Alexandru Vlahuta

Sunt sigură că vi s-a întâmplat constant să fiţi întrebaţi, datorită accentului, din ce zonă a ţării sunteţi (olteancă fiind, continui să vorbesc cu perfectul simplu – e o formă de manifestare a dorului de acasă, dar şi un mod de a arăta că sunt mândră de plaiurile natale, de Oltenia). Răspunsul meu care stârneşte şi acum, invariabil, râsul este: “Sunt olteancă de la piciorul podului lui Traian! Cum, nu ştiţi că la Drobeta-Turnu Severin a început formarea poporului român?“

Orăşelul meu de lângă Dunăre există de muuuuultă vreme… mai exact, de când ne-au cucerit romanii. Nu mă credeţi? Haideţi să vedeţi ce-a mai rămas din podul lui Apolodor. Daaaa, e acelaşi Apolodor cu care v-au tot bătut la cap profesorii de Istorie.

Articolul de faţă nu este unul de promovare a valorii istorice a oraşului, ci doar o exteriorizare a ataşamentului meu pentru cel mai frumos oraş din lume: Drobeta-Turnu Severin. V-aţi prins, sunt subiectivă şi, cel mai probabil, aşa voi fi până la sfârşitul articolului.

Pentru mine, Drobeta-Turnu Severin este cel mai frumos oraş din lume

Mă întreba un amic din copilărie de ce merg atât de des acasă. “De dor şi de linişte…”, i-am răspuns. De liniştea Dunării pe care aş privi-o ore în şir fără să mă plictisesc. De mirosul trandafirilor din Parcul Rozelor la început de primăvară. De oamenii care, deşi îşi duc traiul greu, sunt mai senini şi mai frumoşi.

Când ajung acasă, primul lucru pe care îl fac este să mă plimb, să-mi reîmprospătez simţurile şi memoria. Haideţi cu mine la plimbare! Coborâm uşurel de la Biserica Nouă (Sfântul Gheorghe)  spre Muzeul Porţile de Fier şi poposim oleacă pe o băncuţă din curtea acestuia. După ce ne-am odihnit picioarele, continuăm să mergem spre centrul oraşului. Trebuie să trecem neapărat şi pe lângă liceul Traian, ca să vă arăt unde au studiat atâtea generaţii de elevi buni. Aş putea să fiu modestă, dar nu este cazul, atunci când vine vorba de locul în care am studiat şi în care m-am format ca OM şi ca profesionist.

Podul lui Traian, construit de Apolodor la Drobeta, aşa cum va fi fost el Ilustraţie: flickr.com

Continuăm plimbarea prin Parcul Rozelor, spre Cetatea Medievală a Severinului. Cele mai frumoase cuvinte despre acest loc au fost scrise de Alexandru Vlahuță în celebra sa carte „România pitorească“: „Cetate întărită odinioară, apărată de un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipă la Dunăre, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor“.

După ce am vizitat şi cetatea, coborâm în port ca să vedem Dunărea în toată splendoarea ei. Astăzi e liniştită, singurul zgomot e acela al apei care loveşte bărcuţele trase la mal. Ȋn zare se vede insula Şimian, scăldată de razele soarelui. Nu, nu este faimoasa insulă Ada-Kaleh (care s-a scufundat), deşi încă se mai face această confuzie.

Mă întreba un amic de ce merg atât de des acasă. “De dor şi de linişte…”, i-am răspuns. De liniştea Dunării pe care aş privi-o ore în şir fără să mă plictisesc. De mirosul trandafirilor din Parcul Rozelor la început de primăvară. De oamenii care, deşi îşi duc traiul greu, sunt mai senini şi mai frumoşi

Vom porni spre casă pe un alt traseu, pentru a vă arăta Catedrala şi, desigur, Castelul de Apă (nu este un castel plin cu apă, care alimentează oraşul, aşa cum credeam când eram copil…). Pe partea din faţă a catedralei stă Iisus, biruitorul morţii, ţinându-i de mână pe Adam şi pe Eva (aşa cum ne ţine pe fiecare dintre noi). Mă opresc pentru câteva secunde pentru a-mi face cruce şi a o privi. Ȋntotdeauna m-a impresionat icoana Ȋnvierii… Mântuitorul e blând şi smerit în biruinţa Lui.

