Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

atlanta

Părintele Acsente rememorează cu bucurie momentele când mama îi pregătea de cu seară hainele pentru slujba de duminică sau când clopotul bisericii din centrul satului îi chema pe săteni la slujbă. Cu timpul, a urmat cursurile seminarului și ale facultății de teologie. În 1996 a devenit câștigător la celebra loterie a vizelor, iar destinul avea să-l poarte departe de locurile natale. A poposit la Washington, D.C., unde a fost cantor la biserica părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. A petrecut doisprezece ani lângă marele duhovnic, iar înainte de a trece la cele veșnice, părintele Calciu l-a propus pe tânărul teolog spre hirotonie. Din anul 2013 părintele George slujește în parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, prima biserică românească din Atlanta. Am stat de vorbă cu sfinția sa și am rememorat drumul către SUA, cum a fost întâlnirea cu părintele Calciu și care este atmosfera din comunitatea pe care o păstorește.

 

Interviul pe scurt:

  • America, păzea că vin!: Am fost desemnat unul din câștigătorii loteriei vizelor în anul 1996 și am plecat în Washington, D.C. Acest program cerea să cunoști pe cineva în America, asta pentru a nu cădea povară autorităților locale sau federale. Am ajuns printr-o cunoștință la o familie de români.
  • Cantor la biserica părintelui Gheorghe Calciu: “Am intrat cu familia Ionescu în biserică și am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta, o privire blândă, o barbă ca de monah și un suflet cald. M-au prezentat părintelui, iar acesta a zis: «Slavă Domnului că mi-a ascultat din nou rugăciunea. Chiar aveam nevoie de ajutor la strana bisericii»”
  • Istoria primei biserici românești din Atlanta: “În cele din urmă, au găsit o casă pe care au cumpărat-o mai multe familii, după care au achiziționat și terenul viran de lângă. Au început să vadă unde este episcopia română și să întrebe cine este episcop. După un timp au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nathaniel, care le-a trimis un preot și au transformat garajul casei într-o capelă.”

 

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Atlanta

 

Nebănuitele cărări ale Domnului

S-a născut în proximitatea Dunării, mai exact în comuna Suhurlui din județul Galați. Valorile creștin ortodoxe erau la loc de cinste în casa familiei Acsente. Duminical, părinții și cei nouă copii erau nelipsiți de la Sfânta Liturghie, iar când anumite pricini împiedicau participarea la slujbă, timpul până la următoarea liturghie părea o eternitate. “Mama și tata m-au dus de mic la biserică. Nu conta că nu exista aer condiționat în anii ’70 sau că biserica era arhiplină, nu. Biserica fiind în centrul satului, oamenii nu avea nicio scuză să nu vină la slujbă. Astăzi lumea modernă este chemată la biserică prin Facebook sau prin alte mijloace, însă Facebook-ul acelor timpuri era clopotul”, povestește părintele George Acsente pentru Matricea Românească.

 

,,Facebook-ul acelor timpuri era clopotul”

 

Cu timpul, a urmat cursurile seminarului și ale facultății de teologie. Dar, cine ar fi crezut că destinul avea să-i surâdă peste câțiva ani? “Am fost desemnat unul din câștigătorii loteriei vizelor în anul 1996 și am plecat în Washington, D.C. Acest program cerea să cunoști pe cineva în America, asta pentru a nu cădea povară autorităților locale sau federale. Am ajuns printr-o cunoștință la o familie de români, familia Ionescu, care locuia în Washington, D.C. Nu ne cunoșteam personal. Am vorbit la telefon și m-au găzduit câteva săptămâni până m-am integrat în comunitatea de acolo.”

 

În satul natal la vârsta de opt ani

 

Povești cu părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Familia Ionescu era implicată în Biserica Sfânta Cruce din Virginia, unde slujea părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Duhovnicul îndurase douăzeci și unu de ani de închisoare sub regimul comunist, iar din anul 1985 se stabilise definitiv în SUA. “Erau vremuri mult mai dure pentru bisericile românești din America, asta pentru că oamenii erau preponderent bătrâni, iar corul bisericii avea nevoie de ajutor. Când au auzit că sunt absolvent de teologie, familia Ionescu a zis că părintele Calciu se va bucura tare mult. Eu am întrebat dacă este vorba de părintele Calciu Dumitreasa, și ei au zis că da. Nu știam că părintele este în Washington, D.C., știam că e în America, atât. Atunci în sufletul meu s-a produs ceva fiindcă auzisem de părintele Calciu și nu îmi venea să cred că o să-l cunosc.”

