Tag

colindat

Știți cum trebuie să fie colindătorul? Iată: să fie bun cântăreț, să știe să scrie și să citească, să nu fie divorțat sau văduv, să nu fi necinstit vreo fată, să nu fie bețiv, să nu fie hoț, să nu aibă vreun defect fizic sau psihic, și să locuiască în sat. Aceasta era grila de admitere în ceata de colindători demult, într-o vreme în care satul era altfel decât este astăzi. Dar profilul colindătorului nu e decât un detaliu. O mulțime de ritualuri și condiții făceau ca sărbătoarea Crăciunului să fie un eveniment de ținut minte.

 

Pregătire pentru colindat și condițiile ca să fii admis în ceată

Importanța colindelor era covârșitoare pentru flăcăii din sat. Repetițiile începeau imediat după Lăsatul Secului, sau cel târziu de Sfântul Nicolae. A fi colindător și a merge din casă în casă pentru a vesti Nașterea Domnului nu era pentru orișicine. Cel care urma să intre în ceata de colindători trebuia să împlinească criteriile selecției riguroase despre care am vorbit mai sus: întâi de toate tânărul trebuia să fie creștin, iar apoi să fie un bun cântăreț, să știe să scrie și să citească, să nu fie divorțat sau văduv, să nu fi necinstit vreo fată, să nu fie bețiv, să nu fie hoț, să nu aibă vreun defect fizic sau psihic, și să locuiască în sat. Odată împlinite toate acestea, flăcăul era acceptat și trebuia să dea ascultare unui șef de ceată care conducea repetițiile.

 

Craciun_2

 

Aranjarea gospodăriei

În timp ce flăcăii se îndeletniceau cu repetarea colindelor, adulții făceau pregătiri în gospodărie. Întâi de toate gospodăria trebuia să fie în perfectă ordine. Femeile și fetele se ocupau de curățenie, de spălat, iar mai apoi începea pregătirea mâncărurilor. Un loc important în acest proces de primenire a casei o avea odaia în care erau primiți colindătorii. Ea trebuia să fie curată, să fie împodobită cu fețe de pernă, ștergare, și costume tradiționale. Fetele se întreceau în a-și “înflori” cămășile, pentru a fura privirile feciorilor și a stârni invidia în rândul celorlalte fete. Dacă interiorul locuinței era apanajul femeilor și fetelor, capii de familie aveau în subordine gospodăria și toate cele ce țin de ea. Totul trebuia să fie într-o ordine perfectă: gardurile, porțile și anexele gospodărești trebuiau reparate, iar lemnele să fie tăiate pentru cele trei zile de Crăciun, când nimeni nu mai lucra.

 

Bradul de Crăciun, semn rău pentru săteni

Și dacă tot am vorbit despre primenirea gospodăriei, trebuie să știți că în satul românesc, bradul de Crăciun era vestitorul unui eveniment funerar. El a pătruns relativ târziu în România, cam pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, când tinerii cu stare au început să plece la Paris, Berlin sau Viena pentru studii. Acolo au luat contact cu obiceiul împodobitorii bradului de Crăciun. Întorși în Țările Române, ei au adoptat acest obicei, care s-a răspândit repede în mediul urban. La țară, însă, bradul nu a avut succes: sătenii asociau bradul împodobit cu moartea unui tânăr necăsătorit. E adevărat că în unele zone precum Oltenia și jumătatea de vest a Munteniei, bradul împodobit are și o conotație pozitivă, fiind folosit la nuntă.

 

Obiceiuri culinare în Ajun de Crăciun

La sat, febra pregătirilor de Crăciun începea încă de pe 23 decembire, prin prepararea turtelor, covrigilor, dar mai ales a colacilor și colăceilor pentru colindători. Masa de Ajun era formată din prune afumate, grâu fiert și îndulcit cu miere.

 

Craciun_3

 

Pe masă se regăsea și un desert care de obicei se împărțea copiilor care veneau să colinde: “scutecele lui Hristos” sau ”pelincile Domnului”. Erau turte făcute din apă și făină, coapte pe plita încinsă, însiropate cu apă și cu miere și presărate cu nucă pisată. Dacă în unele zone membrii familiei se reuneau în jurul mesei, în alte părți de Ajun se ținea post negru sau se mânca doar pâine și se bea apă.

 

Descolindarea gazdelor ursuze

Un alt moment important era primirea cetei de colindători. Cum toate lucrurile erau în deplină rânduială, gazda trebuia să fie pregătită pentru a deschide larg porțile. Însă erau unele cazuri în care colindătorii nu erau primiți, iar vestea Nașterii Domnului era respinsă prin ferecarea ușilor și slobozirea câinilor. În asemenea cazuri colindătorii treceau la atac! Sătenii ursuzi avea parte de un “colind invers”, în care urările de sănătate și belșug erau înlocuite cu ziceri care invocau boala, sărăcia și ghinionul. Colindătorii nemulțumiți se dezlănțuiau: imitau țipătul cucuvelei, aruncau cu bulgări de zăpadă sau de pământ în pereții și în ușa casei neospitaliere, deschideau larg porțile ca să fugă animalele din curte, iar uneori legau porțile pe dinafară.