Pe sculptorul Traian Duță l-am întâlnit întâmplător, lângă ușa atelierului său situat pe o stradă din Curtea de Argeș, în timp ce acesta lucra la „sabia lui Vlad Dracul”, căreia artistul i-a îndoit vârful, „ca să fie doar o simplă armă, nu una albă”.

Din discuția purtată cu argeșeanul, am aflat că talentul său a ieșit la iveală încă din fragedă copilărie, precocitate des întâlnită la artiștii dedicați, apreciați de către public și cu o vastă experiență. Artistul realizează sculpturi în metal, dar, așa cum ne-a mărturisit, el este și pictor, pentru că „fără desen nu te poți apuca de lucru”. Deși a cutreierat lumea întreagă, arătând străinătății arta sa, dar și ce iese din mâna unui român, Traian Duță se întoarce mereu la liniștea Curții de Argeș, pentru că aici are „tot ce îi trebuie”, și pentru că îi plac ținuturile românești.

Artistul, în vârstă de 63 de ani, a povestit cu un umor savuros, pentru Matricea Românească, faptul că în tinerețe ar fi vrut să își dedice întreaga viață picturii religioase, dar planurile sale au căpătat un alt contur și l-au condus spre Facultatea de Arte Plastice.

„Voiam să ajung pictor de biserici, asta visam eu atunci. Am ajuns în Dealul Mitropoliei după armată, fără să mă îndrume cineva. Și acolo, am avut impresia că am intrat în Rai. Tremuram tot de emoție și, plecat cu lecția învățată de acasă, am spus: «Părinte, vreau să fac școala de pictură. Știu că e vorba de trei ani de ucenicie. Vreau să mă înscriu la seminar». M-a întrebat dacă am liceul și câți ani am, iar eu i-am explicat că abia am terminat armata. «A, păi vârsta e cam înaintată, trebuie să faci o cerere de dispensă». «Și se aprobă?» «Da, sigur, fiule, și te primim în clasa a XI-a, dar trebuie să dai diferențe». M-a învățat acolo să fac cererea. Am făcut-o și întreb: «Rezultatul?» «Du-te acasă, că o să ți-l trimitem prin poștă, și o să fie pozitiv». Nici azi nu l-am primit. Dar eu am vrut să fac pictură și, de aceea, am mers apoi la Arte Plastice”.

Traian Duță, lucrând la sabia lui Vlad Dracul Foto: Mihai Vladu

Tinerii, „șlefuiți” de Traian Duță

Mulți dintre artiștii experimentați și mulțumiți de ceea ce au realizat de-a lungul vieții încearcă să le îndrume tinerilor pașii în lumea care așteaptă să le admire talentul. La fel procedează și Traian Duță, care pregătește absolvenții de liceu argeșeni pentru admiterea la Facultatea de Arte de la București. Potrivit spuselor artistului nostru, învățăturile sale nu sunt deloc de ignorat, întrucât mulți dintre „bobocii” care au prins aripi datorită lui se bucură în prezent de o carieră fructuoasă. Dar, sculptorul a subliniat că ține întotdeauna să le atragă tinerilor atenția, înainte de a-și părăsi orașul natal, asupra capcanei în care pică mulți începători: goana după bani.

Artistul Traian Duţă, un făuritor de caractere

„Eu modelez tinerii, iar profesorii de la București îi iau gata pregătiți. Îmi place să lucrez cu ei, și i-am format bine. Dacă e pasiune și aplecare către domeniu, vine și dorința de muncă. Se pleacă de la desen, de la primele noțiuni, până la culoare și pictură. Lor le spun că românul aleargă după bani, vrea să câștige peste noapte. Uneori, de la părinți pleacă totul: copiii lor se pregăteau să plece la București și am încercat să îi îndrum către niște secții care nu sunt atât de pragmatice și care nu oferă câștig imediat. Nu poți să îi convingi! Numai la bani se gândesc! Poate așa e și în alte domenii. Și muzica a luat un avânt puternic în privința aceasta. Banii nu se fac peste noapte. Poți face bani, dar nu imediat, ci după multă muncă. Și mai trebuie și studiu de specialitate”, a punctat grav argeșeanul, în timp ce șlefuia „sabia lui Țepeș”.

