Gălățenii cunosc foarte bine clădirea istorică din centrul orașului, scăldată-n soare, înconjurată de verdeață și denumită simplu, dar de efect, Muzeul „Casa Cuza Vodă”. Exteriorul relevă un imobil ce confirmă frumusețea simplității și provoacă imaginația și curiozitatea trecătorului cu privire la casa unde a locuit domnul Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza (1820-1873). În acest context, mândria că orașul meu natal deține o astfel de bijuterie istorică mă cuprinde ori de câte ori se ivește ocazia.
Am dorit să ascult din nou povestea „Casei Cuza Vodă” (secție din cadrul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galați), astfel că am discutat cu muzeograful Ingrid Bahamat, ale cărei explicații de natură istorică au fost „învelite” în cuvintele calde și cu tâlc specifice distinsei doamne.
„Muzeul nostru este unul care are o legătură foarte puternică cu comunitatea locală din mai multe puncte de vedere. «Casa Cuza Vodă» este organizată într-o clădire cu profunde semnificații istorice. Este casa care a aparținut familiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dinainte ca acesta să devină o personalitate politică marcantă, arhicunoscută. În timp, comunitatea locală a considerat oportun ca, ori de câte ori se ivea ocazia, să menționeze la un eveniment sau altul importanța pe care această clădire o avea pentru urbe, dar și pe plan național.”
Muzeul „Casa Cuza Vodă” din Galați încă păstrează parfumul epocii Cuza Foto: arhiva Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”
Casa din Galați le-a aparținut părinților lui Cuza, Ion și Sultana, iar domnitorul a locuit aici între anii 1844-1859. Orașul de la Dunăre ocupă un loc de seamă în viața lui Alexandru Ioan Cuza, prin prisma funcțiilor deținute de acesta, care l-au pregătit pentru misiunea istorică asumată mai târziu: președinte al Judecătoriei Covurlui și pârcălab de Galați.
„Tatăl lui Alexandru Ioan Cuza a cumpărat această casă, deci familia a avut afaceri și toată viața rostuită în Galați. Astfel, Cuza, având și funcții edilitare, până la momentul 1859 a locuit în orașul nostru. După ce el a plecat la Iași, aici a rămas să locuiască mama sa, Sultana – născută Cozadini. Tatăl său murise cu ani în urmă. Elena Cuza (1825-1909), soția domnitorului, venea mai des să locuiască aici alături de soacra sa”, a dezvăluit muzeograful, pentru Matricea Românească, o fărâmă din viața uneia dintre cele mai importante familii din istoria României.
Elena Cuza era o fire mai rezervată privind aparițiile publice și a preferat să-i fie alături domnitorului doar la acele evenimente care necesitau stringent prezența ei
Elena Cuza, fire introvertită și discretă, a preferat liniștea gălățeană în locul expunerii publice inevitabile din București sau Iași, unde era solicitat soțul său, după Mica Unire. Însă, după ce domnitorul a cumpărat, în anul 1862, Palatul de la Ruginoasa (Iași), doamna țării s-a implicat activ în mobilarea, decorarea și amenajarea clădirii și a grădinii celei ce se dorea a fi reședința de vară a familiei.
Garnitură de salon, în stil Ludovic al XVI-lea, Franța, mijlocul secolului al XIX-lea. A fost dăruită de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza colaboratorului său, Anghel Duca
„Ea era o fire mai rezervată privind aparițiile publice și a preferat să-i fie alături domnitorului doar la acele evenimente care necesitau stringent prezența ei. Elena Cuza prefera să se ocupe de acțiuni caritabile și să fie departe de cancanurile inerente la orice curte domnească. Avea nevoie, pentru a-și accepta destinul, de o anumită liniște interioară. Spun aceasta, pentru că nu a fost pregătită sufletește să devină doamna țării. De asemenea, ea avut parte și de suferințe legate de faptul că nu au avut copii, de aceea, ei au înfiat doi băieți. Erau băieții lui Cuza, de fapt. Personalitatea tumultoasă a domnitorului i-a adus, de multe ori, doamnei și o lacrimă în colțul ochilor. Aceasta a determinat-o să aleagă între datoria de a-i rămâne alături – și fusese educată în spiritul acestei datorii – și dorința, năvalnică uneori, de a păși pe alt drum.”
După moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, survenită la 1873, soția sa, din motive financiare, s-a văzut pusă în situația de a înstrăina imobilul de la Galați, iar din acel moment, de-a lungul vremii, casa a cunoscut proprietari diverși și destinații variate. Între proprietarii imobilului îl putem aminti pe omul politic Grigore Trancu-Iași (1874-1940), care organiza, în fostul cămin al familiei Cuza, evenimente culturale, cu invitați de marcă.
