Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

comedie

Alexandru Arșinel a fost unul dintre cei mai iubiți actori de comedie din România, cunoscut pentru cariera sa lungă, de aproape șase decenii. Este cunoscut nu doar pentru munca sa de pe scenă și din televiziune, ci și pentru implicarea sa profundă în viața artistică românească, în calitate de actor, director de teatru și om de cultură.

Născut în satul Dolhasca, județul Suceava pe 4 iunie 1939, Alexandru Arșinel a studiat actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București. În 1962 a absolvit și s-a alăturat Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din București, unde a continuat să joace până la finalul carierei sale. Aici și-a construit stilul unic de comedie și și-a perfecționat talentul de actor de revistă, gen care îmbină teatrul, muzica și umorul într-un spectacol complex.

 

 

Colaborarea cu Stela Popescu

Colaborarea sa cu iubita actriță Stela Popescu l-a ajutat să se remarce, alături de aceasta formând un cuplu comic timp de aproape patru decenii. Relația profesională dintre Stela și Arșinel a fost una dintre cele mai succes și durabile din teatrul românesc. Aceștia au început să joace împreună la finalul anilor ’70, chimia lor pe scenă devenind un element distinctiv pentru teatrul de revistă românesc. Publicul i-a îndrăgit pentru stilul lor plin de umor, bazat pe replici spontane și dialoguri acide, dar și pentru capacitatea lor de a transforma subiecte cotidiene în momente amuzante și ușor de înțeles de către toată lumea. După moartea Stelei Popescu, în 2017, Arșinel a mărturisit că a pierdut nu doar o colegă, ci și o prietenă dragă, cu care împărtășea o legătură profundă și specială.

 

Carieră

Stilul lui Arșinel era caracterizat de naturalețe, umor direct și o capacitate aparte de a improviza, elemente ce l-au ajutat să devina unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți români. În scheciurile sale, Arșinel aborda diverse teme, de la viața cotidiană la probleme sociale, având un umor accesibil tuturor, precum și o notă de umanitate și bună dispoziție care atrăgea publicul.

Alexandru Arșinel a fost nu doar un actor al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, ci și directorul acestuia timp de mulți ani. Din această poziție, a avut un rol semnificativ în promovarea teatrului de revistă și în revitalizarea spectacolelor de comedie și divertisment românești. Sub conducerea sa, teatrul a trecut prin multe perioade de modernizare, iar Arșinel a susținut adesea că menținerea teatrului de revistă era o misiune personală pentru el, dorindu-și să păstreze tradiția românească a umorului de calitate.

De-a lungul carierei, Arșinel a jucat în numeroase spectacole de revistă, piese de teatru, filme și emisiuni TV. Pe lângă cariera sa vastă în teatru, Arșinel a jucat și în filme – comedii și drame. Printre producțiile notabile se numără “Miss Litoral”, “A doua cădere a Constantinopolului”, dar și “Grăbește-te încet”, un film în care a jucat alături de alte nume mari ale șcenei românești, precum Marin Moraru și Tamara Buciuceanu. A contribuit, de asemenea, la realizarea unor programe de televiziune foarte populare în anii ‘90, cum ar fi emisiunea „Atenție, se râde!”.

Atât publicul, cât și criticii l-au apreciat, în decursul carierei sale primind numeroase distincții și premii. Printre cele mai importante se numără Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, acordat în 2004, și Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, acordat în 2017. Aceste recunoașteri reprezintă o confirmare a impactului său asupra culturii române și a contribuției sale remarcabile la arta spectacolului din România.

 

 

Timp de peste 50 de ani a fost căsătorit cu soția sa, Marilena, și a avut doi fii. În ciuda carierei sale solicitante, Arșinel a vorbit adesea despre echilibrul pe care l-a găsit în familie și despre sprijinul pe care l-a primit din partea celor dragi.

În 2013, Arșinel a făcut un transplant de rinichi – un episod destul de controversat, ce a generat numeroase dezbateri publice. Cu toate acestea, Arșinel a continuat să fie activ în cariera sa, chiar dacă starea sa de sănătate a fost marcată de complicații ulterioare. Dincolo de problemele medicale, Arșinel a rămas dedicat meseriei și a continuat să joace și să apară în spectacole până în ultimii ani de viață. El a declarat frecvent că scena este locul unde se simțea cel mai bine și unde putea să își exprime adevărata pasiune pentru artă.

La data de 29 septembrie 2022, Alexandru Arșinel s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire importantă în lumea teatrului de revistă și în cultura românească. În pofida controverselor și a stării de sănătate sensibile, Arșinel a rămas unul dintre cei mai iubiți actori de comedie din România. Talentul său, abilitatea sa de a aduce bucurie și zâmbete pe fețele românilor și numeroasele sale contribuții în spectacolele de revistă și televiziune îl clasează drept un nume de referință în istoria umorului românesc.

Sursă foto: www.teatrultanase.ro

Cu o carieră care s-a întins pe mai bine de șase decenii, Stela Popescu a fost o figură emblematică a scenei românești, una dintre cele mai iubite actrițe de comedie și teatru din România. De-a lungul vieții a avut o activitate foarte intensă în teatru, televiziune și film, având colaborări cu mari artiști români. Stela Popescu, prin talentul său comic excepțional și prin personalitatea plină de farmec, a încântat generații întregi de spectatori, lăsând o moștenire culturală deosebită în istoria divertismentului din România.

