Ce bucurie mare: ,,…a venit vacanța cu trenul din Franța!”

Vara aduce promisiuni de libertate și aventură. În aceste zile însorite, tocmai sărbătorim începutul unei perioade magice, departe de programul riguros, departe de rutina zilnică.

Vacanța e un prilej de bucurie pură, de redescoperire a jocurilor și prietenilor, de zile nesfârșite de explorare. Fără griji, fără responsabilități, ar fi grozav ca cei mici să trăiască intens fiecare clipă, acumulând amintiri prețioase.

,,Hai copii la joc!” un cântec al copilăriei ce ne amintește de vremurile când fericirea era simplă și sinceră, când fiecare zi începea cu promisiunea unei noi aventuri. Iată -în acest desen- un simbol al inocenței și al bucuriei de a trăi.

,,Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.”- ne spune profesorul Leo Buscaglia.

Talentul este, fără îndoială, un dar divin, o sclipire de genialitate oferită fiecărui individ la naștere. Este acea abilitate specială care ne face unici și care, dacă este cultivată cu grijă și pasiune, poate aduce bucurie și împlinire nu doar nouă, ci și celor din jur. Este un semn al iubirii și încrederii pe care Dumnezeu le are față de noi, un semn că suntem capabili de lucruri mărețe.

Ceea ce facem cu talentul nostru este, însă, adevărata probă a vieții. Este modul prin care ne arătăm recunoștința față de Cel care ne-a dăruit această capacitate extraordinară. Folosindu-ne de talent pentru a aduce lumină, speranță și frumusețe în lume, ne manifestăm iubirea și respectul față de divinitate. Fie că este vorba de artă, știință, sport sau orice alt domeniu, important este să ne dedicăm cu sinceritate și dăruire, să ne străduim să facem bine și să lăsăm o amprentă pozitivă în urma noastră.

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1

Poveștile lui David #2

Poveștile lui David #4

,,Trenul galben, fără cai!”, ,,Trenule, mașină mică”, ,,Glasul roților de tren…”- Toate șlagăre îndragite!
Dar oare ce se va canta despre MAGLEV?

Cum, nu știți cine este Maglev? Sau ce este el?
MAGLEV (o prescurtare de la levitație magnetică), reprezintă tehnologia de transport ce utilizează câmpuri magnetice pentru a propulsa vehiculele fără contact cu suprafața. Conceptul a fost inițiat în anii ’30, dar dezvoltarea sa majoră a avut loc în anii ’60. Primul tren Maglev a fost inaugurat în 1984 în Japonia. Această tehnologie oferă o serie de avantaje, inclusiv viteze ridicate, eficiență energetică crescută și zgomot redus. Este considerată o soluție promițătoare pentru transportul urban și interurban, contribuind la reducerea congestiilor de trafic și a poluării. Investițiile în sistemele Maglev continuă să crească, marcând o evoluție importantă în istoria transportului modern.
Trenurile Maglev pot circula cu viteze impresionante, de obicei între 400 și 500 de kilometri pe oră, însă există și trenuri experimentale care pot atinge și viteze de peste 600 de kilometri pe oră. Aceste viteze sunt posibile datorită faptului că trenurile Maglev levitează și se deplasează pe o suprafață fără frecare, ceea ce reduce rezistența și permite vehiculelor să accelereze rapid. Astfel, Maglev-ul este recunoscut pentru capacitatea sa de a oferi călătorii rapide și eficiente între orașe, contribuind la dezvoltarea transportului de mare viteză și la îmbunătățirea conectivității între regiuni.

A spus cineva Tren? Sau Maglev?

Expresia ,,…te iubesc până la lună și înapoi” este o formulare poetică și romantică folosită pentru a exprima un sentiment profund de iubire și devotament. Iubirea pe care o persoană o simte este atât de mare, încât nu poate fi măsurată în termeni obișnuiți; este nevoie de o distanță nepământeană, enormă, pentru a putea fi exprimat sentimentul perceput.

În esență, această expresie este o declarație intensă a dragostei necondiționate și a angajamentului deplin față de persoana iubită.

Prima dată se pare că expresia a venit spre lume din cartea ,,Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, un autor de literatură pentru copii de origine irlandeză.

Cartea este destinată timpului special, de liniștire, dinaintea somnului celor mici și are mesaj cald, plin de duioșie.

Deci: Știi cât de mult te iubesc? ,,Până la Lună și înapoi”!

