Opera Națională Română, Opera Comică și teatrele sunt deja de două săptămâni închise, iar activitatea lor continuă, cu adaptările de rigoare, online. Le-ați găsit, de bună seamă, în peregrinările dumneavoastră pe internet din aceste zile de izolare la domiciliu. În căutare de diversitate, vă sugerăm să vă îndreptați către muzee. Iată selecția noastră de cinci muzee pe care le puteți vizita virtual.

 

1. Muzeul Municipiului Bucureşti – Colecția de Artă Plastică „Frederic Storck şi Cecilia Cuțescu Storck”

Casa memorială Storck a fost construită între anii 1911-1913 în stil anglo-normand după planurile arhitectului Alexandru Clavel. Înainte de a se căsători cu Cecilia Cuțescu, mezinul familiei Storck își face studiile la Școala de Arte Frumoase din București, apoi plecă la Munchen. În timpul mariajului, imobilul a servit o bună bucată de vreme drept atelier de lucru, iar în 1951 primește statutul de muzeu.

Interiorul este de-a dreptul uimitor, se distinge prin picturile murale realizate cu măiestrie de Cecilia Cuțescu Storck. Ea însăși o figură a vremii: a fost prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa, iar în 1916 pune bazele Asociației Femeilor pictore și sculptore.

Colecția muzeală este alcătuită din opere artistice, de grafică, pictură și sculptură care au aparținut familiei de artiști Storck – Karl, Carol, Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Vizitați muzeul prin click aici.

 

2. Muzeul Național al Literaturii Române din București

Înființat de academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius în anul 1957, muzeul adăpostește peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți inedite, unele dintre ele având o vechime de 500 de ani.

Din vistieria muzeală mai fac parte o serie de manuscrise care au aparținut unor personalități precum:  Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu. Colecțiile sunt completate de documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, sculptură), periodice, obiecte și mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Vizitați muzeul prin click aici.

 

3. Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca

Înființat la 16 iunie 1922, Muzeul Etnografic al Transilvaniei este printre primele realizări culturale din perioada ce a urmat Marii Uniri. Patrimoniul muzeului este unul impresionant: peste 50.000 de piese de port popular și mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi ce reflectă ocupațiile populației transilvănene.

Ansamblul muzeal este structurat în opt secții: Ceramică, Textile, Ocupații, Port, Locuință-alimentație, Obiceiuri, Secția în aer liber și Secția internațională. Muzeul adăpostește și Parcul Etnografic Romulus Vuia, o secție în aer liber înființată în 1929 unde se găsesc exponate ce datează din anul 1678.

Vizitați muzeul accesând https://www.muzeul-etnografic.ro/ro (tur virtual avem doar pentru Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” și pentru secția pavilionară a muzeului – Palatul Reduta)

 

4. Muzeul Național Brukenthal din Sibiu

Fondat de guvernator habsburgic al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, muzeul este prima instituție de acest profil din Europa. Brukenthal era un pasionat de artă și a început să-și achiziționeze primele opere pentru colecția sa prin anul 1754, de la Viena. Prin testament acesta a decis transformarea palatului în muzeu public, gest care îl plasează în istorie drept un veritabil ctitor de artă.

Atracția muzeului este dată de Galeriile de Artă Brukenthal. Acolo vizitatorii găsesc circa 1.200 de picturi ale principalelor școli de artă europene din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea. Lucrările provin din perioadele: renascentistă flamandă, germană, austriacă, italiană, spaniolă, franceză, barocă și rococo.

Vizitați muzeul accesând http://brukenthalmuseum.ro.

 

5. Muzeul Memorial George Enescu” din Dorohoi

Clădirea care adăpostește Muzeul Memorial “George Enescu“ a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Costache Enescu, tatăl marelui compozitor a cumpărat imobilul și s-a stabilit împreună cu familia. Aici, George Enescu a locuit nouă ani și a fost pentru el o oază de tihnă. Cu gândul la acest răstimp, muzicianul spunea în anii maturității: “O lună de zile pe an trebuie să vin să calc pe pământul ţării mele”.

Pornind de la un număr de 116 obiecte, colecţia muzeului s-a îmbogăţit treptat, iar astăzi însumează 1.200. Cele mai importante lucruri care au aparținut marelui compozitor sunt: piese de mobilier ce recompun atmosfera de epocă, pianul la care Enescu a compus, viori, partituri, manuscrise, testamentul muzicianului, scrisori originale, cărți și picturi.

Vizitați muzeul prin click aici.

 

 

„Cum crezi că se simte fiica mea? Tu zici că e bine?”, „Să știi că băieții râd și se aleargă prin casă, dar nu știu ce să zic, sunt bine într-adevăr?”, „Le-am văzut pe fete cam gânditoare ieri și nu știu dacă erau speriate de vreun gând sau doar visau cu ochii la cer…”

 

Frica și calmitatea sunt contagioase

Ne tot gândim cum îi afectează pe copiii noștri starea actuală? Ei bine, sfatul este așa: Să ne autoanalizăm, noi, ca părinți, propriile noastre emoții!

Frica este contagioasă. Îndemn părinții ca în fața copiilor să fie extrem de atenți cu ceea ce exprimă, cu ceea ce transmit.

Vestea bună este că și starea de Calm este tot contagioasă. Cu cât vom reuși să ne calmăm noi mai repede, să realizăm că a fi responsabili ne ajută, însă a fi panicați nu, cu atât vom reuși să dăruim în jur o stare benefică.

 

Copiii nu înțeleg unele exprimări ale adulților

Nu vom folosi în discuțiile cu copiii noștri sintagme fără înțeles pentru ei: „viața este grea”, „trebuie să faci ceea ce trebuie să faci”, „gândește-te la ceilalți, te rog!”, „facem asta pentru binele suprem”. Sunt termeni greu de interiorizat și fără o însemnătate anume. Copiii au nevoie să perceapă lucrurile prin intermediul lumii lor, cu prieteni, vecini, bunici, unchi, mătuși și prieteni, cu jucăriile și emisiunile preferate, cu povestea plină de învățăminte.

Copiii se liniștesc atunci când știu că nu trec singuri printr-o întâmplare și că și alții sunt „acolo” și rezistă. Recomand părinților să spună copiilor lor că toți copiii lumii simt cu siguranță la fel: frustrare, dezamăgire, durere provocată de depărtare și limitare, stare de încorsetare, singurătate, nesiguranță.

 

Copiii se liniștesc atunci când știu că nu trec singuri printr-o întâmplare

 

La sfârșitul zilei, lucrul corect pe care îl putem face, ca părinți este să transmite că e în regulă pentru cei mici să simtă ceea ce simt. „Te văd pe tine, îți văd emoțiile și ți le înțeleg” – iată mesajul intrinsec ce vă va ajuta copiii să treacă prin perioade cu suișuri și coborâșuri.

 

O stare de bine într-o situație limită

Numiți emoțiile copiilor: „Oh, văd că ești atât de dezamăgit!”. Astfel îi vom ajuta să înțeleagă ceea ce simt și să învețe să numească ceea ce experimentează. Uitându-ne, pe termen lung, copilul va ști cum este capabil să răspundă părintele în fața trăirilor lui, va învăța cum se răspunde emoțiilor celorlalți și, într-o bună zi, va aprecia cu adevărat efortul pe care l-ați făcut atunci când ați dăruit o stare de bine într-o situație limită.

Acum este timpul lui Împreună. Copiii au nevoie de adulți care să le poarte de grijă, cărora să le pese, care să îi vadă, care să îi susțină. Timpul acesta este exact timpul ce trebuie văzut cu încărcătura pozitivă a lui Împreună!

 

 

Copilăria lui Rareș a fost sub cheia instrumentelor muzicale. Pe lângă cursurile unei școli obișnuite a urmat și școala de muzică unde a învățat să cânte la vioară, apoi la chitară. Peste ani a lăsat arcușul viorii și a intrat în antreprenoriat. Așa a luat naștere TeenTank, o comunitate de tineri sclipitori care găsesc soluții ingenioase pentru companiile din România. Matricea Românească l-a provocat pe Rareș Manolache la un dialog despre educație, business și leadership în rândul tinerilor.

 

Articolul pe scurt:
  • Educația prin ochii unui tânăr: “Problema școlii românești nu este că sunt prea multe materii, ci modul cum sunt predate acestea este unul deficitar. La noi, școala nu îți explică la ce te-ar putea ajuta cele studiate pentru viață“
  • Rareș despre succes: “Nu cred în rețete! Calea către succes este munca în echipă și abilitatea de a gândi critic, creativ, totul dublat de bune abilități de comunicare“
  • A creat o rezervă strategică de idei și energii: “M-am gândit că ar fi frumos să fac o comunitate de tineri care să își expună viziunea despre lume și ideile către corporații. Am pornit de la câțiva tineri și am ajuns la o comunitate de 40“

 

Rares_2

 

Ideile bune  vin de pe băncile școlii

Rareș a început să se simtă atras de antreprenoriat în clasa a XII-a. Pe atunci era implicat în business-ul unei prietene, iar de acolo au început să îi vină ideile. “Stăteam la școală și vorbeam cu colegii spunând că atunci când unul dintre noi are o idee bună nu prea ne ia nimeni în serios. Atunci m-am gândit că ar fi frumos să fac o comunitate de tineri care să își expună viziunea despre lume și ideile către corporații“, spune Rareș Manolache pentru Matricea Românească.

 

Tinerii sunt foarte creativi și mă bazez pe asta

 

Așa că nu a stat prea mult pe gânduri și s-a pus pe treabă. A câștigat o finanțare de 1.500 de euro la Social Impact Awards, iar cu acești bani a început să clădească TeenTank. “Am pornit de la câțiva tineri și am ajuns la o comunitate de 40, inițial am făcut proiecte pro bono. La început căutam noi companiile. Țin minte că am trimis un email unei agenții mari de publicitate și nu s-a întâmplat nimic. După un an, cineva de la compania respectivă a citit un interviu cu mine, iar atunci și-au adus aminte că au emailul meu. Atunci pentru o anumită perioadă am pus bazele unei colaborări în care aduceam tineri la ei în corporație și creau idei cot la cot cu angajații“, povestește Rareș.

 

Tinerii și modul cum văd ei educația

Rareș este strict când vine vorba de membrii TeenTank. Nu îi plac formalismele și evită oamenii care nu dau dovadă de seriozitate și interes. “Strâng în jurul meu tineri care chiar vor să facă ceva, adică nu prea acceptăm tineri care doar vor să bifeze o prezență. Avem o selecție, de obicei vezi cam din primele zece secunde dacă sunt interesați sau nu. Oricum, tinerii de azi sunt foarte creativi și mă bazez pe asta“, se arată încrezător Rareș Manolache.

 

Problema școlii românești nu este că sunt prea multe materii, ci modul cum sunt predate acestea este unul deficitar

 

Print tot ceea ce face, Rareș încearcă să aducă un suflu nou sistemului educațional. L-am rugat să-mi spună cum percepe problemele și capcanele acestuia. “Problema școlii românești nu este că sunt prea multe materii, ci modul cum sunt predate acestea este unul deficitar. La noi, școala nu îți explică la ce te-ar putea ajuta pentru viață cele studiate. Nici profesorii nu pot face mai mult. Țin minte că la ora de limba română profesoara încerca să ne pună filme artistice, sau la matematică profesorul ne punea la începutul orei muzică clasică, dar nu putea face mereu asta deoarece erau presați de îndeplinirea programei“, își amintește Rareș Manolache.