Dacă e pasiune și aplecare către domeniu, vine și dorința de muncă. Banii nu se fac peste noapte

În urma discuției care ne-a energizat, datorită umorului și poftei de viață a artistului Traian Duță, am rămas cu plăcutul sentiment că în România chiar există oameni frumoși, care se gândesc și la aproapele lor. Pe unul dintre ei, noi l-am întâlnit pe plaiurile pitorești ale Argeșului.

„Curtea de Argeș îți vorbește, trebuie doar să ai răbdare să o asculți și te cucerește”. Sunt cuvintele simple ale unui argeșean, dar care exprimă esența experienței în acest mic oraş cu parfum medieval.

Matricea Românească a cunoscut, la pas, Curtea de Argeș, însoțiți fiind de localnici mândri de locul în care s-au născut și de istoria sa, care ne-au prezentat frumusețea acestui spațiu.

La o primă impresie, orașul a fost mai agitat decât ne-am fi așteptat, dar grupurile de motocicliști și turiștii care vor să ajungă pe Transfăgărășan sunt cei care contribuie la forfota prezentă însă doar pe bulevardul principal, cel al Basarabilor, amenajat special pentru cortegiile funerare regale.

Aceste cortegii porneau pe un drum aprope ritualic, din Gara Regală (foto sus), o construcție spectaculoasă din vremea lui Carol I, proiectată de arhitectul Giulio Magni, cu ajutorul inginerului de arhitectură feroviară Elie Radu (1853 – 1931). Deși inginerul a construit patru astfel de gări – la Bascov, Merișani, Băiculești și Curtea de Argeș -, cea din urmă este cea care îi validează cu adevărat talentul, pus laolaltă cu cel al arhitectului francez André Lecomte du Noüy (1844 – 1914), care s-a inspirat după modelele din Franța, pe care le-a combinat cu cele românești. Clădirea gării a fost inaugurată la 27 noiembrie 1898 și poartă denumirea de „gară regală”, întrucât aceasta i-a fost menirea – toți regii înmormântați la Mănăstirea Curtea de Argeș (Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea) au fost aduși în oraș cu trenul, așa cum a explicat Lucian Piele, reprezentantul Muzeului Municipal al Curții de Argeș.

Frumoasa gară din Curtea de Argeș este o construcție monumentală cu puternice valențe istorice

„Astăzi, gara este în paragină, din păcate. Se poate observa că este decorată cu plăci de ceramică deosebit de valoroase. Plăci de ceramică erau și la 1400, pe fațada Bisericii Domnești. Pe atunci, erau extraordinar de scumpe, semn că voievozii erau bogați”.

Confirmarea paraginii instaurate în clădirea declarată monument istoric ne-a oferit-o și șeful de gară, care a subliniat, în timp ce ne arăta interiorul, că „mai curge prin acoperiș, atunci când plouă”. Estetic, gara este, într-adevăr, spectaculoasă, dar alături de sentimentul de admirație se naște și cel al deznădejdii, pentru că monumentul nu primește atenția cuvenită din partea celor care ar trebui s-o îngrijească. Efectul deosebit al decorațiilor a fost creat prin brâurile și ancadramentele ușilor și ferestrelor, realizate din ceramică smălțuită, executate de meșterii italieni.

„Avem aici aceeași cărămidă ca și în Palatul Regal din spatele Mănăstirii Curtea de Argeș. Frumoasa gară din Curtea de Argeș este o construcție monumentală cu puternice valențe istorice. Pe aici a fost purtat și Regele Carol I, în 1914, când a fost adus la mănăstire, pentru a fi înmormântat. Toate aceste cortegii funerare porneau de la Gară până la mănăstire, pe bulevard pe sub tei, pentru că de aceea a fost construit. Înainte de a exista acest bulevard, drumul era șerpuit și era imposibil de parcurs cu cortegiile. Capul de linie era Mănăstirea Curtea de Argeș”, a mai explicat Lucian Piele.

Un loc unde să-ți crești copiii

Se poate spune, fără teama de a greși, că orașul mustește de clădiri declarate monument istoric, acestea constituind cea mai mare parte a imobilelor din Curtea de Argeș. Din fericire, privirile noastre însetate de frumos nu au observat foarte multe blocuri, astfel că nu ne-am putut abține un uşor sentiment de „invidie” față de localnicii care au ocazia să se plimbe zilnic pe străduțele cu iz rural, scăldate în liniștea generoasă cu mai toată regiunea.

