Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și Cartierul Creativ, se mută pe Calea Griviței, într-un demers unic în istoria festivalului. După ce a obișnuit publicul timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa Motoare – Lăptăria Enache, Hanul Gabroveni sau M.Ț.R.) UNDERCLOUD se extinde și urmează să se desfășoare în 7 spații partenere: Teatrul Dramaturgilor Români, UNARTE, Muzeul Literaturii, Biserica Sfinții Voievozi, J`ai Bistro, Black Habit și Grivița 53. Festivalul va avea loc între 13 și 19 iunie.
Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV-a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.
Copiii cu vârste între 5 și 14 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie, pentru ca la final să pună în scenă un spectacol de sine stătător – o lecție cap-coadă despre asumare, curaj și adevăr pe un text scris și regizat de Chris Simion – Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.
Pe lângă atelierele dedicate teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecționarea de păpuși din materiale reciclate sau din țesături, totul într-o atmosferă de festival care își propune să le dezvăluie copiilor construcția și partea magică a spectacolului.
”Secțiunea MiniCloud este o bucurie, este un spațiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud crește o generație de spectatori și poate deschide sufletul unor viitori artiști. Cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviței, la numărul 53, în 2 ani se va naște primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate.” Chris Simion – Mercurian, inițiator festival.
Fiind o perioadă dificilă la nivel internațional, decizia organizatorilor a fost ca, în acest an, un sfert din locurile disponibile în atelierele MiniCloud să fie oferite copiilor ucrainieni, ca parte a unui program de integrare și de sprijinire a refugiaților, realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoțiți de translator și vor participa activ la cele 7 evenimente din cadrul festivalului. Totodată, organizatorii speră ca aceste ateliere mixte să creeze prietenii și încredere, să ofere bucurie și să încurajeze libertatea de exprimare a generozității și bunătății copiilor.
Fiecare atelier are intrare liberă și număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.
V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie la UNDERCLOUD
Chiar în spațiul în care se va construi, în curând, G53 – primul teatru construit împreună (Calea Griviței nr. 53), va avea loc, cu susținerea financiară a AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), într-un decor luminat de un sfeșnic cu 12 brațe, începând de luni, 13 iunie 2022, și până sâmbătă, 18 iunie 2022, în fiecare seară, între orele 22.00 – 23.00, un proiect exclusivist, V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, unde doar 12 spectatori vor putea rezona cu poeziile citite de 6 poeți români contemporani – Nora Iuga (luni, 13 iunie 2022), Dan Mircea Cipariu (marți, 14 iunie 2022), Gabriela Toma (miercuri, 15 iunie 2022), Claudiu Komartin (joi, 16 iunie 2022), Rozana Mihalache (vineri, 17 iunie 2022) și Florin Iaru (sâmbătă, 18 iunie 2022). Amfitrionii proiectului V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie sunt Chris Simion – Mercurian și Dan Mircea Cipariu.
Intrarea la cele 6 evenimente V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie se face numai pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, care pot fi solicitate la adresa de email undercloudfest@gmail.com până cel mai târziu vineri, 10 iunie 2022, ora 14.00. Rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.
Programul complet al festivalului MiniCloud și UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.