 

Rares_3

 

Echipa, modul de a face antreprenoriatul durabil

Pe lângă TeenTank și sfera educațională, Rareș conduce și un business ce se ocupă de 3D printing. Greu de crezut cum le poate gestiona pe toate, îmi povestește că au fost zile în care a fost nevoit să doarmă, la propriu, la birou. Așa că am fost curios să aflu dacă are o rețetă după care se ghidează. “Nu cred în rețete. Calea către succes este munca în echipă și abilitatea de a gândi critic, creativ, totul dublat de bune abilități de comunicare. Un antreprenor trebuie să fie un manager bun, și să impună respect în fața angajaților. Să fie prieten cu ei, dar atunci când primesc o sarcină să știe că trebuie să se țină de treabă“, precizează Rareș.

 

Un antreprenor trebuie să fie un manager bun, și să impună respect în fața angajaților

 

Rareș crede în puterea echipei. Nu se consideră un one man show, iar din propria experiență spune că atunci când vrei să pornești un business, să îți cauți o echipă care să te completeze în munca pe care o faci.

 

Sfaturile lui Rareș Manolache către cei care vor să devină antreprenori

E foarte important să ofere o experiență prin business-ul lor. Să îi facă pe cei din jur să muncească pentru îndeplinirea unui scop, unui vis. Să dea dovadă de vizune și să-i convingă pe cei din jur că lucrurile pe care le propun merită urmate

 

 

Articolul în sinteză:

  • Regretatul profesor Vintilă Mihăilescu, care ne-a părăsit de curând, vorbea în 2014 despre economia morală, ca despre o „o etică a subzistenței” și „un tip de relații sociale care să împiedice maximizarea profitului individual” (vezi teoriile lui Edward P. Thompson și James C. Scott).
  • Problema (lipsei de) morală a actualului model economic global este de ani buni subiect de discuție și în aprigă dispută de la precedenta criză încoace.
  • Noi, românii, resimțim acut inechitatea și imoralitatea modelului economic actual și avem cel puțin două motive: prima curbă de sacrificiu (tranziția din anii ’90) și a doua curbă de sacrificiu, criza din 2010-2011.
  • Va rezista economia mondială la două crize mondiale în mai puțin de 10 ani? Și dacă trebuie schimbat ceva fundamental, ce anume ar trebui să schimbăm?
  • Ecologismul a identificat un mecanism economic diferit de cel actual, și anume cel al sustenabilității ecologice și dezvoltării durabile, care implică și „creșterea zero”. Este această doctrină politico-economică calea salvatoare pentru omenire?

 

Ce înseamnă economia morală?

În articolul anterior postat pe platforma Matricea Românească spuneam că actuala criză – și îi reamintesc triggerii: reaprinderea competiției economice și militare a marilor puteri după încheierea Războiului Rece, efectele încă prezente ale crizei financiare din 2007-2009 și criza pandemică SARS CoV 2 – va schimba fața lumii, chiar dacă nu putem prezice în ce mod, cu ce amploare, ce suferințe va implica și câte victime umane, la fel cum nu putem ști când și cum se va încheia.

Între timp ne-a sosit și vestea tristă, dureroasă, că profesorul Vintilă Mihăilescu, magistrul care a luminat mințile atâtor generații de studenți ce au absolvit SNSPA, s-a stins. Dar, mă grăbesc să spun, dacă omul s-a stins, candela cu care făcea lumină în mințile din jurul său arde în continuare! Iar eu vă îndemn să o urmăm, pentru că ne poate scoate la liman în vremurile grele ce vor veni.

 

Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu

 

Ca să se înțeleagă la ce mă refer, iată mai întâi un scurt citat din articolul publicat de profesorul Vintilă Mihailescu în Dilema Veche, numărul 563 de la finele anului 2014, sub titlul „Revolta morală”:

În științele sociale există un concept care se cheamă <economie morală>. Prefigurată de Chayanov în Rusia anilor 1920, studiată de Thomson la masele britanice din secolul al XVIII-lea și consacrată de James Scott, analizând revoltele din sud-estul Asiei, <economia morală> se referă, inițial, la o așa-numită etică a subzistenței, proprie țărănimii de pretutindeni. Redusă la esențial, aceasta instituie ca normă și valoare împărtășită un tip de relații sociale care să împiedice maximizarea profitului individual. Motivul este simplu: doar așa se poate păstra echilibrul precar al acestor economii de subzistență. (…) Oricine face valuri – un parvenit intern, statul, piața – va provoca deci revolta. Nu sărăcia propriu-zisă, nu o nedreptate sau alta îi mână pe țărani în luptă, ci încălcarea acestui prag moral pe care și l-au construit pentru a se adapta și pe care este ‘imoral’ să-l depășești.”

 

Revolta este inevitabilă?

Cheia, în citatul de mai sus, este recursul la morală ca (la un) standard economic și de comportament social.

 

Thompson

Edward P. Thompson, istoric britanic (1924-1993)

 

Pasajul din care am citat a fost introdus de regretatul Vintilă Mihailescu pentru a obține o paralelă între fenomenologia observată și teoretizată de istoricul Edward P. Thompson și antropologul James C. Scott în economiile de subzistență ale ruralului britanic din a doua jumătate a secolului XIX, respectiv din ruralul sud-estului Asiei în secolul XX și mecanismul care a provocat revolta românilor după episodul tragediei de la „Colectiv”; „mânie socială” pe care am mai văzut-o manifestându-se și în anii 2017, 2018 sau 2019, nu intru în detalii ce sunt bine cunoscute.

E.P. Thomson și J.C. Scott explică, în teoria economiei morale, că au studiat un model bazat pe bunătate, corectitudine și dreptate. Un astfel de model economic este unul stabil în format redus, propriu comunităților strâns unite, unde funcționează (poate funcționa) principiul mutualității și este menit să înlăture tendința de dezvoltare a parazitismului.

Dar acolo unde modelul economic depășește schimburile de mărfuri și servicii dintre indivizii care se cunosc foarte bine pentru că aparțin unei comunități unite, sunt de părere autorii, și se desfășoară între persoane care-și sunt străine unul altuia, problema corectitudinii, a echității devine din ce în ce mai greu de rezolvat, deci trebuie să intervină alte mecanisme de control.

 

James C. Scott

James C. Scott, politolog și antropolog american (n. 1936)

 

Vulcanul social stă să erupă

Și ce are a face? o să întrebați, anticipând că o să teoretizez recursul la morală ca soluție a viitorului. Departe de mine gândul, este simplist și nefolositor. Totuși, cred că suntem cu toții avizați asupra problemelor de etică ce au răsunat pe întreg mapamondul, în presa de toate limbile și orientările atunci când s-a discutat despre salvarea cu bani publici a băncilor și a unor mari corporații de către guverne, în recenta criza financiară. Problema (lipsei de) morală a modelului economic global este pe masă de ani buni și se dispută aprig de zece ani.

Cu simțul său acut de observație, propriu antropologului pur sânge, Vintilă Mihăilescu ne-a arătat în 2014 că și noi românii resimțim acut inechitatea și imoralitatea modelului economic și a comportamentului social și ne revoltăm, identificând în primul rând în mediul politic principalii responsabili. Acest mecanism al nemulțumirii sociale își are rădăcinile la români în special în:

(i) nedreptatea tranziției din anii ’90 ai secolului trecut, care a desenat o uriașă curbă de sacrificiu pentru ca unii dintre semenii noștri să se îmbogățească peste noapte;

(ii) a doua curbă de sacrificiu, care între anii 2010-2011 a pus greul depășirii crizei economice și financiare din România pe umerii bugetarilor, pensionarilor, a micilor antreprenori și a angajaților cu venituri sub media pe economie.

 

Va rezista economia planetară la două crize consecutive?

Iată, însă, că nici zece ani mai târziu, suntem încercați din nou. Noi și întreaga lume. Ce semnale avem? Să luăm unul singur dintre ele: Goldman Sachs avertizează că economia SUA va avea o cădere de 24% în trimestrul II al anului 2020; spre comparație, în 2007, criza subprime a avut primul semnal de scădere în economia SUA de 8-8,5%.

Goldman Sachs încearcă să ne liniștească, apreciind că trimestrul III va marca revenirea pe creștere, cu un +12%; în 2007 scăderea a continuat până la intrarea în recesiune. Problema este ce ne facem dacă marea economie a SUA se va menține alte două trimestre în scădere? La fel economia Chinei, la fel cea a Europei? Va rezista economia mondială la două crize mondiale în mai puțin de 10 ani? Dar economia României, care este oricum total nepregătită acum pentru o criză economică, pentru că am risipit anii de creștere 2016 – 2019 în cheltuieli publice fără folos?

Și ar mai fi ceva de remarcat: liderii de astăzi ai marilor puteri au devenit mai nerăbdători și sunt foarte puțin dispuși la negociere. Iar Uniunea Europeană a rămas între timp fără Marea Britanie, putere militară și economică cheie și al treilea mare pilon al economiei europene, după Germania și alături de Franța.

 

Activista suedeză adolescentă Greta Thunberg

Activista suedeză adolescentă Greta Thunberg

 

O posibilă soluție: ”creșterea economică zero”

Deci timpurile sunt în schimbare; avem toate semnalele să înțelegem cât se poate de clar acest lucru. Dar ce ne facem cu morala, unde-și are locul revolta? Un timp optimiștii lumii și-au pus speranța în doctrina ecologistă, care presupune o schimbare a fundamentelor economiei globale ce are, în teorie, o mare legătură cu morala, corectitudinea și dreptatea.

Potrivit doctrinei ecologiste, modelul economic actual (că-l numim „capitalism” sau „socialism”, e același lucru) pleacă de la ideea că resursele naturale ale planetei sunt nelimitate și că mecanismul fundamental al dezvoltării este reprezentat de creșterea economică. Ecologismul a identificat un alt mecanism, și anume cel al sustenabilității ecologice și dezvoltării durabile, care implică și „creștere economică zero”.

Mulți dintre noi au auzit de Greta Thunberg, tânăra suedeză de 17 ani care a devenit vocea unui nou val de viitori politicieni care prefigurează o altă abordare a modelului economic și social global; pentru că, trebuie spus, dacă nu va fi global, nu va fi deloc.

 

Ne va fi mai bine sau mult mai rău?

Tânăra Thunberg reprezintă viitorul dezirabil. Ea poate fi reprezentantul acelei generații de politicieni care să gândească în paradigma ecologică, capabili de a dezvolta modelul unei societăți sustenabile și a economiei de creștere zero. Tehnologia de astăzi ne poate ajuta, dacă liderii de mâine îi înțeleg potențialul și îi încurajează aportul în scopuri înalte.