Stradă ce ilustrează parfumul istoric al Curții de Argeș Foto: Mihai Vladu

Este un cumul de factori care te ademeneşte în Curtea de Argeș, așa cum opinează Iulia Georgescu, coordonatorul unui proiect cultural local. Potrivit acesteia, orășelul în care s-a născut și a ales să trăiască „este un loc unde să-ți crești copiii”.

„În afară de aspectul intuitiv și de simțământul că îmi place, Curtea de Argeș este un loc foarte frumos, este liniștit, și este un oraș în care nu îmi este frică. În București, când eram la facultate, aveam nesiguranța aceasta. Aici n-am vrut să stau oriunde, ci am dorit un loc ferit de mașini, unde să am și vedere spre pădure. De asemenea, aici, oamenii te ajută din bun-simț și din faptul că ne cunoaștem unii pe alții”.

În țara noastră efectiv călcăm pe istorie

În ceea ce privește oamenii Curții de Argeș, istoria ne arată că aceștia au fost îndrăgostiţi de țara lor și că au încercat, atât cât au putut, să-i promoveze valorile. Un exemplu notabil în acest sens este Dumitru Norocea, pictor și restaurator al Bisericii Domneşti, căruia argeșenii îi sunt recunoscători pentru eforturile depuse întru salvarea monumentului istoric, dar și pentru căminul său (construit între 1922 și 1923), azi Muzeul de Etnografie Casa Norocea.

Muzeul de Etnografie Casa Norocea

„Norocea îi primea acasă la el pe cei mai importanți oameni politici, atunci când vizitau Curtea de Argeș. El a fost cel care a descoperit fresca și simbolistica picturilor din Biserica Domnească, când toți au rămas uluiți, pentru că nu se aștepta nimeni să găsească astfel de valori”, a explicat Lucian Piele.

Dumitru Norocea și familia, pictură din Muzeul de Etnografie Casa Norocea

Dumitru Norocea a fost o personalitate locală importantă, iar în Muzeul de Etnografie se regăsesc, foarte bine păstrate, obiecte ce sunt parte a identității argeșene. Aici este relevat efortul de păstrare a patrimoniului, aspect pe care fiecare român ar trebui să-l aibă în vedere, așa cum a punctat Clarisa Iordache, purtătorul de cuvânt al Muzeului Municipal din Curtea de Argeș.

Protejarea și promovarea patrimoniului cultural istoric este o muncă de echipă. Fiecare om trebuie să aibă grijă de orașul lui și de istoria lui

„Oamenii de astăzi trebuie orientați către cultură, către istorie, către patrimoniul pe care-l au și de care trebuie să țină cu dinții, pentru că peste tot unde mergem – și nu numai aici, în Curtea de Argeș – efectiv călcăm pe istorie. Este identitatea noastră, ca neam. Cred că în prezent, suntem în plin proces de transformări. Românii au reușit să iasă în afara granițelor, să ia contact cu diferite culturi, au apreciat ce au știut să facă alții cu patrimoniul lor și să-l expună cum trebuie, și au învățat că așa trebuie făcut și la noi. Din păcate, încă suntem la capitolul: «Bine, trebuie făcut, dar să facă alții». Protejarea și promovarea patrimoniului cultural istoric este o muncă de echipă. Fiecare om trebuie să știe că trebuie să aibă grijă de orașul lui și de istoria lui. Asta se încearcă să se realizeze prin diferite festivaluri de reconstituire istorică”.

Casă veche cu pridvor, din Curtea de Argeș

Aleile poetice, panoramele de excepție și caracterul istoric al Curții de Argeș lasă în sufletul vizitatorului impresia unui spațiu în care modernul se împletește foarte bine cu medievalul. Curtea de Argeș este învăluită într-un aer aparte, care ne ajută să înțelegem de ce acesta este orașul în care regii României au ales să fie înmormântați.

O mână de tineri care iubesc comunitatea în care trăiesc s-a mobilizat și a pus la punct un proiect care avea să devină un inedit spațiu cultural. Reprezentanții Asociației GHEPart (Grow Harmony in Education and make Progress through art) din Curtea de Argeș au gândit Greenoteca, un loc unde localnicii se pot bucura din plin de cultură în aer liber.

