Ploiești, anul 1881, în casa liberalului Nicolae Micescu se aude scâncet de copil. Timpul se scurge iute, flăcăul crește și începe școala. Termină liceul în 1899, apoi se înscrie la secția de filologie clasică a Facultății de Litere, ca mai apoi să urmeze și cursurile Facultății de Drept din București. Ajuns în Germania, se specializează în drept roman, iar mai târziu obține doctoratul la Paris. În 1905 revine în țară și se înscrie în Baroul de Argeș, ca peste doi ani să se transfere la Baroul de Ilfov. Pledează magistral, urcă la catedra de drept civil și intră în politică de partea liberalilor. Comuniștii nu-l văd cu ochi buni. Îi înscenează un proces politic, condamnându-l la douăzeci de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică. Pe 22 mai 1951, în temnițele de la Aiud, Istrate își dă duhul, exact în ziua în care împlinea 70 de ani.
Pregătirea unui avocat ilustru
La 22 mai 1881, familia senatorului liberal Nicolae Micesc sărbătorește venirea pe lume a lui Istrate. Flăcăul se dezvoltă frumos. Ajuns la vârsta adolescenței, decide să studieze la Colegiul “I.C. Brătianu“ din Pitești pe care îl absolvă în 1899. Vine la București și se înscrie la secția de filologie clasică a Facultății de Litere, dar și la Facultate de Drept. După un semestru, junele pleacă la Paris, ca bursier, și își continuă studiile de drept. În 1903, obține diploma, după care se specializează în drept roman la Universitatea din München. Trei ani mai târziu, Istrate revine în capitala Franței unde obține titlul de doctor în drept. Oportunitățile nu încetează să apară, așa că este ademenit cu un post de asistent universitar, dar spune pas și revine în țară.
Biblioteca lui Istate Micescu era alcătuită din 38.000 de volume Foto: uct media.
În 1905, se înscrie în Baroul de Argeș, ca peste doi ani să se transfere la Baroul de Ilfov. Animat de idealul unității naționale, Istrate Micescu lupă neobosit în războiul de reîntregire și este rănit. Din fericire, nu stă mult la pat, iar după război este ales în două rânduri Decan al Baroului de Ilfov, ca rod al măiestriei cu care pleda la bară.
La bară un luptător, iar la catedră erudit și umanist
Între 1907-1920, avocatul Istrate Micescu pledează atât în Capitală, cât și în alte orașe din țară. Se descurcă exemplar, așa că după 1920 schimbă macazul și pledează în procese celebre. În lucrarea Mari avocați ai României, Vasile Nistor îl descrie astfel: “Însuși modul de expunere a lui Istrate Micescu diferea de la bara avocaților la înălțimea catedrei. La bară era un luptător, apelând la glasul său voalat de orgă, la priviri semnificative, la gesturi feline, la pauze și tăceri pe care Marioara Voiculescu, mare tragediană, le socotea ca făcând parte din cea mai subtilă artă actoricească. La catedră tonul era calm și continuu, erudiția și umanismul spunându-și cuvântul cu cea mai pură seninătate.“
Istrate Micescu (stânga), alături de ministrul de Externe al Marii Britanii, Anthony Eden
Ajunge un nume de referință pentru Barou, astfel, în 1936 devine Decan de onoare al Baroului Ilfov și inițiază o mișcare la nivel național în cadrul barourilor intitulată Asociația Avocaților Români Creștini. Pe lângă profesia de avocat, Istrate a lucrat și la Creditul Rural apoi este numit de Petre Carp în funcția de consilier clasa I, la Ministerul Industriei și Comerțului.
Rivalitatea cu Nicolae Titulescu și debutul în viața politică
Debutul pedagogic are loc în 1907, ca asistent la catedra de drept civil a Facultății de Drept din Capitală. Doi ani mai târziu, se înscrie la concursul de docență la aceeași catedră, avându-i ca adversari pe Nicolae Titulescu, George Plastara, Alexandru Ceban și Cezar Partheniu. Se afișează rezultatele. Cap de listă, Istrate Micescu, pe locul doi, Nicolae Titulescu. Nu e prima înfrângere pe care Istrate o administrează rivalului Titulescu. Cea de-a doua vine în 1925, cu ocazia unui concurs organizat la Facultatea de Drept din Iași. Studenții umpleau până la refuz amfiteatrul pentru a-l asculta, însă cariera profesorului Micescu a cunoscut două perioade de suspendare. Prima dată la sfârșitul lui 1940, la insistențele legionarilor, apoi în 1947, de către autoritățile comuniste.
Debutează în viața politică pe la 1918, în barca liberalilor. Cu timpul se iscă unele discrepanțe în partid pe fondul politicii economice și hotărăște să constituie un grup dizident. La 1 decembrie 1937, se înscrie în Partidul Național-Creștin, cu care prinde două mandate de deputat la Romanați. Apogeul carierei politice îl reprezintă funcția de ministru al justiției în guvernul condus de Gheorghe Tătărescu. După 1940, a lăsat-o mai moale cu politica, asta datorită relațiilor reci cu regimul și persoana lui Ion Antonescu.
Judecat pe nedrept și condamnat la zece ani de temniță
Calvarul începe odată cu preluarea puterii de către sovietici. Disprețuit pentru înclinațiile politice, Istrate este radiat din Barou, apoi, în 1947, fără o hotărâre judecătorească, este arestat timp de două luni. După un an, comuniștii îi înscenează un proces politic și-l condamnă la douăzeci de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică. După spusele martorilor, la aflarea sentinței Micescu ar fi exclamat: “Mulțumesc generozității înaltei Curți că mi-a dorit o viață atât de lungă din care probabil voi face doi sau trei ani, iar restul îi veți face voi.“
Cauza se rejudecă și se decide ca inculpatul Istrate Micescu să execute doisprezece ani de muncă silnică și cinci ani de degradare socială. La 18 ianuarie 1951, Curtea Militară de Casație și Justiție, a dispus înlocuirea pedepsei anterioare cu temniță grea, deoarece legea nu permitea aplicarea muncii silnice la persoanele înaintate în vârstă. Atât de periculos era un bătrân la 68 de ani.
Dar, prigoana nu se oprește aici. Istrate se ascunde, iar autoritățile pornesc în căutarea lui. Parcă ar fi intrat în pământ, securiștii nu-i dau de urmă. Începe să se joace murdar. În mai 1948, îi arestează soția și copiii, confiscându-i toată averea. Micescu se predă cu condiția ca familia să-i fie lăsată în pace. Odată încătușat, fugarul este aruncat în temnițele de la Aiud. Pătimește cumplit, vârsta nu-l mai ajută și cade grav bolnav. Dacă pe 22 mai 1881, Istrate intra în această lume singur și fără apărare, la 70 de ani distanță, tot în aceeași zi, o părăsea. Era tot singur și fără pic de apărare.
Surse: 1) Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu, “Istrate Micescu: un mare avocat și renumit profesor universitar, un adevărat martir al neamului“, în Memoria. 2) Vasile Nistor, Mari avocați ai României.