Nu intenţionam sub nici o formă să scriu o recenzie concertului Bosquito de vineri seara de la Arenele Romane (obicei oricum vetust printre colegii mei de “breaslă”, manifestarea fiind condamnată la nişă), pentru că ocazia care m-a adus la spectacolul lor a fost una personală, şi nu profesională. Cu toate astea, spune enorm faptul că demonul interior nu m-a slăbit până nu l-am exorcizat prin scris – pentru că Bosquito e una dintre rarisimele trupe autohtone care nu le dă pace jurnaliştilor nici în week-end. Pentru toate motivele pozitive.
Globetrotterii din Braşov i-au făcut nerăbdători pe fani o oră şi jumătate, umplută de două prestaţii de deschidere ce au “încălzit” cortul special amenajat pentru o seară friguroasă de ianuarie (de notat aici calitatea organizării, peste medie pentru România, şi vag reminiscentă a ceva ce am trăit în primăvară la Ziggo Dome, în Amsterdam). Cât despre preambul, nimic memorabil (mai mult de o seară), pentru gusturile subsemnatului, însă realmente remarcabil că Bosquito le oferă scena şi unor formaţii mai mici, fără a uita de unde au plecat (ceea ce avea să se transforme într-un veritabil laitmotiv, pe parcursul concertului).
Seara s-a aprins cu adevărat în momentul apariţiei pe scenă a lui Radu Almăşan & Co., semn că muzica “adevărată” catalizează spiritul şi-l scoate din hibernare. “Să nu spui ce-am făcut aseară!”, denumire împrumutată din declaraţia de dragoste-ură adresată Capitalei pe albumul Babylon, a alternat piesele consacrate ale formaţiei (“Hopa hopa”, “Pepita”, “Marcela”, “Femeia”) cu balade răscolitoare (“Când îngerii pleacă”, “Puiule de om”, “Omul Perete”) şi confesiuni intime impregante cu reflecţii sociale explozive precum “Babylon”.
Însă momentul special al serii l-a reprezentat – din nou, pentru mine – apariţia pe scenă a lui Adrian Despot, cel care – ajutat de DJ Hefe de la Coma – a interpretat, alături de băieţi, extraordinar de liricul “Bucureşti”, croit parcă special pentru el.
Bosquito cu Adrian Despot şi DJ Hefe – “Bucureşti”. Toate drepturile rezervate Bosquito
“În liceu ascultam Fenomental până îmi cădeau urechile”, le-a mărturisit Radu fanilor adunaţi în număr mare să asculte muzică de calitate, într-un omagiu pentru modele şi un gest deosebit de fair-play faţă de colegi. “Chiar dacă abordăm stiluri diferite, nu avem cum să nu recunoaştem valoarea acolo unde o vedem”.
Ca să parafrazez din «Harap-Alb», feriţi-vă de Omul Roş, de Omul Spân şi de Omul Perete! – Radu Almăşan, prefaţând melodia “Omul Perete”
Aceeaşi deferenţă s-a văzut şi în apariţiile pe scenă ale “idolilor” (după cum a explicat liderul Bosquito) Kempes, Mircea Baniciu sau Ovidiu Lipan Ţăndărică, cărora cei de la Bosquito le-au “cedat microfonul” cu multă modestie pentru solo-uri de zeci de secunde care au electrizat publicul.
Şi dacă vă gândiţi că Bosquito e genul de trupă la concertul căreia eşti târât de către iubită sau soţie, mai gândiţi-vă o dată, fiindcă n-aţi putea să vă înşelaţi mai mult. O formaţie multiculturală matură, cu o filosofie demnă de toată stima (pentru detalii, vă invit să citiţi interviul acordat de către Radu pentru Matricea Românească), Bosquito face cinste României, iar atmosfera pe care reuşeşte să o creeze la fiecare concert îţi dă speranţa că, într-o mare de “divertisment” de calitate îndoielnică, mai există perle nedezgropate, cum sugerează şi “Lampa arsă”.
Nota Matricea Românească: [usr 5]
Foto deschidere: George Grădinaru