Tag

Daniel Petrilă

Daniel Petrilă provine dintr-o familie mixtă, cu un tată român și o mamă romă care, într-un moment al vieții lor, au decis să se separe. A rămas la tatăl său, apoi a fost crescut de către bunica de pe mamă, dar ambii l-au sprijinit să învețe, să meargă la școală, să se țină de carte pentru a se ridica deasupra unei vieți obișnuite.

Așa se și întâmplă lucrurile. A studiat la secțiile de limba și literatura romani – limba și literatura română în cadrul Facultății din București, a fost voluntar în mai multe organizații rome care l-au ajutat să se dezvolte într-un timp foarte scurt, iar contribuția aceasta își pune amprenta în parcursul său profesional.

În clasa a VI-a, începuse să participe la cursurile dedicate limbei romani, limbă străină lui până la acei ani. Nu știa să scrie în această limbă, nu știa să citească, nu cunoștea cultura, istoria neamului ce-l purta.  Adult fiind acum, scrie poezii în limba română și face traduceri destul de mult în limba rromani. Să-l cunoaștem pe Daniel Petrilă!

 

 

Moștenirea ta genetică se răsfrânge asupra poeziei. Cum ai vrea să se raporteze publicul la ea?

Eu, în primul rând, încerc să transmit idei sau sentimente. Este adevărat că nu pot șterge, nici măcar temporar, amprentele moștenirii mele genetice. Cred că mă preocupă acest aspect atât de mult, încât nu-i pot face față. Evadează tot timpul. Aș vrea ca publicul să rezoneze cu sentimentele respective, indiferent de culoarea pe care o au. Moștenirea genetică este cartea mea de vizită, sunt eu dincolo de perdeaua cuvintelor, un om viu, un om care se confruntă cu probleme cotidiene. Cred că e important ca cititorii să poată cunoaște și informații despre persoana care scrie, scrisul devenind astfel mai autentic.

 

De când scrii beletristică?

În anul 2012, în revista Adolescenţa Tini” a Colegiului Naţional „Arany Janos” din  Salonta (jud. Bihor) am publicat primele poezii, după ce participasem la Concursul național de creație literară “Ștefan Fuli”, un concurs dedicat elevilor rromi.

Am debutat în poezie cu adevărat odată cu publicarea unui mic volum în limbile rromani și română, memorrie şi infanterie (volum bilingv rromani – română),  Oradea: Editura Metropolis, 2017, pe urmă au mai urmat: am strigat-o pe mama de la capătul pământului, București: Editura Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, 2018; picioare de lut, Slatina: Editura Alana, 2022. Am publicat poezie și în reviste precum „Literatura de azi”, „Rromano vak”, „Vatra veche“, “Monitorul de Poezie”, “Meridian Cultural Românesc”.

 

Care crezi că este principala menire și responsabilitate a ta în societate?

Nu știu care este cea mai importantă. Și lucrurile nici nu pot fi de impact. Îmi place interacțiunea, să cunosc oameni și să îi influențez în bine. Dar, pot la rândul meu, să învăț multe lucruri de la persoanele pe care le cunosc și să fiu influențat și eu în bine. Tot timpul există ceva de îmbunătățit, mai ales din punct de vedere profesional.

 

 

Ce atribuții ai în prezent, Daniel?

Pe scurt, formez oameni maturi. Sunt tot felul de provocări pe care le întâmpin, însă e important ca după terminarea unui capitol sunt dispus să accept noi provocări.

 

Cine crezi că a contribuit la educația ta? Dacă ar fi să te apleci cu mulțumirile, către cine le-ai îndrepta?

Părinții spirituali, adică profesorii care m-au format. În mod special îi mulțumesc doamnei Daniela Roxin, profesoara de limba și cultura rromani. M-a susținut în orice moment și este mândră de realizările pe care le-am avut împreună.

 

Crezi că la rândul tău impactezi?

Da, nu știu dacă foarte des. Dar am avut experiențe vaste și pot spune că da. Prefer să las să se vadă, nu să răspund în acest loc.

 

 

Avantaj sau dezavantaj faptul că faci parte dintr-o categorie minoritară?

Eu m-am născut așa și nu voi renunța vreodată la etnia mea indiferent de circumstanțe. Nu știu dacă, născându-mă într-o altă cultură, aș fi fost deschis către celelalte culturi. Cultura rromă reprezintă ceva aparte, nu se poate exprima în cuvinte.

 

Scrii în limba rromani, nu în limba română. Nu o vei face și în limba română?

Deși traduc destul de mult în limba rromani, scriu mai mult în limba română. Este mai greu să exprimi anumite concepte în limba rromani. Plus că limba rromani se clasifică în mai multe dialecte sau subdialecte. Anumiți termeni au o anumită semantică și este dificil să reușești să ai o acoperire foarte largă. Avem, de mai mulți ani, o limbă rromani comună, însă nu este cunoscută de toată lumea și nici nu se vorbește decât în facultate și în câteva instituții guvernamentale. Dacă am fi mai mulți scriitori care să scriem în limba rromani comună, lucrurile ar sta altfel.

 

Mai întâlnești într-o Românie democratică încă oameni cu prejudecăți la braț?

Da, există prejudecăți la tot pasul. Prejudecăți despre rromi, despre români, despre evrei, maghiari, femei, bărbați etc.

 

Ai purtat vreodată gândul că mai bine nu aparțineai categoriei de rromi? Ai fost mânat în gândire de acest aspect?

Nu, niciodată. Mă bucur că aparțin rromilor și, sper, ca prin ceea ce fac să îmbunătățesc situația acestora. E un proces extrem de lung. Mai întâi trebuie schimbată mentalitatea. Și ar trebui ca toți intelectualii să se ocupe de acest aspect, indiferent de domeniul în care lucrează.