Liana este mama Mirunei și a Silviei. Ieri am auzit-o când se confesa prietenei ei: se află într-o dilemă care o frământă de ceva timp. Deși tehnologia face parte din viața de zi cu zi, iar ecranele sunt omniprezente în jurul ei (desigur, în jurul tuturor) de la smartphone-uri și tablete până la televizor și calculator, nu știe care este calea cea mai bună pentru copiii săi… Pe de o parte, a auzit teorii care susțin că tehnologia poate stimula creativitatea și oferă acces la informații valoroase. Pe de altă parte, se teme de avertismentele care subliniază riscurile expunerii îndelungate la ecrane, de la izolare socială la probleme de atenție și dezvoltare emoțională.

Întrebări:

Întrebările o copleșesc: ce înseamnă ,,prea mult” în utilizarea ecranelor? Cum poate ea, ca părinte, să stabilească un echilibru sănătos între beneficiile și pericolele tehnologiei? Se întreabă dacă timpul petrecut de copiii ei pe tabletă sau telefon le poate afecta comunicarea cu ea și cu ceilalți membri ai familiei. Mai mult, Liana se teme că, dacă ea însăși folosește ecranele în exces (se mai întâmplă!), contribuie la slăbirea conexiunii emoționale în familie.

Desigur, Liana nu este singură. Eu sunt frământată de aceleași întrebări. Și, bineînțeles, și tu și vărul tău. Prietenul tău cel mai bun discută despre asta zilnic, iar ieri aceleași întrebări și le punea vecinul de la doi.

Teorii peste teorii și experți peste experți.

Îngrijorări. Analize. Comparații

În cartea ,,Fabrica de dependenți digitali”, doctor Michel Desmurget pune pe tapet multe îngrijorări și multe analize și comparații. Ne lasă să ne informăm și ne determină să ne uităm adânc în noi: să analizăm, să gândim. Să cântărim.

Una dintre concluziile din carte o voi descrie mai jos:

Ecranele năruie cel puțin trei piloni esențiali ai dezvoltării copiilor: interacțiunile umane, limbajul și concentrarea.

Primul pilon afectat? Chiar interacțiunile umane. Pe măsură ce copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor — fie ele tablete, smartphone-uri, computere sau console de jocuri — comunicarea cu cei din jur scade atât cantitativ, cât și calitativ. Relațiile interpersonale sunt înlocuite de interacțiuni superficiale cu dispozitive tehnologice, iar conexiunea profundă cu membrii familiei suferă. Această tendință nu este limitată doar la copii. Când și adulții se cufundă în „apele” ecranelor, legăturile din familie slăbesc din ambele direcții. Ecranele nu pot oferi acel tip de hrană emoțională de care au nevoie copiii pentru a dezvolta legături puternice și sănătoase cu cei din jur. În loc de interacțiuni pline de sens, care să favorizeze dezvoltarea socială și emoțională, copilul se îndepărtează de mediul familial, iar timpul de calitate devine o raritate.

Al doilea pilon afectat este limbajul. Limbajul este fundamentul comunicării umane și trebuie învățat și practicat în mediul social, prin interacțiuni directe cu cei apropiați. Fiecare cuvânt rostit în prezența părinților, a bunicilor sau a altor persoane dragi este însoțit de o încărcătură emoțională care ajută copilul să îl interiorizeze în mod profund. În schimb, un ecran rece poate doar să ofere oportunități de memorare și repetare mecanică, fără acea dimensiune afectivă esențială. Astfel, limbajul devine golit de sens, lipsit de empatie și de conexiuni reale. Copilul poate învăța să rostească cuvinte, dar pierde esența comunicării afective, aceea care îl ajută să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă să comunici cu inima, nu doar cu mintea.

Al treilea pilon afectat este concentrarea. Capacitatea de concentrare este esențială pentru dezvoltarea intelectuală și cognitivă a copiilor. Fără o putere solidă de concentrare, gândirea nu se poate mobiliza eficient în vederea atingerii unui scop. Cufundarea în sfera digitală, cu ritmul ei rapid și stimuli vizuali și auditivi constanți, deteriorează această abilitate crucială. Răbdarea este profund afectată, iar copilul se obișnuiește cu satisfacerea imediată a dorințelor, în loc să își antreneze mintea să rămână concentrată pe o sarcină mai lungă sau mai dificilă. Pe termen lung, această scădere a capacității de concentrare poate avea efecte negative asupra performanței academice și asupra capacității copilului de a gândi critic și de a-și mobiliza resursele cognitive în mod eficient.

