Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

citit

Geanina Petre este persoana care a dovedit că nu se dă deoparte de la nimic, nici măcar atunci când e arătată cu degetul și aliniată lângă cei care cerșesc sau fură. Nici când e făcută țigancă, nici când aude chicoteli pe la spatele său având în vedere categoria din care face parte, cea de romi. Și-a văzut mereu de traiectoria sa, a ținut strâns cu dinții de obiectivele sale, iar azi o găsim în trustul Antena, dar și în brațe cu două cărți despre cum i-a fost copilăria și viața în Ferentari.

Nu se vaită prea mult, nici nu are motive, căci a avut o familie care a sprijinit-o permanent și o face în continuare, care i-a insuflat valori și credințe. Totuși, a văzut cu ochii săi violență multă în cartierul unde a copilărit, a dat nas cu poliția zilnic care patrula și veghea asupra locurilor și a avut prietene cu care mergea la braț a căror mame vindeau droguri, însă a înțeles că trebuie să discearnă singură  între ce e bine și rău.

Amintiri din Ferentari, cartea scrisă de Geanina ajunge să fie cea mai citită carte a tinerei care nu se dorea scriitoare. Subiecte tabu, lucruri interzise, lupta cu prejudecățile societății, zâmbete, toate adunate sub același cotor. Să o cunoaștem!

 

 

Geanina, cum te găsesc în prezent? Liniștită? Te întreb acest aspect pentru că o să vorbim și despre neliniștile pe care le-ai avut în copilărie.

Agitată, așa mă găsești. Eu mereu trebuie să fac ceva sau să fac planuri pentru ceva. Momentan, încerc să mă împart între muncă, casă și nouă mea pasiune pentru design vestimentar.

Iar dacă vorbim despre neliniștile din copilărie, una dintre ele a fost: „eu ce voi face  cu viața mea?” Mã îngrozea gândul să îmi găsesc un job doar pentru a mă întreține. Trebuia să fie ceva pentru care să lupt, să ajung undeva, nu doar să supraviețuiesc și eu doar asta vedeam în jurul meu. Și uneori nici măcar asta.

 

Simți că acum, odată și cu rolul de mamă în societate, ți-ai găsit locul?

Rolul de mamă m-a făcut să conștientizez și mai mult dorința mea de reușită. Acum nu vreau să reușesc doar pentru mine, ci pentru copilul și familia mea. Cumva, am avut mereu în mine o competiție cu propria persoană, uneori e bine, alteori, nu. Și. totodată, copilul meu este motorul vieții mele. Când am o stare proastă, mă uit în ochișorii lui și mă dezmeticesc. Nu are nevoie de o mamă care nu reușește. Copilul nu devine ceea ce îi spui, ci ceea ce vede. Și vreau să vadă în mine o mamă încăpățânată și determinată. Nu avem soare pe stradă noastră?! Îl aducem noi!

 

Cum te împarți între atribuțiile de la serviciu și cu cele de acasă?

Sincer, mediul în care lucrez e dinamic și haotic. Haosul și schimbările de la oră la oră au devenit parte din mine. Așa e în Tv , zăpăceală. Nu există stabilitate, poți munci o lună la un proiect ca în 10 minute să se anuleze tot. Dar, m-am obișnuit cu tensiunea asta. Iar acasă, din fericire, mama se ocupă de tot, de la copil la mâncare, curățenie etc. Dar în altă ordine de idei, nu mă regăsesc în ideea de gospodină. Adică nu aș putea niciodată să fiu doar acasă și prin bucătărie. Nu zic că e un lucru rău, dar nu ar funcționa pentru mine.

 

Spune-mi mai concret cu ce te ocupi în trustul Antenei, dar în special cum ai ajuns acolo!

Ohooo, long story! Drumul meu în Antena a început în urmă cu vreo 6-7 Ani. Prima dată, când mi-a încolțit ideea de a lucra în Tv, mama s-a panicat. A zis: “Cum în Tv?? Păi, cum ajungi tu acolo? Și tu ești țigancă, mamă, cum or să te primească între ei?”. Nici studii nu ai, vii și din Ferentari”. Toate lucrurile astea ea le-a zis pentru că voia să mă protejeze, îi era teamă pentru mine. În mare, avea și dreptate. Nu cunoșteam pe nimeni în domeniu, studii nici atât.

