintre Hristos și chipul Lui. Și astfel apare la Ioan Damaschinul în cele din urmă propoziția capitală: «Am văzut imaginea lui Dumnezeu în chip de om, iar sufletul meu a fost mântuit»”[21]. Această concepție se regăsește, într-o formă mult mai concisă, și în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin: „Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii milei Lui, S-a făcut om cu adevărat pentru mântuirea noastră și S-a făcut om, nu cum S-a arătat lui Avraam în chip de om și nu cum S-a arătat profeților, ci S-a făcut om în chip substanțial și real -, a locuit pe pământ, a petrecut cu oamenii, a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat, S-a înălțat, și toate acestea s-au întâmplat în chip real și a fost văzut de oameni; deci, când s-au făcut acestea, s-a înfățișat în icoană chipul Lui spre a ne aduce aminte de El și spre a căpăta învățătură noi, care n-am fost de față atunci, pentru ca, fără să fi văzut, dar auzind și crezând, să avem parte de fericirea Domnului”[22].

Efectele chenozei, ale smeririi Fiului lui Dumnezeu, Care de bunăvoie a primit a pătimi ca un om pentru a ridica firea omenească cea căzută, sunt permanent actualizate în cadrul Bisericii creștine, unde, prin primirea harului la Botez, fiecare om își împropriază mântuirea obiectivă, dobândită de către Mântuitorul. Totodată, chenoza reprezintă un model permanent actual și un îndemn pentru fiecare om, de a se apropia cât mai mult de asemănarea cu Dumnezeu, Care „Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 6-7).

În Biserica Ortodoxă, omul primește așadar arvuna îndumnezeirii încă din viața aceasta, de aceea, după cum concluzionează Părintele Dumitru Popescu, putem spune că: „Ortodoxia consideră că procesul îndumnezeirii omului începe aici pe pământ, în virtutea întrupării reale a Cuvântului lui Dumnezeu și e operei Lui mântuitoare, în hotarele lumii naturale”[23].


[1] Kostas Papaioannou, La Peinture byzantine et russe, Rencontre, Lausanne, p. 12.

[2] A. A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, traducere Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, editura Polirom, Iași, 2010, p. 265.

[3] Charles Joseph Hefele, Histoire des Conciles, trad. fr. Dom H. Leclerq, tom III, partea a II-a, Letouzey et Ané, Paris, 1910, pp. 603-604.

[4] Charles Joseph Hefele, Histoire des Conciles, p. 606.

[5] Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt despre Întruparea Cuvântului, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 15 – Scrieri. Partea I, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 105.

[6] Alain Besançon, Imaginea interzisă. Istoria intelectuală a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky, trad. Mona Antohi, ed. Humanitas, București, 1996, p. 127.

[7] Sfântul Vasile cel Mare, „Epistola 38, către fratele său Grigorie”, trad. Pr. Constantin Cornițescu și Pr. Teodor Bodogae, col. PSB, vol. 12 – Scrieri. Partea a treia, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, pp. 178-179.

[8] Sfântul Vasile cel Mare, „Epistola 38, către fratele său Grigorie”, pp. 184-185.

[9] Apud Charles Joseph Hefele, Histoire des Conciles, p. 611.

[10] Merrill C. Tenney, Studiu al Noului Testament, trad. Livius Percy, ed. Cartea Creștină, Oradea, 2008, p. 379.

[11] The Interpreter’s Bible, vol. XI, Abingdon, Nashville, 1973, p. 49.

[12] Pr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 127.

[13] William Barclay, The Letters to the Philippians, Colossians and Thessalonians, Westminster John Knox Press, Louisville, p. 38

[14] The Interpreter’s Bible, p. 50

[15] Pr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, pp. 91-92.

[16] The Interpreter’s Bible, p. 49.

[17] Sfântul Chiril al Alexandriei, apud. Pr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, p. 128.

[18] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXIII, trad. Pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. 23, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 939.

[19] Sfântul Maxim  Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1983, p. 164.

[20] Sfântul Maxim  Mărturisitorul, Ambigua, p. 166.

[21] Hans-Georg Beck, Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin, trad. de Vasile Adrian Carabă, ed.  Nemira, București, 2012, pp. 166-167.

[22] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, p. 214.

[23] Pr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 201.

 

Bibliografie:
  1. Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt despre Întruparea Cuvântului, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 15 – Partea I, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987.
  2. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.
  3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXIII, trad. Pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. 23, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
  4. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1983.
  5. Sfântul Vasile cel Mare, „Epistola 38, către fratele său Grigorie”, trad. Pr. Constantin Cornițescu și Pr. Teodor Bodogae, col. PSB, vol. 12 – Partea a treia, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.
  6. Barclay, William, The Letters to the Philippians, Colossians and Thessalonians, Westminster John Knox Press, Louisville.
  7. Beck, Hans-Georg, Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin, trad. de Vasile Adrian Carabă, ed. Nemira, București, 2012.
  8. Besançon, Alain, Imaginea interzisă. Istoria intelectuală a iconoclasmului de la Platon la Kandinsky, trad. Mona Antohi, ed. Humanitas, București, 1996.
  9. Hefele, Charles Joseph, Histoire des Conciles, trad. fr. Dom H. Leclerq, tom III, partea a II-a, Letouzey et Ané, Paris, 1910.
  10. Mircea, Ioan, Dicționar al Noului Testament, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
  11. Papaioannou, Kostas, La Peinture byzantine et russe, Rencontre, Lausanne.
  12. Popescu, Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.
  13. Tenney, Merrill C., Studiu al Noului Testament, trad. Livius Percy, ed. Cartea Creștină, Oradea, 2008.
  14. Vasiliev, A., Istoria Imperiului Bizantin, trad. Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă, Sebastian-Laurențiu Nazâru, ed. Polirom, Iași, 2010.

 

 

Descendent al a familiei nobiliare Pop de Negrești și de Turț, Gheorghe își începe cariera juridică ca prim pretor în județul Sălaj. Se remarcă printr-o nespusă iubire de țară, iar în 1880 după o conferință la Turda, propune unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. Însă curajul de a cere dreptate l-a costat scump. Semnează fără nicio reținere Memorandul și-l prezintă în fața împăratul Francisc Iosif, care îi condamnă pe memorandiști la închisoare. De numele său se leagă sprijinirea necondiționată a presei românești din Transilvania și a școlilor din Blaj, Oradea, Baia Mare, Cehu Silvaniei. Cu ceva ani înainte de a pleca la cer, își alcătuiește testamentul prin care donează întreaga avere  Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului, pentru a înființa o fundație care să contribuie la promovarea culturii românești.

 

Un destin în slujba cauzei naționale

Vine pe lume la 1 august 1835, în comuna Băsești, ca fiu al lui Petru Pop și al Susanei Pop, membră a familiei nobiliare Pop de Negrești și de Turț. La vremea cuvenită, junele este dat la carte, mai întâi la gimnaziul din Baia Mare, apoi Liceul Premonstratens din Oradea. După bacalaureat, se înscrie la cursurile Academiei de Drept din Oradea pe care o absolvă în anul 1860. Debutează în cariera juridică ca prim pretor în plasa Hodod din județul Sălaj, iar în 1872 este ales deputat în parlamentul de la Budapesta. Tot acum pune umărul la înființarea institutului de credit ”Albina” din Sibiu, urmând ca  din 1887 să participe la constituirea băncilor ”Silvana” din Șimleu, ”Sătmăreana” din Seini, “Sălăgiana” din Jibou și “Chioreana” din Somcuta.

 

Întâlnirea generală ASTA desfășurată între 7 -9 august 1908, la Șimleu Silvaniei. Gheorghe Pop de Băsești este în rândul întâi, primul din drepta

 

De o bună bucată de vreme gândurile unioniste nu-i dau pace. În 1880, după o conferință la Turda, avocatul Gheorghe Pop de Băsești, propune unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria sub stindardul unui singur partid național. Ideea nu-i deloc rea, iar la un an distanță, se organizează o conferință națională la Sibiu, unde i-a naștere Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria. Pe lângă statutul de membru, este uns vicepreședinte și face parte din delegația care a dus Memorandul românilor ardeleni în fața împăratul Francisc Iosif. Acțiunea politică nu se încheie așa cum era de așteptat. Împăratul nesocotește documentul și-l trimite mai departe în parlamentul de la Budapesta. Nici aici nu i se dă vreo atenție și este restituit în mâinile conducătorului delegației. Curajul de a-și cere drepturile i-a costat mult pe memorandiști care au fost condamnați la închisoare de la doi până la cinci ani.

 

Semnatarii Memorandumului.  În primul rând, al treilea de la stânga se află Gheorghe Pop de Băsești

 

În mijlocul tumultului politic

Între 1902-1919, suplinește funcția de președinte al partidului, iar în ciuda celor pătimite continuă să lupte pentru respectarea drepturilor conaționalilor. În toată această perioadă, Gheorghe Pop de Băsești a reușit să câștige de partea sa mulți tineri care au dat un suflu nou acțiunilor politice. De numele său se leagă și sprijinirea necondiționată a presei românești din Transilvania și a școlilor din Blaj, Oradea, Baia Mare, Cehu Silvaniei, etc.  La finalul primei conflagrații mondiale, îl găsim implicat în acțiunile premergătoare Marii Uniri. Sosește la Alba Iulia pe 30 noiembrie 1918, fiind cel care deschide lucrările printr-o cuvântare de zile mari. La o zi după realizarea marelui ideal național, în cadrul discuțiilor referitoare la componența comisiei care va înmâna actele unirii regelui Ferdinand I, avocatul Gheorghe Pop de Băsești, îl propune pe Iuliu Maniu, însă acesta refuză motivând că trebuie să se ocupe urgent de organizarea vieții de stat în Ardeal.

În plan familial, a fost căsătorit cu Maria Loșonți, care i-a dăruit două fiice, dintre care una va deceda. Prin 1882, Elena Pop de Băsești, se căsătorește cu avocatul Francis Hossu-Longin. Din nefericire, viața avea să-mi mai scoată în cale încă o încercare, iar în primăvara lui 1895, rămâne văduv.

 

 

Și-a pus întreaga avere la dispoziția  statului

Moștenirea identitară și social-culturală pe care Gheorghe Pop de Băsești a lăsat-o românilor continuă să dăinuie până în zilele noastre. Pe lângă Casa Memorială “Gheorghe Pop de Băsești”, marele patriot și-a donat întreaga avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului, menționând că ea trebuie întrebuințată spre înființarea unei fundații care să contribuie la promovarea culturii românești. Tot din moștenirea sa, la Băsești a fost ridicată o biserică cu  hramul ”Sfântul Gheorghe”. Se stinge la 23 februarie 1919, lăsând în urma lui o națiune unită prin cuget, grai și simțire.

 

 

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj; 2) wikipedia.or

 

 

 

Crinii dragostei

23 martie – 4 aprilie 2021, Sala Acvariu

Muzeul Naţional al Țăranului Român

 

Iubirea pentru Maica Domnului, în al cărei chip minunat copiii își văd adesea propriile mame, i-a însuflețit și anul acesta pe artiștii mici și mari ai Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.