Greenoteca a luat naștere în 2015, în urma obținerii unei finanțări, iar principalul scop al demersului asociației a fost reabilitarea, cu ajutorul voluntarilor, a unui spațiu verde din Curtea de Argeș, care să găzduiască diverse manifestări culturale. În primele cinci luni de existență, nu mai puțin de 400 de localnici s-au bucurat de activități de profil.

Ce oferă Greenoteca orașului Curtea de Argeș? Cei 285 metri pătrați de spațiu găzduiesc evenimente precum proiecții de filme, expoziții, întruniri, serate muzicale sau constituie, pur și simplu, refugiul celor care vor să citească, să se relaxeze în aer liber sau să se bucure de iarbă verde.

Deși, la prima vedere, Greenoteca nu aduce nimic nou în spațiul cultural românesc, proiectul este mai mult decât s-ar crede. El reprezintă un demers care le demonstrează oamenilor din acest orășel că cineva s-a gândit la nevoile lor de a se deconecta, a improvizat pentru ei un cinematograf în aer liber și le-a oferit un spațiu verde unde-și pot aduce copiii, în condițiile unei lipse acute la nivel local. Iar modul în care a fost amenajată Greenoteca relevă imaginația, dar și pasiunea cu care reprezentanții GHEPart au lucrat la proiect.

Creativitatea este una dintre „mărcile” Greenotecii Foto: Mihai Vladu

„Avem un gard superb, niște băncuțe de care se bucură copiii sau tinerii, avem panouri care colorează orașul și avem posibilitatea de a organiza în continuare proiecții de filme într-un oraș fără cinema. Este foarte greu, logistic, dar știi ce frumos e zâmbetul de pe chipul celor care vin să vadă un film în aer liber? Așa am atras noi voluntari, așa am făcut oamenii să înțeleagă binele pe care îl oferă activitățile pentru comunitate. Societatea pare prinsă în mirajul Statului sau al Primăriei. Vrem să ne dea statul, să ne facă primăria, iar când vedem oameni care fac lucruri frumoase pentru alți oameni, și nu cer nimic în schimb, începem să ne gândim”, a declarat pentru Matricea Românească, Iulia Georgescu, coordonatorul proiectului.

Știi ce frumos e zâmbetul de pe chipul celor care vin să vadă un film în aer liber? Așa am atras noi voluntari, așa am făcut oamenii să înțeleagă binele pe care îl oferă activitățile pentru comunitate

Într-adevăr, superbul gard al Greenotecii este unul mai rar întâlnit și atrage atenția grație originalității de care au dat dovadă „hărnicuții” de la GHEPart: spațiul este delimitat de creioane colorate de mari dimensiuni.

Toate eforturile de a crea un astfel de spațiu și de a-l menține viu prin activitățile culturale de care cei din Curtea de Argeș se bucură în mod gratuit au drept numitor comun oamenii, așa cum a subliniat atât de frumos Iulia Georgescu.

„Proiectul, pe lângă provocările specifice bricolajului – construirea gardului, folosirea drujbei și a uneltelor, găsirea transportului pentru uluci, paleți etc., cumpărarea diferitelor lucruri de la magazinele de construcții unde angajații mă priveau ciudat, pentru că nu știam să le răspund concret la întrebări despre lista mea de cumpărături -, a fost din nou despre oameni. Oameni care te ajută, oameni cu care împarți bucuria unor reușite, oameni care îți aduc energie bună, dar și oameni pe care nu te poți baza, precum și alte lucruri care «dădeau cu minus». Per total, rezultatul a fost «cu plus», evident, dar am învățat din nou o multime de lucruri”.

Iulia Georgescu, coordonatorul proiectului „Greenoteca”

Terasă gălăgioasă, sau lectură în aer liber?

Modul în care arată spațiul evidențiază faptul că s-a muncit cu adevărat: canapelele și masa sunt realizate din paleți industriali – chiar de mâna voluntarilor -, iar gazonul a fost reamenajat și au fost plantați arbori și flori de către copii. În dreptul fiecărui arbore este semnalat numele copiilor care au muncit la plantarea lui, după ce au primit de la reprezentanții Asociației sesiuni de educație ecologică.