Însă, eu nu aveam niciun dubiu că nu pot, nu știu cum să îți explic . În sinea mea, eu știam că pot. Șansa a apărut când am auzit de un concurs la Radio. Era o platformă care caută oameni ce voiau să publice pe site-ul lor texte interesante. Și a fost un semn! Eu am trimis o mostră de text, pur și simplu am povestit cum e viața în Ferentari, în stilul meu. După ce am trimis mostra de text, ce crezi?! M-au chemat la biroul lor să semnăm un contract, iar eu să îmi public articolele acolo.

Am prins curaj văzând că editorul de acolo m-a validat cumva și nu am să îi uit numele niciodată. Mihai Mincan îl chema. Nu am mai auzit de atunci de el. Cred că Dumnezeu mi l-a scos în cale și de acolo m-a lăsat să gestionez eu. Articolele erau virale la momentul ăla, eu eram super entuziasmată. Și ca idee, eu la școală nu am dat vreun randament wow, era așa, să trec clasa. Și mai apoi, eu să scriu și atâția oameni să aprecieze a fost wow!

Am scris aproape un an acolo, apoi am auzit că se caută reporter la o emisiune Tv. Am aplicat, am fost la interviu și am devenit reporter. După o vreme, am aplicat la alt proiect și am scăzut în „grad” :))) Eram asistent de producție. Practic, căram chestii dintr-o parte în alta. Mâncarea concurenților din emisiuni, apă și mă asigurăm că e totul ok până începe emisiunea. Apoi, m-au pus pe departamentul de casting, adică să aduc oameni pentru diverse proiecte, de la vedete la oameni simpli. Și am rămas pe poziția asta până în prezent.

 

 

Ușor sau greu a fost să te integrezi în această „lume”? Cred cu tărie că au fost glume pe seama etniei tale, a culorii pielii, a poveștilor din Ferentari.

A fost greu la început pentru că eu trebuia să demonstrez că îmi merit locul acolo. Fiind singura pată de culoare, unora li se părea absurd să am capacitatea de a mă face utilă în domeniu. Dar mereu oamenii din jurul meu s-au împărțit în două tabere: fie mă plăceau foarte tare, fie mă disprețuiau foarte tare. Nu era cale de mijloc, asta stârneam eu.

Glume? Răutăți? De fiecare dată când apărea la vreo știre că un țigan a făcut și a dres, auzeam: „Ai dracu țigani..” și apoi își dădea seama careva că sunt prin preajmă și încerca să o dreagă” Hei, tu nu eșți așa, mă refer la ceilalți” . Nu mă încălzea cu nimic, dar îmi vedeam de treabă. Eu trebuia să țin cu dinții de acest job. Norocul meu a fost că mulți mă și simpatizau, și numărul celor care mă plăceau era mai mare decât al celor care mă disprețuiau.  Și ca să vezi, uneori prejudecățile veneau și din partea concurenților pe care i le aduceam la emisiuni.

Am avut un proiect în care unii trebuiau să stea într-o casă un număr de n zile și apoi să câștige un premiu. Unul dintre concurenți, mi-a predat mie și celorlalți colegi din producție lucruri personale, printre care un lănțișor de aur. La finalul competiției, în toată nebunia aia, lănțișorul dispăruse. Și dintre toți colegii care eram, el a zis: „Geaninei i-am predat lănțișorul!” Evident, eu în ochii lui eram cea mai suspectă, doar nu era să îi fi furat lănțișorul vreunul dintre colegii mei blonzi :)) .

La final, întreagă echipa am verificat și portofelul în care avea lănțișorul avea o găurică. Deci? Geanina nu a dus lănțișorul la amanet sau ceva, cel mai probabil a căzut prin gaură, fiind subțire și aia a fost.

Ironia vieții e că peste ani m-am reîntâlnit cu acel fost concurent și m-a felicitat pentru parcursul meu profesional și m-a întrebat dacă pot să îl ajut cu un job:)

 

 Apropo de locul copilăriei tale, cum îl poți descrie?

Dramă, sărăcie, scandal, bătăi. Eu le trăiam din exterior, chestiile astea se întâmplau în rândul familiilor prietenelor mele, ale vecinilor. La noi în familie a fost echilibru, stabilitate, nu pot să zic că mi-a lipsit ceva. Dar am trecut și eu prin chestii. În urmă cu mulți ani, aveam vreo 13-14 ani, magazinul părinților mei a fost spart. Cu noi în casă s-a întâmplat asta. Era un magazin la parter, 2 camere magazin, 2 de locuit. Nici până acum nu pot înțelege cum l-au spart cu noi în casă.

