Tag

casa de copii

Valentin Căldăraș provine dintr-o familie numeroasă, dar nu a simțit apartenența. De la naștere a fost crescut de către statul român, în orfelinate. A cunoscut, zicea el pe la vârsta copilăriei, normalitatea doar că acea normalitate era scrisă cu răni fizice, cu abuzuri, cu violență, cu cuvinte urâte. Nu simțite pe el, dar fără să-și dorească, vedea ce i se întâmpla seamănului de vârsta lui. Nu putea sta indiferent.

Nu stă nici acum cu mâinile la spate doar ca să privească în jur cum alții au nevoi și el să nu ajute să și le satisfacă. O face prin interiorul ONG-ului pe care l-a fondat după ani în care s-a dedicat ca asistent social în cadrul altor ONG-uri.

Ușoară nu i-a fost viața lui Valentin trăind în cinci cămine instituționale, dar vrea să pună umărul la treabă pentru alții. Nu se plânge de cum i-a fost hărăzit traseul, dar nu vrea să plângă nici alții. Să-l cunoaștem!

 

Valentin, o să începem discuția noastră cu începutul. De la ce vârstă ai petrecut prin orfelinate și câte au fost la număr?

Vârsta abandonului meu a fost practic de la naștere direct in Spitalul Pediatric Lipova, iar numărul centrelor în care am crescut a fost de cinci cămine instituționale.

 

Știi de ce ai fost abandonat? Ce sentimente porți părinților tăi?

Abandonul l-am avut din partea mamei, cauza fiind decesul bunicii mele în ziua când m-am născut, iar atașamentul față de părinți nu s-a putut crea drept pentru care am putut să o privesc ca pe un om oarecare și nu ca o mamă.

 

 

Simți că te-ai maturizat precoce față de copiii care trăiesc în familii?

Maturizarea mea precoce față de cei din familie clar a fost pentru că eu o trebuit să îmi descopăr totul despre mine și să mă confrunt cu toate schimbările corporale și a stilului de viață pe care îl vedeam mult mai diferit ca și la un copil din familie. Practic, un copil din familie la fiecare etapă a vieții a fost pregătit cu schimbările radicale care vor urma, iar trecerea la maturitate a fost mult mai ușoară decât la noi care noi efectiv nu aveam habar de nimic și nu știam care sunt cauzele și motivele noastre de maturitate in urma neinformării și a lipsurilor cu, care ne confruntam zi de zi.

 

Cum ai valorificat maturizarea ta rapidă și timpurie în decursul vieții tale?

Luând ca atare fiecare etapă a vieții, lovindu-mă și conștientizând ce era bine pentru mine și ce era rău pentru mine.

Eram practic foarte conștient și matur de mic în urma văzutelor a fiecăruia lucru în mod aparte ce era să devină un surplus de valoare pentru mine sau un rău al valorii mele care mă ducea în jos și aveam foarte mult de suferit. Practic, maturitatea m-a făcut să devin mama și tata pentru mine, creându-mi nevoile la cele mai mici standarde învățând prin acest aspect să îmi creez puținul care să fie valoare pentru mine. Iar de fiecare dată în viață am reușit să mă mulțumesc cu puținul pentru a supraviețui și a-mi crea din puțin valoare.

 

Știm cu toții relele tratamente din casele de copii. Le-ai simțit pe pielea ta? Ce-mi poți mărturisi fără ocolișuri?

Viața mea în casa mare de copii  nu a fost știută una rea în care să conștientizez cât de frumoasă este una normală într-o familie pe care habar nu aveam cum era. Noi am considerat că viața normală într-o astfel de casă mare de copii este una normală în care mulți colegi de-ai mei au suferit rele tratamente cum ar fi:

Dacă făceai în pat, îți băga urzica în pantaloni. Dacă erai rău, erai bătut cu leaț de la pat la degete de la mână sau la talpă. Dacă făceai figuri la masă, nu mai mâncai nimic.

