Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, Emanuil Ungurianu a slujit avocatura vreme de 35 de ani. Cu timp și fără timp preia cârma despărțământului ASTRA din Banat și se angajează în misiunea de a ridica mai multe biblioteci în zonele rurale. Donează cărți, bani, adună lângă el oameni de bine și se ocupă de organizarea învățământului românesc bănățean. A luptat împotriva legilor care prevedeau introducerea limbii maghiare în școli și s-a îngrijit de soarta elevilor, studenților și profesorilor români. Aprig la vorbă, dar mai tăios prin cuvânt, avocatul Ungurianu pune pe picioare două ziare: “Luminătorul” și “Dreptatea”. A lucrat și-n ogorul bisericii fiind cel care s-a alăturat Mitropolitului Andrei Șaguna în proiectul de reînființare a Episcopiei Timișoarei.
Primii pași în viață și-n carieră
Vede lumina zilei pe 21 decembrie 1845, în localitatea Satchinez, din județul Timiș. Este botezat la două zile de către preotul George Popovici și primește numele Emanuel. Junele se dezvoltă frumos. Debutul școlar, și-l face în localitatea natală, după care pornește spre Timișoara pentru restul etapelor școlare. Proaspăt absolvent de bacalaureat, se decide rapid și pornește spre Facultatea de Drept din Budapesta. S-a dovedit un student eminent, care pe lângă cursuri muncea ca funcționar la poștă pentru a strânge un ban în plus. După finalizarea facultății, va face practica necesară, urmând ca în anul 1874 să promoveze examenul de avocatură la Tabla regească din Budapesta.
De aici, se îndreptă către capitala Banatului, unde și-a deschis un birou. A profesat avocatura vreme de 35 de ani, perioadă în care s-a remarcat prin diplomație, patriotism, cultură și apărarea drepturilor conaționalilor. Iartă cum îl vedea Valeriu Braniște, lider de seamă al românilor din Banat: “Holtei era în Timișoara avocatul Emaniul Ungurianu, pe atunci director al Timișanei (…) Era unic în felul său, bun la inimă, dar aspru la vorbă. Ne dicta să fim zilnic după masă în cafeneaua Kranprinz, la masa lui, unde își lua cafeaua neagră.”
Un avocat în slujba culturii
Înființată la Sibiu prin eforturile unei generații care dorea emanciparea politică a națiunii române, Asociația ASTRA începea să prindă rădăcini. La insistențele elitei bănățene, în orașul de pe Bega va lua naștere un despărțământ. Un loc de seamă în activitatea asociației îl va avea avocatul Ungurianu, care a deținut funcția de director între 1898-1906. Scopul era unul bine definit: dezvoltare culturală și economică a poporului român din Banat.
Emanuil Ungurianu s-a dedicat trup și suflet noii misiuni. În anul 1901, despărțământul avea în administrare zece biblioteci dintre care patru fuseseră înființate în cursul acelui an. De înzestrarea lor s-a ocupat chiar avocatul bănățean, care a donat 64 de tomuri. Pentru susținerea activităților culturale, Emanuil a contribuit cu 400 de coroane din propriul buzunar și a demarat lucrările pentru alte patru biblioteci în localitățile Dragșina, Sinersig, Vucova și Cerna. În adunarea generală a despărțământului ținută la 14 iunie 1903, liderul bănățean afirma că slăbiciunile unui popor trebuiesc descoperite și vindecate, altfel neamul respectiv va fi supus pieirii.
În slujba învățământului românesc
Pe lângă înființarea și înfrumusețarea bibliotecilor, o altă problemă de care s-a îngrijit a fost dezvoltarea învățământului românesc din Banat. Situația nu era deloc una roz. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea, școala traversează o perioadă nefastă. În viziunea străinilor, ea trebuia să contribuie la edificare statului național maghiar. Cum era de așteptat, limba maghiară a fost introdusă ca obiect de studiu în gimnaziile și liceele românești, iar în 1907 avea drep scop ”dezvoltarea și întărirea atașamentului față de patria ungară.”
În anul 1866 fruntașul Meletie Drăghici și profesorul George Crăciunescu au pus bazele unui “institut de creștere și ajutorare pentru tinerimea română greco-catolică de la școala din Timișoara.” În horă se prinde și Alexandru Mocioni, politician cu ștate vechi, iar la adunarea din 16 aprilie răsare “Alumneul român-național din Timișoara.” Avocatul Ungurianu a fost uns pe rând, vicepreședinte, apoi președinte. Când a preluat conducerea “Alumneului” acesta deținea un fond de 200 de florini, urmând ca la finalul mandatului să lase în vistieria acestuia nu mai puțin de 22.000 de florini. Eforturile sale au vizat și organizarea “Reuniunii învățătorilor români” din Banat. În acest sens, avocatul bănățean a luptat pentru asigurarea existenței materiale a învățătorilor români prin înființarea unui fond de ajutorare reciprocă.