De fiecare dată când mă gândesc la asta, îmi dau seama ce mare e Dumnezeu. Păi, dacă vreunul dintre noi se trezea în timpul ăla să meargă la baie?! S-ar fi întâmplat o tragedie. Cu siguranță, persoanele care au intrat peste noi ne-ar fi dat la cap dacă ne trezeam. Dar Dumnezeu a fost cu noi și nu s-a întâmplat asta. Toată treaba a lăsat urme, fiind copil la vremea aia m-am speriat foarte tare. Și în perioada aia de după spargeri, pentru că s-a întâmplat de două ori, nu dormeam cu nopțile, dacă auzeam vreun zgomot, eu fugeam la ușa sau la geam. Și acum noaptea, dacă aud un zgomot mai puternic, verific uși, geamuri. Traumă, pe scurt.

 

Ce elemente ți-au marcat copilăria, Geanina? Violența sub toate formele? Discriminarea și rasismul venit din toate părțile? Ce-mi poți spune?

Discriminarea e un cuvânt așa dur. Unii sunt atât de ipocriți, nici măcar nu o admit. Spun că ce? Nu e vb de discriminare, e vorba de ceea ce fac țiganii. Păi bun, sunt de acord, marea majoritate a țiganilor fac chestii nasoale. Dar, atenție, nu toți facem asta! Lucrul asta nu îl înțelege societatea. Chiar o tipă mi-a zis demult: „Fă, lucrez la un de ăsta de parfumuri și fac combinații. Îi fur de rup. Oricum sunt țigancă și se așteaptă la asta!”

Deci, e un cerc vicios!  Eu vreau doar să mă cunoști și apoi să îți spui părerea despre mine, dar nu înainte.

Personal, chiar dacă am demonstrat de-a lungul anilor că sunt un om corect, muncitor, tot mă aștept din partea unor persoane cu care râd și glumesc și care, în aparență, mă respectă, dacă li se pare ceva pe dos, vin cu  „așa sunteți voi, țiganii “, tot cu concluzia asta pleacă în viață.

Dar pe mine nu mă mai rănește, rasismul este ceva ce există, și sunt două variante: fie rămâi în carapacea ta de teamă că vei fi pus la colț, fie treci de victimizarea „Vai, sunt țigan și lumea e rea” și îți depășești condiția.

Eu nu pot să trăiesc în umbra victimizării, eu nu sunt o victimă, eu sunt doar o persoană care trebuie să muncească de două ori mai mult din cauza unor mentalități. Dar e ok, pot!

 

Simți că trebuie să muncească romii mai mult că românii?

Întotdeauna, și nu o zic cu frustrare sau ceva. Dar așa e, sau poate depinde de oamenii pe care îi întâlnești. E așa subiectivă treaba asta! Pentru că sunt unii oameni care te văd și te îndrăgesc imediat. Și sunt alții care, deși te recomandă anumite calități, tot nu dau doi bani pe tine. În concluzie, român/ țigan ce oi fi, important e să fii om.

 

Încă simți că te urmăresc etichetele în viață?

Logic. Și chiar de la chestii absurde. Un exemplu, uneori îmi mai pun poze pe facebook, și în unele sunt în casă. Și chiar am prins o discuție ceva de genul: „Păi, voi țiganii, așa vă faceți casele mari!”  Nu știu dacă subiectul era cu răutate Sau cu invidie, sau ambele.

Însă, oamenii se așteaptă ca țiganii să își facă case mari cu turnulețe, vile, sau să conducă nu știu ce bmw nou. Și, evident, că toate astea agonisite din lucruri necinstite. Dar eu sunt unul dintre acei țigani care au lucrat la o casă mare în decursul a cinci ani. Pentru că ce să vezi?! Era muncă cinstită. Dar oamenii nu înțeleg asta. Sau le e mai ușor să creadă  că ai făcut vreo combinație, cred că fac asta ori din neputință lor, ori răutate și prejudecăți.

Da știu, sunt și țigani cu case cu trei etaje făcută din cerșeală, spre exemplu. Sau tâlhării. Dar nu sunt unul dintre aceste exemple. Asta mă enervează când se generalizează.

 

 

Ești o excepție, Geanina?