Nu este aceasta o prefigurare a unui viitor luminos, a unui rai pe pământ? Nu-i așa că poate contribui criza actuală la schimbarea opticii omenirii în materie de economie morală? Răspunsul profesorului Vintilă Mihăilescu, de acolo de unde magistrul ne privește acum, cred că este: „Poate, sigur că poate, dar noi ne opunem din toate puterile să fie așa! Ceea ce vrem noi, egoismul nostru neîntrecut, ne va duce cu siguranță la confruntare și suferințe. Nu ne va fi bine (de ne va mai fi bine vreodată) înainte să ne fie foarte, foarte rău.”

Trebuie să spun, domnule profesor, că și eu sunt de aceeași părere.

 

 

Notă: intertitlurile aparțin redacției

A absolvit Facultatea de Teologie, secția Artă Sacră, iar în 2015 a obținut prima centură mondială la kickboxing din istoria României. Cristiana “Mongol” Stancu îmbină armonios arta cu sportul, frumosul cu inteligența, spiritul cu forța, și aduce emoție prin tot ceea ce face. Matricea Românească a provocat-o pe Cristiana la câteva reprize de dialog despre iconografie și arte marțiale, credința religioasă, karate, iubirea de semeni și lupta în ring.

 

Articolul pe scurt:
  • Credința unui iconar cu mănuși în mână: “În ambele domenii investesc emoție. Am momente în care pictez și efectiv nu mai respir. La început a fost un conflict: o fi de acord Dumnezeu cu faptul că lupt?“
  • Atât de aproape și totuși atât de departe: “La 13 ani am început să concurez și am ajuns în finală. Mai era un meci pentru a deveni campioană națională. Eram atât de entuziasmată că voi câștiga încât am uitat de regulament și i-am dat adversarei două lovituri drept în nas și am pierdut meciul“
  • Kickboxing cu mesaj: “Mesajul meciurilor mele este adresat femeilor. De cele mai multe ori o femeie luptătoare este privită cu reticență. E ciudat cum femeile ajung să se lupte între ele ca să arate lumii că sunt mai puternice decât bărbații. Încerc să arăt că nu e bine să punem etichete femeilor“

 

Kick_2

 

Primul knockout l-a dat când a intrat la teologie

Pasiunea pentru pictură a început de timpuriu, la doar trei ani. Mama Cristianei a văzut talentul fiicei sale care desena toată ziua, așa că a propus ca acest dar să fie lucrat. “Atunci mi-a cumpărat un bloc de desen mare la care aveam acces doar sub ghidajul mamei. Ea era foarte sigură că eu o să devin medic pentru că mergeam la toate olimpiadele de biologie. Eram singurul copil de profil uman care mergea la asemenea olimpiade“, povestește Cristiana Stancu pentru Matricea Românească.

 

Sunt un om destul de tăcut, introvertit în ciuda aparențelor, dar mă exteriorizez prin sport și artă

 

Cu toate că datele o predestinau pentru cariera de medic, Cristiana a produs surpriza. A dat admitere la Facultatea de Teologie, secția Artă Sacră, și a intrat. “A fost un adevărat șoc, mai ales pentru mama, care a fost implicată direct în traseul meu educațional. Decizia de a urma această facultate a fost dată și de faptul că am vrut să aprofundez teologia“, mărturisește Cristiana.

 

Kick_4

 

De la șevalet, direct în sala de judo

Mereu a fost o justițiară: a simțit adesea nevoia să ia apărarea celor mai slabi, atunci când îi vedea nedreptățiți sau insultați. Așa se face că pe lângă desen au apărut și sportul. “Tata a practicat arte marțiale. Când a văzut că îmi plăcea să iau apărarea altora, a zis că ar fi bine să am și tehnică. Atelierul de pictură era în aceeași clădire cu sala de arte marțiale, așa că sâmbăta când nu aveam pictură coboram la sală“, spune Cristiana.

 

În acest sport, forța te împiedică să ajungi la performanță. Trebuie să ai inteligență și spirit

 

La 13 ani a avut primul concurs la care a ajuns până în finală. Entuziasmul, dorința de victorie și lipsa experienței au distras-o: în finală, când a simțit că domină meciul, Cristiana a fost luată de val și i-a aplicat adversarei două directe în plină figură. Aceasta a leșinat, arbitrii au semnalat încălcarea regulamentului, iar Cristiana a fost descalificată și a pierdut titlul național. Au urmat alți ani de muncă și de antrenament.

În sfârșit, a venit și ziua în care perseverența i-a fost răsplătită. “Când aveam 16 ani, am reușit să înving o sportivă care mă domina. A fost un meci de nouă minute, în loc de trei cât este unul obișnuit. Am învins și am fost calificată la lotul național, după care am plecat în Japonia“, a zis Cristiana Stancu.

 

Icoane și kickboxing

Fie că este în fața șevaletului sau în ring, emoțiile nu lipsesc. Sunt stări la care ajunge și pe care le exteriorizează dozat și inteligent, cu scopul de a transmite un mesaj. “În ambele domenii investesc emoție. Am momente în care pictez și efectiv nu mai respir.

 

Kick_3

 

Mesajul meciurilor mele este adresat femeilor. De cele mai multe ori o femeie luptătoare este privită cu reticență. E ciudat cum femeile ajung să se lupte între ele ca să arate lumii că sunt mai puternice decât bărbații. Încerc să arăt că nu e bine să punem etichete femeilor“, spune Cristiana.

 

Dacă motivația ta este dată de câți bani faci, e o mare greșeală. Pentru că banii nu aduc emoție

 

Credința în Dumnezeu și lupta în ring intrigă pe mulți. Cum poți spune că ești credincios când tu îți faci adversarul knockout?  În runda finală a discuției noastre am vrut să aflu cum își vede Cristiana adversarul și ce sentimente are față de el. “Eu nu îmi percep oponentul ca adversar. În ring, în fața mea este doar o fată care a muncit, iar eu o ajut să arate ce a pregătit și ea mă ajută pe mine să arăt ce am pregătit. La sfârșit ne luăm în brațe și devenim prietene. La început, în conștiința mea a existat un conflict, o dilemă: o fi de acord Dumnezeu cu faptul că lupt? Și am înțeles că, indiferent ce facem, va exista în noi un conflict cu Dumnezeu, ne vom întreba mereu dacă acel lucru îi place sau nu. Dar lupta în ring este total nepersonală, eu nu lovesc o adversară ca să o umilesc. În ring nu există un agresor și o victimă, ci doar doi oameni care propun o idee“.

 

 

Pentru toți cei care se bat cu pumnul în piept că știu ei mai bine, pentru toți cei care confundă credința cu tupeul;

Pentru toți cei care cred că nu se atinge de tine virusul dacă știi Crezul pe de rost, pentru toți cei care cred că vaccinul (orice vaccin) e serul diavolului, iar medicii care-l recomandă sunt niște apostați vicleni;

Pentru toți cei care cred, în genere, că a fi bun creștin înseamnă să ai duhul aspru al lui Ilie și spiritul neîndurător al lui Ioan Botezătorul;

Pentru toți aceștia, un scurt text din Nicolae Steinhardt, ”Dăruind vei dobândi”.

”Nu aștept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumești, a căror înțeleaptă chivernisire ne revine nouă, ca ființe înzestrate de El cu minte rațională și o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumești mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le disprețuiesc, deoarece țin de creația divină. Iar viața, defăimându-i deșertăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa și printr-însa ni se joacă soarta de veci.”

 

Credința și instrumentele științei

Înțeleapta chivernisire a treburilor lumești ne revine, deci, nouă, pentru că ne-a dat Creatorul minte ca să ne facem instrumente de cunoaștere și de intervenție. Da, e adevărat că uneori sacerdoții științei uită că au un Creator, dar asta nu face mai puțin legitimă folosirea instrumentarului lor.

A pune sub semnul îndoielii recomandările științei medicale nu e semn de credință, ci de neghiobie. A spune că nu te atinge virusul pentru că ești credincios este o dovadă de lipsă de înțelegere a adevăratului spirit al credinței.

Se face la (lângă) biserică Liturghie, iar cei care vor, au voie să meargă, în limita numărului de 100 de oameni într-o curte.

Sunt însă mulți care nu se mulțumesc cu atât, care fac mobilizări pe facebook și îndeamnă la răscoală împotriva ”dușmanilor credinței”, a celor care ”ne-au alungat din biserici” și ”le-au zăvorât” în urma noastră.

 

Să-l pui sau să nu-l pui pe Dumnezeu la teste

Tuturor acestora le spun, în duhul Rohiei: nu e semn de evlavie să crezi că Dumnezeu n-are încotro și va face cu tine o minune, protejându-te atunci când tu nu te protejezi. Ba aș zice că e chiar nerespectuos față de Dumnezeu: el îți dă instrumente să te protejezi, dar tu te îmbățoșezi să zici că ”va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească”. Pe tine personal! – pentru că, nu-i așa, n-a mai rămas nimeni altcineva pe pământ dreptcredincios decât tine!

Nu, nu-i așa. Și lui Ilie cel drept îi cere Dumnezeu, la un moment dat, să ia repaus. Și lui Iona îi spune Dumnezeu, la un moment dat, că s-a răzgândit și că își abandonează planul apocaliptic. Dumnezeu n-are obiceiul să confirme aroganța, ci o combate prin inteligență și bunătate.

E semn de înțelepciune, în aceste vremi, să faci așa cum ne-au spus deja câțiva ierarhi și duhovnici buni: dacă ești credincios, fă din casa ta Biserică și din întreaga lume Altar! Ambiția nu e în nicio listă a virtuților creștine.

Mergi deci la biserică dacă vrei. La Liturghia care se săvârșește, smerit, în curtea bisericii. Dar nu protesta împotriva celor care ne-au cerut să nu facem slujba înăuntru, pentru că aceeași slujbă este și înăuntru, și afară. Nu e complotul cuiva împotriva celor credincioși, ci este lupta tuturor împotriva unui dușman biologic care e nemilos mai ales cu cei slabi.

Și mai e ceva: dacă ești credincios, nu înseamnă că le știi tu pe toate. Nu înseamnă că ai numai și numai certitudini – nici măcar în credință. ”Cred, Doamne!”. Dar: ”Ajută necredinței mele!”

Sau, așa cum zice Steinhardt despre clipa marii despărțiri de lumea aceasta: ”Aștept, mort de spaimă și plin de nădejde.”

 

 

După ce traversase una din cele mai violente pandemii cunoscută în istorie sub numele de Moartea Neagră, populația Europei răsufla ușurată. Virusul care decimase aproape jumătate din populația de pe continent era o plagă care se cicatriza odată cu trecerea timpului. Cu toate acestea, pericolul nu dispăru complet, ci se metamorfoză: după un timp, virusul reapăru convulsiv și începuse să lovească Imperiul Otoman.

 

Caragea, domnitorul pe care doar ciuma l-a făcut celebru

În 1812, Ioan Gheorghe Caragea a fost numit domnitor al Țării Românești. De la acel moment,  necazurile au început să vină unul peste altul asemeni unor piese de domino. Mai întâi, noul domnitor a făcut o călătorie la Istanbul, iar unul din oamenii din suită a fost infectat. În prima noapte petrecută la București, palatul domnesc din Dealul Spirii arde din temelii. Iar peste numai două zile, oamenii de la Curtea domnească încep să fie cuprinși de ciumă.