 

 

Începuturi – chemarea către artă

S-a născut la data de 21 decembrie 1935, în comuna Slobozia-Hodorogea din Basarabia, o perioadă dificilă din punct de vedere politic. Familia sa a fost nevoită să fugă din Basarabia în 1940, în urma ocupației sovietice, stabilindu-se la Brașov, unde Stela și-a petrecut copilăria și a urmat primele studii. Încă de mică, Stela a fost pasionată de artă și de scenă, urmând ca această pasiune să-i modeleze întreaga viață.

După absolvirea Liceului de Fete din Brașov, Stela a decis să-și urmeze chemarea și s-a îndreptat spre o carieră artistică. A fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a studiat actoria. În acea perioadă și-a dezvoltat abilitățile de interpretare și a început să atragă atenția profesorilor și colegilor pentru talentul tău.

După absolvirea facultății, Stela a debutat pe scena Teatrului Giulești (actualul Teatru Odeon), unde a început să-și construiască reputație de actriță. De-a lungul carierei a jucat în numeroase piese de teatru, remarcându-se prin roluri memorabile în comedii și adaptări ale unor texte clasice și moderne.

În aceeași perioadă a debutat și în televiziune, fiind una dintre primele actrițe care au contribuit la dezvoltarea divertismentului televizat din România. Nu a durat mult până când a devenit un nume cunoscut, datorită prezenței sale fermecătoare și a capacității de a interpreta cu naturalețe personaje comice, aducând astfel bucurie în casele românilor în anii dificili ai comunismului. Televiziunea a fost un element important din cariera sa, fiind cea care a făcut-o cunoscută unui public larg, astfel că figura sa a devenit îndrăgită în întreaga țară.

 

Un duo de senzație

Un moment esențial în carierea Stelei a fost colaborarea cu actorul Alexandru Arșinel, alături de care a format unul dintre cele mai iubite cupluri de comedie din România. Colaborarea lor a început în anii ’70 și au continuat să facă echipă timp de decenii.

Spectacolele lor erau adesea caracterizate de umor inteligent și de replici ironice la adresa realităților sociale și politice ale vremii. Printre cele mai cunoscute momente din colaborarea lor se numără “Hoinărind printre amintiri” și diversele programe de televiziune dedicate Revelionului, care au devenit evenimente tradiționale pentru multe familii românești. Stela și Arșinel au jucat împreună și pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din București, unde au devenit adevărate embleme ale teatrului de comedie românesc.

În afara carierei de teatru și televiziune, Stela Popescu a avut o activitate semnificativă și în cinematografie. A jucat în numeroase filme și seriale românești, consolidându-și statutul de actriță versatilă și iubită. Unul dintre filmele de referință în care a apărut este “Nea Mărin Miliardar” (1979), unde a jucat alături de Amza Pellea.

Prezența sa în cinematografie a fost caracterizată de același stil charismatic și de energia debordantă care îi definea și aparițiile în teatru. În ultimele decenii ale carierei, a participat și în proiecte de televiziune, precum emisiuni sau seriale, în care a interpretat, de asemenea, personaje populare și iubite de public.

 

 

O viață dedicată comediei

De-a lungul vieții, Stela a primit numeroase premii și distincții pentru contribuția sa la cultura românească. A fost decorate cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler, iar în 2016 a primit Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo. Înainte, în 2002, fusese declarată Artistă a Poporului, iar în 2014 a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Artă “George Enescu” din Iași.

Stela Popescu s-a stins din viață la data de 23 noiembrie 2017, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o carieră de neegalat. Moarte ei a fost regretată de întreaga țară, iar omagiile aduse de colegi, fani și instituții culturale au demonstrat cât de iubită a fost.

A lăsat în urmă amintiri prețioase pentru întregi generații, dar și o lecție despre dăruirea pentru artă și importanța umorului ca formă de rezistență și supraviețuire. Stilul său inconfundabil și profesionalismul de care a dat mereu dovadă au transformat-o într-o legendă a scenei românești, spectacolele sale fiind și în prezent vizionate și apreciate.

Sursă foto: teatrultanase.ro

 

La 10 august 1929, în Tighina, se năștea una dintre cele mai îndrăgite actrițe, figură reprezentativă a teatrului și filmului românesc, cea care a umplut de bucurie inimile a nenumărați români, prin prestațiile sale artistice – Tamara Buciuceanu-Botez. După mai bine de 60 de ani de activitate artistică, în 2019, la vârsta de 90 de ani, aceasta s-a stins din viață la Spitalul Elias din București, din cauza unor afecțiuni cardiologice.

 

 

Studii și carieră artistică

A absolvit liceul „Elena Doamna” din Suceava, urmând ca în perioada 1948 – 1951 să frecventeze Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași. Începând cu anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, absolvind în 1952. A debutat în film în 1964, în Titanic Vals, unul dintre filmele de referință ale anilor de început ai cinematografului românesc.

Figură legendară a teatrului de comedie, Tamara Buciuceanu este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre reprezentantele de aur ale teatrului românesc. De-a lungul carierei artistice, a jucat în peste 25 de filme, fiind prezentă în peisajul teatrului și filmului românesc pentru o perioadă de peste 60 de ani.