Într-un colț îndepărtat al lumii, se înalță un palat de basm, ca o perlă sidefie! Este un edificiu impunător, construit din marmură albă și decorat cu aur strălucitor, care reflectă razele soarelui într-un dans fermecător de lumină. Turnurile înalte se ridică spre cer, ca săgeți îndreptate către nemărginirea albastră.

În jurul palatului, grădinile pline de flori multicolore împrăștie un parfum îmbătător în aer. Aleile din piatră fină se întretaie într-un labirint magic, iar fântânile din marmură scot un murmur melodios, aducându-și omagiul în sunete ce se pierd în zare.

Înăuntru, în sălile decorate cu măiestrie, lumânările de cristal aruncă străluciri aurii, iar mobilierul sculptat în lemn prețios este împodobit cu diamante care luminează încăperile cu sclipiri hipnotizante.
În lumina Soarelui, cerul se îmbracă în culori spectaculoase, iar palatul pare să prindă viață sub lumina magică. Fiecare detaliu strălucește în această simfonie a culorilor, iar castelul devine un loc de basm, o comoară ascunsă, așteptând să fie descoperit de cei ce îndrăznesc să viseze.

Tu îți aduci aminte lumea de basm a copilăriei?

La orice vârstă, orice copil, poate fi ținta bullying-ului.

În ciuda emoțiilor negative pe care le simt și a consecințelor faptelor nepotrivite, multe ținte ale persecuției nu spun nimănui ce se întâmplă.

De ce? Motivele pentru care rămân tăcuți variază de la o persoana la alta. Unii copii și adolescenți sunt jenați, confuzi sau simt ca se pot descurca singuri. Alții pot spera că dacă ignoră acest comportament, agresiunea se va stinge. Uneori le poate fi teama că dacă vor spune, tot nu se va rezolva nimic. Din contră, va fi mai rău în continuare!

Dragi părinți, discutați deschis cu copiii voștri. Încurajați-i să vorbească! A spune, a împărtăși despre situațiile prin care trec, înseamnă grijă față de ei, înseamnă că au încredere în voi!

Copiii trebuie să fie mereu convinși că sunt în siguranță cu voi, protejați și susținuți!

Dragi părinți! Este crucial să înțelegem că educația nu se reduce doar la obținerea de note maxime. Deși performanța academică are importanța ei, accentul excesiv pus pe note poate avea consecințe negative asupra copiilor. Când noi, părinții, ne concentrăm exclusiv pe rezultate, pierdem din vedere procesul. Drumul. O notă e doar o cifră. Atât! E doar o cifră până când începe să relateze despre ce știe și ce nu știe copilul. Este esențial să ne amintim că fiecare copil are propriul său ritm de învățare și că succesul nu își află rădăcinile într-o notă!

Da, da, este adevărat! Este adevărat că dificultățile vieții pot fi considerate mici teste sau încercări care ne pot ajuta să devenim mai buni. Aceste provocări ne oferă oportunitatea de a crește, de a învăța și de a ne dezvolta abilități noi. Fiecare experiență dificilă poate fi privită ca o lecție din care să învățăm ceva despre noi înșine și despre lumea înconjurătoare. Lucrurile sunt rânduite cu un scop!

Atunci când întâmpinăm dificultăți, avem șansa să dezvoltăm reziliență, capacitatea de a face față stresului și de a ne adapta la schimbări. Aceste situații pot, de asemenea, să ne ajute să ne descoperim forțele interioare și să ne consolidăm caracterul. Lucrurile sunt rânduite cu un scop!

Este important să avem o mentalitate pozitivă și să vedem dificultățile ca pe niște oportunități pentru creștere personală și dezvoltare. Prin depășirea acestor provocări, putem deveni mai puternici, mai înțelepți și mai pregătiți să facem față viitoarelor provocări. Și, desigur, să citim iar: Dumnezeu rânduiește lucrurile cu un scop!

Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă?

Și uimirea de pe fața sa?

Și bucuria voastră?

Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți?

Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă, o activitate prin care se umple o bucată de hârtie cu linii, puncte, culori, obiecte; ele reprezintă primul mesaj scris al micuțului tău, iar procesul artistic în sine aduce numeroase beneficii de dezvoltare.

Desenul devine un mijloc esențial prin care cei mici pot comunica, își pot ascuți simțurile vizuale și își pot stimula creativitatea.

Și DA- expunerea desenelor copilului pe frigider poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine a micuțului tău, transformându-le într-un adevărat stimulent pentru stima de sine. Prin urmare, încurajează-ți copilul să-și exploreze talentele artistice folosind toate culorile!