Îngrijorat, Caragea începe să se pregătească pentru ce e mai rău: construiește două spitale de carantină și se retrage la Mănăstirea Cotroceni, aflată atunci în afara orașului.

 

Vodă Caragea, domnitorul Țării Românești în vremea ciumei

Vodă Ioan Gheorghe Caragea, domnitorul Țării Românești în vremea ciumei

 

Bucureștiul în stare de urgență

Ciuma mușca fără milă în rândul oamenilor, așa că domnitorul a adus medici din Germania și Rusia pentru a lupta cu epidemia. Totuși, medicii n-au avut mari rezultate.

Spitalele de ciumați deveniseră suprapopulate, iar Capitala a intrat oficial în carantină. S-au luat în grabă următoarele măsuri:

  • Porțile orașului să fie ferecate, iar toate drumurile de la Văcărești până pe Dealul Spirii să fie puse sub protecție pentru ca persoanele fără autorizație să nu poată intra
  • Străinii și oamenii care nu avea rezidență în București să fie expulzați, iar cerșetorii trimiși la mănăstirile din afara orașului
  • Preoții să meargă din poartă în poartă și să verifice dacă există persoane infectate, iar dacă se sunt cazuri să fie anunțat imediat doctorul
  • Pe marginea Dunării să fie create lazarete (spații speciale pentru tratarea și adăpostirea bolnavilor)
  • Pieţele și şcolile să fie închise, iar cârciumarii să vândă doar ziua prin niște ferestruici. Banii și marfa care provin din zonele afectate de ciumă să fie spălate bine cu oțet
  • Pentru a elibera orașul se dispune ca femeile și copii să fie lăsați să părăsească Capitala, iar călătorii care trebuie să asigure transportul de marfă înainte de intrarea în oraș să treacă pe la locurile de dezinfecție

 

În plină pandemie: vraci, alcool și ciocli

“Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă (…) Spaima intrase în toate inimile şi făcuse să dispară orice simţemânt de iubire şi devotament. Muma îşi părăsea copiii şi bărbatul!”, spunea diplomatul Ion Ghica într-o scrisoare adresată lui Vasile Alecsandri, cu privire la ciuma care pusese stăpânire pe rațiunea oamenilor.

În lipsa unui tratament, oamenii încercau să scape de ciumă prin consumul de alcool, dar fără rezultate. Pe fondul crizei au apărut vracii, persoane viclene care profitau de teama oamenilor și promiteau că îi pot salva dacă bolnavii intră în contact cu o broască țestoasă.

În tot acest iureș un loc special îl aveau cioclii. Aceștia erau considerați imuni la ciumă pentru că în trecut avuseseră boala și se vindecaseră. Ei aveau responsabilitatea de a prelua morții din fiecare casă pentru a-i îngropa. Ion Ghica îi descria astfel: “toţi beţivii, toţi destrămaţii atârnau un şervet roşu de gât, se urcau într-un car cu boi şi porneau pe hoţie din casă în casă, din curte în curte. Ei se introduceau ziua şi noaptea în locuinţele oamenilor şi puneau mâna pe ce găseau, luau bani, argintării, ceasornice, scule, şaluri, fără ca nimeni să îndrăznească a li se împotrivi“.

Caragea aflase de abuzurile acestea și a angajat oameni care să-i supravegheze pe gropari. Așa spera că va pune capăt abuzurilor însă nu se știe în ce măsură această decizie a stopat jafurile cioclilor.

 

Viața revine la normal

Încetul cu încetul, epidemia a început să piardă din putere. În februarie 1814, cei care părăsiseră orașul începuseră să se reîntoarcă. După epidemie, Bucureștiul arăta ca un oraș fantomatic. Mulți și-au găsit locuințele devastate, iar reîntâlnirea cu rudele și a prietenii care supraviețuiseră era tot ce se mai putea spera în acest peisaj sumbru. Orașul și-a reluat viața, casele erau refăcute, străzile curățate, iar oamenii redescopereau bucuriile de fiecare zi.

Caragea Vodă n-a găsit nici un prilej de a rămâne în istorie altfel decât în corespondență cu epidemia din vremea sa. Finalul vieții l-a găsit departe de țară. Cuprins de spaima inamicilor politici, el a fugit în Peninsula Italică, unde a trăit din averea pe care o acumulase în Țara Românească.

 

 

Ce să facem ca să trecem cât mai ușor peste perioada aceasta dificilă? Aceasta este întrebarea momentului, pentru că, în afară de situația dură din punct de vedere medical și economic, avem de-a face zilele acestea cu ceva ce omenirea n-a mai experimentat: statul obligatoriu la domiciliu, pe o perioadă pe care n-o putem preciza acum. 

Psihologii avertizează că rămânerea în case pe o perioadă de timp îndelungată poate avea urmări deloc lipsite de importanță asupra sănătății fizice și psihice.

 

Iată ce ne putem aștepta să experimentăm săptămânile acestea:
  • Îngrijorare sau chiar frică referitor la posibilitatea îmbolnăvirii;
  • Tulburări ale somnului, generate de starea psihică și de lipsa mișcării fizice;
  • Schimbări în ritmul activitate-odihnă-alimentație;
  • Supraalimentare;
  • Dificultatea de a ne concentra la activitățile de serviciu, în cazul în care lucrăm de acasă;
  • Creșterea consumului de alcool și tutun.

Toate acestea pot avea o influență serioasă asupra stării noastre de sănătate. De altfel, suntem avertizați că tendința va fi de agravare a bolilor cronice de care suferim.

Așadar, ce e de făcut?

 

Închideți (pentru un timp) televizorul și telefonul!

Primul lucru pe care îl aveți de făcut este să vă distanțați din când în când de vârtejul fără sfârșit al informațiilor alarmiste. E profund artificială și eronată senzația că, dacă nu deschidem telefonul sau televizorul pentru două-trei ore, vom înceta să fim conectați la realitate și vom pierde ceva esențial.

Consumul de știri negative alimentează stresul, care are drept efect consumul compulsiv de știri, ceea ce agravează stresul. Intrăm astfel într-o spirală distructivă. Starea psihică proastă va fi însoțită inevitabil de o proiecție negativistă asupra viitorului, ceea ce este contraproductiv pe termen mediu și nociv pe termen scurt.

 

Aveți grijă de mintea și corpul dumneavoastră

Alimentați-vă sănătos. Evitați să mâncați exagerat de mult și evitați alcoolul. Făceți-vă un program de masă și respectați-l.

Faceți exerciții fizice, dansați, mișcați-vă. Dacă ieșiți pe balcon, veți observa că aerul e mai curat decât de obicei, așa că bucurați-vă de el. Expuneți-vă la soare, vă va aduce un plus de energie și optimism.

Consumul exagerat de video este perturbator și derutant pentru o persoană activă. Dacă nu aveți de lucru pentru serviciu, încercați să lucrați proiecte personale. Scrieți și citiți. Cărților de mult uitate pe rafturi li se poate da acum o nouă șansă!

 

Rugați-vă și meditați

Grija pentru spirit este vitală. Iar apelul la divinitate ne eliberează de îngrijorări și ne dă mereu speranță.

Nu sunteți o persoană religioasă? E ok, faptul de a medita 10-15 minute pe zi, deși nu este o activitate religioasă, este absolul reconfortant.

La ce să meditați? La interioritatea și profunzimea spiritului, la destinul dumneavoastră ca persoană, la locul dumneavoastră în viețile celorlalți. Veți descoperi lucruri uimitoare!

 

Conectați-vă cu alții

Telefon, mail, sms. Cuvintele transmise cu empatie, cu prietenie, cu dezinteres, pot fi miraculoase. Gândiți-vă mai ales la cei care nu au mulți prieteni sau rude și care prin izolare la domiciliu pierd orice șansă de a comunica.

În plus, asta vă va ajuta pe dumneavoastră înșivă: dăruind vei dobândi. Încurajând pe alții, vei descoperi în tine însuți resurse despre care nu știai că se află acolo.

 

”No news today”

Fotografia din deschidere este legată de ceva care s-a întâmplat o singură dată în istorie. Pe 18 aprilie 1930, la BBC Radio s-a auzit genericul buletinului de știri. A intrat apoi speakerul, care a spus: “Good evening. Today is Good Friday. There is no news”. Apoi, pentru câteva minute, s-au auzit acordurile unei piese cântate la pian, iar după aceea programul a revenit la normal.

 

 

 

Omenirea, așa cum o cunoaștem astăzi, cum se legitimează ea prin trecutul istoric, este în fapt o lungă succesiune de crize, unele provocate de diverse calamități naturale, altele având la origine în întregime factorul antropic.

 

Cea mai veche criză cunoscută s-a sfârșit cu un cataclism

În Vechiul Testament, în Cartea Genezei/Facerea, în capitolele 6 la 9, ne este descrisă o primă criză la nivel global, civilizațional, adică Potopul; așa cum bine știm, această criză a afectat în întregime umanitatea cunoscută biblic și nu numai, pentru că „…a zis Domnul: <Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut>„.

Nu mi-am propus o analiză a acestui eveniment biblic de ordin cataclismic, vreau doar să remarc împrejurările în care Dumnezeu a început să se îndoiască de proiectul populării pământului cu ființe vii. Mai întâi, „Fiii lui Dumnezeu” și-au ales soții dintre fiicele pământenilor, apoi din această unire au apărut pe pământ uriași și, în fine, răutățile au început a se înmulți foarte mult pe pământ, iar „pământul s-a stricat înaintea feței lui Dumnezeu„.

 

Potopul nu a fost o soluție: nu a eradicat răul

Cert este însă că, la acel moment, Dumnezeu nu a mai întrevăzut nicio altă soluție decât un reset aproape total, printr-un cataclism global, din care a ales să păstreze dintre oameni doar neamul biblicului Noe, pe atunci de 500 de ani și tată al lui Sem, Ham și Iafet, iar dintre celelalte ființe câte o singură pereche prin care să se perpetueze speciile și subspeciile existente.

Din păcate, nici Noe nu s-a dovedit infailibil. După ce a încheiat legământul cu Dumnezeu, la sfârșitul potopului, s-a reîntors la cultivarea pământului, doar că, pentru prima dată, a cultivat viță de vie și a făcut vin. Și a băut vin, dar licoarea l-a îmbătat și și-a pierdut controlul asupra simțurilor sale. Apoi, văzând consecințele, a ales irațional să-și verse furia pe fiul său Ham și l-a blestemat împreună succesorii săi, neamul canaaniților.

 

Apocalipsa după Mel Gibson

Vreme trece, vreme vine, multe alte cataclisme și nenorociri, molime, războaie, felurite alte crize regionale și globale au încercat de-a lungul timpului omenirea, în fel și chip.

În pelicula Apocalypto, Mel Gibson descrie o societate relativ primitivă din zona amerindiană, extrem de violentă, unde triburile se măcelăreau între ele pentru controlul resurselor de vânătoare, dar mai presus de toate se aflau la bunul plac al seniorilor locali, care-i puteau sacrifica oricând, în numele zeilor.