Nu sunt o excepție, din contră, cred că printre cunoscuții mei există persoane mult mai dotate decât mine. Din multe puncte de vedere, emoțional, psihic. Diferența dintre mine și ceilalți este „foamea” . Foamea de a reuși în viață. Foamea de a crea ceva din nimic.

 

Cum ai luat decizia de a-ți scrie copilăria  și viața pe care ai avut-o în Ferentari? Care este scopul cărților tale?

Din distracție. Multe faze, de fapt cartea în sine e plină de întâmplări tragico-comice. Și pe lângă că am vrut să afle și alții cum e viața în Ferentari, am vrut să arăt că dacă viața îți dă lămâi, faci limonadă, că nu contează de unde vii, ci ce faci cu ceea ce ai.

Bine, nu te gândi că m-am trezit cu dorința de a deveni scriitoare. Nici nu mă consider asta, din respect pentru cei care fac asta de o viață și o fac la un nivel. Deși cartea a fost nominalizată la cartea anului în cadrul editurii, mi-a încălzit sufletul treaba asta, însă rămâne doar la nivelul de „am făcut-o și pe asta”.

 

Cu ce valori ai crescut și te-au făcut omul de azi?

Valorile pe care le-am văzut la ai mei. Chiar zilele trecute treceam prin niște stări. Eram ușor debusolată și tata mi-a zis: „Nu mai dispera, toate vin la timpul lor! Nu poți forța chestii. Ai răbdare”. Chestia cu răbdarea e ceva ce eu trebuie să învăț, ai mei îmi insuflă asta, dar eu încă învăț cum să am răbdare. Eu sunt genul care își pune în minte un plan, pleacă la drum cu putere maximă, apoi, pe parcurs, dacă nu se leagă repede, pierd din energie și entuziasm. Ceea ce e o prostie, dar lucrez la asta. Am învățat de la ei mei să fiu onestă. Adică dacă tu îmi zici „Știi să lucrezi în programul Excel?” Eu să îți zic:„Nu , dar învăț” . Și multă muncă, asta am mai văzut la ai mei. Și s-a prins de mine. Deci, răbdare, muncă, onestitate. Cu asta am venit de acasă.

 

Când auzeai voci negative, de unde îți luai resursele?

Le aud și acum. Îmi luam și îmi iau resursele din faptul că nu am încă tot ce îmi doresc.

 

 

Pasiunea pentru citit încolțise din anii adolescenței, când, pe lângă lecturile școlare descoperise literatura science fiction de care nu s-a mai putut despărți. Ulterior, a derulat campania “Citesc deci sunt sexy”, care arăta că adevărata frumusețe a unei femei este dată de bagajul intelectual. Succesul înregistrat i-a dat aripi, iar Rusanda a pus pe picioare un business care îmbină lectura cu partea de fashion, așa a apărut Bookletta. Geanta cu carte a ajuns pe umărul doamnelor și domnișoarelor din  America, Grecia, Africa, Republica Moldova și evident România. Am stat de vorbă cu Rusanda Davideanu, despre începuturile acestei afaceri, despre importanța lecturii și cum se armonizează cultura cu business-ul.

 

Interviul pe scurt:
  • Când te molipsești de lectură: “Numărasem la un moment dat cam două mii de cărți. Tata, mai și scrie, iar mama iubește foarte mult cărțile, și atunci mi-au cultivat această dragoste pentru lectură. Văzându-i că citesc și că o fac cu plăcere, mi-au sădit în inconștient acest lucru”
  • Cititul te face mai atrăgătoare:“Împreună cu o prietenă de-a mea am demarat campania “Citesc deci sunt sexy”, prin care încercam să le spunem femeilor că există și altceva în afara de mersul la coafor sau terasă, că pe lume sunt și alte lucruri care te fac să te simți sexy și interesantă“
  • Bookletta, geanta care te provoacă la citit: “Când am văzut succesul campanei mi-am zis că asta s-ar putea transforma într-un produs. Într-o seară, ideea a început să nu-mi mai dea pace, mă gândeam la o geantă care să arate ca o vitrină pentru carte, ca oamenii să știe ce citești”

 

1

 

O copilărie în compania cărților

Rusanda s-a născut în Republica Moldova, într-o lume în care simplitatea zilei, se împletea cu lectura. Pasiunea pentru cărți este puternic înrădăcinată în familie, tatăl cochetează cu scrisul, iar mama este o veritabilă iubitoare de carte. “Părinții mei citesc foarte mult, am crescut într-o casă cu foarte multe cărți. Numărasem la un moment dat cam două mii de cărți. Tata, mai și scrie, iar mama iubește foarte mult cărțile, și atunci mi-au cultivat această dragoste pentru lectură. Văzându-i că citesc și că o fac cu plăcere, mi-au sădit în inconștient acest lucru”, povestește Rusanda Davideanu pentru Matricea Românească.

