Tag

descopera

Începem un alt an pandemic și un nou ,,val” este exact aici, lipit, lângă noi. O mulțime de pierderi și dureri s-au întâmplat și continuă să se întâmple.

Ne întrebăm cum este posibil să trimitem un telescop spațial uriaș (James Webb) pentru a studia nașterea primelor galaxii, în urmă cu aproximativ 13 miliarde de ani, dar încă nu ne putem reface țesutul conviețuirii ce ne dădea liniște, siguranță în viitorul nostru împreună și libertatea de a crește așa cum ne cere natura noastră.

Am discutat împreună cu profesorii mei de la SciencesPo acest subiect, iar viziunea acestora a fost încurajatoare, reușind să aducă o notă de optimism spre noi, cei tineri și îngrijorați. ,,Având în vedere greutatea resimțită în sufletul tuturor, poate ne-ar face bine să privim către pandemiile din trecut pentru a explora ceea ce au dat perioadele provocatoare oamenilor, în afară  de boală, suferință, teamă, incertitudine” ne-a spus profesorul de strategie a discursurilor și dezbaterilor.

Pandemiile creează contextul în care primează durerea, singurătatea și nesiguranța. Au pus omenirea în retragere și în suferință și în trecut și o vor face și în viitor. Oare ce filtru sau ce algoritm de pe lume ne-ar putea ajuta să privim pandemiile cu mai multă înțelegere? Discuțiile ne-au sugerat că pandemiile pot alimenta procese de creație revelatoare, pe care istoria le scoate la lumină.

 

Moartea Neagră a secolului al XIV-lea sau Black Death

Francesco Petrarca, poetul și savantul italian, a trăit în perioada cu cea mai puternică pandemie din istoria înregistrată, ,,Moartea Neagră”, care a ucis aproximativ 200 de milioane în Europa, Asia și Africa de Nord între 1346 și 1353, revenind periodic în valuri noi timp de decenii după aceea. Multe din scrierile marelui filosof, poet, traducător, filolog iau naștere în izolare și solitudine: ,,Carmen bucolicum” (1346-1357), ce cuprinde scrieri inspirate de Virgiliu, pe teme de dragoste, politică, morală, ,,Epistolae metricae” (1333-1361) ce cuprinde 66 scrisori în hexametri în care sunt evidențiate evenimente politice și literare, ,,Rerum memorandum” (1350), o culegere de povestiri cu caracter moralizator, bazate pe date clare istorice, ,,De vita solitaria” (1346-1356), carte ce aduce în prim plan avantajele trăirii în solitudine.

Tot atunci, prietenul lui Petrarca, Giovanni Boccaccio, a scris ,,Decameronul”, o sută de povești pentru a-i distra pe florentinii disperați care au fugit la țară pentru a se proteja.

Renașterea avea să înflorească în curând în Italia, găsindu-și susurul prin suferințele ciumei relatate de Petrarca.

„Anul 1348 ne-a lăsat singuri și neputincioși”, a scris el în ,,Scrisorile” sale. Iată-l pe Petrarca, marele poet italian, cel care și-a văzut mulți dintre apropiații săi răpuși de ciumă: ”În anul 1348, an pe care îl deplâng, am fost lipsiți nu numai de prieteni noștri, ci și de oameni din lumea întreagă. În anul următor mulți din cei care scăpau cădeau secerați de coasa morții ca niște spice de grâu. Urmașii noștri nu vor crede că a existat o vreme în care întreaga lume – nu numai o parte din ea – a fost lipsită de oameni, fără să fie vreun război, fără să fie un dezastru vizibil. Când s-a mai văzut așa ceva? Când s-a mai întâmplat să vedem atâtea case golite, orașe părăsite, moșii distruse, câmpuri pline de cadavre, o pustietate oribilă care cuprinde întreaga lume? Întrebați-i pe istorici. Vor tăcea. Întrebați-i pe medici. Vor fi uimiți. Întrebați-i pe filosofi. Vor ridica din umeri, își vor încrunta sprâncenele și cu, degetul pe buze, vă vor face semnul tăcerii. Cum să poată crede urmașii noștri asemenea grozăvii, dacă noi înșine nu le credem și ni se pare a fi un coșmar? Un coșmar pe care îl trăim cu ochii deschiși, bocindu-i pe cei apropiați nouă, într-un oraș luminat de torțele înmormântărilor în timp ce ne îndreptăm către casele noastre pustiite. O, voi fericiți oameni ai viitorului, voi nu veți cunoaște aceste lucruri și veți crede că mărturia noastră este doar o poveste!” (Francesco Petrarca, “Selected Letters”, HUP, 2017)”

Uităm cât de ușor este pentru noi să folosim tehnologia, azi, pentru a comunica cu familia și prietenii la distanțe mari, din siguranța caselor noastre… Pentru Petrarca și Boccaccio, totul trebuia făcut în persoană sau în scris, cu livrare incertă, desigur, dintr-o singurătate apăsătoare pe care nici măcar nu o putem cuprinde cu gândul.

O scrisoare la care nu se primea răspuns putea însemna decesul destinatarului vizat.

Totuși, Petrarca și-a găsit mângâiere în a scrie scrisori către prieteni și a readuce la viață marii gânditori ai antichității grecești și romane. Creând opere de artă nemuritoare prin poezie și proză, el și-a inspirat și hrănit cititorii prin puternicele frânturi de viață și moarte.