 

Imagine din filmul lui Mel Gibson, ”Apocalypto” (2006)

Imagine din filmul lui Mel Gibson, ”Apocalypto” (2006)

 

Și, în timp ce seniorul local făcea sacrificii pentru a îmbuna zeul soarelui, măcelărind sute de prizonieri aduși de războinicii săi din triburile junglei ce înconjurau piramidele și orașul regal, în încercarea de a îndepărta amenințarea profeției privind sfârșitul lumii, apele oceanului tocmai aduceau cu ele corăbiile unei civilizații necunoscute, dar la fel de violentă, care cu puterea armelor și răspândind molime cumplite, prefigura extincția.

 

Apocalipsa financiară a secolului 21

Mult mai aproape de noi, în anul 2007, lumea globalizată cunoaște începutul unei crize financiare care a remodelat tensiunile la nivel mondial, oricum tot mai încordate după un final al Războiului Rece din care marile puteri economice și militare au înțeles (previzibil, nu-i așa) că cel mai bine ar fi să reintre în competiție: întrebarea era când.

Totul a început cu piața creditelor ipotecare subprime din SUA, industria care a acordat împrumuturi debitorilor cu istorii de credit slabe, adesea cu mijloace mici pentru a-și achita datoriile. Aceste ipoteci subprime au fost apoi ambalate și reambalate împreună cu creditele ipotecare tradiționale și vândute investitorilor. Convinși cu toții că riscul a fost diversificat, aproape nimeni nu s-a mai gândit la risc decât în plaja de „acceptabil„.

Pe termen scurt a funcționat, contribuind la menținerea unui boom al prețurilor la locuințe. Pe termen lung, a început să crească, lent la început, numărul de debitori care au intrat în incapacitate de plată. Piața imobiliară a început să scadă, iar investițiile ipotecare care au fost reambalate au devenit toxice. Doar că nimeni nu mai știa cine păstra datoriile rele în portofoliu.

 

Urmările crizei au fost drastice: unele instituții bancare au devenit victime definitive

Urmările crizei au fost drastice: unele instituții bancare au devenit victime definitive

 

Băncile au făcut ce știu mai bine și au devenit brusc reticente la împrumuturi reciproce. Și a fost și o zi pe care, convențional, o putem nota cu t0: 9 august 2007, când banca franceză BNP Paribas a suspendat trei fonduri expuse pieței ipotecare din SUA și a apărut pericolul riscului sistemic. Nimeni nu are amintiri plăcute despre ce a urmat, nicăieri în lume.

 

Criza nu a iertat pe nimeni

Pentru o clipă, lumea și-a ținut respirația: una câte una, ca un joc de domino, băncile de investiții, apoi comerciale, apoi chiar și finanțele unor state, cu băncile naționale în frunte, au început să simtă fiorii reci ai falimentului. Criza nu a iertat pe nimeni; cine poate pretinde astăzi că a profitat sustenabil de pe urma crizei, atât timp cât prăpastia dintre bogați și săraci s-a adâncit și mai mult?

Criza a potențat Primăvara Arabă, a pus în mișcare fluxuri nesfârșite de migranți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia în căutare de un loc mai sigur în care să poată trăi în Europa, SUA sau Australia. Un raport recent al Institute of International Finance estimează că, la finele lunii martie 2020, datoria globală se va ridica la 257.000 de miliarde de dolari SUA, depășind cu 322% valoarea produsului global brut (adică suma PIB-urilor cumulate la nivel global) – un nivel fără precedent.

 

Câte nivele de incertitudine putem suporta?

Peste toate acestea, trebuie să suprapunem alte câteva secvențe de incertitudine, și anume: (i) competiția globală dintre marile puteri care a luat un îngrijorător avânt și (ii) criza pandemică adusă de un nou coronavirus (de origine animală), ce a suferit o mutație care i-a permis să infecteze omul, generând așa-numitul sindrom SARS-nCoV 2; și care a debutat, să nu uităm, cu un episod epidemic în China, în noiembrie 2019.

Vine sfârșitul lumii? se întreabă oamenii pretutindeni. Nu este o întrebare nouă. În secolul XIX, de exemplu, evenimentul celui de-Al Doilea Advent, sau Parusia, avea adepți puternici atât în lumea protestantismului creștin (Imperiul Britanic, Prusia, SUA), cât și în Imperiul Țarist. Și unii și ceilalți declanșaseră competiția pentru Ierusalim, încercând să refacă condițiile celei de-a doua veniri a lui Iisus prin popularea orașului sfânt cu evrei (pe cât se poate convertiți la creștinism) și refacerea Templului.

Mai aproape de zilele noastre, Nassim Nicholas Thaleb, un libanez născut într-o familie de creștini ortodocși cu cetățenie franceză, beneficiar al unei educații de tip european atât în Beirut cât și ulterior, astăzi cetățean american, a depășit temerile milenariste  formulând o teorie rațională, a catastrofei neașteptate, denumită lebădă neagră, care poate fi, într-un fel, anticipată și preîntâmpinată.

 

Iraționalul și anxietatea

De fapt despre ce vorbim? Despre deschiderea perspectivei, desigur. Așa cum ne-a arătat Mel Gibson în Apocalypto, omenirea nu poate evolua decât din criză în criză, doar că nu știm să vedem exact de unde anume vine pericolul și atunci dezvoltăm anxietăți iraționale și ne consumăm în mod irațional și nefolositor energiile. Acesta este de fapt și avertismentul lui Nicholas Thaleb, pe lângă lecția pe care o oferă economiștilor iresponsabili (tocmai în anul de debut al crizei economice globale, 2007), dar tot mai puțini sunt cei care vor să gândească outside the box.

Iisus era, ca om, un evreu crescut și educat în spiritul Tradiției și adept al curentului apocaliptic, asemeni partidei fariseilor, pe care-i considera însă nevrednici, pentru că pierduseră învățătura de credință și prețuiau formalismul. Iisus vedea cum mesajul evanghelic întâlnește pământ pietros, sterp, pentru că se răcise credința și oamenii se transformaseră într-o mulțime angoasată, ce trăia cu speranțe false și cu temeri copleșitoare.

Și atunci ca și acum, oamenii așteptau un Mesia care să le facă viața ușoară și atât; nu aveau de gând să trudească sau să re-dobândească vreo învățătură, voiau pur și simplu o ușurare miraculoasă și imediată. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile la fel, pedagogia sa înaltă ne vrea vrednici și nu simpli cerșetori cu mâna întinsă pentru a dobândi condițiile unei vieți ușoare și superficiale.

 

Cine are urechi de auzit…

În Evanghelia după Matei, Iisus încearcă să le explice discipolilor săi că lucrurile trebuie să se schimbe, dar că schimbarea trebuie înțeleasă și asumată: „Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate (…) Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

Puțini au înțeles atunci, la fel de puțini înțeleg acum. Ne lipsește și acum răbdarea (smerenia) și înțelegerea (empatia), ne lipsește dragostea față de aproapele, de fapt; dragostea, așa cum o definește Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni: care îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, nu caută ale sale, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Suntem la debutul unei complicate crize mondiale, iar vârful aisbergului este reprezentat de pandemia generată de un coronavirus cu dimensiunea de aproximativ 0,3 microni care testează soliditatea construcțiilor politice, diplomatice și sociale globale, deja șubrezite de competiția dintre SUA, China și Federația Rusă și de lipsa de solidaritate dintre oameni.

Această criză va remodela lumea, cu siguranță, va desăvârși, probabil, ceea ce rămăsese încă suspendat în necunoscut la finele Războiului Rece și al crizei economice din perioada 2007 -2010. Nu știm cât va dura, nu știm unde ne va duce. Dar știm cu siguranță, întăriți prin mesajul evanghelic al lui Iisus, că cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.

 

Notă: Intertitlurile aparțin redacției

 

– Tata, de ce ești așa îngrijorat? De ce îți freci mâinile, de ce ești cu gândul departe? De ce?

Matei se străduiește din răsputeri să pară relaxat, însă nu îi iese. Ionuț, fiul lui de 7 ani, îl urmărește în orice secundă. Ar vrea să se gândească, să facă un plan, să găsească soluții. Veștile sunt contradictorii și starea de afară e de frământare majoră. Starea din Matei e de neliniște ce pare că își întinde brațele și îi cuprinde pe toți.

– Nu am nimic, să știi. E totul în regulă…

– Tati, eu nu cred. Când te văd mi se face foarte frică.

– De ce să îți fie frică? Nu trebuie! Du-te la tine în cameră, spune Matei iritat.

 

Tatăl pune pe umerii fiului niște bolovani imenși ai îngrijorării. Alege să mimeze detașarea, însă membrii familiei nu pot fi ușor păcăliți.

 

Ce să le spunem copiilor acum?

Alegeți transparența: nu uitați că un copil poate înțelege orice la orice vârstă, dacă îi este dăruită informația pe înțelesul lui:

  • Virusul e un Balaur cu șapte capete ce poate fi învins de Zâna Săpunului și de izolarea în Turnul cel Înalt.
  • Decorați casa cu eșarfe și cearșafuri, creați o lume de poveste în care sunteți protejați.
  • Medicii sunt cavaleri pe cai albi ce vor salva lumea.

 

Să ne prefacem că totul e bine sau să nu ne prefacem?

Vorbiți-le copiilor mari despre temeri; spuneți-le că nu sunteți neapărat fericiți. Totodată spuneți-le că omenirea a mai trecut prin multe situații și a supraviețuit. Nu bagatelizați lucrurile, dar nu le hiperbolizați. Vorbiți cu hotărâre despre prevenție.

Emoțiile rigide nu vor ajuta.

„Nu îți fie frică” va rămâne o sintagmă goală.

Discutați despre Curaj.

Curajul nu înseamnă că pur și simplu nu ne va mai fi frică. Înseamnă că putem acționa și gândi chiar recunoscând Frica și tot disconfortul cu care această Zmeoaică vine la pachet.

 

Copiii stau acasă. Ce facem cu ei?

E timpul de trebăluit. Lăsați copiii să lucreze în grădiniță sau pe balcon, să sădească semințe și să le observe, să ude pământul, să își arenjeze biroul, hainele.

E timpul să facă lucrări mari, pe foi multe. Creați o expoziție a desenelor lor, discutați-le. Pictați ascultând muzică clasică sau dansați pe muzica din tinerețea voastră.

Lăsați-i să vă descopere. Povestiți întâmplări arătând poze din liceu și școala generală. Puneți obiecte mici în pungi, turnați apă peste și înghețați-le, obținând bulgări de gheață de spart cu ciocănelul. Faceți ordine cu muzică antrenantă în fundal.

Fiți împreună-împreună în casă în zile cu soare afară. Acum este așa. Și trebuie să fim fexibili și ușor adaptabili. Să ieșim din „șabloane”. Să ieșim din roluri predefinite.

 

Noi stăpânim emoțiile sau emoțiile ne stăpânesc pe noi?

Perioadele ce abundă în vești contradictorii ne marchează felul în care răspundem, în care ne comportăm, ne marchează deciziile pe termen lung sau pe termen scurt.

