Tânărul Adelin Stanciu este bucată din sistemul de învățământ românesc. Predă biologie de câțiva ani. A urmat în paralel și masteratul în criminalistică la Facultatea de Drept. Le povestește azi elevilor pe care îi are în față despre combaterea consumului de droguri și a altor substanțe psihoactive, despre testele ADN utilizate în criminalistică, la locul unei fapte penale, despre tehnici de comportament simulat, legând asta de lecțiile despre sistem nervos. Nu o face cu mâinile la spate. Din contră, la clase nu intră niciodată cu ele goale și nici nu poartă catalog la subraț, ci doar intră cu inima deschisă și zâmbetul larg.
Este tânăr și este foarte îndrăgit de elevi pentru că se îmbracă zilnic cu entuziasm. Zace în el o dorință mare de a performa în sistemul educațional și reușește. Anul acesta a primit un nou titlu în societate. A fost premiat și aplaudat la scenă deschisă în cadrul Proiectul MERITO anul acesta.
”Când sunt nevoit să mă prezint, spun, de regulă, că sunt un om pasionat de biologie care a devenit între timp profesor. Asta mă definește: pasiunea cu care privesc această disciplină și modul în care încerc să o insuflu celor din fața mea.”
Aveți o licență în biochimie, un masterat în genetică moleculară și unul în criminalistică. Vă perfecționați continuu. De unde această motivație?
Îmi place să cred că sunt într-o ascensiune a carierei. Încă nu a intervenit acea ”plafonare” de care se plâng mulți după un număr x de ani de vechime în muncă. Mereu caut cursuri noi de formare, idei inovatoare pe care să le încerc la lecții, lucruri interesante de aplicat, domenii noi de studiu. Cunoscând atent cât mai multe domenii de activitate, cu atât aș putea și elevilor să le ofer ghidaj în alegerea unei viitoare cariere. În liceu nu m-am putut decide dacă să mă dedic total biologiei sau să o combin cu chimia și de aceea am ales specializarea biochimie, din cadrul Facultății de Biologie. Dintre toate ramurile biologiei am ales apoi să aprofundez genetica moleculară. Pentru mine, nu există ceva mai fascinant decât lumea abstractă, nevăzută ochiului liber și încerc să redau și elevilor din pasiunea mea, într-un mod interactiv și atractiv.
Și totuși, de ce criminalistică? Ce gând porți odată cu această specializare?
Dacă asociem imediat cuvântului ”criminalistică” imagini și știri alarmante de spețe cu persoane răpite sau ucise, da, poate ar părea ciudat ca un profesor să aibă asemenea domeniu de interes. Am urmat masteratul în criminalistică, de la Facultatea de Drept nu pentru intenția de a lucra efectiv în acest domeniu – laboratoare de control vamal, de exemplu-, ci pentru a ieși puțin din comoditatea termenilor tehnici, specifici biologiei care a domnit peste mine 5 ani. Am vrut să testez dacă domeniul acesta are lucruri interesante de oferit. Astăzi informațiile acumulate îmi permit să prezint elevilor despre prevenția și combaterea consumului de droguri și a altor substanțe psihoactive, despre testele ADN utilizate în criminalistică, la locul unei fapte penale, despre tehnici de comportament simulat, legând asta de lecțiile despre sistem nervos etc. Am observat interes atunci când povestesc asemenea lucruri și intenționez chiar să concep un opțional prin care să aprofundez cu cei interesați.
- Haideți să o luăm și cu începutul ca să leg informațiile și să înțeleg de unde vine iubirea pentru această disciplină! V-a insuflat cineva în familie această plăcere pentru biologie?
Am stat de mic printre plante, iar mama mi-a fost cel mai bun profesor. M-a făcut să devin curios, să colecționez insecte sau să presez plante, să caut prin pământ furnici sau mă urmăresc animale dubioase. Tot ce era ”viu” în jurul meu m-a apropiat de această disciplină fantastică: biologia. Îmi mai aduc aminte și cum mama urmărea emisiuni din domeniul medical, iar invitații explicau atât de simplu, încât eu îmi luam notițe pe un caiet, deși aveam maxim 12-13 ani.
- Când suntem mici, intrăm des prin exercițiul imaginației în diferite roluri și suntem pe rând ba medici, ba dascăli, ba polițiști. Vă visați la catedră de mic?
