balet

Dansul a venit odată cu intrarea la școală, iar de atunci scena îi este viață tinerei artiste Daiana Jelescu. Fiecare întâlnire cu podiumul îi trezește vibrație pe întreg corpul. Nu totul se învârte în jurul culorii roz, a tutuurilor și a momentelor frumoase, mai ales că și-a fructificat pasiunea în paralel cu activitățile școlare. În schimb, provocările care i s-au arătat de-a lungul carierei au întărit-o și au construit omul cu un psihic puternic de azi. Forța pe care și-a luat-o de-a lungul anilor petrecuți în școala de dans o transmite, în egală măsură cu blândețe, elevilor săi din cadrul Royal Dance Academy.

Această academie de dans este un vis materializat. Când era mică, Daiana a aruncat un gând către Univers, iar Universul i-a dat mai mult decât se aștepta. Școala sa se adresează și copiilor atipici. În 2016 a înființat un program de terapie prin balet care se apleacă celor speciali și sunt în jur de 10 beneficiari. Să o cunoaștem mai bine!

Încotro se îndreaptă Daiana Jelescu atunci când vorbim despre cariera profesională?

Am foarte multe planuri pe care îmi doresc să le duc la îndeplinire. În ceea ce privește cariera mea, pot spune că de câțiva ani buni, sunt într-o continuă ascensiune și asta mă bucură!

Te încadrezi în tiparul fetițelor care au urmărit la TV spectacole de balet și au început să-l practice de la vârsta de 4 ani?

Sunt destul de aproape de acest tipar, doar că eu am început baletul la vârsta de 7 ani. Nu-mi amintesc cu exactitate care era viziunea despre balet înainte de a începe să-l practic, dar pot spune, că viața de artist, este foarte diferită de ceea ce se vede din afară.

Prin ce momente frumoase trece o elevă a unei școli de balet?

Sunt multe momente frumoase! Spectacolele și fiecare întâlnire cu scena, care trezește în tine emoții noi, turnee, repetiții reușite, timpul petrecut alături de echipa ta. La final îți dai seama că ai o colecție impresionantă de amintiri frumoase din școala de balet.

Dar cea mai mare provocare care ar fi?

Sunt multe provocări în acest domeniu și ai nevoie de un psihic foarte puternic pentru a le depăși, fără să-ți pierzi entuziasmul. Aceasta este, de fapt, adevărata provocare.

Ai putea crede că baletul îți pune la încercare doar forța fizică, dar e mai mult decât atât. Îți încearcă psihicul, valorile, emoțiile și afli întotdeauna lucruri noi despre tine.

Drumul spre succes în această profesie este foarte anevoios, dar la finalul călătoriei știi cine ești cu adevărat.

Îți amintești de prima reprezentație? Mărturisește-ne emoțiile care te-au îmbrățișat la acea vreme!

Îmi amintesc cu drag de primele mele spectacole. Aveam emoții pozitive. Îmi doream să fiu pe scenă, îmi plăcea mult și mă simțeam în elementul meu. Îmi plăcea tot ceea ce se petrecea în cadrul unui spectacol și eram atentă și la detalii tehnice. Nu știam atunci despre regia coregrafică, specializare pe care am studiat-o mai târziu, dar știam că îmi doresc să organizez și eu spectacole, atunci când voi fi mare.

Care este cel mai dificil lucru pentru o balerină?

Cum spuneam și mai sus, sunt multe provocări. În ceea ce mă privește pe mine și pe alții ca mine, care am plecat de mici de acasă, pentru a face performanță în dans, cred că acesta este în topul sacrificiilor – să te desprinzi de familie, de părinți la o vârstă atât de fragedă (10-11 ani) și să te muți într-un oraș nou. Pe undeva este și un sentiment plăcut, să-ți iei viața în propriile mâini de mic și să-ți consolidezi relația cu tine însuți, care mai târziu te va ajuta cu siguranță, în toate aspectele vieții.

Au fost și momente în care ai spus: Nu mai pot!?