Pentru ei, drumul către Sfintele Paști sau „drumul Păresimilor” este încununat, an de an, de bucuria întâlnirii cu Maica Domnului, în Ziua Buneivestiri. Icoanele lucrate de ei, sfintele cruci modelate și pictate sunt darul către ființele dragi pentru care Maica Domnului este modelul absolut. Mame, dăscălițe, bunici, primesc și ele, în această zi „Crinii dragostei”, din mâini iubitoare și calde inimi de copii.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 23 martie, la ora 16.30, în Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Țăranului Român. Invitat special – Doina Lavric-Parghel.

 

Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Acvariu, până la 4 aprilie 2021, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Luni este închis. Intrarea este liberă.

 

 

Matricea Românească a avut plăcerea de a-l întâlni pe părintele Claudiu Banu, parohul bisericii ,,Sfântul Mina” din Constanța. Este cel care a inițiat și a coordonat Așezământul pentru copii abandonați și mame aflate în dificultate ,,Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Techirghiol, județul Constanța. Ne-a povestit de unde a început acest proiect, în ce stadiu se află acum și ce urmează în viitor.

 

Interviu pe scurt:

 

Cum s-a născut ideea construirii Așezământului pentru copii „Sfântul Cuvios Arsenie” din Techirghiol?

,,Am avut un vis:  Eram înconjurat de mulți copii și m-am trezit tulburat din acel vis. I l-am povestit soției și ea mi-a dat un sfat, să aștept ce se întâmplă în viitorul apropiat. Nu a trecut foarte mult timp și un foarte bun prieten a vrut să mă ajute si mi-a oferit terenul pe care este acest așezământ, să îmi fac o casă. Eu atunci gândindu-mă la acel vis i-am spus că am să primesc acest cadou, dar mai departe o sa-l donez către parohia unde sunt paroh, urmând ca pe acest teren să ridicăm acest centru.”

 

Cum ați văzut acest așezământ?

,,Când am discutat cu doamna arhitect Toma, am început să creionăm cum o să arate acest așezământ, iar aceasta mi-a adresat o întrebare: Părinte cum vreți să arate? Și am spus simplu, ca un palat.

 

Pentru cine a fost construit acest așezământ?

,,Ne adresăm unui număr de 32 de beneficiari, inițial ne-am gândit pentru 50, dar atunci când am venit să proiectăm mobilierul am constatat că vor fi un pic înghesuite și pentru a se simți confortabil, l-am gândit la un număr de 32 de beneficiari. Până în prezent avem înscriși în listele noastre un număr de 18 voluntari.”

 

Un îndemn pentru cei care vor să facă o faptă bună

,,Pentru cei care doresc să facă bine, adică să facă un așezământ, să hrănească un om sărman, un om în vârstă, să facă bine în general, să o facă, fără teamă, fără să se descurajeze.”

 

 

Interviul integral îl găsiți în videoclipul de mai jos.

 

Reporter și Imagine: Ispas Andrei

 

Un bulgăre de optimism, muncă și sensibilitate, așa se autodescrie Ana. A deprins tainele muzicii  la strana bisericii unde își acompania tatăl, apoi lucrurile au început să capete contur. Odată cu trecerea timpului, a participat la diferite concursuri de la care nu venea cu mâna goală. Cu toate că abordează o paletă largă de genuri, muzica populară îi bucură cel mai mult inima, așa că a decis să dea mai departe un strop din ce simte atunci când cântă. În 2019, tânăra a pus pe picioare un centru de pregătire unde le predă copiilor tainele muzicii. Acum, este în ultimul an la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar pe viitor își dorește o carieră în sfera pedagogiei. Astăzi facem cunoștință cu Ana Dragu și povestim despre muzica populară, cum văd tinerii tradițiile și ce planuri are pentru viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Cum se împacă spiritualitatea cu muzica: “Eu cred că muzica este legătura omului cu Dumnezeu și consider că talentul de a cânta nu îmi aparține mie, este un dar pe care îl folosesc pentru a bucura oamenii.”
  • Latura pedagogiei muzicale:“Iubesc foarte mult copii și îmi doresc să le insuflu dragostea pentru muzică. În 2019, cu ajutorul familie și al celor de la Casa de Cultură din Târgu Neamț, am deschis un atelier de muzică unde facem pregătire cu copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.”
  • Artistul și stările care îl încearcă: “Fiecare piesă pe care o cânt exprimă o trăire unică și vreau ca publicul să înțeleagă și să simtă ceea ce este în sufletul meu. Noi artiștii ne cântăm sufletul, iar dacă nu avem grijă de el, atunci nu mai avem ce cânta.”

 

 

Muzica, un dar ceresc

Muzica a fost o prezență constantă în mijlocul familie Dragu. Părinții Anei s-au cunoscut datorită muzicii, așa că nu au ezitat să dea mai departe această pasiune. “La noi s-a cântat din totdeauna asta pentru că tatăl meu este cântăreț bisericesc, iar mama a fost alături de el la strană. Am făcut cunoștință cu muzica la biserică, cântând lui Dumnezeu. Ulterior, la grădiniță doamna educatoare a văzut că am potențial și m-a înscris la un concurs la Piatra Neamț de unde m-am întors cu marele premiu. De acolo, părinții mei au văzut că potențialul meu este recunoscut și am început să iau lucrurile în serios”, povestește Ana Dragu pentru Matricea Românească.

 

,,Muzica este legătura omului cu Dumnezeu…”

 

Ușor, ușor, copila de atunci a trecut din concurs în concurs, traversând o creștere fără cusur. Abordează cu ușurință o gamă largă de genuri muzicale, de la cel clasic până la muzică ușoară. Cu toate acestea, muzica populară are un loc special în inima Anei oferindu-i cele mai mari satisfacții. În cele ce urmează, vreau să aflu cum vede tânăra moldoveancă relația dintre spiritualitate și muzică. “Eu cred că muzica este legătura omului cu Dumnezeu și consider că talentul de a cânta nu îmi aparține mie, este un dar pe care îl folosesc pentru a bucura oamenii.”

 

 

Mentalități artistice

Concursurile și recitalurile sunt ocazii prielnice de dărui emoție spectatorilor. Ceea ce diferă aici este starea artistului și mentalitatea cu care se urcă pe scenă. “Când merg la un concurs cred că eu sunt propriul meu adversar. Concursurile sunt subiective pentru că fiecare solist, fiecare voce, are ceva special, dar părerea juriului este eminamente subiectivă. Când particip la un concurs mă interesează mai mult să ,,fur” din ceea ce văd la ceilalți concurenți tocmai pentru a mă depăși pe mine și de ce nu, pentru a încânta publicul. Mă simt mai bine când sunt într-un recital pentru că la un concurs este o presiune mai mare, ai de-a face cu un public mai avizat” spune Ana.

 

,,Fiecare piesă pe care o cânt exprimă o trăire unică și vreau ca publicul să înțeleagă…”

 

Trăirile de pe scenă diferă de la un spectacol la altul. Chiar dacă ar cânta același cântec, emoția care întâmpină spectatorul este alta de fiecare dată. O întreb pe Ana Dragu ce își propune să le transmită oamenilor prin cântecele sale. “Fiecare piesă pe care o cânt exprimă o trăire unică și vreau ca publicul să înțeleagă și să simtă ceea ce este în sufletul meu. Noi artiștii ne cântăm sufletul, iar dacă nu avem grijă de el, atunci nu mai avem ce cânta.”

 

 

Dragostea pentru muzică împărtășită celor mici

În prezent, este în ultimul an la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar, iar pe viitor își dorește o carieră în acest domeniu. “Iubesc foarte mult copii și îmi doresc să le insuflu dragostea pentru muzică. În 2019, cu ajutorul familie și al celor de la Casa de Cultură din Târgu Neamț, am deschis un atelier de muzică unde facem pregătire cu copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani. Anul trecut din martie până în mai am fost nevoiță să suspendăm activitatea, dar din luna iunie am reluat-o și continuă până în prezent”, afirmă cu bucurie Ana Dragu.

 

,,Ca pedagog, consider că ai datoria de a-l ajuta pe ucenic să pună în practică  cunoștințele dobândite…”

 

Cu timp și fără timp, Ana îi îndrumă pe tinerii care îi trec pragul către lumea frumosului. Le simte pasiunea pe care o au și observă cu încântare evoluția lor. “Mă bucur foarte tare când văd că munca dă roade, și pot spune cu mâna pe inimă că tinerii de azi sunt pasionați de muzică și tradiție. Ca pedagog, consider că ai datoria de a-l ajuta pe ucenic să pună în practică  cunoștințele dobândite, este mult mai mult decât o simplă achiziție de informații.”

 

 

Când o întreb cu ce ochi vede exilul culturii în online, moldoveanca noastră cade pe gânduri. Un artist nu poate trăi în online. Chiar dacă noile mijloace îți oferă posibilitatea de a filma o secvență de nenumărate ori, Ana spune că emoția nu este aceeași ca într-o reprezentație live. Pe final vreau să încheiem într-o notă optimistă și întreb care sunt planurile în viitorul apropiat. “În plan educațional sunt preocupată de finalizarea lucrării de licență și totodată mă pregătesc pentru admiterea la Conservator, secția canto clasic. Îmi doresc să-mi dedic viața pregătirii muzicale a celor mici și să îmi încât publicul care mă ascultă.”

 

 

Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, George Crișan își face debutul în cadrul Baroului Arad. Ajunge un apropiat al celor mai importanți oameni implicându-se cu timp și fără timp în tumultul politic. Participă la tratativele româno-maghiare, militează de zor pentru afirmarea conștiinței naționale, iar la vremea potrivită este delegat ca reprezentant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. La scurtă vreme după Unire, avocatul Crișan este trimis ca membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris. Escaladează cele mai înalte culmi politice, ajungând de la fotoliul de deputat, până la funcția de secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicații. De numele lui se leagă felurite studii de specialitate în domeniul dreptului internațional sau analizei politice, fiind totodată autorul volumelor “Două politici” și ”Un nou program de finanță publică.”

 

Debutul în avocatură

Se pomenește în această lume la 7 noiembrie 1887 în familia meșterului tăbăcar Ilarie din Beiuș. La scurtă vreme, viața le scoate în cale primul hop, iar cele cinci odrasle rămân fără mamă. Din puținul pe care îl pusese deoparte, capul familiei s-a îngrijit să nu le lipsească absolut nimic. George parcurge toate etapele aferente unei educații cât mai bune și apucă pe cărarea științelor juridice la Budapesta, unde va obține atât licența cât și titlul de doctor. Perioada stagiaturii se consumă la Arad între 5 februarie 1909 – 1 septembrie 1912. Odată cu promovarea examenului de liberă practică, se înscrie ca avocat definitiv în baroul arădean și își deschide propriul birou. Printre acte, procese și pledoarii, își face timp pentru derularea unor acțiuni menite să țină aprinsă flacăra conștiinței naționale a românilor din comitat. Ajunge rapid un apropiat al elitei din acele vremuri, înscriindu-se în cele din urmă în Partidul Național Român.