 

,,Am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta”

 

Într-o zi de joi ajunsese la biserică. Tocmai la țanc, pentru că vineri se oficia vecernia mare, deoarece în weekend biserica era închiriată de comunitatea ortodoxă etiopiană. Prin urmare vecernia de sâmbătă seara, se muta vineri. “Am intrat cu familia Ionescu în biserică și am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta, o privire blândă, o barbă ca de monah și un suflet cald. M-au prezentat părintelui, iar acesta a zis: «Slavă Domnului că mi-a ascultat din nou rugăciunea. Chiar aveam nevoie de ajutor la strana bisericii» Și din acel moment am devenit cantor pro bono vreme de doisprezece ani. Biserica părintelui era la câteva mile de Pentagon. Înainte să treacă la cer, părintele făcuse demersul de a fi hirotonit de către arhiepiscopul nostru Înaltpresfințitul Nathaniel. Părintele Calciu a murit în 2006, iar la ceva timp după am fost chemat la taina hirotoniei.”

 

Alături de obștea părintelui Gheorghe Calciu

 

Metamorfoza primei parohii românești din Atlanta

În prezent, părintele Acsente slujește la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Atlanta. Istoria acestei parohii este una foarte interesantă dacă avem în vedere faptul că este prima biserică românească din Atlanta și că a pornit dintr-un garaj. “Biserica a fost înființată în anul 1993 deoarece comunitatea de români a început să i-a amploare după Olimpiada din 1996 care s-a ținut aici. Neavând biserică, românii mergeau la biserica americană ortodoxă, dar acolo se slujea în engleză. Ulterior, au început să se organizeze, însă nu aveau nici preot, nu știau unde este episcopia, deci erau complet dezorientați. Majoritatea erau oameni în vârstă și au început să caute o proprietate în zona unde erau concentrați mai mulți români. În cele din urmă, au găsit o casă pe care au cumpărat-o mai multe familii, după care au achiziționat și terenul viran de lângă. Au început să vadă unde este episcopia română și să întrebe cine este episcop. După un timp au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nathaniel, care le-a trimis un preot și au transformat garajul casei într-o capelă. Au trecut mai mulți preoți pe acolo până când comunitate s-a mai stabilizat și au început să se gândească la construirea unei biserici în toată regula”, spune părintele Geroge.

 

,,Au transformat garajul casei într-o capelă”

 

Biserica cea nouă a fost sfințită la 18 octombrie 2008. Casa și garajul au fost remodelate și transformate în casă parohială, iar în zona unde a fost capela s-a ridicat o sală ce găzduiește felurite evenimente din viața comunității. Privind în timp, de la primele Sfinte Liturghii și până în prezent, îl întreb pe părintele Acsente cum a evoluat comunitatea pe care o păstorește. “Astăzi foarte rar mai vin familii de români aici pentru că acum sunt mai multe oportunități de a merge în Europa. Economic vorbind, România a mai crescut față de ce era în anii ’90. Oamenii au cât de cât un nivel de trai mai bun, așa că nu mai emigrează masiv în America. Acum, noi avem în jur de 150-200 de familii. Înainte de pandemie biserica era plină, după am fost închiși o perioadă, acum iar săvârșim slujbe cu public, dar mulți oameni au rezerve în a participa în persoană la Sfânta Liturghie.”

 

 

 

Fărâma de Românie din Atlanta

America este un mozaic religios. Chiar dacă statul nu finanțează cultele, totuși încurajează practicarea oricărei forme de credință. Părintele îmi spune că Ortodoxia nu e atât de necunoscută în America și îmi povestește despre Sfinții Gherman de Alaska, Ioan Maximovici sau Rafael de Brooklyn. Pe lângă acestea, părintele a botezat americani furați de bogăția credinței Ortodoxe. În continuarea dialogului, îl întreb pe părintele Acsente cum reușește să supraviețuiască parohia din punct de vedere financiar. “Țin minte că biserica părintelui Calciu se autofinanța, iar când am aflat că fiecare membru trebuia să dea câte un bănuț la biserică am învățat că asta trebuie să fac și eu duminical. Biserica nu ar exista fără acest ajutor. Datoria noastră de preoți este să spunem că biserica se bazează pe fiecare dinte membri ei. Oamenii din comunitate suportă utilitățile bisericii, toate se plătesc din bugetul parohiei care este alimentat de comunitate. Este destul de greu să supraviețuiești doar din slujbe pentru că viața de aici e mai scumpă decât cea din România”, lămurește părintele.