Și multe altele.

Eu am fost un copil foarte sensibil și îndrăgit de mulți angajați, nu am fost un copil cu probleme psihice, eram mai fricos, eram luat acasă și practic suferința mea era atașamentul față de familia respectivă și casa de copii.

Cel mai rău tratament nu l-am avut în acea casa mare de copii și în casă de tip familial când am primit bătaie cu pumnii, am avut o colega care făcea în pat și era scoasă dezbrăcată afară in curte și arunca cu apa din găleata pe ea, un abuz a urmat și multe alte probleme.

 

 

Se spune că în viață te călești. Așa-i?

Da, așa este în urma unor momente foarte grele cu care te-ai confruntat se spune că te călești învățând din problemele și greutățile cu care ai avut de-a face.

De cele mai multe ori ni se spuneau că foarte maturi suntem pentru vârstele respective și că viața, lipsurile și conjunctura în care te-ai aflat te-au călit pentru a face față vremurilor poate mult mai grele care vor urma să apară.

 

Care a fost primul tău job, Valentin, și la ce vârstă? Ai lucrat orice doar ca să te întreții?

Vârsta la care am început să câștig primii mei bănuți a fost la 17 ani mergând în perioada vacanței de vara la câmp, fiind perioada de agricultură.

În perioada respectivă noi avusesem o sumă de bani foarte mică primită de la stat de 3 lei.

Bănuții adunați în plantație îmi erau bani de buzunar pentru școală și colegi de-ai mei pe care îi ajutam in limita posibilităților.

 

Te-ai hotărât și te-ai înscris la Asistență Socială. Care a fost motivația din spate?

Atunci când am terminat cu liceul și mi-am luat bacul, dorința cea mai mare pentru mine a fost să mă înscriu la facultatea de asistență socială pentru a-mi crea o pregătire mai detaliată în ceea ce privește dezvoltarea mea pentru ceea ce mi-am propus să dezvolt în ceea ce privește crearea de proiecte sociale, sprijinul pentru cei nevoiași și crearea oportunităților de-ai sprijini pe alți colegi din sistem de protecție pentru a se integra în societate prin programe de dezvoltare personala și a integrării în societate.

Practic, mi-am dorit să ofer ceea ce am avut eu ca și lipsă în copilărie și la părăsirea mea din sistemul de protecție. Acesta a fost scopul meu pentru care am terminat facultatea și masterul în asistența socială.

 

Te apleci asupra celor care au nevoie, celor care, poate, au avut soarta ta sau chiar mai rea. Cum a venit gândul unei organizații?

Când vine vorba de ajutor, sprijin  și implicare sunt la dispoziția din momentul respectiv pentru că nevoile mele știu că mi-au fost mare ajutor așa cum sunt și eu pentru cei din jurul meu. Nevoile mele, lipsurile mele și vocația mea de-a face cât mai mult bine mă determină să îmi fondez un ONG ca să pot demara și crea proiecte mult mai mari în care să pot ajuta mult mai mulți. Practic, să dezvolt o rețea a solidarității pentru a oferi ceea ce Dumnezeu a creat prin om.

 

 

Ce se întâmplă sub egida acestui ONG?

Sub egida ONG-ului se întâmplă lucruri deosebite în ceea ce privește implicarea noastră și amprenta noastră pe care o încercăm să o lăsăm generației următoare. Când spun aceste lucruri, pot afirma cu mândrie că am lăsat până în prezent o secție de pediatrie pusă pe picioare.

Din orașul Lipova unde eu am fost abandonat. Pe urmă am deschis trei locuri speciale în domeniul educației și sănătate creând o sala de clasă specială într-un sat, un alt  loc de joacă pentru copiii bolnavi de la Spitalul Louis Turcanu din Timișoara și două săli mici de terapii speciale.

