În fiecare primăvară, pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, păstorii își pregătesc turmele de oi pentru drumul spre munte, unde caută iarbă abia crescută. Apoi, după circa 4 luni, grupurile de ciobani fac drumul înapoi cu animalele lor spre câmpie, pentru ca acestea să fie mai protejate de gerul iernii ce urmează. Vorbim despre transhumanță sau mutarea sezonieră a animalelor, un obicei cu rădăcini adânci, datând încă din perioada dacilor și a romanilor și care, în pofida schimbărilor sociale și tehnologice, a supraviețuit și s-a transmis din generație în generație.

Urcarea și coborârea la munte a animalelor sunt marcate cu festivaluri. La acestea, lumea petrece în costume populare și mănâncă tocan. Adică o mâncare tradițională, aflată pe lista produselor protejate, pregătită din carne de oaie lăsată să fiarbă la foc mic, timp de câteva ore, în propria grăsime și fără a i se adăuga alte condimente în afară de sare.

Ce aduce cu sine includerea transhumanței în patrimoniul imaterial UNESCO? Înseamnă că obiceiul de strămutare a turmelor – care are o importanță economică, dar și socială și culturală – ar urma să fie protejat și de către autorități. Impactul ar urma să se resimtă și în valorificarea produselor tradiționale obținute din lapte și brânză, precum și în dezvoltarea unor meserii pe cale de dispariție, precum cojocăritul și prelucrarea lânei.

Ministerul Culturii explică într-un comunicat că dosarul Transhumanța a fost unul multinațional, demersurile fiind susținute de România și de alte state din Europa – Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburgul și Spania. Cercetarea de teren, care a demonstrat existența în prezent a rutelor active de transhumanță în diferite zone din țara noastră, a fost realizată de cercetătorul Lucian David de la Institutul de Etnografie și Folcor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și de profesorul Iulian Vlad de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. De asemenea, au oferit informații și au susținut acest demers asociații de crescători de ovine din țară, precum Federația Oierilor de Munte din România sau Asociația Crescătorilor de Ovine „Corbii de Piatră” din județul Argeș.

Potrivit https://ich.unesco.org/, transhumanța modelează relațiile dintre oameni, animale și ecosisteme. Aceasta implică ritualuri și practici sociale comune, îngrijirea și creșterea animalelor, gestionarea terenurilor, pădurilor și resurselor de apă, precum și a pericolelor naturale. Astfel, transhumanța contribuie la incluziunea socială, îmbunătățirea identității culturale și a legăturilor dintre familii, comunități și teritorii, contribuind, în același timp, și la atenuarea fenomenului depopulării satelor. În timpul transhumanței, ciobanii împărtășesc tradiții, povești și cântece, întărind legăturile comunitare și contribuind la transmiterea valorilor culturale. Transhumanța joacă, de asemenea, un rol crucial în conservarea mediului. Prin mutarea turmelor între diferite tipuri de pășuni se evită supraexploatarea unor zone specifice, contribuindu-se astfel la menținerea biodiversității și a echilibrului ecologic.

România este singura țară carpatică participantă în acest dosar și aduce astfel la cunoștința comunității internaționale valoarea de moștenire culturală și naturală a Carpaților românești, spațiu în care omul și natura au trăit mereu în armonie. Cu această nouă înscriere, România are zece elemente în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial a umanității, între acestea numărându-se ritualul călușului, doina sau mărțișorul.

Prin protejarea și promovarea Transhumanței, România se raliază, alături de partenerii din dosar, strategiilor curente ale Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare sustenabilă.

Sursă foto: Alexandru Antoniu – Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentând monumentele istorice și contimporane, posițiuni pitoresci, Domeniul Coroanei și costume naționale cu descrierea istorică și pitorească, Dresden, C. G. Röder, 1901-1904, Domeniu public și Brașov Metropolitan

Oare ce le poate trece prin cap unor tineri proaspăt ieșiți de pe băncile facultății de teatru și film? Nici mai mult, nici mai puțin decât un proiect cultural nonconformist. În 2017, Andreea Lăcătuș, împreună cu doi colegi de la secția actorie a UNATC au fondat Asociația înCAP. Obiectivul lor? Să pună artiștii din generația tânără în legătură cu comunitățile care nu au acces la cultură, mai ales cele de la sat.