 

În mijlocul frământărilor politice 

La sfârșitul Primului Război Mondial face echipă cu avocatul Ștefan Cicio-Pop în cadrul Consiliului Național Român Central. Pentru diminuarea tensiunilor politice, au loc tratative româno-maghiare la Arad, în cadrul cărora se implică și George Crișan în calitate de secretar al părții române. Din nefericite, negocierile nu aduc mari schimbări în peisajul politic, prin urmare trebuia o nouă strategie. La 18 noiembrie 1918, Cicio-Pop mai face o încercare și semnează ca președinte al Marelui Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania, manifestul “Către popoarele lumii.” Văzând că nici de această dată românii nu sunt luați în serios, are loc adunarea Consiliului Național Român, pentru elaborarea unei noi strategii. La 26 noiembrie, membrii adunării au decis în unanimitate delegarea avocatului Crișan ca reprezentant al cercului electoral Aletea-Sântana, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

 

Pe culmi nebănuite

Înainte de a porni către cetatea Marii Uniri, Consiliul Național Român îl trimite ca participant la Congresul General al Românilor din Bucovina, unde va vorbi în numele Transilvaniei și Banatului. La întoarcere, George Crișan are parte de o nouă surpriză fiind ales secretar al Marii Adunări Naționale, alături de Silviu Dragomir, Laurențiu Oanea, Ionel Pop, Victor Deleu, etc. Nu stă locului nici după înfăptuirea Unirii. La scurtă vreme află că este ales membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris. Ascensiunea politică continuă la alegerile parlamentare din noiembrie 1919, unde pune mâna pe un mandat de deputat în circumscripția Vașcău. La vremea potrivită schimbă tabăra și trece de partea Partidului Național Țărănesc. Mișcarea s-a dovedit mai mult decât înțeleaptă, motiv pentru care în timpul guvernării P.N.Ț a fost ales secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicații (1931-1932).

Rămâne pe culmi și după alegerile din 1931, când obține un nou mandat de deputat, plus fotoliul de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Datorită implicării în tumultul politic nu s-a mai aplecat atât de mult către avocatură. Conform registrului avocaților din Baroul Arad, George Crișan a pledat la bară până la 30 noiembrie 1920, apoi după o pauză de șase ani a mai profesat din 5 august 1929 până în 18 ianuarie 1927. A fost un pasionat al condeiului, mărturie stau articolele politice pe care le publica în presa vremii cât și studii de specialitate în domeniul dreptului internațional sau analizei politice. Tot din strădania lui, în anul 1929, vede lumina tiparului volumul “Două politici” iar în 1930 lucrare ”Un nou program de finanță publică.” Părăsește această viață la 23 iunie 1935, în inima Capitalei.

 

 

Surse: 1)  Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Melaniei nu îi plăcea deloc atunci când Bogdan își pierdea cumpătul și se înfuria și îi țâșneau lacrimile. Da, îi părea rău pentru băiețelul ei și da, i-ar fi luat durerea de pe umeri, însă simțea un disconfort puternic în prezența trăirilor lui. Unele amintiri din copilăria ei i se reactivau și simțea cum respinge ceea ce fiul ei manifesta pentru că retrăia întreaga-i povară amorțită.

 

Se pare că Melania nu câștigă cu brio examenul maturității emoționale; își va pierde la rândul ei calmul și își va respinge propriul copil pentru că nu poate face față celor trăite de el. Cum nu a învățat-o nimeni, niciodată, cum să facă față trăirilor ei, nu știe să ofere, nu știe ce și cum să ofere.

 

Ce alege copilul?

Bogdan, va învăța la rândul lui că trebuie să aleagă între ceea ce simte- sentimentele sale- și atașamentul față de persoana care îl ocrotește și pe care o vede drept soarele său: ,,mama este cea de care depind întru totul; dacă nu mă port așa cum vrea ea, așa cum ea așteaptă de la mine, risc să o pierd, să îi pierd aprobarea, afecțiunea, privirea caldă, aprobatoare, mângâierea….nu, nu vreau asta…mai bine renunț la cum aleg să mă manifest”. Bogdan renunță la autenticitatea sa. Încet și sigur, an după an.

 

Tipare și dezechilibre

Peste ani, Bogdan are mari șanse să dezvolte un dezechilibru ce îl va marca pe el și pe cei din jurul lui. Va repeta tiparul afișat de mama sa, inconștient. Stigmatul emoțional dobândit în primii ani de viață va rămâne lipit de el și îl va contura și îl va defini. Se va creiona, zi după zi, un tipar de comportament, care- în absența unei sforțări de conștientizare a acestuia de către adultul informat sau atenționat- va domina, guvernând fără obstacole.

 

Să ne analizăm atent în răstimpuri!

Spre binele nostru, spre binele copiilor noștri, să ne analizăm atent în răstimpuri.

Oare același tip de dificultate ne apare în cale? Stima de sine este scăzută? Ajungem să fim iar și iar ,,țapul ispășitor”? Ne alegem un partener dominator? Ajungem să credem că ceea ce gândim noi nu contează? Nu ne revendicăm ce este al nostru, de drept? Ne exprimăm cu accese de furie pe care le regretăm mereu? Suportăm greu emoțiile celor din jur?

Toate acestea sunt întrebări pe care este bine să ni le punem și al căror răspuns ne poate duce într-o oaza de înțelegere față de noi înșine și de împăcare.

Vom ști ce avem de făcut. Ne vom opri din a propovădui comportamente dăunătoare, inconștient, desigur, spre cei ce ne sunt cei mai dragi în această viață.

 

Melania a ales să își înfrunte amintirile. Și-a dat seama de cum s-a simțit, când era mică, atunci când renunța la bucăți din ea pentru a mulțumi adulții de care se simțea dependentă. Nu i-a fost ușor. Decizia ei era una puternică: fiul ei nu va mai fi constrâns în niciun fel să renunțe la cine este el. Acum ea pune mare preț pe autenticitate. Este timpul să o facem noi toți!

 

 

 

În anul 2010 a apărut, la editura Sofia din București, o nouă lucrare a cunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet – Despre iubirea creștină, tradusă din originalul francez intitulat Variations sur la charité și publicat în anul 2007 la editura Éditions du Cerf din Paris.

Convertit de la Romano-Catolicism la Ortodoxie la vârsta de 23 de ani, profesorul Jean-Claude Larchet (n. 1949), doctor în Filosofie și Teologie al Universității din Strasbourg, este unul dintre puținii cercetători actuali ai patristicii care îmbină acrivia științifică cu autentica trăire duhovnicească a învățăturilor ortodoxe[1]. Este cunoscut publicului românesc prin numeroasele lucrări traduse în limba română, între care menționăm:

  • Dumnezeu este iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul, ed. Sofia, București, 2001;
  • Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți, ed. Sofia, București, 2003;
  • Tradiția ortodoxă despre viața după moarte, ed. Sofia, București, 2006;
  • Inconștientul spiritual sau adâncul neștiut la inimii, Sofia, București, 2009;
  • Semnificația trupului în Ortodoxie, ed. BASILICA, București, 2010;
  • Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mediator între Răsărit și Apus, ed. Doxologia, Iași, 2010.

În cadrul primei părți din lucrarea Despre iubirea creștină, intitulată Iubirea creștină și iubirile unite cu ea, autorul tratează în primul rând chestiunea referitoare la felurile iubirii. Astfel, în gândirea grecilor antici, dragostea se manifestă sub cinci forme: agape (ἀγάπη), eros (ἔρως), filia (φιλία), storge (στοργή) și xenia (ξενία). În ordinea enumerării, semnificația acestora este: iubire, pasiune, lealitate, dragoste și ospitalitate[2].

Din punct de vedere creștin, iubirea reprezintă cea dintâi și cea mai mare poruncă a legii noi, este cea dintâi dintre virtuți și măsura bărbatului ajuns la măsura vârstei lui Hristos. Este așadar diferită de iubirea din gândirea anticilor – „e o stare sfânta în care e de față și lucrează întreaga făptură a omului”. Principalele sale trei feluri de manifestare sunt următoarele: iubirea de Dumnezeu, iubirea de aproapele și iubirea curată de sine (philautia)[3].

Modalitatea de manifestare a iubirii creștine, a dragostei, este cel mai bine rezumată de către Sfântul Apostol Pavel în celebrul capitol 13 al Epistolei I către Corinteni, versetele 4-7: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”, condensate, de către autor în următorul dicton: „să nu-i faci celui de lângă tine ceea ce nu voiești să-ți facă și să-i faci ceea ce tu ai dori să ți se facă”[4]. În plus, manifestarea iubirii creștine presupune universalitatea acesteia, cuprinderea întregii creații în sfera ei de manifestare, după modelul Creatorului și potrivit cuvintelor lui Evagrie Ponticul, care arată că iubitor este acela care „se socotește pe sine una cu toți, părându-i-se că se vede pe sine necontenit în fiecare”[5].

Universalitatea manifestată în iubirea creștină are drept model iubirea divină, manifestată în interiorul Sfintei Treimi și din aceasta către lume, mai ales prin persoana Mântuitorului Hristos Care, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, „arătându-Și dragostea Sa față de noi, a pătimit pentru tot neamul omenesc și tuturor le-a dăruit la fel nădejdea Învierii, chiar dacă atârnă de fiecare pe urmă să se facă pe sine vrednic de slavă ori de chinuri”[6]. Prin manifestarea iubirii creștine, potrivit spuselor unor Sfinți Părinți precum Sfântul Ioan Gură de Aur ori Părintele Porfirie Bairaktaris, potrivit căruia pentru cel în care se manifestă iubirea creștină trebuie să-i considere pe toți semenii săi ca fiind una, și mai presus de toți aceia care au ales viețuirea monahală, așa cum arată Evagrie Ponticul: „Monah este cel ce se socotește pe sine una cu toți, părându-i-se că se vede pe sine necontenit în fiecare”[7], deoarece toți sunt una în virtutea chipului lui Dumnezeu al căror purtători sunt: „iubirea de aproapele înseamnă a-l iubi pe acesta în Domnul și totodată a-l iubi pe Domnul în el”[8].

Un alt aspect legat de manifestarea iubirii creștine este legat de ordinea în care aceasta trebuie să se manifeste, înțelegându-se că înainte de toate trebuie să stea iubirea de Dumnezeu, apoi iubirea de aproapele și abia pe urmă iubirea curată de sine, dar ținându-se cont ca fiecare dintre acestea este legată de celelalte, deoarece nici nu sunt posibile una fără cealaltă. Acest lucru este arătat de Origen atunci când spune: „iubirea celor sfinți este bine rânduită, dar cel mai adesea iubirea multor oameni este plină de neorânduială, că pun pe primul loc cele ce trebuie iubite mai pe urmă, și pe cele ce trebuie iubite mai întâi le lasă la urmă” ori, mai pe larg, de către Sfântul Macarie Egipteanul, care subliniază și această legătură intrinsecă între cele trei forme ale iubirii creștine: „omul trebuie să urmărească înainte de toate și întotdeauna sfânta iubire de Dumnezeu, care este cea dintâi și cea mai mare poruncă…Și din aceasta se poate împlini ușor cea de-a doua poruncă, adică iubirea de aproapele. Căci cele dintâi trebuie puse înaintea celorlalte și pentru ele trebuie să ne străduim mai mult. Și așa după cele dintâi vor urma cele de-al doilea. Dar dacă cineva nu se sârguiește pentru porunca aceasta dintâi și mai mare, adică pentru dragostea către Dumnezeu…, ci voiește să-și închine numai grija din afară slujirii celei de-a doua, îi va fi cu neputință să o îndeplinească pe aceasta în chip sănătos și curat”[9]. Sensul profund al acestei ordini se regăsește în însăși crearea lumii și scopul pentru care aceasta fost creată, așa cum învață Avva Dorotei prin următoarea parabolă: „un cerc, înfățișând lumea, ale cărui raze sunt oamenii cei mulți, iar centrul, Dumnezeu. Cu cât se apropie mai mult oamenii întreolaltă prin iubire, cu atât se apropie mai mult de Dumnezeu”[10].