Frica, îngrijorarea, vulnerabilitatea ne înconjoară.

Avem voie să le simțim pe toate acestea fără să mimăm o stare de bine, fără să ne blamăm pentru că suntem îndoiți, fără să ne ascundem după pereți falși de putere emoțională.
Ne confruntăm cu emoții dificile, chiar dacă nu ne este afectată sănătatea, nici bunăstarea, nici confortul.

 

Stres, dezamăgire, disconfort. Cum să ne descurcăm?

E o primăvară atipică. O primăvară cu potențial de „irosită” așa cum se tot pronunță în jur. E stres în jur și inimi schimonosite de îndoială și dezamăgire.
Să alegem să spunem că tot ce e puternic emoțional negativ face parte din viață.

Ca tot ceea ce este puternic emoțional pozitiv.
Disconfortul de acum este doar pentru a întări și pune în lumină binele ce curând va urma.
Să fim curioși, să privim cu larghețe ceea ce ne învăluie, să înțelegem și să acceptăm game largi de emoții.

Să răspundem cu suplețe emoțională avalanșelor de vești și întâmplări, să fim atenți la vocea instinctului nostru.

 

”- Ionuț, ai avut dreptate. Sunt puțin îndoit de tot ce aflăm zi de zi. Tatăl stă în pragul ușii și zâmbește. Nu știu încă exact cum, însă știu sigur că va fi bine și vom găsi soluții potrivite. Hai să povestim acum despre virusuri, bacterii și cum ne luptăm cu ele. Și apoi îți voi povesti de simpaticul meu profesor de biologie Drăghici care în clasa a VII-a ne-a spus tuturor că…”

 

Stiți ce? Până la urmă, să fim foarte atenți la binele pitit în spatele răului din fața noastră.

 

 

Crenguța trage aer adânc în piept și aproape se teme de minutele ce vor urma.

Stă la ușa camerei Dorei și știe că o așteaptă zeci de minute de negociere. Ce va purta azi la grădi? Dora are 3 ani „și este așa hotărâtă și încăpățânată!”- ne spune mama ei, epuizată. Dora nu dorește în nicio dimineață absolut nimic din ce i se propune: nici fusta cloș, nici tricoul cu Minnie (pentru care a plâns în magazin și nu a plecat fără el), nici blugii și nici chiar rochia cu paiete. Vrea pantalonii de ieri și tricoul alb de ieri cu gărgăriță. Nu ar fi o problemă atât de mare dacă nu ar fi vrut exact aceleași lucruri și ieri și alaltăieri. „Când e ieri?” – întreabă Dora candidă, privindu-și degetele ce nu intră în șosete.

Da. Crenguța trage iar aer adânc în piept.

De ce pentru unii părinți seamănă cu un coșmar îmbrăcatul copiilor de dimineață? Momentul în care copiii mici își aleg hainele este unul dintre puținele momente în care își pot manifesta autonomia; știu să o facă și pot să o facă.

 

Vârsta de 2 ani și exprimarea autonomiei

Antepreșcolarii trec printr-o perioadă de puternică exprimare a autonomiei, imediat după 2 ani și jumătate. Ei își încearcă granițele și vor să vadă cât pot controla, până unde ține autonomia lor. Alegerile lor nu sunt neapărat raționale și de aici permanentul conflict cu adultul atotștiutor și protector.

Deciziile noastre în această etapă trebuie să fie direct proporționale cu dorința lor de independență, deoarece o subminare totală a acestei dorințe creează frustrare, îndoială permanentă asupra putinței proprii în antepreșcolar, rușine și retragere din drumul afirmării.

Sunt foarte puține moduri în care cei mici își pot arăta autonomia sau voința proprie. Este evident că pot avea un anumit control asupra lucrurilor ce vin în contact direct cu corpul lor; iată de ce zona „îmbrăcatului” pare pentru părinți o arenă cu lei. Maleabili și ascultători în restul timpului, ușor de coordonat și înțelegători, găsesc o nișă în care conștientizează că pot controla și vorbi răspicat.

 

Metode prin care păstrăm copiii fericiți și economisim timp

Cum să facem să le respectăm dorința de independență și totuși să nu intrăm în dispute crâncene pentru un maieu și niște colanți?

Oferiți alternative: două, de preferat! Alegeți de cu seară formulele ce par ideale și dimineața oferiți-le doar pe acelea. Copilul simte că alege el. Este lăudat pentru alegere, se încearcă o scurtă negociere mai mult mimată și toată lumea este fericită cu un copil stăpân și sigur, și un părinte ce a economisit timp prețios.

Alegeți-vă foarte atent „luptele” de dus: dacă este prințesă acum și e musai să poarte fustă lungă din tul, este ok să plece cu ea și peste costumul de ski, pe zăpadă. Nu va înțelege de ce nu poate să o poarte (de când zăpada și gerul nu vorbesc cu dantelele și paietele?), veți avea parte de discuții lungi în contradictoriu și de mări de lacrimi ce pot fi evitate.

Rămâneți inventivi: vorbiți cu o bluză ce vă roagă să îl rugați pe cel mic să o scoată și pe ea din dulap azi, căutați butonul ce oprește plânsul din spatele genunchiului fiicei voastre, povestiți fiului vostru, cu o zi înainte, despre puterea pe care ți-o dă tricoul cu mânecă lungă atunci când participi la ștafetă.

 

Georgiana o ajută pe Dora să se îmbrace.

– Ce bine că ți-ai ales tu singură rochița azi!

– Da, da! Și în niciun caz să nu uităm masca de scafandru!

Și fizionomia Georgianei se transformă în mască.

– A-ha, azi ești scafandru cu rochie cu volane?

– Desigur!

Ziua se anunță a fi interesantă.

 

 

Iosif s-a născut în comuna Feldru din județul Bistrița-Năsăud și este al zecelea dintre cei doisprezece copii ai familiei. În lumea în care a crescut, rostul, munca și Dumnezeu umplu de sens existența locuitorilor. Este un veritabil căutător de povești folclorice, iar de ani buni străbate coclaurile în căutarea oamenilor și a tainelor lor. Matricea Românească și-a dat întâlnire cu Iosif de pe coclauri, și a stat de vorbă despre proiectele sale, horea românească și alte povești cu tâlc.

 

Articolul pe scurt:
  • Valorile cu care Iosif călătorește în viață: “În primul rând, cei șapte ani de acasă, pe care bunica cu limbă de moarte o zis să nu îi uit. Apoi tot ea mi-o mai zis că atunci când oi umbla și oi întâlni multă lume, să nu-mi dau clopu’ jos în fața oricui, și să nu-mi arăt toți dinții în fața oamenilor“
  • Nostalgia după satul de altădată: “Eu nu cred că trebuie să ne întoarcem la origini și nu cred că ar trebui să vedem trecutul satului ca o nostalgie. Cred că ar trebui luate lucrurile folositoare din trecut și adaptate pentru ziua de azi. Trebuie să fie o evoluție sănătoasă“
  • Radiografia țăranului român: “Respectul față de vecini și legătura cu Biserica, sunt valori care țin de rânduiala satului. Mai e și vorba că cine e de rugă e și de fugă. Adică cine e de biserică este și de lucru. Acestea sunt împreună: munca cu Dumnezeu“

 

Iosif4

 

Cum a început Iosif să umble pe coclauri

Când era mic Iosif dorea să fie ba popă, ba doctor, apoi învățător, dar cu toate acestea a ajuns să facă școala de pădurari. Părinții nu aveau posibilitatea să-l trimită la un liceu mai bun, așa că nu a avut încotro. “Când eram în clasa a XI-a, am obținut o colaborare cu un post de radio de la Bistrița, post care mi-a adus și numele Cu Iosif pe coclauri. Era o emisiune de 50 de minute în care rulau mai multe povești din lumea satului pe care le căutam, era munca mea de a umbla pe văi și dealuri“, povestește Iosif Ciunterei pentru Matricea Românească.

 

Când eram în clasa a XI-a, am obținut o colaborare cu un post de radio de la Bistrița, era o emisiune care se numea ”Cu Iosif pe coclauri”

 

Începutul nu a fost deloc ușor, oamenii din lumea satului au o discreție aparte, iar găsirea lor a fost o provocare. “Când am început să caut oameni mai aparte din lumea satului am apelat la preot sau la primar și ei îmi recomandau anumiți oameni. După jumătate de an când emisiunea a început să ruleze pe radio, lumea a înțeles despre ce e vorba și primeam telefoane în redacție, sau îmi scriau pe internet“, își amintește Iosif.

 

Iosif2

 

Satul românesc dintr-o altă perspectivă

Iosif plătește din propriul buzunar călătoriile sale în căutarea oamenilor adevărați ai satului. Asta nu l-a descurajat, ba chiar dimpotrivă, a dorit să aprofundeze cunoașterea lumii satului și prin prisma academică. Așa că a urmat cursurile la facultatea de istorie și filosofie, specializarea etnologie, din Universitatea Babeș Bolyai, iar apoi a făcut un masterat în antropologie culturală și folclor la Universitatea din București. “Am vrut să descopăr lumea satului dintr-o altă perspectivă. După studii am înțeles cum sunt oamenii, pentru că eu nu conștientizam acest lucru, tot ce era în lumea satului reprezenta firescul pentru mine“, spune Iosif Ciunterei.

 

Când mă întâlnesc și povestesc cu oameni, văd că ei privesc satul cu nostalgie și-l jelesc

 

Satul românesc de azi trece prin transformări evidente, multe dintre ele dureroase. Comparația cu trecutul, pe care în mare măsură îl idealizăm, ne arată un mediu rural cu haine, mâncare, locuințe și activități zilnice complet diferite de ce era acum câteva zeci de ani. “Eu nu cred că trebuie să ne întoarcem la origini și nu cred că ar trebui să vedem trecutul satului cu regretul că s-a dus. Când mă întâlnesc și povestesc cu oameni, văd că ei privesc satul cu nostalgie și-l jelesc. Cred că ar trebui luate lucrurile folositoare din trecut și adaptate pentru ziua de azi. Trebuie să fie o evoluție sănătoasă“, ne lămurește Iosif.

 

Iosif3

 

Povești cu tâlc culese de pe coclauri  

Iosif a auzit multe povești ale bătrânilor, fiecare cu rostul ei. L-am rugat să-mi împărtășească una care i-a rămas la suflet. ”Eram odată la o bătrână, tanti Maria, într-o zonă de la poalele munților Tibleș unde răposații se îngropau în propria gospodărie. Și tanti Maria îl avea îngropat pe omu’ ei în grădină, ea avea 86 de ani. Am dat cu ochii de crucea de pe mormânt și am întrebat-o de ce aici se îngropă morții în grădină. Lelea Maria mi-a spus: nu știu de unde vine treaba asta, da eu cu omu’ meu ne-am socotit că dacă om lăsa cu limbă de moarte la copii să ne îngroape în grădină nu or fi în stare să vândă casa și grădina. Dacă le-or vinde înseamnă că ne-or vinde și pe noi, și cred că nu s-or îndura“.