Dintre toate rolurile interpretate, cel care a rămas în amintirea unui generații, fiind rolul său emblematic, este cel al profesoarei Isoscel din seria Liceenii. Un alt rol remarcant al Tamarei este cel al moșierei Aneta Duduleanu, în Cuibul de viespi, ecranizare după piesa lui Alexandru Krițescu, Gaițele. Una dintre comediile care s-au bucurat de o apreciere extinsă din partea publicului românesc, Cuibul de viespi, reunește în distribuție, alături de Tamara Buciuceanu, nume sonore precum Gheroghe Dinică,  Coca Andronescu sau Tora Vasilescu.

Scenele marilor teatre ale capitalei au găzduit-o pe Tamara Buciuceanu – Giulești, Bulandra, Teatrul Național de Comedie sau Teatrul Național Ion Luca Caragiale fiind doar câteva dintre acestea. În plus, Tamara a avut și o cariera minunată în televiziune, remarcându-se prin cupletele sale din programele de Revelion.

Încă de la începutul carierei, Tamara Buciuceanu a colaborat cu Radiodifuziunea Română, înregistrând sute de spectacole intrate în fonoteca de aur. Pe termen lung, aceasta a colaborat cu Radioul pentru realizarea emisiunii Unda vesela.

În 2008, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, Tamara Buciuceanu a primit premiul pentru întreaga carieră. În 2012 a primit aceeași distincție în cadrul Premiilor Gopo.  În 2013, în cadrul premiilor Gopo, aceasta a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul din filmul de lungmetraj ficțiune Toată lumea din familia noastră.

În 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, Tamara Buciuceanu a fost decorată de către Casa Regală a României cu Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, cu ocazia celei de-a 23-a aniversare a regelui Mihai I al României. Decorația i-a fost înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române.

 

 

Filme cu Tamara Buciuceanu:

  • Toată lumea din familia noastră (2012) – Ita
  • The Princess and the Frog / Prințesa și broscoiul (2009) – Mama Odie
  • Nuntă mută (2008) – bunica
  • Cuscrele (2005)
  • Chirița în provincie (2002) – Coana Chirița
  • Telefonul fierbinte (1996) – Titina
  • Jocul de-a vacanța (1995) – Madam Vintilă
  • Titanic Vals (1994) – Chiriachița, socra lui Spirache
  • Liceenii în alertă (1993) – profesoara Isoscel / bătrâna Elvira
  • Liceenii Rock ’n’ Roll (1992) – Isoscel
  • Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie (1990) – Blanca
  • Cuibul de viespi (1987) – moșiera Aneta Duduleanu
  • Extemporal la dirigenție (1987) – Isoscel
  • Liceenii (1987) – Isoscel
  • De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

 

În epoca re-facerilor şi a contra-facerilor, pentru a nu folosi termeni englezeşti, a relua / continua Moromeţii pare o idee logică atât din perspectivă patriotico-estetică, precum şi dintr-una mercantilo-pragmatică. Însă pariul cinematografic al lui Stere Gulea şi Horaţiu Mălăele ar putea fi unul cu două tăişuri.

Orice popor are filmele sale-cult. Or, Moromeţii tocmai asta este pentru poporul român: un film-cult, un film de artă în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult decât alte producţii cinematografice de dinainte de 1989, contaminate de morbul ideologiei comuniste, cu stigmatul aferent, Moromeţii a rămas un film “neîntinat”, un «clasic» pentru că, aşa cum îmi mărturisea odată Victor Rebengiuc, a fost un film onest – atât faţă de cartea lui Marin Preda, cât şi faţă de sufletul românesc.

Moromeţii a “prins” la români pentru că sufletul românesc e, în chintesenţa lui, un suflet ţărănesc. Sub hainele noastre moderne şi sulimenelile noastre forţat occidentale, dincolo de cartierele rezidenţiale în care, retrăgându-ne, ne epatăm “civilizarea”, rămânem un popor de ciobani, şi prin apucături, dar şi prin dorurile care ne macină.

Moromeţii a “prins” la români pentru că sufletul românesc e, în chintesenţa lui, un suflet ţărănesc

Ajunge să vă plimbaţi la ceas de seară printr-un cartier al Bucureştiului pentru a vedea “ţăranii” ieşiţi din «cutiile de chibrituri», combătând pe teme de cancan, politică sau fotbal, şi strigând (inconştient), prin toţi porii, după libertate. Aceşti “orăşeni” sunt urmaşii ţăranilor strămutaţi de Ceauşescu – precum salcâmul despre care îmi vorbea maestrul Rebengiuc – într-un mediu impropriu lor.

film românesc Moromeţii 2 pe platou

Moromeţii, partea a II-a: nişte ţărani

Deşi a uitat că e ţăran, ba chiar s-a obişnuit şi profită de avantajele noii sale condiţii, orăşeanul mediu din oraşul ciobanului Bucur (ca şi omologii săi din toată România) vrea în realitate un singur lucru: să stea la poartă alături de “consăteni” şi să dezbată mersul lumii – cu bârfa de rigoare – într-o Poiană a lui Iocan extinsă la nivel cosmic. Nu mă credeţi? Explicaţi-mi, atunci, de ce mai orice orăşean român sărit de 50 de ani (re)devine mic agricultor – fermier – gospodar pe pământul “de la ţară”. Nostalgia vinde, şi vinde bine.

film românesc Moromeţii 2 filmări original

„Moromeţii”, un film care a marcat mentalul colectiv românesc. În imagine, scenă de pe platoul originalului

Moromeţii 2, programat să intre în cinematografe în noiembrie 2018 (mizând deci pe valul delirico-patriotic care e sigur că va cuprinde România în apropierea Centenarului), are două opţiuni: să fie un film de geniu, precum precursorul său, sau să rateze dureros. Ceea ce – şi îmi doresc din tot sufletul să nu se întâmple asta – e în grafic să se întâmple.