Și iubirea curată de sine (philautia) este direct legată de iubirea de Dumnezeu și de împlinirea poruncilor Sale, menite tocmai a ne aduce mai aproape de El, de a împlini menirea noastră firească. Astfel, așa cum învață Sfântul Maxim Mărturisitorul, primind, în locul iubirii celei rele de noi înșine, pe cea bună și spirituală…nu vom înceta să slujim lui Dumnezeu prin această iubire bună de noi înșine, căutând pururi să ne susținem sufletul prin Dumnezeu. Căci aceasta este adevărata slujire și închinare: să ne îngrijim, pentru sufletul nostru, de împlinirea virtuților”[11].

Desigur, toate aceste roade ale iubirii curate, creștine, nu pot fi dobândite de la sine de către firea omenească impregnată de efectele păcatului strămoșesc, ci trebuiesc câștigate prin efort și silirea de sine, prin lepădarea de patimi – înainte de toate de cugetele rele – și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu ori, altfel spus, prin dobândirea virtuților, a căror roadă este însăși această iubire curată. La polul opus se află lipirea sufletului de tot ceea ce este pământesc, deoarece, așa cum arată Sfântul Macarie Egipteanul, „este cu neputință să dobândească cineva sufletul său și dragostea cea cerească a Duhului dacă nu se înstrăinează de toate lucrurile acestui veac, căutând numai dragostea lui Hristos”[12]. Mai pe scurt, vorbind despre înclinațiile rele ale firii omenești spre plăcerile senzuale și spre tot ceea ce este lumesc, Sfântul Maxim Mărturisitorul îi numește pe oameni „iubitori de sine împotriva noastră”[13]. Desigur, cea mai bună modalitate de a se apropia de Dumnezeu și de a dobândi astfel darul dragostei celei curate este rugăciunea, așa cum învață Sfântul Isaac Sirul: din rugăciunea curată se naște dragostea de Dumnezeu”[14].

În fine, așa cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, roada cea mai importantă a iubirii creștine este aceea că realizează unitatea întru virtute a întregului neam omenesc, deoarece prin iubire omul „se desface cu voia de sine, despărțindu-se de rațiunile înțelese individual prin proprie socotință, și de cele ce-i sunt proprii lui prin socotința sa, și se adună în unica simplitate și identitate, prin care nimeni nu este prin nimic despărțit de ceea ce e comun, ci fiecare e al fiecăruia și toți ai tuturor, și mai degrabă ai lui Dumnezeu decât unii ai altora”[15].

 

Bibliografie

[1] http://www.crestinortodox.ro/parinti/jean-claude-larchet-121973.html, accesat 10. 05. 2015.; http://ro.orthodoxwiki.org/Jean-Claude_Larchet, accesat 10. 05. 2015.

[2] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 8.

[3] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 9.

[4] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 22.

[5] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 30.

[6] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 32.

[7] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 46.

[8] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 61.

[9] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, pp. 78-79.

[10] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 82.

[11] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 97.

[12] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 121.

[13] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 126.

[14] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, p. 129.

[15] Jean-Claude Larchet, Despre iubirea creștină, pp. 134-135.

 

 

Este absolvent al Facultății de Științe Socio-Umane, are un master în management cultural, iar într-o bună zi a spus stop agitației urbane și a decis să se întoarcă la origini pentru o nouă provocare. Ușor, ușor, a început să colinde ulițele Dăișoarei în căutarea poveștilor de demult. Trecutul cultural al satului este unul fascinant. Pe lângă celebrul ansamblu de dansuri, în anul 1944 a fost ridicat un cămin cultural care adăpostea o bibliotecă de toată frumusețea. Întâmplarea face ca la un an după deschidere, un incendiu devastator să facă totul scrum. După 74 de ani, Florin a reînviat acest loc, iar copiii dăișorenilor au din nou acces la cultură. Și de parcă nu era suficient, tânărul a mai deschis alte trei biblioteci și un muzeu al costumelor și tradițiilor populare. Astăzi, la interviurile Matricei poposește Florin Bucuțea și stăm de vorbă despre viața culturală a satelor din România, proiecte de suflet și cum pot schimba tinerii viitorul țării.     

 

Interviul pe scurt:

  • Cum renaște o bibliotecă din propria cenușă: “Nu am mai găsit cărțile așa că am întrebat unde sunt. Mi s-a spus că au fost mutate într-o pivniță și când am deschis ușa am văzut un morman imens de cărți aruncate pe jos. Nu mi se părea normal ca într-o școală să depozitezi cărțile astfel. I-am povestit mamei cele întâmplate și la o discuție cu un prieten din localitate am zis să refacem biblioteca.”
  • Muzeul din inima Dăișoarei: “Am mers din casă în casă și le spuneam oamenilor că vrem să facem un muzeu, apoi îi întrebam dacă ar vrea să doneze un obiect. Unii erau sceptici, că poate mai bine le vând, deci se gândeau tot la bani. Le-am spus că în loc de 10 lei cât iau pe ele, mai bine le donează și o să rămână o amintire pentru nepoți, strănepoți. Oamenilor le-a surâs ideea și acum avem peste 300 de obiecte.”
  • Întâlnirile care ne rămân în suflet: “Nu am câștigat niciun ban din tot ce am făcut, și nici nu-mi doresc. M-am îmbogățit spiritual, am învățat cum să rămân om într-o mare de lume. Toate pornesc de la o simțire interioară (…) Cred că tinerii de azi pun prea mult accent pe dezvoltarea materială și nu pe cea morală.”

 

 

Întoarcerea la origini

Florin a văzut lumina zilei la Dăișoara, un sat de poveste din județul Brașov. A părăsit de timpuriu locurile natale pentru a face școala la oraș. S-a integrat rapid în vâltoarea urbană, dar la un moment dat a spus stop. “Am încercat să mă bucur de ceea ce îmi oferă orașul, după care mi-am dat seama că viața la sat este altceva. E mai multă libertate, mai mult spațiu de a crea și de a face lucruri noi. Viața la oraș mă agita mai mult. Când stăteam la oraș făceam diferite lucruri care mă oboseau, dar întorcându-mă la sat, am intrat în alt ritm. La Dăișoara făcusem deja câteva proiecte culturale, iar după ce am terminat masteratul am zis să mă întorc la firul ierbii ca să văd cum merg lucrurile”, povestește Florin Bucuțea pentru Matricea Românească.

 

,,Întorcându-mă la sat, am intrat în alt ritm”

 

Reîntors acasă printre ai lui, Florin nu a stat cu mâinile în sân. Înarmat cu aparatul de fotografiat, a început să colinde ulițele în căutarea oamenilor de poveste. Tezaurul fotografic, mărturiile și vorbele de duh, au fost urcate în mediul online pe pagina “Dăișoara-tradiții locale”. Scormonind în lada trecutului, tânărul a descoperit că între anii 1940-1944, în Dăișoara s-a ridicat un cămin cultural ce adăpostea o bibliotecă de toată frumusețea. Din nefericire, la un an după deschidere, căminul a fost cuprins de flăcări și mare parte din cărți au dispărut. Trecuseră 74 de ani de când Dăișoara nu mai avea o bibliotecă, până când într-o zi, în mintea lui Florin a încolțit următoarea întrebare: Ce ar fi dacă am reface biblioteca?

 

 

Când lucrurile încep să prindă contur

Și pune-te pe treabă. Cărțile salvate din incendiu zăceau acum la școala din sat, depozitate pe unde se putea. Mama lui Florin este învățătoare în Dăișoara, așa că l-a încurajat să ducă până la capăt demersul. Într-o zi, când s-a dus să verifice starea cărțile, a rămas surprins. “Nu am mai găsit cărțile așa că am întrebat unde sunt. Mi s-a spus că au fost mutate într-o pivniță  și când am deschis ușa am văzut un morman imens de cărți aruncate pe jos. Nu mi se părea normal ca într-o școală să depozitezi cărțile astfel. I-am povestit mamei cele întâmplate și la o discuție cu un prieten din localitate am zis să refacem biblioteca. Spațiul în care era biblioteca de odinioară era gol. Așa că am făcut un afiș prin care îi rugam pe oameni să doneze cărți și l-am încărcat pe pagina Dăișoara-tradiții locale”, își amintește Florin.

 

,,Când am deschis ușa am văzut un morman imens de cărți aruncate pe jos”

 

Impactul postării a fost de-a dreptul surprinzător. În doar două luni s-au strâns trei mii de volume, iar numărul lor continua să crească. Văzând că lucrurile prind contur, autoritățile locale au oferit un spațiu în incinta căminului, dar mai erau multe de pus la punct. “Aveam nevoie de rafturi. Am apelat din nou la autorități, însă lucrurile nu s-au putut rezolva. Trecuseră trei luni și strânsesem cinci mii de volume pe care le așezam pe jos. Trebuia să facem urgent ceva, așa că am mai făcut o campanie pe Facebook în care am zis că avem nevoie de rafturi. În maxim patru zile, cineva de la Brașov care își schimba mobilierul ni l-a donat pe cel vechi. În total am avut peste treizeci de familii care au dat o mână de ajutor, fie cu un raft, o perdea, un calculator, etc.”

 

 

O rețea de biblioteci rurale

Pachetele cu cărți veneau fără oprire. Odată la trei zile, Florin transporta mormane de cărți cu roaba, iar localnicii priveau acest tablou cu stupoare. “Sătenii nu știau ce fac și își tot puneau întrebări. La un moment dat le-am zis că vreau să refac biblioteca. Atunci am văzut două categorii de oameni: unii mă încurajau să merg mai departe, iar alții îmi ziceau că îmi pierd timpul, că mai bine mă duc să-mi caut un job, etc. Mi-am văzut de treabă, iar în octombrie 2019 am făcut evenimentul de deschidere.”

 

,,Unii mă încurajau să merg mai departe, iar alții îmi ziceau că îmi pierd timpul”

 

Efortul și ambiția lui Florin au dat naștere unui spațiu plin de candoare în care copiii se împreitenesc cu lectura. Aici au loc proiecții de film în urma cărora sunt recomandate cărți spre dezbatere, iar elevii care nu au calculatoare acasă vin și lucrează pe cele de la bibliotecă. Prezent la inaugurare, preotul din satul Jibert a fost fascinat de cele realizate, așa că a dorit să ducă mai departe modelul. “Primăria din Jibert a pus la dispoziție o casă întreagă pe care au renovat-o, iar noi am venit cu cărțile. Pur și simplu am pornit cea de-a doua campanie pe Facebook unde am spus că vrem să dezvoltăm bibliotecile rurale. Ulterior au venit și alți oameni care au dorit să refacă bibliotecile din satele lor. O profesoara de română din Crihalma a văzut cum merg lucrurile și mi-a cerut ajutorul la refacerea bibliotecii. Am strâns amândoi cărți si am făcut un spațiu cu cinci mii de volume. Așa s-a întâmplat și la Dacia, tot în colaborare cu profesoara de română de acolo am pus pe picioare biblioteca.”