Cutreierând căminele patriei

Primele obstacole au fost obținerea finanțării și crearea echipei. Iar apoi Andreea a început să meargă prin comune și sate, ca să vadă sălile disponibile. Așa s-a convins cum căminele culturale de la sat numai culturale nu sunt: ele sunt mai ales folosite pentru nunți și petreceri ocazionale decât pentru eveniment artistic. Dar schimbarea stă să se producă și pentru asta nu e nevoie decât de un catalizator uman.

Niciun act cultural nu este de neînțeles, ci contează cum îl faci accesibil pentru publicul către care te duci

“Arta contemporană este prezentă în orașele mari, și din păcate comunitățile mici nu au acces la ea”, crede Andreea Lăcătuș. Cu acest gând a pornit primul proiect. Timp de două luni ea și echipa ei au mers o dată la trei zile în comuna Scânteia din județul Ialomița, ca să le ofere sătenilor film, teatru și literatură. Mai exact, au avut: zece proiecții de film, două spectacole de teatru, două întâlniri cu autori contemporani și opt sesiuni de workshop. “Atunci când a venit primul invitat, scriitoarea Lavinia Braniște, erau 60 de oameni în sală. Inițial toți erau foarte distanți, le era frică să pună întrebări, dar treptat oamenii s-au schimbat. Noi am mai fost la ei cu școala de vară, și au fost relații de la egal la egal. Cu comunitatea aceasta vrem să mergem mai departe, miza este să vedem în timp cum putem schimba felul în care oamenii se raportează la cultură”, vorbește încrezătoare Andreea.

Nevoile sunt foarte mari în mediul rural, iar cultura este pe ultimul loc în lista priorităților

Andreea spune că a intra în contact cu produsele culturale este esențial pentru modul în care tinerii percep lumea. “Nevoile sunt foarte mari în mediul rural, cultura este pe ultimul loc în lista priorităților, dar de fapt pentru publicul tânăr ea e foarte importantă. Ulterior tinerii pleacă în orașe și vor resimți foarte tare discrepanța culturală”, a precizat Andreea Lăcătuș.

Bibliotecă pentru copiii dintr-o zonă minieră

Cel de-al doilea proiect a fost și mai îndrăzneț decât primul: Cort de lectură la Petrila. Timp de zece zile, în granițele terenului ce aparține Complexului Minier Petrila, literatura română contemporană a fost la ea acasă. “Pur și simplu am instalat un cort de evenimente între clădirile minei de acolo. Petrila este o zonă minieră în care activitatea s-a oprit acum câțiva ani. Noi am instalat acest cort și l-am transformat într-o bibliotecă, ne-au ajutat editura Humanitas, și prietenii de la Centrul de Teatru Educativ Replica. Am făcut un atelier mixt de povești și de ilustrații în cărbune. Iar eu împreună cu colega mea Simona Constantina am adaptat și regizat câteva lecturi performative. Tema centrală a evenimentului a fost transformarea – la nivel individual și social”, își amintește Andreea.

Caut acele modalități prin care să accesibilizez textul și să-i fac pe copii să fie interesați de poveste

Andreea Lăcătuș: “Din ce am văzut în comunitățile în care am fost, cred că un produs cultural le dă acestor oameni o altă perspectivă asupra lumii. De cele mai multe ori situația socio-economică e foarte complicată în aceste comunități, iar perspectivele tinerilor sunt induse de adulți. După plecarea noastră ei nu s-au mai întors la vechile obiceiuri de a nu vorbi, și de a nu-și exprima părerea. Din contra, la școală au început să răspundă mai mult, au început să fie mai interesați, să vorbească mai mult“.

Ce au în cap pe viitor?

Și lucrurile nu se opresc aici. Asociația înCAP are în desfășurare un proiect internațional în cooperare cu Bulgaria. “Este vorba despre o rezidență pentru dramaturgi. O să vină un dramaturg din Bulgaria la noi timp de o lună, și un dramaturg din România va pleca o lună în Bulgaria. Ei o să lucreze la piesă, noi ne ocupăm de traducere și de lecturile publice. Mai departe vrem să facem două spectacole de teatru din textele scrise în timpul rezidenței. Vrem să facem și o micro stagiune de teatru independent la Slobozia, pentru publicul larg. Avem în cap și un proiect în care tinerii artiști să stea și să lucreze în comunități rurale. Mi se pare important și pentru artiști să crească înțelegând contextul în care se află, dar e important și pentru comunități deoarece așa se pot dezvolta, mai ales publicul tânăr“, a spus în final Andreea Lăcătuș.