Motivele sunt previzibile şi numeroase. Pentru început, filmul aceluiaşi Stere Gulea nu va conta pe Victor Rebengiuc, cel care va rămâne pe veci Ilie Moromete. Sigur, spun unii, şi surogatul Horaţiu Mălăele are geniu. Desigur, le vom răspunde: Mălăele are geniu, însă cu precădere geniu comic. Or Ilie Moromete, deşi are un umor teribil, numai bufon nu e! El râde de deşertăciunea lumii fără a schiţa un zâmbet, iar când zâmbetul apare, e unul cât se poate de amar. Chiar dacă va reuşi rolul carierei (iar Moromete asta este, eminamente), Mălăele va fi, involuntar, asociat în mintea spectatorului cu avatarurile sale comice. Cine va râde la urmă?

Moromete, deşi are un umor teribil, numai bufon nu e! El râde de deşertăciunea lumii fără a schiţa un zâmbet

În al doilea rând, rămâne de văzut în ce măsură Stere Gulea (74 de ani) mai are bagheta magică de acum trei decenii, şi cât de mult scenariul va prelua din “Viaţa ca o pradă”, cealaltă operă a lui Preda, legată ombilical de „Moromeţii”. E limpede că filmul nu va reuşi, dacă nu va cuceri prin dialoguri bine scrise, prin replici memorabile, interpretate cu simţ actoricesc, dar şi cu simţire românească.

film românesc Moromeţii 2 Horaţiu Mălăele

Misiune imposibilă… Horaţiu Mălăele în „Moromeţii 2”

Pe de altă parte, succesul lui Moromeţii 2 depinde de raţiunea sa de a fi. E acesta un oportunism cinematografic, dornic să capitalizeze de pe urma freneziei ce va cuprinde societatea românească în 2018, să captiveze psihicul colectiv golit de repere genuine, care se adapă la fântâna simbolurilor? E Moromeţii 2 un soi de ie cinematografică, pe care o scoatem de la naftalină după 30 de ani pentru că “dă bine”, pentru că e o “hipstereală” cu iz de cultură ca multe altele (îmi vine în minte filmul dedicat geto-dacilor) într-o societate românească mega image-izată? Sau e Moromeţii 2 un film căruia i-a venit clipa, şi care îşi va onora predecesorul, printr-o realizare solidă?

E Moromeţii 2 un oportunism cinematografic, dornic să capitalizeze de pe urma freneziei ce va cuprinde societatea românească în 2018, Anul Centenarului?

Dar întrebarea fundamentală în ce priveşte Moromeţii 2 e dacă filmul va fi copilul timpului său şi va răspunde publicului timpului său, un public superficial, cu o cultură dacă nu inexistentă, subţire, un public plictisit, fără mari aspiraţii, în afară de iUmor şi de iPhone. Moromeţii 2 va eşua lamentabil dacă va face comedie – sau prea multă comedie suburbană – din realităţile satului românesc. Or, a-l vedea pe Bobonete din Las Fierbinţi pe platourile de filmare ale peliculei e deja un mare, mare motiv de îngrijorare. Printre atâţia băieţi amuzanţi, tare singur trebuie că se simte filosoful practic Ilie Moromete!

Moromeţii 2 merge pe o linie subţire, iar provocările sale sunt multe. Mi-e greu, mi-e tare greu să cred că efectul pe care îl va produce va fi la fel de durabil precum impactul fabulos avut de Moromeţii cel original. Tot ce mă rog este ca, presaţi de imperativele lui 2017, Gulea, Mălăele & Co. să nu facă din tribulaţiile ţărănimii române din anii ‘40 o comedie ieftină, ori o dramă boantă.

Moromete şi ai lui, cu profunzimile, cu luminile şi cu umbrele sufletului românesc pe care le reprezintă, merită mult mai mult.

film românesc Moromeţii 2 regia Stere Gulea clacheta

Motor… acţiune… Moromeţii 2!

 

Foto: Facebook Moromeţii 2 / Vlad Cioplea

Care este cea mai mare fericire a unui îndrăgostit de teatru şi artă? Evident, prima întâlnire cu actorul favorit. Și pentru că visele au tendinţa de a se îndeplini în cel mai neaşteptat şi mai frumos mod, iată că în Chișinău a sosit Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, în frunte cu minunata Maia Morgenstern. Am avut parte de o săptămână fulminantă, cu piese excepţionale şi cu un veritabil festin artistic.

Graţie aportului domnului Sandu Grecul, directorul teatrului I.L. Caragiale „Satiricus”, a devenit o realitate această întrevedere între două şcoli teatrale cu greutate pe firmamentul artistic al celor două ţări vecine. La deschiderea acestui festival, doamna Morgenstern, cu un deosebit tact şi cu modestie, şi-a făcut simţită prezenţa. Timbrul vocii şi artistismul mişcărilor sale au demonstrat încă odată talentul incontestabil al dumneaei. Întrucât scopul final al acestei întâlniri a fost delectarea publicului cu spectacole din repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat, iată-ne porniți într-un periplu cultural întins pe șase zile.