Când comunitatea nu vrea să-și piardă valorile
„Spre deceniul III al secolului XX, clădirea se afla într-o stare de degradare avansată. Deja se depășise vremea când Grigore Trancu-Iași fusese proprietar, casa avea alți proprietari și atunci gălățenii și-au dat seama că, în timp, dacă nu se vor lua măsuri, nu numai că se va degrada clădirea în sine, dar și semnificația istorică se va pierde definitiv. (…) Casa Cuza Vodă a devenit un reper – și se perpetuează ca atare – al muzeografiei naționale. Este muzeu din 1939. În 1937, gălățenii despre care v-am vorbit au constituit o asociație care a strâns fonduri, a cumpărat imobilul, l-a restaurat și, în 1939, clădirea a devenit muzeu în memoria lui Cuza.”
Grație lăudabilei inițiative a gălățenilor de a se mobiliza și a acționa în favoarea păstrării valorilor istorice, orașul se mândrește cu o clădire de o frumusețe aparte, care încă păstrează parfumul epocii vremii, chiar dacă reabilitarea imobilului a presupus adaptarea arhitecturii inițiale la cea specifică unui muzeu. Spiritul comunitar al localnicilor a devenit mai viu, în virtutea faptului că în perioada interbelică statul român s-a raportat la stilul european de promovare a patrimoniului cultural. „Și, slavă Domnului, aveau ce promova!”, a completat muzeograful.
Potrivit specialistului, muzeul păstrează „atmosfera saloanelor mondene din perioada Cuza și cea imediat următoare, primele decenii ale secolului XX. Nu în ultimul rând, avem documente și obiecte care ne «povestesc» ce s-a întâmplat până la 24 ianuarie 1859, dar şi care au fost pașii esențiali ce au urmat momentului respectiv. În fiecare dintre săli se pot admira «prezențe» ale personalităților. Mai exact, obiecte cu conotații memoriale, probându-şi legăturile cu Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu, Costache Negri și, implicit, cu stilul de viață de atunci. Era o epocă în care românii, școliți în principal în Franța, simțeau nevoia să aducă în casa lor ce au văzut că se poartă acolo, ce simțeau că se potrivește ambientului autohton și aveau în permanență ușa deschisă pentru moda românească, moda ambientală interioară.”
Bibliotecă, atelier românesc, a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost dăruită de către Regele Carol I de Hohenzollern lui Mihail Kogălniceanu
În Muzeul „Casa Cuza Vodă”, vizitatorul este „transportat” în România secolelor XIX-XX grație obiectelor de patrimoniu expuse publicului: obiecte și mobilier aparţinând familiei Cuza, premierului Mihail Kogălniceanu sau lui Costache Negri. Deși mare parte din obiectele personale ale familiei Cuza se află la Iași și la București, „gălățenii, mai mult decât alți români, se bucură de această casă”.
Muzeul păstrează „atmosfera saloanelor mondene din perioada epocii Cuza și perioada imediat următoare, primele decenii ale secolului XX. Avem documente și obiecte care ne «povestesc» ce s-a întâmplat până la 24 ianuarie 1859, dar şi după epocalul moment”
„Cred că Muzeul «Casa Cuza Vodă» este o emblemă. La ora actuală, când spui, în Galați, «Casa Cuza Vodă», te raportezi la un loc arhicunoscut, la un loc unde unii revin cu interes, cu o anumită curiozitate de a vedea lucruri noi, de a revedea ce știu deja, de a se mai întoarce într-un timp istoric benefic.”
„L’Illustration”, „Le monde illustré” şi „L’Univers illustré” (1859), ziare din colecţia privată a gălăţenilor Isabela şi Cezar Amariei
„Casa Cuza Vodă” se bucură de un număr considerabil de vizitatori însă, ca în orice muzeu, numărul lor variază, în funcție de perioadele anului. Una dintre sărbătorile marcate “cu sfinţenie” în clădirea fostului cămin al familiei Cuza este Unirea de la 24 ianuarie 1859, când reprezentanții instituției organizează diferite activități culturale și spirituale de anvergură, la care sunt invitate personalități locale și naționale.
Ceea ce este îmbucurător pentru cei de la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” este faptul că tinerii fac parte din categoria predominantă a publicului.
„Sunt luni în care avem un aflux de public mare, mă refer la cele cu evenimente istorice. Luna ianuarie «bate» toate recordurile de public. De asemenea, luna mai, când Noaptea Muzeelor aduce iarăși un aflux de public important. De câțiva ani, Școala Altfel ne aduce tineri dornici să îşi afle originile. Secțiile Muzeului nostru sunt mai puțin vizitate în perioada tezelor elevilor și a vacanțelor care trimit gălățenii în afara orașului, unde, sperăm, vizitează alte case memoriale. Vara, avem turiști din alte locuri.”
„Casa Cuza Vodă” din Galați reprezintă doar una dintre bijuteriile istorice ale țării care „poartă pe umeri” nu numai atmosfera vremii, dar și prețioasele povești ale neamului nostru.