Etape cu satisfacții

În ceea ce privește dezvoltarea artistică a copiilor, aceștia parcurg aceleași etape indiferent de locul din lume în care se află.

Pedagogul și antropologul Joern Martin Steenhold, expert în jocurile copiilor, observă că cei ce se situează la vârsta de un an sau doi ani încep prin a desena linii și cercuri (care nu, nu sunt perfecte), în timp ce cei de trei ani încep să reprezinte obiecte și figuri în funcție de importanța lor pentru universul propriu.

La vârsta de patru ani, copiii preferă creioanele colorate și însoțesc desenele lor cu povești imaginative, în timp ce la cinci sau șase ani, încep să reprezinte lucruri cât mai realist posibil, străduindu-se din toate puterile.

Desenul = formă de comunicare

Desenul nu este doar o activitate plăcută, ci și o formă crucială de comunicare pentru cei mici. În absența vorbirii, desenul devine primul mod de exprimare, permițând copilului să transmită lucruri care îi fascinează, sentimente pe care le găsesc dificil de exprimat verbal.

Ofer un sfat important părinților: să se abțină de la interpretări rapide și să încurajeze copilul să devină un povestitor atunci când este întrebat despre desenele lui.

Atent la simțuri?

Pe lângă comunicare, desenul contribuie și la dezvoltarea simțurilor copilului. Prin observarea și studierea obiectelor, copiii fac alegeri conștiente în ceea ce privește modul în care le reprezintă. Încurajează-ți copilul să exploreze întreaga bucată de hârtie prin întrebări precum ,,dar ce vei desena lângă cotețul găinilor?” și ,,ce e de așezat lângă norii aceștia măreți?”

Imaginația copilului este stimulată, iar simțul spațiului, dimensiunilor, formelor, culorilor și atenția la detalii sunt îmbunătățite.

Bine ați venit la expoziția din sufragerie!

Bucuria împlinitoare și stimularea stimei de sine se așează odată cu expunerea desenelor copilului pe frigider sau, de ce nu?- când sufrageria se transformă în sală de expoziție: ,,Bine ați venit la expoziția Laviniei, mica noastră pictoriță!”

Arătându-i fiului sau fiicei tale cât de mult apreciezi contribuția sa artistică, sprijini creșterea încrederii în sine a copilului tău.

Procesul, nu doar produsul finit!

Procesul creativ al realizării desenului este cel care aduce bucurie copilului, încurajându-l să experimenteze prin linii, culori și forme. Acest mod de abordare îi permite micuțului tău să se bucure de procesul creativ. Încurajează-ți copilul să experimenteze și să fie creativ în felul său unic.

În final, unii dintre cei mai iubiți artiști sunt aceia care au reușit să își păstreze mințile uimitoare și creative ale copilăriei.

Susținându-ți copilului tău să exploreze lumea și prin desen, contribui la dezvoltarea sa într-un mod armonios și creativ.

„Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist și după ce va crește...” (Pablo Picasso)

Colinde, colinde! (Mihail Eminescu)

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglinzilor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur’ copiii,

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Ş-a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului.

,,Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doam­ne, ajută!“

Jean Auguste Dominique Ingres, marele pictor francez neoclasic, spunea: „Desenul nu înseamnă pur și simplu reproducerea contururilor; desenul nu constă pur și simplu în idee.

Desenele copiilor sunt mult mai mult decât o simplă activitate distractivă.

Desenul este o modalitate prin care copilul poate exprima și comunica propriile lui emoții, gânduri, trăiri.

Actul de a desena îi oferă copilului oportunitatea de a-și pune la treabă simțul estetic și creativitatea.

Este minunată ideea unor expoziții cu desenele lucrate de fiul și fiica ta. Vizualizând desenele sale expuse, admirate, studiate, va crește încrederea sa în sine.

Pentru copil, la orice vârstă, desenul vine cu o serie de beneficii pentru dezvoltarea sa armonioasă: îl ajută să comunice sentimente, idei, vise și dorințe; îi îmbunătățește orientarea în spațiu copilului și atenția acestuia la detalii. Actul de a desena îi permite copilului să experimenteze și să își dezvolte o mentalitate creativă, îi îmbunătățește simțurile, îl ajută să comunice stări de spirit și bucurii sau poveri sufletești; este un instrument valoros pentru dezvoltarea unui număr de abilități importante la copii, de la cele motorii și cognitive, la cele sociale și emoționale.

