Durerea celui de 38 de ani slăbănog despre care vorbește în Evanghelistul în fragmentul de la Ioan 5, 1-15 este cu adevărat șocantă: „Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa”. Acesta este neputincios și singur. Dar ajutorul care nu s-a găsit la vreun om să-i fie oferit, vine de la Hristos, care i-l oferă în cel mai drastic, definitiv și autentic mod. Cu un singur cuvânt adevărat dă sănătatea celui bolnav. Așa cum cuvântul creator al lui Dumnezeu din nimic a făcut întreaga lume (conform relatării de la Facere), la fel și cuvântul dinamic al Fiului lui Dumnezeu reface, recreează pe cel deteriorat de păcate și, în final, creația bolnavă.
Cuvântul lui Hristos dă viață, este cuvânt dătător de viață. Ajunge omului să primească cu credință și nădejde acest cuvânt care este diferit, de la rădăcină, de cuvintele omenești. Fiindcă acesta nu îndepărtează, ci ajută; nu dărâmă, ci zidește; dă viață și înviere. Cel ce ascultă cuvântul Meu, spune Iisus, și crede în Acela care M-a trimis, are viață veșnică; și nu se va judeca, ci s-a mutat deja de la moarte la viață (Ioan 5, 24). Dumnezeiescul cuvânt „rămâne în veac fără să se schimbe sau să slăbească odată cu trecerea timpului, pierzându-și actualitatea sa. Fiindcă nădejdea vieții și a biruinței morții rămâne o dorință nestrămutată a oamenilor, neinfluențată de progresul tehnic sau de evoluția culturală, care îl fac pe om încă mai înlănțuit de creațiile și plăsmuirile sale, lăsându-l neputincios în cele mai adânci cereri ale sale. În multitudinea de conforturi și mașinării care ușurează la nivel exterior viața, se observă criza semenilor, a celor ce ajută, a celor ce îl susțin.
Cu adevărat, ciudat este modul în care oamenii acceptă adesea Cuvântul lui Dumnezeu care se oferă. Liderii religioși evrei din povestea noastră sunt revoltați, fiindcă Iisus a făcut minunea în zi de Sabat și i-a cerut celui bolnav să se ridice, să-și ia patul și să meargă acasă vindecat după 38 de ani de boală. Prin prisma mentalității lor înguste, reprezentanții cultului majoritar au fost orbiți de litera Legii și nu au văzut Duhul lui Dumnezeu care s-a arătat în umanitatea lui Hristos. Au crezut că atunci se prăbușește întregul sistem religios de reglementări și legi, chiar în momentul în care Iisus a oferit dragoste și viață unor oameni.
Într-o lume constituită, pe de o parte, de cei desfigurați de boală și păcat și, pe de altă parte, de cei caracterizați de o birocrație meschină în sfera vieții religioase, ce neagă originea divină al lui Iisus, evreii, se descoperă Dumnezeu nu ca un justițiar și judecător a tuturor acestora, dar ca salvator ce scapă de patimi pe cel bolnav, dă viață oamenilor și întărește nădejdea învierii, din moment ce Fiul lui Dumnezeu, prin a Sa moarte, învinge moartea și biruiește asupra puterilor degradării și ale distrugerii.
În trei puncte principale se poate vedea corectarea cursului umanității pe care Hristos o face în timpul narațiunii pasajului Evangheliei de astăzi:
- El corectează denaturarea firii umane ce se îndrepta spre o soartă cruntă, spre distrugere și moarte, restabilind-o pe calea vieții, ce duce lumea învierii;
- El eliberează litera uscată a Legii, descoperind dragostea lui Dumnezeu față de om;
- El dă cuvântul adevărului care, în cuvintele adesea false ale oamenilor, mărturisește autoritatea puterii divine.
Cine crede în acest cuvânt trece de moarte și intră în împărăția vieții reale, a vieții dumnezeiești și fără de sfârșit.
De Prof. Univ. Dr. Ioannis Karavidopoulos, Facultatea de Teologie, Univ. Aristotel