 

 

Muzeul din Dăișoara și întâlniri cu tâlc

Înainte de a inaugura cele patru biblioteci, Florin a organizat proiecții de film și a găzduit o piesă de teatru într-o șură din casa străbunicii. Zelos din fire, ardeleanul nostru nu s-a oprit aici. În 2019, a început să pună la cale un Muzeu al costumelor și tradițiilor populare, pe care l-a conturat în timpul pandemiei. “Vedeam cum vin tot felul de colecționari în Dăișoara care mergeau la bătrâni acasă și cumpărau obiecte vechi pe sume derizorii. În momentul ală am zis că trebuie să fac ceva. M-am dus la preotul din localitate și am zis să-i motivăm pe oameni să nu le mai vândă. Am mers din casă în casă și le spuneam oamenilor că vrem să facem un muzeu, apoi îi întrebam dacă ar vrea să doneze un obiect. Unii erau sceptici, că poate mai bine le vând, deci se gândeau tot la bani. Le-am spus că în loc de 10 lei cât iau pe ele, mai bine le donează și o să rămână o amintire pentru nepoți, strănepoți. Oamenilor le-a surâs ideea și acum avem peste 300 de obiecte.”

 

,,De la ei am învățat să-mi bucur sufletul, cu asta vom trece prin viață”

 

Colindă din casă în casă, stă de vorbă cu bătrânii satului și face tot ce îi stă în putere ca memoria lor să nu fie dată uitării. După atâtea întâlniri, îl întreb pe Florin cu ce învățături a rămas. “Multe din poveștile bătrânilor par banale la prima vedere, dar dacă asculți cu atenție vei descoperi o esență acolo. Acești oameni munceau toată ziua, iar seara participau la toate evenimentele culturale din sat, fie cântau, jucau, scriau, etc. De la ei am învățat să-mi bucur sufletul, cu asta vom trece prin viață. Nu am câștigat niciun ban din tot ce am făcut, și nici nu-mi doresc. M-am îmbogățit spiritual, am învățat cum să rămân om într-o mare de lume. Toate pornesc de la o simțire interioară. Vorbeam cu preotul din sat și-mi spunea că vom găsi echilibrul doar atunci când mintea o să ne coboare în suflet și inima o să se urce la creier. Cred că tinerii de azi pun prea mult accent pe dezvoltarea materială și nu pe cea morală.”

 

 

Planuri de viitor

Florin își ghidează viața după următoarea zicală: Lasă o urmă, în urma ta! Spune că nu vrea să se opresă aici și muncește de zor la noi proiecte culturale. Pe final de interviu îl rog să ne împărtășească o parte dintre acestea. “Vreau să continui proiectul cu bibliotecile, să deschid alte spații de acest gen în mediul rural. Voi continua campania de Crăciun prin care oferim copiilor cadouri și îmi doresc ca bibliotecile să găzduiască evenimente, să aduc oameni care să le vorbească tinerilor despre lucruri esențiale. Anul asta am în plan inaugurarea muzeului și vreau să refacem un moment din anii 1970. Mi-aș dori ca într-o zi să las în locul meu un copil care să ducă mai departe ce am făcu eu”, conchide Florin Bucuțea.

 

 

Crește în compania avocaților Nicolae Oncuși și Mircea Stănescu de la care învață meserie. După 1889 începe să pledeze, mai întâi în procese mici, apoi trece la cazuri mai mari. Din 1905 îl vedem la conducerea P.N.R., fiind ales deputat de Ineu în Parlamentul de la Budapesta. Ajunge rapid unul din liderii românilor din comitat, motiv pentru care este mandatat să-i reprezinte la Marea Adunare de la Alba Iulia. Odată înfăptuită Marea Unire, Ioan Suciu este uns decan al Baroului din Cluj, iar autoritățile române îl disting cu Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofițer.

 

Debutul în avocatură și succesul politic

S-a născut în data de 14 decembrie 1862, în satul Șiștarovăț, județul Arad. După finalizarea studiilor elementare urmează liceul la Arad, unde a fost coleg cu Vasile Goldiș de care îl va lega o strânsă relație de amiciție. Absolvă bacalaureatul fără mari bătăi de cap și amână momentul înscrierii la facultate angajându-se ca secretar la biroul avocatului Mircea Stănescu. În 1883 devine student cu acte în regulă la Facultate de Drept și Științe Politice a Universității “Ferencz József” din Budapesta. Inteligent, diplomat și orator fără egal, Ioan Suciu este ales președinte al Societății de Lectură a studenților români ”Petru Maior”. După facultate, își face ucenicia în birourile avocaților Nicolae Oncuși și Mircea Stănescu. Fură meserie din plin, iar în 1889 pornește pe cont propriu deschizându-și un birou la Arad. Începe cu cazuri mici, dar cu timpul vin și marile bătălii. Prima are loc la 9 mai 1896, unde i-a apărarea grupului de tineri acuzați că au organizat o manifestare la Curtici în care au făcut paradă pe străzile comunei și au strigat cu glas mare ”Trăiască Națiunea Română!

 

Sursă foto: museumarad.ro

 

Nu poate sta departe de febra vieții politice, așa că se dedică activității politice din comitat devenind un susținător al trecerii P.N.R., la activism. După Conferința Națională din ianuarie 1905, avocatul Ioan Suciu este uns membru în conducerea formațiunii politice. În legislatura 1906-1910, cunoaște o ascensiune politică fulminantă fiind ales deputat de Ineu în Parlamentul de la Budapesta. Periplul parlamentar al lui Ioan Suciu, a fost presărat cu multe încercări dinte care cea mai vestită s-a consumat în ziua de 7 iunie 1907. Era în plină ședință, iar la tribună vorbea Alexandru Vaida-Voevod. Maghiarii șușoteau după fiecare propoziție până când nu au mai rezistă și au sărit la bătaie. Fără să stea prea mult pe gânduri, Ioan se interpune între victimă și deputații Somogyi și Horváth, aplanând conflictul.

 

Timpul trece, iar Unirea bate la ușă

Mandatul din parlament se terminase. Problemele de care se lovea națiunea română erau departe de a se fi rezolvat. În ciuda tulburărilor politice, Ioan continuă să pledeze fără cusur, iar în anul 1910 pune umărul la înființarea ziarului Românul, organ al P.N.R. Implicarea activă în viața urbei stârnește neliniștea autorităților maghiare care hotărăsc să-l pună sub supraveghere. Când debutează prima conflagrație mondială este arestat și închis în lagărul de la Sopron. Eliberat după un an de zile, se întoarce la Arad, însă nu se potolește și reia activitatea politică implicându-se în cadrul Consiliului Național Român Central, ca membru al comisiei mandatate să poarte tratative cu delegația Consiliului Național Maghiar, condusă de ministrul Jászi Oszkár.

A câștigat stima și încrederea românilor din Ineu, care îl împuternicesc să-i reprezinte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Membrii Consiliului Național Român îi dau mână liberă pentru organizarea evenimentelor din 1 decembrie. Începe o cursă contra cronometru care avea ca principal țel constituirea Adunării. A organizat lucrurile într-un mod magistral, iar la 1 decembrie 1918 în fața celor 1228 de delegați, Ioan afirmă:

 

”Domnilor Delegați!

Comitetul național central din Arad a decis la 15 convocarea adunării naționale de astăzi a poporului român din Transilvania, Ungaria și Banat, pentru ca să decidă asupra sorții sale. Credenționale au intrat nu numai din cele 24 de comitate, ci a mai intrat dintr-unul, deci în total din 25 de județe. Au intrat credenționale aproape din toate cercurile electorale, adecă din 130 de circumscripții electorale, din cari s-au prezentat peste 689 de delegați (…) Raportez numai scurt, că s-au prezenta delegați și din comitatele: Trei-Scaune, Ciuc și din Cenad, Bichiș și chiar din Ugocea, la adunarea națională de astăzi, la încoronarea visului tuturor Românilor. S-au prezentat, învingând și trecând peste piedeci mare, și frații din Torontal. Comisia verificatoare a aflat toate actele în ordine. Vă rog să luați cunoștință. Nu pot trece cu vederea, ca să nu amintesc, că au sosit mii de adrese de aderență cu sute de mii de semnături, și că toate acestea arătând, cum că fiecare știe ce avem să decidem. Despre aceasta se va face darea de seamă publică, dar cred că astăzi să nu le cetim aici. Cer scuze, dacă am întrelăsat să amintesc că și Reuniunile femeiești sunt reprezentate prin delegatele lor. Femeia română a fost doar totdeauna însuflețită pentru idealul național.

 

După realizarea Marii Uniri, este ales membru în Marele Sfat Național, apoi în Consiliul Dirigent, unde se ocupă de Resortul Organizării și pregătirii Constituantei. În februarie 1919, este însărcinat cu organizarea apărării zonei de demarcație pe linia Munților Apuseni, ocupându-se de recrutarea românilor din Corpul de voluntari “Horia”.

 

 

Ultimii ani din viață

Candidează din partea P.N.R. la alegerile din noiembrie 1919, obținând un mandat de deputat în primul Parlament al României Mari. Un an mai târziu, își mută biroul avocațial pentru ca în 1924 să fie uns decan al Baroului din Cluj. Pentru întreaga activitate, autoritățile române îl disting cu Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofițer. Dacă în viața publică a cucerit culmi nebănuite, nu la fel a fost și în cea de familie. Din mariajul de treisprezece ani cu Hortensia Pagubă, fiică de judecător din Arad, a venit pe lume singurul său copil. Cu toate acestea, nu a fost de ajuns, iar cei doi au pășit pe cărări diferite. Se recăsătorește cu Marioara Roșca din Seliștea Sibiului alături de care va trăi până în clipa morții. În 1926, se retrage definitiv din viața politică și se mută la Chișineu Criș, unde își deschide un birou notarial. Părăsește această viață la 12 martie 1939 și își doarme somnul de veci în cimitirul Eternitatea din Arad, alături de Ștefan Cicio-Pop și camaradul de-o viață, Vasile Goldiș.

 

 

Surse: 1) Biblioteca Digitală BCU Cluj; 2) wikipedia.org

 

Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea
Sala Europa
  Slobozia,  Romania 

27 – 29 mai 2021

 

 

CONDIȚII DE PARTICIPARE:

 

1.1. Prezentarea concursului

Concursul se adresează tinerilor cântăreți de operă și studenților la academiile și universitățile de profil, cu vârsta maximă de: 32 de ani pentru femei, respectiv 35 de ani pentru bărbați.

*Din cauza restricțiilor de limitare a răspândirii SARS Cov-2, ce au afectat susținerea de activități artistice la nivel mondial, sunt admise, pentru a se înscrie la concurs, și persoanele care au vârstele de 33 de ani pentru femei, respectiv 36 de ani pentru bărbați, împliniți în anul 2021.

Perioada de înscriere: 20 februarie – 20 aprilie 2021, la adresele de email: office@suonarte.ro și info@suonarte.ro.