 

Dacă or vinde casa și pământul, înseamnă că ne-or vinde și pe noi, și cred că nu s-or îndura

 

Iosif spune răspicat că horea, așa cum îi spune el, nu a fost și nu va fi niciodată șlagăr. “Odată cu dispariția satului, interpretul de azi nu mai are cum să înțeleagă ce cântă, totul devine mecanic, nu mai transmite. Am stat odată de vorbă cu un bătrân care după 85 de ani a zis că și-a făcut cântare. În prima strofă horea despre viața de acum, în a doua strofă cânta de tinerețe, în a treia mi-o cântat de jale și plângea, iar în a patra a revenit la starea inițială. Omu ăsta a trecut prin toate stările posibile, dar i-au trebuit 85 de ani ca să-și facă o cântare a lui“.

 

 

Teologia religiilor, religia Chinei și martirii creștini chinezi – pe acest fir s-a desfășurat cea mai recentă întâlnire a Centrului pentru Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință de la București. Tema a fost ”Teologia religiilor. Studiu de caz pe religia Chinei” și a fost prezentată de Dr. Andrei Dîrlău. Conferențiarul este autorul unei impresionante cărți, ”China harului”, care se prezintă drept cel mai cuprinzător volum despre creștinism în China (apărut la Editura Anastasia).

 

Dirlau1

 

Teologia religiilor – o înțelegere diferită decât până acum

Prezentarea lui Andrei Dîrlău a fost abundentă: a început prin a preciza anvergura formulei pe care o propune lumii teologice, respectiv ”Teologia religiilor”. 

În viziunea sa, cercetarea academică obiectivă asupra religiilor lumii este insuficientă pentru o bună înțelegere a fenomenului religios. De la istoria religiilor, trebuie trecut în opinia lui Andrei Dîrlău la teologia religiilor, respectiv o studiere critică a credințelor religioase ale lumii, din perspectiva învățăturii creștine. Scopul acestui studiu ar fi, desigur, stabilirea de punți de comunicare solide, într-o lume în care întâlnirea dintre religii are deseori forma conflictului.

A urmat o incursiune în teoriile despre convergența ideilor religioase, clasificate de vorbitor după caracteristicile lor. El a prezentat diferitele modele de abordare a acestor teorii, așa cum sunt modelul inclusivist, cel pluralist și paradigma teologiei comparate. Andrei Dîrlău și-a arătat simpatia pentru modelul exclusivismului empatic, căruia în opinia sa îi aparține și Părintele Stăniloae prin gândirea sa, respectiv acea formă de evaluare critică a religiilor prin care spiritualitățile și credințele sunt înțelese din perspectiva teologiei ortodoxe, fără ca prin aceasta să se accepte ca adevărate respectivele credințe, dar și fără a pronunța separări sau excludere totală a dialogului cu ele.

 

Dirlau_2

 

Ortodoxia este ilegală în China

Conferențiarul a adus în vederea celor prezenți câteva elemente valoroase ale experienței sale chineze. Cu ani în urmă, Andrei Dîrlău a locuit timp de câțiva ani în China, unde a activat ca profesor de limba engleză. Întâlnirea cu cultura chineză la ea acasă i-a facilitat astfel cunoașterea și înțelegerea ei profundă. Iată câteva informații și aprecieri din conținutul expus:

  • În China, creștinismul ortodox nu este acceptat de autoritățile statului. Protestantismul și catolicismul sunt admise, ca urmare a lobby-ului internațional, în conjuncție cu interesele economice ale Chinei;
  • În China de azi trăiesc aproximativ 90 de milioane de creștini protestanți și 10 milioane de catolici;
  • La nivel popular există o recunoaștere a valorii culturii europene, mai ales a artefactelor acestei culturi, dar o respingere a modelului socio-politic occidental. Acesta este efectul invadării Chinei de către europeni în secolul 19, care a dat naștere unei atitudini revanșarde față de agresori, nerezolvată nici până astăzi. 
  • Din aceasta situație istorică s-a născut și reflexul de respingere a credinței creștine, care este văzută drept religia invadatorilor;
  • Succesul misiunii creștine este limitat și de mentalitatea populară chineză conform căreia nu există transcendent. Mai exact, nu există conceptul de trecere dincolo de moarte. Divinitatea religiei confucianiste (Tao) este inaccesibilă și impersonală, iar înțelegerea creștină a lui Dumnezeu (întrupat, transcendent și accesibil oamenilor) este de neînțeles și de neacceptat pentru cei mai mulți dintre chinezi;
  • Un martor ocular i-a povestit lui Andrei Dîrlău despre viața religioasă a celor câteva zeci de creștini ortodocși din Beijing: din când în când Liturghia este oficiată într-o casă privată, ilegalitate. Preotul vine îmbrăcat în jeanși ca să nu fie recunoscut ca membru al clerului. El și participanții la slujbă sunt foarte conștienți că dacă sunt prinși riscă unele consecințe legale severe. Liturghia este precedată de spovedania celor prezenți.

 

 

De îndată ce treci  pragul cafenelei, Ana-Maria te întâmpină cu un zâmbet larg și multă energie. E un loc de poveste în care antreprenoriatul face casă bună cu filantropia. Cu o echipă inimoasă, motivată de dorința de aduce bucurie, Ana-Maria manageriază cu succes un concept rar pe piața din România: afacerea socială Sheida Coffee&Stories. Matricea Româneasă a stat de vorbă cu Ana-Maria despre ce implică antreprenoriatul social, conceptul din spatele cafenelei și ce rol au banii într-un astfel de proiect.

 

Interviul pe scurt:
  • Ce este antreprenoriatul social: “Antreprenoriatul social presupune profit, dar acest profit este redirecționat mai departe către o cauză pentru a crea prosperitate într-o zonă în care sunt dificultăți financiare, sociale, culturale etc.“
  • Calitățile unui antreprenor social: “Să aibă vivacitate, dinamică, energie, potențial, curaj și încredere în propriile idei de business. Antreprenorul este cel care este mereu pe punctul de acțiune“
  • Cum ne raportăm la profit: “Pot spune că profitul capătă un sens în momentul în care creez prosperitate pentru alți oameni. Dacă reușești să aduci plus valoare prin profitul pe care îl faci, atunci e un câștig“
  • Ce ar trebuie să știe un antreprenor la început de drum: “Să-și găsească în jurul lui oameni cu experiență, oameni care îl pot ghida în elaborarea planului de afaceri, în obiectivele și activitățile pe care și le propune“

 

Sheida_3

 

Dintr-o familie de antreprenori, la cârma unui business social

Ana-Maria a cunoscut de mică mediul antreprenorial. Părinții au avut afaceri o bună perioadă de timp, dar la un moment dat s-au oprit. “Îmi doream un parcurs antreprenorial și visam la un business social. Acum doi ani doream să deschid o cafenea unde staff-ul să fie format din persoane hipoacuzice și unde poți comanda în limbajul semnelor. Un loc în care limbajul emoțiilor să comunice mai mult decât cel verbal“, a spus Ana-Maria pentru Matricea Românească.

 

Oamenii care ne trec pragul se miră când află că există acest concept și că banii se duc către rezolvarea unei probleme din societate

 

Ideea unui astfel de loc nu a dispărut, însă pe traseu a apărut o nouă provocare: să managerieze o cafenea socială. “Eu cred că în toți se află această nevoie de a ajuta, de a te face util. Oamenii care ne trec pragul se miră când află că există acest concept și că banii se duc către rezolvarea unei probleme din societate“, a spus Ana-Maria.

 

Un loc unde afacerea face casă cu filantropia

Sheida Coffe & Stories este o afacere socială sub egida Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Am rugat-o pe Ana să ne spună mai multe despre cum funcționează o afacere socială. “Noi ne redirecționăm profitul la finalul fiecărei luni către Policlinica Socială Baba Novac. Mai exact, după ce ne achităm costurile operaționale cu angajații, cu furnizorii, cu chiria, tot ce este în plus merge către acești oameni care nu au venituri și nu au asigurări medicale. Pot spune că profitul capătă un sens în momentul în care creez prosperitate pentru alți oameni. Dacă reușești să aduci plus valoare prin profitul pe care îl faci, atunci e un câștig“, a zis Ana-Maria.

 

Profitul capătă un sens în momentul în care creez prosperitate pentru alți oameni

 

La Sheida suprizele se țin lanț. Una din ele este un concept preluat din Italia, numit café sospenso, faptul de a plăti pentru un client care vine după tine și care nu-și permite consumația. “După ce te bucuri de produsul tău, poți lăsa altul în așteptare. Adică să faci o donație chiar la noi în locație, și banii merg către pacienții sociali. Când fondurile ne permit organizăm și campanii umanitare pentru oamenii care sunt în nevoie“, spune Ana-Maria.

 

Sheida_2

 

Despre antreprenoriatul social

Ideea de antreprenoriat social este bine cunoscută în Europa și în America. În România nu se bucură încă de aceeași recunoștere, deși s-au făcut mulți pași înainte. ”Cred mult mai mult în calitatea muncii de zi cu zi, decât în povestea din jurul unei afaceri.

 

Cred mult mai mult în calitatea muncii de zi cu zi decât în povestea din jurul unei afaceri

 

Consider că rezultatele muncii vor avea mai multă valoare și mai multă greutate în interacțiunea cu oamenii cărora le livrezi serviciile“, ne mărturisește Ana-Maria crezurile care o țin activă și plină de energie zi de zi.

 

Sfatul Ana-Mariei Măliia pentru un tânăr care vrea să-și deschidă o afacere

“L-aș sfătui să-și găsească în jurul lui oameni cu experiență, oameni care îl pot ghida în elaborarea planului de afaceri, în obiectivele și activitățile pe care și le propune. Cred foarte mult în principiul consultanței, cred că e foarte important să ai alături de tine oameni cu care îți poți valida ideile“.

Credit foto: Balkan WavePhoto

 

 

Cât timp să-i lăsăm pe cei mici în fața ecranelor? Când trebuie să ne ducem copilul la un control oftalmologic? Dacă mă expun prea mult la lumină artificială o să am probleme de vedere? Matricea Românească a stat de vorbă pe aceste teme cu dr. Roxanza Cozubaș, medic specialist oftalmolog de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București.

 

Pe scurt:
  • Miopia câștigă teren: “După vârsta de 7-8 ani trebuie să avem în minte faptul că miopia este în plin proces de creștere. Țări precum Japonia sau China sunt 80% mioape, iar noi europenii suntem cam pe la 30%”
  • Ochelarii de soare pot fi periculoși: ”Nu recomand să porți o pereche proastă de ochelari de soare pentru că lentilele închise lasă să se dilate pupila, astfel va intra în ochi o cantitate mare de radiații ultraviolete”
  • Părerea medicului sau a internetului: ”Eu le spun părinților că dacă vor încă o părere le pot recomanda alți medici, dar nu să se apuce să caute pe internet”
  • Influența alimentației asupra vederii: “Cele mai bune sunt fructele de pădure, ardeiul gras, nucile, semințele crude, uleiurile naturale, tot ce are o culoare vie”

 

Interviul pe larg:

De la ce vârstă este indicat să ne lăsam copiii în fața telefoanelor, tabletelor și televizorului?