Nicidecum! Am cochetat mulți ani cu dorința de a deveni medic – citeam termeni medicali complicați din cărțile din casă, deși nu îi înțelegeam, urmăream emisiuni, îmi puneam ”semnătura de doctor” pe orice foaie și mă visam că operez. Nu țin minte să fi avut vreo dorință nebună de a fi profesor, deși acum conștientizez că îmi vine mănușă. Însă îmi plăcea să învăț, explicând cu voce tare ca și când în fața mea mai erau alți oameni.
- După o copilărie plină de vise, intrăm în câmpul școlii și urmăm anumite specializări. Cum sună frumoasa poveste a escapadei academice? 6. Dar profesionale? Unde ați mai predat?
Am fost ciudatul ăla căruia îi plăcea școala și abia aștepta să treacă vara, să ajung din nou la lecții. De-a lungul timpului mi-am pus în acțiune toate abilitățile și am încercat să absorb informații din cât mai multe domenii. Au fost multe sacrificii făcute, însă au urmat și reușite. Am fost șef de promoție în gimnaziu și apoi în liceu, dar m-am menținut în vârf și în facultate. Mereu mi-am evaluat șansele de la început: dacă știu cu un lucru este realizabil, atunci ofer 100 % pentru a-l îndeplini. Am încercat să fiu cap și nu coadă, model pe care îl insuflu acum și elevilor mei. Gândeam că voi avea un traseu măreț în cercetare, însă după terminarea facultății mi-a venit un gând: să încerc să susțin examenul de titularizare. Nu mă așteptam să iau o notă foarte mare și să încep chiar de atunci cariera de profesor. Totul a urmat ca un bulgăre de zăpadă. Am început să-mi fac materiale interesante, să predau lecțiile cu pasiune, să mă implic în proiectele școlii și văzând că ceilalți că apreciază, am oferit din ce în ce mai mult. În prezent sunt profesor de biologie în cadrul Liceului Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar pentru impactul dovedit asupra elevilor de-a lungul timpului, pentru pasiunea depusă în predare și entuziasmul oferit în modelarea elevilor, anul acesta am fost unul dintre cei 11 profesori laureați Merito, la Gala Merito, ediția a IX-a.
Cum e să fiți un tânăr profesor?
M-am dezvolvat în cinci ani de activitate, cum nu reușesc alții în zeci de ani. Nu spun că totul a fost perfect de la început și am primit numai lauri. Am experimentat, am adus inovație, am fost pus în fața unor probleme greu de gestionat, am și dat-o în bară, am și avut reușite. De la ”firul ierbii”. Să fii profesor la 21 de ani, fără prea multe metode la purtător, este greu. Am vrut de multe ori să-mi dau demisia fiindcă îmi creasem niște așteptări prea mari. Aveam impresia că totul trebuie să decurgă perfect așa cum îmi plănuiam de acasă. Uitam componenta afectivă și faptul că în fața mea sunt…oameni. În timp, am învățat să fiu flexibil, să mă adaptez în diverse contexte și să ofer lucruri interesante chiar și pentru cel mai dezinteresat elev.
Prin ce ați reușit să învingeți una dintre prejudecățile pe care le are încă societatea cum că cei tineri, fără prea multă experiență, nu pot fi la fel de buni ca cei cu vechime?
A fi un profesor bun nu ține de anii de vechime. Desigur, intrând în contact cu fel de fel de situații, capeți și abilități de gestionare mai bună a problemelor. Un profesor tânăr merge mai mult pe intuiție, pe ce crede el că ar fi bine să facă, însă cu timpul conștientizează că e nevoie de un echilibru: pe de o parte, disciplina predată trebuie să fie dusă la un nivel înalt, pe de altă parte, atitudinea profesorului față de elevi trebuie să fie una de respect și de mentor. Unii profesori tineri compensează mult cu spiritul ”de gașcă”, ”de prieten”, lăsând transmiterea de cunoștințe în plan secund. Profesorii cu vechime tind să fie mai exigenți, fiind detașați de partea aceasta emoțională. E nevoie de un echilibru. Aceasta e cheia.
Despre școala și comunitatea în care predați ce îmi puteți spune? Cum sunt prin ochii dumneavoastră?
Este o școală normală, de stat, dar care pune preț foarte mult pe resursa umană, având cadre didactice dedicate, conectate la ceea ce se întâmplă în alte sisteme educaționale ale lumii, producătoare de excelență. Întrucât școala este sub umbrela Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, dorim să transmitem principii și valori înalte, să insuflăm elevilor un spirit nobil, atent la nevoile celor din jur și să îi direcționăm spre a-și continua studiile tot la UAIC.