David Ioan Bulboacă are 11 ani și 3 luni și desenează de când se știe.

Este responsabil de rubrica ,,Desenele lui David” din revista Matricea Românească și ne spune că și-ar dori nespus ca desenele lui să inspire copiii să deseneze la rândul lor, dacă asta simt și le place. În acest sens vor urma provocări speciale adresate tinerilor desenatori! Rămâneți aproape!

David a fost fericit să ne răspundă la câteva întrebări:

-Dragă David, nu este niciun secret: îți place să desenezi! Ce reprezintă oare desenul pentru tine?

-Prin desen eu pot mereu să mă exprim liber! Desenul pentru mine, uneori, este și un limbaj secret.

Desenez de când mă știu! Am păstrat niște desene-proiecte pe care le realizam împreună cu mama mea pe la 3-4 ani. Mama îmi lipea mici ferestre pe diferite colaje, iar eu desenam sub ferestrele din hârtie colorată ce se ridicau, mici comori ascunse. Îmi amintesc de submarinul cu ferestre felurite ce dezveleau minuni ale mașinăriei scufundate….

Am desenat apoi tot ce îmi trecea prin minte, folosind culorii vii. În special culoarea mov era folosită peste tot! Mi se părea că face totul mai atractiv și…mai colorat!

Apoi mi-l amintesc pe Stick Man, Omulețul-Băț, un personaj care făcea toate activitățile posibile și imposibile! El a fost personajul central din toate desenele mele de la 6-7 ani. Cu ajutorul lui am început să creez benzi desenate, o modalitate de expunere a șirurilor luuungi de gânduri ce mă animă.

În momentul de față aleg să desenez în alb și negru și descopăr cum pot crea umbre și texturi diferite folosindu-mă doar de creionul de desen special. Nu aș vrea să se înțeleagă că îmi neglijez desenele, că le las fără culori… Simt că acest contrast, alb-negru mă face să descopăr lucruri noi și să transmit și tot ceea ce mă preocupă pe mine, din lumea gri, supertehnologizată de azi.

– Ce îi place lui David Bulboacă să facă în timpul liber?

– Eu sunt pasionat de desen, de editarea video, de compoziții la pian, de securitatea cibernetică, sunt un ,,om de radio la început de drum”, îmi place skiul și ascult muzică antrenantă, ce îmi dă o stare de bine!

-Știm că dorești să îi încurajezi pe toți copiii să deseneze. Ai un mesaj pentru ei?

-Da, am un mesaj pentru copii și unul pentru părinți!

Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația! Dragi părinți, să știți că româna și matematica sunt importante, desigur, însă este foarte important să le permiteți copiilor voștri să facă ce le place! Atunci ei simt că fac ceva deosebit pentru ei, cu multă-multă plăcere!

,,Desenele lui David” ne vor încânta săptămânal! Să le urmărim!

Adrian Serghie, în prima parte a vieții sale, nu a ales artele în mod conștient, ci mai degrabă a ascultat glasurile părinților săi. Și cum viața ne surprinde și e imprevizibilă, aceasta deja îi stabilise traseul: ilustrator.

Poate cu un început nesigur, dar cu o dorință de a crea o legătura între text și imagine și de a reda dinamica dintre cele două, ieșeanul a muncit să ajungă unde este azi și anume în ipostaza de a fi văzut și apreciat de către public. Am înțeles că nu ai nimic precis în această lume fascinantă a ilustrațiilor, dar Adrian nici nu a așteptat să vină clienții stând pe loc, ci s-a mișcat. Pentru a ajunge la publicul de pe internet, întâi a ajuns la publicul fizic mergând și participând la evenimente, expoziții, dând interviuri, realizând sesiuni de live-drawing. Apoi, prin 2019, pe internet, de unde îi vine în prezent și marea majoritate a clienților, își propusese să realizeze un proiect în care să creeze un desen în fiecare zi, timp de un an. Mai târziu, el s-a transformat în albumul ultra-cunoscut cu „expresii românești ilustrate”. Nu e singurul la care lucrează, dar sigur în toate a pus același suflet. Culmea, suferă de boala Behcet, o boală autoimună rară, ce i-a afectat ambii ochi și lucrează cu lupa de mulți ani, dar lucrul ieșit din mâinile sale e temeinic. Să-l cunoaștem!

Adrian, hai să facem un exercițiu: cine este Adrian-omul? Cine este Adrian-ilustratorul?