Sincer, nu. Am avut momentele mele de slăbiciune și momente în care m-am simțit depășită de situație, dar întotdeauna am avut direcția trasată clar și știam cu precizie unde îmi doresc să ajung, așa că oricât de anevoios era drumul, mă încărcam cu ambiție.

Tocmai asta m-a ajutat, faptul că am o voință de fier și nu mă demotivez ușor, în ciuda sensibilității pe care o am și o manifest. Găsesc mereu în mine resurse să o iau de la capăt.

Care sunt soluțiile Daianei pentru a depăși pasele urâte pe care le întâmpină?

Învăț să-mi păstrez calmul în orice situație și să-mi reamintesc mereu că nu există obstacol de nedepășit. Cred că suma a ceea ce noi numim probleme, este egală cu suma soluțiilor și în general, acestea din urmă, îmi vin în minte spontan, fără să mă gândesc foarte mult. Pot spune că sunt antrenată pentru asta pentru că face parte din fișa postului meu să găsesc mereu soluții la orice situație neprevăzută.

Când ai înființat Royal Dance Academy? Care e povestea din spate?

Royal Dance Academy este visul meu din copilărie. Din totdeauna am visat să predau balet și să am o școală a mea. Nu mi-am pus niciodată problema eșecului. Am știu că este doar o chestiune de timp până când acest vis se va materializa.

Toată copilăria le-am povestit celor din jur despre cum va fi școala mea de dans și mi-am conturat-o atât de frumos în minte, încât astăzi, mă emoționez de fiecare dată când vorbesc despre ea și despre proiectele noastre frumoase.

Am înființat-o în 2018, imediat după absolvirea Facultății, la 22 de ani și încă de la înființare, această școală s-a bucurat de un succes nesperat.

Predai diferite stiluri de dans în interiorul academiei pe care o conduci. Ai primit diferite titluri atât naționale, cât și internaționale. Care este cel mai important titlu obținut până acum?

Având un palmos atât de frumos, mi-e greu să clasific premiile. Și eu ca dansator și elevii pregătiți de mine am obținut numeroase premii în competiții internaționale cu grad de dificultate ridicat.

Am avut copii cu titlul de vicecampioni mondiali, în urma participării la Campionatul Mondial „World Dance Masters” din Croația.

De curând ne-am întors de la o competiție internațională, unde atât eu cât și cei mici, ne-am clasificat pe primele locuri ale podiumului.

Suntem mândri de fiecare succes și ne bucurăm pentru fiecare premiu obținut, dar cred că cea mai mare reușită a noastră este faptul că avem o echipă absolut superbă, alcătuită din membri de toate vârstele și reușim să facem performanță, într-un mediu armonios și frumos.

Ai și o clasă de terapie prin dans pentru persoanele cu dizabilități fizice și psihice. Cum a venit această idee?

Proiectul de terapie prin balet a luat naștere în anul 2016, pe vremea când eram studentă, la inițiativa doamnei Adriana Avram, președintele As. Down, Centrul Educațional Raluca, care era în căutare de o balerină pentru a-i preda câteva ore de balet fiicei sale, Raluca.

Drumurile noastre s-au intersectat și asta a fost una dintre cele mai frumoase și benefice întâmplări din viața mea. I-am cunoscut pe tineri, beneficiarii Asociației și m-am îndrăgostit iremediabil de ei. Sunt niște oameni extraordinar de iubitori și îți oferă toată afecțiunea de care dispun ei. Lumea lor e doar iubire și atât.

Școala mea de dans este una incluzivă și primim copilași atipici, care sunt tratați cu dragoste și mai ales, cu normalitate. Se simt acceptați și asta e ceea ce le lipsește în general.

De-a lungul timpului, pe lângă sindromul down, am antrenat copii și adulți cu sindrom Turner, sindrom Rasmussen, persoane nevăzătoare etc.

Când a prins contur ideea proiectului acesta?

A fost un proiect destul de spontan care s-a concretizat foarte repede. Nu pornisem la drum cu niciun fel de așteptări. Nu aveam niciun plan definit încă, fiindcă tocmai mi se deschisese în față o lume nouă pe care eram nerăbdătoare să o descopăr dar nu știam ce mă așteaptă.