Castelul de Apă se vede în faţa noastră, semeţ şi frumos luminat, un fel de Turn Eiffel al orăşelului nostru. Din păcate, nu putem urca în el, deoarece s-a terminat programul de vizitare.

Coborâm uşurel prin cartierele liniştite cu căsuţe înapoi spre biserica Sfântul Gheorghe, de unde am început plimbarea. Mă dor picioarele, sunt obosită, însă liniştită. Sunt acasă, în orăşelul meu de lângă Dunăre! Sunt acasă, în cel mai frumos oraş din lume!

Cu ouăle la Severin – Amza Pellea

Foto deschidere: Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin, wikimedia.org

„Nu vă ascundeți în spatele vampirilor! România are mult mai multe de oferit!”. La o primă vedere, îndemnul unui străin frapat de natura și de frumusețea țării noastre ar putea smulge un zâmbet șters din partea cititorului. De fapt, în spatele acestor cuvinte se află încercarea unei treziri la realitate a românilor naivi, care consideră că doar mitul lui Dracula reprezintă o mândrie pe care o pot aduce în fața străinilor.

Deși Gading Wahyu Ajeng Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia la București, provine dintr-o țară care mustește de vegetație luxuriantă și de peisaje ce vrăjesc străinii însetați de experiențe exotice, România – țara pe care locuitorii o părăsesc sub mirajul traiului mai bun – a reușit să o impresioneze.

Într-o discuție cu Matricea Românească, Gading Parasati a ținut să sublinieze faptul că, în ciuda distanței considerabile dintre România și Indonezia, cele două țări nu sunt atât de diferite precum par. Din capul locului, interlocutoarea noastră a punctat că cel mai de preț bun pe care îl au aceste state este căldura localnicilor, pe care nu o întâlnim în orice colț de lume.

„Îmi place foarte mult natura din România, dar iubesc și Bucureștiul, care este foarte vibrant. Credeam că oamenii dintr-o țară est-europeană sunt mult mai tăcuți. (râde) Dar oamenii sunt atât de calzi! Am mai observat că românii nu sunt individualiști – mai exact, ei nu sunt oameni care tind să îi țină la distanță pe ceilalți. Nu. Cred că de aceea românilor le place să își țină familia unită, așa cum o fac și indonezienii”.

Gading W. A. Parasati, secretar II al Ambasadei Republicii Indonezia, în discuție cu Matricea Românească Foto: Mihai Vladu

Frumusețea pământului românesc, remarcată de străini încă de la începutul veacurilor

„Multe războaie am avut și multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta. Vijelii cumplite-au trecut peste noi, la toate-am ținut piept, și nu ne-am dat, și-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Și-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el. (…) Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: «Sunt român!»”.

Am mai observat că românii nu sunt individualiști – mai exact, ei nu sunt oameni care tind să îi țină la distanță pe ceilalți. Nu. Cred că de aceea românilor le place să își țină familia unită, așa cum o fac și indonezienii

Rândurile lui Alexandru Vlahuță din „România pitorească” reprezintă numai una dintre dovezile faptului că pământul țării noastre a reprezentat, încă de la începutul veacurilor, mândria poporului său, care l-a apărat de cotropitori cu propriul sânge. Astăzi, ținutul nostru nu mai este invadat mișelește pentru a fi cucerit, dar a rămas la fel de apreciat de străinii care sorb din priviri fiecare nuanță unică din tabloul viu al României pitorești. În acest context, poveștile despre splendorile în jurul cărora românii au privilegiul să locuiască au depășit hotarele. O astfel de poveste va duce mai departe și reprezentantul Ambasadei Indoneziei.

Gading Parasati este impresionată de „Bucureștiul cel vibrant”

„Dacă le-aș povesti prietenilor mei despre România, le-aș spune să vină să o viziteze, pentru că țara are peisaje cu adevărat frumoase. Ați putea, totuși, să încetați să mai spuneți că România este țara lui Dracula, pentru că acesta este un mit și nu este adevărat. Acest lucru, pur și simplu, acaparează frumusețea reală a României. În plus, o ilustrează și puțin întunecată. România nu este întunecată și nici nu este plină de vampiri. Poate că este ceva unic, dar eu nu am această părere. Pentru mine, țara voastră este verde, la fel ca peisajele ei”, a mai spus diplomatul.