Perioada desfășurării concursului este 27 – 29 mai 2021 și va avea loc la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, Sloboziajudețul Ialomița.

**Fiind prima ediție internațională și având un format nou, la concurs pot participa și laureații edițiilor precedente ale concursului național de lied, care întrunesc condițiile de participare.

***Concursul se va organiza în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei generate de SARS Cov-2. În cazul în care vor fi impuse noi restricții ce limitează prezența fizică la acest eveniment, concursul se va desfășura online.

****Participantul își asumă întreaga răspundere pentru starea sa de sănătate (exceptând situația în care, pe parcursul competiției, deși organizatorul respectă toate măsurile de siguranță prevăzute de lege, participantul se va îmbolnăvi de Covid – 19, atunci acesta este exonerat de orice răspundere ulterioară).

Cazarea și masa (mic dejun, prânz și cină) vor fi asigurate de Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea fiecărui concurent selecționat după etapa eliminatorie.       

 

1.2. Înscrierea:

  • Formularul de înscriere (aici);

A se trimite formularul completat cu numele concurentului în descrierea fișierului.

  • Copie după cartea de identitate/ pașaport;
  • Dovada plății taxei de înscriere;
  • Link pe Youtube cu material video cu repertoriul de concurs, în format .mp4, care constă în interpretarea a două arii de operă din repertoriul impus, conform tipologiei vocale a fiecărui concurent (vezi Punctul 6).

Prin înscrierea la concurs participanții își dau acordul pentru utilizarea de către organizatori a datelor lor cu caracter personal și a imaginii în scopuri publicitare, conform legislației în vigoare.

 

2. ETAPELE CONCURSULUI:

 

2.1. ETAPA I: Online:

Participanții trebuie să trimită o înregistrare video cu două arii (vezi punctul 2.1.1. și punctul 2.1.2.), iar o comisie va face selecția candidaților admiși în proba semifinală.

 

2.1.1. Cerințe Repertoriu Online:

  • două arii din opere diferite;
  • ariile alese vor fi interpretate în tonalitatea originală;
  • ariile vor fi interpretate integral, atât cu recitativul introductiv, cât și cu cabaletta, acolo unde este cazul; sunt acceptate tăieturile/salturile tradiționale;
  • ariile vor fi interpretate din memorie.

 

2.1.2. Cerințe tehnice:

  • material în format video .mp4, încărcat pe Youtube;
  • materialul video trebuie să fie înregistrat exclusiv pentru Concursul Internațional de Canto „Ionel Perlea”, 2021;
  • înregistrarea nu trebuie să fie mai veche de șase luni față de data înscrierii în concurs;
  • fiecare arie va fi înregistrată cursiv, fără pauze;
  • ambele arii vor fi filmate una în continuarea celeilalte, în aceeași locație;
  • a nu se edita sunetul după înregistrare!
  • înregistrarea va fi în întregime live, doar cu acompaniament de pian (fără acompaniament de orchestră sau piese de fundal înregistrate anterior).

 

2.2. SEMIFINALA: 27 – 28 mai 2021, Sala de Concerte „Europa” – Slobozia

Concurenții vor prezenta:

  • O arie de operă din cele cinci propuse (conform formularului de înscriere);
  • Un lied compus de Ionel Perlea.

Ambele piese sunt la alegerea concurentului (vezi Punctul 6).

Pentru etapa semifinală un pianist acompaniator va fi pus la dispoziție pentru desfășurarea concursului.

*Concurenții sunt liberi să aducă propriul pianist, pe costurile proprii.

 

2.3. FINALA:  29 mai 2021,  Sala de Concerte „Europa” – Slobozia

Concurenții vor interpreta două arii de operă:

  • O arie la alegerea concurentului;
  • O arie la alegerea de juriului.

Finala se va desfășura cu acompaniament de orchestră, dirijor: Alessandro Cedrone.

În această ultimă etapă vor fi invitați și reprezentanți ai unor importante agenții de impresariat din lume, care vor oferi feed-back și sfaturi finaliștilor în ceea ce privește cariera viitoare, cât și posibile colaborări în viitor.

 

3. JURIUL va fi format din:
  • Nelly Miricioiu: Președintele juriului – Marea Britanie
  • Alessandro Cedrone, dirijor – Italia
  • Florența Marinescu, soprană – Romania
  • Mihai Munteanu, tenor – Republica Moldova
  • Mirella Bunoaică, soprană – România

Deciziile juriului și ale organizatorilor sunt definitive și nu se supun contestațiilor.

 

4. PREMII:

 

Premiul I:

  • 7500 LEI;
  • Concert în cadrul stagiunii de muzică clasică a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” –  2021- 2022;
  • Participare gratuită în calitate de cursant la Masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu din perioada 1-5 iunie 2021, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea (cazarea și masa vor fi asigurate atât până la începerea Masterclass-ului, cât și pe durata desfășurării acestuia).

 

Premiul II:

  • 5000 LEI;
  • Participare Gratuită în calitate de cursant la Masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu (cazarea și masa vor fi asigurate atât până la începerea Masterclass-ului, cât și pe durata desfășurării acestuia).

 

Premiul III:

  • 3500 LEI;
  • Participare Gratuită în calitate de auditor la Masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu (cazarea și masa vor fi asigurate atât până la începerea Masterclass-ului, cât și pe durata desfășurării acestuia).

 

Premiul special pentru Cea mai bună interpretare a unui lied de Ionel Perlea:

  • 1000 LEI;
  • Participare Gratuită în calitate de auditor la Masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu (cazarea și masa vor fi asigurate atât până la începerea Masterclass-ului, cât și pe durata desfășurării acestuia).

 

Premiul publicului:

  • 1000 LEI;
  • Participare Gratuită în calitate de auditor la Masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu (cazarea și masa vor fi asigurate atât până la începerea Masterclass-ului, cât și pe durata desfășurării acestuia).

 

Mențiune specială:

  • 1000 LEI;
  • Participare gratuită în calitate de auditor la Masterclass-ul susținut de soprana Nelly Miricioiu (cazarea și masa vor fi asigurate atât până la începerea Masterclass-ului, cât și pe durata desfășurării acestuia).

 

5TAXA DE PARTICIPARE este de 75 EURO, respectiv 375 lei LEI, în conturile:

Asociatia SUONARTE

Banca Transilvania, Romania

IBAN: 

RON: RO31BTRLRONCRT0589901301

EURO: RO78BTRLEURCRT0589901301

SWIFT/BIC: BTRLRO22

 

6. REPERTORIUL:

 

6.1.1. Repertoriu Operă – SOPRANĂ (.pdf)

6.1.2. Lieduri compuse de Ionel Perlea:

Ionel Perlea – DRUMEȚIE (.pdf)

Ionel Perlea – DOR (.pdf)

Ionel Perlea – SEHNSUCHT (.pdf)

Ionel Perlea – FISHER (.pdf)

Ionel Perlea – TOTENWACHT (.pdf)

 

6.2.1. Repertoriu Operă – MEZZOSOPRANĂ (.pdf)

6.2.2. Lieduri compuse de Ionel Perlea:

Ionel Perlea – DRUMETIE (.pdf)

Ionel Perlea – DOR (.pdf)

Ionel Perlea – SEHNSUCHT (.pdf)

Ionel Perlea – FISHER (.pdf)

Ionel Perlea – TOTENWACHT (.pdf)

 

6.3.1. Repertoriu Operă – CONTRATENOR (.pdf)

6.3.2. Lieduri compuse de Ionel Perlea:

Ionel Perlea – DRUMETIE (.pdf)

Ionel Perlea – DOR (.pdf)

Ionel Perlea – SEHNSUCHT (.pdf)

Ionel Perlea – FISHER (.pdf)

Ionel Perlea – TOTENWACHT (.pdf)

 

6.4.1. Repertoriu Operă  – TENOR (.pdf)

6.4.2. Lieduri compuse de Ionel Perlea:

Ionel Perlea – DRUMETIE (.pdf)

Ionel Perlea – DOR (.pdf)

Ionel Perlea – SEHNSUCHT (.pdf)

Ionel Perlea – FISHER (.pdf)

Ionel Perlea – TOTENWACHT (.pdf)

 

6.5.1. Repertoriu Operă – Bariton & Bass (.pdf)

6.5.2. Lieduri compuse de Ionel Perlea:

Ionel Perlea – DRUMETIE (.pdf)

Ionel Perlea – DOR (.pdf)

Ionel Perlea – SEHNSUCHT (.pdf)

Ionel Perlea – FISHER (.pdf)

Ionel Perlea – TOTENWACHT (.pdf)

 

 

Părintele Vasile Thermos s-a născut în Grecia, în anul 1957 și a studiat medicina și teologia la Universitatea din Atena. Este doctor al Secției de Teologie Sociala a Universității din Atena și a urmat cursuri la universitățile Harvard și Boston. Interesul sau fundamental este pentru dialogul dintre Teologia Pastorala si Psihiatrie-Psihanaliză, sau psihologia clerului, psihologia și psihopatologia religiozității, adolescența si problemele ei.

Părintele Vasile Thermos a desfășurat mai multe programe educative cu clericii, a publicat diverse cărți și articole, a participat la multe emisiuni televizate și radiofonice, dar și la conferințe. Părintele Vasile slujește în cadrul Mitropoliei Tebei și Levadiei.[1]

Părintele Vasile Thermos tratează problemele de ordin psihic și pe cele  duhovnicești ale diferitelor categorii de vârstă. Interesul său în această privință se manifestă de la copii și până la vârstnici, de la adolescenți și până la soți. Părintele îmbină  slujirea pastoral-misionară cu cea psihiatrică.

În cartea de care ne ocupăm „Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor”, apărută la editura Sophia în anul 2009, părintele Vasile tratează în cadrul mai multor emisiuni televizate, teme privitoare la modul în care copiii sunt influențați de diferiți stimuli, stimuli ce vin din familie, din societate și din mediul eclezial.

Cartea prezintă evoluția biologică și psihologică a copilului, trecând de la stadiul de prunc la cel de preșcolar, de la cel de preșcolar la cel de școlar, iar de aici la stadiul de adolescent, inclusiv la momentul în care tânărul ajunge să întemeieze o familie. Temele centrale ale volumului sunt:

  • Legătura și comunicarea dintre părinți și copii – condiție „sine qua non” în dezvoltarea copilului;
  • Rolul întemeierii unei familii (menirea familiei).

Modul în care părintele Vasile se raportează la aceste teme constituie preocuparea principala a lucrarii de față, dorind să evidențiem lucrurile de care tinerii au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, atât din punct de vedere psihic, cât și spiritual.

 

Legătura și comunicarea dintre părinți și copii – condiție „sine qua non” în dezvoltarea copilului

Odată cu modernizarea societății, legătura dintre părinți și copii s-a deteriorat. Televizorul și internetul au devenit elemente intermediare între aceștia. Televizorul reprezintă pentru unii părinți un fel de „baby- sitter”, mai ales atunci când aceștia vor puțină liniște sau când au ceva de făcut. Din această cauză Pr. Vasile Thermos susține că nu mai există o legătură sufletească atat de puternica între părinți și copii, acest lucru datorându-se faptului că părinții comunică cu pruncii lor doar pentru a-i mustra sau pentru a-i sancționa. Acest fapt generează ulterior oameni complexați, sau care au o permanentă stare de inferioritate, așa cum observă părintele.