Alt Centrul fondat de Lector Prof. Universitar Alina Costin sa creat un Centrul Interdisciplinar de Practică și Cercetare in Educația și Protecția Copilul Arad oferind 20.000 de euro investiția totală pentru a fi pus pe picioare și în anul 2024 un Centru Medical Special Care,  care va deservi toată comunitatea Arădeană aflați cu probleme fizice, ce este fondată de doamna Nicolai Anca Mădălina, iar noi, fiind sponsori, cu o parte din fondarea ei și parteneri.

Iar ultimul lucru pe care ni-l propunem pe acest an 2023 este să finalizăm proiectul pentru achiziționarea unui Computer Tomograf pentru Spitalul Orășenesc Lipova, având posibilitatea să ofere diferite investigații medicale către o capacitate de 60.000 de oameni de pe Valea Mureșului.

 

După care deviză te ghidezi în viață și se lasă condusă și echipa ta din interiorul ong-ului?

Practic ne ghidam după experiențele noastre de viață în care știm lipsurile cu care ne-am confruntat, pe urmă după  nevoile oamenilor și cerințele oamenilor care au diferite funcții în ceea ce privește domeniile educația și sănătatea.

Analiza nevoilor mari care ni se transmit prin diferiți reprezentați ai instituțiilor de stat începem să implementăm practic fiecare proiect în parte și să îl aplicam împreună cu mediul privat al companiilor care ne susțin financiar toate proiectele sociale.

 

În jurul căror valori guvernați?

Noi guvernăm în jurul tuturor celor din jurul nostru. Începând de la echipele de voluntari până la parteneriate cu mediul de stat și privat din toate domeniile .

Avem relații foarte bune, suntem deschiși la ori ce tip de relaționare și sunt primiți în familia noastră ori ce tip de om care ne câlca pragul.

 

Ușoară sau grea este integrarea adolescenților în societate după ce au trăit ani la rând în mediul instituționalizat? Tu cum ai simțit că a fost trecerea?

Integrarea în societate a tinerilor foști instituționalizați este cea mai grea parte din viața lor pentru că ei trebuie să părăsească pentru a patra oară alt tip de familie, drept pentru care trebuie sa ia totul de la zero. Una când se naște din familia respectivă, al doilea pas când ia contact și se creează un atașament cu leagănul de abandon sau familia maternală. Trei, când ajunge într-o casă de tip familial, patru când trebuie să părăsească casa de tip familial pentru a se pregăti de viața lui independentă. În urma celor patru etape ale vieții tânărul este bulversat la maxim, își pierde încrederea în sinea lui în urma reatașamentului cu partenera sau partenerul pentru a-și crea propria lui familie.

De cele mai multe ori, eșuează viața unui tânăr fost instituționalizat pentru că este acoperit de drepturile lui pe care legea prevederii îi le oferă, lipsa responsabilități, lipsa conștientizării , lipsa maturității și muncii care să-i ofere o viață normală.

Eu, ca sa ajung să am o viață normală, a trebuit mult sa îndur, mult să lupt, să știu ce îmi doresc de la viață, să conștientizez de potențialul meu și să devin din ce în ce mai bun prin multe compromisuri și eforturi pe care le-am făcut pentru a fi ceea ce mi-am dorit toată viața.

 

 

Valentin, m-aș întoarce puțin la rădăcinile tale. Ce știi și tu de ele? De unde te tragi?

Proveniența mea este dintr-o familie de etnie rromă, cu 12 mătuși și unchi care au locuit în Lipova. După 2000 au început toți să se mute în Arad.

 

Ai frați, surori? Ce legături ai cu ei? Dacă da, au avut aceeași soarta ca a ta?