Academia Americană spune că până la vârsta de un an și jumătate, doi ani, să nu lăsăm copilul deloc la ecrane. Recent s-a mai relaxat puțin această regulă și se spune că între un an și jumătate, doi ani, avem voie să-l lăsăm pe copil la un video call, spre exemplu. După doi ani putem lăsa copiii la ecrane, dar să aibă în vedere faptul că, ecranul fiind mic, copilul va avea tendița să îl aducă foarte aproape. Așa că, dacă vor să îl lase pe cel mic la un desen animat, să fie un ecran mare și copilul să stea la o distanță de 3-4 metri de el. După 5-6 ani poate să stea cam o oră, dar iarăși păstrând regula ecranului.

Când este recomandat să ne aducem copilul la un control oftalmologic?

Recomand să aducem copilul la un control oftalmologic până în vârsta de un an, maxim doi. E bine să vină cu copilul cât este încă mic, pentru că atunci el colaborează mai ușor. E necesar să facem un control preventiv: chiar dacă tu ca părinte știi că nu are nimic, în felul acesta copilul se va obișnui cu medicul. Sunt mulți copii care dezvoltă o teamă de doctor pentru că nu au fost obișnuiți de mici, e bine să vadă că sunt și vizite în care nu li se întâmplă nimic.

Utilizarea produselor de machiaj reprezintă un pericol pentru ochi?

Unul din sfaturile pe care le dau doamnelor care îmi trec pragul este să nu își aplice nimic de genul rimel, fard, în interiorul genelor. Tot ceea ce trece de linia genelor este bine să fie lăsat în pace pentru că în acea zonă sunt anumite glande care își varsă secreția pe suprafața ochiului. Dacă vii cu creionul dermatograf și dai peste ele, atunci înfunzi acele canale de excreție. Neavând unde să-și evacueze conținutul, te vei trezi cu șalazioane, adică niște umflături care nu sunt infecții, dar care sunt foarte neplăcute.

 

E bine să aduci copilul la control preventiv, chiar dacă tu ca părinte știi că nu are nimic

 

Dacă doctorul mi-a prescris ochelari, însă din motive financiare aleg o lentilă mai ieftină în detrimentul uneia mai scumpe, pot avea probleme?

În cam toate locațiile care au anumite segmente cu prețul mai jos vom găsi lentile făcute în China. Acestea nu sunt neapărat proaste, dar sunt mai puțin dezvoltate. Sigur că nu dăunează vederii, dar nu te poți aștepta să găsești cele mai performant tratament antireflex sau cel mai performant filtru de calculator.

Acum că vremea devine mai prietenoasă, mulți își vor cumpăra ochelari de soare. Ce sfaturi le puteți da?

Eu recomand pacientului să își achiziționeze ochelari de soare dintr-o optică specializată. Sunt câteva indicii precum acele marcaje CE de pe brațul ochelarilor care atestă că produsul are o conformitate europeană. Apoi categoria filtrului, cei mai populari sunt cei din categoria trei. Nu recomand să porți o pereche proastă de ochelari de soare, pentru că lentilele închise lasă să se dilate pupila, iar astfel va intra în ochi o cantitate mare de radiații ultraviolete.

Există multe persoane care pleacă dimineața foarte devreme la serviciu, stau toată ziua într-un birou, iar seara pleacă acasă după venirea întunericului. Există vreun pericol dacă nu ne expunem la lumină naturală?

În intervalul 7-10 ani și chiar mai încolo, expunerea la lumină naturală duce la prevenirea apariției miopiei. Pentru noi adulții, lucurile nu mai sunt atât de grave, în sensul că putem să stăm și fără lumină naturală. Dacă stai numai în lumină artificială, la un moment dat s-ar putea să te simți obosit, dar asta nu strică vederea.

 

Ochii limpezi, albi, strălucitori și care nu ustură sunt semnul unei vederi sănătoase

 

Mulți evită să treacă pragul oftalmologului și preferă să caute rețete la diverse afecțiuni printr-un search pe Google. Ce le spuneți acestora?

Sunt două categorii de afecțiuni: unele urgente, de genul că mi-a intrat ceva în ochi, și non urgențe. În primul caz recomand să se spele bine ochiul cu apă, deci nu ser fiziologic. Pe partea de non-urgențe sunt problemele pe care le descoperim în urma unui consult, iar după aceea părinții caută pe internet. Când am de dat un diagnostic mai drastic, eu le spun părinților că dacă vor încă o părere le pot recomanda alți medici, dar nu să se apuce să caute pe interent.

În final vă rog să ne spuneți care sunt semnele unui om sănătos din punct de vedere oftalmologic.

Omul care vede bine nu ar trebui să strângă din ochi sau să strâmbe capul atunci când privește la distanță. Un pacient vede bine dacă nu îndepărtează obiectele, apoi aspectul ochilor e important. Ochii limpezi, albi, strălucitori și care nu ustură sunt semnul unei vederi sănătoase.

 

 

– O vezi? E perfectă! spune Andrei cu mândrie despre fiica lui. Se mișcă perfect, schiază perfect, își prinde perfect părul, vorbește perfect, este perfectă la școală și dansează ca o profesionistă. Toată lumea spune asta despre ea! Toată lumea spune asta despre tine, draga mea, să nu uiți asta!

 

Andrei se străduiește continuu să arate absolut perfect, să sublinieze că trăiește absolut perfect. Cumva, reușește să așeze cămașa de forță a perfecțiunii și asupra fiicei sale. El îi transmite Alexiei că trebuie să fie perfectă. Că nu poate fi privită altfel de cei din jur.

O învață să pună preț pe ceea ce cred ceilalți despre ea, să pună preț pe modul în care o gândesc ei, să le facă pe plac, să se mențină pe piedestal și să le demonstreze non stop că merită aprecierea lor.

 

Perfecțiune, sau cum ne raportăm la alții

Cum va crește Alexia și cum își va vedea propria ei valoare? Cu siguranță în condițiile date va învăța că tot ceea ce reprezintă ea se raportează la modul în care este privită de cei din jur.

Sentimentul propriei valori nu trebuie să depindă în niciun fel de condiții ce trebuie îndeplinite: nici de păreri, nici de cutume, nici de „ce se zice”, nici de „așa am apucat eu”. Mulți părinți au o listă lungă de condiții: tot ce au moștenit, tot ce au dobândit, au împrumutat, au copiat sau tot ce pur și simplu a intrat de undeva în viața lor, pe drumurile pe care le-au străbătut.

 

Cum traducem perfecțiunea?

Există o diferență foarte clară: dorința de perfecțiune NU înseamnă că îți înveți copiii să își atingă potențialul, să depună eforturi pentru a atinge paliere superioare, cognitive și emoționale, nu înseamnă să aștepți de la ei să devină cea mai minunată versiune a lor. Toate aceste lucruri enumerate sunt de bun augur și merită încurajate, atingându-se corzi ce vibrează și folosindu-se cuvinte potrivite.

Dorința de perfecțiune cultivată înseamnă să te constrângi, din copilărie, să fii ce alții vor sau cred că este bine să fii tu. Să fii perfect în ochii lumii nu este același lucru cu a fi grozav pentru tine, cu ceea ce ești tu și alegi tu.

În momentul în care Alexia nu va performa, o data, într-o conjunctură, se va simți nedemnă. Se va rușina. Va simți că nu mai merită: nici iubire, nici respect.

Rușinea lasă urme adânci în copii pentru că este legată de frica majoră că ei nu merită să fie iubiți.

 

Atitudini de azi, cicatrici de ieri

Părinții înșiși descriu momentele de rușine legate strâns de teamă și de întoarcerea chircită într-o vreme a copilăriei în care așteptau să vadă dacă încă mai sunt îndeajuns în fața părinților, în fața învățătorului, în fața vecinului de la 2 sau în fața profesorului de tehnologie hotărât să îi lase corigenți.

Când lucrurile se așează unul lângă altul, pare că simțim rușinea exact așa cum simțim suferința fizică: cu putere, în organe și în minte și în suflet, cu cicatrici în personalitatea noastră, în modul de a ne raporta la noi înșine, în sentimentul propriei valori.

 

Dacă îl întâlniți pe Andrei, vă rog să îi spuneți că voi credeți în fiica lui indiferent dacă este perfectă sau nu. Credeți că poate lua decizii bune după ce greșește, credeți că vă place puternică și vulnerabilă deopotrivă.

Alexiei spuneți-i că o veți îndrăgi și când veți afla că a pierdut cursa, că a marcat un autogol, că a luat 6 în teza de la chimie și când a fost părăsită de prima ei dragoste. Arătați-i ei și tuturor copiilor că cel mai valoros lucru din lume este ca ei să fie mulțumiți cu ei înșiși și fericiți cu ceea ce dăruiesc lumii.

 

 

Rareș Manolache, antreprenorul care pune laolaltă tinerii care schimbă lumea prin ideile lor. “Am creat o comunitate de tineri care să își expună viziunea despre lume și ideile către corporații”

25 Martie 2020 |
Copilăria lui Rareș a fost sub cheia instrumentelor muzicale. Pe lângă cursurile unei școli obișnuite a urmat și școala de muzică unde a învățat să cânte la vioară, apoi la chitară. Peste ani a lăsat arcușul viorii și a intrat în antreprenoriat....

Haine, antepreșcolari și alte bătălii epuizante

12 Martie 2020 |
Crenguța trage aer adânc în piept și aproape se teme de minutele ce vor urma. Stă la ușa camerei Dorei și știe că o așteaptă zeci de minute de negociere. Ce va purta azi la grădi? Dora are 3 ani „și este așa hotărâtă și încăpățânată!”- ne...

Iosif Ciunterei, tânărul care străbate coclaurile în căutarea poveștilor din satul românesc. “Acolo unde am crescut eu, Dumnezeu făcea parte din familie. Asta făcea întreaga rânduială a casei și a satului“

11 Martie 2020 |
Iosif s-a născut în comuna Feldru din județul Bistrița-Năsăud și este al zecelea dintre cei doisprezece copii ai familiei. În lumea în care a crescut, rostul, munca și Dumnezeu umplu de sens existența locuitorilor. Este un veritabil căutător de povești...

Anumiți ochelari de soare ne strică vederea, avertizează medicul oftalmolog Roxana Cozubaș. Care sunt semnele unui ochi sănătos și de la ce vârstă îi putem lăsa pe copii în fața ecranelor

5 Martie 2020 |
Cât timp să-i lăsăm pe cei mici în fața ecranelor? Când trebuie să ne ducem copilul la un control oftalmologic? Dacă mă expun prea mult la lumină artificială o să am probleme de vedere? Matricea Românească a stat de vorbă pe aceste teme cu dr. Roxanza...

Despre perfecțiune și alți demoni

4 Martie 2020 |
- O vezi? E perfectă! spune Andrei cu mândrie despre fiica lui. Se mișcă perfect, schiază perfect, își prinde perfect părul, vorbește perfect, este perfectă la școală și dansează ca o profesionistă. Toată lumea spune asta despre ea! Toată lumea spune...