Cu toate acestea apele nu se liniștesc de loc. Bănățenii se strâng în număr mare și protestează împotriva măsurilor impuse de maghiari. De la adunare nu puteau lipsi Emanuil Ungurianu, Traina Putici, George Adam, Pavel Rotariu, etc. Evenimentul s-a încheiat cu o rezoluție ce prevedea abrogarea tuturor legilor și ordonanțelor care introduceau limba maghiară în școlile confesionale românești. Pe lângă toate acestea, avocatul a făcut donații substanțiale în contul școlilor românești din Banat. A fost atent și la nevoile studențimii române. Vorbind despre situația tinerilor care studiau în Budapesta, a scos în evidență faptul că aceștia se scaldă în mizerie și că este necesară înființarea unui internat care să le ofere cele mai bune condiții.
Emanuil Ungurianu alături de membri ai elitei din Transilvania în august 1908, la Șimleu Silvaniei
Aduce la lumină noi publicații și sprijină reînființarea Episcopiei Timișoarei
Om de caracter, patriot fără cusur, vizionar, dar mai presus de toate un pasionat al condeiului. Conștient de rolul pe care-l avea presa în cadrul mișcării de emancipare națională, fruntașul bănățean a pus bazele unor ziare românești pe care le-a sprijinit financiar. Așa iese de sub tipar “Luminătorul”, ziar menit să evidențieze situația politică a românilor din Banat. În 1893, alături de Alexandru Mocioni și Vincețiu Babeș, se pune la cale înființarea unei alte publicații, “Dreptatea”. Cu acest prilej, Ungurianu a reafirmat scopurile presei românești: “apărarea intereselor politice și culturale; informarea intelighenției române și luminarea țăranului român.” La finalul anului 1897 cele două ziare au încetat să mai iasă de sub tipar, atât din cauza lipsei de bani, cât și din cauza persecuției politice venite din partea guvernului maghiar.
Emanuil Ungurianu a lucrat și-n ogorul bisericii. În 1863, Mitropolitul Andrei Șaguna a propus reînființarea Episcopiei Timișoarei, iar printre liderii care s-au alătura acestui demers a fost și avocatul român. Proiectul reînființării episcopiei a avut de înfruntat multe dificultăți. Pe lângă opoziția autorităților politice, lipsa banilor făcea imposibilă realizarea acestui vis. Rezolvarea vine tot de la fruntașul bănățean, care nu stă cu mâinile încrucișate și demarează o campanie de strângere de fonduri, deschizând colecta cu o donație de 10.000 de coroane. În 1906, l-a convins pe episcopul Ioan I. Pop să lanseze o circulată în vederea strângerii de fonduri. Cu timpul, deputați timișoreni, oameni din înalta societate, oameni simpli, toți au contribuit la colectă. Reunit în ședință specială, sinodul din Arad, și-a dar în principiu acordul pentru reînființarea Episcopiei Timișoarei și cedarea a patru protopopiate. Prin eforturile sale, Ungurianu a câștigat de partea sa și Primăria Orașului Timișoara, care a donat în anul 1925 o suprafață de peste cinci pogoane de pământ în centrul orașului destinată ridicării unei catedrale episcopale. Pe lângă acestea, de numele său se leagă construirea de noi biserici, înființarea unor parohii și subvenționarea mai multor proiecte. În calitate de membru al Consistoriului Episcopiei Aradului, fruntașul bănățean a susținut necesitatea consolidării învățământului confesional românesc și ajutorarea materială a corpului didactic.
Reușitele profesionale nu s-a răsfrânt și în viața personală. A rămas necăsătorit până la finalul vieții, preferând mai degrabă să se angajeze într-un mariaj cu munca. Alergătura, responsabilitățile și nopțile nedormite, îi macină sănătatea. După o viață afierosită propășirii românilor, avocatul Ungurianu trece la cer în data de 25 martie 1929. Douăzeci și patru de preoți în frunte cu Episcopul Grigorie Comșa, au săvârșit slujba de prohodire în Piața Unirii din Timișoara. Necrologurile au fost asigurate de Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Victor Vâlcovici, alături de alți membri ai elitei române.
Surse: Vasile Rămneanțu, Emanuil Ungurianu (1845-1929), Ed. MIRTON, Timișoara, 1996