 

,,Aici în America întâlnim un segment de credincioși care vin la biserică efectiv din dorința de a se întâlni cu alți români”

 

Anual, parohia organizează două festivaluri, unul de primăvară și altul de toamnă, în care artiști români încântă publicul cu melodii tradiționale, doamnele din comunitate gătesc, iar preț de câteva zile pământul devine eminamente românesc. Sala parohiei este transformată în muzeu și americanii îi trec pragul cu mare interes. “Aici în America întâlnim un segment de credincioși care vin la biserică efectiv din dorința de a se întâlni cu alți români, de a vorbi românește și nu neapărat mânați de sentimentul religios. În România vin la biserică doar oamenii care vor să spună o rugăciune, să aprindă o lumânare, să planifice un serviciu religios, etc. Pe lângă festival, la noi în parohie mai poposesc duhovnici care țin conferințe, avem și o școală duminicală, iar pe viitor vrem să implicăm consiliul parohial într-un plan de Health Assessment și să vedem ce se mai poate îmbunătăți în parohia noastră”, conchide părintele George Acsente.

 

 

Originar din Valea Vișeului, județul Maramureș, Nicolae a copilărit în ambianța frumosului. Bunicul, cantor la strana bisericii, îi spunea tot felul de povești, iar într-o bună zi, i-a mărturisit că s-ar bucura foarte mult dacă nepotul ar lua calea preoției. Cu timpul, junele a crescut, și-a făcut bagajul și a luat calea Bucureștiului, unde a studiat Seminarul și Facultatea de Teologie. A fost pentru scurtă vreme preot de spital, însă pronia avea alte planuri cu el. În anul 2001, soția, medic de profesie, a primit o invitație de a lucra în SUA, iar misiunea își schimba datele. Pe tărâm american a ridicat o biserică, a închegat o comunitate, le este permanent alături și se îngrijește ca tinerii să-și cunoască credința și rădăcinile. Astăzi, ne întâlnim cu părintele Nicolae Clempuș, slujitor la Biserica Ortodoxă Sfânta Maria din Atlanta și vedem cum a luat naștere această comunitate, cu ce provocări se confruntă românii de peste ocean și ce proiecte pregătesc pentru viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Nebănuite sunt cărările Domnului: “Acești oameni s-au gândit să facă o altă misiune românească în zona lor și căutau un preot. Au luat legătura cu cei de la arhiepiscopie, nu au găsit pe nimeni și atunci m-am nimerit eu. Prima slujbă am făcut-o în decembrie 2001 cu câteva zile înainte de Crăciun, la care au participat maxim zece oameni.”
  • Tinerii și biserica în America: “Am încercat să-i ținem pe tineri lângă biserică prin educație religioasă, prin tabere, seri de film, festivaluri românești. Din 2003 avem câte două ediții pe an în care tinerii cunosc muzica tradițională, dansurile. Mereu am avut un grup de dans pentru cei mici și pentru cei mari. Prin aceste manifestări care țin de cultura și identitatea noastră încercăm să-i câștigăm pe tineri.”
  • Biserica văzută ca un sat românesc: “Noi nu am separat partea de slujire liturgică de latura practică a bisericii, de cotidian. După slujbă oamenii stau la o cafea, stau la picnic, socializează, dar toate acestea se întâmplă în curtea bisericii și astfel biserica devine o punte de legătură. Putem spune că suntem un sat românesc, unde ne cunoaștem unii pe alții. Este metoda noastră de viețuire, dar și de supraviețuire.”

 

Biserica Ortodoxă Sfânta Maria din Atlanta

 

Din Valea Vișeului și până-n SUA, nu-i decât un pas

Mai sunt doar cinci minute până când acele ceasului vor indica ora 20:00, ora României. Pe cealaltă parte a globului, la mii de kilometri distanță, se află părintele Nicolae Clempuș, pregătit să facem cunoștință. Țârâie telefonul! Odată, de două ori, iar când mă pregăteam să contabilizez al treilea semnal sonor, vocea părintelui se face imediat auzită. Primele minute, le dedicăm formulelor clasice de prezentare. După care, jovialitatea maramureșeanului își face simțită prezența. Iscoditor din fire, vreau să aflu ce l-a determinat s-o apuce pe calea celor sfinte. “Bunicul meu a fost un om al bisericii. Cânta la strană, avea foarte multe cărți bisericești. Printre poveștile pe care mi le spunea, a zis că ar fi foarte bucuros dacă eu aș ajunge preot, iar fratele meu profesor. Cumva ideea de preoție mi-a inspirat-o chiar el. Ulterior, am simțit și chemarea, după care au urmat pași în această direcție. Când s-a pus problema unde să merg la liceu, tata a zis că am la dispoziție două variante: fie urmez un liceu la Sighet, și fac naveta, fie merg la Seminarul Teologic din București”, povestește părintele Nicolae pentru Matricea Românească.

