Tag

Andrea Bocelli

Primăria Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) au anunțat, de curând, organizarea unui eveniment cultural de excepție: celebrul Andrea Bocelli va susține un concert extraordinar la Oradea Arena pe 17 noiembrie 2024.

Cu o carieră impresionantă de peste 30 de ani, Bocelli este recunoscut la nivel global pentru vocea sa excepțională și interpretările emoționante. Repertoriul său combină armonios muzica clasică și pop, incluzând arii de operă renumite, hituri atemporale și piese de pe cel mai recent album al său, “Duets – 30th Anniversary”.

Concertul de la Oradea face parte din turneul aniversar care sărbătorește 30 de ani de carieră muzicală a lui Andrea Bocelli, oferind publicului o selecție impresionantă de piese ce evidențiază extraordinara gamă vocală și profunzimea emoțională a artistului.

Alexandra Chira, directorul general al Visit Oradea, a declarat: Faptul că am reușit să convingem un artist de talie mondială, precum Andrea Bocelli, să concerteze în Oradea, va contribui semnificativ la creșterea notorietății orașului ca destinație de evenimente și de city break cultural, impulsionând astfel și turismul local.

Biletele pentru concertul din Oradea sunt disponibile online pe www.iabilet.ro începând din 31 iulie. Sunt puse în vânzare 5.000 de bilete, organizate în cinci categorii, inclusiv o zonă VIP. Cei dornici să ia parte la eveniment cu încurajați să își achiziționeze bilete din timp.

 

 

Andrea Bocelli – nume emblematic al muzicii clasice

Andrea Bocelli este un tenor italian de renume mondial, născut pe 22 septembrie 1958 în Lajatico, Toscana, Italia. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă fragedă, începând să cânte la pian la vârsta de șase ani. De-a lungul timpului, a învățat să cânte la flaut, saxofon, trompetă, trombon, chitară și tobe.

Când încă era un adolescent, Bocelli a fost diagnosticat cu glaucom congenital și a devenit complet orb la vârsta de 12 ani după un accident la fotbal. Acest incident nefericit nu l-a împiedicat să-și urmeze pasiunea pentru muzică.

În 1992, Bocelli a fost descoperit de Pavarotti după ce a înregistrat un demo cu “Miserere”. În 1994 a câștigat secțiunea “Nuevo Proposte” la Festivalul de Muzică de la Sanremo cu piesa “Il mare calmo della sera”. Această victorie a marcat începutul carierei sale impresionante în muzica clasică și pop.

În prezent, Andrea Bocelli este o emblemă a muzicii clasice și pop, având peste 90 de milioane de albume vândute și mai mult de 16 miliarde de streamuri. Evenimentul său “Music for Hope” din 2020 a stabilit recorduri, devenind una dintre cele mai vizionate reprezentanții live din toate timpurile. Bocelli a primit multiple distincții, inclusiv șase nominalizări la Premiile Grammy, șase nominalizări la Premiile Latin Grammy, un Glob de Aur, șapte Classical BRIT Awards, șapte World Music Awards și o stea pe Hollywood Walk of Fame.

A cântat pentru patru președinți americani, trei Papi, Familia Regală Britanică și numeroși lideri mondiali. De asemenea, a fost invitat la ceremonii de mare profil, precum Jocurile Olimpice, Cupa Mondială, Ceremonia de deschidere UEFA Euro 2020 și multe altele.

Bocelli a colaborat cu artiști de renume, precum Luciano Pavarotti, Sarah Brightman, Celine Dion, Ed Sheeran, Jennifer Lopez, Christina Aguilera, Dua Lipa, Bono, Ariana Grande, Stevie Wonder și Tony Bennett. Filmul său autobiografic din 2017, “The Music of Silence”, a avut un succes răsunător, iar anul 2024 va aduce lansarea documentarului “Andrea Bocelli: Because I Believe”.

Pe lângă cariera sa muzicală, Bocelli este implicat activ și în acțiuni caritabile. În 2011, a fondat Andrea Bocelli Foundation (ABF), o organizație care are ca scop ajutarea persoanelor aflate în dificultate din întreaga lume, prin proiecte de dezvoltare și educație.

A primit numeroase premii și onoruri pentru contribuțiile sale la muzică și caritate, inclusiv titlul de Cavaliere di Gran Croce, unul dintre cele mai înalte distincții civile ale Italiei.

Cu o carieră impresionantă și o viață dedicată artei, Andrea Bocelli continuă să inspire milioane de oameni din întreaga lume cu vocea sa inconfundabilă, iar anul acesta, românii vor avea ocazia să trăiască live magia pe care artistul o creează și o împărtășește cu publicul său.

Sursă foto: Facebook Visit Oradea, Facebook Andrea Bocelli