De menționat este faptul că absolut fiecare seară a fost impregnată de emoții și sentimente diverse – de la zâmbete până la deziluzionări și lacrimi. Colegii noștri de peste Prut au decis să deschidă acest mic festival cu o comedie veritabilă, care ne-a provocat să râdem cu poftă și să medităm asupra unor metehne umane. Varșovia: ghid turistic”, de Hillel Mittelpunkt, a adus în scenă istoria unui fiu, deja îmbătrânit, dar extrem de protejat de o mamă ușor extravagantă. Plecați într-o călătorie spre Varșovia, aceștia traversează un veritabil conflict între vârste, răscolesc amintiri și se lasă pradă unei nebunii de scurtă durată. Având-o pe Maia Morgenstern în rolul principal, piesa a devenit senzație, mai ales pentru că au fost abandonate clișeele și șablonismul, încă persistent în teatrul basarabean.

Scenă din spectacolul „Varșovia, ghid turistic”

Scenă din spectacolul „Varșovia, ghid turistic” Foto: arhiva TES

După o comedie de nota 10, cu toate mențiunile de rigoare, a urmat „Amantul”, un soi de monolog al dragostei îmbătrânite, în care un cuplu adulterin se lasă pradă unui flirt oarecum disperat. Și de această dată, s-a optat pentru un neconvenționalism, care a scos publicul din zona de confort.

„Amantul”, o poveste a unui cuplu adulterin

„Amantul”, o poveste a unui cuplu adulterin

„Mic și-al dracu” este un spectacol ce a continuat segmentul comediilor spumante, însă de această dată, într-un stil complet inedit cu bancuri, poezii, anecdote, poante, calambururi și rime vesele scrise de Ion Pribeagu. Într-un final, toată acțiunea a trasat linia spre un omagiu adus unui om al umorului și al glumei sănătoase.

Actrița Maia Morgenstern, în comedia „Mic și-al dracu”

Actrița Maia Morgenstern, în comedia „Mic și-al dracu”

Pentru cea de-a doua jumătate a săptămânii, au fost puse în scenă următoarele piese:

  • „Miss Daisy și șoferul ei”– o dramă tendențioasă, despre conflicte lăuntrice și lupta cu sinele, toate consumate pe fundalul segregării şi antisemitismului.
”Miss Daisy și șoferul ei”, o dramă ce tratează problema antisemitismului

”Miss Daisy și șoferul ei”, o dramă ce tratează problema antisemitismului

  • ”Băiatul din Brooklyn”– un spectacol ce prezintă drama unui scriitor care își câștigă faima în profesie, dar pierde cu desăvârșire fericirea personală. Soţia îl părăseşte, tatăl bolnav este internat în spital, prietenul lui din copilărie crede că l-a trădat. O retrospectivă amuzantă și emoţionantă asupra familiei, prietenilor şi a succesului. Este o piesă provocatoare, care atinge simțurile intime ale fiecăruia, demonstrând ştiinţa dramaturgului american în a descifra psihologia relaţiilor.
”Băiatul din Brooklyn”, cu Tudor Aaron Istodor (stânga), fiul actriței Maia Morgenstern

”Băiatul din Brooklyn”, cu Tudor Aaron Istodor (stânga), fiul actriței Maia Morgenstern

  • „Mazl Tov… and justice for all” – aceasta este o comedie înțesată de glume, devenite parte integrantă a umorului evreiesc. Piesa spontană, parcă născută la un foc de tabără, vine la pachet cu muzică bună și cu actori talentați.
„Mazl Tov... and justice for all”, o comedie ce abundă de umor evreiesc

„Mazl Tov… and justice for all”, o comedie ce abundă de umor evreiesc

Grație sosirii acestei caravane teatrale la noi în Chișinău, am primit o mică bucățică din Graal-ul cultural român, fapt care nu poate fi scris în destule cuvinte, ci doar poate fi trăit, simțit la cel mai înalt nivel al scării valorice umane.

Cu drag, din Basarabia,

Corina Moisei

De mult – poate de la Occident Express, după Matei Vişniec – nu am mai văzut o piesă atât de „nebună” precum “Linişte! Sărut. Acţiune!”, ce poate fi urmărită (şi) în stagiunea curentă la Teatrul Odeon din Bucureşti. Piesa, care-ţi solicită la maximum atenţia şi simţurile (cardiacii şi gravidele în luna a opta, staţi departe), e o adaptare pentru scenă a filmului “Living in Oblivion”, o producţie americană de acum două decenii despre chinurile facerii unui film independent. Ironia e că, în pofida asigurărilor regizorului Paul (portretizat cu „obişnuitul” talent proteic de către Pavel Bartoş) că “aici nu e teatru, e film”, Peter Kerek reuşeşte cu brio să le transmită, spectatorilor, angoasele montării unei producţii, cu nesfârşitele-i turbulenţe. În artă, e mesajul lui “Linişte! Sărut. Acţiune!”, echilibrul este precar, poate cel mai precar din toate activităţile umane. 90 de minute mai târziu, rezultatul este empatia (mai mare, dacă a existat; nouă, dacă n-a fost) cu oamenii din mediile creative (dar şi cu şefii) în genere. Ceea ce nu poate fi decât un câştig şi o educaţie.