Proiectul, pe lângă provocările specifice bricolajului, a fost din nou despre oameni

Greenoteca, strategic amplasată în curtea Bibliotecii Municipale Curtea de Argeș, reprezintă oaza de relaxare din centrul orășelului, dar oferă și alternativa cinematografului căruia localnicii îi duc lipsa.

Chiar dacă „ținutul culturii în natură” se învecinează cu o terasă gălăgioasă, iar muzica și discuțiile clienților acesteia vin flagrant în antiteză cu caracterul cultural al Greenotecii, manifestările de aici se „mențin pe poziții”. Oamenii trebuie doar să aleagă modul de relaxare pe care îl preferă.

Unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură religioasă din țara noastră, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, păstrează, între zidurile sale întunecate și răcoroase, peste 100 de fresce de importanță internațională, vechi de sute de ani – dar și rămășițe ale unor personalități ale istoriei noastre vechi.

Pereții reci ai lăcașului de cult situat la câțiva pași de Muzeul Municipal al Curții de Argeș cuprind trei straturi, produs al celor două restaurări din anii 1700 și 1800, menite să salveze biserica de la pieire, după ce aşezământul a luat foc de două ori. Deși, după incendii, construcția părea a nu mai avea nicio șansă și Primăria ar fi vrut să o dărâme, Carol I a avut viziunea salvatoare, prin care a instituit, înainte de 1900, Comisia de Restaurare, desemnându-l pe pictorul și restauratorul Dumitru Norocea să dirijeze salvarea bisericii.

Biserica Domnească, ce poartă hramul Sfântului Nicolae, este ctitoria lui Basarab I (~1310 – 1352, considerat fondatorul Ţării Româneşti, n.r.), dar diferite scrieri îl menționează și pe legendarul Negru Vodă, care ar fi continuat construcția lăcașului. Spectaculosul acestei construcții emblematice pentru arhitectura medievală românească reprezintă, prin frumusețea sa și a picturilor, dovada că „românii sunt cei mai credincioși ortodocși din Europa”, așa cum opinează reprezentantul Muzeului Municipal al Curții de Argeș, Lucian Piele.

Biserica Domnească din Curtea de Argeș Foto: Mihai Vladu

„Această biserică vorbește despre identitatea Țării Românești, prin simbolistica frescei și prin modul de ridicare a monumentului, după lupta de la Posada. De asemenea, avem aici cea mai veche frescă din Țara Românească și, să ai o frescă de la 1360 în procent de 60%, este ceva rar în lume. Carol I, după ce a făcut o călătorie prin țară, când s-a întors a fost întrebat: «Unde ați fost?», a răspuns: «Să văd un loc unde să trăiesc – la Peleș, și un loc unde să mor – la Curtea de Argeș»”, a explicat Lucian Piele, înainte să de a ne anunța că privirile noastre vor se vor întâlni cu imagini unice în România.

Nebunul în flăcări, frescă după pilda bogatului nebun

Unicitatea și-a făcut simțită prezența încă din pronaos, unde regăsim mormintele a trei membri ai familiei Brătianu care au donat bani pentru restaurarea monumentului: Teodor și soția Elena Drăgoescu, și Dincă (Constantin). Tot în pronaos sunt observabile cele trei straturi salvatoare de pictură.

Biserica, gândită și ca un adăpost

Pășind ușor, spre naos, în partea stângă, am putut remarca o fereastră micuță care era, de fapt, o ascunzătoare fidelă pentru oamenii Domnului.

„Călugării intrau pe o scară de funie și ieșeau pe undeva prin zid, care are minimum 1.30 metri grosime, dar sunt și porțiuni mult mai mari. Biserica a fost construită ca un adăpost, cu ferestre mici, iar afară era un zid de piatră, cu trei rânduri de cărămidă. Era nevoie de așa ceva în vremea de atunci. Există și un tunel între Biserica Domnească și Sân Nicoară (biserică situată la 400 metri depărtare de cea Domnească, astăzi o ruină, n.r.)”.