La doar 6 luni de la primul antrenament cu tinerii cu sindrom Down, am avut primul spectacol pe scena Academiei de Muzică „Gh. Dima” și a fost un adevărat succes. Încă de la anunțarea proiectului, mass-media scria despre noi și toată lumea promova și încuraja această inițiativă.

Câți elevi beneficiază de această terapie și care este rolul ei?

Momentan, avem în jur de 10 beneficiari cu dizabilități. Terapia prin balet îi ajută atât din punct de vedere fizic- le întărește si conturează musculatură, dobândesc o postură corectă a spatelui, își dezvoltă mobilitatea, etc. Îi ajută de asemenea, din punct de vedere emoțional, pentru că-și pot manifesta corporal toate emoțiile da și social, pentru că pot interacționa cu oameni din diferite medii, pot dansa alături de dansatori tipici și pot simți că fac parte dintr-o echipă.

Care este scopul tău/motivația ta intrinsecă cu privire la acest proiect?

Așa cum am spus, proiectul acesta a venit ca o surpriză plăcută în viața mea și îmi hrănește sufletul de câțiva ani. Continui să fac asta pentru că îmi place mult munca cu ei, pentru că sunt o fire curioasă și ambițioasă și îmi doresc să descopăr cât mai mult și să vedem cât de departe putem să ajungem.

Mă împlinește foarte tare și simt, că las ceva bun în urma mea. Asta mi-am dorit întotdeauna, ca atunci când zilele mele se vor termina, să știu că am trecut prin viața asta făcând cărări pe care alții să pășească mai ușor.

Sunt copii care bat mingea după școală, sar coarda sau joacă șotron, da sunt și copii care își găsesc jocurile copilăriei în pasiuni transformate într-un stil de viață. Anastasia Hromei are doar 10 ani, dar mai bine de jumătate din viața sa a petrecut-o într-o sală de antrenament, pe poante, care nu sunt cele mai comode.

Dar cum visurile înseamnă și efort indiferent de vârstă, iar în spatele acestei lumi pline de grație se ascunde muncă, s-a împărțit între cursurile școlare și cursurile de dans, între spectacole și concursuri de balet, între țara noastră și alte țări din Europa și nu doar. A îmbrăcat tutuuri, a primit aplauze la scenă deschisă, a urcat pe podiumuri, se simte onorată de fiecare diplomă, cupă sau medalie primită. Fiecare scenă a fost o mare scenă. Tot ce a cules în drumul ei reprezintă cine este Anastasia Hromei astăzi.

Din fetița care visa cu ochii deschiși să țină un public întreg conectat, a ajuns fetița care a obținut în finala Dance World Cup 2020 titlul de campioană mondială la categoria Mini solo balet, precum și Trofeul ” Cel mai bun solo balet” din întreaga finală. Să aflăm mai multe despre cât de departe vrea să se lase condusă micuța balerină Anastasia Hromei datorită iubirii pe care i-o poartă acestei forme de artă!

Stau de vorbă cu o balerină, se pare, Anastasia. Cât de mult îți place ceea ce faci?

Baletul îmi place foarte mult, chiar extrem de mult datorită emoției pe care o simt când dansez și datorită profesoarei mele, domnișoarei Mădălina Corduneanu, care mi-a insuflat dragostea pentru această formă de artă.

Cum reușești să îmbini școala cu orele de antrenament pentru balet?

Nu a fost dificil pentru că balet fac de când mă știu și am crescut petrecând multe ore în sala de balet. După programul de școală care se termină de regulă la ora 13.00, vin în sala de balet și spre seară mă întorc acasă și îmi pregătesc temele pentru a doua zi.

Te încadrezi în categoria fetițelor care se uitau la TV și visau cu ochii deschiși să fie parte dintr-un spectacol de balet?