 

,,Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată că o să ajung în America!”

 

Cu un bagaj de vise și multă ambiție, tânărul a luat drumul Capitalei.  Aici, destinul i-a scos în cale oameni care l-au construit, o soție devotată, iar pe când era în anul patru la Facultatea de Teologie a primit harul preoției. Ce a urmat după? “Vreme de un an și jumătate am fost preot de spital. Soția mea a terminat medicina și făcea stagiul la câteva spitale din București. Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată că o să ajung în America! Era prin 2001 când fratele soției a spus că ar fi bine să venim în SUA. Cum era firesc, mi-am urmat soția, și am zis că o să fac misiune acolo”, spune părintele.

 

 

Cum se naște o comunitate peste ocean

Adaptarea în societatea americană nu a reprezentat cea mai mare provocare. Altele erau neajunsurile. Pentru început, părintele s-a dus la cea mai apropiată biserică românească. A urmat o serie de întâlniri cu patru familii care locuiau destul de departe de această biserică. Atunci le-a venit ideea. “Acești oameni s-au gândit să facă o altă misiune românească în zona lor și căutau un preot. Au luat legătura cu cei de la arhiepiscopie, nu au găsit pe nimeni și atunci m-am nimerit eu. Prima slujbă am făcut-o în decembrie 2001 cu câteva zile înainte de Crăciun, la care au participat maxim zece oameni. Ulterior, m-am dus la mitropolitul grec de aici și i-am spus că am venit din România, că vrem să facem o biserică românească și ne-a dat o capelă, unde fusese prima lor biserică. Nu aveam nici curent, făceam slujba la lumânări, exact ca în primele secole creștine. Am slujit acolo timp de trei ani de zile. Veniseră atât de mulți oameni, încât a trebuit să ne mutăm într-un loc mai mare. Cu eforturi, am închiriat o încăpere de la o biserică catolică, am stat acolo încă trei ani, locul devenise neîncăpător, și am început să ne facem planuri pentru a ne construi propria noastră biserică”, își amintește părintele Nicolae Clempuș.

 

,,Abia în 2011 am terminat cu totul, iar cu două săptămâni înainte de sfințire am avut un mare necaz”

 

Ridicarea unei biserici pe pământ străin, nu este deloc un lucru ușor. Prețurile terenurilor sunt foarte ridicate, ca să nu mai zic de materialele de construcție, și alte lucruri de genul. Dar Dumnezeu a lucrat tainic și așa s-au strâns oamenii care au ridicat o nouă biserică. “La un moment dat, un român care era stabilit de ceva vreme aici, a zis că vrea să ne întâlnim. Când am ajuns la adresa indicată am dat de o pădure și a zis că în acel loc vom construi biserica. Ne-a donat o bucată de pământ, iar noi ne-am pus pe făcut planul. Biserica a fost ridicată în anul 2008, dar nu era complet finisată. Abia în 2011 am terminat cu totul, iar cu două săptămâni înainte de sfințire am avut un mare necaz. Un scurt circuit la o priză a dus la declanșarea unui incendiu care a distrus aproape totul. Ne-am apucat să refacem biserica, și după câteva luni am făcut și sfințirea”, rememorează părintele.

 

Tradiție și voie bună la Festivalul Românesc al parohiei

 

We Are Young in  America

În cei douăzeci de ani de existență, comunitatea a evoluat de la 5-6 familii, până la 200. Creșterea a fost în tandem cu evoluția comunităților de români din SUA. “Dacă e să mă gândesc la evoluția comunității, de la primele Sfinte Liturghii și până acum, pot spune că un singur lucru m-a cutremurat, dar în sens bun. M-am întâlnit cu primul băiat pe care l-am botezat la începutul misiunii noastre, acum are 19 ani, și mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul. Deci avem o generație pe care am crescut-o în biserică. Copiii care au fost botezați de-a lungul timpului sunt gata să se integreze în comunitate și să preia funcții pentru că avem nevoie de lideri în comunitate.”