După părăsirea pronaosului, a început pentru noi călătoria în universul frescei religioase extrem de rar întâlnite de către pelerin, întrucât multe dintre reprezentările din naos sunt unice în România și printre puținele existente în lume. Potrivit reprezentantului Muzeului, una dintre cele mai importante picturi o înfățișează pe Fecioara Maria însărcinată (foto deschidere), o raritate în ortodoxie: „Pictura cu Fecioara însărcinată este un aspect pe care foarte greu Biserica Ortodoxă reușește să-l păstreze pe pereții bisericilor, de aceea întâlnim doar trei monumente în lume care mai păstrează așa ceva. Îl mai întâlnim în Serbia, și la mănăstirea Chora, din Istanbul. Fresca ne arată recensământul lui Chirilus de la Betleem, reprezentat în pictură cu papirusul în mână. Îi mai vedem și pe Iosif și pe fiii acestuia din altă căsătorie.

Pictura cu logodna Fecioarei Maria

O altă raritate este și pictura cu logodna Fecioarei, când Ioachim, tatăl acesteia, i-o încredințează lui Iosif, la vârsta de 10-12 ani. Nu știu să mai fie păstrată o astfel de frescă în altă parte în lume. Mai avem și șapte episoade din viața Fecioarei. Aici și la Chora sunt singurele locuri din lume unde este redată viața Mariei. La Chora este mozaic”.

Fresca înfăţişând cele șapte episoade din viața Fecioarei Maria

Pictura „Cina cea de taină”, altfel față de cum o știm

Revelaţiile excepţionale despre comorile picturale pe care Biserica Domnească le adăposteşte cu devotament de sute de ani nu s-au oprit aici. O altă imagine nemaiîntâlnită este reprezentarea „Cinei celei de taină”, unde noutatea este relevată de poziția lui Iisus Hristos: Mântuitorul apare înfățișat în colțul mesei, nu în mijlocul apostolilor, așa cum vedem în tablourile «clasice». „La «Cina cea de taină» avem doar jumătate din frescă, pentru că partea de sus se află la Muzeul Național de Artă din București, și este cea mai importantă pe care instituția o deține”.

O altă reprezentare nepreţuită, despre care Lucian Piele a ținut să sublinieze că nu mai există în altă parte, este „Drumul Crucii”, în care Mântuitorul Iisus Hristos apare alături de cei doi tâlhari, „în pas vioi și împăcați. Nu sunt speriați”. În biserică avem și patru picturi care ilustrează momente din viața Sfintei Filofteia, ocrotitoarea Curții de Argeș.

„Catapeteasma nu a fost dintotdeauna aici, ci de la 1700. Bisericile ortodoxe vechi se construiau, în secolul XVI, cu altar deschis, iar încă de la intrare, fresca de atunci impresiona”.

Biserica Domnească Sfântul Nicolae păstrează și rămășițele unui conducător care se credea inițial că ar fi fost Vlaicu Vodă, dar cercetările au scos la lumină faptul că în mormânt s-ar afla un fiu de-al lui Basarab I. Este vorba despre mormântul numărul 10, cel mai important dintre cele 14 descoperite în urmă cu aproape 100 de ani în naosul bisericii, odată cu restaurarea acesteia.

Mormântul numărul 10

„Mormântul a fost descoperit în 1920 și conținea și numeroase obiecte valoroase: o pafta (cingătoare, n.r.) cu 271 grame de aur, 31 de butoni din argint aurit, și multe alte bijuterii din aur. De asemenea, era și un inel asemănător cu cel al Prințului Negru al Angliei. Pe mormânt se pot observa și câteva simboluri foarte vechi: copacul vieții, steaua lui David, crucea grecească și zodiacul”.

Biserica Domnească este împrejmuită de un zid gros, care cuprindea inițial și Biserica Sân Nicoară, dar pe care Carol I l-a înlăturat, pentru a construi drumul până la Mănăstirea Curtea de Argeș. Însă, puțini știu ce comori ascunde acest lăcaș de cult, care impresionează nu numai prin unicitate, dar și prin poveștile pe care le „spune” fiecare pictură în parte. Pentru a ajuta la conservarea acestui monument, autoritățile au dispus interzicerea slujbelor religioase în cadrul său. Din păcate, așa cum a subliniat cu amărăciune Piele, turiștii ajung aici „din greșeală, în căutarea lor a Mănăstirii Curții de Argeș”.