Am visat să dansez într-un spectacol de balet abia când am început să urmez cursurile de dans clasic. Primul spectacol care mi-a purtat visele spre a deveni balerină a fost “Frumoasa din Pădurea Adormită”, spectacol pe care l-am urmărit pe Youtube. Mă inspiră balerine precum Natalia Osipova, Svetlana Zaharova și le urmăresc cu interes pe rețelele media.

Anastasia, de cât timp te identifici cu această pasiune? Care este povestea frumoasei tale aventuri spre această lume?

Mă identific de mult timp cu această pasiune. Am început cursurile de balet de la vârsta de 2 ani și 10 luni datorită mamei mele care a văzut că îmi place să dansez și care a considerat că cel mai potrivit ar fi să fac balet. Așa am ajuns la Școala de balet Prime Agency Iași. Deși la început mergeam la clasele de balet pentru că îmi plăcea să fiu în compania copiilor și să dansez, cu timpul baletul a devenit pasiunea mea.

În primul an am făcut parte din cea mai mică grupă, fiind de altfel și cea mai mică cursantă a școlii. După un an de zile, domnișoara Mădălina i-a propus mamei mele să încep pregătirea pentru solo. La vârsta de 4 ani am participat la prima competiție de balet fiind premiată cu mențiune. Au urmat apoi, de-a lungul anilor, numeroase competiții naționale și internaționale, toate încununate cu cele mai bune rezultate.

Faci balet la nivel de performanță? Ce-mi poți spune?

Da, fac balet la nivel de performanță și asta pentru că e ceea ce îmi doresc să fac și în viitor. La acest nivel, baletul presupune studiu zilnic atât în sala de balet, cât și acasă, presupune dăruire și conștiinciozitate.

Ce scene mari ai cucerit?

Pentru mine, fiecare scenă pe care am urcat ca urmare a participării la o competiție a fost o mare scenă, dar cele mai importante scene au fost cele din cadrul semi-finalei Dance World Cup, finalei Dance World Cup ( DWC), semi-finalei Youth American Grand Prix și finalei Youth American Grand Prix ( YAGP).

Ce simte o fetiță când este aplaudată la scenă deschisă?

În cazul meu, emoții puternice exprimând fericire, bucurie, entuziasm, dragoste. Este o stare greu de descris în cuvinte.

Câte premii ai obținut până acum?

Ținând cont că particip la competiții de la vârsta de 4 ani, iar în prezent am 10 ani, pot să spun că am obținut aproximativ 100 de premii însemnând nu numai diplome, cupe, medalii, ci și invitații de participare la competiții, la workshopuri, burse de studiu și chiar premii în bani.

Care este titlul care te onorează cel mai mult?

Premiul care mă onorează cel mai mult este cel obținut în finala Dance World Cup 2020, organizată anul trecut în august la Telford când am primit titlul de campioană mondială la categoria Mini solo balet, precum și Trofeul ” Cel mai bun solo balet” din întreaga finală.

Dacă nu mă înșel, ai obținut o bursă la cea mai mare academie de balet și anume Bolshoi. E adevărat? Ce-mi poți mărturisi?

Da, așa este. În anul 2019, ca urmare a participării la  un campus de balet urmat de o competiție, Campus &Contest San Francesco di Paola – Italia,  am primit această  bursă de studiu de un an de zile la Academia de Balet a Teatrului Bolshoi Moscova, o bursă la care visează  mulți balerini profesioniști. Această bursă mi-a fost acordată nu numai pentru evoluția din competiție ci și pentru evoluția din cadrul claselor de dans clasic, dans contemporan și dans de caracter.

Ai în inimă, garantat, momente pe care nu le poți uita. Prin ce momente frumoase trece o elevă de balet?

Cele mai frumoase momente sunt cele când te urci pe scenă și dansezi pentru că acela este momentul pentru care te pregătești zilnic și la care visezi, când sunt aplaudată puternic de public. Însă, momentul cel mai emoționant pe care nu îl pot uita este cel în care mi s-a acordat titlul de campioană mondială în cadrul competiției DWC.

Dar provocarea cea mai mare care a fost?

Provocarea cea mai mare, dar și cea mai grea a fost calificarea în finala Youth American Grand Prix 2022 – Tampa, SUA.