O concluzie:

În concluzie, expunerea excesivă la ecrane poate avea un impact devastator asupra dezvoltării copiilor, slăbind pilonii esențiali care susțin interacțiunile umane, dezvoltarea limbajului și puterea de concentrare. Într-o lume în care tehnologia devine din ce în ce mai prezentă, este esențial să ne întoarcem la relațiile umane și la experiențele care hrănesc cu adevărat mintea și sufletul copilului.

Liana este tot neliniștită. (Și cred că și tu). Caută adânc în sine și caută să își îndrume fiicele cât mai corect. Cu răbdare, cu tact, cu echilibru, informată, va reuși.

Articolul de față este inspirat de cartea ,,Fabrica de dependenți digitali”(Pericolele ecranelor pentru copiii noștri) de dr. Michel Desmurget, Editura For You, București 2021.

Cunosc bine două mame-prietene. Minuni de mame! Mame de băieți. Le admir. Dăruiesc băieților lor tot ce pot. Îi observă și îi îndrumă și îi susțin. Și se susțin una pe alta.

În vara aceasta lungă ce a ținut până în toamnă, au stat cu băieții în Marele Oraș. Așa a fost să fie.
Ele, care îi plimbau doar pe deasupra norilor, care îi duceau din șes până în creierii munților, care le arătau pisici de mare și scoici cu perlă, muzee de știință și figuri de ceară, turnuri înalte și porți cu personalitate, ele au stat cu băieții în Oraș.
Și ce vară călduroasă! Cu colb și aer irespirabil, miasme puternice, gândaci și furnici.
Li se rupea inima că-și țin băieții în Oraș.

Feți-Frumoși de oraș

Dimineața, seara și la prânz, uneori în creierii nopții și la cântatul cocoșilor, băieții se întâlneau și șopteau și chicoteau.
Încălecau trotinetele ca doi Feți-Frumoși-cu-stea-în-frunte, se alergau, râdeau, se tachinau. Își verificau roțile și făceau schimb de saboți.

”Ce cald e!- oftau mamele cu milă în glas-…și noi îi ținem în Aici!”

Noroc că băieții nu auzeau și dansau cu tricourile ude de ploaia ce se pornise din senin. Se cățărau și alunecau cu viteză pe delușoarele din parc.

”Nu pot să respir!”, îngânau mamele triste că-și țin copiii în Oraș.

Băieții se luau de mână și mâncau înghețată și porumb fiert. Își comentau personajele preferate, făceau schimb de jocuri, cărți și rulmenti. Adoptau căței și își descriau lumile din capul lor și își testau la două zile limitele.

Când și-au terminat de plâns neputința, într-o bună și frumoasă zi de la început de toamnă calendaristică, mamele au înțeles că băieții ”nu mai au aer” doar dacă nu se văd. Că le priește atât de tare libertatea și prietenia și faptul că se au unul pe altul, încât nimic altceva nu mai contează.

Cel mai bun lucru în lumea aceasta e să ai un prieten și să te descurci cu el

Cel mai bun lucru în lumea aceasta e să ai un prieten și să te descurci cu el. Să îl ții lângă tine o vară întreagă, să-l tolerezi, să-l susții, să-l bucuri, să-l lași să te fericească și să te ajuți cu el.

Când au ajuns la această concluzie, cele două mame (prietenele mele) au strălucit.
Și și-au dat seama că într-o vară cu praf și călduri insuportabile, Universul a dăruit copiilor lor mai mult decât ar fi putut să le dăruiască ele într-o viață.

Cum arată prietenia adevărată

Cel mai bun exercițiu de prietenie e să-ți faci un prieten și să îți fie bine cu el.

Ca psiholog și ca părinte pot să afirm clar că prieteniile legate în copilărie rămân puternic ancorate în memoria noastră.
Liantul prieteniilor ce se leagă acum este afectivitatea. Afecte pure, lipsite de disimulare.
Sursă de joacă, distracție, voie bună, relaxare, testare de limite. Asta este în copilărie prietenia; se dezvoltă în pașii următori în sursă de învățare și adaptare în societate: comunicare, cooperare, apartenență la un grup, respect. Înțelegere și ascultare.

Un copil care are un prieten e un copil salvat. E un copil cu o ancoră. E un copil cu un refugiu.