Dar un portret al elevilor pe care îi aveți la clase, cum sună în câteva rânduri?
Elevii mei sunt fantastici. Pe gustul meu – curioși, cu inițiativă, implicați și creativi. Au tipologii și probleme diferite, ca în orice școală de altfel, sfere de interes diverse și planuri mărețe de viitor. Mulți dintre ei, într-adevăr, provin din familii de profesori universitari, unde școala are preț, motiv pentru care există un parteneriat strâns între școală și familie.
Cum erați dumneavoastră?
Am fost un elev normal, dar care a văzut școala ca pe o oportunitate. Nu existau atât de multe resurse, mai ales digitale, motiv pentru care biblioteca era frecventată mult. Nu prea aveam curajul de a întreba atunci când nu înțelegeam, lucru pe care încerc să îl remediez astăzi, menționând elevilor mei că pot oricând cere explicații noi. Mă determină pe mine să găsesc noi variante de prezentare și astfel, ne dezvoltăm împreună.
Cu ce vă deosebiți față de ceilalți dascăli? Întreb asta fără să subestimăm pe nimeni, evident, doar că fiecare are anumite atuuri cu care merge la braț prin viață.
Există loc sub soare pentru fiecare. Există profesori dedicați în fiecare școală, însă poate nu vor să se afirme atât de mult sau nu au descoperit încă la ce sunt foarte buni. Unii au dar oratoric, unii au spontaneitate, unii au competențe digitale foarte bune, unii au abilități de leader, unii sunt ”de gașcă”, unii sunt talentați la scris, iar alții vor performanțe înalte.
Când sunt nevoit să mă prezint, spun, de regulă, că sunt un om pasionat de biologie care a devenit între timp profesor. Asta mă definește: pasiunea cu care privesc această disciplină și modul în care încerc să o insuflu celor din fața mea.
Ce proiecte ticluiți?
Recent am conceput grafic și apoi am implementat tehnic, platforma profudebio.ro, unde orice profesor de biologie din țară poate avea acces la resurse interesante, utilizabile în predare. Sunt zeci de materiale gata de descărcat, prezentări sau fișe de lucru, idei aplicate deja la clasă și explicate pe blog.
Vara aceasta am lucrat și la mai multe jocuri educative, o manieră nouă de evaluare, pe care vreau să o testez anul școlar următor. Inspirat din jocurile clasice de societate, am conceput partea grafică, am realizat cutii personalizate pentru fiecare joc și am gândit regulamente, astfel încât învățarea celulei, a structurii acizilor nucleici, a țesuturilor sau a sistemelor de organe să decurgă într-un mod atractiv. Toate proiectele mele sunt postate pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Tiktok, Youtube), unde pot fi găsit cu numele ”Profu’ de bio” sau pe site-ul profudebio.ro.
Cu ce gând intrați în septembrie din nou la catedră?
Entuziasm. În fiecare an aduc ceva nou. În primul rând pentru mine: să-mi mențin în priză energia și creativitatea, apoi pentru elevi: să-i apropii mai mult de biologie, determinându-i ca pe viitor să-și aleagă o carieră în domeniul acesta. Fiecare lecție va avea un element de noutate, iar dacă va funcționa, vreau să-l multiplic și să-l ofer tuturor.
Sistemul educațional este unul care, pe alocuri, este și deficitar. Unde credeți că ne mai trebuie îmbunătățiri?
Aș descrie sistemul nostru de educație ca pe o ”cârpeală”. Factorii decizionali din politică s-or fi uitat ei la alte sisteme educaționale din lume, însă au luat doar ceea ce se vede la suprafață. Și au trăit cu impresia că totul va merge și la noi. Într-adevăr, s-au făcut progrese mari în infrastructură, multe școli având dotări de ultimă generație, însă, după părerea mea umilă, cea mai importantă investiție este în resursa umană. Atâta timp cât un profesor foarte bun nu este privit cu respectul cuvenit, acesta nu poate oferi 100% din valoarea sa. Meseria de profesor trebuie recredibilizată, privită cu demnitate, pentru care cei mai buni să se lupte. Sigur, e nevoie de fonduri consistente pentru a ajunge aici, însă trebuie și o schimbare a mentalității colective: profesorul nu este un simplu angajat, ci elementul definitoriu în dezvoltarea societății.