Baletul, presupun, nu înseamnă doar costume, tutuuri, muzică și pași în ritm de dans. Ce mai înseamnă?

Aceasta e partea frumoasă a baletului. Baletul înseamnă multă muncă, multe ore petrecute în sala de balet, de multe ori durere fizică peste care trebuie să treci și să îți continui antrenamentul și înseamnă renunțare la vacanțe, joacă, timp liber. De cele mai multe ori, vacanțele sunt dedicate participării la diferite cursuri intensive de balet organizate pe lângă antrenamentele de la școală.

Ce planuri ai pentru tine, Anastasia? Ce meserie ai vrea să îmbrățișezi?

În primul rând, să termin școala fără de care nu pot merge mai departe spre o carieră de balerină. Să reușesc să mă calific, la vârsta de 15 ani, în competiția Prix de Lausanne. Să reușesc să fiu acceptată la prestigioasa Academie de balet Vaganova.

Care este dorința cea mai arzătoare a ta legată de balet?

Să devin prim balerină la Mariinsky Theatre din Saint Petesburg.

Acum opt ani, când era la masteratul de antreprenoriat social, Loredana Munteanu s-a gândit să pună bazele unui proiect prin care să-i apropie pe tineri de artă. Titlul temei de disertație pe care Loredana îl alesese era ”Arta nu mușcă”. Teza a fost bine primită de către profesori, iar la final unul dintre ei a încurajat-o să continue și să deschidă un ONG cultural. Fără echipă, fără niciun suport financiar sau măcar o idee despre cum e lumea ONG-urilor, Loredana era doar o proaspătă absolventă de masterat care pornea la drum cu un bagaj de vise.

După câteva luni a venit prima idee, muzică clasică la metrou. Ca multe idei bune, a venit pe neașteptate. Într-o dimineață, într-un vagon al aglomeratului metrou bucureștean, unul dintre călători asculta o manea pe boxele playerului portabil pe care-l avea cu el. Deși mulți păreau deranjați, doar Loredana s-a dus la el și l-a întrebat dacă nu se gândește la disconfortul pe care-l produce în jur. Răspunsul primit a surprins-o: asta e muzica mea de zi cu zi, cu ea trăiesc de dimineață până seara. ”Ok, și cum ar fi să vin și eu cu un player mâine, să apăs play și să fie Bach?”, a replicat ea. I s-a răspuns sec: ”Dacă asta e muzica ta, poți s-o aduci.”

“Muzica este limbajul universal: nu trebuie decât să asculți și să simți”

De la această întâmplare a pornit Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou. Conceptul era nou pentru România, așa că Loredana a vorbit cu cei de la Metrorex, care s-au arătat foarte deschiși. Începutul a fost dificil, spune Loredana, pentru că “mulți dintre artiști, atunci când i-am contactat, au refuzat. Le era teamă, se simțeau foarte expuși. Le lipsea experiența spațiilor neconvenționale.” Astfel, la prima ediție cei care au concertat pe peroanele metroului bucureștean au fost aproape toți studenți. “Mi-a plăcut ideea să mă duc către tineri artiști. Să le găsim o altfel de platformă pentru concerte, mai ales că există în continuare o problemă cu spațiile pentru concerte și spectacole. Așa că le-am oferit cea mai neconvențională sală de spectacole din București” spune Loredana Munteanu.

Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou. Foto: https://www.facebook.com/artanumusca/

Pe lângă recitalurile de muzică clasică susținute de soprane, tenori, cvartete, publicul a putut admira momente de balet clasic și dans contemporan. Prima ediție a fost un succes, iar cu timpul ideea a crescut atât de mult încât “de la a doua ediție am început să spunem că e un festival, nu doar un simplu proiect”, își amintește Loredana.