 

 

Ciuma din secolul al XVII-lea l-a ajutat pe Galileo Galilei

La sfârșitul Renașterii, la aproape 300 de ani după Petrarca, ciuma s-a întors în Italia, datorită Războiului de 30 de ani care a devastat Europa Centrală.

Acesta este timpul în care Galileo Galilei se luptă cu Inchiziția, deoarece el a insistat să-și promoveze viziunea copernicana asupra lumii conform căreia Soarele, și nu Pământul, se află în centrul sistemului solar.

În 1630, un călugăr dominican care susținea părerile lui Galileo a acordat aprobarea manuscrisului, după câteva revizuiri. Acesta este momentul în care ciuma a lovit din nou Italia, forțând oamenii să-și limiteze călătoriile și să se izoleze. Galileo a văzut acum o oportunitate. El a construit manuscrisul expediat de la Roma la casa sa din Florența, în părți separate. Văzând aprobarea cenzorilor de la Roma, cenzorii din Florența au ștampilat procesul, iar cartea a fost tipărită chiar înainte ca ultimele părți să sosească la Florența.

Când Papa a văzut rezultatul final, a fost furios: ,,Nu Soarele este cel care se mișcă, ci Pământul este cel care se rotește” stătea scris negru pe alb. Papa nu era pregătit primească materialul, într-o perioadă de confruntare între catolici și protestanți. Cartea a fost cenzurată și Galileo a fost forțat să renunțe la viziunea sa heliocentrică asupra cosmosului. Totuși, copii ale cărții au reușit să părăsească Italia spre lume, iar revoluția copernicană și-a luat zborul.

 

Ce a făcut ciuma pentru matematică și fizică

În 1665, de data aceasta în Anglia, ciuma l-a forțat pe tânărul Isaac Newton să fugă de la studiile sale la Universitatea din Cambridge la ferma mamei sale din Woolsthorpe, unde a stat doi ani.

Ferma era extrem de bogată și DA, avea meri plantați și atent îngrijiți. În acești doi ani, geniul lui Newton a explodat cu o forță greu de înțeles. El a folosit pe deplin modul în care stăpânea matematica, un mod probabil neegalat de nimeni în Europa la acea vreme. A creat cu o originalitate fără precedent lucrări transformatoare în istoria științei. Newton însuși și-a amintit mai târziu:

„La începutul anului 1665 am găsit metoda de aproximare a seriilor și regula pentru a reduce orice putere a oricărui binom într-o astfel de serie. Același an (…)  în noiembrie a găsit metoda directă a fluxiunilor [ceea ce numim astăzi calcul diferențial, care a fost inventat independent de Gottfried Leibniz în Germania] și în anul următor, în ianuarie, am identificat teoria culorilor iar în mai am aflat intrarea în metoda inversă a fluxiunilor [calcul integral]. Și în același an am început să mă gândesc la gravitația care se extinde până la orbul Lunii iar din regula lui Kepler conform căreia timpii periodici ale planetelor se aflau în proporție sesquialtera [putere în trei jumătăți] din distanța lor față de centrul globurilor lor, am a dedus că forțele care mențin planetele în globurile lor trebuie să fie reciproc ca pătratele distanțelor lor față de centrele în jurul cărora se învârt; și, prin urmare, a comparat forța necesară pentru a menține Luna în globul ei cu forța gravitațională de la suprafața Pământului și a găsit răspunsul destul de aproape. Toate acestea au fost în anii ciumei 1665-1666. Căci în acele vremuri eram în floarea vârstei mele pentru invenții și pentru matematică și filozofie mai mult decât oricând de atunci.” (Doug West, “A Short Biography of the Scientist Sir Isaac Newton”, CIPP, 2015)

Pe scurt, în timpul acestor doi ani de ciuma, Newton a pus bazele calculului diferențial și integral, teoria luminii și a culorii, legile mișcării și teoria universală a gravitației. Greutățile și provocările pandemiei l-au pus pe tânărul savant în postura de a-și împinge limitele și a crea piloane ale științei ce vor rezista pentru totdeauna.

În cele mai întunecate vremuri, spiritul omenirii lasă cale liberă magnificei creativități. Voința, perseverența, memoria și încrederea sunt aliații noștri ancestrali ce ne sprijină în misiunea noastră de a devenii mereu mai buni, dincolo de lupta dintre viață și moarte.

 

Notă: Cei dornici de a afla mai multe despre subiect o pot citi pe Kari Nixon, “Quarantine Life from Cholera to COVID-19: What Pandemics Teach Us About Work, Life, and Communities from the 1700s to Today”, S&S/Simon Element, June, 2021. Idei din acest material au fost inspirate de către,“Throughout history, pandemics allowed geniuses to flourish”, Marcelo Gleiser, BigThink.com.

 

 

A doua scrisoare din București

25 ianuarie 2022 |
Începem un alt an pandemic și un nou ,,val” este exact aici, lipit, lângă noi. O mulțime de pierderi și dureri s-au întâmplat și continuă să se întâmple. Ne întrebăm cum este posibil să trimitem un telescop spațial uriaș (James Webb) pentru a...