 

“Părinții mei citesc foarte mult, am crescut într-o casă cu foarte multe cărți”

 

Cu toate acestea, o lectură conștientă, trecută prin filtrul propriei rațiuni, a venit în adolescență, perioada marilor căutări. “Țin minte că m-am îndrăgosti cu adevărat de lectură în perioada adolescenței. Nu eram genul de cititor fervent de literatură clasică și nu mă regăseam în literatura școlară. Atunci a fost momentul când am mers către o lectură aleasă de mine, care să fie pe gustul meu, așa m-am oprit la science fiction și am început să citesc fără să mă mai pot opri“, își amintește Rusanda.

 

2

 

Frumusețea vine din interior

La vârsta de 19 ani, tânăra basarabeancă a trecut Prutul și a luat calea Bucureștiului. Orașul era în contrast cu urbea natală, dar nu o deranja. Încă din clasa a XII-a, Rusanda și mama ei organizau escapade culturale de câte un weekend în Capitală. “Trecerea a fost destul de contrastantă, am venit într-un oraș mare, aglomerat, cu puțină natură și fără să cunosc pe nimeni, dar cu toate acestea nu pot spune că am avut probleme de acomodare“, a zis Rusanda Davideanu.

 

“Am promovat ideea că cititul ne face mai interesanți, ne ajută să evoluăm în viață”

 

La o privire mai atentă, Rusanda a observat cu stupoare că femeile pierd prea mult timp la coafor sau la terasă, în încercarea de a deveni mai atrăgătoare. “Împreună cu o prietenă de-a mea am demarat campania “Citesc deci sunt sexy”, prin care încercam să le spunem femeilor că există și altceva în afara de mersul la coafor sau terasă, că pe lume sunt și alte lucruri care te fac să te simți sexy și interesantă. Am promovat ideea că cititul ne face mai interesanți, ne ajută să evoluăm în viață și cumva am asociat lectura cu acest cuvânt, sexy, pentru a crea un scurt circuit“, menționează Rusanda.

 

3

 

Când o idee devine un business de succes

Nimeni nu s-ar fi gândit că o campanie atât de îndrăzneață se va transforma într-un business cultural. “Când am văzut succesul campaniei mi-am zis că asta s-ar putea transforma într-un produs. Într-o seară, ideea a început să nu-mi mai dea pace, mă gândeam la o geantă care să arate ca o vitrină pentru carte, ca oamenii să știe ce citești. Nu prea știam cum să încep aveam doar ideea și un background în PR, atât. Am început să caut, să întreb în stânga și în dreapta, până am găsit o persoană care să-mi deseneze o geantă așa cum aveam în minte”, a zis Rusanda.

 

“Reacțiile femeilor care au văzut prima dată Bookleta au fost fantastice și mi-au dat curaj”

 

După ce a făurit primul prototip de geantă, urma proba finală, și anume întâlnirea cu clienții. “Am mers la un târg dedicat designerilor români în cadrul căruia se lansau mai multe articole. Reacțiile femeilor care au văzut prima dată Bookleta au fost fantastice și mi-au dat curaj. Totuși era un prototip, nu era făcut din cele mai adecvate materiale, țin minte că mi-a luat opt luni de zile să găsesc un plastic suficient de rezistent pentru viitoarele genți”, a destăinuit Rusanda Davideanu.

 

4

 

Lucrurile începeau să meargă ca pe roate, iar comenzile veneau din America, Africa, Republica Moldova, Asia. O geantă Bookletta nu vine niciodată goală, clientul primește o carte cadou, iar pentru comenzile de peste hotare, sunt incluse cărți în limba engleză. Dar, Rusanda nu s-a oprit aici, și a lansat CooltBox. “Este vorba de un produs care nu exista pe piața autohtonă. Aici vorbim de o cutie cu un abonament lunar  în urma căruia clientul primește la ușă cele mai bune cărți ale lunii, plus cele mai bune articole ale lunii dintr-o gamă largă cum ar fi produsele de make-up spre exemplu” conchide Rusanda Davideanu.