Poezie în tramvai. Și jazz

După Festivalul de Muzică Clasică de la Metrou, Loredana a început să îndrăgească și mai mult ideea de proiect cultural în spații publice alternative. Astfel, pe 21 martie 2019, de ziua internațională a poeziei, a luat naștere Tramvaiul poeziei. Proiectul a reconstruit atmosfera Bucureștiului poetic de altă dată. În această primă ediție, tramvaiul de pe linia 1 din capitală a fost gazda poeziei timp de trei săptămâni.  “Tramvaiul a fost personalizat atât în exterior, cât și în interior. La exterior a fost colantat cu versuri ale marilor autori, iar în interior cu o bibliotecă interactivă, dar cu autori contemporani”, spune Loredana Munteanu.

Actul artistic stradal are un dinamism pe care nicio sală nu o să-l poată capta vreodată. În stradă nu înregistrezi numai vibrația și energia actului artistic, ci și vibrația orașului

În fiecare zi diferiți poeți au susținut recitaluri de poezie în tramvai, acompaniați de muzică de jazz. “Tramvaiul are un farmec aparte, care amintește de Bucureștiul interbelic. Și dincolo de a apropia publicul larg de poezie, mi-ar plăcea ca oamenii să privească orașul de la fereastra tramvaiului și cu alți ochi. Să simtă vibrația orașului, pentru că nu poți să citești poezie mecanic, trebuie să te conectezi și la tine însuți, și la frunza care a căzut”, spune organizatoarea.

“Mulți dintre noi avem nevoie de momente care să ne amintească de micile bucurii și unul dintre ele poate fi chiar acesta: în drumul tău spre casă, care e același în fiecare zi, întâlnești mereu oameni diferiți, care ar putea să-ți aducă un zâmbet, o mică speranță” spune Loredana Munteanu.

Din punctul meu de vedere, arta e pentru toată lumea, nu e ceva intangibil. Dimpotrivă, e pentru orice categorie de oameni. Nu trebuie să cunoști istoria artei sau a muzicii, trebuie doar să-și deschizi mintea și sufletul

Publicul din tramvai a fost divers, de la bătrâni la tineri, de la locatari ai cartierelor până la persoane care locuiau peste hotare. “Au fost foarte mulți bătrâni simpatici cărora le era teamă că au greșit tramvaiul, ei voiau să ajungă la piață. Sau turiști din alte țări, care mi-au au zis că n-au mai văzut niciodată așa ceva”, își amintește Loredana.

 “Nu poți să citești poezie mecanic, trebuie să te conectezi la tine însuți și la frunza care a căzut”

Tramvaiul literar și muzical a fost întregit de un concurs de poezie destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani. În primele zece zile s-au înscris 263 de participanți din toată țara. Creațiile au fost jurizate și au fost desemnați zece finaliști care au urmat un atelier de scriere creativă cu Iulian Tănase.

Ulterior tinerii au fost provocați să creeze un poem a cărui temă să fie Bucureștiul. “Însă apoi ne-am gândit să facem o schimbare, ca să nu trebuiască să alegem un singur câștigător din cei zece. Ne-am zis să-i lăsăm pe acești copii să se bucure de experiență, să nu simtă doar presiunea competiției. Așa că i-am făcut pe toți zece câștigători. Iar ei au creat un poem colectiv, pe care ne dorim să-l pictăm pe fațada unei clădiri din București” a spus Loredana.

“Oricând e nevoie de oameni cu inițiativă, fie că e ONG, business, o idee inovatoare sau o postare pe Instagram”

Succesul acestor proiecte i-a dat încredere Loredanei și a început să țintească și mai sus. Cât de sus? Până la a livra scrisori în avion. Astfel a apărut Atelierul de scrisori călătoare, bilete  scrise de mână, lăsate pe banchetele trenurilor, autobuzelor și în final ale avioanelor. Ele purtau un mesaj simplu: comunicarea de azi e eficientă, dar rece. Să ne întoarcem, măcar din când în când, la scrisul de mână, cald și prietenos.

Loredana Munteanu își continuă explorarea spațiilor alternative și a formelor neobișnuite de exprimare artistică. “Voi continua cu tramvaiul poeziei, poate chiar reușim să-l extindem și în alte orașe din țară. Iar apoi mi-ar plăcea să dezvolt un proiect pe conceptul de arte vizuale, deja am câteva idei.”