Prolog: o mărturisire. Am intrat la “Două Lozuri”, cea mai nouă comedie românească avându-i ca protagonişti pe Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol fără aşteptări exagerate – ba chiar, aşteptându-mă la un “Las Fierbinţi” translatat pe marele ecran. Sigur că filmul a provocat o rumoare respectabilă pe Internet, însă ca jurnalist nu poţi avea încredere într-un evaluator atât de volatil precum blogosfera. În cazul de faţă, doar văzând vei crede, şi nu credendo vides.
“Două Lozuri” (regia Paul Negoescu), ce are meritul imens de a-l readuce pe agenda publică pe Caragiale, pleacă de la nuvela acestuia – vă amintiţi, desigur, celebra lectură şcolară “Două loturi” – şi o transpune în contemporaneitate. Numai că aici nu avem un singur Lefter Popescu, ci trei – pe numele lor Sile (Pariorul Macho), Dinel (Amantul Soţul Părăsit) şi Pompiliu (Dacopatul cu Teoria Conspiraţiei), condamnaţi tustrei la o viaţă fără perspective într-un orăşel de provincie (Alexandria, pentru cunoscători), a cărui realitate e la fel de dureroasă ca meciul Chiajna – Petrolul la care se uită Sile în cârciuma obştească.
Intriga e cât se poate de simplă: după ce soţia lui Dinel, Gina, expatriată în Italia, îi cere insistent câteva mii de euro, acesta recurge – reluctant, în disperare de cauză – la «schema românească de îmbogăţire rapidă»: joacă, la comun cu băieţii, un bilet la 6/49.
“Cum îţi explici că ăia care câştigă la 6/49, câştigă doar de Paşte sau de Crăciun?”
Evident că biletul iese câştigător şi – la fel de evident – este pierdut de către Dinel, victima unui jaf în scara blocului. De aici rezultă un întreg carambol care produce situaţii – dar mai ales discuţii à la Reservoir Dogs – dintre cele mai amuzante.
“Păi şi, îi găsim pe hoţi?” e întrebarea în jurul căreia gravitează “Două Lozuri” – o întrebare la care nu s-a răspuns în 30 de ani de democraţie românească, dar se răspunde în 86 de minute de film
“Două Lozuri” e una dintre cele mai bune comedii româneşti ale ultimilor ani pentru că e autentică şi nu-ţi dă nici un moment impresia că forţează: filmul jonglează magistral cu psihozele comune (Iohannis a fost pus de servicii, Nikola Tesla era român şi se numea Nicolae Teslea), cu problemele româneşti în care ne regăsim cu toţii (o viaţă claustrantă, fără orizont), dar şi cu tipologiile pe care le întâlnim în cotidian: ratatul din colţul blocului, bătrânii ursuzi care aşteaptă omul de la cablu, tinerii care taie frunze la câini, amatori de prăjiturele şi de “cuiuţe”, fetele care scot un ban cinstit din cea mai veche meserie din lume, vrăjitoarele care nu «văd» nici măcar scorul la un amărât de Liverpool – United, (dar dau bon fiscal).
“Dacă Decebal ar fi avut dubii în 101-102, ar mai fi avut el basorelief pe Columnă?” Foto: ceaucinema.ro
Două Lozuri” e matricea românească prin excelenţă, şi avem dubii că va exista român care, ieşind de la el, să nu fi râs după ce s-a regăsit fie în personaje, fie într-una dintre situaţiile evocate aici.
Morala filmului e dătătoare de speranţe: fie dracul Dacia cât de neagră, românii tot vor găsi o metodă să o facă albă. C-aşa-i românul!
O Dacie neagră (sau albă) într-o ţară cu mult gri Foto: Facebook “Două lozuri”
Nota Matricea Românească: [usr 4]
“Două Lozuri” rulează în cinematografe din 7 octombrie.