În sala de antrenament se fac primele mișcări de încălzire. Ușa se deschide timid, iar din spatele ei țâșnește o privire. Grația cu care fetele se mișcă pare din altă lume, Bianca se sperie și începe să plângă. Părea că nu va mai călca niciodată în sala de balet, dar nu a fost așa. Cu multă ambiție, fetița de atunci avea să devină peste câțiva ani campioană națională la balet. Matricea Românească a stat de vorbă cu balerina Bianca Flueraș despre începuturi, vise și antrenamente pe timp de carantină.
Articolul pe scurt:
- Ce face o balerină pe timp de pandemie: “În situația de față nu avem ce face. Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă am pierde tot, trebuie să te antrenezi permanent“
- Mentalitatea de concurs: “Pentru mine premiile nu contează absolut deloc. Nu mi se pare că poți juriza arta. Merg la concursuri pentru a transmite emoție publicului, pentru a face oamenii să se simtă bine, să iasă din casă și să uite de tot privindu-ne“
- Când cortina se trage peste o carieră: “Vreau să predau la Liceul de Coregrafie. Îmi place să lucrez cu copiii, iar pe viitor asta vreau să fac. Să văd cum evoluează, cum reușesc să atingă anumite performanțe”
Când baletul nu mai este o joacă
Dorința de a urma baletul nu a fost impusă ci a venit cât mai firesc cu putință. “Când aveam cinci ani am rugat-o pe mama să mă ducă la cursuri de balet. Dorința a venit de la filmele în care fetele făceau balet așa m-am îndrăgostit eu de această artă. De mică mi-a plăcut ideea de a face spor, în special dans“, povestește Bianca Flueraș pentru Matricea Românească.
Trebuie să ai un psihic foarte puternic pentru că de multe ori e foarte ușor să clachezi
Baletul a devenit un lucru serios în clasa a V-a, odată cu intrarea la Liceul de Coregrafie. Atunci a început o muncă asiduuă: câte șase ore de balet pe zi. Spectatorii văd doar rezultatul antrenamentelor, dar ce sacrificii se ascund în spate? “În primul rând trebuie să ai un psihic foarte puternic pentru că de multe ori e foarte ușor să clachezi. În al doilea rând trebuie să urmezi o dietă specială, contează mult. Apoi pentru a te menține în formă exercițiile de la sală nu sunt suficiente, ele trebuie completate cu anumite mișcări făcute acasă“, a precizat Bianca.
Portretul artistului prin ochii unei campioane
Munca și sacrificiile susținute nu aveau cum să nu rodească. Printre numeroasele concursuri la care a participat, cel mai prestigios este titlul de campionă națională la balet. Am fost curios să aflu cum s-a desfășurat competiția și cu ce motivație a pășit pe scenă. “Au fost o grămadă de emoții! În momentul în care sunt pe scenă uit și mă eliberez transmițând publicului ce simt. Pentru mine premiile nu contează absolut deloc. Nu mi se pare că poți juriza arta. Merg la concursuri pentru a transmite emoție publicului, pentru a face oamenii să se simtă bine, să iasă din casă și să uite de tot privindu-ne“, a zis Bianca Flueraș.
Dacă nu îți place să fii pe scenă și să transmiți publicului, atunci nu ai ce căuta în această meserie
Din modul cum vorbește, cum gândește și cum simte, am impresia că stau la taifas cu un artist trecut prin multe. Instinctiv o întreb pe Bianca ce reprezintă pentru ea un artist și cum îl recunoaștem. “Un artist trebuie să fie un profesionist din toate punctele de vedere. De când s-a trezit până când se culcă, el trebuie să fie un profesionist, să știe ce are de făcut și să nu fie distras de anumite lucruri. Cred că artistul este caracterizat de modul lui de gândire care pentru unii poate să fie ceva mic, dar pentru alții poate să conteze enorm și să stârnească aprecieri“, spune Bianca.
Balet în vreme de pandemie
Bianca nu ascunde faptul că la un moment dat a fost tentată să plece din țară. Simte că locul ei este aici în România, și că dacă ar fi plecat fie numai pentru studii nu s-ar mai fi îndurat să se întoarcă. Până să vină valul pandemiei, Bianca putea fi văzută pe scena Operei Naționale din București, dar acum activitatea s-a suspendat și e nevoită stă stea acasă. “În situația de față nu avem ce face. Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă am pierde tot, trebuie să te antrenezi permanent“.
Stăm acasă și ne antrenăm cum putem. Dacă am sta degeaba în această perioadă am pierde tot
Bianca îmi spune că activitatea unei balerine se poate întinde până la vârsta de 40 de ani. Iar apoi ce va urma? “Vreau să predau la Liceul de Coregrafie și să-i învăț pe elevii mei ceea ce eu nu am putut învăța de la profesorii pe care i-am avut. Îmi place să lucrez cu copiii, iar pe viitor asta vreau să fac. Să văd cum evoluează, cum reușesc să atingă anumite performanțe“, încheie plină de speranță Bianca Flueraș.