Familia mea am cunoscut-o la 28 ani. Familia mea este compusă din 12 mătuși și unchi, șase frați, toți suntem de etnie rromă, iar cunoașterea lor am avut-o din parte unei surori de-a mele pe numele Florica Caldaraș pe care am cunoscut-o într-un Centru de tineri cu deficiențe psihice făcând practică în centrul lor. Acolo am început practica discutând cu beneficiarii respectivi și oferindu-mi dosarele lor am descoperit că una din beneficiarele respective este practic sora mea pentru că coincideau datele cu rudele mele. După un timp scurt, am reușit să iau legătura cu părinții mei prin aceasta soră pe nume Florica Caldaras. La două zile după cunoașterea cu mama mea, dânsa a murit în urma unui infarct miocardic acut făcut la spital. După decesul mamei mele și până în prezent păstrez legătura cu familia și rudele apropiate.

 

De unde îți tragi puterea, Valentin?

Puterea vieții mi-o sustrag de la copiii bolnavi de cancer care sunt un exemplu cu propriile lor lupte pentru viața, de la oamenii luptători care iubesc viața și de la oamenii care au dorința de-a face mult bine pentru cei din jur.

Practic datorita lui Dumnezeu pentru că îmi oferă oameni și copii cu putere și exemplu de urmat.

 

Te mai înduioșează povestea ta sau a celorlalți? Este loc de victimizare?

Eu niciodată nu am considerat o poveste de viață cu puternic impact emoționant. Eu totdeauna am considerat că povestirile de viață sunt a celor foarte bolnavi care luptă cu moartea și care își înving propriile lor destine care mulți dintre noi nu am putea să luptăm .

Eu cred că este o menire firească a vieții pe care am avut-o și pe care trebuie să o avem în noi pentru a face bine, a oferi ceea ce ai primit și tu la rândul tău și a crea ceea ce a creat Dumnezeu în tine pentru generația de mâine.

 

 

Ajuns în satul Lada din județul Teleorman în 2010, primul lucru pe care preotul paroh Florin Danu l-a făcut a fost construirea gardului parohiei. A continuat cu identificarea nevoilor comunității formată din 400 de localnici și astfel a renovat și construit case pentru trei familii cu mulți copii care locuiau în condiții precare. Ulterior, și-a propus să aducă la realitate ideea care i-a venit încă de când era ajutor de preot la București – dacă vreodată va avea propria parohie, va construi un centru social și o cantină pentru nevoiași. A înființat Asociația Mana Cerească și, prin multă muncă și dăruire și cu ajutorul donațiilor din partea persoanelor fizice și de la companii, a reușit să realizeze ceea ce și-a propus.

Când a început construcția propriu-zisă, preotul a lansat apeluri în mediul online, pe Facebook – donează o bară sau trei cărămizi, iar oamenii au reacționat treptat. Pe parcurs, preotul Danu a postat fotografii cu evoluția lucrărilor și astfel oamenii au devenit mai deschiși, mai încrezători. Din dorința de a-i ajuta pe cei din jur, preotul Danu a inițiat campaniile „Îmbracă un copil de Paște” și „Căutăm Moș Crăciun” – copiii scriu scrisori cu ceea ce își doresc, iar părintele le postează pe Facebook. Oamenii aleg una dintre scrisori, pregătesc un pachet și astfel pun zâmbetul pe fața unui copil. La început a fost greu, însă pe parcurs, preotul Danu a trimis poze cu copiii ținând pachețelele în brațe și astfel a câștigat încrederea comunității online care îl urmărește. Acum, scrisorile se dau în doar câteva minute – Facebook fiind în prezent principalul canal de promovare al Asociației Mana Cerească.

Cu toate că nu a reușit încă să atingă rata de succes pe care și-o dorește în ceea ce privește interesul copiilor din Lada față de învățătură, preotul Danu continuă să îi încurajeze pe toți tinerii să învețe. Pe doi dintre studenții din sat i-a susținut cu tot ce au avut nevoie – le-a cumpărat telefoane, laptopuri, pentru a-i ajuta să obțină cele mai bune rezultate. Preotul Danu și-a propus ca toți cei care au rezultate bune la învățătură să fie răsplătiți – i-a dus în excursii în Europa, i-a premiat, i-a remunerat, i-a dat exemplu celorlalți copii din sat. Astăzi, în satul Lada găsim olimpici, studenți la Drept și Medicină – o situație total diferită față de momentul în care părintele Danu s-a alăturat parohiei Lada acum 11 ani.