Adrian-omul e la fel ca toți ceilalți: plătește facturi, face cumpărături, se bucură sau are problemele uzuale de zi cu zi, duce pisica la veterinar, iubește și trăiește. E fiu, frate, prieten și soț, și de vreo 10 ani, pacient.
Adrian-ilustratorul e cel ce se simte dator, datorită talentului lui, să facă o schimbare sau să lase ceva după el. Mi-am dorit mult să ajung în acest stadiu, cel în care să fiu văzut și apreciat de public, așa că lumea va tot auzi de mine.

Care este povestea din spatele artistului Adrian? Ai ales artele în mod conștient?

În prima parte a vieții, nu. M-am simțit împins de către părinții mei să fac asta. Mai târziu, dar mai aproape de prezent, în facultate, am decis să o fac pentru mine, nu pentru a mulțumi/îndeplini așteptări. Nu aveam încredere în mine, mă uitam la ceilalți colegi care păreau că fac totul natural, iar eu, parca mă zbăteam ca un pește pe uscat încercând din răsputeri să îmi găsesc un stil sau ceva aparte. Lupta asta interioară a durat foarte mult.

Dar despre băiețelul Adrian ce îți amintești? Desena ultimele pagini ale caietelor și în loc să facă la școală adunări, folosea creionul pentru a reda desene din propria imaginație?

În timpul orelor desenam de la jumătatea caietelor spre sfârșitul lor. Multe dintre ele nu însemnau nimic, fiindcă erau tot felul de chestii aleatorii (personaje ciudate, mesaje, studii de ochi sau de mâini, mașini sau nave spațiale, personaje văzute prin reviste sau la TV, etc).

Foloseam pixul și nu creionul pentru a da impresia că sunt atent la ore și că îmi notez tot ce aud, dar am fost și prins făcând asta și profesorii credeau că le fac caricaturi. Îmi luau caietul și nu găseau nimic despre ei.

Cum trăiește un ilustrator în România noastră, în era în care suntem? Ai putea să o descrii ca fiind instabilă?

Pot vorbi doar din perspectiva mea fiindcă nu cunosc situația altor ilustratori sau artiști. Poate că pentru ilustratorii din București sau Cluj e o alta situație, dar pentru mine, ilustrator ce locuiește în Iași, simt că trebuie să trag mult mai mult, și că nu ai nimic clar și precis, dacă vor fi sau nu proiecte. Poți doar spera și să ții capul sus.

Cum ai ajuns tu la public? Cât de mult te-a ajutat internetul? Este un instrument în promovarea creațiilor?

Majoritatea clienților îmi vin de pe internet, apoi sunt cei din recomandări directe, de la persoane ce au lucrat sau cumpărat de la mine și au fost mulțumiți. Investesc foarte mult timp în crearea postărilor, atât pe Facebook cât și pe Instagram, deci da, internetul este sau poate fi numit un instrument de promovare chiar și pentru artiști.

Pentru a ajunge la publicul de pe internet întâi am ajuns la publicul fizic mergând și participând la evenimente, expoziții, dând interviuri, realizând sesiuni de live-drawing. Apoi, pe internet, îmi propusesem prin 2019 să realizez un proiect în care să încerc să fac câte un desen în fiecare zi, timp de un an. Mai târziu, el s-a transformat în albumul ultra-cunoscut cu „expresii românești ilustrate”. Oricum, nu există o rețetă clară de succes. Dacă veți întreba 10 ilustratori cum sau ce au făcut ei pentru a ajunge cunoscuți, vor da exemple diferite. Cred că ce poate fi considerat comun, e munca depusă și dedicarea.

Ce te inspiră pe tine, Adrian? De unde îți extragi elementele creatoare?

Nu simt că ideile îmi vin dintr-un singur loc, ci simt că ele sunt și trec pe lângă mine iar eu doar le adun pe cele potrivite și le pun pe hârtie. Pățesc să aud ceva amuzant sau interesant de ilustrat în tramvai sau autobuz, într-o melodie sau într-o carte, ceva ce fac pisicile prin casă, sau chiar în discuțiile cu soția mea (așa au apărut desenele cu “Nu ridica Tonul” și „Ținem legătura”).

Care este marea provocare când te așezi la masa de lucru?

Când mă așez la birou, cred că sunt mai multe provocări: să am vederea în regulă (vederea mea scade temporar sau fluctuează dacă nu am avut un somn bun, dacă sunt stresat, dacă mi-a bătut vântul în față, dacă soarele sau lumina a fost prea puternică, etc), să mă simt creativ (odihna e foarte importantă) și să nu fiu cu gândul în altă parte.