Indiferent de starea emoțională a copilului, acesta trebuie ascultat de părinți, fie că este vesel sau trist, părinții trebuie să știe de unde vine tristețea sau fericirea copilului lor. „Dacă nu va fi ascultat, acesta riscă să caute alți prieteni, care de cele mai multe ori sunt falși prieteni”.[2]

Copiii simt acerb nevoia să fie ascultați și să aibă certitudinea că sunt iubiți de părinții lor, de aceea pr. Vasile le recomandă părinților să le spună copiilor ce sentimente au față de ei, deoarece aceștia au mare nevoie de încredințare prin cuvânt și prin faptă. Astfel, este recomandat în acest sens ca fetele să comunice cu mamele prin intermediul unor activități specific feminine, iar băieții să comunice cu tații tot prin intermediul unor activități specific bărbătești. În acest fel, spune autorul, se poate observa cu ușurință de către părinte un element foarte important din caracterul copilului, și anume dacă este sau nu statornic în ceea ce întreprinde.[3]

În relația cu copiii părintele recomandă, pe lângă metodele psihanalitice, rugăciunea, pocăința și autocritica. În relația „părinte-copil, Dumnezeu are un rol important, dar trebuie sa-L chemăm să ne ajute, (…) copiii sunt aspirații la sfințenie!”.[4] Părerea copilului despre o anumită problemă reprezintă un răspuns caracteristic vârstei și a judecății pe care Dumnezeu i-a dat-o, de asemenea reprezintă o expresie a creativității, a personalității sale, de aceea trebuie să încurajăm copiii să-și exprime propriile păreri.[5]

Între 9 și 12 ani, copiii încep să-și dezvolte odată cu inteligența și frica, dar această frică trece de cele mai multe ori de la sine, în rândul copiilor și al adolescenților. Frica se poate înțelege ca o teamă de necunoscut, de ceea ce reprezintă nou. La această vârstă copiii încep să-și dezvolte capacitățile mentale, încep să facă judecăți proprii și să-și organizeze viața într-o oarecare măsură în funcție de propriile percepții despre lume. Chiar dacă tinerii de astăzi au parte de multe avantaje tehnologice, cu toate acestea, uneori sunt nefericiți. Nesiguranța și instabilitatea economică a părinților este o cauză a problemelor adolescenților, dar aceste probleme nu au o importanță primordial, deoarece pe lângă aceste bunuri materiale, tinerii au nevoie și de hrană spirituală și culturală.[6]

Pr. Vasile identifică începutul adolescenței ca fiind biologic, dar sfârșitul ei este psihologic, mărindu-se din ce în ce mai mult cu trecerea timpului, într-un raport de progresie aritmetică vârsta la care se încheie adolescența; dependența materială și fizică de părinți face ca adolescența să întârzie. „Adolescenții trebuie să aibă idealuri, pentru că acestea  reprezintă o bulă de oxigen pentru tineri; idealurile sunt elemente nobile ce dezvoltă adolescentul spre maturitate”.[7] Tinerii își iau idealurile din orice sursă cu care interacționează, respectiv: mass-media, televiziune, familie, societate, stat, biserică. Adolescenții își fac modele din cei cu care interacționează în mod direct și indirect, fie că interacționează cu profesori, cu clerici sau cu părinții, ei nu primesc ceea ce modelele lor încercă să pară, ci primesc ceea ce aceștia sunt. Idealurile tinerilor sunt ținute de cele mai multe ori sub semnul consumerismului, al banilor – al bunăstării sociale, de aceea este „ recomandat este ca tinerii să își facă modele din sfinți”.[8]

 

Întemeierii unei familii (menirea familiei)

O altă problemă a tinerilor este și amânarea căsătoriei tocmai pentru ca nu cumva odată cu trecerea anilor în căsnicie să se piardă dragostea dintre ei, de aceea părintele Vasile Thermos recomandă tinerilor ca „în bucuria maternității și a paternității să ascundă golul dragostei. Copiii sunt bucurie în viața părinților, ne bucurăm de copii dacă în prealabil ne bucurăm de viața în doi”.[9]

Tinerii se tem de statornicie și de permanență, de aceea și evită căsătoria pentru că nu văd în ea ceva motivant, mai bine spus, societatea de astăzi nu le prezintă o motivație serioasă pentru întemeierea unei familii.[10]

Tinerii de astăzi văd căsătoria drept o modalitate prin care își pot găsi un om care să-l înțeleagă, cu care să se ajute, să trăiască în dragoste; deci atenția cuplului nu se mai îndreaptă către nașterea de prunci, ci către un confort și o stare de fericire egocentristă. „O mare parte din tinerele familii se tem să nască copii tocmai pentru ca nu cumva sentimentul de paternitate și maternitate să afecteze relația conjugală”.[11] Oricât am căuta. nu putem găsi o căsnicie ideală, dar prin intermediul Tainei Căsătoriei tinerele familii găsesc un resort de la care să poată obține unitatea și echilibrul familial. Crizele și greutățile din familie sunt un prilej de a îndrepta și de a suda legătura dintre membri acesteia.[12]

Presiunile existente între soți, au repercusiuni directe față de partenerul de viață;

Acestea îi fac pe copii să ajungă foarte ușor la auto învinovățire; copilul devenind astfel mult mai sfios sau poate chiar să prezinte la un moment dat o atitudine de revoltare.[13]

Familia creștină nu este una utopică, ci este o familie realistă care se confruntă cu problemele societății în care activează, dar cu toate acestea, așa cum amintește și părintele Vasile Thermos: menirea familiei este aceea de a dezvolta caracterul (personalitatea) copiilor; familia creștină având în centrul ei dragostea și cultivarea virtuților.[14]

 

Concluzii

Un rol definitoriu în dezvoltarea copilului îl are familia, din familie copilul află primele informații cu privire la lume și la ceea ce îl înconjoară; din familie copilul deprinde unele purtări și moduri prin care se exprimă. Familia de asemenea este locul în care copilul află prin excelență siguranță și încredere. Nu întâmplător, părintele Vasile Thermos începe volumul de față prin a indica importanța covârșitoare a familiei în dezvoltarea personalității copilului și o încheie prin a menționa care sunt caracteristicile definitorii pentru o familie creștină (dragostea, respectul și cultivarea virtuților între membrii acesteia).

 

 

Note bibliografice

[1] A se vedea prima pagină din: Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor, trad. din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sofia, București 2009.

[2]Ibidem, pp. 14-17;

[3] Ibidem, p. 25;

[4] Ibidem, p. 44;

[5] Ibidem, p. 39;

[6] Ibidem, pp. 48-50;

[7] Ibidem, p. 51-55;

[8] Ibidem, p. 59;

[9] Ibidem, p. 231;

[10] Ibidem, p. 237;

[11] Ibidem, p. 219;

[12] Ibidem, p. 244;

[13] Ibidem, p. 240;

[14] Ibidem, p. 258-262;

 

 

-Mami, mă iubești?
-Oh, da! Până la Soare și înapoi!
-Mami, mă iubești orice aș face?
-Da, draga mamei, te iubesc!

 

Copilul tău știe cât de mult îl iubești?

Necondiționat? Indiferent de ceea ce a făcut, indiferent de cum s-a purtat și ceea ce a rostit? Lasă-l să știe asta!

Validează-l după ceea ce a recunoscut o greșeală: ,,Ai recunoscut că tu ai rupt rochia surorii tale. Oau! Îți trebuie mult curaj ca să faci acest lucru! Acum hai să vorbim despre fapta ta și despre cum ar fi bine să îndrepți ceea ce ai făcut!”

Fii supărat pentru el, nu pe el: ,,Nu ai obținut scorul dorit! Știu că ți-ai dorit mult un punctaj mare! Îmi pare rău! Oare ce ai putea face pentru a nu te mai afla în situația asta data viitoare?”

Ajută-l să înțeleagă că el trebuie să fie mândru de el! Da, și tu ești mândru, însă e important ca lucrurile pe care le face să fie pentru el, nu pentru tine! ,,Ai primit medalia! Fii mândru de tine! Efortul tău este răsplătit din plin de acum!”

 

Când sunt mici, copiii vor învăța prin imitație

Vor absorbi și vor interioriza ceea ce văd, ceea ce observă, mult mai mult decât ceea ce le spunem noi efectiv să facă.

Vor imita modul nostru de adresare, de taxare, de laudă, îl vor oferi celor din jur, cercului de prieteni, celor cu care vor interacționa în timp.

Nu le putem cere ceea ce noi nu facem: nu le putem cere să citească dacă noi nu o facem cu plăcere, nu le putem cere să își țină camera ordonată dacă noi nu avem o cameră ordonată, nu le putem cere să spună ..îmi pare rău” dacă noi nu o facem niciodată, nu le putem spune ,,nu mai fii agitat” dacă noi chiar suntem agitați.

 

Lasă-ți copilul să știe cât de mult îl iubești!

Când e fericit și în special când e mâhnit, când e puternic și cu medalia la gât și mai ales când a ratat podiumul, când e înconjurat de prieteni și mereu când e lăsat la urmă, când e aproape de perfecțiune și întotdeauna când s-a abătut de la drumul cel bun! Lasă-l în orice situație să știe cât de mult îl iubești!

Un copil ce se simte iubit doar dacă este pe placul părintelui, va interioriza acest tip de afecțiune condiționată, se va raporta la ceilalți exact la fel: dorind să le facă pe plac, anulând dorințe proprii, simțindu-se inferior.

 

Lumea copilului

Lumea copilului este potrivit să fie sigură și impregnată cu previzibil pentru că doar așa el se va umple de încredere și se va putea adapta ușor la lumea ce îl înconjoară! Părintele este dator mereu să traducă emoții și să ofere în dar acceptare și siguranță chiar și atunci când emoții negative îl copleșesc.

Este bine să reținem că emoțiile ce se rotesc în jurul copiilor noștri ajung să fie la un moment dat emoțiile lor, emoții ce într-o bună zi chiar îi vor defini.

-Tata, mă iubești?
-Oh, da! Până la Lună și înapoi!
-Tata, mă iubești orice aș face?
-Da, dragul meu, te iubesc!

 

 

 

S-a născut în Botoșani, iar după absolvirea liceului a pornit spre Capitală pentru a studia la Facultatea de Arhitectură. Aici, s-a remarcat rapid prin rezultate excepționale, motiv pentru care mulți colegi au început să-i ceară ajutorul. Odată cu trecerea timpului, Raluca a început să îndrăgească latura pedagogică, astfel s-a dedicat pregătirii adolescenților care visau să intre la arhitectură. De aici și până la dezvoltarea unei aplicații prin care elevii învață pentru bacalaureat nu a fost decât un pas. În prezent, echipa iziBac a ajutat mii de liceeni să treacă cu brio de examenul maturității și să își depășească limitele în sfera educațională. Despre relația tehnologie-pedagogie, modalități de învățare și reforma educațională, vorbim pe larg cu Raluca Bacinschi-Stratulat, pedagog și fondator iziBac.