Preotul paroh, recunoscut pentru acțiunile sale de amploare prin care vine în ajutor semenilor, își continuă misiunea. În 2020, părintele a dus în tabără pe litoral 57 de copii – 95% dintre ei nu văzuseră niciodată marea și a lansat campania „Încalță un copil!”, un apel public către cei care doresc să ajute, reușind astfel să asigure o pereche nouă de încălțăminte pentru 82 de copii cu vârsta între 3 și 19 ani.

În 2021, la începutul lunii martie, părintele Danu a anunțat demararea unui proiect de prevenție în sănătate, prin încheierea unui parteneriat cu un centru privat de servicii medicale. Prin intermediul acestuia, femeile au putut beneficia gratuit de ecografii mamare, abdominale și de tiroidă. La scurt timp după anunțul făcut pe Facebook, preotul Danu a primit 40 de cereri. În septembrie, proiectul „Satul meu curat!” , lansat pentru prima dată, s-a bucurat de un real succes – în două ore, părintele Danu împreună cu o parte din beneficiarii Centrului Social Sf. Nectarie, au strâns 30 de saci de gunoi aruncat pe marginea drumului.

Iar planurile preotului Paroh Danu nu se opresc aici.

 

 

Cum a luat naștere Asociația Mana Cerească?

Asociația Mana Cereasca a fost înființata în anul 2011 și a luat naștere pentru a veni în sprijinul comunității din localitatea Lada unde sunt preot de 11 ani. Asociația are ca scop ajutorarea familiilor nevoiașe, a bătrânilor și a altor persoane care necesita orice fel de ajutor.

 

 

De când ați pășit pentru prima dată în Lada ați reușit să realizați foarte multe – un centru social, o cantină, un centru de îngrijire pentru bătrâni, plus multe altele, toate având obiectivul de a-i sprijini pe cei care au mare nevoie de ajutor. Ați făcut toate aceste lucruri singur?

Anul acesta am reușit sa finalizam casa socială nr. 2 în care locuiesc bătrâni singuri și neputincioși, am construit 3 case pentru 3 familii și am renovat două case afectate în urma unor incendii. Avem 10 angajați și 5 voluntari, împreună lucrăm pentru binele comunității.

 

Spuneți-ne mai multe despre acțiunile prin care îi ajutați pe cei din comunitate.

Cantina socială oferă zilnic o masă calda pentru copii și bătrâni din satul Lada și vecinătate, peste 80 de porții. La Centrul de îngrijire bătrâni Sfinții Martiri Brâncoveni avem 25 de bătrâni care sunt cazați, majoritatea de pe stradă, unde li se oferă 3 mese și două gustări, medicamente și tot ce e necesar. Plătim costuri lunare pentru câțiva copii – internat, cămin, transport, plătim taxe la facultate pentru câțiva studenți, oferim burse pentru cei cu rezultate bune la învățătură, ajutăm familiile nevoiașe cu alimente, medicamente, lemne, oferim suport financiar pentru diverse intervenții chirurgicale și tratamente.

 

 

Care este cel mai de amploare proiect la care lucrați și ce alte planuri aveți pentru 2022?

Cel mai de amploare proiect ar fi Centrul de îngrijire bătrâni Sfinții Martiri Brâncoveni unde avem ridicate 3 locuințe sociale, 2 funcționează, iar a 3-a este la roșu.

Pentru anul viitor ne dorim să construim o anexă la cele 3 case, care va avea bucătărie, sală de mese, cameră frigorifică, depozit, să deschidem o linie de preparare gem, dulceață, zacuscă și sa reușim să dotăm clădirile cu panouri fotovoltaice