Te-ai gândit vreodată să părăsești România și să trăiești din artă în altă țară?

Am visat de multe ori cu ochii deschiși la asta, dar nu mă simt încă pregătit să o fac, dar cine știe ce îmi rezervă viitorul.

Ce te motivează în ceea ce faci având în vedere perioadele financiare fluctuante?

Ca sfat pentru cei ce trec prin perioade în care nu au clienți sau nu vin bani, e bine să ai păstrat ceva în plus din lunile în care a mers mai bine și să te concentrezi la proiecte viitoare. Eu, de exemplu, în lunile ianuarie sau august în care lumea nu prea investește în artă sau desene personalizate, lucrez la pagini de benzi desenate, sau desene ce aș putea să le pun pe tricouri.

Mă speriam mult mai mult înainte. Acum știu ce am de făcut și nu mă gândesc speriat la ce voi face.

La ce proiecte lucrezi în prezent și care este perspectiva ta de viitor?

Păi, tocmai am lansat o expoziție de ilustrație la Institutul Francez din Iași; apoi, lucrez încet-încet la o nouă bandă desenată ilustrată și scrisă de mine, încerc să refac toate desenele din cărțile de colorat cu pisici (și e o muncă enormă) pentru a fi mai apropiate stilului meu actual de desen și, de prin 2019, desenez expresiile românești. Mai nou am început să ilustrez și proverbe românești, și poate în viitor voi ilustra chiar și bancuri românești.

Înainte de începerea pandemiei realizasem 3 ediții de Desenaton (maraton de desen de 12h), eveniment creat de mine, iar acum încerc să fac o a 4-a ediție. Îmi doresc să fac în Iași desenul mult mai apreciat.

Adrian, în rest, cum te găsim? Ce ne poți mărturisi despre starea ta de sănătate?

Atunci când sunt întrebat cum sunt, răspund automat că sunt bine, dar de multe ori o zic așa pentru că nimeni nu vrea să îți audă cu adevărat greutățile bolii. Deoarece nu arăt ca un pacient ce pare să sufere (nu stau în scaunul cu rotile, nu am semne vizibile ce par că sufăr sau că trec printr-o boală), mulți consideră că sunt în regulă și că poate, mă alint sau dramatizez mai mult decât e cazul. Doar soția mea știe cel mai bine cum sunt cu adevărat, deoarece mi-a fost alături în toate momentele. Sufăr de boala Behcet (boală autoimună rară), boală a vaselor de sânge (ce ține de reumatologie), boală ce mi-a afectat ambii ochi, mult mai tare stângul. Sunt nevoit să folosesc lupa de mulți ani, uneori nu mă ajuta nici ea. Nu mă ajuta să îmi fac ochelari. Boala Behcet nu are tratament și trebuie să merg constant la spitalul de oftalmologie și la cel de reumatologie pentru a fi sub supraveghere.

Ai simțit vreodată că unii îți cumpără creațiile doar din cauza bolii? Dacă da, ce sentimente te încearcă în acel moment?

Da, dar foarte puțini fac asta. La început mă simțeam prost, dar acum știu și înțeleg că e felul lor de a mă ajuta.

Cum privești acum viața după diagnostic?

Am primit diagnosticul în 2016. Aproximativ 4 ani am primit numai speculații și am făcut analize în continuu. M-am simțit ușurat, deoarece nu mai știam ce să cred, dacă există o boală, dacă e în capul meu. Odată aflat, am trecut printr-o perioadă de negare, apoi într-una de documentare, apoi încet-încet într-una de acceptare, apoi am apăsat pe toate butoanele disponibile din panoul de comandă propriu pentru a da peste 100% în direcția artei. Dacă la un moment dat nu voi mai fi în stare să desenez din cauza ochilor, eu tot voi continua în direcția artei sub o formă sau alta. Poate că voi fi speaker motivațional pentru cei ce sunt la început de drum și le voi povesti despre drumul meu. Cine știe?!

Ce ai învățat până la anii tăi despre ce înseamnă viața?

Viața mi-a arătat că trebuie să apreciem mai mult ceea ce avem: vederea/sănătatea, persoanele de lângă noi, familia, și mai nou, timpul.

Banii vin și pleacă și nu contează cât contează cele de mai sus. Banii nu vor ține și nu pot înlocui nimic.