Primele 50 de minute ale piesei sunt la fel de nebune ca “Top Gear” în vremurile bune sau, în noua-i încarnare, “The Grand Tour”. Scenele – mai bine zis, dublele – se “trag” într-un ritm ameţitor, iar pseudo-dramele particulare (întrupate de către recuziterul încurcă-lume, cameramanul înamorat, asistenta geloasă, actorii insubordonaţi) aruncă anticipativ, cu o cadenţă diabolică, în aer ceea ce trebuia să fie o zi liniştită pe platoul de filmare.

Alexandru Papadopol şi Pavel Bartoş fac în "Linişte! Sărut. Acţiune!" un rol memorabil

Alexandru Papadopol şi Pavel Bartoş fac în „Linişte! Sărut. Acţiune!” un rol memorabil Foto: Facebook Teatrul Odeon

Numele piesei în sine poartă seminţele avertismentului, pentru că “Linişte! Sărut. Acţiune!” e o maşină infernală care merge spre deznodământul inevitabil cu toată forţa, transportându-ne, fără să ne dea posibilitatea să ne tragem sufletul, dintr-un coşmar în altul. “Eu am ales meseria asta. Sau poate ea m-a ales pe mine, dar m-a confundat cu altul”, ni se destăinuie personajul lui Bartoş într-un vis lucid, de un umor amar.

Eu am ales meseria asta. Sau poate ea m-a ales pe mine, dar m-a confundat cu altul

Şi dacă “Linişte! Sărut. Acţiune!” e The Grand Tour, atunci Papadopol (într-un rol care-i vine ca o mănuşă) e Clarkson, Bartoş e Hammond, iar Gelu Niţu (“Nea Vali”, actorul experimentat) este May.

“Geniul riscă, mediocrul ezită. Hai să riscăm!” e una dintre replicile – fanion ale exuberanţei puse în scenă la Odeon, care e finalmente un pariu câştigat cu mulţi decibeli şi umor. Şi mai e ceva această piesă aparent bizară de Peter Kerek: un manifest (nu fără autoironie) pentru întoarcerea la integritatea artistică.

În cuvintele lui “Nea Vali”: “Voi aţi distrus teatrul şi filmul, le-aţi transformat într-un produs de tarabă. Eu mi-am păstrat demnitatea de actor, nu am jucat în telenovele. Mie daţi-mi-l pe Enescu, pe Brâncuşi, pe Ţepeş, nu un pilot ratat care face declaraţii într-un hotel de două stele. Mie daţi-mi ceva să înnebunesc! Tu şi banda ta de rataţi nu ştiţi să faceţi nici o cafea. Eşti cel mai prost regizor din lume”.

Unde: Teatrul Odeon, Bucureşti

Durata: 1h 30’

Distribuţia:

Paul, regizor: Pavel Bartoş
Claudia, actriță: Elvira Deatcu
Nea Vali, actor: Gelu Niţu
Mama, actriță: Irina Mazanitis
Cocaină, director de imagine: Alexandru Papadopol
Vanda, asistent regizor: Paula Niculiţă / Alina Berzunțeanu
Dolby, sunetist: Marius Damian
Mircea, recuziter: Ioan Batinaş

Regia: Peter Kerek
Decorul: Cristian Niculescu
Costumele: Viorica Petrovici
Traducerea: Peter Kerek

Nota Matricea Românească [usr 4]

“Iubirea mea e greutatea mea, prin ea merg oriunde merg” ar putea fi atribuită în egală măsură Fericitului Augustin sau lui Pompiliu zis Grasu’ Contrabasu’, interpretat de către Pavel Bartoş în “Natură moartă cu nepot obez” (Odeon, stagiunea 2016-2017). Totul este, nu-i aşa, doar o chestiune de filtrare izbutită sau nu pe reţelele sociale, zilele acestea.

Despre “Natură moartă…” se spune că este o comedie, fie ea şi neagră. În realitate, povestea nepotului cocoloşit până la sufocare de către cele trei mătuşi hiper-protectoare ale sale (Vanda, Cesonia şi Mirela) este o tragedie cu accente comice şi vizibil contemporane. “Pompiţă”, băiatul căruia maturizarea – cu toate suferinţele şi deliciile ei – îi este refuzată “din dragoste”, rămâne un copil etern într-un corp – fiindcă biologia nu se sinchiseşte de parenting – de adult, cum altfel decât supraponderal. Dar cum discrepanţa între cele două stări nu poate produce finalmente decât un nevrozat, “protecţionismul” exercitat de către cele trei mame de ocazie – fiecare proiectându-şi neîmplinirile, angoasele şi obsesiile asupra unicului cobai pe care îl are la dispoziţie – eşuează în cel mai tragic mod cu putinţă. Părinţi “moderni”, fiţi preveniţi!