 

,,Avem o generație pe care am crescut-o în biserică”

 

Pe lângă misiunea de la biserică, părintele activează și în cadrul Organizației de Tineret ROYA. “Copiii când sunt mici vin la biserică aduși de părinții lor, dar când ajung la vârsta adolescenței se produce o ruptură. Atunci încep să se raporteze la biserică ca la un loc al părinților. Prin taberele și discuțiile pe care le am cu tinerii încerc să fac această legătură, și să nu mai existe o ruptură între biserica părinților și biserica lor. Apoi, copiii și tinerii care merg la școlă vorbesc limba engleză, se obișnuiesc cu ea, și când ajung adolescenți nu mai pot lega o frază în română. Când vine vorba de Sfânta Liturghie nu înțeleg nimic și am încercat prin întâlnirile cu ei să le explic și să le arăt că biserica este a lor. Că avem o deschidere către limba engleză, ca ei să se integreze în comunitate. Am încercat să-i ținem pe tineri lângă biserică prin educație religioasă, prin tabere, seri de film, festivaluri românești. Din 2003 avem câte două ediții pe an în care tinerii cunosc muzica tradițională, dansurile. Mereu am avut un grup de dans pentru cei mici și pentru cei mari. Prin aceste manifestări care țin de cultura și identitatea noastră încercăm să-i câștigăm pe tineri”, spune părintele.

 

Stadiul actual al sălii sociale

 

Biserica în SUA, o familie extinsă

Misiunea părintelui Nicolae Clempuș se desfășoară într-un mozaic religios, în care denominațiunile protestante și neoprotestante sunt la tot pasul. De când slujește în Atlanta, părintele a botezat americani get beget, care au fost furați de frumusețea și profunzimea Ortodoxiei. După câte mi-a povestit, observ că biserica în America, este mai mult decât un spațiu în care te rogi, bați mătănii și aprinzi lumânări. “Pentru majoritatea oamenilor de aici, biserica este o prezență activă în viața lor. Când zic biserică, mă includ și pe mine ca reprezentant al ei. Eu sunt chemat la foarte multe activități în timpul săptămânii. Dacă cineva are o zi de naștere, este o mare bucurie ca în mijlocul lor să fie și preotul. Am amintit un moment vesel, dar foarte mulți oameni au nevoie de biserică atunci când trec prin momente de suferință. Fie că sunt în vacanță sau în alt loc, telefonul meu este deschis și răspund cu bucurie oamenilor. Prietenii mei americani spun că după o anumită oră trebuie să lași telefonul de o parte, nu mai răspunzi ca să ai timp de familie. Pentru mine preoția nu este un job, nu e o meserie, ci o misiune. De curând, am avut o doamnă care este văduvă și care a fost internată în spital cu covid. Când a fost externată și a trebuit să stea cu oxigen, am făcut un plan prin care să-i aducem hrană caldă de trei ori pe zi. M-a impresionat implicarea oamenilor, așa că am făcut un orar în care timp de 3-4 săptămâni doamna aceasta a primit hrană cladă. Pentru oamenii de aici asta este biserica. Ei nu sunt detașați de viața comunității, ci se simt implicați în acest corp unitar. Noi nu am separat partea de slujire liturgică de latura practică a bisericii, de cotidian. După slujbă oamenii stau la o cafea, stau la picnic, socializează, dar toate acestea se întâmplă în curtea bisericii și astfel biserica devine o punte de legătură. Putem spune că suntem un sat românesc, unde ne cunoaștem unii pe alții. Este metoda noastră de supraviețuire, dar și de viețuire.”

 

,,Pentru mine preoția nu este un job, nu e o meserie, ci o misiune”

 

Când credeam că le-am auzit pe toate, că nimic nu mă mai poate surprinde, părintele Nicolae deschide un alt subiect și îmi povestește de un proiect în plină desfășurare. “Având numai biserica, o sală micuță și o bucătărie, am pus la cale construcția unei săli sociale, unde oamenii vor avea posibilitatea ca după o nuntă sau botez, să facă o petrecere. Separat, vom avea câteva clase de religie pe diferite categorii de vârstă. Anul trecut în august, am început construcția, iar după un an de zile sala este în picioare, am acoperit-o și lucrăm la partea de interioare. Tot acest proiect este făcut din donațiile credincioșilor, iar ajutoarele vin prin diferite mijloace precum Paypal, on-line pe website-ul bisericii, etc. Centralizăm toate donațiile, se face o listă și nimeni nu este uitat. Deja avem o carte întreagă cu oamenii care au donat și vrem ca ei să rămână pomeniți în parohia noastră. Toate acestea nu le facem spre lauda noastră, ci ca mărturie pentru cei care vor veni după noi. Să-și aducă aminte de sacrificiul nostru. Noi vom pleca din lumea aceasta, dar lăsăm în urmă faptele noastre”, conchide părintele Nicolae Clempuș.