Interviul pe scurt:

  • Primul pas pe cărarea pedagogiei: “Am început să predau din facultate pentru că eram printre primii și mulți colegi îmi cereau ajutorul. Toți spuneau că le place cum explic materia și aveam foarte multă satisfacție când îi vedeam că trec de examene pe barba lor, și așa au început să mă recomande la alți ani. ”
  • IziBac, aplicația care te ajută să înveți prin joacă: “Până acum am ajuns la 50 de mii de elevi, iar cei care pătrund în experiența jocului își dau seama că se pot descurca la examenul propriu zis. Am mers pe principiul microlearning, adică am luat o materie foarte stufoasă de bacalaureat și am împărțit-o în bucăți ușor digerabile sub forma unor întrebări, de acolo și ideea de quiz pe care o propunem.”
  • Tehnologie vs pedagogie: “Din experiența de profesor consider că tehnologia și pedagogia merg mână în mână. Și mie mi-a fost greu să mă adaptez în acest context pandemic. Este dificil să faci tranziția către digitalizare și tehnologizare, dar acum după ce m-am familiarizat și am prins frâiele tehnologiei, mi-am dat seama că pedagogia se poate folosi de tehnologie și viceversa.”

Un strop de pedagogie

Pe linie maternă, Raluca provine dintr-o familie de arhitecți. După absolvirea liceului, a decis să ducă mai departe această moștenire, așa că a luat calea Bucureștiului pentru a da admitere la Facultatea de Arhitectură. A intrat fără mari bătăi de cap și s-a făcut remarcată prin seriozitate, colegialitate și rezultate excepționale. Cu toate acestea, vreau să aflu ce a declanșat dragostea pentru sfera pedagogiei. “Am început să predau din facultate pentru că eram printre primii și mulți colegi îmi cereau ajutorul. Toți spuneau că le place cum explic materia și aveam foarte multă satisfacție când îi vedeam că trec de examene pe barba lor, și așa au început să mă recomande la alți ani. Ușor, ușor, mi-am făcut un fel de after college în care ajutam colegi din ani diferiți să înțeleagă mai bine anumite lucruri. Ulterior, m-am întrebat dacă această pasiune se poate continua dincolo de facultate. În anul cinci spre șase, am început să împart flyere prin oraș în care mă ofeream să pregătesc elevi pentru admiterea la arhitectură”, povestește Raluca Bacinschi-Stratulat, pentru Matricea Românească.

,,Am început să predau din facultate pentru că eram printre primii și mulți colegi îmi cereau ajutorul”

Și lunile treceau și treceau, dar telefonul nu suna deloc. Se împăcase cu gândul că nimeni nu va da curs invitației, iar ideea de a deveni profesor devenea tot mai străină. Într-o zi care nu anunța nimic special, telefonul începe să sune. La celălalt capăt al firului, o elevă din Cluj care văzuse anunțul dorea să se pregătească cu Raluca. Au urmat două săptămâni intense de muncă încununate în cele din urmă cu următorul mesaj: Am reușit să intru la facultate!

Când lucrurile frumoase prind contur

Era semnul că efortul nu fusese în zadar, că posedă un har care trebuie dat mai departe. De aici, Raluca s-a gândit cum poate avea un impact mai mare într-un timp mai scurt, fără a face rabat de la calitate. Cu alte cuvinte, cum poate ajuta elevii din zonele rurale și din orașe mai micuțe.“Mai întâi, m-am înscris la Universitatea Alternativă, secția de antreprenoriat în educație. Concomitent, am făcut și modulul psihopedagogic pentru a înțelege sistemul actual de predare. Deci aveam două perspective în desfășurare: metoda alternativă și cea clasică. Metodele învățate le aplicam pe elevii cu care lucram pentru arhitectură, iar rezultatele au fost fantastice, 100% grad de promovabilitate. Atunci mi-am dat seama că merită să investighez și mai mult acest domeniu, iar la Universitate am pus bazele business planului, am creionat conceptul, BHAG-ul”, afirmă Raluca.

,,Atunci mi-am dat seama că merită să investighez și mai mult acest domeniu…”

Cu ideea pusă pe hârtie, tânăra a început să colaboreze cu oameni deschiși digitalizării educației în special profesori din Râmnicu Vâlcea și Galați. Pe lângă asta, au fost consultați elevi olimpici la diferite materii, studenți de anul I și II, olimpici și ei, care trecuseră prin emoțiile bacalaureatului. Toate aceste trei surse au contribuit la creionarea conținutului aplicației. Am întrebat-o pe Raluca cum s-a format echipa iziBac. “Primul care m-a ajutat a fost Mihai, soțul meu. M-am înscris la o competiție, Social Impact Award, în cadrul căreia pe parcursul a trei-patru luni, mi-am dat seama că de la ideile cu care intrasem în concurs trebuie să evoluez mai mult. Atunci a fost momentul când din om în om, am ajuns la Eduard Lache care a crezut în acest proiect și m-a ajutat să pun ideile de pe hârtie în realitate. Desigur nu trebuie să-l uităm și pe Laurențiu Pantelimon, la care s-a mai adăugat și un dezvoltator de software. În prezent suntem nouă membri și în curând o să ne dublăm.”

IziBac, sau bucuria de a învăța prin joacă

IziBac a fost lansat pe piață în data de 1 iunie 2018 și este disponibil gratuit pe Google Play și App Store. Aplicația care ajută elevii să se pregătească pentru bacalaureat prin joacă, a necesitat o investiție între 250 și 300 de mii de euro. O rog pe Raluca Bacinschi-Stratulat, să ne spună care este impactul iziBac până în momentul de față. “Până acum am ajuns la 50 de mii de elevi, iar cei care pătrund în experiența jocului își dau seama că se pot descurca la examenul propriu zis. Am mers pe principiul microlearning, adică am luat o materie foarte stufoasă de bacalaureat și am împărțit-o în bucăți ușor digerabile sub forma unor întrebări, de acolo și ideea de quiz pe care o propunem. Ne bucură faptul că impactul este unul foarte pozitiv, iar elevii, profesorii și părinții își doresc să continuăm dezvoltarea.”

,,Până acum am ajuns la 50 de mii de elevi…”

Din momentul lansării și până în prezent, aplicația iziBac a evoluat din toate punctele de vedre, rămânând în pas cu noile metode de învățare. “IziBac a fost conceput tocmai pentru a crea un sistem educațional potrivit pentru noua generație. Este un instrument prin care încercăm să identificăm o nouă metodă de învățare. De-a lungul anilor am adăugat noi resurse, și aici vorbim de lecții în format Pdf, hărți la geografie, formule la matematică, deci resurse utile de învățare. Pe lângă asta, am realizat parteneriate cu mai multe ONG-uri din România, pe care le considerăm foarte importante în lucrul cu adolescenții, care au introdus conținut sub formă de quiz-uri. Această secțiune non formală se ocupă de ce am vrea să se învețe în școală, dar nu se face, spre exemplu educația financiară, emoțională, psihică, etc.”

Soluții noi la probleme mai vechi

În cele ce urmează aduc în discuție un subiect delicat care este prezent de ani buni pe buzele guvernanților și anume reforma sistemului educațional din România. O întreb pe Raluca Bacinschi-Stratulat, care ar fi rețeta pentru un sistem axat pe calitatea actului învățare.  “Un sistem este un organism complex format din piese, iar când una din ele scârțâie atunci întreg sistemul suferă. În primul rând consider că ne-ar trebui un plan de reformare pentru următorii 30 de ani. Atunci când vom avea acest plan la nivel național, trebuie să-l implementăm la nivel local, iar fiecare zonă să-și aleagă un reprezentant care să creeze o echipă pentru implementare. Momentan văd o mare confuzie, vrem să reformăm, dar nu știm cum.”

,,Este dificil să faci tranziția către digitalizare și tehnologizare

Criza generată de apariția noului corona virus a scos la iveală lipsurile majore pe care le avem în ceea ce privește educația smart în România. Copii fără tablete, fără acces la internet, majoritatea din mediul rural, au resimțit pe propria piele ce înseamnă să fii luat pe nepregătite și asta pentru că nu avem o alternativă la școala tradițională. Vreau să aflu cum vede Raluca relația dintre tehnologie și pedagogie. “Din experiența de profesor consider că tehnologia și pedagogia merg mână în mână. Și mie mi-a fost greu să mă adaptez în acest context pandemic. Este dificil să faci tranziția către digitalizare și tehnologizare, dar acum după ce m-am familiarizat și am prins frâiele tehnologiei, mi-am dat seama că pedagogia se poate folosi de tehnologie și viceversa.”

Pe final de dialog, o provoc pe Raluca la un exercițiu de imaginație și o întreb: Unde vezi iziBac în viitor? “Văd iziBac la nivel național, în școli și licee. Îl văd discutat la nivelul consiliilor profesorale, în parteneriat cu Ministerul Educației, ca un instrument care ajută la eficientizarea procesului de învățare și cu o echipă de oameni care continuă să creadă în el și să-l crească.”

Sensul anagogic al icoanei astăzi

20 martie 2021 |
Icoana reprezintă una dintre mărcile Ortodoxiei. Ea însoțește întreaga istorie a acesteia, ilustrând, prin culorile și reprezentările sale, evoluțiile și conflictele sale. Departe de a reprezenta o simplă operă de artă, icoana este în sine o formă de...

Povestea avocatului Gheorghe Pop de Băsești. A fost închis pentru că a cerut respectarea drepturilor conaționalilor, iar pe final de viață și-a donat întreaga avere statului

19 martie 2021 |
Descendent al a familiei nobiliare Pop de Negrești și de Turț, Gheorghe își începe cariera juridică ca prim pretor în județul Sălaj. Se remarcă printr-o nespusă iubire de țară, iar în 1880 după o conferință la Turda, propune unirea tuturor românilor...

Crinii dragostei

18 martie 2021 |
    Crinii dragostei 23 martie – 4 aprilie 2021, Sala Acvariu Muzeul Naţional al Țăranului Român   Iubirea pentru Maica Domnului, în al cărei chip minunat copiii își văd adesea propriile mame, i-a însuflețit și anul acesta pe...

Tipare și dezechilibre

10 martie 2021 |
Melaniei nu îi plăcea deloc atunci când Bogdan își pierdea cumpătul și se înfuria și îi țâșneau lacrimile. Da, îi părea rău pentru băiețelul ei și da, i-ar fi luat durerea de pe umeri, însă simțea un disconfort puternic în prezența trăirilor...

RECENZIE Despre iubirea creștină de Jean-Claude LARCHET

9 martie 2021 |
În anul 2010 a apărut, la editura Sofia din București, o nouă lucrare a cunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet - Despre iubirea creștină, tradusă din originalul francez intitulat Variations sur la charité și publicat în anul 2007 la editura...

CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE CANTO „IONEL PERLEA”

4 martie 2021 |
Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea Sala Europa   Slobozia,  Romania  27 – 29 mai 2021     CONDIȚII DE PARTICIPARE:   1.1. Prezentarea concursului Concursul se adresează tinerilor cântăreți de operă și studenților la...

Iubire necondiționată

2 martie 2021 |
-Mami, mă iubești? -Oh, da! Până la Soare și înapoi! -Mami, mă iubești orice aș face? -Da, draga mamei, te iubesc!   Copilul tău știe cât de mult îl iubești? Necondiționat? Indiferent de ceea ce a făcut, indiferent de cum s-a purtat și...