"Natură moartă cu nepot obez", sau când iubirea dăunează grav sănătăţii

„Natură moartă cu nepot obez”, sau când iubirea dăunează grav sănătăţii Foto: Teatrul Odeon

Cineva şi-ar putea pune întrebarea legitimă dacă eroul piesei lui Ion Sapdaru şi regizate de către Eugen Făt, Pompiliu, poate în vreun moment evada din labirint. Urmărindu-i “baletul” prin viaţă lui Grasu’ Contrabasu’, efort sudoripar pentru care Bartoş trebuie aplaudat, realizezi că el n-are nici o opţiune, în afară de a iubi – privinţă în care “Caltaboş”, marginalizatul prin definiţie, ne seamănă atât de mult nouă, celor «normali». Şi noi, ca şi el, avem cea mai bună şansă la escapism prin iubire.

“Pompiţă”, băiatul căruia maturizarea – cu toate suferinţele şi deliciile ei – îi este refuzată “din dragoste”, rămâne un copil etern într-un corp – fiindcă biologia nu se sinchiseşte de «parenting» – de adult, cum altfel decât supraponderal

Drama lui “Pompiţă” este că, în mediul antiseptic care îi serveşte drept lume, până şi menajera este o prostituată, tocmită de către mătuşile lui pentru a-l transporta, într-un final, pe tărâmul virilităţii. De aici până la o răbufnire (tardivă) de luciditate nu mai e decât un pas, însă revolta, deşi la dimensiune XXXL, nu ajută la nimic. Cocota cu aspiraţii italiene nu poate iubi din obligaţie, morţii bântuie viaţa celor vii, iar graşii sunt damnaţi să se retragă din lume ca un elefant bolnav care părăseşte grupul sănătos, pentru a nu strica echilibrul natural.

"- De ce e Caltaboş porecla ta preferată?" "- Pentru că îmi place!"

„- De ce e Caltaboş porecla ta preferată?” „- Pentru că îmi place!”

“Natură moartă cu nepot obez” se joacă de stagiuni bune pe scena Odeonului bucureştean, dând o frumoasă dezminţire credinţei, iată nefondate, că lucrurile remarcabile nu durează prea mult. Noi vă recomandăm să nu ocoliţi această frumoasă satiră despre implicaţiile iubirii iraţionale şi nesăţioase, care – la fel ca o mâncare nesănătoasă – poate avea efecte letale. Iubirea nu e fast food, ea nu poate fi grăbită şi nici nu trebuie asezonată, într-un efort disperat, cu “de toate”, pare a ne transmite piesa. Mai degrabă, vorba celor de la Pasărea Colibri, “dragostea e o salată / cu ceva sare în plus… / ea se ia pe farfurie / iar fetele, dragă fetele, / ah… fetele se iau pe sus”.

Unde: Teatrul Odeon, Bucureşti

Durata: 1h 20’

Distribuţia:

Pompiliu: Pavel Bartoş

Vanda: Dorina Lazăr

Cesonia: Rodica Mandache

Mirela: Oana Ştefănescu

Lili: Nicoleta Lefter

Regia: Eugen Făt

Scenografia: Constantin Ciubotariu

Nota Matricea Românească [usr 4]

Pentru unii, campania electorală nu a început încă. Pentru alţii mai lucizi, cum e şi Radu F. Alexandru, dramaturgul care semnează “Luminiţa, de la capătul tunelului”, pusă în scenă în premieră în stagiunea 2016-2017 a TNB, la Sala Atelier (“pepiniera” unde Teatrul cel Mare testează textele noi, cu asistenţă şi devize mici), campania electorală nu s-a încheiat niciodată. Şi asta fiindcă, de la Aristotel citire, omul e un animal politic.

Ca toate animalele, nu neapărat politice, se comportă şi cele mai multe dintre cele patru personaje ale piesei, interpretate (în seara în care Matricea Românească a asistat la premiera pentru presă) de către Constantin Cotimanis, Iuliana Moise (distribuită alternativ cu Monica Davidescu), Alexandra Poiană şi Dragoş Stemate.

“Luminiţa…” ne înfăţişează, ajutată de o scenografie de excepţie pe care i-o datorăm lui Puiu Antemir, un patrulater amoros format din politicianul (versat, cum altfel) Virgil “Gil” Neacşu, soţia lui (infidelă sentimental, dar fidelă maşinaţiunilor sale politice) Delia, “traducătorul” Doru Maxim, un dandi emasculat şi, ei bine, Luminiţa cea – până la un punct – inefabilă.

Constantin Cotimanis, magistral în rolul unui politician veros

Constantin Cotimanis, magistral în rolul unui politician veros Foto: TNB

Ceea ce face din “Luminiţa, de la capătul tunelului” o staţie teatrală imposibil de ratat este – dincolo de aroma locală la care mulţi vor reacţiona instantaneu (în realitate, universală) – ritmul furibund, adrenalinic al textului. La fel ca şi politica noastră de toate zilele, “Luminiţa” (piesa, nu personajul) e o goană ambiţioasă după realizarea de avantaje necinstite – dar şi după aplauzele publicului şi după adevăr -, într-un ecosistem mai corupt decât suma componenţilor lui.

Doru (către Gil): – Investiţii? Aşa numești gesturile de afecțiune ale îndrăgostiților?

Delia: – Are un limbaj mai tehnocrat…

Când un politician, şi încă ministru, riscă falimentul în carieră din cauza denunţului unei soţii înşelate, dezastrul se profilează. Timp de 90 de minute, între patru pereţi (de sticlă, căci universul lor e precar) şi ascultaţi – nu de către servicii, ci de către avizii spectatori – protagoniştii vor încerca să se sustragă cu maximum de beneficii, fie ele financiare sau amoroase.

O comedie cu iz electoral, în care schimburile ilariante abundă, şi care ne învaţă că de moarte şi de politică nu scapă nimeni, dar mai ales că nu poţi păcăli femeile, chiar de-ai fi un şarlatan de talia unui Victor Lustig.

Ajutat de către trei actori care se ridică la înălţime, Constantin Cotimanis face un rol magistral, iar faptul că în sală am identificat (cel puţin) un parlamentar este dovada irefutabilă că arta făcută bine vrăjeşte până şi lighioanele. Că tot e omul un animal politic…

Nota Matricea Românească: [usr 4]

 

Luminiţa, de la capătul tunelului (Teatrul Naţional Bucureşti)

Regia: Mircea Cornișteanu

Durata: 90 minute

Distribuţia:

Virgil Neacșu: Constantin Cotimanis

Delia Neacșu: Monica Davidescu / Iuliana Moise

Doru Maxim: Dragoş Stemate

Luminița Maxim: Alexandra Poiană

Piesa „Creditul” a spaniolului Jordi Galceran a avut premiera în Barcelona în urmă cu trei ani, cunoscând de ceva timp şi lumina reflectoarelor pe scenele românești, sub îndrumarea de excepție a regizorului Mihai Constantin.

Însuși numele piesei, un cuvânt care «deține» performanța de a le induce fără efort un spasm celor care s-au „ars” cu mirajul ajutorului «salvator» al băncilor, anunță o comedie savuroasă în jurul creditului, subiect pe care criza economică l-a transformat, iată, în artă.

Matricea Românească a fost în sală la „Creditul” și a asistat la un joc actoricesc și la un „dans” senzațional al replicilor între actorii Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu. Am râs mult, am aflat până unde merge ingeniozitatea omului aflat la ananghie și am aplaudat cu putere, întrucât seara, ca şi existenţa noastră de “consumatori de credite”, a căpătat un alt contur pentru noi, datorită acestei comedii.

Actorii Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu, în „Creditul”

Actorii Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu, în „Creditul” Foto: Facebook Festivalul Undercloud, autor Cătălina Flămînzeanu

Intriga? Personajul lui Șerban Pavlu este disperat să obțină un credit și, după ce a bătut la ușa mai multor bănci, ajunge și în fața lui Răzvan Vasilescu, bancherul care îi spune același lucru ca și ceilalți: nu întrunește toate condițiile, deci nu poate primi banii – puțini, de altfel. Cuvântul cheie al situației în care se află solicitantul este, evident, „urgent”. Dată fiindu-i încurcătura, nevoiașul decide să joace în disperare de cauză o carte pe care o găseşte chiar pe biroul bancherului neînduplecat: să îi seducă nevasta.

Scenariul inițial hazliu, destul de îndrăzneț și deloc verosimil, capătă sens pe măsură ce dialogul – «îmbogățit» cu câteva expresii „fără perdea” – celor doi evoluează în mod periculos.

Creditul

Comicul piesei nu iese la iveală numai prin prisma replicilor și a situației burleşti în care se află personajele, ci și prin prisma faptului că temerile bancherului vizavi de trăinicia căsniciei sale se adeveresc, fără ca la bază să se afle și acțiuni concrete. Ce înseamnă asta, vă lăsăm să aflați singuri vizionând spectacolul.

Nota Matricea Românească: [usr 4]

comedie

Alexandru Arșinel și arta de a face o țară întreagă să râdă

13 noiembrie 2024 |
Alexandru Arșinel a fost unul dintre cei mai iubiți actori de comedie din România, cunoscut pentru cariera sa lungă, de aproape șase decenii. Este cunoscut nu doar pentru munca sa de pe scenă și din televiziune, ci și pentru implicarea sa profundă în viața...

Stela Popescu, doamna emblematică a comediei românești

5 noiembrie 2024 |
Cu o carieră care s-a întins pe mai bine de șase decenii, Stela Popescu a fost o figură emblematică a scenei românești, una dintre cele mai iubite actrițe de comedie și teatru din România. De-a lungul vieții a avut o activitate foarte intensă în teatru,...

Doamna comediei românești – Tamara Buciuceanu Botez

10 august 2022 |
La 10 august 1929, în Tighina, se năștea una dintre cele mai îndrăgite actrițe, figură reprezentativă a teatrului și filmului românesc, cea care a umplut de bucurie inimile a nenumărați români, prin prestațiile sale artistice – Tamara Buciuceanu-Botez....

De ce Moromeţii 2 ar putea fi un rateu

12 octombrie 2017 |
În epoca re-facerilor şi a contra-facerilor, pentru a nu folosi termeni englezeşti, a relua / continua Moromeţii pare o idee logică atât din perspectivă patriotico-estetică, precum şi dintr-una mercantilo-pragmatică. Însă pariul cinematografic al lui Stere...





„Creditul”, comedia în care bancherul are de pierdut

13 septembrie 2016 |
Piesa „Creditul” a spaniolului Jordi Galceran a avut premiera în Barcelona în urmă cu trei ani, cunoscând de ceva timp şi lumina reflectoarelor pe scenele românești, sub îndrumarea de excepție a regizorului Mihai Constantin. Însuși numele piesei, un...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează